Arhiva autorului

15. Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată…
Îţi simţeam inima cunoscută, bătând dureros şi fierbinte pentru mine, la uşa mea, aşteptând.

16. Dar am tăcut nemişcat.
Îţi auzeam suspinul adânc şi Îţi bănuiam mâhnirea amară,
dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.
17. Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic, dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele, cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfăţişarea Ta îmi vorbea mai sfâşietor ca orice glas. Citeşte în continuare »

1. Îmi mai aduc încă şi acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă.

2. Şi nu voi putea să uit niciodată înştiinţarea dragostei Tale care lupta cu întunericul să nu mă cuprindă de tot.

3. – Adu-ţi aminte cât de mult te-am iubit! – îmi ziceai Tu.
Gândeşte-te de unde am venit pentru tine!
Şi aminteşte-ţi cu ce preţ te-am răscumpărat!

4. Ridică-te, scoală-te, vino, deschide-Mi iarăşi ini­ma ta şi braţele tale!

5. Tu nu trebuie să fii al nimănui altcuiva, nici măcar al tău însuţi, căci Eu te-am răscumpărat cu un preţ nespus de mare.

6. Ascultă-Mi glasul Meu – şi inima ta să găsească toată plăcerea ei în căile Mele!
7. Numai Eu îţi pot da ţie adevărata şi întreaga fericire aici şi în veşnicie; nimeni altcineva.

8. Nu-ţi lăsa inima înduplecată de ispită şi nu-ţi deschide braţele spre păcat! Păcatul este nefericirea ta. Nefericirea îţi va zdrobi viaţa.

9. Revino la dragostea ta dintâi! – îmi ziceai Tu. Numai în Mine vei afla adevărata iubire, numai Eu ştiu să te fac cu adevărat fericit. Citeşte în continuare »

11. Apoi, din nou, în plină zi, s-a făcut dintr-o dată iarăşi noapte.
Noaptea a treia, cea mai lungă şi cea mai grea.
Noaptea din urmă.

12. A fost oare numai noapte?
Nu, a fost şi un mormânt, din care nici nu mai puteam nădăjdui uneori că am să mai ies vreodată,
13. pentru că eu însumi, în cea mai mare nebunie şi rătăcire a minţii mele, ajutasem la săparea lui,

14. îngăduind săgeţilor amare să pătrundă cât mai adânc în inima luminii mele, zdrobindu-mi-o. Citeşte în continuare »

1. Astfel a venit iarăşi o dimineaţă.
S-a făcut dintr-o dată aşa de frumos şi aşa de ziuă, de parcă n-ar fi fost niciodată între noi un zid!

2. Lumina, viaţa şi iubirea săpaseră neîncetat din amândouă părţile, la temeliile lui groase, amare şi reci – şi le-au prăbuşit dintr-o dată, întâlnindu-ne.

3. Dar, din întunericul prăbuşit, ne rămăsese totuşi ceva rece şi amar. Ca o umbră peste trecut. Şi ca o teamă peste viitor.

4. Aceasta m-a făcut să mă alipesc mai strâns de Tine. Şi să doresc ca Tu să mă legi cu alte nenumărate lanţuri ale Tale,
spre a nu mă mai putea, într-adevăr, dezlega nimeni şi nimic, niciodată.

5. Acoperişul casei noastre devenise mai albastru şi mai larg decât toate hotarele cerurilor. Citeşte în continuare »

1. Îmi aduc aminte de prima noastră cunoştinţă. Şi de toată istoria vieţii mele şi a iubirii noastre de până atunci.

2. Ce tare fusese patul de fier gol pe care zăceam înainte de Tine, în noaptea neîntreruptă a atâtor ani, până ce mi-a sosit dimineaţa Ta, Soarele meu!

3. Cât aş mai fi dormit eu oare acolo, în mizeria neştiinţei mele, dacă n-ai fi venit Tu să mă trezeşti?

4. Eu nu avusesem până atunci nici trecut, nici amintiri. Şi nici nu mă gândisem la un viitor…

5. Ştiu doar că a fost o noapte cumplit de lungă şi de grea şi că nu m-am trezit decât atunci când Ţi-am auzit glasul, strigându-mă pe nume.

6. Unde fuseseşi Tu oare, că parcă niciodată nu Te văzusem până în clipa aceea?
7. Ce putere a fost oare în cele trei cuvinte pe care mi le-ai spus Tu atunci, că ele au adus dintr-o dată atâta lumină necunoscută în mine?

8. Atâta lumină, încât, în mijlocul tuturor celor ce m-au înconjurau atunci, nu Te-am mai văzut, dintr-o dată, decât pe Tine.

9. Fusese o noapte şi era o dimineaţă:
Ziua întâi… a vieţii iubirii mele! Citeşte în continuare »

1. Şi, când Tu, Preaiubitul scump al vieţii mele, ai fost cu mine atât de altfel de cum ai fost cu alţii, n-ar fi trebuit, oare, ca eu să nu mai pot locui, până la sfârşitul zilelor mele, decât în casa dragostei Tale?

2. N-ar fi trebuit, oare, ca eu să nu mai pot întoarce, nici măcar pentru o clipă, privirile mele spre altcineva, niciodată?

3. N-ar fi trebuit, oare, ca eu să pot primi mai bine moartea, decât să trădez încrederea şi dragostea Ta?

4. Dar unde mi-a fost oare inima, în locul nefericit, când mintea mea a putut să uite toate acestea?

5. Şi unde mi-a fost mintea, în clipa nefericită când inima mea a uitat?

6. De ce nu mi-a fost măcar una din ele trează? De ce am dormit cu amândouă chiar în ziua cea mai rea, când ispititorul îmi şoptea cel mai viclean şi când împotrivirea neprihănirii mele era cea mai slabă? Citeşte în continuare »

1. Ce fericită a fost viaţa mea cât am vegheat, ascultând la tăcerile Tale.

2. Nopţile mele au fost pline de lumină şi toate hotarele mele au fost pline de armonii cereşti.

3. Şoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci şi cântările cele mai fericite pentru urechile mele,

4. presimţirile Tale minunate erau îndrumări pline de limpezime pentru mintea mea
şi visul meu cel mai înalt se prefăcuse în Tabor strălucit sub picioarele mele.

5. Trăind acolo, ar fi trebuit să nu mai pot muri niciodată.

6. Cântând aşa, ar fi trebuit să nu mai pot plânge niciodată.
7. Umblând sprijinit aşa, de umărul Tău, să nu mai pot cădea niciodată.

8. Şi, dobândind în aşa măsură încrederea Ta, să nu mai pot face nimic pe lumea asta prin care să-ţi trădez vreodată iubirea.

9. Nimeni, poate, n-a mai văzut din partea Ta ceea ce am văzut eu.

10. Nimănui, poate, nu i-ai mai spus cuvintele de iubire pe care mi le-ai spus mie.

11. Faţă de nici un suflet, poate, n-ai mai fost cum ai fost faţă de mine.

12. Nimănui, poate, nu i-ai mai fost ceea ce mi-ai fost mie şi nimeni, poate, nu Ţi-a mai fost Ţie ceea ce mi se părea că-Ţi sunt eu.

13. Cui i-ai mai fost un Păstor atât de bun şi pe cine l-ai mai făcut Tu să nu ducă lipsă chiar de nimic, aşa cum m-ai făcut pe mine? Citeşte în continuare »

Te-am iubit frumos, Iisuse?
Ţi-am cântat şi plâns cu dor?
Ţi-am dat inima întreagă?
– Poate! – Dar eram dator!

Ţi-am urmat cu neclintire?
Şi Te-am ascultat pe plac?
Ţi-am slujit cu râvnă? – Poate!
– Dar eram dator s-o fac!

M-am luptat cu stăruinţă?
Am fost gata şi să mor?
Ţi-am jertfit pe lume totul?
– Poate! – Dar eram dator! Citeşte în continuare »

– Tu Mă iubeşti, iubitul Meu,
mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli
pe calea Crucii, oare?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar nu de-ajuns de tare!

Vreau să Te iubesc,
vreau să Te iubesc,
vreau, cu mai mult foc,
să Te iubesc.

– Iubitul Meu, tu Mă iubeşti,
mai mult ca orice-avere?
Poţi tu să laşi al lumii tron,
să iei a Mea durere?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar încă se mai cere!

– Iubitul Meu, azi Mă iubeşti
mai mult ca ieri pe Mine?
Creşti, oare, tu iubirea Mea
tot mai frumoasă-n tine?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar vreau mai mult, ştii bine! Citeşte în continuare »

1. Norodul, care a auzit despre minunea vindecării mele, se uită la umblarea mea.

2. Dacă umblarea mea laudă pe Dumnezeul, meu este semnul că vindecarea mea e deplină.

3. Dacă nu, cei ce se uită la mine nu văd nimic. Sau văd un nimic.

4. Marele examen al credinţei este în clipa chemării.
Al nădejdii, în clipa cernerii.
Al dragostei, în clipa dăruirii.
Şi al vindecării, în felul de umblare.

5. Dacă pot să mă ridic – sărind gata şi plecând chiar în clipa când sunt chemat, lăsând tot ce avusesem mai înaintea bucuriei, fără nici a mă uita înapoi – am atins primul cer.
6. Dacă pot să păşesc fără teamă pe valuri, ca pe uscat, cu ochii ţintă numai la Tine – am trecut în al doilea.

7. Şi dacă îmi pot jertfi pe altarul iubirii Tale ultima şi cea mai mare iubire a mea – am cucerit al treilea cer.

8. Cerul acela în care bucuria se trăieşte nemărginit,
iubirea se împărtăşeşte desăvârşit
şi fericirea se înnoieşte veşnic şi veşnic.

9. O mare şi fericit examen! Pentru tot ce mă cheamă de dincolo de tine, ajută-mă să pot lepăda cu bucurie şi cu grabă tot ce m-ar mai putea ţine dincoace.

10. Am nevoie să mă sfinţesc mereu în toate gândurile şi faptele mele, spre a mă dovedi că merit dragostea Ta.

11. Adevărata iubire vrednică de Tine, Preaiubitule minunat şi sfânt, începe numai de la hotarul sfinţeniei.

12. Dacă iubirea mea nu se luptă din toate puterile ei şi neîncetat spre a se curăţi de tot ce poate fi lumesc şi întinat, ea nu poate fi vrednică de Tine. Citeşte în continuare »

1. Ce ades îmi amintesc, cu îndurerare, în rugăciunile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altădată!

2. Atunci, în rugăciunile mele, nici nu-mi aminteam de mine. Nici nu mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea.

3. Uitam de orice dorinţă pământească şi-mi dăruiam întreaga inimă Ţie, plină numai de dragostea Ta.

4. Tot braţul îmi era plin numai de cererile altora şi toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile din afara mea.

5. Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, comoara şi soarele meu.

6. Fraţii şi semenii mei îmi erau grădina şi câmpiile mele…
7. Lucrarea Ta îmi era cerul meu şi pământul meu şi toată lumea iubirilor mele.

8. Iar eu, undeva, lângă toate acestea, între ele, nevăzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele de lumina Ta negrăită şi strălucită. Citeşte în continuare »

1. Dumnezeul meu, Tu ierţi, pentru că eşti nespus de iubitor,

2. Tu porunceşti, pentru că eşti nespus de puternic,

3. Tu rabzi, pentru că eşti nespus de bun,
dar Tu şi judeci, pentru că eşti nespus de sfânt.

4. Cine nu-Ţi primeşte iubirea, cine nu-Ţi ascultă porunca şi nu-Ţi înţelege răbdarea
Îţi va suporta judecata!

5. Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut. Citeşte în continuare »

1. Domnul şi Mântuitorul meu, iată, şarpele mă pândeşte totdeauna, dar văd că el îndrăzneşte să se apropie de mine doar când sunt singur. După cum a făcut şi faţă de mama mea Eva, când şi ea era tot singură.

2. Ce primejdioasă este totdeauna singurătatea pentru o femeie, adică pentru sufletul fără soţ, pentru sufletul cel mai slab!

3. Singurătatea, pentru suflet, este ca vântul pentru foc: pe cel tare îl face mai puternic, pe cel slab îl împrăştie de tot.

4. Prietenul singurătăţii mele şi al tăriei mele, nu-mi lăsa inima singură niciodată!

5. Nu mă părăsi când sunt mai slab, căci şarpele numai atunci îndrăzneşte să se apropie de mine. Şi ispita numai atunci mă poate birui. Citeşte în continuare »

1. Ce să iau cu mine, Preaiubitule, ce să iau cu mine când voi veni Acasă, când ai vrea Tu să mă vezi, când mă vei întâmpina?

2. – Mai întâi, să fii în veşmântul de in curat al dragostei. Acesta să-ţi fie înfăşurătoare albă şi veşnică, drept pe inima ta. Numai ea îţi va rămâne până la Mine.

3. Apoi, peste aceasta, haina nădejdii. Ea te va apăra de vânturile potrivnice, te va feri de sfâşierile spinilor, te va ocroti de loviturile grindinii, până vei intra aici.

4. Iar pe deasupra, apărătoarea credinţei. Sub ea vei fi la adăpost de săgeţile arzătoare ale celui rău, până vei vedea Ţărmul Celălalt.

5. – Săgeţile arzătoare, ai zis?
Ah, săgeţile acestea arzătoare, numai Tu singur ştii cât de cumplite sunt pentru mine!
6. Numai Tu singur poţi să ştii ce chinuitor mă ard acestea, tot mai des şi tot mai prelung. Citeşte în continuare »

16. Tu îmi zici mie: Celui ce-ţi ia cu sila ale tale, să nu i le mai ceri înapoi.
Eu Îţi zic: de ce, Doamne, să nu le mai cer?

17. – Pentru că şi aşa nu ţi le va mai da. Căci, dacă îţi ia cu sila, este mai puternic. Citeşte în continuare »

1. Din clipa când am cunoscut cum trebuie făcut, nu mai pot fi mulţumit de nimic cum fac.

2. Privesc cu uimire ceea ce ai făcut Tu şi îmi zic: iată, aşa trebuie să fac eu!

3. Mă uit cu admiraţie la ceea ce au putut realiza alţii – după modelul Tău – şi îmi zic: iată, aşa trebuie să pot şi eu! Citeşte în continuare »

Unde mi-aţi fost, curate mâini,
când vă puteaţi nălţa fierbinte,
de ce v-aţi odihnit atunci
când era vremea rugii sfinte?

Unde mi-aţi fost voi, ochi curaţi,
cu lacrimile calde oare,
de ce-aţi dormit când trebuia
s-aduceţi jertfa sfinţitoare?

Unde mi-ai fost tu, grai aprins,
cu-nmlădieri înduioşate,
de ce-ai tăcut când trebuia
mărturisiri nemaiuitate?

Unde mi-aţi fost, paşi hotărâţi,
cu urme-adânci şi strălucite,
când trebuia să fiţi pe munţi,
croind cărări neprihănite?

Unde mi-ai fost, iubirea mea,
cea hotărâtă şi-alipită,
de ce-ai zăcut chiar când era
cea mai de neuitat clipită?

Unde-ai fost, duh al meu smerit,
unde-ai fost, râvna mea frumoasă?
De ce-aţi tăcut, de ce-aţi dormit
când Domnul mi-a intrat în casă?

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

Pentru tine Mi-am lăsat Eu slava Mea cerească,
pentru tine, raiul dulce, oastea îngerească,
pentru tine, locuri scumpe, lucruri minunate,
pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de toate.
Pentru mine, pentru mine
Domnul meu, Domnul meu;
pentru Tine, pentru Tine
las şi eu, vreau la fel să las şi eu.

Pentru tine Mi-am luat Eu nume de ocară,
pentru tine, crucea aspră, Golgota amară,
pentru tine, spini şi cuie, palme şi nuiele,
pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de ele.
Pentru mine, pentru mine
Domnul meu, Domnul meu;
pentru Tine, pentru Tine
iau şi eu, vreau la fel să iau şi eu. Citeşte în continuare »

1. Până şi tu mă poţi ocoli?

2. Până şi tu, ucenicul dragostei, căruia mă încredinţase Domnul meu să-mi ajuţi neputinţele, să-mi îndrumi stângăcia, să-mi veghezi creşterea…

3. Până şi tu, tocmai tu poţi trece pe lângă poarta după care eu aştept şi cerşesc un strop de milă din mila ta şi a Lui, cu cea mai cumplită dintre dureri – aceea care nu poate să urle?

4. Nu ştiai tu, oare, că eu nu pot nici trăi şi nici muri aşa?

5. Nu doream nici aur, nici argint. Ştiam că n-ai!

6. Nu-mi era nici foame de pâine, nici sete de apă, deşi n-aveam de nici unele;

7. nu-mi era dor de oameni, de viaţă, de nimic din afară – toate îmi erau ca şi când n-ar fi.
8. Dar tânjea tot sufletul din mine, mi se topeau toţi ochii în gemetele mele necunoscute şi mi se topea tot trupul meu – să mi se vindece iubirea. Citeşte în continuare »

1. O, Ioan şi Petru, fraţii inimii mele, fiii mamei mele, cunoscătorii unicei mele iubiri, m-aţi uitat şi voi oare într-atât de mult, încât să nu vă mai amintiţi de nimic?

2. Aţi uitat ce îmbărbătaţi eraţi în lucrarea voastră sfântă când mă vedeaţi în jurul vostru?

3. Aţi uitat, oare, cum, în momentele marilor voastre inspiraţii, îmi căutaţi participarea inimii prin ochii şi faţa mea?

4. Şi cât de fericiţi eraţi voi, văzându-mi-o întreagă; şi la fel şi ataşamentul meu total pentru ceea ce spuneaţi voi?

5. Cum se poate să fi uitat chiar şi voi de câte ori aţi poposit în casa mamei mele?

6. De câte ori vi s-au spălat aici picioarele obosite de căile Domnului,
7. cum vi s-a odihnit sufletul în aşternutul celei mai bucuroase dintre primiri,

8. cât de curată era duioşia inimilor care vă îngrijeau,

9. cât de sinceră era dragostea cu care eraţi ascultaţi

10. şi cât de unică vă era prietenia găsită şi lăsată aici?

11. Se pot oare uita în viaţă vreodată asemenea stări?
Le-aţi putut oare, într-adevăr, uita şi voi?

12. Atunci de ce stau eu cerşind aici, la Poarta Frumoasă – şi voi puteţi trece pe lângă mine fără să vă opriţi? Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR