Arhiva pentru categoria: ‘Meditaţii’

11. Apoi, din nou, în plină zi, s-a făcut dintr-o dată iarăşi noapte.
Noaptea a treia, cea mai lungă şi cea mai grea.
Noaptea din urmă.

12. A fost oare numai noapte?
Nu, a fost şi un mormânt, din care nici nu mai puteam nădăjdui uneori că am să mai ies vreodată,
13. pentru că eu însumi, în cea mai mare nebunie şi rătăcire a minţii mele, ajutasem la săparea lui,

14. îngăduind săgeţilor amare să pătrundă cât mai adânc în inima luminii mele, zdrobindu-mi-o. Citeşte în continuare »

Ca un „prieten adevărat“, părintele Vasile Ouatu l-a vizitat pe Părintele Iosif de trei ori în vara şi în toamna anului 1934. Iată ce scrie dânsul despre starea sănătăţii Părintelui Iosif în foaia sa, «Ostaşul Domnului», pe care o scotea la Bucureşti:

Omul minune

…Fraţii şi iubiţii noştri cititori, vă amintesc în ce situaţie se afla Părintele Iosif în 12 august 1934, când l-am vizitat în sanatoriu.
Era pe jumătate mort!
Când am intrat în camera sfinţiei sale, un fior de groază m-a cuprins. Părintele Iosif era în agonie. Bolnav, slăbit şi istovit ca niciodată. Desfigurat la faţă, cu ochii şi privirea schimbată, încât mi-am zis:
Vai, ce durere! Părintele Iosif va trece acasă, la Domnul! Durere mare, zic pentru noi, pentru că noi mai avem nevoie de el. Oastea are încă multă trebuinţă de el. Citeşte în continuare »

1. Hristos Iisus a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort, adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare.

2. Hristos Domnul a venit să-i izbăvească pe cei robiţi, adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 61, 1-3; Evr 2, 14-15).
O, ce Mântuitor minunat este El!

3. Pentru că nici unul dintre cei pierduţi nu-L cunoştea pe Izbăvitorul trimis să-i scape – fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde şi cum să-L caute – îi căuta mereu El pe ei.
Domnul Iisus trecea anume prin casele pe unde zăceau cei bolnavi şi îi căuta El, să-i vindece.
Umbla pe drumurile pe unde rătăceau cei pierduţi, ca să-i mântuiască şi mergea prin locurile pe unde pribegeau ei fără nădejde şi sufereau fără mângâiere ei, cei nefericiţi, pentru care venise El anume ca să-i caute şi să-i ajute.

Citeşte în continuare »

1. Astfel a venit iarăşi o dimineaţă.
S-a făcut dintr-o dată aşa de frumos şi aşa de ziuă, de parcă n-ar fi fost niciodată între noi un zid!

2. Lumina, viaţa şi iubirea săpaseră neîncetat din amândouă părţile, la temeliile lui groase, amare şi reci – şi le-au prăbuşit dintr-o dată, întâlnindu-ne.

3. Dar, din întunericul prăbuşit, ne rămăsese totuşi ceva rece şi amar. Ca o umbră peste trecut. Şi ca o teamă peste viitor.

4. Aceasta m-a făcut să mă alipesc mai strâns de Tine. Şi să doresc ca Tu să mă legi cu alte nenumărate lanţuri ale Tale,
spre a nu mă mai putea, într-adevăr, dezlega nimeni şi nimic, niciodată.

5. Acoperişul casei noastre devenise mai albastru şi mai larg decât toate hotarele cerurilor. Citeşte în continuare »

A patra operaţie – în anul 1934, la sanatoriul din Sibiu

La începutul anului 1934, la numai o lună după a treia operaţie, starea sănătăţii părintelui se agravează din nou.

Abia ieşit din sanatoriul de la Geoagiu, trebuie să se interneze din nou, la Sanatoriul «Martin Luther» din Sibiu unde, deşi starea sănătăţii sale este destul de grea, i se face o nouă operaţie – a patra – tot la intestinul gros. Şi cuţitul doctorului Eitel taie din nou în trupuşorul lui slăbit.

Iese din spital destul de grav bolnav, mai bolnav de cum a intrat. Apoi în această stare de boală petrece aproape întreg anul 1934. Citeşte în continuare »

Pe voi lumea nu vã poate urî; pe Mine Mã urãşte pentru cã mãrturisesc despre ea cã lucrãrile ei sunt rele.

Câtã vreme predici numai, lumea nu te urãşte, dimpotrivã, te admirã, te laudã, sau chiar te iubeşte!
Câtã vreme nu te amesteci în viaţa oamenilor şi în treburile lor, spre a le arãta cã faptele lor sunt rele, cã starea lor este nenorocitã şi cã în felul cum trãiesc fãrã de Hristos, sunt pierduţi, atâta vreme tu eşti un predicator şi eşti un învãţãtor dupã poftele oamenilor (2 Tim. 4, 3).
Eşti un pãstor plãcut, eşti un povestitor ascultat, cãci le delectezi urechile cu lucruri plãcute…
Câtã vreme întreţii între oameni dulcea legãnare în amãgirea cã sunt foarte buni creştini, nemaiavând nevoie de nimic, cãci doar toţi fac aşa…cã dacã îşi îndeplinesc unele îndatoriri dinafarã, nu trebuie sã se mai gândeascã la nimic, cãci locul lor este bine asigurat în cer, – atâta vreme, fii sigur, nimeni nu se va ridica împotriva ta. Citeşte în continuare »

Cum ştie mângâia Psaltirea – sunt dureri pe care singură Psaltirea le poate mângâia

E vremea postului. E timpul când se citeşte mai mult ca altădată Psaltirea.

Dar această carte trebuie citită nu numai pe timpul postului, ci în toate zilele vieţii noastre, căci e cartea cea mai dulce dintre toate cărţile de pe pământ. Şi e cartea ce poate mângâia mai mult decât toate cărţile şi mângâierile din lume. Sunt în viaţa aceasta dureri şi frământări pe care singură Psaltirea le poate mângâia şi uşura.

Autorul Psaltirii este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt, Mângâietorul, aşa a întocmit această carte, ca ea să aibă leac şi untdelemn pentru toate rănile, durerile, întristările şi frământările vieţii noastre. Eşti bolnav? O sută de medici nu pot face la patul tău ceea ce face un psalm. Citeşte în continuare »

Şi rinichii sunt bolnavi

După a treia operaţie, de la Sibiu, părintele iar se reîntoarce la Geoagiu, de unde, la sfârşitul anului 1933, scrie următoarele:
Peste o lună se împlineşte un an de când zac mereu pe pat. Acum mă aflu în sanatoriul din Geoagiu. În timpul din urmă, boala agravându-se şi cu o complicaţie la rinichi.
Va trebui să urmez un tratament special într-un sanatoriu din Capitală, unde voi trece, probabil, iar printr-o operaţie.
Părintele a plecat apoi, într-adevăr, la Bucureşti. Citeşte în continuare »

1. Îmi aduc aminte de prima noastră cunoştinţă. Şi de toată istoria vieţii mele şi a iubirii noastre de până atunci.

2. Ce tare fusese patul de fier gol pe care zăceam înainte de Tine, în noaptea neîntreruptă a atâtor ani, până ce mi-a sosit dimineaţa Ta, Soarele meu!

3. Cât aş mai fi dormit eu oare acolo, în mizeria neştiinţei mele, dacă n-ai fi venit Tu să mă trezeşti?

4. Eu nu avusesem până atunci nici trecut, nici amintiri. Şi nici nu mă gândisem la un viitor…

5. Ştiu doar că a fost o noapte cumplit de lungă şi de grea şi că nu m-am trezit decât atunci când Ţi-am auzit glasul, strigându-mă pe nume.

6. Unde fuseseşi Tu oare, că parcă niciodată nu Te văzusem până în clipa aceea?
7. Ce putere a fost oare în cele trei cuvinte pe care mi le-ai spus Tu atunci, că ele au adus dintr-o dată atâta lumină necunoscută în mine?

8. Atâta lumină, încât, în mijlocul tuturor celor ce m-au înconjurau atunci, nu Te-am mai văzut, dintr-o dată, decât pe Tine.

9. Fusese o noapte şi era o dimineaţă:
Ziua întâi… a vieţii iubirii mele! Citeşte în continuare »

Predica păsărilor

Căutaţi la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel Ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6, 26).
Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările cerului ne predică nouă într-o limbă minunată. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Moise Velescu
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

„Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Iisus, Care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim 4, 1-8).

[Iată] un cutremurător sfat. L-am putea socoti ca o poruncă! E Cuvântul lui Dumnezeu, despre care fratele Traian mai înainte ne-a spus că-l avem mereu făclie şi îndreptare pe cărarea vieţii noastre. Citeşte în continuare »

A treia operaţie – în anul 1933, la Sanatoriul «Martin Luther» din Sibiu

Numai numele sanatoriului s-a schimbat şi numai cel al oraşului şi cel al ţării… Bolile însă îşi continuau lucrarea în puţinul lut ce-i mai rămăsese, menţinându-şi neschimbate numele: T.B.C. şi cancer.

Întors în ţară de la Davos, Părintele Iosif îşi reia locul de la Geoagiu, datorită bolii de piept. Dar n-a avut nici timp să-şi încălzească bine patul suferinţelor de aici, că a şi apărut din nou criza la intestine.

Cu o maşină de urgenţă este dus la Sibiu şi internat la Sanatoriul «Martin Luther». Aici, după un consult medical, o echipă formată din mai mulţi doctori hotărăşte că trebuie să i se facă o nouă operaţie la intestine. Şi astfel, cuţitul doctorului taie pentru a treia oară. Citeşte în continuare »

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Ceea ce ne trebuie, este ca ţinta tuturor faptelor noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.

Când vom avea adânc înfiptă această rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci şi defăimările, vorbirile de rău, ocările asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt, vor purta pentru voi roade de bucurie. Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc.

Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli.

În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea.

De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21). Citeşte în continuare »

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Nu-i puţin lucru acela de a nu ne interesa de fraţii noştri.

Iată pilda cu omul care şi-a îngropat talantul. Purtarea lui, în ce-l priveşte, părea a nu fi greşită. El nu păcătuise    nimic    cu    privire    la    păstrarea    lucrului încredinţat, pentru că l-a înapoiat întreg. Dar el a păcătuit cu  privire  la  felul  în care  a  folosit acest  lucru.  N-a înmulţit ceea ce i se încredinţase – şi de aceea a fost pedepsit.

Vedem aşadar, că pentru a fi mântuiţi, nu-i de ajuns ca noi înşine să fim plini de foc, luminaţi, cuprinşi de dorinţa de a asculta Sfânta Scriptură. Ci trebuie să valorificăm lucrul încredinţat şi să-l înmulţim atunci când, lucrând la propria mântuire, să facem legământ de a avea grijă şi faţă de alţii. Citeşte în continuare »

De la întuneric spre Lumina Domnului Hristos

             Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta lupta duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale[1]. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică. Și nouă ni se amintește de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că trebuie întreagă viața noastră să o închinăm Domnului, dacă suntem cu adevărat creștini ortodocși și ostași ai lui Hristos: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm[2]”. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fericitul prilej pe care ni l-a dat. Mulţumim Domnului că ne-a ajutat să ne întâlnim şi să ne vedem unii cu alţii, căci mulţi nu ne-am văzut niciodată şi, cine ştie… poate că nu ne vom mai vedea niciodată pe pământ. Dar avem o ţintă: Ierusalimul ceresc. Şi, aşa cum samariteanul milostiv s-a suit spre Ierusalim şi i-a ajutat pe cei căzuţi, şi noi să urcăm mereu spre Ierusalimul ceresc şi să fim gata să-i ajutăm pe cei care, în jurul nostru, sunt mai slabi şi au căzut în tot felul de ispite, în tot felul de păcate, în tot felul de slăbiciuni. Să-L rugăm pe Domnul să ne dea şi nouă dragoste de cei căzuţi, milă de cei căzuţi. De cei căzuţi în păcate, de cei căzuţi în sărăcie, de cei căzuţi în boli, de cei căzuţi în necazuri, de cei căzuţi din credinţă, de cei căzuţi din tot ceea ce poate fi bun în tot ceea ce poate fi rău. Să ne ajute Domnul să avem milă. Citeşte în continuare »

Un om oarecare – spune Evanghelia – se pogora de la Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu.

„Şi după întâmplare, un preot oarecare s-a pogorât pe calea aceasta şi, văzându-l pe el, a trecut [pe] alăturea”…

Adică nu… n-a trecut [pe] ală­turea, ci s-a oprit o clipă, s-a uitat dispreţuitor la cel căzut, zicându-şi în sine (aşa ca să audă şi alţii): „Cine-i aici? Un căzut?… Un rănit?… Ce ne pasă nouă de el?… Dacă a căzut, căzut să fie!… Prăpă­dească-se!… Noi să trecem înainte… peste el…

Aşijderea şi mai mulţi leviţi au trecut alăturea, batjocorindu-l. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Fraţii mei scumpi! Să ne oprim la acest cuvânt: unde-s fraţii noştri? Nu-s! Să-i căutăm. Să mergem după ei. Căci aceasta este misiunea momentului nostru de faţă. Aceasta este datoria noastră: să nu fim reci, nepăsători, indiferenţi ca odinioară Cain, ci să ne pese de sufletul fratelui nostru şi al surorii noastre şi să mergem în căutarea lor cu făclia credinţei aprinsă, cu lumina Evangheliei. Şi să-i întoarcem înapoi, să-i aducem din nou la staulul dragostei Lui. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR