Arhiva autorului

Am primit acasă citaţie să mă prezint pe data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia.

Am crezut că este vorba de acea înfăţişare formală la Procuratură, după cum ne spusese anchetatorul, poate pentru clasare, poate pentru amendă, poate pentru încadrare. Dar nici nu bănuisem că pentru judecare, fiindcă prea simplu, prea în ascuns, prea cumva pe nepregătite se întâmplau lucrurile. Nu ne gândisem că aceasta era, de fapt, o tactică pentru ca să nu bănuim nimic, să fim luaţi prin surprindere, să nu ne pregătim deloc pentru o apărare.

 În dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când în toată Biserica creştină se sărbătorea amintirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi răsunau clopotele pe la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată. Tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într-o zi ca asta, şi cei doi mari apostoli ai Bisericii şi credinţei noastre, Petru şi Pavel. Ce prevestire – şi ce cinste pentru noi! Citeşte în continuare »

Omilia 28
La prăznuirea Sfinţilor Petru şi Pavel Cununa Apostolilor

1.Pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, în ziua de sărbătoare rânduită, este un prilej de mare bucurie, comună poporului şi cetăţii, supuşilor şi dregătorilor, fiind aducătoare de mare folos duhovnicesc.

Căci, precum spune înţeleptul Solomon, „pomenirea cuviosului cu laude şi lauda dreptului bucură poporul” (Pilde 10:7). Şi aşa cum noaptea se aprind făcliile şi luminează spre folosul şi bucuria tuturor celor de faţă, tot aşa şi viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu şi sfârşitul cel fericit pe măsură, şi harul dăruit acestora pentru curăţia vieţii lor, asemenea unei făclii luminoase prezente în mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunaţi, deopotrivă, înţelepciunea duhovnicească şi tot folosul. Citeşte în continuare »

Congresul Oastei Domnului

Un lucru însemnat în istoria Oastei – dovedit foarte necesar şi statornicit încă de la început – a fost Congresul anual pe ţară.

Am mai spus că – îndată după Primul Război Mondial care ne-a adus independenţa şi întregirea ţării – o mulţime de alte societăţi şi asociaţii cu scopuri culturale, filantropice, morale, confesionale etc. se înfiinţaseră în multe părţi. În practica tuturor acestora era, încă de la început, organizarea, alegerea comitetului de conducere, statutele de funcţionare şi, mai ales, congresele generale.

Oastea Domnului, omeneşte vorbind, era şi ea o asociaţie religioasă, ce se bucura de aceleaşi drepturi, ca şi orice altă asociaţie constituită legal în ţara noastră. Citeşte în continuare »

Şi Petru, şi Iuda apostolul au greşit. De frica unei slujnice, Petru s-a lepădat cu jurământ de Domnul, iar Iuda L-a vândut pentru lăcomia banilor. Amândoi s-au căit pentru greşeala ce au făcut. Dar este o mare deosebire între căinţa lor. Petru s-a căit îndată. Ispita şi căderea lui au ţinut o clipă şi această clipă a plâns-o cu amar şi a stropit-o mereu cu lacrimi sfinte de căinţă. „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.” Citeşte în continuare »

11. Dacă o întreagă adunare frăţească ajunge ruptă de învăţătura cea dreaptă de la început,
căzută din credinţa şi dragostea dintâi,
unde îi punem pe aceşti fraţi atunci?
Unde punem această adunare
şi cum îi privim pe ei?

12. Iată un lucru la care trebuie să gândim bine, căci aici litera ne poate călăuzi într-un fel,
pe când duhul ne poate îndemna în alt fel,
iar firea noastră ne poate împinge să facem cu totul în alt chip: nici după literă, nici după duh.

13. Moartea trupească e la fel ca cea duhovnicească. Oriunde se întâmplă moartea trupească, ea aduce trupului aceeaşi stare de nesimţire şi de nepăsare în care cad toţi cei morţi cu duhul.
Şi tot aşa este şi cu cealaltă moarte: amândouă se aseamănă între ele. Citeşte în continuare »

1. Sfântul Apostol Pavel le spune celor din Efes că, timp de trei ani de zile cât fusese între ei, nu încetase să-i sfătuiască zi şi noapte cu lacrimi, pe fiecare dintre dânşii.
Trei ani de zile, zi şi noapte, pe fiecare… cu lacrimi…
O, de câte lacrimi a fost nevoie pentru fiecare, atâtea zile şi atâtea nopţi, trei ani întregi…
Fiţi binecuvântaţi, ochi sfinţi, atât de frumoşi când plângeţi!

2. Câtă împietrire şi câtă nepăsare, câtă neascultare şi câte alte păcate trebuie să fi fost în Efes
şi mai ales câtă dragoste de a putea da atâta preţ de lacrimi sfinte şi sfâşietoare pentru fiecare dintre fraţii şi surorile de acolo!
Dar după aceea, ce frumoasă dragoste i-au arătat şi ei aceluia care i-a stropit cu plânsul lui, spre a-i face să rodească aşa frumos apoi pentru Dumnezeu (Fapte 20, 31)! Citeşte în continuare »

Iona prorocul a stat 3 zile înghiţit de un chit (peşte de mare) şi a 3-a zi chitul l-a aruncat afară la uscat. Această întâm­plare a închipuit moartea şi învierea Mân­tuitorului Hristos. Citeşte în continuare »

Când ştia că se apro­pie ceasul, Iisus îşi îndemna apostolii, zicândo-le: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul nepu­tincios” (Mt 26, 41). Atunci Petru a început a se lăuda că el va urma pe Iisus şi la moarte. Dar Iisus i-a zis: „Nu va cânta cocoşul până de 3 ori te vei lăpăda de Mine”. Cuvintele Domnului s-au îm­plinit. Când Îl duceau pe Iisus legat, Petru, de frica unei slujnice, s-a lepădat de 3 ori cu jurământ, zicând: „Nu cu­nosc pe omul acesta (pe Iisus)”. „Şi întorcându-se, Domnul se uită în faţa lui Pe­tru şi aducându-şi aminte Petru de cuvântul Domnului, ieşind afară, plânse cu amar” (Lc 22, 55-62). Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:

„Sfântul Oastei: Apostolul Pavel – fr. Traian Dorz

Predică la Sfinții Apotoli Petru și Pavel –  PS. Sebastian Ilfoveanul, (Glasul Bisericii nr. 5-8, 2005) Citeşte în continuare »

„Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi a treia zi să învie din morţi, şi să se propovăduiască în numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor în toate neamurile” (Lc 24: 46-47).

Negrăit de mare este darul pocăinţei: de el atârnă pătrunderea duhului nostru în Taina Dumnezeului fără de început, Tatăl nostru. Nu altfel decât prin pocăinţă primim fiinţial Descoperirea: cum a fost gândit Omul în Sfatul cel mai nainte de veci al Sfintei Treimi mai nainte de facerea lumii.

Cunoaşterea lui Dumnezeu Carele pretutindenea Este, cuvântătoarelor făpturi se poate înfăptui oriunde. însă pentru a-L dobândi, de departe nu sânt îndestulate şcolile şi cărţile theologice. Adevărata cunoaştere pătrunde în chip de neînţeles în însăşi fiinţa noastră, atunci când El este cu noi. Petrecerea lucrătoare a lui Dumnezeu în noi înseamnă pătrunderea noastră în însuşi Actul Fiinţei Dumnezeieşti. Şi anume, pe această cale se împărtăşeşte duhului nostru o cunoaştere despre El pe care nimeni nu ne-o poate înstrăina (vezi Lc. 10: 42). Cel mai sigur mijloc de a atinge acest bun este rugăciunea pocăinţei dăruite nouă pentru credinţa în Hristos. Citeşte în continuare »

Tot cel ce-şi doreşte botezul lui Iisus Hristos doreşte o viaţă nouă. Să părăsească deci viaţa cea veche, pentru a ajunge la viaţa cea nouă: N-a fost oare Vechiul Testament, cântarea cea veche, omul cel vechi? Astăzi este Noul Testament, cântarea cea nouă pentru omul cel nou. Să demonstrăm cele ce spunem prin mărturiile Sfintelor Scripturi. Citim la Ieremia: „Iată că vin zile, zice Domnul, şi voi împlini Testamentul Meu cel Nou peste casa lui Iuda” (Ier 31, 31). David zice şi el: „O, Dumnezeule, cântare nouă Îţi voi cânta Ţie” (Ps 143, 9); şi iarăşi: „Cântaţi Domnului cântare nouă” (Ps 95, 1); Sfântul Apostol Pavel adaugă: „Dezbrăcându-vă de omul cel vechi, îmbrăcaţi-vă în cel nou” (Col 3, 9); şi într-o altă parte: „Tot ce era vechi a trecut, totul a devenit nou” (II Cor 5, 17). Care lucruri vechi au trecut? Care au devenit noi? Citeşte în continuare »

din foaia ”Lumina Satelor” nr. 25, din 1 iulie 1923

Aşa s-a început şi cu lucrarea Oastei Domnului: câte unul. La început, „unul“, Părintele Iosif, apoi rând pe rând, câte unul. Dar cum înţelepciunea divină avea în vedere trezirea şi vindecarea altor multe suflete din toate pridvoarele ţării, din toate regiunile şi din toate păturile sociale, în această „betezdă“ încep să ceară a fi primite şi aduse nenumărate mulţimi, exact ca în Ziua Cinzecimii, când Sfântul Apostol Petru tulbură comoditatea conştiinţelor celor trei mii care primiseră vindecarea.

Aşa se vor petrece şi în „Cinzecimea“ Oastei.

 

Stăruitoarele chemări – repetate număr de număr şi săptămână de săptămână, cu apeluri tot mai înflăcărate şi cu o ţintă tot mai limpede şi mai strălucită – avură un răsunet tot mai larg în mijlocul haosului trupesc şi sufletesc.

Răspunsuri tot mai dese de noi adeziuni, îngroşau rândurile Oastei duhovniceşti nou-înfiinţate. Tineri şi bătrâni, din toate straturile sociale şi din toate ţinuturile româneşti, se adăugau acestei Mişcări de renaştere sufletească ce aducea un suflu nou şi plin de nădejde în Biserica şi în ţara noastră.

Se impunea deci o oarecare rânduială şi îndrumare mai îndeaproape a muncii şi luptei spre ajungerea scopului măreţ pe care şi-l propusese Lucrarea cea nouă.

Astfel, în numărul 25, din 1 iulie 1923, deci numai după jumătate de an de la pornirea lucrării Oastei, Părintele Iosif scria următoarele:

„O adunare vor ţinea la Sibiu, toţi cei ce s-au hotărât împotriva beţiilor şi sudălmilor Citeşte în continuare »

Zi de zi oamenii trăiesc şi comunică între ei mai mult prin credinţă decât prin orice altceva.

La restaurant, omul ia masa cu credinţa că în mâncare nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără chibrituri de la băcănie cu credinţa că nu sunt umede; plăteşte şareta cu credinţa că birjarul îl va duce acolo unde trebuie; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este întreg la minte şi nu se gândeşte la sinucidere. Ţăranul seamănă grâu cu credinţa că sămânţa va încolţi; ciobanul îşi mână turma la păşune cu credinţa că iarba nu s’a uscat peste noapte. Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el încă curge apă. Şcoala dăinuieşte pe temelia credinţei învăţăcelului în învăţător. Citeşte în continuare »

Fraţilor (…) m-a chemat aici fratele Leon în numele vostru şi al fraţilor din întreaga ţară. Şi iată, v-am ascultat. Dar nu m-a adus aici numai chemarea aceasta, ci am venit să mă vadă toţi şi să se convingă încă o dată toţi că nu aceste oase goale au făcut Oastea Domnului (aici Părintele Iosif îşi întinde, spre arătare două mânuţe goale, ca două surcele; toată adunarea plânge cu hohot), ci Oastea Domnului a făcut-o Domnul, prin revărsarea Duhului Sfânt. Eu am fost numai un vas umil şi slab de care Domnul S-a folosit în sfânta Sa lucrare. Iar dacă Oastea este Lucrarea lui Dumnezeu, ea va trăi.

Fraţilor, mă vedeţi atât de slab şi plângeţi. Dar nu plângeţi! Oastea Domnului nu trăieşte şi nu moare cu omul. Ci ea trăieşte şi biruie cu Domnul. Eu voi muri, dar Oastea va trăi şi va birui, pentru că ea este a Domnului Iisus Biruitorul. Citeşte în continuare »

Iată[1] noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti – ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

În o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului! Citeşte în continuare »

De ziua acestor Rusalii, care în acest an se sărbătorea în 26 iunie, hotărâsem cu câţiva fraţi şi surori un parastas cu daruri, colăcei şi lumânări la mormântul părintelui. După bunul şi străbunul nostru obicei. Era şi o datorie a noastră creştinească faţă de memoria părintelui nostru şi a celor din familia lui şi a noastră, dar şi respectarea unui procedeu frumos şi biblic, după cum spune la Matei 10, 42 şi la Marcu 9, 41.

Am hotărât deci cu aceşti fraţi şi cu familia trupească – urmaşii Părin­telui Iosif: Jenica, văduva lui Titus, şi Cristina şi Iulia, fiicele ei – să ne pregătim pentru o rugăciune deosebită, che­mând şi pe părintele locului, care, împreună cu alţi fraţi preoţi din Oastea Domnului, să facă slujba obişnuită de rugăciune la mormânt la încheierea programului adunării frăţeşti. Cam după ora douăsprezece. La această slujbă noi, toţi cei prezenţi, vom însoţi cântările preoţeşti cu glasurile şi cu lacrimile noastre. Se obişnuieşte, cum am spus, ca în aceste ocazii să se dea celor prezenţi, în numele omului neprihănit în memoria căruia se face rugăciunea aceasta, câte o pâinişoară şi o lumânare care se aprin­de în timpul slujbei, ca un simbol al participării noastre la rugăciunea şi reculegerea aceasta. Citeşte în continuare »

Că se cade ca mai înainte de toate să punem rugăciunea:

Toata fapta, iubitule, şi tot cuvîntul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este îndreptar al bunei credinţe şi al faptei bune. Că pentru aceasta S-a şi întrupat, zugrăvindu-ne nouă buna credinţă şi fapta bună ca într-o icoană, ca privind după putinţă fiecarele şi fiecarea, să rîvnim Chipului celui dintîi. Că pentru aceasta poartă trupul nostru, ca şi noi să urmăm petrecerea Lui, pe cît este cu putinţă. Tu, dar, cînd vei auzi vreun cuvînt sau o faptă a Lui, să auzi nu simplu, fieştecum şi cum s-ar fi întîmplat, ci intră în lăuntru întru adîncul privirilor; fă-te părtaş celor ce s-au dat prin învăţătură cu taină. Citeşte în continuare »

din foaia „Lumina Satelor”, anul VI, nr. 26, Sibiu. 26 iunie, 1927


Citeşte în continuare »

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR