Arhiva pentru categoria: ‘Ioan Capătă’

Plouase o săptămână întreagă. Fusese tot tim­pul o vreme posomorâtă şi întunecoasă. Astăzi deo­dată, sfios, razele soarelui începură a străbate prin pânza de nori. Cu încetul apoi, norii se risipiră. Pă­mântul fu îmbrăcat în dulce şi mângâietoare lu­mină. Plante, copaci, pajişti, toate râdeau în soare. Cerul devenise de un albastru atât de minunat, încât parcă seninul lui ţi se cobora până în suflet. Citeşte în continuare »

 „Blândeţea voastră să fie cuno­scută de toţi oamenii” (Flp 4, 5).

Un semn al omului întors la Dumnezeu este, în­tre altele, şi blândeţea. Urmaş al „Mielului lui Dumnezeu”, cel credincios trebuie să fie şi el un miel. Un „miel” întru toate: în cuvinte, în fapte şi în viaţă. Blândeţea este pecetea lui Dumnezeu pe fruntea şi în viaţa celor credincioşi. Ea este mărturisitorul care, tăcut, fără cuvinte, vorbeşte despre viaţa noastră cu Domnul. Citeşte în continuare »

Stăteam de vorbă cu un ţăran, muncitor într-o mină de cărbuni. Îmi spunea:

–   De-acum mi-am pus în rânduială gospodăria. Mi-am făcut casă nouă, grajd, şoproane; doar nişte cămări îmi lipsesc să-mi mai fac. Dar dacă voi fi sănătos, le voi termina şi pe acelea până la toamnă. După ce le voi avea şi pe astea, voi zice adio minei, voi rămâne pe lângă moşioara ce o am şi nu-mi voi mai chinui zilele pe aici.

–   Bine, i-am răspuns, să-ţi ajute Dumne­zeu. Dă-mi însă voie să te întreb un lucru: în cer ţi-ai făcut casă? Citeşte în continuare »

Iisus Hristos PantocratorÎncredeţi-vă în Domnul, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor (Is 26, 4).

Sunt două săptămâni de când, într-un colţ al unei pagini de ziar, am citit următoarea întâmplare:

„Târgu Mureş, 15 – întreaga regiune a Mureşu­lui a fost adânc impresionată la vestea că în co­muna Crăciuneşti s-a sinucis cu un foc de revolver conducătoarea grădiniţei de copii Cleo­patra Cre­ţu”… Se descria apoi mai departe viaţa zbuciumată a acestei tinere, orfană de război, multele ne­cazuri şi mizerii pe care le îndurase şi cum, în timpul din urmă, mai primise şi vestea că o soră a ei se afla bolnavă pe moarte în spitalul din Chişinău. Toate aceste amaruri îngră­mădindu-i-se în suflet, îi aduseră, într-o clipă de deznădejde, nenorocitul gând de a-şi curma viata. Şi… întunecatul gând fu şi dus repede la îndeplinire. Citeşte în continuare »

Era într-o sâmbătă seara… La casa unui gos­podar fruntaş dintr-un sat mic de munte de pe Valea Sebeşului, se făcea plata pe o lună de zile muncitorilor care lucrau la deschiderea unui drum prin munţi. Erau ca la vreo o sută douăzeci cei care aşteptau astfel bietul rod al muncii lor istovitoare de o lună întreagă.

Din pridvorul luminat de o lampă, picherul con­ducător al lucrării chema pe rând pe câte unul, îi făcea socoteala şi îi număra banii pe care, cu o bucurie îngrijorată, bietul om îi punea în chi­mir, apoi, după ce rostea grăbit un „Bună seara”, îşi lua calabalâcul şi pornea spre casă.

Se făcuse târzior, se răriseră aproape la jumă­tate cei ce aşteptau, când „domnul picher” rosti iarăşi un nume. Cel chemat răspunde „prezent”, apoi, cu pălăria în mână, se urcă în pridvor. I se făcu socoteala: „Atâta la zi… Atâtea zile… Ai de primit atât…”. Citeşte în continuare »

Ioan CAPĂTĂ

Pe lângă „privirea la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre adică la Iisus“ (Evrei 12, 2), suntem îndemnaţi prin cuvântul lui Dumnezeu să ne „aducem aminte de mai marii noştri care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; să ne uităm cu băgare de seama la sfârşitul felului lor de vieţuire şi să le urmăm credinţa“ (Evrei 13, 7).

Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sânt fraţii noştri mai mari în Domnul şi care ne-au fost o pildă prin viaţa şi moartea lor, le datorăm dragoste şi respect datori fiind să călcăm pe urmele lor, întrucât şi ei au călcat pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1).

„Ce-aţi învăţat, ce-aţi primit şi auzit de-la mine şi ce-aţi văzut în mine faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi“ – spune Sf. Apostol Pavel în Filipeni 4, 9.

„Urmaţi-mă pe mine fraţilor – şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pildă pe care o aveţi în noi“. Citeşte în continuare »

52Cu fulgi de zăpadă și vuiet de popoare în luptă, sosit-a și în acest an, Sărbătoarea Nașterii Aceluia „care a luat chip de rob pentru mântuirea noastră”.

Sosește și în acest an, ca de atâtea dăți. Vor fi din nou pregătiri de Crăciun. Din nou cu bucurie se va cânta:„Hristos se naște, măriți-L”; din nou bisericile vor fi pline de lume; toate vrând parcă a ne da impresia că lumea „creștină” se pregătește spre a-L primi cum nu se poate mai bine pe Fiul Tatălui: Mesia Izbăvitor. Citeşte în continuare »

Pentru ca să înţelegem că datorăm respect şi iubire Maicii Domnului, credem că nici n-ar mai fi nevoie să alergăm la toate textele biblice care ne amintesc această datorie sfântă.

Căci însăşi dragostea lui Dumnezeu din inimile noastre, precum şi bunul simţ duhovnicesc trebuie să ne dea încredinţarea aceasta.

Şi cum nu vom cinsti şi iubi pe aceea pe care îngerul a numit-o cea mai binecuvântată între femei (Luca 1, 28), prin care Domnul a luat trup, care L-a purtat pe braţele ei sfinte, L-a alăptat şi L-a îngrijit cu cea mai duioasă şi mai adâncă iubire, care păstra cu fior în inima ei, cuvintele îngerului, ale Elisabetei, ale păstorilor şi ale magilor, ale bătrânului Simeon şi ale proorociţei Ana cu privire la El, care L-a urmărit cu dragoste îngrijorată în cursul anilor de propovăduire, care a simţit mai adânc şi mai sfâşietor decât toţi, în zilele răstignirii, ascuţişul „săbiei“ despre care îi vorbise bătrânul Simeon, care a stat neclintită lângă Cruce în mijlocul ocărilor şi batjocorilor mulţimii şi care acum se bucură în slavă lângă Fiul ei. Citeşte în continuare »

Un adevăr de credinţă, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns strălucitor şi curat în focul unor frământări de aproape un veac şi jumătate, este învăţătura despre Sfânta Treime – învăţătura de temelie a creştinismului. Credinţa în Sfânta Treime are un temei lămurit în Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia 6, 3; Matei 28, 19; II Cor. 13, 13; I Petru 1, 2; I Ioan 5, 7; Apoc. 4, 8 ) şi a fost de la început mărturisită în Biserică – măcar că uneori (până la Sinodul I de la Niceea), într-o formă nu în destul de lămurită. Prilejul pentru adâncirea şi lămurirea acestei învăţături, a fost o frământare, o rătăcire care s-a ivit în Biserică pe la începutul veacului al patrulea (319 d.H.) şi anume erezia lui Arie, un preot din Alexandria (Egipt) care susţinea că Domnul Iisus Hristos nu este deofiinţă cu Tatăl, ci ar fi doar o creatură – deşi cea dintâi – a Tatălui. Erezia aceasta a zguduit din temelii Biserica şi a fost pricina unor frământări şi dezbinări, care, sub diferite forme, au durat aproape un veac şi jumătate. Frământarea aceasta a făcut mult rău Bisericii, dând prilej păgânilor să batjocorească şi să dispreţuiască lucrarea Evangheliei. Totuşi răul acesta şi-a avut şi partea lui bună, căci în focul acestor frământări şi lupte, s-a limpezit şi s-a precizat, în lumina şi pe temeiul Sfintei Scripturi, adevărul în ce priveşte învăţătura despre Sfânta Treime, adevăr care este mărturisit astăzi – cu foarte mici excepţii – de întreaga creştinătate.

Citeşte în continuare »

Centrul, miezul învăţăturii Bisericii noastre Ortodoxe, este Jertfa cea mare de pe Golgota a scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Sa de pe Golgota, Domnul Iisus Hristos ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc (Col. 1, 19-21; Efes. 2, 13-16; II Cor. 5, 18-21), plătind în locul nostru preţul cel mare al răscumpărării şi mântuirii noastre. Noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre (Efes. 2, 1); El însă a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53, 6). El a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53, 5).
O, slăvită să fie în veci marea şi nespusa iubire a Tatălui Ceresc Care ne-a iubit atât de mult, „încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. Citeşte în continuare »

O datorie sfântă la care ne obligă nu numai cuvântul lui Dumnezeu, ci şi bunul simţ duhovnicesc

Pentru ca să înţelegem că datorăm respect şi iubire Maicii Domnului, credem că nici n-ar mai fi nevoie să alergăm la toate textele biblice care ne amintesc această datorie sfântă. Căci însăşi dragostea lui Dumnezeu din inimile noastre, precum şi bunul simţ duhovnicesc trebuie să ne dea încredinţarea aceasta.

Şi cum nu vom cinsti şi iubi pe aceea pe care îngerul a numit-o cea mai binecuvântată între femei (Luca 1, 28), prin care Domnul a luat trup, care L-a purtat pe braţele ei sfinte, L-a alăptat şi L-a îngrijit cu cea mai duioasă şi mai adâncă iubire, care păstra cu fior în inima ei, cuvintele îngerului, ale Elisabetei, ale păstorilor şi ale magilor, ale bătrânului Simeon şi ale proorociţei Ana cu privire la El, care L-a urmărit cu dragoste îngrijorată în cursul anilor de propovăduire, care a simţit mai adânc şi mai sfâşietor decât toţi, în zilele răstignirii, ascuţişul „săbiei“ despre care îi vorbise bătrânul Simeon, care a stat neclintită lângă Cruce în mijlocul ocărilor şi batjocorilor mulţimii şi care acum se bucură în slavă lângă Fiul ei. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR