Arhiva pentru categoria: ‘Meditaţii’

Plouase o săptămână întreagă. Fusese tot tim­pul o vreme posomorâtă şi întunecoasă. Astăzi deo­dată, sfios, razele soarelui începură a străbate prin pânza de nori. Cu încetul apoi, norii se risipiră. Pă­mântul fu îmbrăcat în dulce şi mângâietoare lu­mină. Plante, copaci, pajişti, toate râdeau în soare. Cerul devenise de un albastru atât de minunat, încât parcă seninul lui ţi se cobora până în suflet. Citeşte în continuare »

Tu, omule, care ai ajuns până acolo că, în loc să-L lauzi, să-L preamăreşti pe Dumnezeu, batjoco­reşti Sfântul Lui Nume prin cele mai murdare înju­rături, nu mai simţi nici o mustrare de conştiin­ţă? Ţi s-a întunecat cu totul mintea? Cum? Porun­ca lui Dumnezeu este ca nici să nu rostim numele Lui numai aşa, în deşert; şi tu ai îndrăzneala să-L amesteci în tot felul de josnicii?

Nu auzi glasul Lui strigându-ţi: „Unde eşti?”? Nu-ţi dai seama unde eşti, unde ai ajuns? Nu-ţi dai seama că ai ajuns într-un hal de strică­ciu­ne mult mai grozav decât bărbaţii Sodomei?

Citeşte, te rog, Biblia la cartea Facerii, capitolul 19, versetul 5, şi vezi ce au strigat sodomenii la adresa ce­lor doi îngeri veniţi la Lot! Şi dacă te îngrozeşte neruşinarea acelora, apoi cutremură-te şi înfricoşează-te, căci neruşinarea ta e de milioane de ori mai mare: tu strigi aceeaşi gro­zavă nebunie chiar la adresa Bunului Dumnezeu Însuşi! Citeşte în continuare »

Când pomenim numele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe lângă marea şi luminoasa lui figură, pe lângă neîntrecutele lui cuvinte de aur şi de foc, pe lângă neîntrecutele lui învăţături şi pe lângă neuitatul nume al credincioasei lui mame, Antuza, involuntar ne aducem aminte şi de Sinodul din anul 403.

Da, sinod de greşeli şi de adversari violenţi.

Căci doar în scopul îndreptării greşelilor s-a ţinut sinodul din anii 343–344, care avea tocmai această misiune de a îndrepta răul altora.

În „Istoria Bisericească Universală“, cartea I, ediţia a II-a, din anul 1925, la paginile 55-56, aflăm la punctul 4 următoarele:

Sinodul ce s-a ţinut în anii 343–344 la Tarsica, în Dieceza Dacia, alipită la Iliricul răsăritean: „…a dat 20 de canoane; trei dintre aceste canoane (3, 4, 5) conferă lui Iuliu, episcop al Romei… drept de revizuire în procesele despre depunerea episcopilor persecutaţi prin atari procese ale adversarilor violenţi.“

Spunem aceasta pentru a nu rămâne cineva surprins, când, pe parcursul acestei istorisiri, va mai afla asemenea hotărâri şi ale altor sinoade. Să nu avem naivitatea de a crede că sinoadele nu pot greşi sau că, în compunerea lor, nu pot fi şi oameni violenţi, care iau decizii contrare voii lui Dumnezeu şi împotriva hotărârii Duhului Sfânt. Citeşte în continuare »

„Omul cel nou, omul cel duhovnicesc este ultima perfecţiune, ultima desăvârşire pe care o poate atinge un suflet ce locuieşte într-un vas de lut.” Prin naşterea din nou primim dreptul de copii ai lui Dumnezeu (In 1, 12), suntem făcuţi părtaşi cu Hristos (Evr 3, 14); părtaşi ai Duhului Sfânt (Evr 6, 4), părtaşi firii dumnezeieşti (II Ptr 1, 4). Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă (II Cor 5, 17). Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă (Gal 6, 15). Acest „om nou” e omul făcut după chipul lui Dumnezeu (Ef 4, 24); este „casa lui Dumnezeu” (I Cor 3, 16) şi „lăcaş al Duhului Sfânt” (I Cor 6, 19).

Ce vorbe mari sunt acestea! Aceasta e desăvârşirea care numai prin lucrarea „vântului”, a Duhului Sfânt, se poate face. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Dom­nului nostru Iisus Hristos, Care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o moştenire nestricăcioasă şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru voi” (I Ptr 1, 3-4). Citeşte în continuare »

Se poate. Nici Nicodim cel învăţat în ale Bibliei nu înţelegea. Parcă-l zărim, cu fruntea încreţită, şoptind: „Cum se poate aşa ceva?”. I se pare foarte ciudat. Născut din nou, născut din Duhul Sfânt! Cum se poate aşa ceva? Mulţi oameni spun: „Dovediţi cum vine asta, altminteri nu credem”.

Mărturisesc cu toată smerenia că nu pot lămuri această taină. Domnul Iisus Însuşi spune: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzim vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (In 3, 8). Citeşte în continuare »

12. Ce va fi oare când toate puterile naturii, care sunt şi ele în mâna cea tare a lui Dumnezeu nişte unelte ale mâniei şi ale dreptei pedepsiri a Lui…
ce va fi în Ziua cea Înfricoşată când ele se vor uni ca să împlinească zdrobitor, grabnic şi cumplit poruncile nimicitoare asupra păcatului lumii
şi pedepsele judecăţilor înştiinţate de Cuvântul Sfânt (Mt 24, 21-22; II Ptr 3, 7-12; I Tes 5, 2-3; Apoc 16)?
Cine va mai putea sta atunci împotriva mâniei acestora, ca să le oprească şi să le întoarcă înapoi,
când Însuşi Dumnezeu le-a poruncit dezlănţuirea?
De mânia lui Dumnezeu nu există decât o singură scăpare: în braţele lui Iisus.
Vino cu lacrimi de căinţă acum în aceste braţe iertătoare! Citeşte în continuare »

Domnul Iisus a asemănat lucrarea naşterii din nou cu lucrarea vântului. „Vântul unde voieşte suflă şi glasul lui îl auzi; dar nu ştii de unde vine şi unde merge. Aşa este cu oricine este născut din Duhul” (In 3, 8).

În Cuvântul lui Dumnezeu scrie în multe locuri despre lucrarea cea tainică a naşterii din nou.

1. Amintim, în primul rând, locul de la Ioan 1, 12: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.

Deci, potrivit acestui cuvânt, naşterea din nou este o lucrare curat dumnezeiască; a fi născut din nou e tot una cu a fi născut din Dumnezeu – şi aceasta, prin primirea în inimă, prin credinţă, a Domnului Iisus. Citeşte în continuare »

7. Dumnezeu ştie cât cunoaştem fiecare dintre noi din poruncile şi voile Sale,
căci de Duhul Său şi de ochii Lui nu ne putem as-cunde nimeni dintre noi, cum nu ne putem ascunde de propriul nostru cuget.
De aceea răspunderea fiecăruia în faţa Lui ne ră-mâne întreagă.

8. Putem să trăim nepăsători ca şi cum nici n-ar fi moarte şi judecată, răsplată sau osândă veşnică nicio-dată – dacă vrem.
Dar vine Ziua cea Înfricoşată de care nu ne vom putea nici ascunde, nici feri, nici unul şi nicăieri.
Atunci va trebui să o vedem tremurând –
nici unul nu va scăpa de asta!

9. Vine îngerul fioros al morţii, care ne va afla oriunde vom fi
şi ne va târî la Judecata lui Dumnezeu, în care n-am crezut (dacă n-am crezut)
şi ne va arunca în osânda Cuvântului Său pe care l am batjocorit (dacă l-am batjocorit)
şi în chinurile conştiinţei, în focul veşnic de care am râs (dacă am râs).
Ce vei face tu atunci?
Şi ce-ţi va mai rămâne după aceea? Citeşte în continuare »

Biblia ne învaţă că, prin păcat, omul a pierdut frumuseţea sufletului, asemănarea cu Dumnezeu şi legătura cu El. Domnul Hristos ne arată că inima omului este o adevărată peşteră de tâlhari. „Din inimă ies gândurile rele, uciderile, prea­curviile, curviile, furtişagurile, măr­turiile mincinoase, hulele” (Mt 15, 19). Mulţi se laudă că au o inimă bună. Dar inima din care pot ieşi asemenea lucruri rele numai bună nu poate fi. Cum ar fi cu putinţă să capeţi apă curată, viaţă curată, când izvorul este spurcat? Curăţă întâi izvorul, curăţă întâi fântâna, curăţă inima şi atunci vei avea apă bună şi curată. Această lucrare de curăţire, de spălare, de înnoire – pe limba Evangheliei – se numeşte naştere din nou. Citeşte în continuare »

1. Armele Duhului Sfânt sunt şi roadele Lui (Gal 5, 22).
Sunt şi virtuţile sufletului credincios – dar sunt şi puterea lui.
Sunt meritul străduinţelor noastre – dar sunt şi da-rul lui Dumnezeu.
Când noi ne străduim cu smerenie şi sinceritate să aducem aceste roade, Domnul Duhul Sfânt face din ele armele noastre de apărare.

2. Neprihănirea este şi o armă de lovire, dar şi de apărare (II Cor 6, 7).
Râvna este un mijloc prin care sufletul capătă nu numai bucurie, dar şi roade.
Credinţa neschimbată şi vie este nu numai un pu-ternic scut de apărare împotriva săgeţilor arzătoare ale celui rău, ci este şi o mare putere biruitoare asupra diavolului. Citeşte în continuare »

despre care, fără îndoială, ai auzit – fie că ai învăţat la vreo şcoală, ai citit sau ai auzit în vreo predică. Poate ai spus chiar şi altora despre acest lucru. E hotărât însă că nici un folos nu poţi avea, câtă vreme n-ai trecut şi n-ai trăit tu însuţi adevărul cuprins în cuvintele pe care Domnul Iisus le-a spus şi le-a repetat de trei ori lui Nicodim: naşterea din nou. „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”… „Trebuie să vă naşteţi din nou” (In 3, 3; 7).

„Dar cum se poate face aceasta?”, întreabă mirat acest sincer căutător al adevărului. Căci el, deşi era învăţat şi evlavios, nu poate pricepe aceste lucruri: „Trebuie să vă naşteţi din nou!”. Este ceva peste care nu se poate trece. Citeşte în continuare »

13. Când Dumnezeu a făcut legea şi a vrut s-o dea oamenilor, a încredinţat-o mai întâi femeilor, zicându-le:
– Dacă femeia o primeşte şi vrea ca ea să fie ţinută în casă şi în popor, Legea Mea va fi ţinută, pentru că femeia face ce vrea din casa ei şi din poporul ei.
Mult poate femeia, de aceea răspunderea ei este foarte mare – faţă de familia ei şi faţă de poporul ei.
Dacă Dumnezeu ar fi înştiinţat-o pe Eva, poate că n ar fi păcătuit nici Adam.

14. Greu este începutul oricărui lucru…
şi mai greu decât orice este ascultarea
şi începutul ei. De aceea este scris:
Dumnezeu iubeşte ascultarea mai mult decât jertfele.
Fericit cine începe să asculte, căci cine ascultă în suferinţă va începe să asculte şi în bucurie.
A asculta pe Dumnezeu este bucuria cea mai mare. În asta stă învierea, fiindcă este scris:
Şi cei ce-L vor asculta vor învia. Citeşte în continuare »

7. Dumnezeul şi Împăratul nostru cel nevăzut nu este ca împăraţii pământului cei văzuţi. El nu spune robilor Săi: Voi să-Mi daţi să mănânc, voi să-Mi daţi să beau, voi să munciţi pentru odihna Mea şi să muriţi pentru viaţa Mea.
Ci El ne dă nouă să mâncăm şi El ne pregăteşte să bem. El lucrează pentru folosul nostru şi El a murit pe Cruce pentru ca noi să avem viaţă veşnică.
Cu cât mai mult ar trebui să avem dorinţa de a-L sluji şi de a trăi pentru El!

8. Moise lupta cu rugăciunea în timp ce poporul lupta cu armele. Cât timp era rugăciune, poporul biruia. Când înceta rugăciunea, înceta şi puterea.
Ferice de poporul care, luptând, are pe cineva care se şi roagă.
Muncind, are pe cineva care se şi roagă.
Suferind, are pe cineva care se şi roagă.
Poporul care nu mai are rugăciune este pierdut. Citeşte în continuare »

E noapte. Pe uliţele cetăţii pustii, un om singuratic, un bătrân, se strecoară grăbit de-a lungul zidurilor. Ajungând la o casă, bate la uşă. Cineva vine şi deschide. Şi iată-l deodată, în odaia cu lumină potolită, faţă în faţă cu Acela pe care dorea să-L vadă, să-L audă, să-L cunoască, pe Iisus, despre Care el spune că este un „Învăţător venit de la Dumnezeu”.

Fiind un om cinstit, nu se mulţumeşte cu ce şoptesc duşmanii sau cu ce spun prietenii despre Iisus, ci merge el însuşi, pentru ca să afle chiar din gura Lui adevărul. Şi n-a făcut degeaba acel drum. Nu i-a fost zadarnică petrecerea din noaptea aceea, în starea de vorbă cu Iisus. Căci lucruri mari şi adevăruri mari au auzit urechile sale. I s-a descoperit taina minunată a fericirii şi a mântuirii oricărui suflet: taina naşterii din nou, taina lucrării minunate a Duhului Sfânt, taina dragostei lui Dumnezeu, Care atât de mult a iubit lumea, încât şi pe Singurul Său Fiu L-a dat, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Citeşte în continuare »

1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului.
Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi.
Există fii ai învierii şi există fii ai morţii.
Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere.
Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El.
Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu.
Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.

2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu,
aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta.
Şi acest om devine un mort înainte de a muri. Citeşte în continuare »

Prezenţa ciobănaşului David în casa împăratului Saul, prezenţa poeziei şi a cântării în jurul tronului şi a inimii frământate (şi oare care tron e scutit de duhul frământării şi oare care inimă nu e tulbure azi?) au fost în stare să redea echilibrul pierdut şi dorit vieţii frământate.

Poezia şi cântarea Oastei redau inimii destinderea odihnitoare şi pacea mult dorită.

Şi poezia şi cântarea de la Oaste ar putea, pe lângă câte alte orizonturi de inspiraţii şi realizări divine, să mai rezolve încă mari probleme în viaţa individului, a familiei şi a neamului nostru. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la adunarea de la Săucani – 1981

Dar când au adus-o fariseii pe femeia păcătoasă, oare nu era în dosul lor şarpele? Nu erau aceşti pretinşi sfinţi uneltele diavolului care căutau să omoare? Căci diavolul a fost ucigaş şi mincinos. Ei ziceau: „Acum L-am prins”. Dacă va zice: „N-o omorâţi!”, noi Îl omorâm şi pe El, şi pe ea, că calcă Legea sfântă. Dacă va zice s-o omorâm, Îşi contrazice El învăţătura Sa, căci El a zis: „Fiul Omului a venit să mântuiască pe cei păcătoşi”.

Dar slăvit să fie Iisus Biruitorul, că El a biruit şi nu Şi-a călcat învăţătura Lui şi nici Legea, ci le-a trezit conştiinţa, să-şi vadă păcatele lor. I-a descoperit fiecăruia păcatul lui, ca el să şi-l vadă şi să se pocăiască. Cine descoperă [unora] păcatele altora are acelaşi duh cum au avut fariseii. Iisus nu descoperă păcatele [cuiva] la alţii, ci fiecăruia pe ale lui. Acesta e felul Său! Unde nu e aşa, nu e Hristos, ci e un duh de ghicire, de vrăjitorie, care vrea să-L imite pe Hristos, ca să-i înşele pe cei slabi (Mt 22, 23). Citeşte în continuare »

„…Un susur blând şi subţire“ (I Împ. 19, 12)

Susurul blând de vânt subţire când te cuprinde-n miez de vară îţi pare o‑mbrăţişare cu o umbră, cu o umbră albă, răcoroasă, pe care o presimţeai că e a Lui. Şi-n răcoroasa-mbrăţişare cu vântul, te simţi înveşmântat numa-n ceva pe care se poate scrie poezia. Citeşte în continuare »

La împăratul Napoleon a venit odată o mamă a unui soldat condamnat de el la moarte, rugân­du‑l pentru iertarea fiului său.

– El este condamnat după dreptate, i-a răspuns sever împăratul.

– Eu am venit să cer nu dreptate, ci milă, zise femeia.

– Fiul dumneavoastră nu merită milă!

– Împărate, continuă îndată mama solda­tului, nu merită oamenii… mila. De aceea eu vă rog pentru milostivire şi iertare.

Aceste cuvinte i-au atins adânc inima lui Napoleon şi vinovatul a fost iertat.

Hristos a murit pentru noi toţi, pe cruce: şi pentru tine, şi pentru mine – şi „a înviat pentru îndreptăţirea noastră”. Şi după învierea Sa, El a zis ucenicilor Săi: „Aşa este scris şi aşa tre­buia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim” (Lc 24, 45-46). Citeşte în continuare »

„Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (In 1, 17).

Printre tunete şi fulgere, la Muntele Sinai, poporul lui Israel a primit Legea. Focul de pe Muntele Sinai era un foc înfricoşat. Şi Israel nu trebuia să uite tunetele şi fulgerele Legii şi dreptăţii dumnezeieşti, ca să nu păcătuiască. În amintirea lui trebuia să rămână mereu vie şi trează icoana focului mistuitor şi pedepsitor al păcatului.

Şi sub muntele în flăcări poporul se îngrozeşte, făgăduind ascultare; dar n-au trecut decât puţine zile şi căderea ruşinoasă în idolatrie a arătat cât de slab, neputincios şi nestatornic este omul în firea sa.

La început omul a crezut că poate face binele şi i s-a dat Legea, pe care însă n-a putut să o ţină. Şi istoria omului de sub Lege sfârşeşte dureros cu plângerea: „Vreau să fac binele, dar nu pot să-l fac, căci răul este lipit de mine… Ah! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”. Citeşte în continuare »

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR