Arhiva pentru categoria: ‘Gânduri creştine’

sosS.O.S. Un strigăt de trezire! La luptă fraţi!

…Ne pier fraţii! Înghiţiţi de valul lumii, iată-i, se afundă în valuri!

Înşelăciunea păcatului, amăgirea antihriştilor, laţul ispititorului îi doboară până şi pe „fiii împărăţiei“.

Câţi „tăciuni“, aprinşi altădată, abia mai fumegă azi, iar alţii s-au stins de tot. Câţi din cei ce mărturiseau pe Domnul şi vesteau Cuvântul Său, azi nici nu mai citesc Biblia, iar ochii lor stinşi arată că ei nici nu se mai roagă.

Unii s-au încurcat cu treburile vieţii şi ale lumii şi au lepădat haina de ostaş al Domnului, pentru a îmbrăca pe cea de rob al lumii. Alţii au dormit de-a binelea, răpuşi de oboseală şi de împuţinarea credinţei. Iar alţii, care prinseseră cu mult curaj coarnele plugului, acum se uită mereu înapoi. Mulţi au încetinit alergarea, însă, la un mic îndemn, ar prinde iar curaj. Citeşte în continuare »

icon-Fr-Ioan-MariniPe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte“ (Is 62, 6-7).

Bolnavii şi îndrăciţii vindecaţi de Mântuitorul, adeseori, Îi cereau – drept recunoştinţă şi mulţumire – să-i lase să meargă după El. Dar Domnul Iisus spunea fiecăruia: „Du-te la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut ţie Dumnezeu“. Astfel, fiecare tămăduit, fiecare păcătos iertat, devenea, prin porunca Celui ce-l vindecase şi-i dăduse iertarea păcatelor, un vestitor al Domnului şi un propovăduitor al vieţii celei noi, pe care a aflat-o în Mântuitorul.

Tămăduirea şi iertarea de care se bucură un suflet aduceau cu ele şi o îndatorire: aceea de a spune şi altora despre Dumnezeu şi despre lucrarea Lui care s-a făcut cu ei. Astfel, bolnavul tămăduit şi păcătosul iertat deveneau vestitori ai lui Dumnezeu şi misionari ai Mântuitorului. De la orbul căruia Domnul i-a dăruit vederea şi care spune vecinilor că „Iisus este Cel care i-a deschis ochii“ şi până la Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, care străbate lumea întreagă, toţi cei care au aflat pe Hristos Îl mărturisesc şi vestesc lucrarea minunată a Sa tuturor celor din jurul lor şi altora din depărtări. Căci ei nu pot să tacă şi să nu spună şi altora despre ceea ce au văzut şi au auzit, despre ceea ce s-a petrecut chiar cu ei înşişi. Citeşte în continuare »

Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui!

Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui

Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui!

Vorbiţi despre toate minunile Lui!

Făliţi-vă cu Numele Lui Cel Sfânt!

Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!

Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui!

Căutaţi necurmat faţa Lui!

(Ps 10, 1-4)

 

Împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Lc 10, 9)

„După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici“ (Lc 10,1).

Câmpul de lucru al Împărăţiei lui Dumnezeu s-a lărgit. Cei doisprezece trimişi ai Domnului nu răzbesc. De aceea Domnul cheamă încă şaptezeci de lucrători. Ei merg doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El. Citeşte în continuare »

icon-Fr-Ioan-MariniO soră credincioasă scria nu de mult că în toamna trecută, când norii grei ai războiului s-au apropiat până în preajma hotarelor noastre, a cercetat pe o femeie sărmană cu vreo 5-7 copii, al cărei soţ era plecat la concentrare. O mare întristare şi teamă apăsa sufletul bietei femei.

Tânăra surioară – căci era o tânără! – începu să-i vorbească şi apoi, deschizând Biblia, începu să-i citească.

Deodată, chipul femeii se linişti. Începu să plângă, stăruind de sora să-i mai citească şi să mai meargă pe acolo, „fiindcă – zise ea – de când mi-ai citit din cartea aceea, nu-mi mai este frică“.

Într-adevăr, cuvântul Scripturii este un cuvânt al mângâierii şi al puterii pentru oricine care îl ascultă cu încredere şi credinţă. Biblia este un adevărat tezaur al mângâierii pentru suflete. Căci „tot ce-a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“ (Rom 15, 4).

Apropie-te, suflete dragă, de Cuvântul Domnului şi adapă-te din el. Nimeni nu te poate mângâia ca acest cuvânt, când necazurile te apasă şi întristarea ţi-a aprins inima. Încearcă şi vei vedea. Citeşte în continuare »

biblia Într-un oraş, un om mergea în plimbare, pe o stradă. În drumul său, trecu prin dreptul unei case unde se vindeau Biblii.Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător (Evr 4, 12).

În fereastra casei era o Biblie mare deschisă. Curios, omul se apropie şi citi: „Caută de te împacă de grabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum“ (Mt 5, 25). Tresări înspăimântat, căci el se ducea tocmai atunci să dea în judecată pe un vecin al său. Îşi schimbă drumul şi, în loc să se ducă la judecată, merse la vecin şi se împăcă cu el. Ca aducere aminte a acestui lucru, merse şi cumpără Biblia aceea. Citeşte în continuare »

icon-Fr-Ioan-MariniPentru ca să creşti, trebuie să te hrăneşti. Un corp nehrănit se prăpădeşte! Şi un suflet care nu se hrăneşte, aşişderea se va ofili şi va muri. Şi moare din vina lui, fiindcă „masa Domnului“ este întinsă pentru oricine. Trebuie doar să întinzi mâna, să iei şi să mănânci.

„Pâinea“ şi ,,apa“, „vinul“, „mierea“ şi „laptele“ Cuvântului lui Dumnezeu sunt astăzi, mai mult ca oricând la îndemâna tuturor. Veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi şi mâncaţi, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (Is 55, 1-2).

Iată, aceasta e Biblia, cuvântul lui Dumnezeu. O masă întinsă, bogată, plină cu bucate gustoase, care se dau fără bani şi fără „plată“ tuturor celor ce vin şi cumpără… Citeşte în continuare »

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.

Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.

Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16). Citeşte în continuare »

ganduri-crestine-ii_139096Nu vreţi să veniţi acum la Iisus? Ce aş putea să fac mai mult? Îmi mai rămâne un lucru de făcut şi-l voi încerca, deci, şi pe acesta; să plâng şi să mă rog pentru voi. Nu veţi dispreţui numai predica, ci şi pe predicator; numiţi-l dacă vreţi, fanatic – el nu se va supăra pentru aceasta şi nu vă va pârî în faţa Marelui Judecător. Ocara voastră, întrucât priveşte pe cel care vă predică, este iertată de mai înainte; gândiţi-vă însă că vestea pe care o lepădaţi este o poftire din partea Aceluia Care vă iubeşte şi vă este adusă de buzele unuia care vă iubeşte.

Puteţi să fiţi nepăsători faţă de faptul că lăsaţi diavolului sufletul vostru, aceasta vi se pare un lucru fără însemnătate; însă este aici cel puţin unul care ia în serios mântuirea sufletului vostru. Repet: dacă ne lipsesc cuvintele, avem cel puţin lacrimile. Cuvintele şi lacrimile sunt armele cu care slujitorii Evangheliei silesc pe oameni să intre. Citeşte în continuare »

ganduri-crestine-ii_139096În sărăcie – prisos şi dărnicie

Sărăcia, lipsa de hrană şi îmbrăcăminte nu te mai îngrijorează. Având ca tată pe Acela care îngrijeşte de păsările cerului şi îmbracă florile câmpului în podoabe, poţi fi fără teamă, fiindcă Tatăl va purta grijă de tine cu atât mai mult cu cât eşti un copil al Său, răscumpărat prin sângele Domnului Hristos, Preaiubitul Lui (Matei 6, 25-33).

Mulţumindu-se cu puţin, credinciosul copil al lui Dumnezeu nu numai că nu duce lipsă de nimic, dar poate să-i ajute şi pe alţii, care sunt mai lipsiţi decât el. El nu poate uita ceea ce Dumnezeu îi spune, că: „…având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi“ (I Tim. 6, 8). Acei ale căror haine, strânse grămadă pe paturi, în lăzi sau în dulapuri, au slujit doar ca hrană moliilor – în timp ce săracii şi bolnavii au zăcut despuiaţi pe scândură goală! – vor striga şi se vor tângui din pricina nenorocirilor ce au să vină peste ei (Iacov 5, 1-6; Matei 6, 19-21). Citeşte în continuare »

ganduri-crestine-ii_139096Urmarea acestei „înnoiri“ este o schimbare totală a vieţii. Alte vorbe, alte fapte, alte gânduri, alte planuri, alte dorinţe, alt fel de a vedea, alt fel de a judeca şi privi lucrurile decât înainte. Altădată judecai în felul lumii, vorbeai în felul ei; aveai şi tu „felul tău“ de a fi… Acum, fiind „în Hristos“, eşti o făptură nouă. „Cele vechi s-au dus“. Fiind „în Hristos“, te schimbi după cum este El; iei felul Lui de a fi. Ai gândul lui Hristos. Având viaţa Lui în tine, arăţi şi tu în afară viaţa aceasta. Cei născuţi din nou, fiind născuţi din Dumnezeu („Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc dintr-Unul sunt toţi“ – Evrei 2, 11), trăiesc o viaţă potrivită cu Acela din Care s-au născut, potrivit cuvântului: „Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi“ (Efes. 5, 1). Citeşte în continuare »

Într-o seară, pe când Fericitul Augustin nu era încă întors la Dumnezeu, auzi o cântare ce venea de departe şi în al cărei refren se repetau mereu cuvintele: „Ia şi citeşte! Ia şi citeşte!“

Cunoştea parcă această cântare din copilărie, dar acum, când o auzea din nou, în noaptea vieţii sale de păcat – chemarea ce i-o făcea această cântare o luă ca un îndemn de la Dumnezeu de a citi Sfânta Scriptură. Citeşte în continuare »

– O pildă cu tâlc sufletesc –

Prin oraşele mari, cu circulaţie multă şi deasă, la încrucişare de străzi, sunt aşezaţi poliţişti care îndreaptă trecerea persoanelor, căruţelor şi maşinilor, prin arătarea cu braţele, cu fluierul, dar mai adesea cu o tablă ce se mişcă pe un picior şi pe care e scris cuvântul „STOP“, cuvânt înţeles în toate limbile şi care înseamnă: Oprire! Opreşte! Citeşte în continuare »

Iisus-bunul-pastorSingura grijă a celui născut din nou este ca, în viaţă, să-L urmeze pe Hristos; oaia să-L urmeze pe Păstor. Însuşi Domnul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine (…) Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“ (Ioan 10, 27; 10, 5). Oile Domnului cunosc glasul Păstorului şi ştiu să-l deosebească de al străinului… Se spune că oile sunt proaste. Aşa va fi; au însă şi ele ceva bun: cunosc glasul păstorului şi-l urmează… Credinciosul a auzit de multe ori în inima sa, ca un susur, glasul dulce al Păstorului… „Sufletu-mi încremenise“, spune mireasa din Cântarea Cântărilor (5, 6). Însă glasul străinului, oricât de prefăcut ar fi, nu se lipeşte. N-are har. Nu este de sus. Nu este din adevăr. Nu este din dragoste şi inimă curată, de aceea nici nu prinde. Deviza credinciosului este: „Să-L cunosc, să-L iubesc şi să-L urmez pe Mântuitorul meu!“.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Într-un oraş, spune un misionar, trebuia să o cercetez pe o doamnă greu bolnavă. În timp ce vorbeam cu ea, bolnava mi-a zis:

– Mă bucur nespus că în curând voi putea pleca acasă!

La început am crezut că bolnava are părerea greşită, ca mulţi din zilele noastre, aşa precum şi eu am crezut odată, că a muri înseamnă pentru toţi a fi mântuiţi (a merge în cer la fericire), de aceea i-am zis: Citeşte în continuare »

A fi credincios înseamnă a fi fericit; a primi o fericire ce se păstrează în toate stările din via­ţă, în toate împrejurările, pe toate căile vieţii; o fericire ce ne dă, în bucurie, ca şi în întristare, în necazuri sau nenorociri, mângâiere, lumină, putere, curaj şi pace, şi o nădejde care, şi în faţa morţii, nu mai are de ce să-i fie frică; fericire ce trece dincolo de moartea pământească sau de viaţa aceasta.

Că omul primeşte cu adevărat aşa o fericire de sus se dovedeşte prin multe fapte întâmplate.

În primul rând, martorii din primele veacuri creştine mergeau la moarte, în gura fiarelor sălbatice, cu faţa luminată de o bucurie cerească, plini de fericire că se vor întâlni cu Domnul Iisus, cântând cântece de laudă şi bucurie în cinstea Lui. Se mirau şi păgânii de puterea aceasta minunată şi neînţeleasă de ei, ce era în creştinii care mergeau la moarte ca la o mare bucurie.

Apoi în viaţa de toate zilele sunt sute de astfel de pilde minunate despre ceea ce înseamnă a avea harul fericirii de a fi creştin.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR