Unitatea de credință este măsura tuturor lucrurilor

             Îndemnul la unitate adresat creștinilor din Efes, și prin ei tuturor creștinilor, poartă încă din deschidere o retorică bine articulată, sfântul Pavel mizând din start pe efectele persuasive ale tehnicii lui captatio benevolentiae. Adică o propoziție care să atragă la maxim atenția și bunăvoința încă de la început, și care să însumeze un argument forte al întregii argumentații[1]. Această captare a interesului cititorilor epistolei, este concentrată în cuvintele: „eu, cel întemnițat pentru Domnul”, care are rolul, spune sfântul Teofilact, de a-i rușina pe creștinii dezbinați din Efes de situația dată: apostolul Pavel este întemnițat pentru Hristos, iar ei în libertate, se ceartă și dezbină[2]. Tot un astfel de captatio folosește apostolul și în cuvântarea sa din Areopag, în fața marilor învățați din Atena, prin cuvinte ce atrag întreaga atenție și simpatie: „Bărbaţi Atenieni, văd din toate că sunteţi foarte religioşi” (FA 17,22).

Apelul la unitate este de o importanță covârșitoare, fiindcă dezbinarea aduce mari prejudicii Bisericii. Poporul creștin formează un unic popor al lui Dumnezeu, constituit din mai multe etnii, nu doar din generațiile succesive ale lui Israel, însumând totalitatea mărturisitorilor unitari ai credinței celei una, în cadrul unei unități de duh indestructibile[3] (Ap 21,24). De aceea, oricine se face vinovat de dezbinarea poporului lui Dumnezeu, de Noul Ierusalim, vrednic este de moarte, după Cuvântul Mântuitorului (Lc 17,1-2). Efortul duhovnicesc al tuturor credincioșilor ar trebui să fie îndreptat spre păstrarea cu orice preț a unității dintre ei, apostolul folosind o expresie înaltă: „unitatea Duhului întru legătura păcii” (tēn enóteta tou pnevmatos èn tō sindésmō tēs eirenes). Unitatea prin urmare este asigurată neîntrerupt de către lucrarea Sfântului Duh, după cum vedem și în v. 4, nu de către conducătorii duhovnicești ai Bisericii. Aceștia ar trebui doar să vegheze la unitatea pe care Duhul o dăruiește comunității, însă cât de vinovați se fac aceștia, dacă datorită nevegherii lor, dezbinarea se produce. Într-o anumită măsură, se fac și ei vinovați de păcat împotriva Duhului Sfânt, Care cu suspine negrăite Se roagă lui Dumnezeu pentru menținerea unității (Rm. 8,26-27), de aceea păcatul lor nu se iartă în veac (Mt. 12,32). Căci spune Traian Dorz, că Duhul este Cel Care trezește în noi duhul pocăinței întru conștientizarea păcatului săvârșit, a grozăviei comise de-a păcătui împotriva Domnului, dar când păcătosul păcătuiește împotriva Duhului Sfânt, alungându-L și întristându-L, nu mai are cine să-l curățească de păcat, nu mai este cine să-l aducă cu pocăință la Jertfa Crucii, acesta sfârșind prin urmare în moarte duhovnicească[4]. Iar ruperea unității Bisericii, este cea mai grozavă formă de hulă împotriva Sfântului Duh, Cel Care este temelia unității creștinilor. Termenul folosit de apostol enótes (unitate), apare în Noul Testament doar aici și în v. 13, fiind reluat evident prin alte cuvinte sinonimice, cum ar fi dragostea și pacea (Flp 2,1-4; Col 3,14-15). În scrierile Sfinților Părinți, devine o temă deosebit de importantă, căci mereu Biserica a avut de dus lupte necruțătoare cu ereticii dezbinători. Unitatea este verificată de înțelegerea duhovnicească a Cuvântului lui Dumnezeu Care a fost rezumat în învățătura (kerygma) apostolilor. Aceasta, prin actele liturgice are menirea de a săvârși trezirea omului întreg, printr-un urcuș de substanță în cunoașterea lui Dumnezeu, pe care nici un cuvânt omenesc nu o poate oferi[5]. Orice dezbinare are la baza ei înlocuirea Cuvântului cu acele cuvinte omenești, născute din firea păcătoasă a omului.

Deloc întâmplătoare sunt cuvintele „legătura păcii” (tō sindésmō tēs eirenes) care asociate cu celelalte virtuți menționate în pericopă (vrednicia, smerenia, blândețea, îndelunga răbdare, iubirea, îngăduința), catalog similar cu cel din 2Ptr. 1,5-7, asigură dăinuirea unității duhovnicești. Când o singură virtute din cele menționate lipsește din adunarea celor credincioși, slăbește comuniunea Duhului, iar dezbinarea din păcate se petrece. Creștinii de la început, erau considerați drept personificarea păcii, care aduce odată cu ea și împăcarea iudeilor cu neamurile păgâne (Ef. 2,14-18), de aceea ei trebuiau să rămână niște agenți ai păcii în comunitatea din care făceau parte (Rom. 8,6; 14,17; 15, 13; Gal. 5,22), pentru a asigura în felul acesta unitatea dintre ei[6].

Fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul unei anume virtuți care să-l caracterizeze în viața sa de credință, unuia i s-a dat smerenia, iar altuia blândețea, însă toți trebuie să lucreze cu acest har „după măsura darului lui Hristos” care este unitatea, plătită cu Sângele Său (Col. 1,19-23), măsura tuturor lucrurilor duhovnicești. Te-ai gândit vreodată, iubite cititorule, că dezbinarea produsă, poartă în sinea ei, și nelucrarea cu maximă seriozitate a harului ce ție ți s-a încredințat? Amin.

[1] Laurean Mircea, Arta Predicării. Exigențe pentru mileniul al III-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 63.

[2] Teofilact al Bulgariei, Cele Patrusprezece Trimiteri ale Sfântului Slăvitului și întru tot Lăudatului Apostol Pavel, trad. de Veniamin Costache, tomul II, Tipografia Cărților Bisericești, 1904, p. 344.

[3] Leon Arion, Predici la Pericopele Apostolului Duminical și la unele Praznice Împărătești, EIBMBOR, București, 2005, pp. 532-533.

[4] Traian Dorz, Strângeți Fărămiturile, vol. 6, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016, p. 180.

[5] Costachi Grigoraș, Kerygma Apostolică în Predica Sfântului Apostol Pavel, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2001, p. 159.

[6] Andrew T.Lincoln, Ephesians, coll. Word Biblical Commentary, vol. 42, Word Books Publisher, Dallas, 1990, p. 237.

 

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR