Arhiva autorului

Sărbătoarea Intrarea în Bisercă a Maicii Domnului – aducerea la Templul din Ierusalim a Sfintei Fecioare Maria la vârsta de numai trei ani – proiectează în sufletul omului temător de Dumnezeu dorinţa de a face o reflecţie adâncă asupra familiei, în special a celei creştine. Părinţii Maicii Domnului – bunici pentru Mântuitorul Hristos – o încredinţează în purtarea de grijă a Tatălui Ceresc pe unica lor copilă, aşa cum au făgăduit Domnului, în urma unor curate şi stăruitoare rugăciuni, prin care I-au cerut să le dăruiască un urmaş. Sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana – ocrotitorii familiei creştine – au crescut şi educat până la frageda vârstă de trei ani pe aceea care va deveni în curând Născătoarea de Dumnezeu. Scopul întemeierii familiei şi al naşterii de prunci este şi acela de a asigura urmaşilor condiţii normale de creştere – spirituală şi materială –, până la intrarea lor matură în valurile vieţii. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

”Preasfântã Maicã a Domnului nostru Iisus, – cât de bine se vede cã Tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcã pe Cruce El Te-a încredințat Sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic și iubit, spre a-ți fi fiu și sprijinitor în locul Fiului și Dumnezeului Tãu, care mergea la Tatãl.
Rãmânând a nimãnui pe lume, ucenicul iubit Te-a luat la el acasã, ca pe mama fãrã nici un fiu.
Cât de vinovați sînt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile ți înjosind pe Dumnezeu.” (Traian Dorz, din ”Mãrgãritarul Ascuns”) Citeşte în continuare »

21 M (†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia)

Noul Testament – 1 Petrui 2

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 555 si 556

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Citeşte în continuare »

Parintele Iosif TrifaPeste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.

Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n-au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Citeşte în continuare »

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fe-cioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos,
care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4),
a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă,
de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

20 L Înainteprăznuirea intrării în Biserică a Maicii Domnului;
†) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie;
Sf. Proclu, Patr. Constantinopolului

Noul Testament – 1 Petrui 1

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 553 si 554

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 16: Din cetate în cetate

Adunarea Oastei Domnului din Lupeni

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă mare în care toată lumea să poată vedea. Biblia aceasta este Cartea Vieţii. De ce Cartea Vieţii? Pentru că toată via­ţa de pe pământ e oglindită aici. Toată istoria omenirii şi din trecut, şi din prezent, şi din viitor e scrisă aici. Şi nu numai istoria omenii întregi, ci istoria fiecărei generaţii şi a fiecărui popor, şi istoria fiecăruia dintre noi. Aici sunt cuprinse toate părţile fiinţei noastre: şi partea cuvântului, şi partea gândurilor, şi partea simţirilor. Cuvântul lui Dumnezeu, [se] spune, e ca o sabie cu două tăişuri, care pătrunde şi desparte gândurile de simţiri, sufletul şi duhul omului. Până acolo, adică în fundul inimii, vrea El să cureţe. Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Arad

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Părintele amintea undeva despre o întâmplare. De fapt, aceste lucruri s-au petrecut la Oradea, înainte de război. Acolo Oastea Domnului avea atunci şapte adunări, în şapte părţi ale oraşului. Toţii fraţii întreţineau cu banii lor o cantină în care se hrăneau cu mâncare caldă, de două ori pe zi, o sută cincizeci de săraci, din noiembrie până în martie. În zilele cele mai grele. Pe bani adunaţi de fraţi se strângeau atunci lemne pentru cei lipsiţi, haine pentru orfani şi aşa mai departe. Când fraţii s-au dus la una dintre doamnele care aveau mari proprietăţi la Oradea şi i-au cerut, pentru cantina săracilor, să dea şi ea ceva – pentru că din ajutoarele pe care le dădeau fraţii se întreţinea cantina pentru cei o sută cincizeci de săraci –, doamna aceea care nu dăduse niciodată nimic i-a zis servitorului: „Du-te, Ioane, şi dă-le putina aia cu brânză stricată din pivniţă, că şi-aşa n-o mai folosim”. Şi a dat doamna aceea bogată, cu magazia şi cu pivniţa pline de bunătăţi, numai o putină cu brânză stricată pentru cantina săracilor. Citeşte în continuare »

19 D Sf. Prooroc Avdie; Sf. Sfinţit Mc. Varlaam

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina);
Ap. Efeseni V, 9-19;
Ev. Luca XII, 16-21

Dar grijă: de la Facere 3, 17 până Ia Luca 12, 16-21 nu este decât un pas mic

Anul acesta a umblat un timp foarte potrivit pentru semănături. Călduri şi ploi s-au perindat la timp. Semănăturile au crescut pădure. Avem un seceriş plin de belşug.

În faţa acestui belşug, cuvine-se mai întâi să ne ridicăm ochii şi ini­mile în sus spre cer, cu rugăciuni de mulţumită către Tatăl cel ceresc, Care ne-a trimis această binecuvântare.

Să nu uităm apoi că bunul Dum­nezeu ne dă rod şi belşug ca să trăim din el, dar să nu ne înecăm în el. Citeşte în continuare »

De la întuneric spre Lumina Domnului Hristos

             Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta lupta duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale[1]. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică. Și nouă ni se amintește de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că trebuie întreagă viața noastră să o închinăm Domnului, dacă suntem cu adevărat creștini ortodocși și ostași ai lui Hristos: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm[2]”. Citeşte în continuare »

18 S Sf. M. Mc. Platon; Sf. Mc. Roman şi Zaheu, diac.

Noul Testament – Iacov 5

Pr. Iosif Trifa / 600 istorioare religioase – istorioara nr. 551 si 552

T. Dorz / Istoria unei jertfe vol. II
– Capitolul 15: Al doile foc

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina – Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – Sfântul Ioan Gura de Aur

Omilie la duminica a XXVI-a după Rusalii a Sfântului Vasile cel Mare

CELE PE CARE LE-AI STRANS ALE CUI VOR FI? -IPS Antonie Plămădeală Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Lonea

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Mulţumim Domnului pentru aceste mari lucruri care cuprind taine de mare har şi de mare înţeles sufletesc pentru noi. Am străbătut, în drumul acesta, regiunile de unde am plecat până unde am venit. Ce har de la Dumnezeu, când vezi ogoarele, grădinile lucrate frumos şi promiţând un rod binecuvântat! Pretutindeni am văzut oameni lucrând: la sapă, la coasă, la strâns, la plivit. Şi am zis: „Ce minunată este hărnicia trupească ce – prin grija pe care o avem de bogăţia noastră şi chiar şi de munca noastră cea trupească – asigură existenţa noastră cea trupească”. Dar, pe lângă grădinile acestea şi pe lângă ogoarele pe care le muncim aşa de frumos şi de la care, prin harul lui Dumnezeu, aşteptăm rod binecuvântat care să ne întreţină viaţa şi traiul nostru şi al copiilor noştri încă un an, pe lângă aceasta, am gândit: „Fiecare dintre noi avem şi un ogor duhovnicesc. Avem şi o grădină duhovnicească”. Citeşte în continuare »

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)

Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Citeşte în continuare »

La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu ”nebuni”: la cei ce ”zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52,1), și bogaților, cărora stomacul e tot Dumnezeul lor (Filipeni 3, 19).

În aceia e una și aceiași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine e mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu, cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există, dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și prin urmare și al minții care o conduce. Citeşte în continuare »

gherla-inchisoareaProcesul nostru s-a fixat pentru ziua de 18 noiembrie 1959.

În dimineaţa zilei procesului am fost scos din celulă şi băgat într-o maşină închisă.

Pe rând au fost aduşi în această maşină apoi: Capătă, Tudose, Pop, Ioan Opriş, Lae Marini…

Apoi am fost duşi la Tribunalul Militar şi băgaţi într-o cameră… Abia acolo ne-am revăzut toţi câţi eram: douăzeci şi trei.

Noi, cei şase care fuseserăm ţinuţi la Securitate până la proces, eram îmbrăcaţi în hainele noastre de acasă. Toţi ceilalţi, care fuseseră duşi la penitenciar, erau în hainele vărgate, de condamnaţi – condamnaţi mai înainte chiar de a ni se fi ţinut procesul.

Era şi acest lucru un semn că noi eram deja condamnaţi de mai înainte. Procesul era doar o formalitate de ochii lumii. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR