Arhiva autorului

21. Cercetează şi probează cele ale tale, deoarece căpeteniile şi stăpânitorii numai peste trup au stăpânire, nu şi peste suflet. Acest lucru să-ţi fie totdeauna în grijă. Deci, dacă poruncesc ucideri sau fărădelegi, sau nedreptăţi vătămătoare de suflet, nu trebuie să li te supui, chiar de ţi-ar chinui trupul. Căci Dumnezeu a creat sufletul liber şi de sine stăpânitor în cele ce le face bine sau rău.
22. Sufletul raţional caută să fugă de calea neumblată, de îngâmfare, de mândrie, de înşelăciune, de pizmă, de răpire şi de cele asemenea, care sunt fapte ale dracilor şi ale alegerii celei rele. Căci pe toate le biruie cu sârguinţă şi cu grijă stăruitoare omul a cărui poftă nu tinde spre plăcerile cele de jos. Citeşte în continuare »

11. Puterea prin smerenie,
şi măreţia prin ascultare,
şi simplitatea prin iubire,
– aceasta este calea lucrării lui Dumnezeu cea tainică şi sfântă.
În felul aceasta au apărut toţi trimişii lui Dumnezeu şi aşa vor fi până la sfârşit.
Tatăl a trimis un Miel şi un Rob.
Fiul a trimis nişte miei şi nişte robi (Luca 10, 3). Citeşte în continuare »

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, sâmbătă 21 oct. şi duminică, 22 oct., a. c., va avea loc, la Suceava, la Biserica nouă din cartierul Sf. Ilie (str. Rulmentului, pr. paroh. Dimitrie Mihoc), Adunarea de Comemorare a fratelui Nicolae şi a sorei Aglaia Mihoc.
Fraţii de pe cuprinsul zonelor Oastei sunt aşteptaţi la adunare, începând cu sâmbătă seara, ora 17.00. Duminica, la ora 07.30, se va săvârşi Sf. Liturghie, urmată de Adunarea Oastei Domnului.
Aşteptăm părinţi, fraţi şi surori să ne bucurăm de încă un prilej de întâlnire cu Hristos Domnul şi cu înaintaşii noştri dragi de pe aceste meleaguri.
Familia Mihoc

Parintele-Vasile-OuatuPrecum Iisus, prin moarte şi în­viere, a ieşit biruitor, tot astfel şi Oastea va birui prin jertfa ostaşilor care, îngenuncheaţi continuu la picioarele lui Iisus, să privească mormântul gol, semnul desăvâr­şitei biruinţe.

Îndemnând pe fraţii la luptă, căci a noastră este biruinţa, Oastea trebuie să rămână în lume o vrednică mărturie despre toate câte ne-a făcut nouă Domnul. (părintele V. Ouatu)

Secretariatul

«Oastea Domnului» nr. 19 / 7 mai 1933, p. 2

Dacã unde sunt doi puterea creşte când este vorba de mâini ori de umeri – atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi. Citeşte în continuare »

11. Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi ca să iubească învăţătura şi îndreptarea făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrânaţi către petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândeţea şi înfrânarea sunt fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor.
12. Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepte viaţa şi obiceiurile după adevăr şi cuviinţă. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeieşti. Cine cinsteşte pe Dumnezeu din toată inima şi credinţa, pe acela şi Dumnezeu îl ajută ca să-şi stăpânească mânia şi pofta. Căci pricina tuturor relelor este pofta şi mânia.
13. Om se numeşte sau cel raţional, sau cel ce îngăduie să fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, căci aceasta se află numai la neoameni. Iar de unii ca aceştia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori. Citeşte în continuare »

Din toate părţile primesc întrebări despre tainele mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Citeşte în continuare »

Pr. Vasile Ouatu„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?

Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?

Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu ade­vărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împă­răţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18). Citeşte în continuare »

1. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.
2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stau mântuirea şi desăvârşirea sufletului. Citeşte în continuare »

1. Hristos este Piatra din capul unghiului.
O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna,
în mijlocul vostru, Temelie veşnică, stă Unul,
El, Unicul
– şi voi nu-L cunoaşteţi…
În mijlocul ştiinţei şi al filozofiei stă El,
soluţia unică şi criteriul unic,
fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
Ferice de înţelepciunea care Îl descoperă! Citeşte în continuare »

După suspendarea foilor «Ecoul» şi «Alarma» de la Făgăraş, Lucrarea Oastei ajunsese iarăşi la un impas greu. Ce era de făcut?

Domnul i-a îndreptat gândul Părintelui spre foaia «Ostaşul Domnului» din Bucureşti, care încetase a îndeplini rolul său mare o dată cu apariţia foii «Isus Biruitorul», la începutul anului 1935.

Autorizaţia de apariţie nu-i fusese anulată şi dreptul de tipărire rămăsese urmaşilor părintelui Vasile – văduvei şi copiilor lui.

– Vom alerga iarăşi la «Ostaşul Domnului» – zise Părintele. Frate Marinel, gată-te de drum!

Astfel apăru, după o lună, în 17 octombrie 1937, nr. 1, anul III, din foaia «Ostaşul Domnului», noul curier frăţesc pentru Oastea Domnului…

Pe prima pagină, Părintele Iosif scria ca şi la numărul cu «Isto­ria unei jertfe»: Citeşte în continuare »

Cu binecuvântarea părinţilor Eugen şi Ciprian Comşulea, du­minică, 5 noiembrie 2017, la biserica «Schim­barea la Faţă», de pe Bulevardul Saturn, nr. 33 (lângă Micşunica), va avea loc Adu­narea anuală a Oastei Domnului din Braşov.

Evenimentul care animă această adunare este deja bi­necunoscut Frăţietăţii: la 7 noiembrie 1976, la Poiana Braşov, s-a ţinut Sfatul Frăţesc al Oastei Domnului, însemnat în calendarul acestei Lucrări ca „A treia zi istorică”.

Programul frăţesc va începe cu Sfânta Liturghie, iar de la orele 14:00 se va desfăşura adunarea anuală propriu-zisă.

Invităm şi aşteptăm cu toată dra­gostea preoţi, fraţi şi surori din toată ţara, la sărbătoarea adunării noastre, spre a ne întări întru Domnul pe calea ascultării de Domnul şi de înaintaşii Lucrăii.

 

Adunarea Oastei Domnului din Braşov

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“ (Mt. 11, 28-30).

O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El.

O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El!

Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că viaţa după Evanghelie este un jug greu de purtat.

– Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de pe acum în jug, mi-a răspuns astă-vară un tânăr pe care îl chemam să intre în Oastea Domnului. Citeşte în continuare »

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui. Citeşte în continuare »

11. Smerenia nu se uită niciodată la cât a făcut,
ci se uită la cât mai este încă de făcut înainte.
Nu priveşte la cât este, ci la cât ar trebui să fie.
Nu se aşază printre cei dintâi, ci printre cei din urmă
şi, chiar dacă împlineşte o slujbă aleasă şi sfântă, trăieşte mereu cu povara temerii şi cu conştiinţa slăbiciunii că nu este
şi că nu merită să se cheme că este
ceea ce este într-adevăr. Citeşte în continuare »

1. S-a dus unul din părinţi la alt părinte. Şi venind ceasul al şaselea, bătrânul care l-a primit, a zis ucenicului său: fă-ne puţină linte şi udă pesmeţii! Şi a făcut ucenicul aşa. Iar bătrânul a petrecut vorbind despre lucruri duhovniceşti, de la ceasul al şaselea până a doua zi la acelaşi ceas şi nu şi-a adus aminte de hrană. Atunci iarăşi a zis bătrânul ucenicului: fă-ne nouă puţină linte, fiule! Şi i s-a răspuns: de ieri am făcut-o, avvo. Şi aşa au mâncat bătrânii.

Citeşte în continuare »

1. Un bătrân adeseori pătimea şi se îmbolnăvea. Şi s-a întâmplat într-un an să nu se îmbolnăvească şi s-a întristat cumplit şi plângea, zicând: m-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat.

2. Un bătrân oarecare şezând deosebi la chilie, s-a îmbolnăvit. Neavând cine să-i slujească, sculându-se mânca orice găsea în chilie. Şi aşa a făcut multe zile, fiindcă nu a venit nimeni să-l caute. După ce au trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimeni la el, a trimis Dumnezeu un înger să-i slujească şi a petrecut cu el şapte zile. Apoi şi-au adus aminte fraţii şi au venit să-l caute.

Citeşte în continuare »

În seara arestării Sale, Mântuitorul nostru iubit a spus un cuvânt testamentar ucenicilor Săi: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16, 33).

Şi într-adevăr, copiii lui Dumnezeu, toţi copiii lui Dumnezeu au necazuri în această lume.

Domnul însă nu le-a spus că în lume vor avea numai necazuri, ci a spus că vor avea necazuri.

Viaţa unui adevărat copil al lui Dumnezeu este plină de bucurii ca o noapte senină de vară cu cer albastru şi cu lună plină. Citeşte în continuare »

1. Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salariu sau pentru o laudă.
Pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după „râvna” Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi,
pentru a-L face lumii cunoscut pe Mântuitorul său Preaiubit. Pe Hristos.
Aceasta este deosebirea.
Dumnezeu n-a trimis predicatori, ci mărturisitori ai lui Hristos. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mân­tuitorului. Acolo veţi afla ce în­seamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.

Aici vom aminti ceva des­pre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântu­iască”.

Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a ro­dit. „Păsările ceriului” – înşe­lăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neînce­tat şi recolta seminţei. Când să­mânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o pri­meşte şi n-o grijeşte. Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR