Arhiva pentru categoria: ‘Cântarea Cântãrilor mele’

Ţinta alergãrii noastre
Domnul nostru Preaiubit
Te privesc mereu şi ochii
nu-mi mai satur de privit.

Toatã strãlucirea lumii
o vãd fiere şi gunoi
– nu lãsa nicicând acestea
sã Te fure de la noi.

Fã-ne credincioşi sã ţinem
omul firii rãstignit
Duhul Sfânt sã ne înalţe
Adevãrul cald trãit.

Ca având credincioşie
spre-ndrumãrile cereşti
s-ascultãm asemeni Ţie
şi s-ajungem unde eşti.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Fericita mea Nãdejde
Dulce Domnul meu Iubit
ce nãlţimi, ce slãvi, ce haruri
vieţii mele-ai dezvelit!…

Ce oceane de luminã
ce-adâncimi de har mãreţ,
ce trãiri necunoscute
ce nespuse frumuseţi. Citeşte în continuare »

01În Jertfa Ta Iisuse
în harul Tãu divin
iertare, mântuire
ți pace-avem deplin.

În sfânta ascultare
de-al Tãu Cuvânt Divin
viațã, bucurie
și roadã-avem deplin.

Prin Tine-mpãrtãșirea
Misterului Divin
credințã-avem, nãdejde
și dragoste din plin.

O, dã-ne tuturora
belșug de har divin
tãcere, ascultare
și rod s-avem din plin.

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

03Iisuse, știu cã-n viața asta
odatã va veni o zi
din care lungile suspine
și zbuciumãri, se vor sfârși.

C-atunci solia ușurãrii
va duce izbãvitul lut
în calda țãrnii-mbrãțișare
din care-odatã s-a nãscut.

Cã tot ce-n lume-a fost trãire,
mișcare, lacrimi, simțãmînt
le-ngroapã-n ultima durere
întâiul bulgãr de pãmânt…

Dar o, cu toate-acestea Doamne
aceastã zi o chem demult,
din lunga-ncãtușare-a firii
și-a lutului sã simt cã-s smult.

Cã trec prin porțile acestea
ce-n partea asta sunt de fer
cã ies de cealaltã parte
de aur, de smarald, de cer…

Cã zbor cu albe-aripi prin soare
mai sus, mereu mai sus, mai sus
pân-la Izvoarele Luminii
ce ies din umbra Ta Iisus…

Cu ce cântãri de bucurie
Iisuse-atunci Te voi slãvi,
scãpat din cea mai neagrã noapte
la cea mai strãlucitã zi!…

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

04Suflet fericit cu Domnul
care stai la pieptul Lui
în adânca ascultare
ce-ți tot spune,
ce-I tot spui?

Când în sfânta Lui iubire
contemplându-L te afunzi
în a Duhului rãpire
ce te-ntreabã,
ce-I rãspunzi?

Când Se-apleacã drag spre tine
și-a Lui Fațã drag privești,
în șoptiri de taine pline
ce-ți grãiește,
ce-I grãiești?

Când rãpit în rugãciune
te înalți în stãri de rai
cine-ar fi sã poatã spune
cît îți dã
și cât Îi dai!…

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

010Din ce Îți dau iubirea-ntreagã
aș vrea mai mult sã Te iubesc
din ce mã arde-a Ta dorințã
aș vrea mai mult sã Te doresc.

Din ce Te caut, simt Iisuse
c-aș vrea s-alerg din loc în loc
din ce Te caut aș pune-n cântec
mai multã dragoste și foc.

Din ce Te chem, tot mai aproape,
aș vrea la piept sã mã cuprinzi,
din ce m-aprind de-a Ta iubire
aș vrea mai mult sã mã aprinzi.

Când oare voi fi plin de Tine
ca fundul mãrii nepãtruns
sã nu mai cer, sã nu mai caut
sã-mi fii de-ajuns, de-ajuns, de-ajuns!

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

09O, Sfânt Cântec vino
spre Cer sã alergãm
ia-mi duhul și mâna
și hai sã zburãm.

Mã nalțã cu tine
mai sus și mai sus
pe norul luminii
rãmas de Iisus.

Spre forma cereascã
în care doresc
sã cânt bucuria
pe care-o trãiesc…

– E-atâta luminã
pe unde plutim
Iisuse, Iisuse
ce haruri trãim!

Mai sus, mai departe
hai imnule sfânt
spre veșnica formã
a altui cuvânt. Citeşte în continuare »

011Ce nume-ar fi mai dulce oare
mai nalt, mai sfânt și mai duios
Iisus, ca Numele Tãu care
e dintre toate, mai frumos!

Ce-ar mai putea a fi vreodatã
ca El de-ales și prețuit
comoarã-așa de minunatã
frumsețe-așa de negrãit?

A cui iubire-a fost asemeni
sã ținã mii de ani arzând
în cele mai curate inimi
și-atât de fericit crescând?

– Bisericã, Mireasã Sfîntã
cum sã te rogi și sã veghezi
sã poți fi vrednicã în totul
de-Acela lângã care șezi!

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

 

013În tainicele-adâncuri din sufletu-mi ascuns
în care niciodatã și nimeni n-a pãtruns
aș vrea Iisuse Dulce Tu Singur sã cobori
sã-Ți vezi acolo strânse a dragostei comori:
Smerenia, Tãcerea, Sfioasele priviri
și toatã Ascultarea de gânduri și simțiri.

S-asculți acolo viersul ce n-a putut fi scris
nemaicuprins de duhul în care zace-nchis
nemaiajuns de pasul cuvântului rãmas
neîncãput în lumea de forme și de glas
nestãpânit de locul și zãrile ce-l țin
râvnind spre mai înaltul Cuprinsului Divin.

Și-acolo unde-i taina adâncului profund
și unde numai Ochii Dumnezeiești pãtrund
coboarã și culege din gânduri și simțiri
frumsețea și dulceața de cânturi și iubiri
ascultã și privește cât ar dori și-ar vrea
cãci nici cânta, nici plânge, eu nu le pot așa.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

014Cine-ar ști simți fiorul
dulce, fericit, ceresc
ce pe-un mugur și pe-o razã
într-o floare-i contopesc?

Cine-ar ști-auzi pe lume
imnul dragostei ce-și spun
zorii zilei, seara nopții
când se vãd și se-mpreun?

Cine-ar ști grãi frumsețea
din fiorul cel divin
când sãrutã roua nopții
fețe proaspete de crin?

Cine poate sã-nțeleagã
ce nespuse frumuseți
lumineazã și încântã
ochii tainicei vieți…

Când extazul rugãciunii
când al dragostei prisos
când a Slavei bucurie
umple duhul credincios!

Cine-ar ști cânta mãsura
harului ce ne-a atins
când nici inima, nici graiul
n-au putere nici cuprins!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

02Al Tãu Nume nu-i nici unul
dintre câte se rostesc
sau se pot rosti – oricare
ar fi-n graiul omenesc.

Tu – sau noi, Ți-am dat un Nume
sã putem cumva vorbi
despre Tine, care, altfel
n-am știut cum Te numi.

Dar adevãratu-Ți Nume
e-ntr-un fel în care nu-s
poate nici în Cer cuvinte
ca sã poatã-așa fi spus.

Noi, cu graiul, cu condeiul
sau cu tot ce-am mai avea
niciodatã-al Tãu Sfânt Nume
a-L cuprinde n-am putea.

Numai inima, în clipa
de extaz, de har, de rai
bãnuiește doar frumsețea
Numelui pe care-L ai.

Slavã-Acestui Nume Tainic
Minunat și Sfânt și Nalt
care-o sã-L cântãm cum este
doar cu graiul celãlalt.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzStãpânul ascultãrii mele
ce har ai Tu şi ce frumseţi, –
de ce nu pot sã-Ţi aflu seamãn
în tot ce-n lume-i mai de preţ!

De ce nu pot afla nici nume
nici chip în cer sau pe pãmânt
nimic sã-Ţi poatã fi alãturi
de fericit, de drag şi sfânt.

Nimic nu-Ţi seamãnã Iubirii
ce Tu în inimã-mi aprinzi
nimic frumseţii şi cântãrii
cu care sufletu-mi cuprinzi!…

– Ce frumuseţi şi har trezeşte
ivirea mugurilor cruzi
când puii roadelor vieţii
în sânuri gângurind le-auzi!

Ce farmec minunat şi tainic
e în al razei cald îndemn
ce-nvie şi aratã lumii
al pãcii şi iubirii semn!

În tot ce e frumos – şi-n toate
e-un farmec minunat şi sfânt
ce-n inimã, privind, coboarã
puternic raiul pe pãmânt.

Dar parcã toate de pe lume
şi poate cã şi-n Cer la fel
au numai câte-un singur farmec
sau har… şi-n veci rãmân cu el.

Pe când Tu, al Iubirii Soare
Tu, al Cântãrii dulce Foc
Tu, Dorul dorurilor mele
le-ai veşnic toate la un loc!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzÎn faţa sufletului meu
când Faţa Ta rãsare,
pânã-n strãfund fiinţa mea
de dragul Tãu tresare.

Din suflet a iubirii mii
de rândunele zboarã
şi ciripind de dragul Tãu
Fiinţa-Ţi înconjoarã.

În calea Ta pe care-mi vii
spre-a inimii-ncãpere
revãrs hotare-ntregi de flori
în lacrimi şi-n tãcere.

Şi-n via inimii deplin
Tu Mire-mi eşti şi Rege
al ascultãrii dulce vin
în Mâna Ta-l culege.

Şi odihneşte-n locul sfânt
al dragostei curate
cu-a rugãciunii lacrimi dulci
în poala-Ţi picurate.

Cãci fericirea Ta mereu
mã umple tot mai tare,
– Iisuse-ntreg lãuntrul meu
de dragul Tãu tresare!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzCrin iubit ce suferi multa
spinilor rãnire,
ca sã poţi pãstra curatã
alba ta sfinţire
rabdã totul, dar pãstreazã-ţi
alba ta sfinţire.

Duhurile fãrdelegii
toate se frãmântã
sã-ntineze cu-a lor gânduri
faţa ta cea sfântã
dar tu ţine-ţi în luminã
faţa ta cea sfântã. Citeşte în continuare »

Traian DorzIisuse, când purtat de patimi
pe calea lumii rãtãceam
când nici iertarea şi nici pacea
nici dragostea nu-Ţi cunoşteam.

Mi-au spus-o mulţi în multe feluri
cât eşti de Bun şi plin de har,
cã fericirea Ta şi pacea
şi bucuria n-au hotar.

C-a Ta iubire n-are margini
nici început şi nici sfârşit
cã nimeni şi nimic ca Tine
nu-i vrednic a mai fi iubit.

Cã Frumuseţea Ta întrece
a-nchipuirii orice zãri
cã eşti Izvor de nesecate
şi veşnic noi înviorãri…

Mi-au spus atâţi şi-atât Iisuse
de tot ce-n Tine pot afla
când inima pe veşnicie
întreagã Ţie voi preda…

– Dar astãzi când mã scald în harul
şi-n slava care mi-ai adus
Iisuse, nici a mia parte
din cât simt eu, ei nu mi-au spus!

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzLa nunta noastră, Mire Sfânt
va fi o bucurie,
cum nu s-a pomenit cuvânt
nici sus în cer, nici pe pământ,
cum din vecii n-a fost nicicând
şi nici n-o să mai fie.

Va clocoti în izbucniri
de slavă veşnicia,
măreţe, necuprinse firi,
adânci şi tainice zidiri
în haru-acelei Fericiri
striga-şi-vor bucuria.

Din drumul ei spre Nesfârşit,
întreag-Alcătuire
o clipă-atunci s-o fi oprit
şi lumi ce nu s-au mai zărit,
în haru-acela fericit,
s-o-mbrăţişa-n iubire. Citeşte în continuare »

Traian DorzSoare-al veşniciei mele
ce-n extaz plângând Te-ador
oare când afla-mi-voi stâmpãr
nesfârşitului meu dor?

Oare când pe Braţu-Ţi dulce
fruntea-mi grea de strãluciri
voi putea sã-mi plec în pacea
negrãitei fericiri?

Inima ce-a ars atâta
de-al iubirii sfânt suspin
când afla-şi-va lângã Tine
aşteptatul ei alin?

Ochii ce-n adâncu-atâtor
mii de lacrimi s-au topit
când se vor scãlda-n lumina
Slavei Chipului Dorit? Citeşte în continuare »

Traian Dorz

Iisuse, Mire-al vieţii mele
din veşnicii pe veşnicii,
de-aici de jos din lumea morţii
Te chem mereu, Te chem sã vii.

În pacea miezului de noapte
cu-nfiorat şi lung suspin
Te chem cu dor, Te chem pe Nume
Preabunul meu Iisuse, vin’…

În revãrsat se zori când cerul
luminã prinde-n Rãsãrit
în dorul revederii Tale
Te chem şi plâng Iisus Iubit.

În miez de zi cînd toţi aleargã
a lumii treburi spre-a-mplini
eu stau cu dor privind spre Tine
o, de-ai veni, o de-ai veni!…

Iar seara când lumina fuge
spre depãrtãrii de zãrii pustii
Luceafãrul vieţii mele
Te-aştept mereu, aştept sã vii.

Cu candela iubirii-aprinsã
de-atâţia ani Te-aştept în prag
o vin’ o clipã mai devreme
Te chem, o vino Mire Drag.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzCum pot sã-Ţi mulţumesc eu oare
cã azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnã
şi pace am cu Dumnezeu?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã astãzi
sunt, de pãcatul meu, iertat
cã sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în luminã-mbrãţişat?

Ce liniştitã-i conştiinţa
cã dus e zbuciumul trecut
cã dusã-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut!

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã-n trista
şi-amara-mi viaţã mi-ai adus
atâta binecuvântare
cât nici nu bãnuiam, Iisus…

Cum pot sã-Ţi mulţumesc?… ce lacrimi
şi-n ce cântãri sã izbucnesc
când slava datã şi promisã
nici a privi-o nu-ndrãznesc?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc, când vorbã
sau lacrimã pe lume nu-i
sã-ncapã nici a mia parte
din cât şi cum aş vrea sã-Ţi spui?

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Porumbel… din stejarii depãrtaţi
fãrã soţ şi frate
singur, singurel strãbaţi
zãri îndepãrtate
arse şi pustii şi moarte zãri îndepãrtate.

Glas strãin te prigoneşte
uli viclean te-alungã
iar din urmã dorul creşte
calea-i tot mai lungã
zarea arde, dorul creşte, calea-i tot mai lungã. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR