Arhiva autorului

Traian Dorz

Iisuse, Mire-al vieţii mele
din veşnicii pe veşnicii,
de-aici de jos din lumea morţii
Te chem mereu, Te chem sã vii.

În pacea miezului de noapte
cu-nfiorat şi lung suspin
Te chem cu dor, Te chem pe Nume
Preabunul meu Iisuse, vin’…

În revãrsat se zori când cerul
luminã prinde-n Rãsãrit
în dorul revederii Tale
Te chem şi plâng Iisus Iubit.

În miez de zi cînd toţi aleargã
a lumii treburi spre-a-mplini
eu stau cu dor privind spre Tine
o, de-ai veni, o de-ai veni!…

Iar seara când lumina fuge
spre depãrtãrii de zãrii pustii
Luceafãrul vieţii mele
Te-aştept mereu, aştept sã vii.

Cu candela iubirii-aprinsã
de-atâţia ani Te-aştept în prag
o vin’ o clipã mai devreme
Te chem, o vino Mire Drag.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

22 M Aflarea moaştelor Sf. Mc. din Evghenia; Sf. Cuv. Atanasie, Talasie şi Limneu (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză) (Dezlegare la peste)

Noul Testament – Marcu, cap. 5, 1-20
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 89 şi 90
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 8: Aşezarea temeliilor veşnice

Viata lumii se desfăşoară in jurul unor plăceri omeneşti, iar viata duhovniceasca este neglijata. Trebuie sa inversam aceasta stare de lucruri, sa punem viata duhovniceasca in centrul vieţii noastre.

Inţelepciunea lumii nu poate sa salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputiincioase. Umanitatea suferă neincetat. Singura ieşire este de a găsi in noi intelepciunea, hotărârea de a nu mai trai după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos.

Cum putem sa ne aflam calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.

Important este sa avem conştiinţa ca Hristos este Dumnezeu. Cel ce Il iubeşte va fi veşnic aproape de El, acolo unde este. Citeşte în continuare »

sosS.O.S. Un strigăt de trezire! La luptă fraţi!

…Ne pier fraţii! Înghiţiţi de valul lumii, iată-i, se afundă în valuri!

Înşelăciunea păcatului, amăgirea antihriştilor, laţul ispititorului îi doboară până şi pe „fiii împărăţiei“.

Câţi „tăciuni“, aprinşi altădată, abia mai fumegă azi, iar alţii s-au stins de tot. Câţi din cei ce mărturiseau pe Domnul şi vesteau Cuvântul Său, azi nici nu mai citesc Biblia, iar ochii lor stinşi arată că ei nici nu se mai roagă.

Unii s-au încurcat cu treburile vieţii şi ale lumii şi au lepădat haina de ostaş al Domnului, pentru a îmbrăca pe cea de rob al lumii. Alţii au dormit de-a binelea, răpuşi de oboseală şi de împuţinarea credinţei. Iar alţii, care prinseseră cu mult curaj coarnele plugului, acum se uită mereu înapoi. Mulţi au încetinit alergarea, însă, la un mic îndemn, ar prinde iar curaj. Citeşte în continuare »

De la adunarea de Revelion a Oastei Domnului din Bis. Ortodoxă Sf. Alexandru
(Cluj, 31 dec. 2016)

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor.

Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, ascultam în fiecare dimineaţă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimineaţă.

Şi seara, tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac vecernia lor. Răsună pădurea de „slujba“ lor seara.

Şi de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului“.

Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului“. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu“ (Fapte 2, 46), de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi“ (Fapte 4, 33-34).

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

S-a răstit cu coasa spre cer
– o întâmplare din Iugoslavia, din vara anului 1929 –

Un plugar din Bacica, de necaz că a venit ploaia şi i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa şi cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ şi i-a închis graiul pentru totdeauna.

Năravul şi legea
Închipuiţi-vă un acuzat în faţa judecătoriei:
– N. N., eşti acuzat de furt, de hoţie…
– Se poate, domnule judecător, dar luaţi în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav de a fura! Am început cu un ou şi am ajuns la un bou… nu sunt eu de vină, domnule judecător, ci… năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiţi-vă pe un altul: Citeşte în continuare »

psalm

din foaia „Oastea Domnului”, anul II, Nr. 8, Sibiu, 22 februarie 1931

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui. Citeşte în continuare »

Traian DorzCum pot sã-Ţi mulţumesc eu oare
cã azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnã
şi pace am cu Dumnezeu?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã astãzi
sunt, de pãcatul meu, iertat
cã sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în luminã-mbrãţişat?

Ce liniştitã-i conştiinţa
cã dus e zbuciumul trecut
cã dusã-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut!

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã-n trista
şi-amara-mi viaţã mi-ai adus
atâta binecuvântare
cât nici nu bãnuiam, Iisus…

Cum pot sã-Ţi mulţumesc?… ce lacrimi
şi-n ce cântãri sã izbucnesc
când slava datã şi promisã
nici a privi-o nu-ndrãznesc?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc, când vorbã
sau lacrimã pe lume nu-i
sã-ncapã nici a mia parte
din cât şi cum aş vrea sã-Ţi spui?

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

„Te rog, nu-l sudui pe tata!“

Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaş din Oastea Domnului se apropie de el, zicându-i:

– Te rog, nu-l mai sudui pe tata!

– Eu n-am nimic cu tata dumitale! răspunse suduitorul. Nici pe dumneata nu te cunosc, cu atât mai puţin pe tatăl dumitale.

– Ba da, răspunse ostaşul, dumneata sudui mai mult decât pe tata… Îl înjuri pe Tatăl meu Cel din cer… dumneata vatămi ceea ce am eu mai scump: pe Tatăl meu Cel Ceresc!… Te rog să nu mai faci acest lucru!… Dacă dumneata nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai foloseşti deloc Numele Lui, căci prin asta ne vatămi pe noi, cei ce credem în El!…

Suduitorul rămase ruşinat şi încetă cu sudălmile.

Pe suduitori ar trebui noi înşine – şi o lege aspră – să-i oprim de a-L vătăma pe Tatăl nostru Cel Ceresc prin sudălmile lor cele spurcate. Citeşte în continuare »

un raspuns

din foaia „Oastea Domnului”, anul III, nr. 8, Sibiu, 21 februarie 1932

21 M Sf. Cuv. Timotei; Sf. Eustatie, Ep. Antiohiei (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)

Noul Testament – Marcu, cap. 4, 22-41
Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 86 şi 87
T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. I –Capitolul 8: Aşezarea temeliilor veşnice

lumina satelor

din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 9, Sibiu, 21 februarie 1926

icon-Fr-Ioan-MariniPe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte“ (Is 62, 6-7).

Bolnavii şi îndrăciţii vindecaţi de Mântuitorul, adeseori, Îi cereau – drept recunoştinţă şi mulţumire – să-i lase să meargă după El. Dar Domnul Iisus spunea fiecăruia: „Du-te la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut ţie Dumnezeu“. Astfel, fiecare tămăduit, fiecare păcătos iertat, devenea, prin porunca Celui ce-l vindecase şi-i dăduse iertarea păcatelor, un vestitor al Domnului şi un propovăduitor al vieţii celei noi, pe care a aflat-o în Mântuitorul.

Tămăduirea şi iertarea de care se bucură un suflet aduceau cu ele şi o îndatorire: aceea de a spune şi altora despre Dumnezeu şi despre lucrarea Lui care s-a făcut cu ei. Astfel, bolnavul tămăduit şi păcătosul iertat deveneau vestitori ai lui Dumnezeu şi misionari ai Mântuitorului. De la orbul căruia Domnul i-a dăruit vederea şi care spune vecinilor că „Iisus este Cel care i-a deschis ochii“ şi până la Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, care străbate lumea întreagă, toţi cei care au aflat pe Hristos Îl mărturisesc şi vestesc lucrarea minunată a Sa tuturor celor din jurul lor şi altora din depărtări. Căci ei nu pot să tacă şi să nu spună şi altora despre ceea ce au văzut şi au auzit, despre ceea ce s-a petrecut chiar cu ei înşişi. Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR