Arhiva autorului

Crucea

Pe lângă lupta care se dădea pe tărâmul inimii omului lui Dumnezeu, cerul se pregătea să-l primească, iar pământul să-i zădărnicească ostenelile.

Mai avea de străbătut o porţiune de teren virgin, încă neexplorat, se cerea grijă şi teamă; sfatul omenesc care i s-a dat nu era vrednic de primit. Şi nici la voia întâmplării nu se putea înainta.

Peste puţin, Dumnezeu îl va aştepta cu braţele deschie. Vrăjmaşul îi întindea cursa cea de pe urmă. O viaţă întreagă nu reuşise să-l atragă cu momeli, acum i-o punea înainte poruncitor şi ameninţând. Citeşte în continuare »

Recunoscut pentru sfinţenia vieţii lui, avva Zosima era mereu smerit şi îngândurat. Ucenicul lui, vrând să afle marile adevăruri ale vieşii creştine, îl întreabă:

– Părinte, de ce eşti mereu îngândurat?

Atunci părintele îi spune :

– Mă gândesc la cele patru rele în care, dacă se va afla omul şi nu se va pocăi cu toată inima, Dumnezeu nu-i va asculta rugăciunea.

Ucenicul spune:

– Care sunt cele patru rele?

– Cele patru rele sunt: mândria, ţinerea de minte a răului, judecarea aproapelui tău şi lipsa dragostei faţă de semeni.

Văzând cele ce se petrec zi de zi în poporul nostru, în toate părţile ţării, cum tri­mişii unui duh vrăjmaş atacă, de la om [la] om, pe cei mai slabi de înger sau goi în suflet sau… plini de deşertăciune şi dornici de a se face judecători asupra unor lucruri pe care nu le pricep, Preacuviosul Arhimandrit Scriban scrie în «Păstorul Ortodox» (foaia bi­sericească a judeţului Ilfov) un articol sub titlul de mai sus, asupra căruia atragem toată luarea aminte preoţimii noa­stre ca asupra unui cuvânt prealuminat şi bun îndru­mător. Iată ce scrie învăţatul Arhimandrit:

„Astăzi oamenii se pot mişca mult mai iute ca altă­dată şi gândurile se strecoară printre ei cu o iuţeală nemai­auzită. Odată auzi că cutare părere a intrat în capul lumii şi nu ştii cum de a pătruns. Deoarece oamenii însă se pot vedea unul cu altul mult mai uşor, deoarece se pot lega între ei apropieri cum nici nu se puteau bănui odată, deoa­rece foaia tipărită duce gân­durile cât de departe, înseamnă că oamenii îşi pot împărtăşi părerile cu o iuţeală negândită. Citeşte în continuare »


Colo-n sus pe-un deal frumos,
Unde-i cerul luminos,
Intr-un leagan sta culcat;
Fiul Maicii infasat. Citeşte în continuare »

Voia Lui şi ascultarea Lui

Plecasem la Braşov, dar nu bolnav, ci cu planul să mai răsuflu şi eu după o muncă grea şi istovitoare.

Dar Domnul a voit altcum. El m-a chemat din nou la cuptorul de foc al suferinţelor. Pe neaşteptate, în trupuşorul meu s-a stârnit o boală de dureri îngrozitoare.

De la Braşov m-am întors istovit cu totul şi, ajuns la Sibiu, mi s-a făcut şi mai rău.

Ajunsesem la o temperatură de 40 de grade, cu un bilanţ de patruzeci de nopţi înfricoşate.

Eram numai o umbră. Citeşte în continuare »

La Miazăzi, într-o ţară depărtată, trăiau doi pustnici, care sădiseră fiecare câte un măslin. „Doamne Dumnezeule, se rugă cel dintâi, trimite ploaie binefăcătoare, ca să prindă pomişorul meu rădăcină!”
Şi Dumnezeu trimise ploaie.
„Acum îmi trebuie soare! – se rugă iarăşi cucernicul călugăr. Stăpâne, Doamne, înseninează cerul!” Citeşte în continuare »

Arhiva pentru categoria: ‘Colinde’

11. Dumnezeu dă pâine celor flămânzi indiferent dacă gura flămândă Îi mulţumeşte sau Îl înjură.
Dumnezeu îi izbăveşte pe cei robiţi ori de câte lanţuri şi depărtări ar fi ei ţinuţi…
Căci El e nespus de bun. Şi la fel de puternic.

12. Dumnezeu deschide ochii orbilor, oricât de puternic ar fi ei lipiţi sau legaţi…
Dumnezeu îi îndreaptă pe cei încovoiaţi, oricât de lung timp au umblat ei astfel
şi sub orice apăsare şi robie s ar fi urâţit ei. Citeşte în continuare »

Strategia duhovnicească a războiului lui Dumnezeu

             Un lucru este limpede din teologia Vechiului Testament cu privire la războaiele purtate de Dumnezeu prin poporul Său Israel. În primul rând, Domnul este strategul și războinicul (Ieș. 15,3; Jud. 5,5; 1Rg. 28,5-6; Ps. 34,1-3; Is. 42,13; Avc. 3,8-9), iar pregătirile de război sunt mai degrabă spirituale decât militare, adeseori chiar anulând tehnica clasică de război a luptei corp la corp[1] (Ios. 5,13-6,27). În al doilea rând, alianțele cu vecinii imorali sunt interzise, iar în majoritatea cazurilor, deznodământul războiului depinde direct de calitațile morale ale aliaților (cazul regilor Iosafat, Ohozia și Amasia), spune sfântul Nicolae Velimirovici[2]. Acest lucru deoarece Dumnezeu promite izbânda luptei, credinciosul trebuie doar să se încreadă în El, nu în aliații săi (Jud. 3,27; Ios. 1,6-9). În ultimul rând, luptătorii lui Dumnezeu trebuie să se păstreze sfinți și curați, aceasta deoarece misiunea lor duhovnicească de luptă împotriva păcatelor, îi separă de orice altă preocupare lumească (1Rg. 21,6; 2Rg. 11,11). Pe toată durata luptei, comandantul suprem trebuia să își pună toată nădejdea în Domnul, cel Care trimitea teroare sau panică (ebr. mehûmâh; hāmam) în tabăra adversă, demobilizându-i din interior[3] (Ios. 10,10; Jud. 4,15; 1Rg. 5,11 etc). Toată această teologie a războiului, deoarece, spune părintele Negoiță, Dumnezeu este stăpânul tuturor oamenilor, El este Regele tuturor popoarelor iar soarta tuturor semințiilor de Domnul depinde[4] (Iov 12,14; Prov. 21,1; Dan. 2,21). Citeşte în continuare »

Pătrunși de fiorul duioaselor amintiri – fie cele petrecute cu preaiubitul frate Traian, fie trăite în scrisul lui neegalat -, în ziua de duminică, 17 decembrie, a.c., dorim să ne revedem, de dimineață, la orele 8:00, părinți, frați și surori de pretutindeni, la căsuța de la Livada Beiușului, pentru a-l colinda pe cel care l-a cântat cu dor și drag Pruncului Iisus în minunate colinde.

La vremea cuvenită, ne vom deplasa, pentru participare, la Sfânta Liturghie, ce se va ține la biserica din Mizieș, după care va continua adunarea Oastei Domnului în cinstea și memorua cântărețului Golgotei, neuitatul psalmist al Oastei Domnului.

Sfatul Frățesc Operativ

Părintele
Constantin ONU
 
În ghidul de iconografie bizantină, urmând îndeaproape relatările evangheliilor canonice ale sfinților Apostoli Matei și Luca, Nașterea Mîntuitorului Hristos este reprezentată și printr-o rază mare de lumină dumnezeiască, ce coboară din bolta cerului, până ce ajunge pe capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o cruce.
 
Creștinismul este religia sărbătorii. Oriunde nu se pregătește Nașterea lui Hristos Dumnezeu, după duhul și rânduiala pe care El ni le-a lăsat, nu este sărbătoare plinită și primită. Astăzi, pericolul pierderii identității creștine trebuie să aibă prioritate, o prioritate în ascultare de Dumnezeu și nu de oameni. Fără un mare eroism, sărbătoarea nu poate fi sărbătoare, devinind încă o dată ceva de rutină, protocolar: „Domnule,/Frate, am serbat și anul acesta: am tăiat porcul, am cumpărat brad și l-am împodobit, am invitat nașii și prietenii să ne bucurăm după obiceiul străbun”. Nu în felul acesta Îl vom aduce pe Dumnezeul cel Născut, care trebuie să fie în centrul sărbătorii noastre, ci la îndemâna tuturor ne este a ne aduna în jurul universului Cuvântului Său în cadrul Sfintei Liturghii, unde, la marea chemare către primirea Sfintei Împărtășanii, noi să mâncăm în modul cel mai concret pe Dumnezeu aflat în Sfintele Taine.
 

Părintele Iosif Trifa

Evanghelia de Duminecă cuprinde minunea tamăduirii unei femei ce purta o boală cumplită de 18 ani. Boala și tămădulrea acestei femei este cu multă învățătură pentru noi și de aceea vom cerceta cu deamăruntul să vedem cum s-a întâmplat minunea.

Prin 3 stări a trecut boala și tămăduirea femeii. Întâia dată ne spune evanghelia că ,,avea duhul neputinții de 18 ani,, și ,,nu putea să se ridice sus nici cum,,. A doua oară ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o și s-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere și întâlnire a femeii cu Iisus a urmat a  treia stare: scăparea și tămăduirea femeii din cunplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste 3 stări trebuie să treacă și mântuirea noastră sufletească Întiadată trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătosă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din evanghelie. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se vin­deca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarni­cilor! Fiecare dintre voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această femeie pe care de 18 ani a legat-o sa­tana nu se cădea a fi dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13, 10-17)

Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de duminică. În­văţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea. Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
Să ne dezlegăm în ziua Domnului din legăturile păcatului – Pr. Iosif Trifa

Ziua Domnească – Pr. Vasile Mihoc Citeşte în continuare »

15. Cât de slabă şi neputincioasă este firea noastră omenească!
Avem nevoie mereu şi mereu ca dovezile puterii şi ale iubirii lui Dumnezeu să se reînnoiască faţă de noi,
pentru ca în sufletele noastre, credinţa în El să se fixeze definitiv.
Şi să nu se mai clatine.

16. În faţa primejdiei de azi uităm izbăvirea lui Dumnezeu de ieri
şi de până ieri.
În faţa lipsei de acum, uităm îndestularea de până acum.
În faţa încercării acesteia, uităm minunile de pâ¬nă aici.
Şi suntem atât de adesea gata să ne îndoim, să ne înspăimântăm şi să ni se tulbure inima,
– ca şi cum niciodată n am fi văzut Puterea lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Era o zi de sărbătoare, pe la ora opt şi jumătate seara. După o muncă intensă şi fără pic de odihnă în domeniul spiritual-creştin, am ieşit în oraş, mânat de anumite treburi. Pe străzile din centru, lume multă. Maşini, trăsuri, autobuze, aleargă toate în goana mare, trans­portând de la un capăt la altul mulţi­mile nerăbdătoare. M-am oprit câteva clipe, am stat şi am privit acest ta­blou adânc zguduitor. În goana aceasta nebunia, am stat şi m-am întrebat: Unde aleargă această lume atâta de zorită? Citeşte în continuare »

 (Lc 13, 10-17)

Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.

Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu Ie-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stri­cat-o aşa de mult ca pe porunca a 4-a: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cin­steşte pe ea”. De la început, Lucifer, dia­volul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucră neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, dumini­cile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. A 4-a poruncă bisericească ne spune că ziua a şaptea – duminica – este ziua Dom­nului. Dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui este această zi. Citeşte în continuare »

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. (Lc. 13:12-13)

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om. Citeşte în continuare »

Pr. Dorin Picioruş

Iubiţii mei,

vă mărturisesc cu durere faptul, că  trăiesc zilnic o dramă cumplită, o dramă care e o consecinţă a lipsei vederii de profunzime care mă asaltează din toate părţile. Mă îngrozeşte privitul oamenilor care nuvede nimic esenţial, nimic profund în alţii. Mă îngrozeşte privitul bont, privitul orgolios, privitul subsidiarizant.

Privim oamenii dar nu îi vedem! Şi îi privim cu o tristeţe şi cu o lipsă de perspectivă halucinante, în faţa cărora rămân dezarmat. Şi stau adesea şi cuget la ce rămâne din acest privit răutăcios la alţii, care ne sapă la temelia fiinţei noastre şi nu ne personalizează de niciun fel. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR