Arhiva pentru categoria: ‘Mărturii’

sosS.O.S. Un strigăt de trezire! La luptă fraţi!

…Ne pier fraţii! Înghiţiţi de valul lumii, iată-i, se afundă în valuri!

Înşelăciunea păcatului, amăgirea antihriştilor, laţul ispititorului îi doboară până şi pe „fiii împărăţiei“.

Câţi „tăciuni“, aprinşi altădată, abia mai fumegă azi, iar alţii s-au stins de tot. Câţi din cei ce mărturiseau pe Domnul şi vesteau Cuvântul Său, azi nici nu mai citesc Biblia, iar ochii lor stinşi arată că ei nici nu se mai roagă.

Unii s-au încurcat cu treburile vieţii şi ale lumii şi au lepădat haina de ostaş al Domnului, pentru a îmbrăca pe cea de rob al lumii. Alţii au dormit de-a binelea, răpuşi de oboseală şi de împuţinarea credinţei. Iar alţii, care prinseseră cu mult curaj coarnele plugului, acum se uită mereu înapoi. Mulţi au încetinit alergarea, însă, la un mic îndemn, ar prinde iar curaj. Citeşte în continuare »

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor.

Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, ascultam în fiecare dimineaţă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimineaţă.

Şi seara, tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac vecernia lor. Răsună pădurea de „slujba“ lor seara.

Şi de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului“.

Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului“. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu“ (Fapte 2, 46), de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi“ (Fapte 4, 33-34).

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

icon-Fr-Ioan-MariniPe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte“ (Is 62, 6-7).

Bolnavii şi îndrăciţii vindecaţi de Mântuitorul, adeseori, Îi cereau – drept recunoştinţă şi mulţumire – să-i lase să meargă după El. Dar Domnul Iisus spunea fiecăruia: „Du-te la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut ţie Dumnezeu“. Astfel, fiecare tămăduit, fiecare păcătos iertat, devenea, prin porunca Celui ce-l vindecase şi-i dăduse iertarea păcatelor, un vestitor al Domnului şi un propovăduitor al vieţii celei noi, pe care a aflat-o în Mântuitorul.

Tămăduirea şi iertarea de care se bucură un suflet aduceau cu ele şi o îndatorire: aceea de a spune şi altora despre Dumnezeu şi despre lucrarea Lui care s-a făcut cu ei. Astfel, bolnavul tămăduit şi păcătosul iertat deveneau vestitori ai lui Dumnezeu şi misionari ai Mântuitorului. De la orbul căruia Domnul i-a dăruit vederea şi care spune vecinilor că „Iisus este Cel care i-a deschis ochii“ şi până la Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, care străbate lumea întreagă, toţi cei care au aflat pe Hristos Îl mărturisesc şi vestesc lucrarea minunată a Sa tuturor celor din jurul lor şi altora din depărtări. Căci ei nu pot să tacă şi să nu spună şi altora despre ceea ce au văzut şi au auzit, despre ceea ce s-a petrecut chiar cu ei înşişi. Citeşte în continuare »

dovezi

din foaia „Lumina Satelor”, anul VI, Nr. 8, Sibiu, 20 februarie 1927

Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui!

Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui

Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui!

Vorbiţi despre toate minunile Lui!

Făliţi-vă cu Numele Lui Cel Sfânt!

Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!

Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui!

Căutaţi necurmat faţa Lui!

(Ps 10, 1-4)

 

Împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Lc 10, 9)

„După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici“ (Lc 10,1).

Câmpul de lucru al Împărăţiei lui Dumnezeu s-a lărgit. Cei doisprezece trimişi ai Domnului nu răzbesc. De aceea Domnul cheamă încă şaptezeci de lucrători. Ei merg doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El. Citeşte în continuare »

Părintele Vasile Ouatu

Ajuns în cartierul Ghencea, fără biserică, acest om al lui Dumnezeu, cu un trup puţintel ca al Părintelui Iosif, dar cu un suflet uriaş, şi-a luat ca o sarcină cerească, ridicarea, în această parte a Capitalei, plină numai de păcătoşenie şi necredinţă, a unei mari şi puternice biserici.

Predat el însuşi Domnului, mai întâi, s-a devotat apoi în totul Lucrării Lui. A ridicat în cartierul Ghencea, mai întâi, o puternică biserică vie de suflete predate Domnului, apoi, împreună cu acestea, o adevărată catedrală şi de zid, în care să fie slăvit Numele Domnului şi mărturisit Cuvântul Său.

Mai târziu, vom avea prilejul să vorbim mai pe larg despre toate aceste lucruri.

Acum am vrut să spunem doar atât că, de acest preot, atât de departe ca trup de Părintele Iosif, Domnul S-a folosit spre a-l ajuta pe trimisul Său, în cel mai înalt fel, tocmai în cele mai grele clipe ale vieţii sale. Citeşte în continuare »

biblie

din foaia „Lumina Satelor”. anul VII, Nr. 8, Sibiu 19 februarie 1928

din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la o adunare de botez de la Ighiel – anii ’70

Totodată aş vrea să vorbesc ceva şi din Isaia 55. În Isaia 55 este o chemare deosebită pentru cei care vor să vină la Dumnezeu şi să facă legământ cu Dumnezeu.

„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape. Chiar şi cel ce n-are bani. Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată. De ce cântăriţi argint pentru ceea ce nu foloseşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceea ce nu satură? Veniţi la Mine şi sufletele voastre se vor desfăta cu bucate gustoase”.

Poate este cineva aici care vrea să facă legământ, în seara aceasta, cu Dumnezeu. N-am vrea să trecem aşa uşor peste aceste lucruri, pentru că de aceea ne-am strâns aici. Nu ne-am strâns noi. A fost planul lui Dumnezeu, ca să ne mustre, ca să ne cioplească, să ne cheme, ca să ne îndrepte, ca să ne cureţe de tot ce este murdar în viaţa noastră, cum spuneau şi fraţii dinainte. Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Arad

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare

Ni s-a spus: „Unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt acolo”. Să ştiţi: Domnul este totdeauna prezent în adunare. În clipa aceasta El este aici! Aşa de adevărat este cuvântul acesta, că sufletele simţitoare şi treze Îl simt. Este aici… Valurile de iubire pe care le simţim, puterea, mângâierea, bucuria, fiorul dragostei care ne umezeşte ochii şi ne face inimile să ardă nu vine de la noi; vine de la El! El este Acela care ne umple inima de putere. O, dacă ar fi – aşa ca acelora din Emaus – să ni se înlăture de peste ochi, o clipă, vălul care îi acoperă, cum L-am vedea şi cum L-am recunoaşte… Citeşte în continuare »

În ziua de vineri, 19 februarie 1937, i-a spus soţiei sale că Domnul îl trage de mână şi că în curând va pleca la El. A cerut să i se aducă copilaşii să-i binecuvânteze, i-a îmbrăţişat pe copilaşi şi pe mama lor şi, cu un ultim cuvânt: „Vă iubesc!”, a plecat la Domnul în seara aceleiaşi zile.

Pr-Vasile_Ouatu_211Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununaţi fiind de preotul Toma Chiricuţă de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.
A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica „Sfânta Treime” – Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidaţi. Avea o minte pătrunzătoare şi o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăţia vieţii sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privinţele un exemplu de viaţă curată şi smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înţeles şi despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silinţele să-l împlinească. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare

(…) De ce mai trebuie să fie o judecată şi la urma urmelor, când fiecare om este judecat o dată cu moartea sa?

În Evanghelia de la Luca, în capitolul 16, doar este scris: „Când bogatul nemilostiv a murit, el a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. Când săracul Lazăr, credincios, a murit, îngerii l-au dus în sânul lui Avraam”. Judecata era deja făcută. Fiecare îşi primise de atunci plata pentru faptele sale. Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Mai este o judecată”. Mai trebuie să fie o judecată.

Şi acum înţeleg şi mai bine de ce trebuie să mai fie, la capătul vremurilor, încă o judecată. Pentru că binele celui bun nu moare o dată cu el; pentru că răul celui rău nu moare o dată cu el. Citeşte în continuare »

fr-ioan-opris (1)din vorbirea fratelui Ioan Opriş
de la nunta de la Piatra Şoimului – 9 martie 1977

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute de ochii tăi. Dar nu uita că pentru toate acestea vei fi chemat la judecată”. Şi zice mai departe, ultimul verset din capitolul 12: „Şi judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. Faptele făcute pe faţă se mai răsplătesc şi aici. De multe ori, o palmă dată cuiva ţi se răsplăteşte cu două – dacă nu cumva cu nouă… Dar faptele făcute în ascuns, de care nu ştie numai Acela în faţa Căruia stai gol şi descoperit, pe acelea nu le cunoaşte nimeni. Tu poţi să te ascunzi – aşa cum am amintit – şi de cel mai intim prieten sau prietenă a ta sau de soţul tău, dar de Dumnezeu nu te poţi ascunde. Şi acolo spune aşa: „Dar pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată”. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la o adunare de botez de la Ighiel – anii ’70

Dacă El va sta în picioare, cine va fi acela care va putea să stea în faţa Lui? Cum spune psalmistul în Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori. Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă care îşi dă roada la vremea sa, ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit. Nu tot aşa este cu cei răi. (Aici am vrut să ajung.) Ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot să-şi ţină capul sus în ziua judecăţii”. Fraţii mei, cum vom sta noi în faţa lui Dumnezeu când noi am avut o chemare deosebită, când am avut o învăţătură deosebită în Lucrarea aceasta? Nu s-a găsit în învăţătura Lucrării acesteia – pe care o cunoaşteţi fie din cărţile Părintelui Iosif şi ale fratelui Marini, fie din ale fratelui Dorz, fie de prin foile «Isus Biruitorul» şi «Viaţa creştină», şi «Oastea Domnului» –, nu vă aduceţi aminte că nu s-a putut găsi în cărţile acestea şi în literatura aceasta nici un cuvânt care ar fi putut să ne ducă la prăpastie şi la prăpăd? Ci în totul au fost lucruri minunate pentru mântuirea noastră. Nici o lucrare nu s-a găsit să aibă o astfel de învăţătură, atât de minunată. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la o adunare de botez de la Ighiel – anii ’70

Mă bucur că ne aflăm aici în faţa lui Dumnezeu şi mă bucur când şi El este în mijlocul nostru, după cum ne-a făgăduit.

Fraţii mei, mai întâi de toate, aş vrea să vă salut cu salutul nostru frăţesc din Lucrarea aceasta din care facem parte:

Slăvit să fie Domnul!

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţii mei, toate cuvintele care s-au spus aici în acest loc, toate cuvintele din partea fraţilor au fost privitoare la un singur lucru: la Domnul Iisus, în chip deosebit şi-n chip minunat. Deşi unii au vorbit într-un fel şi alţii au vorbit într‑altul, toate aceste cuvinte Îl arată pe El… Îl arată pe El. Scriptura Îl cuprinde pe El şi ne cuprinde şi pe noi. Aşa cum ştim, după cum ni-L arată pe El, ea arată şi omenirea întreagă, împărţită în două: unii pentru viaţă veşnică şi alţii pentru osândă şi ruşine veşnică. Deci, la fel, şi eu aş vrea să mărturisesc despre El şi totodată să mărturisesc şi despre noi, cum şi Scriptura vorbeşte despre El şi despre omenirea întreagă, împărţită în două: fie în Împărăţia lui Dumnezeu, fie în osânda veşnică. Citeşte în continuare »

Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

Daniil era dregător în slujba împăratului. Era cel mai vrednic şi cinstit. «În el era un duh înalt» (Dan. 6, 4). Dar zavistia şi răutatea omenească – de totdeauna – nu puteau suferi acest lucru.

Ceilalţi dregători îl urau pe Daniil şi «căutau să afle ceva asupra lui ca să-l pârască, dar n-au putut să găsească nimic» decât o pâră mincinoasă şi cu asta l-au aruncat în groapa leilor. Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR