Am arătat pe larg cum s-au plinit profeţiile despre dărâmarea Sionului şi cum i-a ajuns pe fiii lui Israel blestemul împrăştierii lor în toată lumea. Din vechiul Sion, din fostul templu al lui Solomon, din vechea mărire a poporului evreu, se mai păstrează azi numai rămăşiţele unui zid care a fost pe vremuri în temelia Sionului. Acest zid se află în partea dinspre apus a locului unde a fost odinioară Sionul şi templul. Acesta e aşa-numitul zid al plângerii, la care se strâng şi se roagă evreii din toată lumea.

Când am fost noi la Ierusalim, tocmai se nimerise „serbările corturilor” la evrei. Mulţime mare de evrei era cu acest prilej la Ierusalim şi la zidul plângerii. In preseara serbării lor am plecat să vedem acest zid şi pe evrei rugându-se.

Coborâm prin mai multe străzi, dăm într-o stradă îngustă cu case de beduini săraci, cotim la stânga şi iată suntem în faţa unui zid uriaş la poalele căruia se văd rânduri de oameni încovoiaţi de spate şi întorşi cu faţa spre zid. Se roagă, plâng şi se tânguiesc cu fel de fel de glasuri, aşa cum e în datină la evrei. Bocetele lor se aud de departe.

Ceea ce te mişcă mai întâi e uriaşul zid care stă în faţă cu creştetul ridicat în sus, spre cer. E zidul cu care înţeleptul Solomon a întărit coasta Sionului. E o rămă­şiţă din temelia vechiului Sion. E făcut acest zid din uriaşe pietre pătrate. Unele pietre au şi câte doi metri pătraţi. Vechimea acestui zid şi proporţiile lui uriaşe te înfioară. Zidul e înalt de 14 metri şi lung de 18.

Mă apropiu mai tare să văd evreii cum se roagă. O stradă îngustă trece prin faţa zidului. E plină această stradă de plângători. Ne amestecăm şi noi printre ei să-i vedem şi sa-i auzim cum se roagă. Se pot vedea aici evrei din toate părţile lumii. Iată pe evreul din Galiţia, cocoşat de spate şi cu câliionţii pe la urechi, iată pe evreul din Turcia, pe cel din Asia, pe cel din Rusia, alături de cel din România, pe cel din Ungaria, alături de cel din Polonia, Germania etc. Sunt aici fel de fel de chipuri şi de porturi de evrei adunaţi din cele patru părti ale lumii pe unde i-a risipit blestemul ceresc, înfăţişarea lor insa e aceeaşi… Parca e scrisa şi pe faţa lor osânda şi pedeapsa ce o poartă. Dintre toţi, cei mai simpatici la înfăţişare sunt evreii din Spania. Poartă haina lungă de mătase fină colorată, nu poarta cârlionţi, sunt foarte eleganţi, curaţi şi au o înfăţişare demnă. Femeile au un fel de şaluri mari cu care îşi acoperă capul când se roagă. Săracii şi bogaţii se roagă ţ şi plâng alături.                                                     !

De ce plâng evreii la acest zid? Cine cunoaşte! Biblia ştie de ce. Evreii îşi plâng mărirea pierdută, îşi plâng aducerea aminte a vremilor când erau o îm­părăţie şi aveau o ţară a lor. îşi plângjpedeapsa ce i-a ajuns şi i-a împrăştiat în cele patru parti ale lumii. Şi au de ce plânge. Poporul evreu stă sub un blestem şi o pedeapsă cumplită. Ei stau sub blestemul pe care 1-au adus asupra lor cuvintele strămoşilor lor care au strigat în faţa^ lui Pilat „Sângele Lui (al lui lisus), asupra noastră şi asupra co­piilor noştri”. Acest blestem i-a împrăştiat în toata lumea. Această osân­dă pe care au luat-o asupra lor, i-a făcut un popor fără ţa­ră, uitaţi de Dumnezeu şi batjocoriţi de oameni. Evreii şi istoria lor sunt doar cea mai grăitoare mărturie des­pre plinirea Scripturilor.

La zidul plângerii, evreii se roagă cu multă dure­re. Nu-i vor­bă, sunt şi aici destui care se roagă mecanic, numai cu bolboroseala gurii, ca prin sinagogi, dar sunt unii care se roagă cu toate suspinele inimii lor. Ani văzut în special pe câteva femei plângând cu durerea mamelor care şi-au pierdut copiii. In decursul rugăciunii, plângătorii să­rută şi îmbrăţişează pietrele din zid, care sunt tocite de mulţimea lacrimilor şi sărutărilor.

In decursul plângerii, evreii cântă versuri clin Bi­blie, şi în special din Plângerile lui Ieremia. Un rabin începe plângerea, strigând: „Din pricina templului care s-a sfărmat…”, la care gloata răspunde, plângând: „stăm singuratici şi plângem…”. „Din pricina ziduri­lor noastre care s-au prăvălit… noi stăm singuratici şi plângem. Din. pricina faimei noastre care s-a stins… noi stăm singuratici şi plângem… Am rămas de izbelişte şi plângem… Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt, dar noi purtăm păcatele lor… Ne doare inima şi ni s-au întunecat ochii din pricină că muntele Sionului este pustiit, şacalii se plimbă pe el… Intoarce-ne, Doamne, la Tine şi ne dă zile ca cele de odinioară…” (Plângerile lui Ieremia).

în tăcerea serii, tânguirea evreilor este impresio­nantă, mişcătoare. Ai sta să lăcrimezi cu ei dacă n-ai şti că sunt urmaşii celor care L-au răstignit pe Mântui­torul. Te-ai ruga şi ai plânge împreună cu ei dacă ei ar stropi cu lacrimile lor greşeala strămoşilor lor care au răstignit pe Mântuitorul. Dar evreii nu plâng această greşeală. Ei plâng pedeapsa ce i-a ajuns, dar nu plâng păcatul pentru care le-a venit osânda. In inima lor ei şi acum urăsc pe Cel Răstignit, urăsc pe Cel profeţit de proorocii lor, pe lisus Mântuitorul. La zidul plângerii îţi vine să plângi orbia sufletească a acestui popor.

In istoria omenirii nu se cunoaşte orbie sufletească mai mare decât cea a poporului evreu. Toată Biblia Ve­chiului Testament, Biblia pe care o citesc şi ei, este plină de profeţiile care s-au împlinit cuvânt cu cuvânt despre Mântuitorul – şi totuşi nu vreau să-L primească pe lisus Mântuitorul. De mii de ani ei stau sub osânda şi blestemul Sângelui Celui Răstignit pe Cruce, darnici azi nu vreau să primească iertarea şi mântuirea. Ei plâng pedeapsa, dar nu primesc iertarea.

Un cap de evreu galitian se întoarce spre mine. Ce înfăţişare grozavă are! Vina răstignirii lui lisus e scrisă în chip neşters pe faţa lui…

Dar la zidul plângerii, evreii nu-şi plâng numai osânda, ci stropesc şi un ideal naţional, sionismul.

Ceva despre sionism

Ce este sionismul? Este credinţa evreilor într-o reînviere a Sionului şi a măririi poporului evreu. Ei îşi reazemă această credinţă pe locurile unde se vorbeşte în Biblie despre o reclădire a Sionului. Ei îşi reazemă credinţa pe profeţii ca acestea: „Ascultaţi, neamuri, Cuvântul Domnului şi spuneti: Cel ce a risipit pe Israel, îl va aduna… ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe muntele Sionului” (Ieremia 31,10-12)… „vă voi scoate dintre neamuri şi vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iar în ţara voastră”…(Ezechil 36,24 şi 37,23-28). Sunt profeţii frumoase acestea. Numai cât pentru evrei ele sunt o mare deşertăciune. De o parte aceste profeţii se referă la vremile când evreii au rezi­dit Sionul după robia babiloniană, iar de altă parte  plinirea profeţiilor despre rezidirea Sicriului priveşte vremile şi pe evreii care se vor împăca cu Dumnezeu prin Jertfa cea Mare şi Sfânta a Fiului Său. Până când evreii nu se vor împăca cu Dumnezeu prin Jertfa Golgotei, până când nu vor plânge cu amar păcatul ce 1-au făcut strămoşii lor, răstignind pe Fiul lui Dum­nezeu,, până atunci blestemul şi osânda va stărui asu­pra lor şi a copiilor lor.

Sionul pe care îl stropesc azi evreii cu lacrimile lor, nu mai este Sionul pe care „1-a ales Domnul ca lăcaş Lui”. Acest Sion s-a mutat mai în sus, pe stânca Gol­gotei. In clipele când Mântuitorul Şi-a dat duhul pe Crucea Golgotei, catapeteasma templului de pe mun­tele Sionului s-a rupt în două, de sus până jos. Tradiţia spune că în aceste clipe, glasuri de îngeri s-au auzit strigând în templul din Sion: „Veniti sa ne ducem de aici… veniti să părăsim acest loc”. In clipele când evreii au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, Sionul a încetat a mai fi lăcaşul lui Dumnezeu. Sionul cel vechi a rămas un loc pus sub blestem şi osândă. Sionul cel nou s-a mutat sus pe stânca Gologotei.

O, în ce cumplită orbie sufletească trăieşte şi azi poporul evreu, în istoria lumii nu se cunoaşte o altă asemenea pildă de orbie sufletească. Ei se tin şi acum orbeşte de litera legii, dar nu vor să vadă şi să înţeleagă adevărul. Profeţiile despre viaţa, moartea şi învierea Mântuitorului s-au împlinit cuvânt cu cuvânt. In Bi­blia lor sunt scrise aceste profeţii, dar ei nu vor să le înţeleagă. Şi nu numai că nu vor să le înţeleagă, dar ei urăsc şi azi în inima lor pe lisus Cel Răstignit. Ei urăsc creştinătatea; urăsc şi se feresc de orice altfel de neam decât al lor.

Evreii au o religie unică în felul ei. Odinioară Dumnezeu a ales poporul evreu ca prin el să se stre­coare şiA printre popoarele păgâne credinţa cea ade­vărată, în acele vremi – în vremile biblice – poporul evreu era „poporul cel ales”. In mijlocul popoarelor păgâne era singurul care cunoştea pe Dumnezeul Cel Adevărat. Dar acest popor s-a orbit sufleteşte. N-a vrut să primească pe Mesia Cel făgăduit şi profeţit de proo­rocii lor. A răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea evanghelia a trecut asupra „neamurilor”. Popoarele păgâne au primit credinţa în Dumnezeu şi în lisus Hristos. Din poporul cel ales, evreii au ajuns poporul cel părăsit de Dumnezeu şi urât de popoare. Insă evreii, în orbia lor sufletească, se ţin şi azi a fi „poporal cel ales”. Ei trăiesc într-un şovinism religios şi naţional unic în istoria lumii şi a popoarelor. Ei se consideră şi azi, ca oarecând pe vremile biblice, înconjuraţi de po­poare păgâne pentru care în inima lor n-au decât dis­preţ. Ei aşteaptă şi azi vremuri de mărire când vor fi ridicaţi iarăşi dintre neamuri – sau poate peste nea­muri. Ei poate că aşteaptă şi azi profeţia pe care a spus-o Zaharia proorocul despre rezidirea a doua oară a Sionului după scăparea din robia babiloniaită. Za­haria a văzut în vedenie patru fierari. Ce sunt aceştia? – a întrebat Zaharia. „Fierarii aceştia au venit să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul împotriva lui Israel ca să-1 risipească” (Zaharia 1,16- 21). Poate că evreii se cred şi azi într-o robie babiloniană a nea­murilor şi poate că aşteaptă „fierarii să taie coarnele neamurilor”.

Când se roagă la zidul plângerii, evreii bal cuie în zid. Fiecare evreu care a plâns la zidul vechiului Sion, lasă un cui împlântat în zid. E plin zidul plângerii cu astfel descuie bătute în peretele zidului. Aceste cuie înseamnă şi închipuie legătura lor cu trecutul, cu Dumnezeu, cu reînvierea Sionului. Ca religie e frumos acest semn de legătură cu trecutul şi cu Dumnezeu. E frumos şi ca un simbol naţional. Această legătură e puterea evreilor. In această legătură se află explicaţia unei adevărate minuni în istoria lumii: o pedeapsă cejrească i-a împrăştiat pe evrei în cele patru părti ale pământului, dar oriunde ar fi ei, îşi păstrează natia şi legea lor.

Această legătură religioasă şi naţională a evreilor ar fi frumoasa, dacă n-ar fi otrăvită cu şovinismul religios şi naţional. Evreii se simt legaţi prin zidul plângerii cu luptătorii contra neamurilor străine şi în special contra creştinătăţii. Zidul plângerii de la Ieru­salim leagă pe evreii din toată lumea într-un singur plan de lupta. De la zidul Sionului pleacă, ca nişte fire de păianjen, toate planurile de lupta religioasă şi naţi­onală ale evreilor. Aici sunt planurile „înţelepţilor din Sion”, cum li s-a zis foarte potrivit.

Nu presupuneri, ci faptele întăresc acest lucru, în vremea din urmă* tot mai mult ies la iveală planurile sionismului. Bolşevismul este opera lui. Evreul pre­dică în lume bolşevismul, internaţionalismul, revolu­ţia, anarhia, ateismul, tăgăduirea lui Dumnezeu, dar la Ierusalim el bate cuie în zidul Sionului ca un semn de legătură între el şi Dumnezeu, între el şi trecutul cel plin de glorie al neamului său. Adică evreul are două predici: una pentru creştini şi alta pentru el. (…)

Aceste gânduri mi-au venit în minte văzând pe evrei cum se roagă la zidul plângerii din Ierusalim. Era seara târziu când am fost la acest zid. (…)

*          Este vorba de anul 1925, când aceste iucruri păreau a fi actuale. In firea poporului român, paşnic şi ospitalier, în concepţia Bisericii şi ă Oaş tei Domnului n-au avut niciodată loc sentimente antisemite faţă de poporul care a dat ome­nirii Biblia şi pe lisus Hristos, Mântuitorul lumii (n.r.)

Părintele Iosif  Trifa
din volumul „Pe urmele Mântuitorului

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR