Predica păsărilor

Căutaţi la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel Ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6, 26).
Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările cerului ne predică nouă într-o limbă minunată.
Un an de zile am stat bolnav într-un sanatoriu, unde era şi lumea păsărilor, sanatoriul de la Geoagiu.
Acolo, în lumea păsărilor şi a suferinţelor, am văzut îndeaproape cât de adevărate sunt cuvintele Mântuitorului, de mai sus.
Păsările cerului sunt o predică vie pentru noi în multe privinţe.
Întâi ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl cel Ceresc de ele. Nici un fel de pasăre nu strânge mâncare şi totuşi ele au zilnic hrana lor şi încă într un chip minunat.
Eram în toamnă târzie la sanatoriu şi o vrăbiuţă mică şi slabă dădea târcoale în jurul ferestrei mele.
Probabil era şi bolnavă, după cum arăta la înfăţişare. Sărmana, mi-am zis eu în mine, oare cum va ieşi din iarnă această păsărică mică şi slăbuţă? Păsărica venea regulat, în fiecare dimineaţă, la fereastră.
Văzând acest lucru, am luat o nucă, am spart-o şi i-am dat-o de hrană. În cealaltă zi tot aşa; şi de atunci în fiecare dimineaţă şi seară se prezenta la fereastră să-i arunc porţia de mâncare. Aceasta era pâinea ei de toate zilele.
Aşa a mers toată iarna, iar sosind primăvara, şi-a luat rămas bun de la mine, apucând calea pădurii şi a câmpiilor, unde găsea hrană bogată.
Ce întâmplare plină de învăţătură! Pentru o păsărică mică şi slabă, iată, Domnul Dumnezeu s-a îngrijit să-i trimită un salvator, un mântuitor, în persoana mea.
Şi pentru noi, cele mai alese făpturi ale Lui, oare Bunul Dumnezeu nu se îngrijeşte tot aşa? Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât păsările? Ba da, numai cât noi nu avem destulă credinţă.
Eu mă gândesc chiar la mine: zăcând şi eu bolnav, mă gândeam, oare păsărica pe care Domnul a salvat-o prin mine nu-mi este şi mie o predică să am mai multă credinţă şi încredere în Domnul şi Mântuitorul meu?
Aruncaţi asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi (I Petru 5, 7).
Ce solie dulce! Dar noi n-avem credinţă destulă pentru a o trăi.
Ce încredinţare dulce!
Câţi însă o trăiesc?

Pasărea din colivie

Am vorbit cu un cunoscător de canari (pasăre ce cântă închisă în colivie). Îmi spunea lucruri interesante. La naştere, canarii sunt şi ei ca orice păsărică ce nu cântă. Pentru a-i îndemna să cânte, li se face o colivie închisă cu totul în trei părţi, deschisă numai într-o parte. Băgat şi izolat în această colivie întunecoasă, canarul începe să cânte. Din ce se încăpăţânează să nu cânte i se micşorează lumina. Sunt păsări care nu cântă decât închise în colivie.
Cam de specia aceasta suntem şi noi. Şi noi cântăm, de regulă, numai închişi în „colivie“… numai pe timp de necaz şi încercări.
Mă gândesc chiar la mine. În sanatoriul de la Geoagiu am stat şi eu închis într-un fel de „colivie“. Acasă aveam şase ferestre mari la stradă şi lărgământ destul. Aici am stat într-o colivie mică – cu o singură fereastră spre pădure. Domnul Dumnezeu m-a închis şi pe mine într-un fel de „co¬livie“, să mă învăţ să cânt mai bine:
„Simţindu-mă singur, să cânt singurel:
Mai lângă Domnul meu, mai lângă El“.
Părintele Iosif

ÎNTR-UN COLŢ DE COLIVIE

Într-un colţ de colivie cânţi atâta de frumos,
deşi oameni fără milă ochişorii ţi i-au scos.

Din străfundul tău de suflet, plâns nestăpânit frămânţi,
ei te-ascultă, şi te-admiră, şi te chinuie să cânţi.

Cântă, sfântă cântăreaţă, în durerile fierbinţi,
căci frumosul cere jertfă şi plăcutul, suferinţi!

Azi şi eu m-asemăn ţie, căci din veac e scris aşa,
plânsul unora e preţul bucuriei altora…

– Tu, cel care-asculţi cântarea unui suflet chinuit,
nu uita ce preţ de lacrimi pentru ea s-a dăruit!…
În coliviile de la Geoagiu şi Davos

Slăvit să fie Domnul că m-a băgat în „colivie“ să învăţ a cânta. O, ce cântări noi am învăţat în „colivia“ de la Geoagiu! Şi la Davos, în Elveţia, tot aşa, numai cât „colivia“ de la Davos a fost mai întunecoasă.
Pe lângă suferinţă mai aveam şi întunericul străinătăţii.
Slăvit să fie Domnul că m-a ţinut în aceste „colivii“.
Dar niciodată n-am cântat aşa de frumos ca în „coliviile“ acestea. Poate niciodată nu m-am rugat cu atâta duh şi putere ca închis în această „colivie“.
Şi totuşi, ascultând pe fereastră în pădurea de la Geoagiu lumea păsărilor… mă ruşinam. Eu cânt din „colivie“, ele cântă din libertate. Eu Îl slăvesc pe Domnul după ce m-a închis în „colivie“; ele Îl slăvesc din libertate.

O scrisoare a Părintelui Iosif către Tit, trimisă de la Geoagiu în data de 26 apr. 1934

Continuarea scrisorii trimisă din Geoagiu la 26 apr. 1934

„Căutaţi la păsările cerului…“ O, ce predică plină de fior şi răspundere văd azi în aceste cuvinte ale Mântuitorului!…
Noaptea încercărilor, noaptea suferinţelor, este o noapte tainică şi binecuvântată. Ea face din noi nişte privighetori cântătoare.
Noi nu trebuie să ne speriem de încercări. Noi ar trebui să cântăm şi „ziua“, dar de regulă cântăm numai „noaptea“.
De aceea încercările şi suferinţele nu ne strică. Dimpotrivă, ne ajută.
Eu mă gândesc la mine şi la viaţa mea.

De treizeci de ani trăiesc în noaptea încercărilor şi a suferinţelor. Viaţa mea se trece într-o veşnică noapte. Dar e o noapte binecuvântată aceasta. În această noapte am învăţat să cânt.
Din această noapte a ieşit Oastea Domnului. Din această noapte a ieşit şi cântarea Oastei.
O Doamne, eu Te rog, ţine-mă până la sfârşit în această noapte, să cânt mereu. Şi să-i învăţ şi pe alţii să-Ţi cânte Ţie.
Eu dau slavă lui Dumnezeu că au început să cânte „păsările“ şi pe pământul ţării mele.
Precum aşa de frumos spunea fratele Tudusciuc în poezia „Pasăre măiastră“:

„Pasăre măiastră, scumpă păsărea,
bucură-te, soro, nu mai suspina,
căci ziua şi noaptea, tot cântând mereu,
ai trezit pe alţii pentru Dumnezeu.

Azi atâtea păsări din întinsul ţării
ţi-au imitat cântul, cântul deşteptării,
azi din mii de piepturi se nalţă voios
o cântare sfântă Domnului Hristos.

Scumpe păsărele care v-aţi trezit
şi cântaţi acuma lui Iisus iubit,
rogu-vă din suflet, păsărele bune,
înălţaţi la ceruri caldă rugăciune.“

Părintele Iosif Trifa

va urma

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR