Arhiva pentru categoria: ‘Mărturii’

1. Nu este fericire mai mare ca atunci când cei doi soţi merg după Hristos pe pământ.
Ei, în curând, pe urmele Lui, vor ajunge amândoi şi unde locuieşte El. Adică în fericirea şi în lumina Lui veşnică.
Dar nici durere nu-i mai mare decât atunci când unul dintre cei doi soţi merge după păcate.
Sau amândoi. Citeşte în continuare »

11. Puterea prin smerenie,
şi măreţia prin ascultare,
şi simplitatea prin iubire,
– aceasta este calea lucrării lui Dumnezeu cea tainică şi sfântă.
În felul aceasta au apărut toţi trimişii lui Dumnezeu şi aşa vor fi până la sfârşit.
Tatăl a trimis un Miel şi un Rob.
Fiul a trimis nişte miei şi nişte robi (Luca 10, 3). Citeşte în continuare »

Parintele-Vasile-OuatuPrecum Iisus, prin moarte şi în­viere, a ieşit biruitor, tot astfel şi Oastea va birui prin jertfa ostaşilor care, îngenuncheaţi continuu la picioarele lui Iisus, să privească mormântul gol, semnul desăvâr­şitei biruinţe.

Îndemnând pe fraţii la luptă, căci a noastră este biruinţa, Oastea trebuie să rămână în lume o vrednică mărturie despre toate câte ne-a făcut nouă Domnul. (părintele V. Ouatu)

Secretariatul

«Oastea Domnului» nr. 19 / 7 mai 1933, p. 2

Dacã unde sunt doi puterea creşte când este vorba de mâini ori de umeri – atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi. Citeşte în continuare »

Pr. Vasile Ouatu„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?

Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?

Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu ade­vărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împă­răţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18). Citeşte în continuare »

1. Hristos este Piatra din capul unghiului.
O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna,
în mijlocul vostru, Temelie veşnică, stă Unul,
El, Unicul
– şi voi nu-L cunoaşteţi…
În mijlocul ştiinţei şi al filozofiei stă El,
soluţia unică şi criteriul unic,
fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
Ferice de înţelepciunea care Îl descoperă! Citeşte în continuare »

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“ (Mt. 11, 28-30).

O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El.

O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El!

Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că viaţa după Evanghelie este un jug greu de purtat.

– Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de pe acum în jug, mi-a răspuns astă-vară un tânăr pe care îl chemam să intre în Oastea Domnului. Citeşte în continuare »

11. Smerenia nu se uită niciodată la cât a făcut,
ci se uită la cât mai este încă de făcut înainte.
Nu priveşte la cât este, ci la cât ar trebui să fie.
Nu se aşază printre cei dintâi, ci printre cei din urmă
şi, chiar dacă împlineşte o slujbă aleasă şi sfântă, trăieşte mereu cu povara temerii şi cu conştiinţa slăbiciunii că nu este
şi că nu merită să se cheme că este
ceea ce este într-adevăr. Citeşte în continuare »

În seara arestării Sale, Mântuitorul nostru iubit a spus un cuvânt testamentar ucenicilor Săi: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16, 33).

Şi într-adevăr, copiii lui Dumnezeu, toţi copiii lui Dumnezeu au necazuri în această lume.

Domnul însă nu le-a spus că în lume vor avea numai necazuri, ci a spus că vor avea necazuri.

Viaţa unui adevărat copil al lui Dumnezeu este plină de bucurii ca o noapte senină de vară cu cer albastru şi cu lună plină. Citeşte în continuare »

1. Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salariu sau pentru o laudă.
Pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după „râvna” Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi,
pentru a-L face lumii cunoscut pe Mântuitorul său Preaiubit. Pe Hristos.
Aceasta este deosebirea.
Dumnezeu n-a trimis predicatori, ci mărturisitori ai lui Hristos. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mân­tuitorului. Acolo veţi afla ce în­seamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.

Aici vom aminti ceva des­pre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântu­iască”.

Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a ro­dit. „Păsările ceriului” – înşe­lăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neînce­tat şi recolta seminţei. Când să­mânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o pri­meşte şi n-o grijeşte. Citeşte în continuare »

Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.

Semănătorul din pilda evan­gheliei este Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este Cuvântul Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pământ, gloa­tele se ţineau după EI să-I poată asculta cuvântul… „Niciodată om n-a vorbit ca omul acesta” (In 7, 46) – ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, ma­rele Semănător divin, a semănat în lume o sămânţă eternă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.

Citeşte în continuare »

Ne-am înşelat totdeauna când am zis: Am semănat aici ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, – dar nu se vede nici un rod. Mi-am scos sufletul să-l ajut măcar pe cineva să se ridice şi să pornească măcar şi încet pe calea Domnului, – dar nu se vede nici o speranţă la ni-meni. Şi sămânţa zace uneori mult timp sub brazdă şi se pare că s-a pierdut. Dar nu – numai ce o vezi dintr-o dată ieşind. Aşteaptă cu încredere şi vei vedea şi Cuvântul aşa!

Să nu ne îndoim de puterea de rodire a Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de târziu şi cât de departe, orice cuvânt va aduce rod. Citeşte în continuare »

Între anii 1923 şi 1925, Părintele Iosif a suferit şi cu ochii, fapt care l-a determinat să urmeze un tratament special şi să poarte ochelari. În legătură cu aceasta, după întoarcerea sa de la Ierusalim, în cartea «Pe urmele Mântuitorului» se destăinuieşte în felul următor:

La lacul Siloamului

Cred că ştiţi cu toţii evanghelia orbului din naştere pe care l-a tămăduit Iisus ungându-i ochii cu tină şi trimiţându-l să se spele în lacul Siloamului. Citiţi pe larg această minune la Ioan 9, 1-41.

Această vindecare s-a petrecut în Ierusalim.

Ierusalimul este aşezat sus pe colina muntelui Sionului, iar lacul Silo­amului este în afara Ierusalimului, tocmai în valea Chedron, în sudul Ierusalimului. Din Ierusalim trebuie să cobori mult până ajungi la lacul Siloamului. Citeşte în continuare »

11. Cât de multe crezuri, învăţături, cărţi, curente şi idei sunt lumini amăgitoare ce-i duc pe bieţii oameni care le urmează pe cărări mincinoase şi pe drumuri rătăcite,
lăsându-i în întuneric şi deznădejde tocmai atunci când au nevoie mai multă de ajutorul luminii.
O, cu cât ar fi fost oamenii mai fericiţi fără ele, fără aceste lumini mincinoase!
Pentru că este mult mai bine să nu ştii nimic decât a şti rău.
Şi a nu avea nici un îndrumător decât a avea unul orb. Citeşte în continuare »

1. Hristos Iisus, Dumnezeul nostru, este Dumnezeul cel fără de început.
Înainte de a fi Timpul, când era numai Veşnicia, El era.
Căci Timpul, adică veacurile, au început o dată cu creaţiunea văzută şi va sfârşi o dată cu ea (Evrei 1, 2).
El este dinainte de Timp şi va rămâne şi după el.
Prin Hristos au fost făcute şi Spiritul, şi Materia, şi Timpul.
Şi toate acestea se ţin prin El. Citeşte în continuare »

Pentru reconstituirea unei statui, piesă de muzeu din Grecia, a fost nevoie de o aşteptare timp de tocmai o sută de ani.

Se spune că cel mai bogat muzeu din lume este fundul mărilor şi al oceanelor. Acestei statui din Grecia, găsită pe fundul oceanului, exact la o sută de ani şi exact din acelaşi loc i-a fost scos şi braţul ce-i lipsise până atunci timp de un secol.

Pentru cunoscători, nu neapărat o statuetă, ci chiar şi un ciob are valoare incalculabilă, ca pentru un istoric, un petec de pergament antic. Acestea pentru un necunoscător nu înseamnă nimic. Şi totuşi ce valoroase sunt!

Beduinul de pe malul Mării Moarte putea să-şi facă dintr-o bucată de manuscris de piele, găsit în peştera de la Qumran, curea la opinci. Pentru că nu vedea importanţa şi valoarea unui manuscris antic. De aceea nu trebuie să ne mirăm de cei care zic că „au ochi“ când folosesc trecutul încărcat de glorie eternă pentru a-şi face curea la opincile umbletelor lor. Citeşte în continuare »

Frica morţii a pierit prin iubirea faţă de Hristos şi faţă de aproapele, făcând posibilă mărturisirea Sfântului Cuvânt şi a numelui lui Iisus Hristos cel Răstignit, lumii întregi.

Iată începutul măsurilor luate împotriva ucenicilor Domnului în primele zile după înălţarea Lui la cer:

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod… Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult, până acolo că scoteau bolnavii chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei… Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis: Citeşte în continuare »

În foaia «Lumina Satelor» nr. 40, din 12 octombrie 1924, Părintele Iosif publică primul concurs pentru un imn al Oastei, cu un premiu de doi dolari.

Iată ce scria el, printre altele, atunci: „Se pune un premiu de doi dolari pentru un cântec de marş, pe seama celor din Oastea Domnului. Un prieten al gazetei, din America, îmi trimite o «cinste» de doi dolari. Am aflat de bine să pun această «cinste» în slujba Domnului. Deschid, cu aceşti dolari, aici la gazetă, o întrecere (concurs) pentru cine va scrie cel mai bun cântec (poezie) de «marş» pe seama celor din Oastea Domnului. Se ştie că orice armată îşi are «marşul» ei, adică, cântarea de biruinţă în sunetul căreia pleacă la luptă. Această gazetă încă a strâns o Oaste a Domnului, care cheamă la luptă pe oameni să se hotărască la o viaţă nouă cu Domnul, pentru ca apoi să poată duce la biruinţă lupta… contra tuturor relelor care vin de la vrăjmaşul diavol. Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR