Arhiva pentru categoria: ‘Ierarhi’

ÎPS Laurențiu Streza,
Mitropolitul Ardealului

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei. Citeşte în continuare »

Prea Fericitul Anastasie,
Arhiepiscop de Tirana, Durres
şi a toată Albania

1. Există vreo diferenţă între misiunea internă şi cea externă?

După cum ştiţi, terminologia „misiune internă” e o influenţă a cuvântului germanic „inneremission” şi în el noi am găsit un pretext foarte uşor de a ne convinge că noi suntem misionari prin faptul că facem misiune internă. Şi după cum şi porunca zice clar: „şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului”, înţelegerea biblică a misiunii e aceea de a pleca, de a accepta să fi într-un alt mediu cultural, să fii un străin. Trebuie să facem diferenţa între misiunea apostolică şi eforturile pastorale pe care noi le întreprindem în Bisericile noastre locale. Eforturile pastorale şi reînnoirea vieţii în Hristos sunt într-adevăr foarte importante. În multe societăţi, unde acum predomină o influenţă ateistă, trebuie să fim o mărturie (gr. martyria), să chemăm la Biserică toţi oamenii care nu au credinţă. Oricum, edificarea spirituală din cadrul Bisericii nu e un efort misionar. Efortul misionar înseamnă a avea chemarea de a aduce în Biserică ceea ce e în afara Bisericii. La început, noi am avut un elan tineresc pentru ceea ce înseamnă cuvântul misiune. Mai târziu, am descoperit că aceste cuvinte au fost larg utilizate. Apoi, am hotărât să folosim mai degrabă cuvântul „martyria”, mărturisitor şi nu cuvântul „misiune”. Citeşte în continuare »

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie de astăzi este una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi prin emoţionantul şi profundul răspuns pe care omul simplu l-a dat la întrebarea lui Iisus. Ştim foarte bine ca înainte de a săvârşi o vindecare, atunci când un bolnav, un suferind oarecare Îi cerea să-l aline, Iisus îl întreba: “Crezi tu că pot face Eu aceasta?” – era o întrebare scurtă şi esenţială. Iar dacă insul răspundea: “Cred, Doamne!”, atunci Iisus săvârşea minunea. Ce înseamnă aceasta, iubiţii mei? Că puterea lui Dumnezeu trebuie neapărat să se întâlnească cu credinţa omului pentru ca o minune să se înfăptuiască. Să nu spună nimeni ca Dumnezeu este Atotputernic şi face minuni fără ca eu să particip! Nu este adevărat! Toată viaţa creştină este o permanentă conlucrare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu face nimic fără participarea efectivă şi conştientă a omului, iar această participare se face întâi prin actul credinţei. (…) Citeşte în continuare »

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, sărbătorim biruința asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credință și de la dreapta vedere a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume. Citeşte în continuare »

Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi. Citeşte în continuare »

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea Botezului Domnului: Citeşte în continuare »

Găsiți mai jos scrisorile pastorale ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – 2016:

  1. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Nașterea lui Hristos: Programul lui Dumnezeu pentru viața lumii
  2. Citeşte în continuare »

IPS Justinian

”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.

Acum, în aceste zile zbuciumate, Neamul nostru – Neam Creştin – s-a pregătit pentru Sfintele sărbători ale Naşterii Domnului. Acestea sunt sărbătorile bucuriei şi speranţei, sărbătorile în care noi, creştinii, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Copiii noştri se pregătesc şi în acest an să-L preamărească pe Iisus Hristos prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la tata, de la mama noastră, de la moşii şi strămoşii noştri. Citeşte în continuare »

OMILIE A INALTPREASFINTITULUI
MITROPOLIT AUGUSTIN DE FLORINA
LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII LUI HRISTOS

(MATEI 1, 1-25)

 HRISTOS NE MÂNTUIEŞTE. DE CE?

„…şi vei chema numele Lui Iisus”

(Matei 1, 21)

Iubiţii mei, cât de repede trece timpul! Peste puţin timp vom sărbători pentru încă o dată marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica dinaintea Naşterii lui Hristos.

***

Sfânta noastră Biserică a hotărât să se citească astăzi ca Evanghelie începutul sau primul capitol din prima Evanghelie, cea după Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos.

– Dar a avut strămoşi Hristos?… Citeşte în continuare »

Preasfințitul
Părinte Corneliu,
Episcopul Hușilor

Biserica ne cheamă, în fiecare an, la 8 noiembrie, să cinstim pe sfinții îngeri care sunt puteri cerești, create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui și a sluji tainelor cerești. Deasupra lumii văzute, trecătoare și limitată, în care trăim noi, există lumea sfinților îngeri, a celor fără de trup, de aceea sunt numiți puteri netrupești, așa precum focul nu are trup, dar dă lumină și căldură. Ei se mișcă cu o rapiditate foarte mare, pentru că nu se supun spațiului și timpului, depășind legile fizice ce guvernează această lume.

De prezența lor, în istoria lumii, vorbește Sfânta Scriptură, care este cuvântul lui Dumnezeu, adresat lumii, și care ne demonstrează prezența și lucrarea sfintelor puteri cerești. Ei au fost creați de Dumnezeu prin cuvânt, și primesc sfințenia de la El, fiind, mereu, în legătură cu izvorul sfințeniei și al vieții. Istoria cercetării omenirii, după căderea în păcat, este semnificativă în acest sens, dând mărturie de prezența sfinților îngeri. Din grădina raiului și până la vedenia proorocului Isaia, când a văzut, în anul morții regelui Ozia, (Isaia 6, 1-9), precum și a ajutorului dăruit proorocului Daniel în groapa cu lei, îngerii sunt cei care, trimiși de Dumnezeu, vin în ajutorul nostru, al oamenilor. Citeşte în continuare »

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi” (Ps. 67, 36).

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă cinsteşte pe Sfinţii ei care în timpul vieţii lor pământeşti s-au străduit să calce pe urmele Mântuitorului Hristos, să-I urmeze fără şovăire învăţătura. Ei fac parte din Biserica triumfătoare. Ajunşi acolo, au devenit ocrotitori şi, în acelaşi timp, mijlocitori către Dumnezeu, pentru toţi cei care, ca şi ei, mărturisesc credinţa în Iisus Hristos şi li se roagă. Căci viaţa sfinţilor reprezintă o împletire neîncetată a credinţei, a nădejdii şi a dragostei cu prisosinţa faptelor bune, cu nevoinţele duhovniceşti. Ei şi-au încredinţat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, punând mintea, voinţa şi simţămintele lor în acord cu dorinţa săvârşirii binelui. Sfinţii au mărturisit dragostea lor pentru Mântuitorul Hristos în felurite chipuri.  Citeşte în continuare »

„Noi renunţăm foarte repede, avem impresia că atunci când găsim puţină credinţă – şi cu toţii suntem la fel – nu vorbesc acum de alţii, ci de noi, cei care suntem acum aici: avem impresia că totul este făcut. Suntem căldicei şi ne compromitem în acest căldicel toată viaţa noastră. Ne place să rămânem aşa, între credinţă şi necredinţă, între faptă bună şi faptă rea, între ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, fără să facem un pas înainte, spunând că acum avem altceva de făcut. Şi este adevărat; este starea noastră, o stare de lâncezeală, de acedie, cum o numesc Părinţii – atunci când neputinţa sufletului se manifestă”.

Iubiţi credincioşi, … Sau mai bine zis iubiţi tineri, pentru că sunteţi atât de mulţi aici în biserică. Astăzi este o duminică, o sărbătoare a tânărului. Un tânăr moare, singurul fiu al mamei sale, o văduvă din Nain, care-l conduce spre mormânt. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR