Fiule!
Ostaşule!
Cititorule!
Nu uita că poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota!
Creştinismul nu stă atât din „porunci” şi „oprelişti”, ci stă din darul şi puterea ce ni s-au dat şi ni se dau prin sângele vărsat pe crucea Golgotei.
Cum spunea Apostolul Pavel. Creştinismul e dar, nu lege, căci altcum Darul (harul) n-ar mai fi Dar şi Hristos a murit în zadar (Rom. 11, 6 şi Gal. 2,21).
Trebuie să fim bine lămuriţi asupra acestui lucru, pentru că de aici purcede şi „duhul”.
Dacă creştinismul nostru de azi este aşa cum este: fără putere şi fără roadă, apoi cauza trebuie căutată tocmai aici.
Creştinătatea noastră stă numai la hotarul dintre Noul şi Vechiul Testament, dintre Lege şi Har.
N-a intrat încă în împărăţia cea tainică a harului şi darului ce ne-au venit prin sângele Crucii.
Marea majoritate a creştinilor de azi trăieşte în afară de „buciumul vieţii” cel odrăslit prin sângele vărsat pe crucea Golgotei.
De aici lipsa roadelor vieţii creştine.
În atâtea şi atâtea locuri mai stăruie încă şi azi predica şi morala lui „nu”.
„Să nu faci ceea şi ceea… să faci ceea şi ceea”.
Stăruie mai ales la noi această morală, în semn că suntem încă tot sub Muntele Sinai. N-am ajuns încă sub dealul Golgotei.
A căuta să te mântuieşti şi a căuta să-i mântuieşti şi pe alţii fără această altoire înseamnă a pretinde unor meri pădureţi să facă mere bune.
A căuta şi a afla mântuirea înseamnă a-L căuta şi a-L afla pe Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui cea scumpă.
De sub Muntele Sinai să luăm învăţătură în special şi noi, ostaşii Domnului.
Oastea Domnului este un legământ „să ţinem poruncile” Evangheliei şi să trăim aşa cum cere Evanghelia.
Dar acest legământ nu are nici o putere câtă vreme nu e stropit cu sângele Crucii de pe Golgota.
N-are nici o putere câtă vreme nu e sigilat cu pecetea Golgotei.
Un frate ostaş mă sfătuia mai astă-vară să scriu toate opreliştile Oastei pentru cei ce vor să intre în Oaste.
Foarte bine, iubite frate – i-am răspuns eu – dar puterea Oastei nu stă numai în oprelişti.
Încă nici un beţiv sau altfel de pătimaş nu s-a îndreptat numai cu cele zece porunci. Puterea Oastei stă în a afla şi a-i ajuta şi pe alţii să afle izvorul puterii şi îndreptării: pe Iisus cel Răstignit.
În faţa celor ce vor să intre în Oaste – pe lângă oprelişti – să li-L punem mai ales şi mai întâi pe Iisus cel Răstignit.
Să le spunem să-şi aplece mereu genunchii sub braţele Crucii.
De „şapte ori în zi” să se aplece sub braţele Crucii, strigând cu lacrimi: „Iisuse Doamne, eu sunt un prins în cursa lui Satan… eu sunt un legat în lanţul lui Satan… patimile cele rele m-au biruit cu totul… nu pot face nimic pentru izbăvirea mea… nu mai am nici o putere decât lacrimile mele şi suspinul meu: fie-Ţi milă de mine, Doamne… mântuieşte-mă, Doamne, din această pieire, căci Tu singur mă poţi mântui”…
Sub dealul Golgotei, acest „vom face tot” se schimbă în „noi nu putem face nimic”.
Fără darul şi harul Domnului, noi nu putem face nimic.
„Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).
Să răsune neîncetat în urechile noastre aceste cuvinte ale Domnului.
Fără de El noi nu putem face nimic, decât păcate.
„Cel ce rămâne în Mine, acela aduce roadă multă (Ioan 15, 5).
Fiule!
Ostaşule!
Cititorule!
Nu uita că toate poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota!
Părintele Iosif Trifa
din “Spre Canaan”
2 Comments