Arhiva pentru categoria: ‘Gânduri creştine’

Ce sunt talanţii? Talanţii erau în vechime valori foarte mari. Un talant de argint, preţuia cam 400 mii lei, iar un talant de aur cam 5 milioane lei, în banii de azi.

Darurile, pe care le-am primit noi de la Dumnezeu, sunt daruri foarte mari, de aceea Domnul Iisus le numeşte talanţi. Astfel, viaţa, sănătatea, averea, darul de a vorbi, de a cânta, de a scrie etc., etc. sunt talanţi, sunt bunuri venite de sus, toate le avem de la Dumnezeu. Şi El aşteaptă să punem în slujba Lui tot ce avem şi tot ce suntem.

Au câştigat alţi cinci şi alţi doi talanţi. Cei ce au primit talanţi, au fost datori să-i pună în slujba Stăpânului, câştigând alţi talanţi cu ei. Ce trebuie să câştigăm noi? Nu este decât un singur răspuns: trebuie să câştigăm suflete pierdute. Citeşte în continuare »

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.

Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.

Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16). Citeşte în continuare »

Domnul nu voieşte înfrânare nefolositoare, care nu-i sfinţeşte pe cei care o fac. Trăieşte în ne­vinovăţie, păzeşte poruncile lui Dumnezeu, crede tare că ferindu-te de orice gând rău, de orice faptă rea vieţuieşti după legea lui Hristos. Iată postul cel adevărat, iată postul plăcut lui Dumnezeu.

Postul pe care voieşti să-l păzeşti ţine-l aşa: mai întâi de toate, fereşte-te de orice vorbă urâtă, de orice dorinţă rea şi îţi păstrează inima curată de deşertăciunile lumii acesteia. Dacă păzeşti acestea, postul va fi desăvârşit.

Astfel, dacă de la post am aşteptat mult folos pentru îndreptarea moravurilor, am dori să fie post în toate zilele, dându-ne aievea seama de meritele lui; nici n-am fi posomorâţi şi îngrijoraţi când îl aşteptăm.

Pe omul cu un cuget bine aşezat, care are grijă de sufletul său, nu-l va putea mâhni nici un lucru, ci el va avea parte de curată şi necurmată desfătare. Că e aşa, auziţi azi pe Sfân­tul Pavel sfătuindu-ne şi zicând: „Bucu­raţi-vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic: bucuraţi-vă! (Filip. 4, 4).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

– Posteşti? Atunci dovedeşte-mi asta prin fapte!
– Ce fel de fapte? – mă întrebi.
– Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un duşman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pizmui; dacă vezi o femeie frumoasă, n-o pofti în inima ta.

Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcat. Sfarmă lanţurile răutăţii (Isaia 58, 6), iartă semenului tău tot răul ce ţi-a făcut. Cel care posteşte, dar nu se lasă de păcate e ca acela care cu o mână zideşte, iar cu cealaltă dărâmă; e ca omul care acum se roagă lui Dumnezeu, apoi îl înjură şi îl blestemă pe aproapele.

Un vechi propovăduitor al Evangheliei zicea: Nici un folos nu este a pune ziduri şi şanţuri lângă cetate şi a nu păzi poarta prin care intră potrivnicul. Ce folos este a schimba mâncă­rurile şi a nu schimba năravurile rele? Ce folos este a se înfrâna de la bucate şi a nu se conteni de la pofte şi păcate, care totdeauna sunt urâte! Atunci trupul de bucate va fi gol, iar sufletul de păcate va fi plin; oamenii ne vor judeca de bine, dar Dumnezeu ne va socoti ca pe nişte osândiţi şi păcătoşi. Citeşte în continuare »

Oare numai postul şi sacul? Nicidecum, ci schimbarea întregului fel de viaţă. De unde se vede aceasta? Din chiar vorbele prooroceşti. Căci vorbind de mânia lui Dumnezeu şi de postul ninivitenilor, de împăcare, zice: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor rele“ (Iona 3, 10). Care fapte? Că au postit şi s-au îmbrăcat în sac? Nici una din acestea, ci fără să vorbească de ele zice: Pentru că fiecare s-a întors de la faptele sale cele rele, iar Domnul, de la răul pe care spusese că vrea să li-l facă. Vezi că nu postul i-a scăpat de primejdie, ci schimbarea felului de viaţă L-a făcut pe Dumnezeu blând şi binevoitor faţă de dânşii? Citeşte în continuare »

Când spunem post, înţelegem înfrânare de mâncare, de pofte, lipsire de plăceri trecătoare, încetare de gânduri rele, de invidie, de ură, lipsă de viaţă şi fapte urâte; când spunem post, înţelegem rugăciune, milostenie, iertare, iubire şi o continuă înălţare spre cele de sus. Cine posteşte dă probă de smerenie, care este începutul virtuţii, declaraţia şi primul act de alipire la tovărăşia celor buni. Iar un asemenea „post“ ţine o viaţă întreagă. El e scara ce te suie la cer.

 Numai postul şi sacul?

Cel ce înţelege prin post numai lipsa de mâncare, îl ponegreşte.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Postul cel adevărat şi cel fals.

Ce spun Sf. Scriptură şi Sf. Părinţi despre post. Cinstea postului nu stă în a ne lipsi de mâncare, ci a fugi de păcat

Desigur, nu orice post este bun şi nu orice post aduce folos. Capitolul 58 de la Isaia arată cum trebuie să fie postul pentru ca glasul rugăciunii să se audă sus.

„Postul în sine nu e rău, zice marele misionar Kagawa. Dar când postul devine numai o formă religioasă din care Dumnezeu e absent, el este o piedică a religiunii“ (şi a mântuirii). Ceea ce se face numai de formă – fariseismul – e lucrul cel mai urât înaintea Domnului. Aşa-i cu postul şi aşa-i cu toate. Citeşte în continuare »

Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti? Citeşte în continuare »

Toţi proorocii şi sfinţii au postit; şi Domnul, şi apostolii au postit.
Foloseşte în luptă şi arma aceasta

Cercetând Sfânta Scriptură, observi îndată că toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, toţi sfinţii, toţi proorocii şi apostolii au postit, unii chiar o viaţă întreagă. Şi Însuşi Domnul a postit patruzeci de zile înainte de a păşi la propovăduire.

Moise a postit în Sinai de două ori câte patruzeci de zile, fără să mănânce ceva. Proorocul Ilie, de asemenea, a postit patruzeci de zile în­tr‑o călătorie pe care a făcut-o până la muntele unde i s-a arătat mărirea Domnului. Citeşte în continuare »

Este sau nu un pericol postul pentru sănătate? Postul este mama sănătăţii, zice Sf. Ioan. Postul e folositor sănătăţii, spune Sf. Vasile cel Mare

Când e vorba de post, cei mai mulţi se tem să nu se îmbolnăvească. Aceasta este o teamă neîntemeiată, fiindcă şi medicina de azi a constatat că nu postul, ci îmbuibarea e pricina celor mai multe boli. Marea mulţime a bolilor de stomac, de intestine, de inimă şi chiar de cap vine mai ales din pricina îmbuibărilor şi a prea multelor cărnuri consumate.

Aţi băgat de seamă? Când un bolnav intră în spital, cel dintâi leac, pe care i-l dau de obicei doctorii, este postul. Şi omul bolnav e necăjit că suferă de foame din cauza prea puţinei şi slabei mâncări pe care o primeşte. El nu-şi dă seama că tocmai „dieta“, pe care acasă nu putea s-o ţină, îi aduce uşurare în trup. Citeşte în continuare »

„Prin post – zice părintele Ieronim – ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi pentru plăcerea mâncării. Cea dintâi poruncă, pe care Dumnezeu a dat-o omului a fost postul. Cât timp el a păzit-o, a fost fericit; când a nesocotit-o, a ajuns un nenorocit.“

„Deci, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, de-a fost postul de treabă în rai, cu cât este mai de treabă afară din rai! De a fost de treabă iarba (leacul) mai înainte de rană, cu atât mai vârtos după ce s-a făcut rana! Şi de-a fost bună arma aceasta a postului mai înainte de războiul poftelor, cu cât mai bună este după atâta război ce avem de la poftele trupeşti şi de la diavolul. Citeşte în continuare »

OstasAşadar, precum după trecerea iernii, la începutul verii marinarul îşi trage corabia la larg, soldatul îşi curăţă armele şi pregăteşte calul de război, iar plugarul îşi ascute coasa şi călătorul îşi începe drumul lung plin de încredere, iar luptătorul cu pumnul îşi leapădă veşmântul şi se despoaie, tot astfel şi noi, când se iveşte postul, ca şi o vară duhovnicească, să ne curăţim armele ca ostaşii, să ascuţim coasa ca plugarii şi, ca nişte cârmaci, să punem cugetele noastre împotriva valurilor, gândurilor nesăbuite, şi să ne pregătim ca nişte călători de drumul la cer şi ca nişte luptători cu pumnul să ne dezbrăcăm pentru luptă.

E vremea luptei

Dezbracă-te pe tine însuţi de grijile vieţii, căci e vremea luptei; îmbracă-te cu armele spiritului, căci am început un război greu cu demonii. Citeşte în continuare »

Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre arma postului şi cum trebuie folosită pentru a ne aduce izbândă

Lupta mântuirii ţine cât ţine şi viaţa. Cât trăim în trup, vom avea ispite şi, cât timp diavolul este în lume, vom avea de luptat cu el (I Petru 5, 8-9).

Postind, dai în chip deosebit lupta cu cei doi vrăjmaşi – carnea şi ispititorul – pentru a ajunge biruitor împotriva lor.

Fără îndoială, în lupta aceasta, de multe ori ajungi să plângi îmbrăcat în sac şi cenuşă ca David sau strigând îndurerat ca Apostolul Pa­vel: „Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? (Rom. 7, 24).

Sfinţii Părinţi au dat o mare însemnătate postului în lupta pentru desăvârşirea vieţii sufleteşti. Unii au postit o viaţă întreagă. Noi putem învăţa multe din ceea ce ne-a rămas scris în urma lor.

„De voieşti să birui, posteşte“, zice Sfântul Ambrozie. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-o predică: „Timpul postului este un timp de luptă; înarmează-te cu armele duhului, căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii lui“.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

icon-Fr-Ioan-MariniO, tu cel care zaci lovit şi doborât la pământ, ridică-te din nou, cu nădejde şi curaj, prinde armele în mână şi porneşte din nou lupta, în numele Domnului Iisus Biruitorul, şi vei birui.
Ai folosit toate celelalte arme şi nu te părăseşte patima şi păcatul? Iată, ai aici încă două arme. Foloseşte-le, dragă suflete, şi vei avea izbândă. Prinde-le ca pe două lopeţi, vâsleşte cu nădejde şi vei ajunge la mal. „Neamul“ cel rău al patimilor şi stăpânirilor celor rele nu poate fi alungat decât cu post şi rugăciune. Liniştit şi cu deplină încredinţare în biruinţă, prinde în mână aceste două „săbii“ şi începe lupta în numele lui Iisus – şi vei birui.

Atâtea înfrângeri au venit peste mulţi credincioşi fiindcă n-au cunoscut nici pe ispititor, nici biruinţa ce-o aveau în Domnul Iisus. Neştiinţa şi necunoaşterea Scripturilor au adus şi aduc multe izbânzi vrăjmaşului celui viclean şi vechi.
De aceea e bine să ne cunoaştem vrăjmaşul şi să nu fim în necunoştinţă despre planurile lui, fiindcă atunci când îţi cunoşti potrivnicul şi poziţiile de luptă şi atac, ai câştigat bătălia pe jumătate. Citeşte în continuare »

– Două arme hotărâtoare în cazuri grele –
Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Marcu 9, 29).

Am amintit mai înainte de „cazurile grele“, când mijloacele obişnuite nu mai ajung şi cel rău nu vrea nicidecum să cedeze. Dar, dacă el nu pleacă, trebuie silit să plece. Cum? Mântuitorul ne-a arătat aceasta.
Odată, pe când se găsea în faţa unui tânăr stăpânit de un duh necurat pe care ucenicii au încercat să-l scoată şi n-au putut, lucru ce le-a dat de gândit, fiindcă nu mai păţiseră aşa ceva, după ce Mântuitorul l-a izbăvit pe tânăr, ucenicii L-au întrebat gânditori: noi de ce n-am putut să-l scoatem pe el? Şi Domnul le-a spus atunci: acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post. Citeşte în continuare »

Vorbind despre post, cititorul îşi poate rea­minti îndată de o mulţime de locuri şi cazuri din Sfânta Scriptură unde el a fost folosit, recomandat, iar practicarea lui chiar mustrată – ca în cazul israeliţilor şi fariseilor – atunci când, la aceştia, postul a devenit doar o formă goală şi fără duh.

Încă de când îi întâlnim pe cei dintâi postitori vedem că, alături de rugăciune şi ajunare,  postul (care înseamnă lipsirea de mâncare) este folosit ca o armă duhovnicească, pentru atingerea unei ţinte duhovniceşti însemnate sau ca un mijloc pentru apropierea de Dumnezeu, prin adevărata închinare plăcută Lui.

A postit Moise, care a petrecut în rugăciune şi post de două ori înainte de a primi tablele Legământului. A postit David, care prin căinţă, plângere, rugăciune şi post a primit din nou ha­rul ce s-a depărtat de la el după ce a păcătuit. Citeşte în continuare »

Iisus Hristos PantocratorDe aceea, strigă chiar azi către Tatăl: Trezeşte-mă! Trezeşte-mă! Ajută-mă să mă văd aşa cum sunt şi apoi să Te văd pe Tine aşa cum eşti: pretutindeni de faţă, totdeauna gata să ierţi, plin de milă şi de îndurare, bogat în tot felul de daruri! Ajută-mă totodată să privesc la Acela pe care L-ai trimis ca să fie „Lumina lumii“! Ajută-mă să privesc la El, ca astfel totul să se lumineze: şi trecutul, şi prezentul şi viitorul, şi moartea şi viaţa!

O, dă-mi, Te rog, ajutor să mă luminez, să mă trezesc, să-mi cunosc rostul, să trăiesc prin credinţă! Cât de plăcut e să umbli în lumină, cu ochii deschişi! În fiecare zi, în fiecare ceas, trezeşte-mă prin starea ta de faţă, în Domnul Hristos, căci a trăi înseamnă a fi treaz, a fi treaz fără încetare, aşteptând marea, luminoasa şi plăcuta zi a deşteptării tuturor credincioşilor, sus, în lumina cea desăvârşită!

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

ganduriDacă este aşa, vreau să-ţi aduc aminte acum de toate aceste lucruri, vreau să-ţi spun cu toată dragostea că dacă tu L-ai uitat pe Dumnezeu, El nu te-a uitat. Dacă tu L-ai părăsit pe El, El nu te-a părăsit pe tine. Întoarce-te şi-L vei găsi acolo unde L-ai lăsat. Adu-ţi aminte de locul, de ziua şi ceasul în care te-ai despărţit şi întoarce-te acolo! Îl vei găsi aşteptându-te, tocmai în locul acela.

Îngenunche!

Pocăieşte-te! Adu-ţi aminte dar de unde ai căzut şi pocăieşte-te… (Apoc 2, 5). Trezeşte-te! Întoarce-te! Vino din nou cu hotărâre şi predă-te Lui ca viu, din mort cum erai. Vino cu orice preţ! Vino astăzi! Acum! Aruncă la o parte îndoiala, lenea, neputinţa, necredinţa! Dă la o parte orice piedică şi păcatul ce te înfăşoară aşa de lesne, şi aleargă cu stăruinţă în alergarea care îţi stă înainte!

Vrei să vii? Vrei să ai de acum izbândă? Priveşte ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus… Care pentru bucuria ce-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu (Evr 12, 1-2).

Până acum ai căzut mereu. Până acum ai fost slab şi te-ai abătut, fiindcă n-ai privit ţintă la El. Acum, nu uita! Taina izbânzii tale este să priveşti ţintă la El. Numai la El! Neîncetat la El! Pururi la El! Nimic să nu-ţi mai ia privirea de la Golgota, de la Iisus.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

sosAdu-ţi aminte de unde ai căzut şi pocăieşte-te!… (Apoc 2, 5)

Adu-ţi aminte cum ai primit şi auzit… (Apoc 3, 3)

Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi… (Evr 12, 12)

 

Dragul meu, tu ai venit odată la Mântuitorul. Apăsat de greutatea păcatelor tale, ţi-ai predat viaţa Lui şi ai putut să te bucuri de iertarea Sa. Ce amintiri scumpe sunt zilele ce-ţi amintesc de dragostea celor dintâi clipe ale întoarcerii tale! Cum mergeai altădată cu fraţii tăi la un loc, să te bucuri, să cânţi şi să slăveşti pe Domnul împreună cu ei! Cum ascultai atunci cuvântul lui Dumnezeu şi căutai să spui şi altora din cuvintele minunate ale gurii Sale! Acasă citeai cuvântul lui Dumnezeu, te rugai, îţi sfătuiai copiii şi-i îndrumai să apuce şi ei pe calea Domnului.

Astăzi?… Te văd rece şi nepăsător. Fericirea şi voioşia nu se mai văd pe faţa ta. Acolo unde „dragostea lui Hristos ne strânge“ nu te mai zăresc… Rugăciunea a pierit aproape cu totul din viaţa ta. Biblia, prăfuită, stă aruncată deoparte. Gura ta nu mai laudă pe Domnul. Citeşte în continuare »

sosS.O.S. Un strigăt de trezire! La luptă fraţi!

…Ne pier fraţii! Înghiţiţi de valul lumii, iată-i, se afundă în valuri!

Înşelăciunea păcatului, amăgirea antihriştilor, laţul ispititorului îi doboară până şi pe „fiii împărăţiei“.

Câţi „tăciuni“, aprinşi altădată, abia mai fumegă azi, iar alţii s-au stins de tot. Câţi din cei ce mărturiseau pe Domnul şi vesteau Cuvântul Său, azi nici nu mai citesc Biblia, iar ochii lor stinşi arată că ei nici nu se mai roagă.

Unii s-au încurcat cu treburile vieţii şi ale lumii şi au lepădat haina de ostaş al Domnului, pentru a îmbrăca pe cea de rob al lumii. Alţii au dormit de-a binelea, răpuşi de oboseală şi de împuţinarea credinţei. Iar alţii, care prinseseră cu mult curaj coarnele plugului, acum se uită mereu înapoi. Mulţi au încetinit alergarea, însă, la un mic îndemn, ar prinde iar curaj. Citeşte în continuare »

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR