Frica morţii a pierit prin iubirea faţă de Hristos şi faţă de aproapele, făcând posibilă mărturisirea Sfântului Cuvânt şi a numelui lui Iisus Hristos cel Răstignit, lumii întregi.

Iată începutul măsurilor luate împotriva ucenicilor Domnului în primele zile după înălţarea Lui la cer:

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod… Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult, până acolo că scoteau bolnavii chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei… Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:

„Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia“. Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod.

Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.

Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel: „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.“

Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.

Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod“. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.

După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.“

Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!“

Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât atârnându-L pe lemn. Pe acest Iisus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.

Dar un fariseu numit Gamaliel, un învăţat al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli. Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora… Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.“

Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Iisus şi le-au dat drumul.

Ei au plecat dinaintea Soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.

Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Iisus Hristos (Fapte 5, 12-42).

 

Acesta e însă numai începutul. De atunci şi până azi tributul plătit pentru mărturia făcută şi pentru înălţarea steagului lui Hristos a fost enorm.

Încă nu a fost condei atât de inspirat să poată descrie – în adevăratele şi realele înfăţişări – masacrele şi suferinţele la care au fost expuşi toţi cei care au îndrăznit să-L întroneze pe Hristos în lumea unde stăpâneşte acel care acum este cel mai cumplit duşman al Său. Doar atunci, în Ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu – când va rupe Mielul pecetea de pe Cartea cea scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară şi vor izbucni în lumină de sub Altarul Sfânt sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră (Apoc. 6, 9; 20, 4) – abia atunci se vor vedea câţi au fost.

„Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi; ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului“ (Evrei 11, 36-38).

Unii au suferit aşa, iar alţii vor mai suferi încă, poate altfel, până la înnoirea tuturor lucrurilor şi până va începe să împărăţească Hristos. Atunci îşi va primi fiecare răsplata după faptă. Şi cei ucişi şi cei ce i-au ucis.

 

În această încleştare, lupta nu se dă numai împotriva răului, împotriva diavolului. Nu, ci mai mult pentru triumful Binelui şi pentru biruinţa lui Hristos.

Profetul zilelor noastre a spus: Oastea Domnului luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume![1]

Tocmai de aceea nici el nu a fost cruţat.

Şi nici ea nu va fi.

[1] Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului, ediţia a IV-a, Sibiu, 1996, pag. 26.

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR