Vă prezentăm mai jos, ca un mic dar de Paşti, reportajul difuzat ieri, 14 aprilie, la Realitatea TV, despre Părintele Mihail Jar de la Mânăstirea Bănceni, Cernăuţi – Ucraina.

Sursa aici.

Slavă Domnului, în sfârşit se vorbeşte la nivel naţional de activitatea duhovnicească şi umanitară a Părintelui, o lucrare din dragostea imensă a Părintelui Mihail pentru Dumnezeu şi pentru semenii aflaţi în suferinţă, dragoste izvorâtă şi crescută în tinereţile vieţii sale prin adunările Oastei Domnului de prin satele româneşti de lângă Cernăuţi, apoi la fraţii ostaşi din România. Părintele Mihail împreună cu monahi şi copii orfani vin deseori la Adunările Oastei Domnului în România. Aici avem cîteva fotografii.

Ca o simplă constatare, este cunoscut faptul că încă de la începuturile înfiinţării mânăstirii, fraţii, maicile, copii, ostenitorii şi vizitatorii se salută între ei cu: “Slăvit să fie Domnul” (Ps. 69:5) – salutul Oastei Domnului.

În materialul de mai sus, Citeşte în continuare »

Ieşi din Sodomă, fugi spre munţi
lăsând a scârbei turmă,
oricâte-ar trebui să-nfrunţi
nu-ţi mai privi în urmă!

Ieşi din cetate, sui voios
pe-a Golgotei cărare —
a suferi lângă Hristos
e harul cel mai mare.

Ieşi din grămadă, mergi curat
pe urmele sfinţite,
fă tot ce-i drept şi-adevărat
oricum ţi-ar fi plătite. Citeşte în continuare »

Ostaşii din localitate l-au întrebat:
- Cum mai merge lupta pe acolo? Aveţi împotriviri? Preoţimea şi ceilalţi intelectuali vă dau concursul? Cum este privită Oastea Domnului?

Atunci ostaşul le-a răspuns:
- Fraţilor, eu aş putea să vă spun multe-multe, dar ţin să vă spun numai atât:

Dumnezeu, ca şi aici, şi acolo, e bun, milostiv, răbdător şi aşteaptă ca fiecare dintre noi să se pocăiască. Prin oamenii Lui, El ne predică mereu să ne lăsăm de răutăţi.

De alta parte, diavolul e tot aşa ca şi pe aici, mincinos, hoţ, viclean, bârfitor, şi numai lucrul Domnului nu poate să-l privească cu ochi buni. Cum vede că ne mişcăm puţin, cum sare cu gura, parcă e ars de foc. Şi, Doamne, ce mai slujitori are şi pe acolo! Dar, slavă Domnului, nu-i mai ascultăm predica şi şoapta, care e aceeaşi pretutindeni. Noi ne-am făcut nişte surzi pentru el şi am deschis urechile pentru Domnul.

Şi să vedeţi, am observat un lucru: şi diavolul se satură vorbind de pomană.

Ioan Tudusciuc, Învăţător-ostaş  - articol din Ziarul “Oastea Domnului”, nr.37/1932, p.4

Odată cu explozia informatică, se răstoarnă o mulţime de orânduiri sociale, politice, educaţionale, morale, spirituale…

Având totul la dispozitie doar printr-un “click”, de cele mai multe ori ne aflăm în imposibilitatea gestionării informaţiilor ce dau năvală peste noi, prin acest “click”. Nu mai avem timpul necesar analizării, reflectării, simţirii acestora, că ar fi compatibile cu structura noastră sufletească sau nu, că au menirea să ne întărească omul din noi sau, dimpotrivă, că ne pot prezenta vreo adevarată cale, în cunoaşterea rostului nostru pe acest pământ sau ne conving că veşnicia e doar acum şi aici.

Sigur, nimeni nu poate nega utilitatea informaticii în mersul umanităţii, cum nimeni nu poate nega nici efectele negative imediate şi, cu atât mai puţin se pot evalua, efectele negative, permanente, pe termen lung.

Aş vrea să mă opresc asupra unui argument, de multe ori lăsat în plan secund dar care are o mare, dacă nu fundamentală importanţă, în desfăşurarea întâlnirilor frăţeşti, fie la nivel local, fie pe ţară. Şi care, desigur, este biletul de vizită, afişat de foarte multe ori, inconştient pe internet, lucru ce aruncă o pată murdară pe obrazul Oastei Domnului…

Este vorba despre cântarea de la Oastea Domnului. Sunt foarte mulţi ani de când am tot încercat să înţeleg şi cu mintea, nu doar cu inima, acest gen muzical de exprimare, de ce este ea deosebită de altele şi de ce, mai ales, nu este permis şi – îngăduiţi-mi termenul – poate fi considerat un sacrilegiu, modificarea ei. În primul rând, faptul ca aceste poezii sunt turnate la cea mai înaltă temperatură şi sunt făcute din câteva “aliaje”, nu doar perfect compatibile între ele ci şi imposibil de separat:

• DRAGOSTEA FAŢA DE DUMNEZEU,
• SUFERINŢA ÎNDURATĂ (provocată fie de străini, fie de fraţi)
• DORUL DE VEŞNICIE

toate simţite până în cea mai tainică celulă a existenţei.

Dacă privim cu atenţie în decursul istoriei, observăm că au rămas întipărite în memoria fraţietăţii, doar acele melodii care au centrat din plin, inima poeziei. Restul s-au uitat mai repede decât au fost compuse.

Deci, dacă cel ce vrea să îmbrace muzical un înger al poeziei, nu se ridica la înălţimea înţelegerii acesteia şi nu se coboară, până acolo încât să simtă toate gemetele, zbuciumul, strigătele de durere, speranţa, credinţa, îmbărbătarea ce transpare din ea – acela nu va reuşi niciodată să-i dea haina potrivită. Cu siguranţă, e mult mai bine Citeşte în continuare »

Ziua de 8 Martie a fost propusa in 1910, de Clara Zetkin (1857-1933), ca zi dedicata femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, la asa-numita Conferinta a Femeilor Socialiste de la Copenhaga.

Prima sarbatorire a femeii la 8 martie, a avut loc in anul urmator. Cu toate ca 8 martie este numita “ziua internationala a femeii”, aceasta zi nu a fost sarbatorita oficial decat in tarile din fostul „lagar socialist“.

De ce 8 Martie?

Unul dintre motivele cel mai des invocat este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale „femeilor muncitoare“, incepand cu o greva a tesatoarelor new-yorkeze din 1857.

Insa, diac. prof. dr. Andrei Kuraev pornind de la originea evreica a Clarei Zetkin, sustine ca Citeşte în continuare »

Cornel Rusu, «Cuvântul, Cheie a Darurilor»

O dată cu topirea zăpezii şi dezgheţarea apei pe Dunăre, sloiurile de gheaţă au oprit vapoarele să ne alimenteze cu lemne, iar digul, slăbindu-se, a permis apei să inunde Delta – între braţele Dunării, Chilia şi Sulina, unde ne aflam.

După patru ani de la arestare, se formează primul lot de plecare acasă. Dintre fraţi, au beneficiat de această favoare Vasile Lavu, Cornel Silaghi, Simion Nicoară, Gheorghe Bregar, şi alţii.

Cu un an mai înainte, comandantul coloniei venea printre deţinuţi, dădea coli de hârtie, aranjase club dintr-o cameră, şi îndemna să se facă cereri de eliberare pe motivul că am fost reabilitaţi.

Văzând cererea fratelui Lavu m-am întristat foarte. Când veni rândul meu, juristul, care era tot dintre noi, mă îndemna să scriu că m-am reabilitat. Am răspuns: Citeşte în continuare »

Apel către tinerii de toate vârstele!

Oastea Domnului este o mişcare profund duhovnicească. Neavând nicio apartenenţă politică, interesată sau materialistă, Lucrarea de trezire duhovnicească «Oastea Domnului» face întotdeauna legătură cu istoria zbuciumată a Neamului nostru. Păstrând cu recunoştinţă tot ceea ce ţine de valorile netrecătoare prin care sunt insuflate tăria şi specificul acestui popor, Oastea Domnului are o importantă caracteristică naţională.

După cum este cunoscut, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, Oastea Domnului a luat fiinţă între hotarele Patriei noastre, în Sibiul Sfântului Andrei Şaguna, din dragostea pentru păstoriţi a vrednicului de pomenire Preot Ortodox – Iosif Trifa, nicăieri în altă parte decât în Biserica noastră „bună şi străbună”.

Oastea Domnului nu are nimic „de import”, nici vreun sistem de management aplicat pe cine-ştie-unde şi adaptat nouă românilor. Dimpotrivă, Oastea Domnului are „rosturile sale duhovniceşti şi naţionale”, în sânul Bisericii şi al poporului nostru, asemenea inimii calde, evlavioase şi primitoare a românului care nu poate să fie indiferent faţă de ai săi, dar care nu poate batjocori nici credinţa, nici cultura, nici modul de viaţă al vecinilor săi. Iubitor de ţară şi de familie, românul este cunoscător atent şi apărător al valorilor şi al fiinţei neamului său, nicidecum naţionalist îngust şi intolerant cu cei mai slabi sau, poate, mai tari ca el…

Dar, tristeţe, astăzi se simte Citeşte în continuare »

Eu am cunoscut Oastea Domnului nu atât ca organizaţie, ci mai mult prin intermediul unor oameni reprezentativi. Eram proaspăt intrat la Patriarhie, în toamna anului 1948; deci se instalase regimul comunist. Nu ştiu dacă la acea vreme Oastea Domnului era sau nu formal interzisă, dar ştiu că l-am cunoscut la Bucureşti pe Lascarov Moldovanu, care a fost un mare intelectual şi un mare animator al Oastei Domnului şi care, cu îngăduinţa Patriarhului Iustinian, mergea în Biserica Sf. Spiridon şi vorbea credincioşilor la anumite ore, în afara spaţiului liturgic. Aşa am luat cunoştinţă, mai mult, cu Oastea Domnului, înainte de a o cunoaşte din literatură şi din mărturii directe.

Am stat în închisoare cu oameni care făceau parte din Oastea Domnului şi care, realmente, sufereau pentru credinţă. Nu le mai ţin minte numele. În închisoare, de multe ori, stai doar câteva ceasuri cu cineva într-o celulă şi se fac schimbările.

În ceea ce mă priveşte, sigur că sunt un sprijinitor al Oastei Domnului şi, în sensul creştin al cuvântului, sunt mândru că am intervenit de mai multe ori în favoarea ei. Pentru că Oastea Domnului a fost şi se găseşte încă sub semnele unor controverse din partea Citeşte în continuare »

Zis-a un bătrân: Odinioară, sculându-mă să-mi fac pravila mea, şi dacă am început, am auzit trâmbiţe de război şi m-am mâhnit şi am zis întru mine: „Oare război să fie acesta?“ Şi a răspuns dracul: „Război este şi zarvă. Iar de-ţi este ţie voia să nu fii la luptă, te rog să nu baţi război, ci stai pe linişte, mănâncă, bea, dormi – şi nu mă voi lupta cu tine“…

Într-o carte bătrână am aflat această istorioară. Oare nu sunt în ea creştinii de azi care „stau pe linişte, mănâncă, beau şi dorm“ – în vreme ce diavolul suflă de război? Creştinii de azi se feresc de războiul cu Satana; ei vor să aibă „linişte“ şi „pace“.

Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului