Încheiem Meditaţia de Marţi, amintind că urmează Miercurea pocăinţei femeii şi a arginţilor trădării. Să luăm aminte la Evanghelia zilei, aflată în Evanghelia de la Matei 26, 6-16:

 „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea, şi, văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: «De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor».

Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: «Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine, căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei».

Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: «Ce vreţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei s‑au învoit cu el treizeci de arginţi.

Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.”

 Astăzi, în timpul acesta al Postului Mare, se săvârşeşte ultima Liturghie de pocăinţă, numită şi a „Darurilor mai înainte sfinţite” şi pecetluite a ultimei etape a lucrării de pocăinţă a Postului, care deschide însă alt orizont celui care se leagă pe mai departe a fi părtaş căii Crucii. Va urma Joia Mesei celei Nemuritoare, Vinerea Patimilor şi Sâmbăta sfărâmării iadului.

Miercurea aceasta poartă în sine cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa care, smerindu‑se, se înalţă şi ucenicul care, trădând, se alungă din lumină. Raportul păcătoasă-ucenic este răsturnat de ceea ce a cerut postul de la fiecare dintre noi în parte: pocăinţa. Căci cine nu e păcătos? Cine nu s‑ar voi ucenic? Şi, oare, nu-L răstignesc eu pe Domnul cu fiecare păcat?

Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii, desfrânarea, iar Iuda în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea pocăinţa o ridică şi o face muceniţă; pe acesta lipsa pocăinţei îl face trădător şi-l duce la spânzurare.

Această răsturnare ne umple de teamă şi îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar totodată şi de mare încredere şi nădejde în Puterea cea mare a pocăinţei, care ne stă la îndemână. Ni se arată încă o dată valabilitatea spuselor Sfântului Ioan Gură de Aur că în pocăinţă sacul se bucură de mai multă trecere decât purpura.

Contrastul celor două atitudini este prezentat dintru început întruna dintre cântările care s-au cântat de seara:

„Păcătoasa a venit la Tine vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca ta de mirosul greu al răutăţilor. Iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, s-a lepădat pe el şi s-a amestecat în no-roi vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă Hristoase, milostivirii Tale!

Iuda cel înşelător, poftind iubirea de argint, a gândit cu viclenie să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii – iar păcatul său este dublu, pentru că el, lepădându-se de prietenia lui Hristos pentru aur, ia uitare de cele ce a învăţat, că nici toată lumea nu este de un preţ cu sufletul; şi din deznădejde te-ai sugrumat, însuţi spânzurându-te pe lemn, vânzătorule”.

Aşadar, în contrast cu această cădere vine înălţarea femeii care era mai înainte desfrânată şi care degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului, aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, „dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc, dar petrec în obiceiul cel rău eu, nebunul” – spune undeva unul dintre Sfinţii Părinţi.

Iată, aşadar, măsura a ceea ce ni se cere: urârea păcatului şi îndepărtarea de la el. Iar aceasta nu ieri, nu mâine, ci astăzi, un astăzi al acţiunii imediate, un astăzi care mă leagă de acel astăzi amintit mereu de text. Astăzi a venit Hristos în casa fariseului. Iar femeia devine ea însăşi iertată şi întărită de iubirea Domnului, propovăduind alături de vameş. Desfrânata şi vameşul: primii apostoli ai Raiului.

Interiorul liturgic al textului realizează deplin contrastul atunci când, la Vecernia care se săvâr-şeşte deodată cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, cum spuneam, în această Miercuri dimineaţa, se cântă la una dintre stihiri aşa: „Doamne, strigat-am: Vai de ticăloşia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutatea cea urât mirositoare, că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia lui Iuda, de care fereşte, Dumnezeule, sufletele noastre!”

În vreme ce pe Iuda sărutul îl aseamănă cu Adam care muşca din mărul alunecării şi al alungării, pe femeia cea purtătoare de mir aceeaşi formă de exprimare a ataşamentului: sărutarea picioarelor Domnului, o aseamănă şederii în dragoste pe pieptul Domnului a Sfântului Ioan Apostolul. Şi cine se mai poate lăuda în lume că a mai auzit bătând inima lui Dumnezeu?

În plan duhovnicesc, personal însă, exprimarea deplină a locului meu în raport cu cele două perso-naje ale dramei se face într-un tropar alcătuit de Sfânta Casiana Călugăriţa. Iată ce spune troparul: „Doamne, femeia aceea ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: «Vai mie, că noapte îmi este înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lumină este pofta păcatelor. Primeşte izvorul lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apa din mare; pleacă-Te spre suspinările inimii mele, Cel ce ai ple-cat cerurile cu nespusă plecăciune, ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu!» al căror sunet, auzindu-le cu urechile Eva în rai, în amiază, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete? Izbăvitorul meu, să nu treci cu vederea pe roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă”.

Ni se cere, aşadar, să nu pierdem rodul postului după ce am răbdat truda postului, iar dintre toate cele mai multe să zicem şi să ne însuşim zisa Sfântului Ioan Hrisostom: pocăinţa e topitoarea păcatului.

La ceasul al 6-lea al zilei de Miercuri, în Săptămâna Patimilor, se cântă troparul proorocirii:

„Astăzi s-a adunat adunarea cea vicleană şi a gândit asupra Ta cele deşarte. Astăzi Iuda pentru tocmeala ce a făcut şi-a arvunit luişi spânzurare, ai luat patimă de bunăvoie, Mântuitorul nostru Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie!”

Urmează Joia cea Mare a rugăciunii celei cu daruri, a trădării; ambele premerse însă de Cina cea nemuritoare şi de taină, încât la sfârşitul zilei de Miercuri se zăreşte în Ierusalim un foişor care va fi pentru omenire poarta de intrare în spaţiul sacru al creştinismului.

De acum orele sunt numărate. Ceasurile se succed în bătăi scurte de toacă celestă. Stelele zac în nemişcare. Taina sporeşte căci se va aşterne lucrare de taină. În zori Duhul Sfânt ne va ospăta cu veselie la ospăţ duhovnicesc şi lângă noi se vor strânge în chip tainic toţi bolnavii pământului. Împreună cu ei cântarea nu trebuie să ne despartă de lamentaţiile lui Iuda cel născut de iad. Rostim, aşadar, când lumina se îngăduie cu bezna, împreună cu toţi cei care din veac au bineplăcut Domnului: „Hristos, Care este Pâinea cerească şi dumnezeiască, a ospătat lumea. Veniţi, dar, iubitorilor de Hristos, să primim cu credinţă, cu buze de lut, dar cu inima curată, Paştele jertfit care lucrează întru noi sfinţenie”. E ultima cântare a zilei de Miercuri. O însemnare din Triod spune aşa: Se cuvine a şti că din această sfântă zi Miezonoptica nu se cântă până la Săptămâna Tomii.

Miezul de noapte e suspendat. Clipele trec prea repede. Mirele nu mai poate veni la miezul nopţii pentru că unul dintre prietenii Săi L-a vândut, după ce a şezut la masă cu Dânsul. Aşa se va revela la momentul potrivit necesitatea ca în Vinerea Mare postul să fie negru.

Mirele nu mai şade la masă. S-a luat de la noi, prieteni şi nuntaşi ai Săi. Dar până atunci: chemarea la masă, trădarea Împărtăşaniei, cântărirea vinei Celui nevinovat şi începutul sfârşitului.

Pentru aspectul moral al vieţii în Hristos la sfâr-şitul Postului pomenirea păcătoasei şi a vânzării lui Iuda are un tâlc îndoit. Ne apropiem de Sfintele Paşti după o îndelungată vreme de pregătire cu multe osteneli. Să nu fim fără grijă! O neatenţie ne poate pierde agoniseala sufletului, a ucenicului ce-lui iubitor de argint, lucrător al demonicului, cel care a uitat de toate. Să zicem, aşadar, cu Triodul, ca o rugăciune a inimii cu adânci conotaţii: Izbăveşte, Doamne, de o nelegiuire ca aceasta, sufletele noastre! Amin.

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula,
din ”Cântare de biruinţă cântând”
Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012

 

Un răspuns pentru “MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI”

  • Catrina:

    Doamne,milostivește-te spre noi să ne putem ruga în curățenie și pace,în această săptămână a Patimilor lui Hristos.
    Alungă Doamne orice patimă de la noi și te rugăm cu umilință ajută-ne să ne rugăm mai mult în toate zilele noastre,alături de copii noștrii dragi.Amin.

Lasă un răspuns

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR