Arhiva pentru categoria: ‘Meditaţii’

Universul spiritual cunoaşte o continuă creştere, în care nu există limite. Acest lucru îl putem urmări şi observa fiecare prin noi înşine. Vedem că şi în noi cunoaşterea este într-o creştere continuă.

Din momentul în care ne-am întors la Dumnezeu şi am trăit revelaţia naşterii din nou, făptura noastră cea nouă cunoaşte mereu o creştere în toate privinţele, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „…să creşteţi în toate privinţele”.

Noi, fiecare, ne căpătăm din Hristos, aşa cum mlădiţa din tulpină, seva de creştere şi rodire.

Astăzi cunoaştem mai mult decât ieri.

Mâine vom cunoaştem mai mult decât astăzi.

Adevărurile pe care înainte nu le cunoşteam, acum capătă pentru noi o cunoaştere strălucită. Am scris anul trecut o poezie, am făcut anul trecut un desen, am lucrat anul trecut la ceva. Când, anul acesta, acum sau peste un an, mă întorc înapoi la ceea ce am creat, văd că la ceea ce mi se părea atunci la cel mai înalt nivel posibil pentru acele împrejurări – acum starea mea depăşind mult nivelul acesta –, am de îndreptat atât de multe. Văd mereu lucrurile [de la un nivel] mai nou şi le conturez adevărurile şi frumuseţile lor spre desăvârşire. Citeşte în continuare »

Dumitru Trifa – tatăl Părintelui Iosif

  1. Fiul moţului – Dumitru Trifa

Era o după-masă de toamnă. Pe marginea unei poieni din apropiere de Certege, o tânără fată, anume Anuţa, păştea oile, având împreună cu ea încă trei fetiţe care o însoţeau în fiecare zi.

Tânăra Anuţa le povestea lucruri potrivite cu înţelegerea anişorilor lor şi le învăţa lucrul de mână.

În acea după-masă, la acea oră, sub un arin bătrân, ea stătea cu fetiţele în genunchi, învăţându-le „Tatăl Nostru“. Lângă ele era un pui de căprioară care venea zilnic să sugă lapte de la o oaie al cărei miel, în vară, fusese mâncat de acelaşi lup care mâncase şi căprioara, mama puiului. Citeşte în continuare »

Prieten tinereţii mele
şi lacrimilor mele Dor
şi Soţ singurătăţii grele
– Te cânt, Iisus – şi Te ador.

Citeşte în continuare »

Ultima scrisoare
De la sanatoriul din Geoagiu, părintele Vasile i-a scris Părintelui Iosif scrisoarea de mai jos, ultima lui mult-grăitoare scrisoare – testamentară:

 

Scump şi iubit părinte Iosif!

Nu v-am putut scrie până acum. Sunt istovit complet. M-am simţit mai demult bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptat înainte, cu credinţă în Dumnezeu. Acum sufăr din greu, pentru că lupta de zi şi noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Citeşte în continuare »

Avram Iancu (1822 – 1872)

1. Moţul Nicolae Trifa

Când, în vara lui 1848, s-au tras clopotele în dungă de s-au cutremurat şi înfiorat toţi munţii Apuseni, atunci zeci de mii de moţi şi-au sărutat părinţii, soţiile şi copii – unii pentru ultima oară – şi au plecat apoi „la arme“, aşa cum le fusese înţelegerea. Dar n-au plecat fiecum. Noi, cei de azi, aproape că nici nu ne putem închipui cum au plecat ei la Iancu.

Până când femeile sau mamele le-au copt mălaiul în spuza focului de lemne, pentru care au făcut zeci de zile de iobăgie sau au primit bice pe spinare, cei chemaţi şi-au cârpit opincile şi şi-au potrivit coasa care, îndreptată, devenise apoi lance. Citeşte în continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea – aşa cum spuneau cântările duhovniceşti – binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul cel din naştere de la Ioan capitolul 9. Am tâlcuit-o pe larg anul trecut, în «Lumina Satelor». În legătură cu această evanghelie, dăm învăţătura de mai jos.

Mai anul trecut am citit prin ziare o ştire cu mult înţeles sufletesc. Într-un spital, un orb şi-a recăpătat vederea printr-o grea operaţie săvâr­şită de un medic vestit.[1]

Orbul s-a reîntors în satul lui văzând. Ve­stea acestei minunate tămăduiri s-a răspândit degrab’ în lumea orbilor. Citeşte în continuare »

De la suferințe și prigoane întru ospățul convertirii

 

Iubiți frați și surori. Aflându-se în cea de-a doua sa călătorie misionară (cu scopul de a cerceta Bisericile întemeiate în călătoria misionară precedentă), Sfântul Pavel alături de colaboratorul său Sila, poposesc în Filipi, o colonie romană, un oraș latinizat, a cărui administrație o copia pe cea a Romei[1]. Aici după ce o botează pe Lidia, o vânzătoare de porfiră, împreună cu toată casa ei[2] (Fapte 16, 14-15), vindecă o slujitoare cu duh pitonicesc (adică duh de ghicire, trăgându-și numele de la șarpele Python care era simbolul oracolului de la Delphi, patronat de zeul Apollo[3]), fapt ce atrage asupra lor, ura stăpânilor dornici de câștig facil (Fapte 16, 19-22). Au reușit aceștia printr-un complot rușinos să îndrepte ura dezlănțuită a mulțimii împotriva lor, iar după ce au fost aspru persecutați (bătuți cu vergi), au fost aruncați în temniță (Fapte 16, 23-24). Citeşte în continuare »

13. Dacă aţi fi orbi faţă de lume, atunci aţi fi ca unii care nici n-ar fi făptuit păcatul, fiindcă ceea ce nu poţi vedea, nu poţi nici dori.

14. O, dacă aţi fi orbi faţă de diavolul, atunci n-aţi avea păcat faţă de Iisus.
Dar, dacă cu voinţa şi cu ştiinţa voastră sunteţi orbi faţă de Iisus, cum să nu aveţi păcat?
Căci toate celelalte păcate izvorăsc din acesta unul. Citeşte în continuare »

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VI a după Paşti
(a Orbului)

Evanghelia de la Ioan 9,1-38

1 Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. 5 Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. 6 Citeşte în continuare »

O Evanghelie de 40 de versete. Bogată, plină de înțelesuri, marchează ultima Duminică dinaintea celor 40 de zile de la Învierea Domnului, făcându-se prag de înțelegere Înălțării. Un orb este pricină de întrebare: „Rabbi, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). O curiozitate morbidă, nelalocul ei într-o familie duhovnicească. Ce mai conta, de vreme ce pe ei nu-i durea inima de cel orb? Pe Hristos Îl tulbură întrebarea și reacționează cu o minune. Pecetluită cu scuipat și tină (Ioan 9, 6), cam cât valora curiozitatea ucenicilor atinși oarecum de curiozitatea cinică din jur. Domnul îl trimite orb la scăldătoarea Siloamului și omul revine văzând. Cerșetorul își umplea de lumină viața. Citeşte în continuare »

Şi trecând Iisus, a văzut un orb din naştere şi L-au întrebat învăţăceii: „Cine a păcătuit, acesta, ori părinţii săi, de s-a născut orb?”. Iisus le răspunde: „Nici el, nici părinţii, ci pentru ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu în el… Cât timp sunt în lume, lumină sunt lumii”. Apoi a scuipat jos, a făcut tină, a uns ochii orbului şi l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului. Şi s-a întors văzând.

 

Toţi s-au mirat de această minune: vecinii, trecătorii şi sfatul cărturarilor şi al fariseilor. Aceştia nu s-au putut bucura de fericirea vindecatului, ci au cercetat să afle do­ctorul şi să-l pedepsească fiindcă a săvârşit minunea în zi de sâmbătă. Chemat înaintea adunării, orbul vindecat a mărturisit că doctorul său e de la Dumnezeu. Şi, pentru această mărturisire, e dat afară şi batjocorit. Dorea să-L întâlnească pe binefăcătorul său şi Iisus îl află într-o zi la biserică. Aici i se descoperă, iar acesta se închină lui Iisus. Citeşte în continuare »

Până când nu te-ai născut într-o familie, cum să fii moştenitorul acestei familii?

Până n-ai intrat într-o casă, cum să lucrezi în ea?

Până n-ai îmbrăcat uniforma, cum să spui că eşti ostaş?

 

Naşterea din nou este actul prin care reintri în familia lui Hristos. Citeşte în continuare »

Când Sfântul Apostol Petru stătea, în seara judecăţii Mântuitorului, printre aprozii lui Caiafa, unii dintre aceştia i-au zis: Nu mai încape îndoială că şi tu ai fost cu El, căci şi vorba te descoperă.

Pricepuseră că fusese cu Iisus.

 

Poetul persan Saadi spune:

Mă plimbam odată şi, jos, printre frunzele uscate, am văzut o frunză plăcut mirositoare. Am ridicat-o şi i‑am simţit un dulce miros:

– Frunză, i-am zis eu, tu eşti trandafir? Că miroşi ca un trandafir.

– Nu, mi-a răspuns ea, nu sunt trandafir! Dar am stat lângă un trandafir.

 

Frate şi soră, dacă voi staţi lângă Hristos, nu se poate să nu purtaţi ceva din mireasma Lui în vorbirea şi purtarea voastră (II Cor 2, 15).

Traian DORZ
din ”Împreună lucrători cu Dumnezeu”
Ed. a 2-a, rev.. – Sibiu : Oastea Domnului, 2013

 

 

 

„Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi copii mici“ (I Cor 14, 20).

Din Evanghelia după Matei 25, 1-14 vedem că este neapărată nevoie ca cei ce vor să urmeze Domnului să aibă duhul copilului; dar, în versetul amintit la început, suntem puşi în gardă ca nu cumva să rămânem cu o minte copilărească. Trebuie să căutăm să avem inima unui copil, dar mintea unui om mare; trebuie să învăţăm să păstrăm smerenia şi docilitatea – adică însuşirea de a fi uşor conduşi – a copiilor, dar să lepădăm lipsa lor de maturitate (de înţelepciune) şi nestatornicia lor.

I. Să ne ocupăm cu nevoia neapărată a unui duh asemenea copiilor. După Matei 18, 1-3, vedem că oamenii mari trebuie să „devină ca nişte copilaşi“ înainte de a putea fi cu adevărat întorşi la Dumnezeu, adică pocăiţi (a se compara Matei 18, 3 cu Luca 18, 17). Citeşte în continuare »

15. Să nu-i judecăm pe cei ce poartă cele mai mari sarcini în Lucrarea Domnului – nici să nu-i vorbim de rău.
Ci să ne rugăm pentru ei, gândindu-ne la răspunderea ce-o au înaintea Domnului; să-L chemăm pe Domnul în ajutorul lor ori de câte ori ne aducem aminte de ei.
Domnul va veni totdeauna şi-i va izbăvi cu siguranţă.
Chiar dacă noi îi vom fi îngropat.
Căci dragostea Lui nu-i va uita. Legământul credincioşiei Lui nu se schimbă (Rom 3, 3). Citeşte în continuare »

8. Acela pe care îl iubeşte Domnul îşi duce adesea viaţa numai în osteneli, în strâmtorări şi în lovituri fără număr.
În primejdii de moarte… în necazuri, în privegheri, în foame şi sete,
în posturi şi lipsuri, în frig şi în apărarea grijii altora (II Cor 11, 23-28).
Dar tocmai prin acestea se arată dragostea sa neobişnuită pe care o aşteaptă o laudă la fel de mare.

9. Câtă lipsă au toţi cei iubiţi ai Domnului de o putere şi de o răbdare neobişnuită,
de o dragoste şi o credinţă neobişnuită,
spre a putea trece biruitori prin toate luptele lor!
Şi spre a-şi împlini slujba atât de slăvită, dar atât de grea pe care o au ei pentru Hristos!
Dumnezeu le dă partea Sa,
dar oare noi le-o dăm pe-a noastră? Citeşte în continuare »

Chipul de mai sus arată întâmplarea lui Iosif din Biblie, când femeia lui Putifar (dregătorul lui Faraon) a voit să-l tragă în desfrânare, dar el a fugit de această ispită. Ca răzbunare, femeia l-a pârât pe Iosif cu învinuirea că el ar fi încercat să se apropie de ea. Iosif a fost aruncat în temniţă, dar a ieşit în cinste mare, ca cel dintâi sfetnic al lui Faraon. Despre acest Iosif spune Biblia aşa de frumos că „Domnul era cu Iosif şi oricâte făcea el, Domnul le sporea în mâinile lui… şi era Iosif frumos la faţă foarte“… (Citiţi pe larg în Biblie la Facere, cap. 39.) Citeşte în continuare »

Viaţa multor oameni e în chi­pul unui vânător din Tibet care avu un groaznic sfârşit. Aflân­du-se într-o zi în pădure, pe mar­ginea unui râu, văzu un fagur de miere sus, pe ramura unui arbore, şi urcă îndată să-l ia. El nu bănuia că în acea clipă viaţa lui îi era ameninţată din trei părţi deodată şi că el era într-adevăr în ghearele morţii. Sub copac, în apă, îl aştepta, cu gura căscată, un crocodil, gata să-l înghită; la spatele lui, o haită de lupi sta la pândă; iar rădăcinile copacului erau roase de viermi. Ce se întâmplă? Co­pacul dezrădăcinat se prăbuşi în apă şi vânătorul căzu pradă crocodilului.

Tot aşa, sufletul legat de trupul cel muritor gustă câtăva vreme dulceaţa înşelă­toare a păcatului. El cutreieră nepăsător şi uşu­ratic pădurea cea plină de is­pite şi primejdii a lumii ace­steia în care pândeşte diavolul, căutând să-l piardă. El nu se gândeşte că iadul abia aş­teaptă clipa să-l înghită, nici că viermii nevăzuţi ai păcatului au ros rădăcinile vieţii lui, aşa că sufletul lui se va prăbuşi în iad, pradă veşnică a lui. Dim­potrivă, cel care vine la Mine va fi izbăvit de păcat, de diavol şi de iad. Eu îi voi dărui viaţa veşnică pe care nimeni nu i-o va putea răpi (In 10, 28). Citeşte în continuare »

1. Dintr-o iubire neobişnuită, un suflet iubitor de Hristos va şi face lucruri neobişnuite pentru El.
Dar neobişnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobişnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima şi din trăirea unui astfel de suflet va fi neobişnuit.

2. Toată trăirea unui suflet scump lui Hristos
va fi cu totul altfel decât trăirea obişnuită a celorlalţi oameni.
Chiar şi felul în care salută sau răspunde la salut este un alt fel decât al altora.
Chiar şi din felul cum deschide sau cum închide o uşă poţi vedea adesea cum este un om neobişnuit.

3. Dar din felul cum umblă şi vorbeşte nu numai cu prietenii, ci mai ales cu străinii şi cu duşmanii săi, se vede cel mai bine omul neobişnuit.
Căci trebuie neapărat să se vadă acel chip neobişnuit, dar ceresc,
izvorât din dragostea şi pilda lui Hristos, al robului Său. Citeşte în continuare »

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR