Voi, lucrătorii Viei sfinte,
cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme
Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre
tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni
şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia,
şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul,
nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă,
când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta
n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra,
ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta,
ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă
Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine
la nişte lucrători ca voi?

TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR