Îmbrăcarea în omul cel nou ne obligă la sfințenie
Apostolul acesta stă drept preambul celui din Duminica a 30-a după Rusalii (Col. 3,12-16), de aceea nu trebuie să ne surprindă repetarea ideii de îmbrăcare întru omul cel nou, duhovnicesc, care prin harul lui Iisus Hristos, se eliberează de jugul păcatului. Acest apostol în schimb, se deschide cu o imagine și mai convingătoare: când Hristos va reveni în slavă pe pământ, înconjurat de sfinții Săi îngeri (1Tes. 4,16), și noi ne vom arăta întru slava omului cel nou (1Cor. 15,42-44). Tocmai pentru aceasta, dezlipirea de păcat și de plăcere devine un imperativ. Exprimarea apostolului este și mai plastică: folosește verbul nekróō care înseamnă „a pune spre moarte”, împrumutând termenul din lumea medicală, unde se folosea pentru descrierea unei părți atrofiate a corpului, ca rezultat al unei boli necruțătoare[1]. Prin urmare, avem datoria de a ucide trupul acesta păcătos cu patimile lui, în sensul de a-l răstigni duhovnicește, spre a învia întru sinea noastră omul cel nou, care se sfințește din zi în zi (3,10).
Păcatul desfrânării și-al lăcomiei atrage peste cei pătimași, mânia lui Dumnezeu. Manifestarea ei, cel puțin în cazul răzvrătirii lui Core, Datan și Abiron a fost necruțătoare, pământul înghițindu-i de vii pe aceștia și pe acoliții lor (Num. 16,20-33). Mânia lui Dumnezeu se manifestă și astăzi întocmai peste fiii neascultării, doar că Jertfa Mântuitorului încă amână pedeapsa binemeritată, oferindu-le acestora timp de pocăință (Mt. 3,10). În textul din Rm. 1,18 perspectiva este și mai incisivă, mânia Domnului pedepsește din cer orice fel de fărădelege și nedreptate. Însă sfântul Pavel nu-L prezintă pe Dumnezeu asemeni zeilor olimpieni, care din capriciu pedepseau oamenii care-i ofensau, ci el Îl înțelege pe Dumnezeu ca Unul Care nu poate suferi păcatul, îndepărtându-i pe păcătoși de la Sine[2] (de trei ori afirmă aceasta în epistola către Romani: 1,24.26.28). Omul părăsit de Dumnezeu datorită păcatelor sale, revine în stăpânirea diavolului (1Cor. 5,5) și își pierde dreptul de a participa la slava lui Hristos (3,5), despre care am amintit mai sus.
Realitatea tristă a creștinilor din Colose, este că erau robiți de patima mâniei, răutații, blasfemiei, vorbelor rușinoase, minciunii și a multor altora, căci altfel apostolul nu le-ar fi poruncit să se lepede de ele, spune sfântul Teofilact[3]. Reiese că acești creștini, deși au primit luminarea Botezului și cunoștința slavei lui Hristos, totuși nu s-au dezbrăcat pe deplin de omul cel vechi cu patimile lui, trăind astfel într-o duplicitate vinovată. Ei sunt din nefericire modelul multor creștini de astăzi, care consideră că se poate și cu Dumnezeu și Biserica, dar și cu chefurile și bețiile și plăcerile acestei lumi păcătoase, deși Cuvântul interzice clar o astfel de dedublare (Rom. 13,13; Ef. 5,18; 1Ptr. 4,3-4).
Îmbrăcarea întru Hristos rămâne singura soluție duhovnicească de a depăși această stare de apatie religioasă, căci vedem din Rm. 13,14 că doar o astfel de îmbrăcăminte hristologică ne oferă harul de a nu ne mai preocupa de satisfacerea poftelor trupești. Lumina necreată a lui Hristos ne-a scos din noaptea păcatului unde se consumau astfel de fapte rușinoase, iar statutul acesta nou, pus sub lumina Zilei eshatologice a prezenței lui Dumnezeu întru noi, nu ne mai îngăduie reîntoarcerea în întuneric. Haina murdară a nopții înstrăinării de Hristos, trebuie lepădată cu orice preț, spune părintele profesor V. Gheorghiu[4]. Sfântul Ioan Gură de Aur atrage foarte bine atenția, că faptul acesta mistic de a ne îmbrăca întru Hristos, presupune mai întâi curățirea și sfințirea trupului nostru, adică lepădarea cu totul a plăcerilor rușinoase, căci nu se poate uni Trupul cel sfânt al lui Hristos, cu un trup supus pătimirilor nelegiuite, căci o astfel de unire, cu un trup nesănătos, ar produce adevărate dezastre pentru cel din urmă[5] (1Cor. 11,28-30).
Sfântul Teodoret[6], în explicarea acestui apostol, aseamănă Taina Sfântului Botez cu îmbrăcarea întru omul cel nou, cel care a pus capăt păcatului, săvârșind neîntrerupt voia lui Dumnezeu. Întru adevăr, prin Botez am gustat în avans din chipul vieții viitoare, unde vom fi liberi de stricăciune și îmbrăcați pe deplin în nestricăciune și slavă. Însă cu toții am lepădat această slavă și ne-am reîntors slujirii păcatului, fapt pentru care Dumnezeu a retras harul Său de la noi, însă nu pentru o lungă perioadă, tocmai pentru ca să-l râvnim înapoi cu inimă curată, iar Domnul să ni-l dăruiască pentru totdeauna, spune părintele Sofronie[7]. Redobândirea pentru totdeauna a harului, părintele Iosif a înțeles-o sub forma inspirată a războiului duhovnicesc, inițiat în poporul român prin Lucrarea „Oastea Domnului”. Iar tactica de luptă propusă de părintele Trifa este: „Noi trebuie să distrugem toate podurile ce ne mai leagă cu lumea… trebuie să distrugem toate căile de retragere în duhul lumii din care am ieșit… Noi n-avem, și nu trebuie să avem, decât o singură cale – înainte spre biruință[8]!”.
Dragă cititorule, tactica rămâne aceeași fiindcă a dat până acum nemăsurată roadă: este comanda Celui Care ne-a înscris la Oaste (2Tim. 2,4), poruncindu-ne să nu ne mai uităm înapoi spre Sodoma patimilor diavolești (Fac. 19,26), și să nu lăsăm nici un prilej șoaptei vinovate, de a ne ispiti să dezbrăcăm haina cea nouă a pocăinței (Mt. 22,11-12), ci să privim neîncetat spre Hristos, Cel ce începe și desăvârșește credința întru noi (Evr. 12,2)! Amin.
[1] James D.G.Dunn, The Epistles to the Colossians and to Philemon: A Commentary on the Greek Text, Williams B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1996, p. 212.
[2] David E.Garland, Colossians and Philemon, coll. NIV Application Commentary, Zondervan, Grand Rapids, 1998, p. 216.
[3] Teofilact al Bulgariei, Cele patrusprezece trimiteri ale Sfântului Slăvitului și întru tot Lăudatului Apostol Pavel, trad. de Veniamin Costache, tomul II, Tipografia Cărților Bisericești, 1904, p. 573.
[4] Vasile Gheorghiu, Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. Introducere, Traducere și Comentariu, Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1938, p. 310.
[5] Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, trad. de Teodosie Athanasiu, Editura Christiana, București, 2005, p. 219.
[6] Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vol. 1, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 135.
[7] Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5). Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 36.
[8] Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului?, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1991, p. 81.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos