Arhiva pentru categoria: ‘Hristos – Mărturia mea’

– Am terminat! Să ştii că oriunde veţi mai fi găsiţi adunaţi, fie doi-trei, fie două-trei mii, veţi fi imediat arestaţi şi bucuria voastră se va preface în jale. Ai înţeles? Eu voi nimici Oastea Domnului, vei vedea! Poţi să pleci!

[…] Abia ieşit în stradă şi văzând pe frontispiciul clădirii tablourile conducătorilor statului, mi se făcu lumină, recunoscându-l. Fusese Alexandru Drăghici, ministrul de Interne…

Niciodată nu mi-a părut bine de răul nimănui, dar când, peste câţiva ani, i-a venit şi lui rândul să cadă – precum îi vine odată fiecăruia – mi-am adus aminte de ameninţarea lui plină de trufie şi de ură, din 4 noiembrie 1958, când a zis: „Eu voi nimici Oastea Domnului, vei vedea!“ Şi iată acum cum Domnul l-a nimicit pe el!

În 4 noiembrie m-am pomenit cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti!“… Nu era semnată de nimeni. Am înţeles că era de la Interne.

La coborârea din tren eram aşteptat de şeful de la Minister. M-a luat într-o maşină şi m-a dus direct la Ministerul de Interne. Iar pe coridoare, iar pe scări, pe ascensoare, cu ochii acoperiţi, până ce am ajuns în faţa unei uşi. Citeşte în continuare »

A doua zi ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după biserică, am stat numai acasă, citind cartea mea, de care nu mă mai puteam despărţi.

Era cam pe la ceasul trei după-amiază când ajunsesem la ultimele pagini ale cărţii unde scria despre mişcarea duhovnicească a „Oastei Domnului“, care începuse în ţara şi în Biserica noastră cu şapte ani înainte şi care este o chemare din partea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru fiecare suflet la o hotărâre de viaţă nouă, predată total lui Dumnezeu. Pentru că numai aşa putem fi mântuiţi din potopul păcatelor de acum şi din potopul pedepsei veşnice care îi aşteaptă pe toţi cei care păcătuiesc, dar nu vor să se întoarcă la Dumnezeu. Citeşte în continuare »

– 1948 –

Se apropia Săptămâna Patimilor şi veneau Paştile. Printre zăbrelele groase ca mâna, de la ferestre, vedeam afară – dincolo, peste Someş, şi dincoace – cum începeau să iasă plugurile cu boi la arat. Un aer de primăvară se răspândea pretutindeni.

Un aer de primăvară veni şi în lagăr o dată cu prima listă de eliberaţi, care sosi în chiar prima zi din Săptămâna Patimilor. Un strigăt se răspândi prin toate coridoarele:

– Lista de eliberare! Lista de eliberare!… Citeşte în continuare »

Traian DorzMi-am ales Calea lui Hristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua când mi s-a vestit acest Adevăr. Şi mi-am predat Lui inima în întregime, chiar aşa cum mi s-a spus să-L iubesc pe Iisus – cu gândul cel mai sincer şi mai hotărât. Tot ce am întâlnit apoi în viaţa mea, eu am primit sau am respins numai în funcţie de această Cale, de acest Adevăr şi de această Iubire. Citeşte în continuare »

O altă zi istorică, din istoria Oastei, a fost duminică, 12 septembrie 1937. La adunarea din Scorţeni, Bacău se pusese la cale o mare consfătuire pe ţară, la Sibiu, pentru o ultimă încercare de înţelegere şi de pace cu mitropolitul. De data asta, din partea întregii Frăţietăţi, prin delegaţi ai Oastei din întreaga ţară. Această consfătuire era pusă la cale mai ales de preoţii şi cărturarii Oastei, dintre care preotul Muntmarg şi fratele Oprişan erau cei mai dintâi. (Ei aveau un plan, dar Dumnezeu a lucrat altfel).

Domnul a vrut ca foaia «Ecoul» să nu poată fi oprită până când va avea loc şi această încercare de pace şi de înţelegere, în care Părintele Iosif şi toţi fraţii puneam multe speranţe. Oricum – ne ziceam noi toţi – când o adunare pe ţară se înfăţişează cu o cerere, nu se poate să fie nesocotită chiar atât de uşor ca şi cum ar fi un singur om.

Iată, pe scurt, cum s-au petrecut lucrurile: Citeşte în continuare »

Duminică, 9 noiembrie 1975, am primit următoarea telegramă dureroasă: „Tata mort. Înmormântarea marţi. Lia“

Ceva ca o sabie de foc mi-a străpuns inima: Doamne Iisuse, chiar atât de repede?
În ziua de luni, 10 noiembrie, am plecat spre Sibiu cu ce voi găsi la îndemână. Ieri i-am dat o telegramă şi fratelui Moise, la Arad, să ştie şi el şi să vină. Aş mai fi dat telegrame şi la Hunedoara şi în alte părţi, dar mă gândeam că fraţii din Sibiu vor avea, desigur, grijă să-i anunţe ei pe ceilalţi fraţi din ţară. Nu se poate ca dintre cei din Sibiu să nu fie câţiva să sară în ajutorul bietelor suflete rămase după părintele Iosif atât de singure acum şi de neputincioase.
Dar şi de data asta mă înşelasem amar. Nu numai că n-au înştiinţat pe nimeni, dar n-au mers nici măcar unul dintre ei să întrebe cu ce ar putea ajuta… Ce îngrozitoare decădere şi nerecunoştinţă!
Am călătorit foarte greu, cu etape scurte şi cu aşteptări lungi. Am ajuns abia în dimineaţa următoare, pe 11 noiembrie 1975.
La gară în Sibiu, n-am mai aflat pe nimeni altcineva decât pe fratele Moise cu încă trei fraţi din Arad.
La locuinţa îndoliată a familiei celor rămaşi după părintele şi după fratele Titus, am găsit sicriul descoperit. Pe faţa fratelui plecat la părintele său, se aşezase chipul veşniciei în care trecuse cu toate planurile lui frânte dintr-o dată. Citeşte în continuare »

Privirãm cu toții spre fereastra fãrã nici un geam. Un suflu de ger aspru ne tãia ochii și rãsuflarea. Ne depãrtarãm repede din fața ei.
– Ce punem în fereastra asta sã nu ne mai batã vântul chiar așa?
– Reverenda pãrintelui – glumi necuviincios profesorul cãutînd sã facã haz de necaz, pentru a nu cãdea cu toții în descurajarea situaţiei.
– Și apoi eu în ce mai tremur? – rãspunse cu glas de glumã jalnicã preotul.
– Sã punã badea ãsta cojocul lui cel de oaie.
– Nu-l pun cã îngheț fãrã el.
– Atunci ce punem?
– Dau eu o cãmașã, mai dã altul una. Mai un prosop…
Am acoperit astfel fereastra. Citeşte în continuare »

CopMarturiade Traian Dorz, din volumul “Hristos – mărturia mea”

Cap. 3 – PRIMII PAŞI SPRE LUMINĂ

 Astăzi, când din nou, Iisuse, mă întorc din căi de jale
şi văd iarăşi copilaşii împrejurul ieslei Tale,
îl întreb pe copilaşul care-Ţi stă la căpătâie:
– Cum te cheamă?
El îmi spune:
– Dorz Traian, din clasa-ntâie…

Când n-ai nici un îndrumător pe calea vieţii şi eşti nevoit ca tu singur să-ţi desfunzi drumul pas cu pas, răzbind nu numai prin piedicile cele mai mari, ci şi prin locurile cele mai necunoscute, îţi trebuie, desigur, nu numai o muncă grea, dar şi o voinţă tare şi o stăruinţă încrezătoare.

Când ai pe cineva care, luându-te de mână, să-ţi zică: „Vino după mine, că eu ştiu calea“, este uşor să mergi. Nici nu iei seama pe unde calci, nici nu ai grijă ori teamă ca să cercetezi. Ai siguranţă deplină în cel ce te conduce. Şi te încrezi în el fără nici o îndoială. Ce uşor şi liniştit poţi fi atunci! Citeşte în continuare »

Traian Dorzde Traian Dorz, din volumul “Hristos – mărturia mea”

CAPITOLUL 2
FIECARE EXISTENŢĂ ESTE O TAINĂ

Când m-am născut cu trupul acesta printre voi
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…

Actele mele spun că m-am născut în 25 decembrie 1914, iar mama mea Maria mi-a spus că atunci era o noapte noroasă, că ningea şi că era tare frig.
Tatăl meu Constantin era atunci plecat pe frontul austro-ungar, în războiul ce începuse în luna august a aceluiaşi an, iar acasă cu mama erau numai părinţii tatălui meu. Bunicului meu – tot Constantin – îi zicea lumea Moane. Iar bunicii mele, Veselina.

Părinţii mei se căsătoriseră abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare război în care au fost duşi îndată toţi tinerii în stare de arme, din toate ţinuturile stăpânite de monarhia austro-ungară, sub robia căreia era pe atunci şi Ardealul în care se găsea şi judeţul nostru Bihor, din care făcea parte comuna mea natală, Mizieş. Citeşte în continuare »

Traian Dorz

Traian Dorz

de Traian Dorz, din volumul „Hristos – mărturia mea”

CAPITOLUL I
Ce puţine adevăruri putem spune

O Doamne, fericit e-acela care-a putut trăi-nţelept –
Slujind Iubirea şi-Adevărul, să fie-amândurora drept,
Să nu greşească nici Iubirii când apără-Adevărul sfânt –
Nici Adevărul să nu-l calce pentru-al Iubirii lărgământ.

Domnul nostru Iisus Hristos este Adevărul – Adevărul Absolut, întreg, Definitiv, Etern şi Infinit.

Acest Adevăr Unic este compus totuşi din mii de adevăruri, cuprinzându-le pe toate cele de Sus, cele de la Mijloc şi cele de Jos. Cele trecute, cele prezente şi cele viitoare. Cele privitoare la Dumnezeu. Cele privitoare la semeni. Şi cele privitoare la noi înşine.

Toate acestea se împart în trei părţi şi anume:

1. Adevăruri pe care nu le ştim şi prin urmare nu le putem nici spune. Acestea sunt cea mai mare parte din Adevăr.

2. Adevăruri pe care le ştim, dar pe care de asemenea nu le putem spune din felurite cauze. Acestea sunt şi ele o mare parte din Adevăr.

3. Şi adevărurile pe care le ştim şi le putem spune. Acestea sunt partea cea mai mică a Adevărului.

Dar partea aceasta cere neapărat o minte sănătoasă şi o inimă curată atât de la cel ce le spune, cât şi de la cel ce le ascultă.

Căci fără înţelepciune şi fără curăţie, cel ce spune Adevărul îl strică, iar cel ce-l aude îl batjocoreşte. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR