Arhiva autorului

Vrăjmaşi din negură

 

În anumite ramuri, nu vedem vrăjmaşii unde sunt, dar îi vedem şi hărţuim pe cei care nu sunt.

În ţara noastră a răsărit un preot care a dat la iveală un aşezământ de-o frumoasă noutate. E preotul Iosif Trifa, de peste munţi, care a înfiinţat o tabără de vieţuire şi de lucrare creştinească, zisă «Oastea Domnului».

Ţinta cea dintâi a acestei noi înjghebări a fost de a stârpi beţia, deoarece beţia nu se putea desfiinţa prin mijloacele obişnuite, prin sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credinţei. Preotul Trifa şi-a luat calea aceasta. Citeşte în continuare »

1. Zis-a un bătrân: de este cineva cinstit şi lăudat de oameni mai mult decât măsura lui, unul ca acela de mult bine se lipseşte. Iar cel ce nu este nici cât de puţin cinstit şi lăudat de oameni aici pe pământ, acela va fi proslăvit de Domnul Dumnezeu în cer.

2. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: spune-mi mie, părinte, oare, ce ar face cineva vrând să-şi poată câştiga lui smerenia? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului. Şi cel ce va vrea să câştige smerenia, acela pururea să se silească să-şi deprindă firea sa în a-şi vedea numai ale sale greutăţi şi păcate şi a le cunoaşte, a se mâhni, a se defăima şi a se îngriji pentru dânsele. Iar păcatele altora să nu le ispitească, nici să osândească pe nimeni din fraţi. Citeşte în continuare »

Despre drepturile pământești ale unui apostol

 

Pericopa de față abordează cea mai importantă slujire a Bisericii, misiunea de apostol, pe care sfântul Pavel și-o arogă ca fiind o împuternicire divină (Gal. 1,12). La originea apostolatului stă întotdeauna chemarea Domnului față de cel care va fi trimis în lume să propovăduiască Evanghelia (cuvântul apostol provine din rădăcina grecească apostellō care înseamnă a trimite[1]), de aceea apostolul insistă asupra momentului convertirii lui de pe drumul Damascului, moment ce culminează cu primirea mandatului apostolesc din partea Mântuitorului Iisus (FA 9,3-6), pecetluind trimiterea sa cu însăși încreștinarea corintenilor (Dan. 9,24), “lucrul său întru Domnul” (9,1-2). Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
Pilda datornicului neiertător – Pr. Iosif Trifa

IPS Bartolomeu Anania – Duminica datornicului nemilostiv

Plânge datornicul

 

Citeşte în continuare »

Zece mii de talanţi şi o sută de dinari. Două valori atât de diferite ca mărime, cum este diferenţa dintre Dumnezeu şi om. Dar cele două valori tot pot fi definite, pentru că, în esenţă, sunt valori omeneşti. O, însă oglindirile lor spirituale nu se pot cântări nicidecum cu măsuri pământeşti, pentru că aceste două valori semnifică două preţuri ale răscumpărării noastre, două braţe ale Crucii deplinei iertări şi sublimei mântuiri. Câtă teologie a mântuirii n-a pus Domnul în această parabolă? Cineva din Părinţi spunea, odinioară, că a tâlcui toată pilda cu de-amănuntul este numai a aceluia care are mintea lui Hristos. Cum au alergat mereu cei smeriţi la minţile luminate, ca să discearnă, din descoperirile lor, tâlcul adânc al cuvintelor Domnului! Citeşte în continuare »

14. Oricine ajunge în vreo nenorocire are nevoie de ajutorul nostru.
Iar noi avem datoria de conştiinţă să i-l dăm!
Nimeni dintre noi n-are dreptul să treacă pe lângă o durere fără ca să ia parte într-un fel la alinarea ei.
Pe lângă nici un nenorocit n-avem voie să trecem fără să facem ceva pentru salvarea lui…
Aceasta, dacă o cer legile omeneşti, cu atât mai mult o cer legile lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Prof. Univ. Petre Semen

Evanghelia duminicii a XI-a după Rusalii
(Pilda datornicului nemilostiv)
Matei 18, 23-35

Iisus a rostit pilda aceasta în contextul în care i-a învăţat pe Ucenici ce înseamnă iubirea faţă de aproapele şi de câte ori se cuvine a-l ierta. De aceea, Evanghelia programată spre lecturare în duminica acestei săptămâni poate fi definită drept Evanghelia iertării fiindcă îşi focalizează întregul demers pe marea temă a iubirii divino-umană ce se concretizează în iertare.

Datoria colosală

Prin pilda de faţă, Iisus ironizează şi totodată condamnă firea stricată şi rea a omului care în relaţia cu Dumnezeu vrea întotdeauna să i se dea dreptate, iar în cea cu aproapele să fie răzbunat. Ba, de ce să nu recunoaştem, în relaţia cu cei mari, cu cei cu putere şi bogăţii se comportă nefiresc de linguşitor, pe când în relaţia cu cei inferiori ia mereu o atitudine despotică. De aceea se şi spune că adevăratul caracter al omului poate fi depistat doar când are o funcţie importantă şi când se mânie. Nici că se putea o ilustrare mai evidentă a acestui adevăr decât în pilda cu datornicul nemilostiv. Citeşte în continuare »

8. Cu cât va trece vremea şi vom realiza pentru Hristos într-adevăr ceva, ne vom da şi mai bine seama cât mai datorăm încă.
Şi, fericiţi de ceea ce am primit prin aceasta, vom sacrifica şi mai fericiţi ceea ce n-am sacrificat,
pentru marea şi deplina fericire de la capăt.
Munca aceasta nu oboseşte,
ostenelile acestea nu frâng,
lupta aceasta nu epuizează,
izbânzile acestea nu îngâmfă,
înfrângerile acestea nu descurajează…
Greşelile ne învaţă evitarea păcatelor,
suferinţele ne cruţă mintea şi căile,
iar harul părtăşiei cu Hristos ne înteţeşte pasul, ne aprinde inima, ne fereşte viaţa.
Şi alergăm spre mai sus, întăriţi mereu de un nebiruit îndemn spre culmi.
Şi, deşi ştim că Ţinta nu o vom atinge pe pământ niciodată şi modelul nu-l vom putea realiza nicicând,
– totuşi nu cădem de oboseală, ci înnoim cu voioşie şi fără greutate eforturile noastre spre acestea.
O, ce fericiţi le vom atinge odată! Citeşte în continuare »

18. Odată fiind praznic la Schit, au venit şi s-au adunat toţi părinţii de prin pustie. Şi şezând la masă, au adus şi vin ca să le dea lor, iar fratele care era rânduit să dea vin la masă, umplând un pahar, a dat unuia din părinţi şi acela uitându-se la frate s-a mâniat zicând: fiule, te rog, nu-mi da acel şarpe veninos. Auzind aceasta părinţii, nici unul n-a vrut să primească vin să bea, iar care apucaseră mai înainte de băură câte un pahar, se căiau foarte şi se defăimau.

19. Un frate oarecare s-a mâniat pe alt frate şi stând la rugăciune, cerea de la Dumnezeu răbdare şi să ia de la dânsul fără de ispită, acea mânie. Rugându-se astfel, a văzut ca un fum ieşind din gura lui şi îndată i-a trecut mânia. Citeşte în continuare »

…Vrednici de toată dragostea noastră

 

Este prea adevărat că, în zilele noastre, pe lângă unele aspecte de împietrire şi de crescândă apostazie, sunt şi destule dovezi de bună dispoziţie religioasă şi destulă cucernicie.

Priviţi la aceşti entuziaşti ai Bisericii noastre care se numesc (precum cred că aţi auzit) ostaşi din Oastea Domnului. Sunt oameni vrednici de toată dragostea noastră şi fruntaşi în viaţa creştină românească. Dar pietatea lor şi solidaritatea lor frăţească se înveşmântează în oarecare aspecte pe care, fie o gelozie deghizată, fie o sinceră şi nevinovată simplitate a cugetului, le declară de suspecte şi le denunţă opiniunii ortodoxe. Citeşte în continuare »

Nobleţea şi cavalerismul nu sunt simple nostalgii, sunt din cu totul alt domeniu (ca şi creştinismul, pe care-l reflectă): al secretelor sau reţetelor de fericire.
 
O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blînd, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d. Din relatările Evangheliilor- fără excepţie – ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
 
Mai întîi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care – pînă la dirimanta probă contrară -are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie – putinţa de a şti că semenul lor e tot atît de întinat ca şi ei.

Citeşte în continuare »

1. A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer de rugăciunile părinţilor iar ei se lenevesc. Şi i-a răspuns: mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia şi cu durere în inimă de gânduri şi fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfinţii se vor ruga pentru el. Că unul zidind şi altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli? A adaos încă şi acest fel de povestire, zicând: era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândeţe, cu milostivirea către săraci şi cu dragostea. Citeşte în continuare »

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Timo­tei, Arhiepiscopul Aradului, în ziua de duminică, 20 august, a.c., va avea loc, la Catedrala Ve­che, după participarea la Sf. Li­tur­ghie, Adunarea anuală a Oas­tei Domnului din Arad.

Aşteptăm, cu toată dragos­tea, la bucuria noastră duhovni­ceas­că, preoţi, fraţi şi surori de pretutindeni, ca împreună să-L măr­turisim şi să‑L slăvim pe Domnul.

 

Adunarea Oastei din Arad

 

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, ca în fiecare an, rugămintea noastră se îndreaptă către dumneavoastră pentru ca bucuria noastră să fie împărtășită și cu ceilalți frați și surori din țară, cu prilejul întâlnirii anuale a Asociației Oastea Domnului din parohia noastră, în zilele de 26 și 27 august, a.c.

Bucuria nemărginită a întâlnirii cu Hristos prin sfânta şi dumnezeiasca Liturghie va avea loc anul acesta, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni, județul Botoșani, în ultima duminică a lunii august, 27, precedată de slujba Vecerniei din ajun, 26 august.

Cu nădejde, credinţă şi dragoste vă aşteptăm, în comuniunea rugăciunii, în parohia noastră, spre a ne împărtăşi duhovniceşte de darurile cereşti oferite de Bunul Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!

Pr. Paroh  Ionuț Miorcăneanu

Vom suferi mai mult de-acum

 

În alergarea spre ţintă, spre Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (I Cor. 9, 24; Filip. 3, 14), facem un popas. Dar nu pentru a ne opri din înainte, ci pentru a da slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, că până aici a fost cu noi, aşa că putem zice plini de încredere: „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul“ (I Samuel 7, 12). Prin şcoala pustiei, până aici ne-a adus Domnul cu Mână tare şi cu Braţ înalt.

Slăvit să fie Numele Lui, că ne-a ajutat să ajungem până aici pe drumul desăvârşirii. Şi cade-se a ne gândi la felul minunat al Lucrării Domnului.

Dumnezeu a crescut, prin Focul Duhului Sfânt, un om. Prin focul suferinţelor şi necazurilor câte au trecut peste el o viaţă întreagă, Domnul a adâncit într-însul, în fiinţa sa, marile adevăruri ale mântuirii şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi apoi l-a pus să lumineze din cetatea Sibiului, pentru a ajuta şi altora să meargă pe calea desăvârşirii. Acesta este Părintele Iosif. Citeşte în continuare »

13. Zis-a iarăşi: fiilor, precum tot păcatul pe care-l face omul, afară de trup este, iar cel ce face curvie în trupul său greşeşte, pentru că dintr-însul iese spurcăciunea şi îi spurcă tot trupul, aşa şi toate bunătăţile afară de trup sunt. Iar cel ce plânge pentru mântuirea sufletului său, acela îşi curăţeşte şi trupul său, pentru că lacrimile care ies din ochii lui, acelea tot trupul şi sufletul lui îi spală. Citeşte în continuare »

Ce datorez eu Oastei Domnului

 

Acum, când am fost învredniciţi de Dumnezeu să prăznuim zece ani de la întemeierea tovărăşiei noastre ortodoxe, «Oastea Domnului», se cuvine, drept mulţumire Comandantului Suprem al ei, Domnului nostru Iisus Hristos, să arăt şi eu ce datorez acestei frăţii creştine de când am intrat în ea.

 

  1. Pentru întâia dată am simţit, cu adevărat, ce însemnează comunitatea creştină activă.

Când am văzut cât de mult şi adevărat se iubesc şi se stimează fraţii ostaşi, între ei şi cu alţii, cum năzuiesc mereu să coboare în viaţa lor învăţătura lui Hristos, cum cercetează de regulat Sfânta Slujbă şi toate regulile sfintei noastre Biserici, cum se ajută între sine şi pe alţii din afară de tovărăşie, cum se roagă şi cum vorbesc în adunările lor, cum propovăduiesc cu credinţă şi cu lacrimi pe Mântuitorul nostru – văzând, zic, toate acestea, am simţit mai cu putere şi mai adânc, ce frumoasă este dragostea creştină, izvorul tuturor bunătăţilor vieţii sufleteşti a oamenilor, şi cât de tari pot fi creştinii când stau laolaltă, legaţi prin asemenea sfântă legătură. Citeşte în continuare »

8. Spunea un oarecare bătrân, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicând: odată am mers cu oarecari fraţi în Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea Alexandria, la părintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul răbdării. Şi vorbind cu noi bătrânul şi mult folosindu-ne, între alte vorbe, ne-a spus şi aceasta: era un frate care trăia într-o chiliuţă, afară din cetatea Alexandria, în dosul zidului şi acel frate avea darul lacrimilor. Odată, într-o zi, în urma dorinţei inimii sale, i-a venit umilinţă şi plângere mai mult decât altădată; iar el văzându-se în atâta umilinţă şi mulţime de lacrimi, zicea în sine, aşa: cu adevărat, acesta este semnul că se apropie ziua morţii mele. Şi când gândea aceasta, plângerea şi lacrimile mai mult se adăugau. Citeşte în continuare »

…LA ZECE ANI DE OASTE

Redăm mărturiile unora dintre clericii şi laicii cu aleasă pregătire culturală şi religioasă din vremea când Oastea Domnului se găsea la primii ei zece ani de activitate duhovnicească în ţara şi în Biserica noastră.

Rugăm pe toţi cititorii acestor rânduri să mediteze bine asupra mărturiilor prezentate – ele fiind izvorâte din inimile acestora, cât încă ei era sinceri şi nepărtinitori – pentru că, ceva mai târziu, când s-au petrecut evenimentele potrivnice Oastei Domnului, ce s-au dezlănţuit contra profetului trimis de Dumnezeu spre iniţierea acestei Lucrări, unii dintre aceştia n-au mai vorbit la fel. Influenţaţi de unele evenimente şi aserviţi unor oameni, ei au trădat adevărul şi s-au lepădat de legământul lor dintâi. Citeşte în continuare »

4. Zis-a un bătrân oarecare, învăţându-l pe ucenicul său: fiule, de te vei lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, în acea zi nu se cade să dai trupului tău mâncare, căci scrie Apostolul, că pe degeaba nu se cade a mânca. Iarăşi, zic ţie, că mireanul de va fura, este vinovat. Aceeaşi vină o socoteşte Dumnezeu fiecărui frate, care se va lenevi şi nu se va scula la slujba bisericii, afară de boală, sau de o mare împiedicare. Însă şi de la cel bolnav şi ostenit aşteaptă Dumnezeu rugăciune duhovnicească, căci aceasta poate să o facă şi cel bolnav şi neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră cugetul tău, mergi cu smerenie la acel frate şi te închină până la pământ, zicând: iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit! Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR