1. Dar ce a fost cu mine astăzi, drag Prieten al tinereţii mele?
Te-am simţit neliniştit lângă mine.

2. Era ceasul să mergem spre înălţimile noastre, unde aerul era înmiresmat, unde lumina era împiedicată, unde zborul era înalt, unde orizontul era curat şi sfânt.

3. M-ai chemat cu lacrimi: Scoală-te şi vino!… Scoală-te şi vino, căci aici eşti în primejdie de moarte!

4. Aici, focul mistuitor al gurii balaurului îţi ameninţă mereu curăţia sufletului şi a vieţii tale.

5. Acest noroi murdar poate să se reverse iarăşi, oricând, peste lumina ta.

6. Aceste târâtoare scârboase te pot înfăşura oricând, spurcând neprihănirea ta, otrăvindu-ţi amintirile, neferi­cindu-ţi sufletul. Scoală-te şi vino cu Mine!
7. Priveşte în sus şi vezi ce minunat este să fii cu Mine acolo, pe Tabor!

8. Acolo, viaţa ta va fi salvată de hotarele josnice, de duhoarea noroiului, de şoaptele întunericului, de îmbrăţişările spurcăciunii, de încolăcirile târâtoarelor, de chipul respingător şi scârbos al stăpânitorului tuturor acestora, care, prin ele, umblă neîncetat să-ţi ucidă sufletul.

9. Scoală-te, scoală-te şi vino cu Mine!

10. Te simţeam lângă mine, tremurând.
Dar stăteam cu ochii încă închişi de somn şi cu mintea încă înceţoşată.

11. Picioarele neclintite mă dureau, amorţite. Nu mă puteam mişca din „Betezda“ mea.

12. Ceva ca o săgeată ascuţită şi grea simţeam cum îmi arde şi îmi strânge glezna piciorului dinspre Tine şi o gheaţă tot mai rece se răsfrângea în sus, spre inima mea.

13. Am suspinat cu tot sufletul zdrobit şi sfârtecat în două:
– Nu pot!

14. M-ai ajutat să mă ridic puţin. Şi din nou m-ai îndemnat, cu glasul tremurând de lacrimile durerii, milei şi temerii pentru mine:
– Scoală-te şi vino!

15. Şi dragostea Ta îngrijorată m-a cuprins cu disperare, ca nişte braţe aruncate în clipa celei mai mari primejdii:
– Vino, scoală-te, vino!

16, Dar inima mea, pentru prima dată, se înspăimânta de înălţimile noastre.

17. M-am uitat cât de sus sunt munţii Tăi, munţii pe care nu-i mai simţeam şi ai mei.

18. M-am uitat cât de aspre sunt stâncile piezişe pe care va trebui să le urce picioarele mele bolnave şi grele.

19. Cât de tare va fi aerul acolo, pe înălţimi, pentru plă­mânii mei slăbiţi de praful prin care am umblat atâta drum.

20. Cât de obositor va fi urcuşul acesta pentru trupul meu cel de astăzi.
Şi dintr-o dată m-am simţit atât de departe de Tine…

21. Ceva ca un munte de gheaţă s-a prăbuşit peste mine, acoperindu-mi lumina şi despărţindu-ne.

22. Un noroi cleios se revărsa din toate părţile, urcând tot mai sus, cuprinzându-mă ca un zid, gata să mă înăbuşe.

23. Am şoptit din nou, ca pe cea mai înspăimântătoare osândă a mea însămi, strigătul cel mai deznădăjduit al groazei mele. Nu al groazei de moartea mea, ci de despărţirea de Tine:
– Vai, nu pot! Nu pot încă!…

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

Lasă un răspuns

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR