Arhiva pentru categoria: ‘Editoriale’

Când a intrat păcatul în lume atingând inima lui Adam, între celelalte urmări nefaste s-a înscris şi acuzarea lui Dumnezeu ca principalul vinovat al călcării poruncii divine. Când Adam şi-a argumentat ascunderea de la faţa lui Dumnezeu, zicându-I: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Facere 3, 12), el Îi dădea de fapt o palmă lui Dumnezeu pentru neputinţa Acestuia de a-i fi oferit un ajutor mai potrivit decât Eva cea care l-a îmbiat cu fructul oprit.

De atunci, toţi urmaşii lui Adam au ascunsă în firea lor, din cauza păcatului strămoşesc în care se nasc, această predispoziţie de a ridica glasul împotriva lui Dumnezeu, de a se socoti pe sine drepţi şi de a aşeza vina lor pe umerii lui Dumnezeu. În mii de forme, până la cele mai diversificate înjurături etc., pumnul ridicat împotriva Cerului pendulează fără încetare din ascunzătorile tenebre ale pământului. Citeşte în continuare »

La începutul anului 1929, la apariţia cărţii Trăim vremuri biblice, Părintele Iosif Trifa făcea o radiografiere de-o grea şi sumbră pertinenţă a vremurilor pe care le străbătea lumea de atunci. Invazia nesemnificativului, a trivialităţii ajunsă trăsătură naţională, subversiunile periculoase şi atentatele perfide la sănătatea Neamului, toate acestea îl făceau pe Părintele Iosif să tragă un puternic semnal de alarmă: „Străvechea familie se fărâmiţează… Căsătoria este nimicită de divorţ şi nelegiuire (concubinaj)… Naşterea de copii pentru mulţi pare o pacoste şi se feresc de ea prin fel de fel de leacuri şi lepădări de voie… Desfrâul întrece dragostea legitimă. Sodomia îşi are desfrânaţii ei. O armată de desfrânate ocârmuiesc un nesfârşit norod de sifilitici şi bolnavi… Citeşte în continuare »

Cum am ajuns în această stare? Cum ne-am putut lăsa întemniţaţi de diavol în această cumplită închisoare spirituală? Problema noastră cea mai acută constă în faptul că nu ne cunoaştem pe noi înşine. Suntem ignoranţi în privinţa conţinutului lăuntric al inimii noastre. În covârşitoarea noastră majoritate, suntem stăpâniţi de orgoliu. Cu alte cuvinte, credem despre noi înşine mai mult decât ne-ar îndreptăţi realitatea. Ne supraapreciem posibilităţile. Omul măcinat de orgoliu trăieşte sub imperiul imaginaţiei, pierzând astfel contactul cu cea mai intimă realitate – propria sa persoană. Apogeul acestui delir al mândriei este atins atunci când cineva ajunge să uite sau chiar să se socotească pe sine dumnezeu.

Oare nu cumva există ceva anume care nu numai că scapă controlului raţiunii, ci, probabil, atunci când acesta este privit în sine, dezorientează şi induce în eroare? Citeşte în continuare »

Exprimându-şi convingerea că „Dumnezeu va aduce vremea când în sânul ospitalier al Oastei Domnului să se adune cu drag toate sufletele cerului”, fratele Traian Dorz, pentru a nu se înţelege greşit ospitalitatea Oastei, nu uită să adauge: „În familia Oastei Domnului intră cine vrea şi rămâne cine poate” (cf. Traian Dorz, Istoria unei jertfe – vol. III). Cu alte cuvinte, fratele Traian Dorz ne spune că, în casa Oastei, eşti primit ca musafir al ei, dar pentru a putea rămâne trebuie să te converteşti în casnicul ei. Ca la mănăstire. Dacă vrei să rămâi mai mult de trei zile trebuie să intri în rânduiala ei. Nu de musafiri, pelerini sau turişti duce lipsă Oastea sau mănăstirea, ci de fraţi sau de monahi care să lucreze cu toată dăruirea şi responsabilitatea în ogorul adunării sau al obştii! Citeşte în continuare »

Nu ştiu de ce la vremea toamnei – poate pentru că toamna se numără „bobocii” – suntem mult mai aplecaţi către sfinţi şi sfinţenie. Pe lângă sărbătorile din calendar însemnate cu roşu şi, mai nou, cu albastru, nu este zi în care, chiar dacă e însemnată cu negru, să nu găsim minunate vieţi de sfinţi, zugrăvite cu măiestria martorului ocular aşezate în cartea dedicată lor – Vieţile Sfinţilor. Parcurgând numai săptămâna ce se încheie cu viaţa şi mucenicia Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, găseşti un întreg buchet de minunaţi sfinţi martiri, cuvioşi, sihaştri, dar şi evlavioşi mireni, curajoşi ostaşi ai lui Hristos. Imaginea este completă: de la Apostoli ai lui Hristos (Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, pe 23 octombrie) sau întocmai cu Apostolii (Sf. Ierarh Averchie, pe 22 octombrie) la înalţi ofiţeri în armata romană (Sf. M. Mc. Dimitrie) şi cuvioşi apărători ai Ortodoxiei pe pământ românesc (Sfinţii ardeleni, pe 21 oct.) etc. Citeşte în continuare »

Ni s-a mai adăugat un Certege… Dinspre Betleemul Oastei s-a mai unduit către neuitare un colind, înfrăţit în rugăciune, al descendenţilor nobiliari ai lui Iosif, pruncul de oarecând al Borleştilor, care a făcut din Certege leagăn de cântare şi suiş lesne urmăritor către Dumnezeu. An de an, la momentul sărbătoresc al reafirmării crezului Oastei, prin Moţiunea din 12 septembrie 1937, tot mai mulţi fii risipiţi vin către acasă, să îşi întâlnească Părintele. An de an, tot mai mulţi, mai frumoşi, mai luminoşi. Suflete care preferă să stea pe stânca sigură a acestui pisc înalt, din semeţele şi dârzele tărâmuri ale Apusenilor, decât pe gheaţa alunecoasă a naivităţilor cu care suntem asaltaţi zi de zi. Citeşte în continuare »

În ultima vreme, Domnul ne vorbeşte prin semnele pe care le-a prevestit de acum 2000 de ani. Ne-ngrozim când vedem mânia lui Dumnezeu în cutremure, în uragane, în inundaţii, în războaie şi în veşti de războaie. Dar câţi se întorc, de groaza morţii, la Dumnezeu? Poate că niciunul. S-a întors cineva la Domnul în urma furtunii înspăimântătoare ce s-a abătut asupra Timişoarei, când vântul puternic spulbera acoperişurile caselor, rupea copacii sau îi smulgea cu totul din pământ? Sau la Tg. Jiu când un nor negru s-a aşternut peste oraş şi, în scurt timp, a fost acoperit de apă? Unii şi-au pierdut viaţa în urma acestor vijelii – fie striviţi de copaci sau de alte obiecte, fie loviţi de trăsnet –, lăsând în urmă lacrimi şi durere, dar nu cred că cineva din cei dragi ai lor s-au întors la Dumnezeu. Sau din cele peste 130 de persoane care au fost rănite, văzând moartea în faţa lor, s-a întors măcar una la Dumnezeu? Citeşte în continuare »

„Leul literei se lupta cu toată furia împotriva duhului Oastei. Peste tot în Biserică se statornicise o atitudine atât de dură şi de ostilă faţă de Oastea Domnului… Uriaşul adormit – lenea duhovnicească – era foarte supărat pe îngeraşul care îl trezise din somnul lui leneş şi comod. Cu tot maiul greu al pumnului său necruţător, uriaşul acesta lovea acum ca să-l zdrobească pe nevinovatul său trezitor… Noi, în timpul acesta, ne luptam cu ursul infiltraţiilor sectare” (Traian Dorz – „Istoria unei jertfe”, vol. 3). Citeşte în continuare »

Vreau să încep aceste câteva rânduri cu un fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz, din «Strângeţi fărâmiturile», vol. 3:

„O soră a noastră care spunea că opt ani de zile, cândva, după ce s-a întors la Dumnezeu, a mai putut ţine o sticluţă cu rachiu la căpătâi, să mai bea din când în când, a avut de la Domnul un vis odată şi i-a arătat Domnul prin vis că murise şi a ajuns într-un loc – după cum ne povestea – şi în locul acela o fiinţă luminoasă o însoţea. Stând acolo, a auzit de dincolo de uşă ţipete şi vaiete: Citeşte în continuare »

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13, 7)

În decursul timpului, în diverse locuri şi împrejurări, Dumnezeu a rânduit oameni care s-au dovedit a fi faruri călăuzitoare pentru semenii lor. Prin tăria lor de caracter, prin credinţă şi devotament, ei au devenit modele demne de urmat şi pentru generaţiile viitoare.

Părintele Iosif Trifa are inspiraţia, dar şi curajul ca, într-o vreme de gravă decădere morală, să acţioneze de aşa manieră încât să pună în mişcare fondul sufletesc profund al multor români, prin înfiinţarea Oastei, şi cuvântul lui, insuflat din credinţa şi trăirea lui adevărate a mişcat inimile multor oameni care s-au reîntors cu faţa spre Dumnezeu, Părintele pe Care Îl părăsiseră şi Îl dăduseră uitării. Desigur, ştim prea bine, întreaga viaţă a Părintelui Iosif a fost presărată de suferinţe, umilinţe şi dureri. Citeşte în continuare »

Traian-Dorz-la-2-sapt-dupa-elib-din-1964După ce a primit credinţa apostolică, începând cu vestirea Cuvântului Sfântului Apostol Andrei, pe teritoriul Dobrogei de azi, poporul român a pătimit mult ca să păstreze credinţa creştină, în timpul persecuţiilor de tot felul venite de la popoare păgâne, migratoare sau năvălitoare şi de la stăpâniri ostile. Numărul martirilor şi mucenicilor de pe teritoriul patriei noastre a crescut de la martirii străromâni, la martirii brâncoveni şi până la cei din timpurile recente.

Şi noi, astăzi, învăţăm de la martiri că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor din Roma, oraşul în care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia
(…), precum este scris: Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de înjunghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a izbăvit” (Rom 8,35-37), adică prin Iisus Hristos. Citeşte în continuare »

Mormantul fr. Traian DorzS-a orânduit către Acasă tocmai atunci când aveam mai multă nevoie de el… Venise spre noi parcă pentru a ne reînvăţa colindul veşniciei, statornicit din nou, pentru o vreme, la iesle de Mizieş, într-un decembrie învolburat în dor şi s-a aşezat punte de lumină către cel din urmă vârf al Ţării de Departe într-un iunie scăpat în deznădejde.

L-am fi vrut cu noi măcar câteva luni în plus… Măcar câteva zile, câteva ceasuri, câteva clipe… Să se bucure împreună cu noi de vremurile de libertate, cum le credeam şi le numeam noi pe atunci. Însă el ştia mai bine decât oricine ce e, de fapt, bucuria. La fel de bine cum ştia ce e suferinţa. Sau libertatea. Pentru că numai cine nu suferă nu ştie să se şi bucure cu adevărat! El, Poetul, cel care s-a ridicat de la suferinţa sa la suferinţa tuturor celorlalţi, la suferinţa Lucrării şi a Bisericii sale, a ştiut înaintea noastră că singura libertate e cea a demnităţii, a fidelităţii faţă de Dumnezeu, în toate ale Sale… Pentru că fidelitatea e, înainte de toate, demnitate, credincioşie. Citeşte în continuare »

Creştinismul este religia care se deosebeşte fundamental de toate celelalte religii. Oamenii care studiază fenomenul religios detaşaţi de realitatea existenţei religiilor le pun pe toate de aceeaşi parte, clasificându-le doar după criterii accesibile categoriilor lorfilozofice. Or, a vorbi despre religie ca despre un fenomen generalacceptat, în care să fie cuprinse toate religiile lumii, este ca şi cumai pune de aceeaşi parte, de pildă, binele şi răul. O imagine elocventă a ceea ce înseamnă Creştinismul faţă de toate celelalte religii esteaceea în care ne imaginăm o linie orizontală care să însemne hotarul ce desparte pământul de înaltul cerurilor, viaţa pământească deviaţa cerească. Toate religiile în afara Creştinismului, împreună cuîntemeietorii lor, sunt aşezate într-un asemenea grafic având direcţiafinală îndreptată înspre cele de jos, în adâncurile pământului, iar Creştinismul, avându-L în prim-plan pe Mântuitorul Iisus Înviat, este aşezat ca fiind singura săgeată ce ţâşneşte în sus, spre înălţimi infinite, în viaţa veşnică. Citeşte în continuare »

„Oile merg după el, căci cunosc glasul lui” – spunea Mântuitorul în pildă (Ioan 10, 1 şi urm.), mustrând indirect pe o parte dintre iudeii care nu puteau înţelege cuvintele Lui. Refuzul sistematic de a-I accepta învăţătura îi făcea pe unii ca aceştia nici chiar să-I înţeleagă cuvintele, ceea ce pentru oile care-I cunoşteau glasul putea părea o anomalie în contrast cu ceea ce ştiau despre ei că se lăudau cu pretenţiile lor teologice. Sfântul Chiril al Alexandriei, tâlcuind acest capitol ioaneic, afirmă că „aşa le-a lipsit fariseilor putinţa de-a înţelege cele de trebuinţă. Căci cugetau atât de absurd, încât n-au înţeles parabola atât de uşor de înţeles şi de transparentă, care nu avea în ea nimic greu de înţeles. El râde pe drept cuvânt de lipsa de înţelegere a iudeilor, pentru că lor li se părea că Hristos nu e nimic, deşi îi învăţa cele mai presus de Lege şi le făcea o descoperire cu mult mai plină de har decât a lui Moise” (Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, PSB 41, EIBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 701). Citeşte în continuare »

Un părinte se bucură pentru copilul său atunci când acesta dă dovadă de ascultare, dar şi de creativitate, ambele calităţi constituind un semn al sănătăţii. Să nu uităm că Noe s-a bucurat de creativitatea lui Sem şi Iafet, care au avut inspiraţia să acopere goliciunea tatălui lor, şi nu de ascultarea pasivă şi cârtitoare a lui Ham (cf. Fc 9, 20-27). Adevărata ascultare este însoţită întotdeauna şi de creativitate. Totul e să respecţi dozajul. Atunci când se greşeşte măsura, căzându-se fie în extrema ascultării sterile, fie în cea a creativităţii dezlănţuite sau a „bătăii de câmpi” (cf. Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus”), apare boala.

Din nefericire, azi se „bat câmpii” nu doar în câmpul educaţional, ci şi în alte câmpuri sau ogoare. De câtă „bătaie de cap” nu are parte şi Oastea atunci când, pe ogorul ei, unii cred că îşi pot etala toate ingeniozităţile lor spirituale! Citeşte în continuare »

13Titlul acestui editorial este firul roşu al istoriei umanităţii. De la trăirea şi împărtăşirea cu roadele pomului vieţii, în comuniune cu Preabunul Dumnezeu, aşadar, de la trăirea în Adevăr, înţeles în plenitudinea existenţei, nu doar intelectual, iată că protopărinţii au căzut prin minciună. „Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom 30, 19).

Ispititorul a folosit o parte de adevăr, pentru a depărta de la Adevăr şi a distruge comuniunea cu Dumnezeu. Partea de adevăr este evidentă – gustând din pomul cunoştinţei binelui şi al răului, cunoşti binele şi răul. Protopărinţii au cunoscut binele în care trăiau de la început, dar au cunoscut ceva ce nu ştiau până în acel moment, au cunoscut răul care înseamnă, în ultima măsură, îndepărtarea de Izvorul Vieţii, de Dumnezeu. Citeşte în continuare »

rugativa-neincetatCel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vântului…(Psalmul 103, 4)

O pace cerească se aşterne în suflet atunci când, la Vecernie, se citeşte acest psalm de inspiraţie divină, al lui David.
Din această inspiraţie, Părintele Iosif Trifa a denumit tipografia Mireasa Vântului, pentru că ea avea să-L ducă pe Iisus cel Răstignit în întunericul satelor, al caselor şi al inimilor multora din vremea aceea; iar această trezire, prin glasul Gornistului, să ajungă până la noi. Slavă lui Dumnezeu că lucrarea cea tainică şi cerească nu şi-a epuizat mijloacele!

S-au împlinit de curând zece ani de când un grup de fraţi tineri şi inimoşi au transmis pentru prima dată on-line, în ziua de 2 decembrie 2006, Adunarea anuală de la Galaţi, din Biserica Sfântul Pantelimon. Parcă văd şi astăzi feţele lor tinere radiind de bucuria că gândul şi profeţia fratelui Traian, care vedea peste timp, se împlinea: Toate mijloacele tehnicii moderne vor ajuta Cuvântul acesta unic să ajungă la orice făptură de sub Cer, spre a auzi unicul Adevăr – şi pentru ca să slujească de mărturie fiecăruia.1 Citeşte în continuare »

11„Dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul.” (Psalm 67, v. 14)

Ce minunat este versetul acesta din Psalmii maestrului Psalmist David! El, care era priceput în mânuirea psaltirionului încă din copilăria sa cea atât de delicată, doreşte să ne sensibilizeze toate fibrele fine ale sufletului, ca să putem cânta Domnului în mijlocul moştenirii lăsate nouă de El: Lucrarea Oastei Sale…
Ce poeme, ce cântări, ce meditaţii, câte sfinte acorduri sufleteşti simţim noi atunci când ne racordăm la Psaltirea lui cea unică în felul ei cu vocile inimii noastre, cu freamătul sufletului nostru…

Dacă veţi dormi… Cum, oare, se poate ca, dormind în mijlocul moştenirii lăsate nouă de Domnul, să mai şi strălucim ca soarele în amiaz? Dar, oare, în Lucrarea Domnului, în moştenirea noastră de la El nu trebuie să veghem? Iată ce spune un alt cuvânt binecuvântat: De dormit dormeam, dar inima-mi veghea (Cântarea cântărilor, cap. 5, vers. 2). Citeşte în continuare »

10A început Postul Mare, un Post al urcuşului spre Înviere, spre prăznuirea Învierii Domnului, dar şi spre desăvârşirea
învierii noastre din întunericul păcatului. Urcuşul spre Înviere e un drum anevoios, un drum asumat în mod conştient, un drum al „creşterii noastre întru Domnul”, cum se exprimă Părintele Iosif Trifa în cartea «Să creştem în Domnul».

«Să creştem în Domnul» este o broşură programatică, o carte-imbold. Părintele nostru Iosif găseşte şapte puncte principale ca hrană duhovnicească pentru creşterea noastră întru Domnul: 1) Biserica – prin Tainele şi învăţăturile ei; 2) rugăciunea cea curată; 3) Biblia, ca o „minunată cămară cerească, plină cu hrană sufletească din care poate lua oricine”; 4) cărţile şi foile religioase, ca o „hrană duhovnicească de mare însemnătate”; 5) „creşterea noastră în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (II Petru 3, 18); 6) smerenia (umilinţa), ca un binecuvântat ogor pe care cresc toate celelalte virtuţi; şi 7) – Naşterea din nou. „Dar creşterea duhovnicească mai are o condiţie pe care trebuie să o spun de la început. Ca să poţi creşte, trebuie mai întâi să te naşti. Tot aşa şi în cele duhovniceşti. Ca să poţi creşte în Domnul, trebuie mai întâi să te naşti din nou [subl. ns]. Iar această naştere este, preaiubiţii mei fraţi, ruperea totală cu lumea, cu duhul acestei lumi, predarea vieţii noastre în întregime Domnului şi începerea unei vieţi noi cu El” (Ed. O.D., Sibiu, 2006, pg. 19). Citeşte în continuare »

Încă de pe când fratele Moise Velescu şi fratele Aurică Androne erau printre noi au atras atenţia, în mai multe rânduri, prin Sfaturile ţinute la Sibiu sau în alte împrejurări, că în adunările Oastei trebuie să fie o rânduială şi în privinţa telefoanelor mobile. Şi au insistat în repetate rânduri să fie închise pe timpul adunărilor, pentru a evita orice sustragere a atenţiei de la programul adunării. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR