Arhiva pentru categoria: ‘Hristos-Învățătorul nostru’

O, cum să pot departe de lupta Ta să stau
când numai ea-mi dă vieţii un rost înalt pe lume?
De fiecare dată când sabia-mi reiau,
vin valuri de lumină puternic să mă-ndrume.

Prea rar mi-aduc aminte cu frică să fi stat
în faţa vrăjmăşiei cumplit dezlănţuite,
ci-n liniştea răbdării, crezând, am aşteptat
să dobândesc cununa învingerii dorite.

N-am îmbrăcat vreodată a urii arme, nici
n-am folosit săgeata minciunii şi-a bârfirii;
oricât mi-au fost vrăjmaşii de răi, nedrepţi şi mici,
i-am înfruntat cu arma dreptăţii şi-a iubirii.

Citeşte în continuare »

– Cum are Omul acesta învăţătură, dacă El n-a învăţat niciodată? întrebau iudeii despre Iisus.
– Nu ştim cum! Dar iată că are!
– Cum are omul acesta aşa pricepere, aşa talent, aşa daruri alese, aşa cunoştinţe şi aşa putere? îi auzim adesea pe mulţi oameni întrebând despre un credincios simplu, dar minunat. Citeşte în continuare »

Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are omul Acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”
Dumnezeu, pentru înzestrarea alor Săi cu înţelepciune, are căi care, pentru oameni, rămân necunoscute sau neînţelese.
Iar oamenii, pentru că nu cunosc aceste căi ale lui Dumnezeu, le tăgăduiesc sau dispreţuiesc.
Lipsa unor oameni cu şcoală şi cu pregătire omenească nu-L poate împiedica pe Dumnezeu în lucrarea Lui.
Priceperea şi învăţătura necesară de care au avut nevoie ucenicii Domnului – şi apoi toţi ai Săi – El li le-a dăruit în chip tainic, fără ca ei să mai fi avut nevoie să urmeze ani lungi o şcoală şi o pregătire omenească. Citeşte în continuare »

Oricine-ai fi, nu cere ce nu ţi-e dat să ai,
oricine-ai fi, nu râde nefericitul strai.

Oricine-ai fi, nu stinge lumina nimănui,
oricine-ai fi, ajută-l pe orb în calea lui.

Oricine-ai fi, nu crede că-i veşnic locul tău,
oricine-ai fi, ajută-ţi aproapele la rău.

Oricine-ai fi, nu face ce-i crud şi necinstit,
oricine-ai fi, să-l aperi pe cel năpăstuit.

Oricine-ai fi, gândeşte smerit, privind în sus,
oricine-ai fi, respectă cuvântul ce l-ai spus.

Oricine-ai fi-ndrăzneşte când aperi ce e drept,
oricine-ai fi, ascultă-l pe omul înţelept.

Oricine-ai fi pe lume, tu nu-ţi uita nicicând
întâia ta chemare: fii om în primul rând!

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

Când cineva doreşte să facă neapărat un lucru, uşor poate găsi motiv ca să-l facă.
Chiar şi pentru ucideri şi pentru furturi,
pentru adultere şi pentru avorturi,
fiinţele care le fac găsesc destule motive să le poată face. Legal şi „justificat”.
Şi se găsesc şi pentru acestea legiuitori gata să le îndreptăţească.
Şi prooroci gata să le predice.
Şi avocaţi gata să le apere.
Căci cei care trebuie să le săvârşească au nevoie de un adăpost, ca să poată face aceste lucruri, crud sau liniştit,
aşa cum se pot săvârşi numai crimele împotriva adevărului, crimele împotriva lui Hristos. Citeşte în continuare »

Iisus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică”.

Marele merit al ucenicilor Domnului Iisus a fost că ei au crezut în El atunci când nu crezuse încă nimeni.
Au ascultat de Cuvântul Său când încă nimeni nu ascultase.
Şi L-au urmat, părăsind totul pentru El şi slujindu-I cu tot sufletul şi puterea lor, încă de atunci de când şi cei mai apropiaţi ai Lui Îl dispreţuiau şi se ruşinau de El.

Când un prooroc ajunge desăvârşit,
când lumea întreagă începe să-l preţuiască, să-l admire, să vină la el cu grămada,
când numele şi faptele mari ale lui au ajuns să fie cunoscute de către toţi
– atunci nu-i mare lucru să fii printre slujitorii şi însoţitorii lui.
Mare lucru este să vezi strălucirea lui înainte de răsărit,
mare lucru este să vezi geniul lui înainte de a se impune,
mare lucru este să cunoşti dumnezeirea lui Iisus înainte de a veni pe norii cerului, cu slavă şi cu strălucire negrăită
şi chiar înainte de orice minune.
Căci după aceea orice ochi Îl va vedea…
Dar, pentru unii dintre ei, atunci ar fi fost mai bine nici să nu se fi născut (Matei 26, 24).
Rudeniile Mântuitorului Îi spun în batjocură: Du-Te şi Te arată lumii.
Dar El le răspunde: N-a sosit încă vremea Mea.
Va veni în curând şi vremea Mea, dar acum este vremea voastră, vremea altora,
acum este ceasul vostru, este ceasul lor,
acum este puterea întunericului şi vremea alor lui (Luca 22, 53).
Când va veni şi vremea Mea, vremea Luminii, atunci Mă voi arăta şi Eu lumii.
Atunci Mă vor vedea şi cei ce M-au străpuns, nu numai cei ce M-au iubit.
Dar atunci mulţi se vor boci din pricina Mea (Apoc. 1, 7).

Dragii mei, acum este încă vremea credinţei…
Este vremea când trebuie ca şi noi să ne trezim în sfârşit din somn, căci mântuirea este mai aproape de noi ca oricând (Rom. 13, 11).
Este vremea când Hristos este necunoscut, este batjocorit, este înjosit
– şi El tace.
Citeşte în continuare »

Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.

Când cineva face voia lui Dumnezeu, a spus Mântuitorul, va ajunge să cunoască dacă învăţătura care i se dă este de la Dumnezeu sau nu.
Oamenii trăiesc în încurcătura unor învăţături rătăcite numai din pricină că nu doresc din toată inima şi cu tot dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.
Cei mai mulţi oameni umblă numai după speculaţii vrăjitoreşti sau interese sectare,
după curiozităţi biblice sau misticism bolnăvicios,
după lucruri senzaţionale sau distracţii religioase
şi nu caută cu dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.

Mulţi oameni cercetează Biblia numai ca să afle în ea noduri de discuţii şi de certuri,
numai ca să afle pricini de combatere şi de învinuire a altora,
şi nu ca să afle voia lui Dumnezeu cu dorinţa de a o face, de a o trăi în faptele şi vieţile lor.
De aceea ei trăiesc în orbire sufletească
şi se pierd până la urmă în încurcătura atâtor învăţături care de care mai rătăcite, fără a-L cunoaşte şi iubi cu adevărat pe Dumnezeu.

Citeşte în continuare »

Iisus a răspuns şi le-a zis: „O lucrare am făcut şi toţi vă miraţi de ea”.

Nu a fost şi nu va fi niciodată vreun popor sau vreun rând de oameni în faţa căruia Dumnezeu să nu fi făcut cel puţin o lucrare uimitoare, să nu fi făcut cel puţin o minune.
Nu există nici măcar un singur om faţă de care Dumnezeu să nu-Şi fi arătat nici o singură dată, în chip puternic şi clar, mila sau puterea Sa, răbdarea sau iubirea Lui, printr-o dovadă uimitoare şi minunată.
Dar câţi oare au avut prilejul să vadă numai o singură astfel de dovadă, numai o singură lucrare uimitoare a lui Dumnezeu?
Cei mai mulţi au văzut, după cum şi astăzi pot vedea, multe şi multe astfel de lucrări ale Sale, dar ochiul stăpânit de păcat şi mintea întunecată de necredinţă nu vor să vadă lucrurile lui Dumnezeu.
Iar ceea ce mai şi văd, caută să explice ca fiind „un fenomen obişnuit şi normal” determinat de oameni sau împrejurări – şi nu minune.
Dragul meu frate, mulţi din cei care au văzut o singură lucrare a Domnului s-au aruncat la picioarele Lui cu credinţă şi pocăinţă (Luca 5, 8-11),
iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu un har veşnic, pentru că s-au smerit şi s-au predat Lui, urmându-L cu dragoste şi cu supunere până la moarte.
Dar tu oare, care ai văzut şi ai putut vedea atât de multe lucrări ale lui Dumnezeu nu numai în jurul tău, dar chiar cu tine petrecute… şi totuşi nici până azi n-ai îngenuncheat să te predai Lui,
ce mai aştepţi?

Iisuse Doamne, Stăpânul şi Dumnezeu nostru, cu sufletul uimit de puterea Ta şi de minunile Tale, noi ne prosternem la picioarele Tale, mărturisind slăbiciunile noastre şi slăvind puterea şi iubirea Ta.
O, de câte ori Tu ne-ai ascultat rugăciunile, ne-ai izbăvit din nenorociri care ne îngrozeau, îndepărtând de la noi primejdii de care nu puteam scăpa altfel, şi pe care le-ai prefăcut bucurie şi pace, prin Mâna Ta, pentru noi şi pentru ai noştri!
Iartă-ne, Te rugăm, că, deşi am văzut atâtea lucruri ale Tale, prea grabnic le-am uitat şi, când din nou a venit primejdia, n-am avut nici o aducere aminte şi nici credinţă îndeajuns ca să nu ne îndoim, ci ne-am mirat ca şi când nu Te-am fi cunoscut niciodată.
Iartă-ne, Doamne, Te rugăm!

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

 

Ce drag mi-a fost s-ascult de Tine,
oricât de greu mi-a fost s-ascult!
Căci ascultarea e un bine
ce-l văd din zi în zi mai mult.

Ce drag mi-a fost să merg cu Tine,
oricât de greu mi-a fost c-am mers!
N-am amintiri mai dragi şi pline
să-mi fi rămas mai de neşters.

Ce drag mi-a fost să cânt cu Tine,
oricât de greu mi-a fost să cânt!
În loc amar, ce stări divine
cântării mele i-ai răsfrânt!

Citeşte în continuare »

Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat şi în el nu este strâmbătate.

În omul care caută slava oamenilor, nu poate locui Adevărul, nici Lumina, nici Puterea, fiindcă oamenii aceştia nu-l iubesc pe acela care le spune ce este adevărat despre ei.
De aceea cine caută slava pe care i-o dau oamenii nu le poate spune acestora decât ceea ce le place oamenilor, adică minciuna.

Un astfel de om va vorbi linguşitor, făţarnic şi amăgitor cu oricine i-ar putea face un plocon, un cadou, un hatâr.
Va fi neîngăduitor cu cei care au altă părere, când aceştia sunt mai slabi, dar îndată va fi de acord cu ei, când sunt aceia mai tari.
De aceea cine caută slava oamenilor „nu este adevărat”.
Nici cine caută slava unor principii şi a unor sisteme înguste şi fireşti ale oamenilor lumii,
pentru că va judeca nedrept pe oricine are altele.
Nici cine caută slava lui însuşi nu este adevărat, fiindcă, iubindu-se numai pe sine, omul ajunge cel mai mare mincinos şi înşelător.
Nici cine caută slavă pentru partida sa îngustă şi pentru părerea lui nu este adevărat,
căci, înfăţişând-o ca pe singura cale de mântuire şi ca pe singura cale autorizată de Dumnezeu,
el este părtinitor şi greşit.

Citeşte în continuare »

După aceea, Iisus străbătea Galilea; dar nu voia să stea în Iudea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.

Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire faţă de ascultarea voii lui Dumnezeu şi faţă de o viaţă iubitoare şi blândă, oriunde spiritul de sectă sau vrăjmăşie începe să-L urmărească pe Hristos, curăţia, ascultarea şi sfinţenia Lui, oriunde ceea ce este firesc şi înrăit umblă să nimicească duhul primenitor şi curat, duhul care caută să restabilească autoritatea lui Dumnezeu în suflete şi în viaţă,
acolo Iisus Hristos nu mai poate şi nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât şi acela merge cu El şi pe calea Lui.
Dumnezeu stă şi locuieşte undeva atâta vreme cât El este acolo singurul Stăpân şi cât acolo este ascultat El.
Dar, îndată ce omul rupt de unitatea frăţească a comunităţii începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare şi cu prietenii străine de Domnul, ţinând cu orice preţ la împlinirea dorinţelor sale fireşti şi egoiste, Hristos îl părăseşte şi Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat şi urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu, dar rămas pe drum fără El, se înşală singur şi se laudă zadarnic cu ceea ce el nu mai are de mult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puţin din ceea ce predică.

Citeşte în continuare »

De te mai zbaţi avar s-aduni
comori râvnite de nebuni
să ştii: ce laşi pe-al morţii drum
deşertăciune e şi fum.

Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri,
te duci spre veşnice tăceri;
cu ce talanţi ai câştigat,
te-ntorci la Cel ce ţi i-a dat.

De-ai învăţat ceva trăind,
la crinii câmpului privind
sau corbii care n-au grânar,
vei şti să n-alergi în zadar.

De-ai învăţat s-asculţi ceva
cu ochii şi cu inima,
atunci vei şti ce plâns amar
e cel târziu şi în zadar.

Doar când înveţi să nu-ţi aduni
comori râvnite de nebuni,
abia de-atunci vei şti mereu
să-ţi strângi comori spre Dumnezeu.

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

Pe voi lumea nu vã poate urî; pe Mine Mã urãşte pentru cã mãrturisesc despre ea cã lucrãrile ei sunt rele.

Câtã vreme predici numai, lumea nu te urãşte, dimpotrivã, te admirã, te laudã, sau chiar te iubeşte!
Câtã vreme nu te amesteci în viaţa oamenilor şi în treburile lor, spre a le arãta cã faptele lor sunt rele, cã starea lor este nenorocitã şi cã în felul cum trãiesc fãrã de Hristos, sunt pierduţi, atâta vreme tu eşti un predicator şi eşti un învãţãtor dupã poftele oamenilor (2 Tim. 4, 3).
Eşti un pãstor plãcut, eşti un povestitor ascultat, cãci le delectezi urechile cu lucruri plãcute…
Câtã vreme întreţii între oameni dulcea legãnare în amãgirea cã sunt foarte buni creştini, nemaiavând nevoie de nimic, cãci doar toţi fac aşa…cã dacã îşi îndeplinesc unele îndatoriri dinafarã, nu trebuie sã se mai gândeascã la nimic, cãci locul lor este bine asigurat în cer, – atâta vreme, fii sigur, nimeni nu se va ridica împotriva ta. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR