Apostolatul, o jertfă continuă întru zidirea Bisericii

 

Din pericopa de astăzi observăm că slujba apostolilor nu a fost deloc una comodă, ci din contră, expusă la tot felul de riscuri și privațiuni, la prigoniri și ostracizări, după cum Mântuitorul Însuși i-a înștiințat pe ucenici (In. 15,18-21). Sfântul Pavel vorbește în repetate rânduri despre suferințele sale pentru cauza Evangheliei (2 Cor. 6,8-10; 7,4; Ef. 3, 13; Col. 1, 24; 1 Tes. 1,6; 2 Tim. 2,10) însă pe un ton plin de nădejde, bucurându-se întru Duhul Sfânt că a fost învrednicit să sufere pentru Domnul Hristos (FA. 16,25). Ca slujitor (gr. leitourgos) al lui Hristos, după cum afirmă în Rm. 15,16 el are ca țintă aducerea neamurilor pe altarul Domnului Iisus, iar pentru ca aceasta să se împlinească, trebuie și el să se jertfească și să sufere, că nu este slujitor mai mare decât stăpânul său (In. 15,20), până ce Chipul Domnului Iisus va străluci în inimile ascultătorilor săi[1] (Ga. 4,19).

Pericopa aceasta spune că apostolii s-au făcut priveliște lumii, adică prin mărturia faptelor personale de dăruire necondiționată în slujba lui Iisus,  ei au devenit o mărturie bună „înaintea oamenilor și a îngerilor” (4,9). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „cel ce duce o viață strălucită este respectat chiar și de păgâni, fiindcă adevărul le închide gura dușmanilor[2]”. Motivul pentru care apostolul Pavel le dezvăluie corintenilor câte ceva din suferințele sale pentru Evanghelie, nu este spre lauda sa personală, ci pentru a-și apăra apostolatul, căci se ivise în Biserică câțiva cârcotași care îi contestau autoritatea. Apărarea apostolului Pavel în fața acestora, se consumă până către versetul 13, unde va culmina prin cuvintele: „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum[3]”. Cuvintele acestea denotă faptul că lumea păcătoasă nu știe prețui pe cel care se jertfește pentru Hristos și binele Bisericii, tocmai de aceea nu ar trebui să ne tulbure faptul că lumea nu ne iubește, fiindcă nici nu are cum, ci recunoștința pentru ceea ce facem bine, să o cerem de la Domnul Iisus, nu de la oameni. Expresia „gunoiul lumii” traduce grecescul perikátharma care poate însemna fie „curățire, ispășire”, fie obiectul purificării adică ființa necurată, iar în Pr. 21,18 ni se spune că cel nelegiuit poate fi răscumpărat sau curățit prin intervenția celui drept[4]. Acesta este și sensul cuvântului rostit de apostolul  Pavel. De dragul mântuirii celor din jur, el acceptă să se facă ultimul dintre oameni, cel mai lepădat dintre toți, cu scopul de a-i aduce pe aceștia în comuniune cu dragostea Domnului Iisus. De aceea și le spune că ei nu au decât un singur părinte duhovnicesc întru Hristos, pe el însuși, cel care i-a născut la o viață nouă (4,15). O mai deplină dăruire decât aceasta, de a-ți pune viața ta în primejdie pentru mântuirea celui de lângă tine nu există (In. 15,13), aceasta este dovada supremei iubiri (1 Cor. 13,4-7).

Astfel de părinți sfinți au stat ca jertfă supremă la baza temeliei Sfintei Biserici, de aceea afirma Tertulian, că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Despre răbdarea sfinților în necazuri s-ar putea scrie tratate întregi, nu doresc decât să amintesc un cuvânt tot al sfântului Ioan Gură de Aur adresat diaconiței Olimpiada în anul 404 când se afla pe drumul fără întoarcere al exilului în îndepărtatul orășel Cucuz: „Cei drepți de odinioară nu căutau să afle cum și în ce mod se vor desfășura lucrurile, chiar dacă vedeau că după raționamentul omenesc toate mergeau spre disperare, nici nu se frământau, nici nu se tulburau, ci suportau toate cu noblețe, având drept dovada cea mai mare a bunătăților viitoare puterea Celui ce le-a făgăduit[5]”.

Apostolul se încheie cu rugămintea sfântului Pavel către creștinii din Corint de a se face și aceștia urmași vrednici ai lui, după cum tot la fel îi îndeamnă și în alt loc (1 Cor. 11,1; Flp. 3,10-14), așadar o chemare la acțiune. În urmă cu aproximativ 1100 de ani înainte de Hristos, marele judecător Ghedeon, îi îndemna pe cei 300 de viteji ai săi, să-l urmeze întru totul, până la cel mai neînsemnat amănunt, în acțiunea lor comună de a-i asedia pe madianiți întru fortificarea pământului lui Israel. El le-a spus așa: “Cum mă veți vedea pe mine așa să faceți și voi, iată eu mă duc în mijlocul taberei, cum voi face eu, așa să faceți și voi” (Jd. 7,17). Mereu a fost nevoie pentru lucrarea lui Dumnezeu de un om cu totul dedicat slujirii, de un adevărat model, iar tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină ortodoxă, începe cu exemplul apostol Pavel și se continuă prin fiecare creștin dispus să jertfească totul, dar absolut totul, pentru propășirea Evangheliei[6] (Flp. 1,12). Sfinții noștri înaintași din Lucrarea Oastea Domnului, au jertfit și familie și servici și renume social pentru revigorarea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe, ca niște adevărați apostoli au flămânzit și însetat pentru ca mâncarea cea duhovnicească să nu lipsească de pe mesele noastre. Primejdiile suferite de ei în fiecare zi, să ne fie nouă, urmașilor de astăzi, cea mai scumpă podoabă a omului cel tainic al inimii (1 Ptr. 3,4). Amin.

 

[1] Thomas R.Schreiner, Teologia Noului Testament, Editura Făclia, Oradea, 2011, p. 404.

[2] Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola I către Corinteni, Editura Sofia, București, 2005.

[3] Mihai Petian, Epistola I către Corinteni: Introducere, Traducere și Comentariu, Editura Andreiana, Sibiu, 2016, p. 101.

[4] Gordon D.Fee, The First Epistle to the Corinthians, William B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1987, p. 180.

[5] Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 301.

[6] Daniel Lemeni, Tradiția Paternității Duhovnicești în Spiritualitatea Creștină Răsăriteană, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2012, pp. 234-244.

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR