„Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă.”

„Neascultând de un povăţuitor iscusit, nu-ţi dai seama de limitele puterii tale, te supraevaluezi, n-are cine te face atent la scăderi şi greşeli ale tale.”

„Mintea încălzită de dorul lui Dumnezeu, nu mai acordă atenţie gândurilor străine de El. Inima nu se mai îngustează prin plăcerea pentru lucrurile mărginite la care se referă aceste gânduri, ci se încălzeşte de dragostea lui Dumnezeu cel nesfârşit şi îi cântă cu foc.”  (Sfântul Simeon Noul Teolog – din Filocalie – Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni)

„Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeste, căci e nevăzut. Dar pentru cei ce înteleg duhovniceste este pretutindeni; căci e de față, fiind în toate si în afară de toate. El este în toate și aproape de cei ce se tem de El (Ps. LXXXIV, 10), dar mântuirea Lui e departe de cei păcătoși (Ps. CXVIII, 155). „

„Nu dărîma casa ta, voind să o zidesti pe a vecinului. Să stii că lucrul acesta e obositor și greu. Ia seama ca nu cumva hotărîndu-te la aceasta, să o dărâmi și pe a ta și să nu poți să o zidesti nici pe a aceluia”.

(Din cele 225 de capete teologice si practice a le celui între sfinti părintelui nostru Simeon Noul Teolog egumenul Mănăstirii Sfântul Mamas de Xirokerkos, una sută capete făptuitoare si de Dumnezeu cuvîntătoare – practice si teologice.)

Sursa: Mărgăritare duhovniceşti – citate din opera Sfântului Simeon Noul Teolog

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR