Arhiva pentru categoria: ‘Mărturii’

iosif trifaStăruitoarele chemări – repetate număr de număr şi săptămână de săptămână, cu apeluri tot mai înflăcărate şi cu o ţintă tot mai limpede şi mai strălucită – avură un răsunet tot mai larg în mijlocul haosului trupesc şi sufletesc.

Răspunsuri tot mai dese de noi adeziuni îngroşau rândurile Oastei duhovniceşti, nou-înfiinţate. Tineri şi bătrâni, din toate straturile sociale şi din toate ţinuturile româneşti, se adăugau acestei mişcări de renaştere sufletească ce aducea un suflu nou şi plin de nădejde în Biserica şi în ţara noastră.

Se impunea, deci o oarecare rânduială şi îndrumare mai îndeaproape a muncii şi a luptei spre ajungerea scopului măreţ pe care şi-l propusese Lucrarea cea nouă.

Astfel, în numărul 25, din 1 iulie 1923, deci numai după jumătate de an de la pornirea Lucrării Oastei, Părintele Iosif scria următoarele: Citeşte în continuare »

despre post

din foaia „Lumina Satelor”, anul XII, Nr. 13, Sibiu, 26 martie, 1933

Iubiți frați și surori. Jurământul pe care Dumnezeu îl face lui Avraam cu privire la viața urmașilor săi, este cel mai din urmă mod de convingere a faptului că, făgăduința nașterii unui popor ales, este un adevăr incontestabil (Facerea 12, 1-3). Chiar dacă Sarra a râs în sinea ei la momentul respectiv, nevrând să dea crezare la cuvântul Domnului care-i înștiința că vor naște pe singurul lor fiu legitim (Facerea 18, 10-15). Din păcate, acest râs vinovat a rămas ca o cicatrice pe trupul omenirii, care ne face să înțelegem cu întristare că de fiecare dată când Dumnezeu promite împotriva oricărei logici liniare, reacția primă a omului ancorat în teluric, este de a lua în derâdere înștiințarea. Doar cei care încă cred cu încăpățânare în mister și taină, poziționându-se prin gestul lor împotriva oricărei critici a interpreților de serviciu, mai păstrează vie în adâncul lor această flacără avraamică a credinței dătătoare de binecuvântări divine (Evrei 6, 14-15). Toți ceilalți în schimb, care și-au raționalizat ființa, devin niște cruci încă vii, niște mormane de sare, niște osificați în spirit, niște saltimbanci asemănători Sarrei din trecut. Citeşte în continuare »

din cuvântul fratelui Traian Dorz
la adunarea de sfat frăţesc de la Galaţi – 16 septembrie 1988

Cultul Maicii Domnului este cunoscut. Este un cult care s-a păstrat în poporul nostru de la naşterea lui. În poporul nostru, toţi bătrânii, părinţii noştri, au spus: „Domnul şi Maica Domnului”. Era atâta respect faţă de această persoană sfântă, potrivit Bibliei! Dacă arhanghelul s-a închinat înaintea ei şi i-a zis: „Plecăciune ţie”, noi am înţeles că noi suntem şi mai datori să facem acest lucru, considerând misiunea ei o misiune divină pe pământ. Ea a fost aleasă de Tatăl Ceresc să fie Maica Fiului Său, a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru. Deci am zis: „Maica Domnului este, pentru poporul nostru, o fiinţă sfântă”. De câte ori ne rugăm: „Maica Domnului, roagă-te pentru noi…”! Şi acest bun obicei l-am moştenit de la mama şi de la tata, şi de la părinţii noştri, din strămoşii noştri de la început. Citeşte în continuare »

poezie

din foaia „Lumina Satelor”, anul VII, nr. 13, Sibiu, 25 martie, 1928

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

iosif trifa

din foaia „Lumina Satelor”, anul VII, nr. 13, Sibiu, 25 martie, 1928

din forbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985

Ne rugăm Sfintei Fecioare, Maica Domnului, care stă la dreapta Domnului Iisus (după cum este scris: „Maica Ta stă la dreapta Ta îmbrăcată în aur de Ofir) să se roage pentru noi. Ea, acum două zile, a avut sărbătoarea Adormirii şi înălţării ei la dreapta Domnului. Ea, care a fost binecuvântată de Dumnezeu şi aleasă să fie vasul cel mai scump rânduit de Dumnezeu să fie o colaboratoare cu El la mântuirea neamului omenesc, s-a bucurat şi pe pământ, se bucură şi în veşnicie de cea mai mare binecuvântare de la El.

Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a pus în inimile noastre preţuirea evanghelică şi pentru Sfânta Fecioară. Arhanghelul Gavriil (cum spune el în scrierea lui Daniel… zice: „Eu, Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”), el, îngerul care stă în faţa lui Dumnezeu, a fost trimis să aducă vestea aceasta acelei sfinte şi alese fiinţe de pe pământ, pentru ca să arate prin această alegere ce înţelepciune a fost în lucrarea lui Dumnezeu. De obicei, se spune că arătarea Sfintei Treimi pentru prima dată în istorie şi în Evanghelie a fost cu ocazia Botezului Mântuitorului, când, în apele Iordanului, Tatăl a mărturisit despre Fiul şi Duhul Sfânt S-a arătat ca un porumbel. Adevărat a fost acest lucru. S-a arătat Sfânta Treime atunci… Dar prima dată S-a arătat în momentul în care îngerul a venit să mărturisească Sfintei Fecioare alegerea ei de către Dumnezeu. Atunci îngerul a zis: „Tatăl te-a ales, Fiul Se va naşte din tine şi Duhul te va umbri”. Iată, arătarea Sfintei Treimi s-a făcut prima dată [la Buna Vestire].

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3

pag1

din foaia „Lumina Satelor”, anul II, nr. 11, Sibiu, 25 martie, 1923

Citeşte în continuare »

iosif trifa

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

pag1

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

poezie

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

Pr Vladimir

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

poezie

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!

Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.

La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă. Citeşte în continuare »

iosif trifa

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.

Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.

Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16). Citeşte în continuare »

Pr. Iosif

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

iosif trifa

din foaia „Isus Biruitorul”, anul I, Nr. 13, Sibiu, 24 martie, 1935

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR