Meditaţii Traian Dorz

LUMEA MĂ URĂŞTE, PENTRU CĂ MĂRTURISESC

Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.

Câtă vreme predici numai, lumea nu te urăşte.
Dimpotrivă, te admiră, te laudă sau chiar te iubeşte!
Câtă vreme nu te amesteci în viaţa oamenilor şi în treburile lor, spre a le arăta că faptele lor sunt rele,
că starea lor este nenorocită
şi că în felul cum trăiesc, fără de Hristos, sunt pierduţi, atâta vreme tu eşti un predicator şi eşti un învăţător după poftele oamenilor (II Tim. 4, 3).
Eşti un „păstor” plăcut,
eşti un povestitor ascultat,
căci le delectezi urechile cu lucruri plăcute…
Câtă vreme întreţii în oameni dulcea legănare în amăgirea că sunt „drept-credincioşi”, „drept-măritori”,
că numai dacă îşi îndeplinesc câteva îndatoriri religioase ei sunt foarte buni „creştini”, nemaiavând nevoie de nimic, căci doar toţi fac aşa…
că, dacă îşi îndeplinesc unele îndatoriri din afară, nu trebuie să se mai gândească la nimic, căci locul lor este bine asigurat în cer,
– atâta vreme, fii sigur, nimeni nu se va ridica împotriva ta.
N-ai nici o teamă, nu vei fi nici bătut, nici închis, nici caterisit.
Nimeni nu te va batjocori, nici nu te va învinui, ci te va lăuda şi te va asculta cu indiferenţă sau chiar cu o oarecare mulţumire…

Câtă vreme predici şi slujeşti un cult oarecare,
o formă de evlavie oarecare, specifică familiuţei tale sau a lor
şi favorabilă intereselor fireşti,
câtă vreme cânţi oamenilor predicuţe dulcege şi comode,
câtă vreme îi distrezi plăcut şi chiar mişcător cu istorioare lacrimogene,
câtă vreme nu te atingi deloc de păcatele lor iubite şi de fărădelegile lor plăcute,
câtă vreme le vesteşti o evanghelie care să nu le ceară oamenilor naşterea din nou, să nu le ceară o neapărată schimbare a vieţii,
nici lepădare de sine şi de felul deşert de vieţuire ori de poftele blestemate,
nici predarea inimii şi a vieţii, fără rezervă, lui Hristos, nici luarea crucii şi urmarea lui Iisus în fiecare zi,
nici jertfirea propriei vieţi, fără condiţii, pentru Dumnezeu şi pentru de-aproapele,
nici trăirea în sfinţenie, cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, neîncetat şi până la moarte,
– atâta vreme lumea nu te urăşte,
nu te poate urî
şi nici n-are de ce să te urască.
Fiindcă nu numai că nu o incomodezi cu nimic, dar chiar îi faci mare plăcere.
Lumea tocmai după o astfel de „evanghelie” şi după astfel de „predicatori” doreşte şi caută.

Dar, ia începe să mărturiseşti puternic!
Să mărturiseşti despre lume că lucrurile ei sunt rele,
să mărturiseşti cu putere, cu convingere, cu necruţare,
să mărturiseşti Cuvântul lui Hristos, luminos şi cu curaj,
să mărturiseşti viu şi fierbinte tuturor pocăinţa, naşterea din nou, ascultarea de Dumnezeu,
să mărturiseşti că oamenii se înşală crezând că vor putea intra în cer fără să se predea în totul lui Dumnezeu
şi că trebuie să o rupă cu păcatele şi cu poftele lumeşti,
că trebuie să trăiască în vremea de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit. 2, 12),
că oricine rosteşte Numele Domnului trebuie să se depărteze de fărădelege (II Tim. 2, 19),
că cine îl urăşte pe fratele său este un ucigaş (I Ioan 3, 15),
sau că cine cleveteşte,
se mânie, se ceartă şi minte este de la diavolul,
sau că cine nu urmăreşte pacea şi sfinţirea nu va vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14),
că cine zice că Îl cunoaşte pe Hristos trebuie să trăiască neapărat şi el cum a trăit şi Iisus (I Ioan 2, 6),
că în nici un alt nume nu există mântuire decât în Numele lui Iisus, singurul Mântuitor (Fapte 4, 12),
că altfel religiunea unui astfel de om este zadarnică (Iacov 1, 26)…
O, dacă vei începe să mărturiseşti cu tărie aceste lucruri şi să le trăieşti tu însuţi cu tărie, vei vedea cum vor începe toţi să te privească întâi cu nedumerire,
apoi cu dispreţ,
apoi cu ură.
Dar abia atunci cuvântul tău şi conştiinţa ta vor căpăta limpezimea Adevărului.
Şi prietenia lui. Căci numai aceasta este mărturisire. Toate celelalte sunt doar predici.

O, Dumnezeul nostru cel adevărat şi slăvit,
îmbracă-i pe toţi slujitorii Tăi în revărsarea Sfântului Duh
ca, atât prin cuvântul lor, cât şi prin vieţuirea lor de fiecare zi,
fiecare dintre ei să-Ţi fie un mărturisitor puternic şi înflăcărat, iar nu numai un predicator.
Lumea atât de adânc îngropată în păcat nu va putea fi trezită şi întoarsă la Tine decât de mărturisitori ai Tăi.
Scutură de peste toată fiinţa noastră plăcerea şi greutatea păcatului,
pentru ca, treji şi harnici în învăţătura cea sănătoasă
şi în credinţa cea vie,
să Te putem duce pe Tine lumii
şi să putem aduce lumea la Tine.
Amin.

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

Lasă un răspuns