Iubiți frați și surori. Jurământul pe care Dumnezeu îl face lui Avraam cu privire la viața urmașilor săi, este cel mai din urmă mod de convingere a faptului că, făgăduința nașterii unui popor ales, este un adevăr incontestabil (Facerea 12, 1-3). Chiar dacă Sarra a râs în sinea ei la momentul respectiv, nevrând să dea crezare la cuvântul Domnului care-i înștiința că vor naște pe singurul lor fiu legitim (Facerea 18, 10-15). Din păcate, acest râs vinovat a rămas ca o cicatrice pe trupul omenirii, care ne face să înțelegem cu întristare că de fiecare dată când Dumnezeu promite împotriva oricărei logici liniare, reacția primă a omului ancorat în teluric, este de a lua în derâdere înștiințarea. Doar cei care încă cred cu încăpățânare în mister și taină, poziționându-se prin gestul lor împotriva oricărei critici a interpreților de serviciu, mai păstrează vie în adâncul lor această flacără avraamică a credinței dătătoare de binecuvântări divine (Evrei 6, 14-15). Toți ceilalți în schimb, care și-au raționalizat ființa, devin niște cruci încă vii, niște mormane de sare, niște osificați în spirit, niște saltimbanci asemănători Sarrei din trecut.

            Totuși, jurământul rămâne un ultim refugiu la care apelează cel care iubește cu sinceritate, și care deodată nu se mai simte înțeles de persoana iubită. Este un ultim tremollo al unei iubiri îngenunchiate de durerea că nu mai este crezută și împărtășită. Se poate ca Avraam să fi început să se îndoiască în sinea lui de făgăduința nașterii lui Isaac, poate și datorită bătrâneților sale, poate și datorită obnubilării spiritului soției sale, de aceea a fost nevoie de această întărire a promisiunii divine prin forma unui jurământ, care l-a stabilizat pe părintele nostru Avraam în credința sa. Însă ar trebui să nu avem nevoie de astfel de jurăminte de iubire, ci să credem cu tărie în dragostea și pronia lui Dumnezeu (Psalm 138, 3-6), după cum El Însuși ne-a promis, bineștiind că promisiunile Lui rămân veșnice (Evrei 13, 5). Un Dumnezeu veșnic nu poate face promisiuni vremelnice, iar unui om vremelnic îi este tot mai greu să se identifice cu veșnicia manifestărilor lui Dumnezeu. De aici și desele noastre căderi în deșuetudine ale sufletului.

            Apostolul Pavel întărește și mai mult această nădejde vie a noastră în făgăduințele Domnului, îndemnând la săvârșirea “faptelor luminii” – căci smulși fiind din întuneric de către dragostea lui Dumnezeu, nu mai avem voie să ne îndoim, deoarece necredința rămâne un bun veșnic al întunericului, iar noi suntem fii ai luminii (Efeseni 5, 8-14). Vedem din acest apostol, că virtutea înțelepciunii rămâne ca un barometru al echilibrului nostru sufletesc, tocmai pentru ca balanța să nu încline înspre dezacord și ignoranță. Această înțelepciune este una de ordin practic, căci termenul grecesc sophia tradus prin „înțelepciune” în 5, 15 vizează atât dimensiunea cognitivă, cea intelectuală a persoanei umane, cât și abilitatea de ordin practic sau inteligența pragmatică, facultatea de-a găsi soluții optime în timp discret problemelor ce par fără soluție. Astfel, un creștin înțelept va recunoaște tarele unei lumi decadente în care a fost așezat, iar viața lui va deveni o cursă contra cronometru, răscumpărând vremea destrămării și a destrăbălării prin acte de virtute, înțelegând că vinul și băuturile alcoolice însoțite de chef și voie bună grăbesc neantizarea neamului lui, singura soluție a normalității rămânând dialogul psalmilor, laudelor rugăciunii și-al cântărilor duhovnicești (Efeseni 5, 15-20). Mulțumind în felul acesta Domnului pentru că nu l-a lăsat în întuneric, ci i-a oferit har ca să poată răscumpăra prin rugăciune jertfelnică viitorul neamului său, care astăzi a rămas înglodat în patimi și păcate.

            Iubite cititorule, neamul nostru a devenit o mamă nefericită care de 28 de ani de când a căzut comunismul, poartă în pântece un făt mort – iar acest făt mort este necredința. Trăim cu toții sub pericolul septicimiei, am intrat pe sens unic unde domnește o singură întrebare: cum contribui eu la extirparea acestui cancer, cum intervin întru însănătoșirea mamei noastre care este patria și credința? Cred cu tărie că răscumpărarea vremii în care trăim, depinde intrinsec de atitudinea cu care deliberăm spre atingerea acestui ideal: însănătoșirea credinței noastre în Dumnezeu. Amin.

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR