Arhiva pentru categoria: ‘Gânduri creştine’

Nevoia de mântuire e grabnică. Cel ce a spus: „Astăzi!“ doreşte să îmbie mântuirea oricui aude vestea Evangheliei din gura unui ucenic al Lui.

„Duceţi-vă!“, asta înseamnă: nu aşteptaţi să vină oamenii la voi, ci mergeţi voi la ei. Mergi tu însuţi şi caută-i! Aşa a făcut şi Domnul când umbla din sat în sat şi din oraş în oraş, propovăduind Evanghelia Împărăţiei pe tot locul.

Un ucenic al Domnului nu poate fi un om liniştit, nepăsător şi iubitor de tihnă, atâta vreme cât un miliard de păgâni nu-l cunosc pe Hristos, iar, pe de altă parte, milioane de creştini au o viaţă nu tocmai depărtată de a acelora, din pricina neştiinţei şi a păcatului în care se găsesc.

Porunca pe care ucenicii Domnului Hristos au primit-o este: „Mergeţi!“ „Lucraţi!“ Vorbiţi!… Nu tăceţi!…

Ucenicii şi Apostolii au ascultat porunca Domnului lor şi au propovăduit pretutindeni…

Dar azi?…

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

ganduri-crestine-ii_139096Credinciosul învaţă apoi să deosebească voia lui Dumnezeu (Rom. 12, 2), care este „sfinţirea“ (I Tes. 4, 3). „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt!“ (I Petru 1, 16). De aceea caută ca, prin harul lui Dumnezeu, să trăiască în curăţie şi sfinţenie – şi cu duhul, şi cu trupul, şi în purtare – despărţindu-se de tot ce este contrar sfinţeniei lui Dumnezeu (II Cor. 7, 1; I Cor. 3, 16; 6, 12-20; I Petru 1, 14-17; II Cor. 6, 14-18).

 A deosebi binele de rău

Credinciosul s-a deprins să deosebească binele de rău (Evrei 5, 14), de aceea fuge şi de umbra răului. Cunoscând primejdia, el se fereşte de orice i se pare rău (I Tes. 5, 22). Iar când răul dă năvală, îşi aduce aminte de ceea ce i s-a spus prin Duhul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Rom. 12, 21) şi, prin harul lui Dumnezeu, biruieşte, fiindcă ostaşul lui Hristos este mai mult decât biruitor prin Acela Care l-a iubit (Rom. 8, 37).

Sfatul dat de preot către preaiubitul Gaiu îi este tot atât de scump ca şi aceluia. De aceea nu-l uită: „Iubitule, nu urma răul, ci binele! Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu“ (III Ioan 1, 11).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

ganduri-crestine-ii_139096Punctul însemnat în cele de mai sus este cuvântul „nou“ în Hristos, „o făptură nouă“. Este ţinta pe care Dumnezeu a voit s-o ajungă cu omul: să-l înnoiască, să facă din el o făptură nouă, ascultătoare, curată, neprihănită, prin înlăturarea păcatului şi a vieţii eului păcătos care l-a nenorocit şi l-a despărţit de binele şi fericirea ce i le dăduse Făcătorul său. Această ţintă a fost atinsă prin Hristos, Care a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia… (Efes. 2, 14-18). Prin cunoaşterea şi primirea Lui prin credinţă, suntem ajunşi la ţinta lui Dumnezeu: de a fi înfiaţi, de a fi primiţi din nou în braţele dragostei Lui, după ce păcatul ne rătăcise şi ne despărţise de El. Plin de dragoste, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să ne caute. Şi, prin jertfa vieţii Acestuia, după ce ne-a iertat toate păcatele, vrea să ne aşeze pentru totdeauna în Casa cea cu multe locaşuri a Tatălui (Ioan 14, 1-3). Citeşte în continuare »

Iisus carand cruceaCalea lui Iisus este calea lui Dumnezeu, calea Crucii şi a Duhului Sfânt, calea dragostei. Lumea nu cunoaşte această cale, fiindcă nu cunoaşte pe Dumnezeu Care este dragostea. Şi, ca într-un deşert uscat, oamenii tânjesc şi mor din lipsă de iubire.

Şi vrăjmaşul sufletelor luptă cu îndârjire să înmulţească păcatul şi să ucidă iubirea dintre oameni. El umblă să strice iubirea dintre copiii lui Dumnezeu şi face totul să înşele, dacă va fi cu putinţă şi pe cei aleşi, ca să poată aduce domnia urii şi a păcatului pe acest pământ.

O, fraţii mei iubiţi! Lupta a fost şi este grea. Şi cea care a fost rănită mai greu în lupta nemiloasă e scumpa iubire. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci“. Dar Domnul nu ne-a părăsit. Iubirea nu ne-a părăsit. Ea poate să fie din nou aprinsă în inimile reci şi să umple iarăşi de putere pe cei slabi. Chemaţi-o să vină şi să ardă din nou pe vatra sufletelor voastre însetate după plinătatea ei. Aduceţi-vă aminte de cântarea noastră de odinioară, din vremea „furtunii“: Citeşte în continuare »

Veniţi încoace, oameni păcătoşi, veniţi, vă rog, sub crucea de pe Golgota! Priviţi cum Fiul lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, moare din pricina păcatelor voastre. Ridicaţi-vă privirile spre El! Nu are El puterea să va mântuiască? Priviţi-L în faţă! Nu are El destulă dragoste ca să vă mântuiască?

Sărmane păcătos ! Privirea spre Mântuitorul tău răstignit te va ajuta să crezi. Nu întâi să crezi şi pe urmă să vii la Iisus, aşa ceva ar fi fără folos – ci să vii la El şi fără credinţă, să te arunci în braţele Lui. Citeşte în continuare »

Frate creştine! Desigur că te-ai gândit şi că simţi şi tu că vremurile pe care le trăim noi azi sunt vremuri grele! Să ştii însă că vor fi din ce în ce şi mai grele, fiindcă oamenii s-au depărtat şi se depărtează tot mai mult de Dumnezeu.

Mulţi se amăgesc cu nădejdea că vor veni vremuri mai bune. Nu lucrează nimic, ci stau aşteptând vremuri mai bune. O, cum se înşală aceşti oameni! Tu să ştii, dragul meu, că aceste „vremuri mai bune“ nu vor veni – şi nici nu pot să vină, până când, mai întâi, nu ne vom întoarce noi către Dumnezeu. „Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi – zice Domnul (Mal 3, 7). Citeşte în continuare »

„Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi copii mici“ (I Cor 14, 20).

Din Evanghelia după Matei 25, 1-14 vedem că este neapărată nevoie ca cei ce vor să urmeze Domnului să aibă duhul copilului; dar, în versetul amintit la început, suntem puşi în gardă ca nu cumva să rămânem cu o minte copilărească. Trebuie să căutăm să avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie să învăţăm să păstrăm smerenia şi docilitatea – adică însuşirea de a fi uşor conduşi – a copiilor, dar să lepădăm lipsa lor de maturitate (de înţelepciune) şi nestatornicia lor.

I. Să ne ocupăm cu nevoia neapărată a unui duh asemenea copiilor. După Matei 18, 1-3, vedem că oamenii mari trebuie să „devină ca nişte copilaşi“ înainte de a putea fi cu adevărat întorşi la Dumnezeu, adică pocăiţi (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17). Citeşte în continuare »

Ioan Marini„Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră“ (In 16, 22).

Grele şi triste zile au trăit ucenicii în timpul Patimilor Mântuitorului. Trei zile, cât veacul de lungi – pentru inimile lor îndurerate – au fost petrecute în cea mai amară noapte de îndoieli, deznădejde şi tristeţe. Ca nişte lumini stinse, stăteau fără nici un rost… Soarele nu mai era pentru ei şi nici o stea de nădejde nu mai licărea în noaptea întristării lor… Toate bucuriile şi fericirea trecutului sunt un vis plăcut care s-a topit în prezentul plin de jale, frică şi nelinişte. Viitorul? Nici unul! Ci doar întunericul ce-i învăluie şi-i umple de groază şi nesiguranţă. Citeşte în continuare »

ganduri-crestine-ii_139096Un frate tânăr scrie undeva: Ca fiecare tânăr, plin de râvnă pentru Domnul, aveam şi eu planurile mele pentru El, şi-mi era teamă ca nu cumva Domnul să mi le schimbe. Mergând odată pe drum, mă gândeam că s-ar putea întâmpla ca Domnul să-mi schimbe roata planurilor şi atunci… ce va fi? Atunci, amărât, răspundeam: Voi face aşa cum va voi Domnul, pentru că eu îmi sunt duşman, iar Dumnezeu îmi e cel mai mare binevoitor. Cu El trăiesc, fără El mă distrug.

În acest timp de apăsare sufletească şi de nepotrivire între gândurile mele şi Dumnezeu, mintea mea este luminată de cuvintele: „Jertfa arderii de tot“. Nu m-am gândit la acest lucru niciodată. Această jertfă înseamnă că se consumă în întregime pentru Dumnezeu, în flăcări, pe altar. Această jertfă e prima între jertfe, este cea mai însemnată. După ea, urmează jertfa de mâncare, închinare, ispăşire, mulţumire, de vină etc. Adică aceasta înseamnă că în viaţa mea vine mai întâi predarea mea în braţele lui Dumnezeu pe deplin, în întregime, fără să mai păstrez ceva pentru mine. Citeşte în continuare »

alcoolulCine îşi petrece toată viaţa în afaceri şi trăieşte numai ca să câştige bani, are scopuri trecătoare, adică foarte neînsemnate. Cine însă trăieşte pentru Dumnezeu, pentru Domnul Hristos, pentru binele oamenilor, trăieşte o viaţă vrednică de o fiinţă nemuritoare. Cine nu trăieşte decât pentru binele său, este osândit de Învăţătorul ceresc ca unul care stă fără să lucreze.

Hotărâţi-vă pentru El. Iubiţilor, vă îndemn cu toată stăruinţa, hotărâţi-vă cu totul pentru slujba dragostei Lui. El are nevoie de voi şi de toată viaţa voastră. O, de v-aţi preda Lui în aşa fel, ca să fiţi plini de râvnă pentru El! Floarea adevăratului creştinism este râvna pentru Iisus. Citeşte în continuare »

dorz-traian-hristos-marturia-mea-11212Hristos cel răstignit să fie puterea ta; în El ai totul. Suferă cu El şi odihneşte-te în El. Fără El nu primi nici suferinţă, nici odihnă. Trebuie să te lepezi de tine, să nu mai trăieşti tu, să nu mai ai legături omeneşti, ci numai El să fie în tine şi tu în El.

Ce putere are acela care suferă pentru Hristos!

Cu cât sunt mai grele aceste suferinţe, mai istovitoare, cu atât cel care le rabdă pentru Hristos e mai fericit.

Chemare pentru cei tineri.

Dacă vrei să fii binecuvântat iubite tinere, intră de curând în slujba Domnului. Începe din tinereţe să lucrezi pentru El. Lucrul făcut târziu nu poate fi pus alături de cel făcut în ceasurile de dimineaţă. Şi tu ai lăsat să treacă atâţia ani, fără să faci ceva! Nimic n-ai adunat! Nici o roadă n-ai adus! Trecut-au anii şi tu tot nemântuit!… Citeşte în continuare »

ganduriCel înţelept câştigă suflete“ (Prov 11, 30).

Cea mai măreaţă slujbă pe care o poate îndeplini cineva aici pe pământ este slujba de salvare a sufletelor. Este grea această slujbă, dar e cea mai plină de bucurii, de mângâieri şi roade.

Câştigarea sufletelor pentru Hristos trebuie să fie gândul de căpetenie – idealul fiecărui creştin, pentru că acest lucru era singurul ideal al vieţii lui Iisus.

Ce înseamnă a fi creştin decât a-L urma pe Hristos? Ce înseamnă a-L urma? A avea în toată viaţa acelaşi scop ca şi El. Acest scop şi-a atins culmea în ceea ce spune Luca 19, 10: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut“. Citeşte în continuare »

Ce sunt talanţii? Talanţii erau în vechime valori foarte mari. Un talant de argint, preţuia cam 400 mii lei, iar un talant de aur cam 5 milioane lei, în banii de azi.

Darurile, pe care le-am primit noi de la Dumnezeu, sunt daruri foarte mari, de aceea Domnul Iisus le numeşte talanţi. Astfel, viaţa, sănătatea, averea, darul de a vorbi, de a cânta, de a scrie etc., etc. sunt talanţi, sunt bunuri venite de sus, toate le avem de la Dumnezeu. Şi El aşteaptă să punem în slujba Lui tot ce avem şi tot ce suntem.

Au câştigat alţi cinci şi alţi doi talanţi. Cei ce au primit talanţi, au fost datori să-i pună în slujba Stăpânului, câştigând alţi talanţi cu ei. Ce trebuie să câştigăm noi? Nu este decât un singur răspuns: trebuie să câştigăm suflete pierdute. Citeşte în continuare »

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.

Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.

Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16). Citeşte în continuare »

Domnul nu voieşte înfrânare nefolositoare, care nu-i sfinţeşte pe cei care o fac. Trăieşte în ne­vinovăţie, păzeşte poruncile lui Dumnezeu, crede tare că ferindu-te de orice gând rău, de orice faptă rea vieţuieşti după legea lui Hristos. Iată postul cel adevărat, iată postul plăcut lui Dumnezeu.

Postul pe care voieşti să-l păzeşti ţine-l aşa: mai întâi de toate, fereşte-te de orice vorbă urâtă, de orice dorinţă rea şi îţi păstrează inima curată de deşertăciunile lumii acesteia. Dacă păzeşti acestea, postul va fi desăvârşit.

Astfel, dacă de la post am aşteptat mult folos pentru îndreptarea moravurilor, am dori să fie post în toate zilele, dându-ne aievea seama de meritele lui; nici n-am fi posomorâţi şi îngrijoraţi când îl aşteptăm.

Pe omul cu un cuget bine aşezat, care are grijă de sufletul său, nu-l va putea mâhni nici un lucru, ci el va avea parte de curată şi necurmată desfătare. Că e aşa, auziţi azi pe Sfân­tul Pavel sfătuindu-ne şi zicând: „Bucu­raţi-vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic: bucuraţi-vă! (Filip. 4, 4).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

– Posteşti? Atunci dovedeşte-mi asta prin fapte!
– Ce fel de fapte? – mă întrebi.
– Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un duşman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pizmui; dacă vezi o femeie frumoasă, n-o pofti în inima ta.

Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcat. Sfarmă lanţurile răutăţii (Isaia 58, 6), iartă semenului tău tot răul ce ţi-a făcut. Cel care posteşte, dar nu se lasă de păcate e ca acela care cu o mână zideşte, iar cu cealaltă dărâmă; e ca omul care acum se roagă lui Dumnezeu, apoi îl înjură şi îl blestemă pe aproapele.

Un vechi propovăduitor al Evangheliei zicea: Nici un folos nu este a pune ziduri şi şanţuri lângă cetate şi a nu păzi poarta prin care intră potrivnicul. Ce folos este a schimba mâncă­rurile şi a nu schimba năravurile rele? Ce folos este a se înfrâna de la bucate şi a nu se conteni de la pofte şi păcate, care totdeauna sunt urâte! Atunci trupul de bucate va fi gol, iar sufletul de păcate va fi plin; oamenii ne vor judeca de bine, dar Dumnezeu ne va socoti ca pe nişte osândiţi şi păcătoşi. Citeşte în continuare »

Oare numai postul şi sacul? Nicidecum, ci schimbarea întregului fel de viaţă. De unde se vede aceasta? Din chiar vorbele prooroceşti. Căci vorbind de mânia lui Dumnezeu şi de postul ninivitenilor, de împăcare, zice: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor rele“ (Iona 3, 10). Care fapte? Că au postit şi s-au îmbrăcat în sac? Nici una din acestea, ci fără să vorbească de ele zice: Pentru că fiecare s-a întors de la faptele sale cele rele, iar Domnul, de la răul pe care spusese că vrea să li-l facă. Vezi că nu postul i-a scăpat de primejdie, ci schimbarea felului de viaţă L-a făcut pe Dumnezeu blând şi binevoitor faţă de dânşii? Citeşte în continuare »

Când spunem post, înţelegem înfrânare de mâncare, de pofte, lipsire de plăceri trecătoare, încetare de gânduri rele, de invidie, de ură, lipsă de viaţă şi fapte urâte; când spunem post, înţelegem rugăciune, milostenie, iertare, iubire şi o continuă înălţare spre cele de sus. Cine posteşte dă probă de smerenie, care este începutul virtuţii, declaraţia şi primul act de alipire la tovărăşia celor buni. Iar un asemenea „post“ ţine o viaţă întreagă. El e scara ce te suie la cer.

 Numai postul şi sacul?

Cel ce înţelege prin post numai lipsa de mâncare, îl ponegreşte.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Postul cel adevărat şi cel fals.

Ce spun Sf. Scriptură şi Sf. Părinţi despre post. Cinstea postului nu stă în a ne lipsi de mâncare, ci a fugi de păcat

Desigur, nu orice post este bun şi nu orice post aduce folos. Capitolul 58 de la Isaia arată cum trebuie să fie postul pentru ca glasul rugăciunii să se audă sus.

„Postul în sine nu e rău, zice marele misionar Kagawa. Dar când postul devine numai o formă religioasă din care Dumnezeu e absent, el este o piedică a religiunii“ (şi a mântuirii). Ceea ce se face numai de formă – fariseismul – e lucrul cel mai urât înaintea Domnului. Aşa-i cu postul şi aşa-i cu toate. Citeşte în continuare »

Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti? Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR