Arhiva pentru categoria: ‘Ioan Marini’

Nevoia de mântuire e grabnică. Cel ce a spus: „Astăzi!“ doreşte să îmbie mântuirea oricui aude vestea Evangheliei din gura unui ucenic al Lui.

„Duceţi-vă!“, asta înseamnă: nu aşteptaţi să vină oamenii la voi, ci mergeţi voi la ei. Mergi tu însuţi şi caută-i! Aşa a făcut şi Domnul când umbla din sat în sat şi din oraş în oraş, propovăduind Evanghelia Împărăţiei pe tot locul.

Un ucenic al Domnului nu poate fi un om liniştit, nepăsător şi iubitor de tihnă, atâta vreme cât un miliard de păgâni nu-l cunosc pe Hristos, iar, pe de altă parte, milioane de creştini au o viaţă nu tocmai depărtată de a acelora, din pricina neştiinţei şi a păcatului în care se găsesc.

Porunca pe care ucenicii Domnului Hristos au primit-o este: „Mergeţi!“ „Lucraţi!“ Vorbiţi!… Nu tăceţi!…

Ucenicii şi Apostolii au ascultat porunca Domnului lor şi au propovăduit pretutindeni…

Dar azi?…

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

ganduri-crestine-ii_139096Credinciosul învaţă apoi să deosebească voia lui Dumnezeu (Rom. 12, 2), care este „sfinţirea“ (I Tes. 4, 3). „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt!“ (I Petru 1, 16). De aceea caută ca, prin harul lui Dumnezeu, să trăiască în curăţie şi sfinţenie – şi cu duhul, şi cu trupul, şi în purtare – despărţindu-se de tot ce este contrar sfinţeniei lui Dumnezeu (II Cor. 7, 1; I Cor. 3, 16; 6, 12-20; I Petru 1, 14-17; II Cor. 6, 14-18).

 A deosebi binele de rău

Credinciosul s-a deprins să deosebească binele de rău (Evrei 5, 14), de aceea fuge şi de umbra răului. Cunoscând primejdia, el se fereşte de orice i se pare rău (I Tes. 5, 22). Iar când răul dă năvală, îşi aduce aminte de ceea ce i s-a spus prin Duhul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Rom. 12, 21) şi, prin harul lui Dumnezeu, biruieşte, fiindcă ostaşul lui Hristos este mai mult decât biruitor prin Acela Care l-a iubit (Rom. 8, 37).

Sfatul dat de preot către preaiubitul Gaiu îi este tot atât de scump ca şi aceluia. De aceea nu-l uită: „Iubitule, nu urma răul, ci binele! Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu“ (III Ioan 1, 11).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

ganduri-crestine-ii_139096Punctul însemnat în cele de mai sus este cuvântul „nou“ în Hristos, „o făptură nouă“. Este ţinta pe care Dumnezeu a voit s-o ajungă cu omul: să-l înnoiască, să facă din el o făptură nouă, ascultătoare, curată, neprihănită, prin înlăturarea păcatului şi a vieţii eului păcătos care l-a nenorocit şi l-a despărţit de binele şi fericirea ce i le dăduse Făcătorul său. Această ţintă a fost atinsă prin Hristos, Care a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia… (Efes. 2, 14-18). Prin cunoaşterea şi primirea Lui prin credinţă, suntem ajunşi la ţinta lui Dumnezeu: de a fi înfiaţi, de a fi primiţi din nou în braţele dragostei Lui, după ce păcatul ne rătăcise şi ne despărţise de El. Plin de dragoste, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să ne caute. Şi, prin jertfa vieţii Acestuia, după ce ne-a iertat toate păcatele, vrea să ne aşeze pentru totdeauna în Casa cea cu multe locaşuri a Tatălui (Ioan 14, 1-3). Citeşte în continuare »

Iisus carand cruceaCalea lui Iisus este calea lui Dumnezeu, calea Crucii şi a Duhului Sfânt, calea dragostei. Lumea nu cunoaşte această cale, fiindcă nu cunoaşte pe Dumnezeu Care este dragostea. Şi, ca într-un deşert uscat, oamenii tânjesc şi mor din lipsă de iubire.

Şi vrăjmaşul sufletelor luptă cu îndârjire să înmulţească păcatul şi să ucidă iubirea dintre oameni. El umblă să strice iubirea dintre copiii lui Dumnezeu şi face totul să înşele, dacă va fi cu putinţă şi pe cei aleşi, ca să poată aduce domnia urii şi a păcatului pe acest pământ.

O, fraţii mei iubiţi! Lupta a fost şi este grea. Şi cea care a fost rănită mai greu în lupta nemiloasă e scumpa iubire. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci“. Dar Domnul nu ne-a părăsit. Iubirea nu ne-a părăsit. Ea poate să fie din nou aprinsă în inimile reci şi să umple iarăşi de putere pe cei slabi. Chemaţi-o să vină şi să ardă din nou pe vatra sufletelor voastre însetate după plinătatea ei. Aduceţi-vă aminte de cântarea noastră de odinioară, din vremea „furtunii“: Citeşte în continuare »

„Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (In 1, 17).

Printre tunete şi fulgere, la Muntele Sinai, poporul lui Israel a primit Legea. Focul de pe Muntele Sinai era un foc înfricoşat. Şi Israel nu trebuia să uite tunetele şi fulgerele Legii şi dreptăţii dumnezeieşti, ca să nu păcătuiască. În amintirea lui trebuia să rămână mereu vie şi trează icoana focului mistuitor şi pedepsitor al păcatului.

Şi sub muntele în flăcări poporul se îngrozeşte, făgăduind ascultare; dar n-au trecut decât puţine zile şi căderea ruşinoasă în idolatrie a arătat cât de slab, neputincios şi nestatornic este omul în firea sa.

La început omul a crezut că poate face binele şi i s-a dat Legea, pe care însă n-a putut să o ţină. Şi istoria omului de sub Lege sfârşeşte dureros cu plângerea: „Vreau să fac binele, dar nu pot să-l fac, căci răul este lipit de mine… Ah! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”. Citeşte în continuare »

Cartea! Mare dar. Da! Mare dar este cartea bună, căci sunt şi cărţi rele, atât de rele şi stricătoare de suflet.

Tu ce citeşti? Ia seama. Citeşte Cartea Domnului, nu golgoazele minciunii.

Cineva a zis: „Cartea este un prieten”. Da, este un prieten cu care poţi sta de vorbă oriunde totdeauna.

Dar bagă bine de seamă ce prieten îţi alegi… O carte rea nu poate să-ţi spună lucruri bune. Un om rău a făcut-o pe ea. Fugi de ea. Nu lăsa ca ochii să citească pagi¬nile ei şi inima să primească sfaturi de la ea… Adu-ţi aminte: „Prieteniile rele strică obiceiurile bune” (I Cor 15, 33). O carte rea este totdeauna un prieten rău. Citeşte în continuare »

În legătură cu apelul fraţilor de la Bucureşti

Caut pe fraţii mei! O, ce înţeles adânc au aceste cuvinte ale Scripturii! Ce tainică şi frumoasă misiune cuprind ele!

E slujba cea mai înaltă pe care o poate îndeplini omul în lume: de a căuta suflete, suflete pierdute, [pe] care să le aducă la Tatăl.

Ce lucru mişcător! Omul căutând pe om! Omul lui Dumnezeu căutând pe omul care L-a pierdut pe Dumnezeu! Ce slujbă sfântă şi cât de mult a vrednicit Dumnezeu pe om făcându-l o slugă a Sa! Mai mult: părtaş lucrării Sale, lucrării de mântuire a sufletelor, lucrării de zidire a împărăţiei Sale. Citeşte în continuare »

– Ministru, Întâi-ministru şi apoi călugăr –

În Grand-Saint-Bernard este o mănăstire pe care cei ce o cercetează şi ştiu povestea unuia din călugării ei nu scapă prilejul a-l vedea şi a-l auzi vorbindu-le, fie şi cât de puţin.

Povestea acestui călugăr e foarte frumoasă şi foarte tristă. Iat-o:

În oraşul chinez Shanghai, religia creştină a străbătut, după multe încordări, să aibă credincioşi numeroşi, nu numai în popor, ci şi printre cărturarii chinezi, care, prin cercetări şi adânciri asupra religiei lor şi a celei creştine, au aflat că e mult mai plăcută sufletului şi cu adevărat mântuitoare credinţa aceasta creştină. Citeşte în continuare »

Iată pe Domnul Iisus, care suferă acolo în locul nostru. El a luat asupra Lui păcatele noastre; S-a încărcat de bunăvoie cu nele­giuirile noastre; S‑a făcut păcat pentru noi şi suferă acolo pedeapsa tu­turor căl­cărilor noas­tre de lege. Priveşte la Ii­sus! El suferă aco­lo în locul tău! Şi în Jertfa Sa de pe cruce, păcatul tău este ispăşit. Eşti iertat. Închină-te, mulţumeşte-I şi cântă-I; şi de-acum înainte, ca­ută să trăieşti în ascultare de El şi de Cuvântul Său.

Încetează cu tânguirea şi încetează cu păcătuirea. Toţi prorocii mărturisesc că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor (Fapte 10, 43). „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (I Ptr 2, 24).

Ioan Marini, din vol. Hrană pentru familia creştină 
–  Sibiu: Oastea Domnului, 2015

 

Veniţi încoace, oameni păcătoşi, veniţi, vă rog, sub crucea de pe Golgota! Priviţi cum Fiul lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, moare din pricina păcatelor voastre. Ridicaţi-vă privirile spre El! Nu are El puterea să va mântuiască? Priviţi-L în faţă! Nu are El destulă dragoste ca să vă mântuiască?

Sărmane păcătos ! Privirea spre Mântuitorul tău răstignit te va ajuta să crezi. Nu întâi să crezi şi pe urmă să vii la Iisus, aşa ceva ar fi fără folos – ci să vii la El şi fără credinţă, să te arunci în braţele Lui. Citeşte în continuare »

După trei luni de la opri­rea foii «Isus Biruitorul», la data de 1 august 1937, apăru «Ecoul», cu fratele Ioan Marini, ca redactor.

Directorul, Octavian Metea, scria pe prima pagină:

Cuvânt către fraţii cititori

Pornim din nou la drum cu alte forţe pentru o nouă luptă.

Azi – când satele sunt lipsite de un informator cinstit, când agitatori şi iresponsabili otrăvesc viaţa spirituală a poporului nostru numai cu vorba, făcând din minciună o armă, iar din calom­nie o dogmă – pornim la drum… Citeşte în continuare »

Frate creştine! Desigur că te-ai gândit şi că simţi şi tu că vremurile pe care le trăim noi azi sunt vremuri grele! Să ştii însă că vor fi din ce în ce şi mai grele, fiindcă oamenii s-au depărtat şi se depărtează tot mai mult de Dumnezeu.

Mulţi se amăgesc cu nădejdea că vor veni vremuri mai bune. Nu lucrează nimic, ci stau aşteptând vremuri mai bune. O, cum se înşală aceşti oameni! Tu să ştii, dragul meu, că aceste „vremuri mai bune“ nu vor veni – şi nici nu pot să vină, până când, mai întâi, nu ne vom întoarce noi către Dumnezeu. „Întoarceţi-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi – zice Domnul (Mal 3, 7). Citeşte în continuare »

O poveste indiană istoriseşte că într-o zi un cocostârc bătrân se plimba de-a lungul unei gârle, căutând melci. Soseşte acolo o frumoasă lebădă. Întinzându-şi gâtul, cocostârcul o întrebă de unde vine.

– Vin din cer.

– Cerul? Despre cer n-am mai auzit niciodată. E departe? Citeşte în continuare »

din foaia ”Oastea Domnului”, anul II, nr. 23, 7 iunie, 1931

din foaia ”Oastea Domnului”, anul III, nr. 23, Sibiu, 5 iunie, 1932

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 75), nr. 23, Sibiu, 31 iunie, 1936

din foaia ”Oastea Domnului”, anul II, nr. 21, Sibiu, 24 mai, 1931

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 21, Sibiu, 19 mai, 1935

„Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi copii mici“ (I Cor 14, 20).

Din Evanghelia după Matei 25, 1-14 vedem că este neapărată nevoie ca cei ce vor să urmeze Domnului să aibă duhul copilului; dar, în versetul amintit la început, suntem puşi în gardă ca nu cumva să rămânem cu o minte copilărească. Trebuie să căutăm să avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie să învăţăm să păstrăm smerenia şi docilitatea – adică însuşirea de a fi uşor conduşi – a copiilor, dar să lepădăm lipsa lor de maturitate (de înţelepciune) şi nestatornicia lor.

I. Să ne ocupăm cu nevoia neapărată a unui duh asemenea copiilor. După Matei 18, 1-3, vedem că oamenii mari trebuie să „devină ca nişte copilaşi“ înainte de a putea fi cu adevărat întorşi la Dumnezeu, adică pocăiţi (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17). Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR