Arhiva pentru categoria: ‘Lumina Satelor’

Părintele Iosif Trifa

Evanghelia de Duminecă cuprinde minunea tamăduirii unei femei ce purta o boală cumplită de 18 ani. Boala și tămădulrea acestei femei este cu multă învățătură pentru noi și de aceea vom cerceta cu deamăruntul să vedem cum s-a întâmplat minunea.

Prin 3 stări a trecut boala și tămăduirea femeii. Întâia dată ne spune evanghelia că ,,avea duhul neputinții de 18 ani,, și ,,nu putea să se ridice sus nici cum,,. A doua oară ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o și s-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere și întâlnire a femeii cu Iisus a urmat a  treia stare: scăparea și tămăduirea femeii din cunplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste 3 stări trebuie să treacă și mântuirea noastră sufletească Întiadată trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătosă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din evanghelie. Citeşte în continuare »

 (Lc 13, 10-17)

Precum vedeţi în evanghelia de duminică, Iisus le-a dat fariseilor o mustrare şi o învăţătură cum să prăznuiască ziua Domnului. Dar să luăm aminte. Evanghelia de duminică ne mustră şi pe noi şi ne învaţă şi pe noi cum să ţinem cu adevărat şi bine praznicele Domnului.

Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu Ie-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stri­cat-o aşa de mult ca pe porunca a 4-a: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cin­steşte pe ea”. De la început, Lucifer, dia­volul cel mare, a zis slugilor sale: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ!” (Ps 73, 9). Şi de atunci diavolul lucră neîncetat să strice praznicele Domnului. Hotărât, iubiţilor cititori, dumini­cile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba dracilor decât în slujba măririi lui Dumnezeu. A 4-a poruncă bisericească ne spune că ziua a şaptea – duminica – este ziua Dom­nului. Dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui este această zi. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.

Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor ră­suna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.

Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oa­meni dau năvală din toate păr­ţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutre­mură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădej­dea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”… Citeşte în continuare »

2 decembrie

Lumina satelor, nr. 51, 15 decembrie 1929

Cartile acestea au început a iesi întâia data la 1 decembrie 1924. Prima carte a trecut în câteva luni. Semn bun. O sete si însetosare a cuprins parca sufletul poporului dupa Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi, dupa învataturi de mântuire sufleteasca. Parca s-a împlinit în zilele noastre prorocia de la Amos proorocul, ce zice ca va fi foamete pe pamânt, dar nu foamete de pâine, nici sete de apa, ci foame de a auzi cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). De cinci ani de zile, «Lumina Satelor» împarte si ea – dupa ajutorul ce-l are de la Dumnezeu – pâine si apa sufleteasca poporului flamând si însetat. Aceasta foame si sete sufleteasca o astâmpara si cartile de fata.

Dar mai ales am scos aceste citiri si tâlcuiri ca sa trezesc cu ele dragostea si dorinta oamenilor dupa Biblie, dupa cunoasterea si citirea Bibliei, dupa cautarea si aflarea comorilor sufletesti ce sunt în ea. Biblia este Cartea lui Dumnezeu lasata oamenilor pe pamânt, sa afle din ea planul mântuirii lor sufletesti; si eu ma înfiorez când ma gândesc ca sunt atâtia „crestini” care traiesc si mor fara ca sa deschida aceasta carte. Eu ma înfiorez si ochii mi se umplu de lacrimi când ma gândesc ca sunt atâtia crestini care nu doresc sa aiba si sa citeasca macar Noul Testament, adica învataturile Mântuitorului si ale apostolilor. Citeşte în continuare »

1-decembrie-1918-200x141Cinci ani de la măreaţa adunare din Alba – Iulia

Acum sâmbătă (1 Decembrie) se împlinesc 5 ani de când măreaţa adunare de la Alba-Iulia a hotărât alipirea noastră de ţara-mamă. Din acest prilej, se vor şinea serbări în toate şcolile şi prin biserici se vor face slujbe de mulţumire lui Dumnezeu.

Ziua de 1 Decembrie 1918 va rămâne deapururi zi de praznic în Calendarul neamului nostru. N-a sosit aşa pe neaşteptate această zi, ci ea a răsărit din frământările, din luptele, din suferinţele şi aşteptările de veacuri ale unui neam întreg. Înapoia zilei de 1 Decembrie stă toată Golgota neamului nostru, stă câmpia de la Turda cu jerfa lui Mihai, stă  „loagărul” şi mucenicia lui Avram Iancu, stă roata ce l-a tăiat bucăţi pe Horia la Alba-Iulia, stă jertfa celor 800 de mii de căzuţi în război, stă toată istoria trecutului nostru… Citeşte în continuare »

din foaia ”Lumina Satelor”, anul VIII, nr. 21, Sibiu, 19 mai, 1929

„…Cititorule, uită-te cât de frumos este semnul ce-l vor purta cei care s-au hotărât să scoată beţia, sudalma şi alte păcate din viaţa lor! Vrei şi tu să porţi acest semn de mântuire sufletească? Intră în Oastea noastră!

Dar bagă de seamă, cititorule, că semnul nostru nu-i făcut numai să-l pui la piept în semn de fală şi de mândrie, ci cu semnul nostru trebuie să trăieşti şi în    viaţa ta.

Trei lucruri se cer de la mine, de la tine şi de la alţii care voiesc să intre în Oastea noastră şi să poarte medalia noastră:

1. În Oastea lui Iisus trebuie să te supui cu credinţă şi cu ascultare tuturor poruncilor Lui (aşa precum trebuie să te porţi în orice armată). Toate purtările tale, toate faptele şi lucrările tale trebuie să le pui în slujba lui Iisus, căci El e Stăpânul tău. Citeşte în continuare »

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul. Citeşte în continuare »

În evanghelia de duminică – cu pilda lui Lazăr cel sărac şi bogatul –, Iisus Mântuitorul a spus clar şi precis că îndată după moarte urmează o răsplată a faptelor bune şi o pedeapsă a celor rele. Evanghelia spune clar şi precis că este un rai pentru cei credincioşi şi un iad pentru cei răi şi necredincioşi.

Dar faţă de acest adevăr care stă la temelia creştinismu­lui, rătăciţii aşa-numiţi milenişti vestesc nebunia că nu este iad, nu este rai, nu este o înviere a morţilor. Omul moare în rând cu dobitoacele. Citeşte în continuare »

Despre trei morţi ne spune Evanghelia că i-a înviat Iisus Mântuitorul: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Între aceşti trei morţi este o deosebire: fiica lui Iair abia numai „adormise”; tânărul din Nain mergea deja spre cimitir, iar Lazăr începuse a „mirosi”. Erau trei diferite stări de moarte.

Aşa stau şi oamenii faţă de boala şi moartea cea sufle­tească. Unii au adormit numai în răutăţi, alţii merg spre cimi­tir, alţii au murit de mult. Sunt diferite stări de boală şi moarte sufletească, dar toate sunt pe o formă de rele şi primejdioase. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mân­tuitorului. Acolo veţi afla ce în­seamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.

Aici vom aminti ceva des­pre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântu­iască”.

Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a ro­dit. „Păsările ceriului” – înşe­lăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neînce­tat şi recolta seminţei. Când să­mânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o pri­meşte şi n-o grijeşte. Citeşte în continuare »

Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.

Semănătorul din pilda evan­gheliei este Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este Cuvântul Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pământ, gloa­tele se ţineau după EI să-I poată asculta cuvântul… „Niciodată om n-a vorbit ca omul acesta” (In 7, 46) – ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, ma­rele Semănător divin, a semănat în lume o sămânţă eternă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Lumina Satelor, anul II, nr. 1, Sibiu, Duminica 14 Ianuarie 1923

În “L. S. nr. 40 din 5 octombrie 1930, apãru urmãtoarea înștiințare: Lumina Satelor unitã cu Libertatea.

Veste de care se vor bucura, aducem cititorilor noștri. Între foaia noastrã Lumina Satelor și vechea gazetã popularã Libertatea de la Orãștie, s-a încheiat o înțelegere în temeiul cãreia cele douã foi se contopesc în una. Redacția foii Libertatea se mutã în sãptãmîna aceasta la Sibiu, unindu-se cu redacția noastrã… Cititorii L. S. şi ai Libertãții, vor primi din sãptãmînã viitoare aceleași foi… vor primi:

1 – Lumina Satelor unitã cu Libertatea, ca foaie conducãtoare, cu material felurit despre stãri și lucruri din viața culturalã, bisericeascã, naționalã, economicã și politicã a poporului nostru și a țãrii… precum și din viața celorlalte țãri de pe glob…
2 – Oastea Domnului… ca foaie religioasã moralã, povãțuitoare spre bune moravuri în poporul nostru – și
3 – Foaia Interesantã, adaosul literar ilustrat al Libertãții de la Orãștie, care e un magazin de cunoștințe folositoare de tot felul… poezii, schițe, istorioare, povestiri pentru petrecere… Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu învierea tâ­nărului din Nain pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Iisus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi”. (Citiţi această evanghelie pe larg la Luca 17, 11-17)

Despre trei morţi ne spun evangheliile că i-a înviat Iisus: Fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceşti trei morţi i-a înviat Iisus? O, nu. Domnul Iisus a înviat şi învie milioane şi milioane de morţi – din cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moar­tea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc 3, 1). Citeşte în continuare »

„Zis-a Domnul: «Cine va vrea să vie după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa, şi să vină după Mine. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va. Iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său? Că cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinţii Săi îngeri»” (Mc 8, 34-38).

 

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică! Citeşte în continuare »

Ştii tu, cititorule, ce în­seamnă să mergi după Hri­stos? Înseamnă mai întâi să-L afli pe Hristos, să afli cine este pentru tine Iisus Hristos. Dacă n-ai aflat acest lucru, zadar­nică este chemarea Lui şi za­darnică este predica mea; chiar dacă iadul întreg, cu toate gro­zăveniile lui, 1-aş putea pune în faţa ta, nici atunci nu te-aş putea face să pleci cu ade­vărat după Hristos şi să te ţii de El. Tu trebuie să afli mai întâi că Iisus Hristos este un Mântuitor al tău care a sosit tocmai în clipa când erai o­sândit la moarte pentru pă­catele tale şi El a murit pentru tine. Atât de mult te-a iu­bit pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că şi viaţa Şi-a dat-o pentru tine. Aflând tu acest lucru, trebuie să-ţi soco­teşti viaţa ta ca un dar al Lui şi să ţi-o pui cu totul în slujba Lui şi în ascultare de El. Citeşte în continuare »

Pe aici pe la oraşe, clădirile mai scumpe sunt apărate contra fulgerelor şi trăsnetelor cereşti cu aşa-numitul paratrăsnet. Acest paratrăsnet e un sul de metal (cu vârful aurit). El se aşază pe vârful caselor, iar cu pământul se leagă printr-o sârmă. Pe timp de furtună, acest paratrăsnet – prin anumite legi fizice – are puterea să descarce electricitatea din văzduhul înfuriat. El prinde în sârma sa trăsnetul şi îl conduce în pământ, apărând în acest chip clădirea de sub el.

Ce minunată icoană a Golgotei este şi acest paratrăsnet! Dreptatea lui Dumnezeu nu poate suferi păcatul. Păcatul trebuie pedepsit în vir­tutea paragrafului de lege: „Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). Cerul de sus este veşnic aco­perit de furtuna urgiei lui Dumne­zeu pentru păcatele noastre. Tune­tele şi fulgerele mâniei lui Dumne­zeu ne ameninţă neîncetat. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR