Arhiva pentru categoria: ‘Filocalie’

A cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Marcu Ascetul – Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

(Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă. În P. G. 65, 905A–930B variază puţin.)

151. Cel ce urăşte mustrarea se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeşte va lupta şi cu obişnuinţa.
152. Nu voi să auzi răutăţile străine; căci printr-o asemenea voinţă de-a auzi se sapă şi în tine trăsăturile răutăţilor. Citeşte în continuare »

A cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Marcu Ascetul – Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

(Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă. În P. G. 65, 905A–930B variază puţin.)

101. Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere.
102. Câteşitrele sunt, după Scriptură, fiicele lipitoarei (Prov. XXX, 15), fiind iubite de necumpătare cu iubire de maică.
103. Cunoştinţa şi credinţa, tovarăşele firii noastre, nu sunt tocite prin nimic altceva ca prin acelea. Citeşte în continuare »

A cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Marcu Ascetul – Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

(Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă. În P. G. 65, 905A–930B variază puţin.)

1. Fiindcă de multe ori aţi dorit să ştiţi ce este legea duhovnicească de care vorbeşte dumnezeiescul Apostol (Rom. VII, 14) şi care este cunoştinţa şi lucrarea celor ce vor să o păzească, vom vorbi despre acestea pe cât ne va fi cu putinţă. Citeşte în continuare »

A opta luptă o avem împotriva duhului mândriei. Aceasta este foarte cumplită şi mai sălbatică decât toate cele de până aci. Ea războieşte mai ales pe cei desăvârşiţi şi pe cei ce s-au urcat până aproape de culmea virtuţilor, încercând să-i prăbuşească. Şi, precum ciuma cea aducătoare de stricăciune nimiceşte nu numai un mădular al trupului, ci întreg trupul, aşa mândria nu strică numai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din celelalte patimi, deşi turbură sufletul, se războieşte numai cu virtutea opusă şi căutând să o biruiască pe aceea, întunecă numai în parte sufletul. Patima mândriei însă întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Citeşte în continuare »

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire, şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. Citeşte în continuare »

A şasea luptă o avem împotriva trândăviei, care e înjugată cu duhul întristării şi lucrează împreună. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. El cade pe la al şaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleşeală, întristare şi scârbă chiar şi faţă de locul unde se află, şi de fraţii cu care petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi citirea dumnezeieştilor Scripturi. Citeşte în continuare »

A cincea luptă o avem împotriva întristării, care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovnicească şi-l opreşte de la toată lucrarea cea bună. Când duhul acesta viclean tabără asupra sufletului şi-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-şi facă rugăciunile cu osândire, nici să stăruie cu folos pe lângă sfintele citiri şi nu rabdă pe om să fie blând şi smerit faţă de fraţi. Citeşte în continuare »

A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Şi câtă trebuinţă este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră şi orbind cu turburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei duhovniceşti. Citeşte în continuare »

A treia luptă o avem împotriva duhului iubirii de argint. Războiul acesta este străin şi ne vine din afara firii, folosind necredinţa monahului. De fapt aţâţările celorlalte patimi, adică a mâniei şi a poftei, îşi iau prilejurile din trup şi îşi au oarecum începutul în răsadul firii, de la naştere. De aceea sunt biruite abia după vreme îndelungată. Boala iubirii de argint însă, venind din afară, se poate tăia mai uşor, dacă este silinţă şi luare-aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi şi mai cu anevoie de înfrânt. Căci e „rădăcina tuturor răutăţilor“ (l Tim. XI, 10), după Apostolul. Citeşte în continuare »

A doua luptă o avem împotriva curviei şi a poftei trupeşti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă. Mare şi cumplit război este acesta şi luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflându-se şi în suflet, şi în trup. Citeşte în continuare »

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon despre postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Citeşte în continuare »

Blândeţea este starea nemişcată a sufletului, care rămâne aceeaşi, în necinstiri ca şi în laude.

Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea turburării inimii. Mijlocul este tăcerea gândurilor în vremea turburării subţiri a sufletelor. Iar sfârşitul este seninătatea implantată în suflarea vânturilor necurate. Mânia este izbucnirea urii ascunse, a ţinerii de minte a răului.

Mânia este pofta de a face rău celui ce ne-a supărat.

Dacă definiţia celei mai înalte blândeţi este a rămâne senin cu inima şi plin de iubire faţă de cel ce ne supără când e de faţă, definiţia iuţimii este a te lupta prin cuvinte şi mişcări cu cel ce te-a supărat şi a te înfuria asupra lui chiar când eşti singur. Citeşte în continuare »

Avva Isaia Pustnicul

21. Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, si ia seama la vrăjmaşii tăi, căci sunt vicleni în’răutatea lor. Încredinţează-te în inima ta de cuvântul acesta: nu poate face cele bune, omul care săvârşeşte cele rele. De aceea ne-a învăţat Mântuitorul să piiveghiem, zicând: «Strâmtă este poarta si îngustă calea ce duce la viaţă; si puţini sunt cei ce o află pe ea».1

22. Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzării să te desfacă de Dumnezeul dragostei.
Stăpâneşte-ţi Inima ta şi nu fi nepăsător, zicând: «Cum o voi păzi, om păcătos fiind?» Căci când va părăsi omul păcatele sale si se va întoarce la Dumnezeu, pocăinţa sa îl va naşte a doua oară şi-l va face cu totul nou. Citeşte în continuare »

Avva Isaia Pustnicul

16. Cel ce nu află ajutor în vremea războiului, nu poate nădăjdui nici în pace.

17. Abia când cineva se va desface de cele de-a stânga (de cele rele) îşi va cunoaşte cu de-amănuntul toate păcatele ce le-a făcut înaintea lui Dumnezeu. Căci nu-şi vede omul păcatele sale, de nu se va desface de ele eu amărăciune. Dar cei ce au ajuns la măsura aceasta, nu au aflat plânsul ci rugăciunea si ruşinea înaintea lui Dumnezeu, aducându-şi aminte de urâta lor tovărăşie cu patimile. Să ne luptăm, deci, fraţilor, după puterea noastră, şi din preună cu noi va lucra şi Dumnezeu după mulţimea milelor Sale. Chiar dacă nu ne-am păzit inima ca părinţii noştrii, să ne sârguim după putere să păzim trupurile noastre fără de păcat, precum cere Dumnezeu şi să credem că, ţinând seama de vremea foametei ce am apucat-o, va face şi cu noi mila pe care a făcut-o cu Sfinţii Săi. Citeşte în continuare »

Avva Isaia Pustnicul

6. Dacă inima ta urăşte păcatul prin fire, va ieşi biruitoare şi se va depărta de la toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta şi vei cunoaşte că ajutorul tău rămâne cu Iar tu întru nimica să nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi aşa: «A Ta este mila, ca să mă izbăveşti pe mine. Doamne; căci fără ajutorul Tău, îmi este cu neputinţă să scap din mâinile vrăjmaşilor meii». Fii cu luare aminte şi la inima ta şi El te va păzi de tot răul.

7. Dator este monahul să închiză toate porţile sufletului său, adică toate „simţurile, ca să nu mai facă greşeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăti pentru nemurire, aducându-şi simţurile sale la un loc şi făcându-le un singur trup. Citeşte în continuare »

Avva Isaia Pustnicul

1. Este în firea minţii mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmaşul într-însul, nu va vedea nici curăţie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmaşii săi zicând: «Necinstiţilor şi defăimaţilor, lipsiţi de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!» ‘Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească, taie toate voile sale, până când întăreşte în sine voia cea după fire a minţii.

2. Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrăjmaşilor şi o vei vedea că fuge de la tine slăbită, să nu ţi se bucure inima.  Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR