Arhiva pentru categoria: ‘Lumina Satelor’

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mân­tuitorului. Acolo veţi afla ce în­seamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.

Aici vom aminti ceva des­pre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântu­iască”.

Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a ro­dit. „Păsările ceriului” – înşe­lăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neînce­tat şi recolta seminţei. Când să­mânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o pri­meşte şi n-o grijeşte. Citeşte în continuare »

Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.

Semănătorul din pilda evan­gheliei este Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este Cuvântul Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pământ, gloa­tele se ţineau după EI să-I poată asculta cuvântul… „Niciodată om n-a vorbit ca omul acesta” (In 7, 46) – ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, ma­rele Semănător divin, a semănat în lume o sămânţă eternă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Lumina Satelor, anul II, nr. 1, Sibiu, Duminica 14 Ianuarie 1923

În “L. S. nr. 40 din 5 octombrie 1930, apãru urmãtoarea înștiințare: Lumina Satelor unitã cu Libertatea.

Veste de care se vor bucura, aducem cititorilor noștri. Între foaia noastrã Lumina Satelor și vechea gazetã popularã Libertatea de la Orãștie, s-a încheiat o înțelegere în temeiul cãreia cele douã foi se contopesc în una. Redacția foii Libertatea se mutã în sãptãmîna aceasta la Sibiu, unindu-se cu redacția noastrã… Cititorii L. S. şi ai Libertãții, vor primi din sãptãmînã viitoare aceleași foi… vor primi:

1 – Lumina Satelor unitã cu Libertatea, ca foaie conducãtoare, cu material felurit despre stãri și lucruri din viața culturalã, bisericeascã, naționalã, economicã și politicã a poporului nostru și a țãrii… precum și din viața celorlalte țãri de pe glob…
2 – Oastea Domnului… ca foaie religioasã moralã, povãțuitoare spre bune moravuri în poporul nostru – și
3 – Foaia Interesantã, adaosul literar ilustrat al Libertãții de la Orãștie, care e un magazin de cunoștințe folositoare de tot felul… poezii, schițe, istorioare, povestiri pentru petrecere… Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu învierea tâ­nărului din Nain pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Iisus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi”. (Citiţi această evanghelie pe larg la Luca 17, 11-17)

Despre trei morţi ne spun evangheliile că i-a înviat Iisus: Fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceşti trei morţi i-a înviat Iisus? O, nu. Domnul Iisus a înviat şi învie milioane şi milioane de morţi – din cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moar­tea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc 3, 1). Citeşte în continuare »

„Zis-a Domnul: «Cine va vrea să vie după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa, şi să vină după Mine. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va. Iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său? Că cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinţii Săi îngeri»” (Mc 8, 34-38).

 

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică! Citeşte în continuare »

Ştii tu, cititorule, ce în­seamnă să mergi după Hri­stos? Înseamnă mai întâi să-L afli pe Hristos, să afli cine este pentru tine Iisus Hristos. Dacă n-ai aflat acest lucru, zadar­nică este chemarea Lui şi za­darnică este predica mea; chiar dacă iadul întreg, cu toate gro­zăveniile lui, 1-aş putea pune în faţa ta, nici atunci nu te-aş putea face să pleci cu ade­vărat după Hristos şi să te ţii de El. Tu trebuie să afli mai întâi că Iisus Hristos este un Mântuitor al tău care a sosit tocmai în clipa când erai o­sândit la moarte pentru pă­catele tale şi El a murit pentru tine. Atât de mult te-a iu­bit pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că şi viaţa Şi-a dat-o pentru tine. Aflând tu acest lucru, trebuie să-ţi soco­teşti viaţa ta ca un dar al Lui şi să ţi-o pui cu totul în slujba Lui şi în ascultare de El. Citeşte în continuare »

Pe aici pe la oraşe, clădirile mai scumpe sunt apărate contra fulgerelor şi trăsnetelor cereşti cu aşa-numitul paratrăsnet. Acest paratrăsnet e un sul de metal (cu vârful aurit). El se aşază pe vârful caselor, iar cu pământul se leagă printr-o sârmă. Pe timp de furtună, acest paratrăsnet – prin anumite legi fizice – are puterea să descarce electricitatea din văzduhul înfuriat. El prinde în sârma sa trăsnetul şi îl conduce în pământ, apărând în acest chip clădirea de sub el.

Ce minunată icoană a Golgotei este şi acest paratrăsnet! Dreptatea lui Dumnezeu nu poate suferi păcatul. Păcatul trebuie pedepsit în vir­tutea paragrafului de lege: „Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). Cerul de sus este veşnic aco­perit de furtuna urgiei lui Dumne­zeu pentru păcatele noastre. Tune­tele şi fulgerele mâniei lui Dumne­zeu ne ameninţă neîncetat. Citeşte în continuare »

Jertfa Crucii este temeiul şi temelia mântuirii noastre, de aceea spunea Apostolul Pavel pe tot locul că „predică pe Hristos cel răstignit” şi „se laudă în crucea Domnului”. Dar jertfa Crucii numai atunci poate fi mântuitoare de suflet, dacă înţelegem 3 lucruri: ce înseamnă Crucea, ce ne dă Crucea şi ce cere de la noi Crucea?

Ce înseamnă Crucea? Crucea înseamnă să-ţi dai seama despre darul cel mare al dragostei şi iertării dumnezeieşti. La picioarele Crucii, tu, cititorule, trebuie să te simţeşti mai întâi apăsat şi doborât de păcatele tale, trebuie să te simţeşti un Adam izgonit în noaptea şi iadul pierzării, ca apoi să-ţi dai seama că nimenea şi nimic nu te poate scăpa din pierzare, decât jertfa lui Iisus. La picioarele Crucii trebuie să-ţi dai apoi seama că păcatele tale bat cuie în mâinile şi picioarele lui Iisus şi omoară pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea tu trebuie să plângi păcatele tale şi să începi a urî din tot sufletul tău păcatul. Citeşte în continuare »

Î. P. C. Sa Părintele Arhimandrit Iuliu Scriban, preaiubitul nostru vestitor şi apărător, îi pune din nou la punct pe criticanţii Oastei Domnului

Ca un dar de sfintele săr­bători ale Pogorârii Duhului Sfânt, Domnul S-a îngrijit să ne trimită două strălucite apărări care pun definitiv la punct toate criticile şi nedumeririle ce s‑au ridicat privitor la mişcarea Oastei Domnului. Prima este apărarea ce ne-a făcut-o în Sinodul Eparhial din Sibiu Î. P. S. Sa mitropolitul Nicolae, cu care ne-am ocupat în numărul trecut. A doua este strălucita apărare pe care o publică cu titlul de mai jos Î. P. Cuv. Sa Părintele Arhim. Iuliu Scriban în revista «Graiul Vremii»:

De ce nu vă mişcaţi şi aici, fraţilor?

Noi am luat hotărât apărarea Părintelui Trifa, cu aşezământul său Oastea Domnului, împo­triva celor care-l necăjesc cu vorba că aşezământul său n-ar călca în căile ortodoxiei. Dar sărind în apărarea Părintelui de la Sibiu, ne minunăm de altele: cum se poate că unii preoţi sar ca muşcaţi de şarpe când văd că unul din ai lor lucrează şi stau ca muţii când văd aşezămintele Bisericii noastre în­călcate? Citeşte în continuare »

Chipul de mai sus ne arată vorbirea ce a avut-o Iisus noaptea cu Nicodim. „Amin, amin, zic ţie, Nicodime – a zis Iisus –, de nu se va naşte cineva de sus, nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu. Zise către El Nicodim: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Au doară poate a doua oară să intre în pântecele maicii sale şi să se nască?”. Răspuns-a Iisus: „Amin, amin, grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Nu te mira că zic ţie că trebuie vouă a vă naşte de sus. Duhul unde voieşte suflă şi glasul lui auzi, dar nu ştii de unde vine şi unde merge; aşa este şi cu tot ce e născut din Duhul”. (Citiţi pe larg în Ioan 3, 1-12). Citeşte în continuare »

Astă vară am fost în lu­mea medicilor şi multe poate omul auzi şi învăţa şi pe acolo. Am văzut un om ce ve­nea în toată săptămâna şi să­ruta mâna unui medic. „Acest om – îmi spunea medicul – era mai înainte cerşetor nepu­tincios. Venea în fiecare zi la cerşit; îi dădeam câte 4, 5 lei şi pleca mulţumit. Într-o zi i-am zis: «Stai, omule, eu pot să-ţi dau un ajutor mai mare decât aceşti lei». I-am examinat neputinţele şi am constatat că suferea de o boală lăun­trică ce se putea tămădui prin operaţie. Toată neputinţa lui era pricinuită de această boală. L-am operat şi l-am redat vieţii sănătos şi voinic. Azi e plin de bucuria vieţii şi această bucurie îl aduce să-mi sărute mâna”… Citeşte în continuare »

Ca să dea o nouă dovadă a Dumne­zeirii Sale, şi pentru ca să întărească în credinţa pe ucenici, Mântuitorul ia cu Sine pe Petru, Iacov şi Ioan, cei mai pregătiţi sufleteşte de a pricepe arătările cereşti, şi se suie în munte să se roage. Citeşte în continuare »

„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Mt 14, 31).

Chipul de mai sus arată o întâmplare din viaţa apostolilor. O furtună cuprinsese corabia în care călătoreau apostolii, când deodată, pe la miezul nopţii, L-au văzut pe Iisus umblând peste valuri şi apostolii, de frică, au strigat, „zicând că nălucă este”. Citeşte în continuare »

Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare. Citeşte în continuare »

În tâlcuirea evangheliei din numărul trecut, am vorbit pe larg despre boli şi încercări. În continuare vom spune din nou că bolile şi încercările sunt legate cu o aţă al cărei capăt este în mâna lui Dumnezeu. Rostul nostru nu este numai să rupem aţa – să scăpăm de boli şi încercări – ci să ascultăm chemarea şi solia lor cea cerească.

Înainte de asta cu sute de ani – în Evul mediu – pentru pedepsirea celor vinovaţi se folosea şi o pedeapsă ciudată. Osânditul era legat de capătul unul scrânciob ce atârna deasupra apei. Iar de celălalt capăt – pe uscat – stăteau judecătorii. Vinovatul era ridicat în sus şi apoi lăsat repede să se cufunde în apă. Judecătorii numărau până la 10, 20; medicii stăteau cu ceasul în mână; osânditul era scos la vreau afară şi apoi iar scufundat şi scos. Pe urmă i se da drumul. Popor mult se strângea la priveliştea acestei pedepse. În chipul de alături se vede o femeie ispă­şind această grozavă pedeapsă. Citeşte în continuare »

Nici nu-mi pot închipui o mai nimerită întovărăşire pentru izbânda propoveduirii cuvântului de mântuire şi pentru înrădăcinarea binelui între oameni. Şi totuşi nu se sprijinesc în deajuns. Preoţimea nu face destulă propagandă şi aşa gazeta nu-i poate veni într’ajutor pretutindenea.

S’a întâmplat şi cazul regretabil, că după câţiva numeri, preotul a scris să nu i-se mai trimită gazeta, că oamenii nu vor să o mai plătească. Iar când a văzut epitropul, că nu se mai pune în vânzare la uşa bisericii, a scris el să i-se trimeată de douăori atâtea gazete ca mai nainte şi va îngriji el să nu ră­ mână nevândute.

Iată o dovadă foarte grăitoare. Şi ca aceasta am putea aduce multe, ca să se vădească lipsa de înţelegere şi de interes, pe care preoţimea ar trebui să le aibă, faţă de cel mai de seamă tovarăş în munca lor pentru îndrumarea religioasă a poporului. Citeşte în continuare »

Evanghelia de duminică ni-L arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lu­mină la doi orbi, vindecă un îndrăcit şi tămăduieşte toată boala şi neputinţa în popor.

O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul! Pe oriunde ajungea El, bolile şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. „Mergând, spu­neţi lui Ioan – zicea însuşi Iisus – că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 4-5). Citeşte în continuare »

În vremea aceea, trecând Iisus, au mers după Dânsul doi orbi, strigând şi grăind: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David!”.

Iar după ce au mers în casă, au venit la dânsul orbii şi le-a grăit lor Iisus: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”. Grăit-au Lui: „Aşa, Doamne!”.

Atunci S-a atins de ochii lor, gră­ind: „După credinţa voastră fie vouă!”. Şi s-au deschis ochii lor. Şi le-a poruncit lor Iisus, grăind: „Vedeţi, nimeni să nu ştie”. Iar ieşind ei, L-au vestii pe Dânsul în tot pământul acela. Citeşte în continuare »

În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigai grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi? Dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci”. Şi a zis lor: „Mergeţi”. Iar ei ieşind, au mers în turma cea de porci şi îndată a sărit toată turma de porci de pe ţărmuri în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi, intrând în cetate, au spus de toate, şi cele de cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L pe Dânsul, L-au rugat ca să treacă din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa. (Mt 8, 28-34)

Învăţătura evangheliei de duminică este aceasta: Citeşte în continuare »

Şi Petru, şi Iuda apostolul au greşit. De frica unei slujnice, Petru s-a lepădat cu jurământ de Domnul, iar Iuda L-a vândut pentru lăcomia banilor. Amândoi s-au căit pentru greşeala ce au făcut. Dar este o mare deosebire între căinţa lor. Petru s-a căit îndată. Ispita şi căderea lui au ţinut o clipă şi această clipă a plâns-o cu amar şi a stropit-o mereu cu lacrimi sfinte de căinţă. „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.” Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR