Arhiva pentru categoria: ‘Adunari’


Cu binecuvântarea părinţilor Eugen şi Ciprian Comşulea, du­minică, 5 noiembrie 2017, la biserica «Schim­barea la Faţă», de pe Bulevardul Saturn, nr. 33 (lângă Micşunica), va avea loc Adu­narea anuală a Oastei Domnului din Braşov.

Evenimentul care animă această adunare este deja bi­necunoscut Frăţietăţii: la 7 noiembrie 1976, la Poiana Braşov, s-a ţinut Sfatul Frăţesc al Oastei Domnului, însemnat în calendarul acestei Lucrări ca „A treia zi istorică”.

Programul frăţesc va începe cu Sfânta Liturghie, iar de la orele 14:00 se va desfăşura adunarea anuală propriu-zisă.

Invităm şi aşteptăm cu toată dra­gostea preoţi, fraţi şi surori din toată ţara, la sărbătoarea adunării noastre, spre a ne întări întru Domnul pe calea ascultării de Domnul şi de înaintaşii Lucrăii.

 

Adunarea Oastei Domnului din Braşov


De asemenea, sâmbătă dimineață de la ora 9:00 se va organiza o excursie gratuită cu autocarul pentru tineri la barajul de la Tarnția, apoi vom merge la Mănăsitrea Florești unde vom avea parte de diverse activități de tabără. Rugăm tinerii să se înscrie pentru excursie la numărul de telefon: 0740 176 478 (Ștefan Suciu).

Se împlinesc 13 ani de când a plecat la Domnul fratele Gheorghiţă Simion, veteranul Oastei, aşa cum îl ştiau toţi fraţii din ţară.

Ca martor ocular la adunarea de Moţiune din 12 septembrie 1937, ne mărturisea adesea cum a ascultat cuvintele testamentare pe care Părintele Iosif le-a rostit atunci cu privire la învăţătura curată a Oastei. Însă, acum când vremurile sunt mai tulburi ca atunci, mărturia vieţii sale şi a tuturor Înaintaşilor Oastei ne obligă să privim la sfârşitul felului lor de vieţuire, să le urmăm credinţa şi să călcăm pe urmele lor.

Şi, pentru a-i auzi încă o dată glasul său cald şi povăţuitor, venit acum din Veşnicie, duminică 8 octombrie, a.c. se va ţine adunarea de comemorare, la căminul cultural din satul Slobozia – Neamţ, acolo unde se ţin adunările locale ale Oastei în fiecare duminică. Adunarea va începe la orele 15:30.

Aşteptăm pe toţi cei care l-au iubit pe fratele Gheorghiţă să ne facă bucuria de a fi câteva clipe împreună la ceas de comemorare.

Slăvit să fie Domnul!

Sfatul Frăţesc Zonal Valea Bistriţei



Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Duminică, 08 octombrie 2017, vă invităm la Adunarea anuală a Oastei Domnului din Deva.

Adunarea frățească se va desfășura la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Piața Operei, nr. 1 (Strada Piața Victoriei).

Programul, având ca temă: Bucuria duhovnicească, arvună a Învierii, va începe cu Sfânta Liturghie (ora 9:30), urmând ca, de la ora 13:30, să aibă loc adunarea Oastei Domnului, care se va încheia cu slujba Vecerniei. Citeşte în continuare »

Cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului și a Părintelui Paroh Pavel Găină, duminică, 8 octombrie, a.c., după Sfânta Liturghie, va avea loc, începând cu orele 14:00, Adunarea anuală a Oastei Domnului, la Biserica din Pecinișca, situată la intrarea în stațiunea Băile Herculane.

Așteptăm cu drag preoți, mireni, frați și surori de pretutindeni!

Adunările Oastei Domnului din Băile Herculane și Pecinișca


Cu binecuvântarea P.S. Episcop Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 01 octombrie, a.c., după Sf. Liturghie, începând cu orele 14:00, va avea loc Adunarea anuală a Oastei Domnului din Oradea, la Catedrala episcopală «Învierea Domnului», care se află în centrul civic al oraşului. Se ajunge cu tramvaiele din toate direcţiile.

Invităm preoţi, fraţi şi surori de pretutindeni, ca bucuria noastră duhovniceasc, astfel încât aceasta să fie deplina în inimile tuturor.ă să fie, şi de această dată, deplină.

Adunarea Oastei Domnului din Oradea

Cu binecuvântarea P.S. Episcop Sofronie, Episcopul Oradiei, sâmbătă, 30 septembrie, a.c., începând cu orele 18:00, va avea loc, la biserica ortodoxă ”Sf.Ap. Andrei”, din Beiuș ( în drum spre Livada Beiușului) , Adunarea anuală a Oastei Domnului din Beiuș.

Invităm preoţi, fraţi şi surori de pretutindeni, ca bucuria noastră duhovniceasc, astfel încât aceasta să fie deplina în inimile tuturor.ă să fie, şi de această dată, deplină.

Adunarea Oastei Domnului din Beiuș

Duminică, 1 octombrie 2017, când Biserica pomenește cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului, frățietatea Oastei Domnului din Comănești va face pomenirea și aducerea aminte a vieții celui care a fost neuitatul frate Androne Aurică

Începând cu ora 15:00, la Casa de adunare din Comănești vom face readucerea în memorie a glasului său blând și a duhului său veșnic treaz, rugând pe Dumnezeu să le întimpărească în conștiința generațiilor de azi și în cele viitoare pentru a duce mai departe solia lăsată nouă de neuitații noștri înaintași.

Slăvit să fie Domnul!

Familia și Adunarea Oastei Domnului din Comănești

Cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Lucian, Episcopul Caransebeşului, duminică, 1 octombrie, 2017, începând cu ora 14.00  va avea loc în Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” (din incinta Centrului eparhial, str. Mihail Halici, f.n.), din Caransebeş, adunarea anuală a Oastei Domnului unde sunt aşteptaţi fraţi ostaşi de pretutindeni.

Pr. Marian Mărcuş
şi Adunarea Oastei Domnului din Caransebeş

 

Cu binecuvântarea şi participarea Înaltpreasfinţiei Sale Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în zilele de sâmbătă, 23 septembrie, şi duminică, 24 septembrie, a.c., va avea loc Adunarea anuală a Oastei Domnului din Craiova, la biserica «Postelnicu Fir» (str. Nantere, în zona Rotonda), începând cu slujba Vecerniei şi continuând a doua zi, după Sfânta Liturghie.
Aşteptăm preoţi, fraţi şi surori de pretutindeni să ne bucurăm întru Domnul.

Adunarea Oastei Domnului din Craiova

Slăvit să fie Domnul!


Ziua și adevărul istoric din 12 septembrie 1937 constituie pentru Lucrarea Oastei Domnului un important moment de aducere-aminte a ceea ce trebuie să însemne pentru fiecare ostaș misiunea sa în mijlocul Frățietății.

Și anul acesta, cu binecuvântarea Î.P.S. Sale Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, va avea loc la Certege, la ”Așezământul Memorial Părintele Iosif  Trifa”, sâmbătă, 9,  și duminică 10 septembrie, a.c., Adunarea anuală, pe Țară, a Oastei Domnului, în cinstea adevărurilor Moțiunii din 12 septembrie 1937 și spre bucuria Părintelui Iosif Trifa, părintele nostru sufletesc. Citeşte în continuare »

Cu binecuvântarea PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, sâmbătă 01 aprilie 2017, începând cu orele 17:00, va avea loc la biserica  ortodoxă cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului” din Simeria-Biscaria  (lângă Parcul Dendrologic Simeria), Adunarea de comemorare a fratelui ostaș veteran Cornel Rusu (de la Simeria), de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 22 ani. Citeşte în continuare »

 

Slide1

Cu binecuvântarea Înaltpreasfin­ţiei Sale, Dr. Laurenţiu Streza, Mi­tro­politul Ar­dea­lului, comemorarea din acest an a tre­cerii la Domnul a Părin­telui Iosif Trifa, în­te­meietorul pă­mântesc al Oastei Dom­nului, va avea loc în zilele de 11 şi 12 fe­bruarie.

Sâmbătă, 11 fe­bru­­arie, în­ce­pând cu orele 8:30, se vor des­făşura, în Aula Casei Oastei, lucrările Sfatului Fră­ţesc Lăr­git al Oastei Dom­­nului.

De asemenea, sâm­bătă, între orele 14:00 – 17:00, va avea loc, la Casa Oas­tei, Adunarea de Tineret.

În continuare, la orele 17:30, din cur­tea Casei Oas­tei, strada Ch. Darwin, nr. 11, se va pleca, în coloană de marş ostăşesc, către Catedrala Mitropolitană, pentru a participa la slujba Vecerniei, ce va începe la orele 18:00, după care, tot în Catedrală, în continuare se va desfăşura Adunarea Oastei Domnului.

A doua zi, duminică, la orele 6:30, co­­loana ostăşească va porni de la Casa Cen­trală a Oastei către Cimitirul Central Dumbrava, unde se vor săvârşi Sfânta Liturghie şi Parastasul, în memoria Pă­rintelui Iosif, şi Adunarea Oastei de come­morare şi cinstire a marelui nostru îna­intaş, până la orele 13:30.

Nădăjduim că Părintele nostru Iosif se roagă per­ma­nent lui Dumnezeu pentru ca Lucrarea Sa de pe pământ să se afle şi de data aceasta sub ploaia de bine­cuvântări a Duhului Sfânt, astfel încât să ne regăsim fiecare locul şi rostul mântuirii noas­tre întru ea.

Slăvit să fie Domnul! Citeşte în continuare »

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la înveşnici­rea fratelui nostru învăţător Ioan Marini, lucrător neo­bo­sit în vremurile de început ale Oastei, alături de Părintele nostru Iosif Trifa. Frăţietatea Oastei Dom­nu­lui este chemată să se adune la biserica din Săsciori (Alba), duminică, 29 ianuarie, a. c., pentru a participa la Sfânta Liturghie, la parastasul în me­moria cinstitului înaintaş, precum şi la Adunarea Oastei Domnului de comemorare a fratelui învăţător, ce va urma, cu binecuvântarea ÎPS Sale Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, imediat după sfânta Slujbă.

La Săsciori se ajunge cu trenul până în gara Sebeş-Alba, iar de la fosta fabrică de ciorapi TEBA, din Sebeş, se pot lua maşini de ocazie, până-n Săsciori.

 

Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului

consiliul-judetean-neamt

Adunarea anuală a Oastei Domnului ce se desfășoară în zona Neamț cu ocazia sărbătorii „Nașterii Domnului“, va avea loc, anul acesta, în localitatea Piatra Neamț, în ziua de 26 decembrie 2016, începând cu orele 15:00, la Sala de Conferinţe Calistrat Hogaş a Consiliului Judeţean Neamț, de pe str. Alexandru cel Bun, nr 27, lângă Teatrul Tineretului. Citeşte în continuare »

Citeşte în continuare »

72973_sfandrei2-230x300Cu ocazia Sărbătorilor oraşului nostru, închinate Sfâtului Andrei, patronul spiritual al întegii Românii şi al Galaţiului, ne dorim şi noi ostaşii Domnului să petrecem în părtăşie frăţească la Adunarea Anuală a Oastei Domnului din zona Galaţi, ce va avea ca şi temă – Chemarea celor dintâi creştini – Chemarea Oastei Domnului“.

Vă invităm sâmbătă 26  Noiembrie 2016, începând cu ora 14.00, la Liceul ,,Radu Negru”,Galati, Strada Știintei, nr. 119, la Adunarea Anuală a Oastei Domnului  ce se va încheia în jurul orei 19.00. După o scurtă pauză, va urma un Program de creație ce va cuprinde cântare, poezie, eseu, scenete religioase şi se va finaliza cu un Concurs de 10 întrebări de tip test grilă  din Sfânta Scriptură, Psaltire, Catehism Ortodox, Învățăturile Sfinților Părinți și a Înaintașilor Oastei. Se vor acorda 6 premii ( 3 pentru frați și 3 pentru surori ) ce vor consta în ” Pelerinaj la mănăstiri din Grecia ” în perioada 01 – 03 decembrie 2016, Citeşte în continuare »

14947552_1872218369679132_2165135081921183951_n

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR