Arhiva pentru categoria: ‘Meditaţii’

Vorbirea fratelui Sandu Munteanu
la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

Dragii noştri fraţi şi surori, mulţumim din toată inima lui Dumnezeu, Bunului nostru Tată din ceruri, Care ne-a lungit firul vieţii noastre şi ne-a adus cu bine până în clipa aceasta, ca iarăşi să ne putem vedea faţă către faţă. Deşi de la mari distanţe, noi, aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, ne purtăm pe braţele rugăciunii unii pe alţii, ne ducem sarcinile unii altora şi ne rugăm Domnului să ne ajute ca fiecare dintre noi care am avut parte de chemarea aceasta sfântă să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Judecaţi Oastea Domnului, dar n-o osândiţi!

 

Să cercetăm Scripturile, să mergem înapoi la Hristos, să vedem predica Sfinţilor Apostoli, predica Sfinţilor Părinţi şi vom da de originea Oastei Domnului. Pentru ce n-am merge de-a dreptul la izvor? Apa de la izvor este mult răcoritoare. Acest izvor este Sfânta Scriptură pe care Mama noastră, Biserica, ne-a păstrat-o cu atâta sfinţenie şi o propovăduieşte cu mult zel.

Poporul (…) din parohia mea n-a fost obişnuit cu predica şi cu Sfânta Carte. Începutul modest al cuvântului meu din uşa Altarului a stârnit cel mult curiozitatea. N-am descurajat. Ba, tocmai această curiozitate m-a îndemnat să pregătesc ogorul şi mai bine pentru Cuvântul Domnului. Făcând aceasta, m-am adâncit în Sfânta Scriptură, în care timp „Trâmbiţa Oastei“ de la Sibiu am auzit-o. O ascult mereu şi cu atenţiune. Mă ocup de Sfânta Scriptură. O introduc în şcoală (rurală) la studiul religiei în mod obligatoriu cu clasa a IV-a. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Opriş
la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume” (I In 2, 15).

 

Cum, tocmai mie îmi spune asta? Tocmai mie îmi pretinde să nu iubesc? Fraţilor dragi şi surori iubite! El ştie de ce-ţi spune să nu iubeşti lumea, căci pentru tine, lumea este o viperă. Pentru tine, lumea, şi pentru mine, este o scorpie. De aceea a spus: „Să nu iubeşti lumea”.

Şi n-a spus numai atât, ci a mai spus: „…nici lucrurile din lume”. Că, poate vei zice tu în tine însuţi: „Eu am venit să mă dezlipesc de lume, m-am desprins de lume, eu n-o mai iubesc”. Dar ce faci cu cealaltă parte a versetului? Citeşte în continuare »

1. Poate fi, oare, pe lumea aceasta o mai fericită înştiinţare decât aceea pe care i-a făcut-o Duhul Sfânt aceluia care Te aştepta pe Tine, când i-a promis că nu va muri până ce Te va cunoaşte?

2. Poate fi, în limba omenească, o mai slăvită cântare de izbăvire ca aceea pe care a izbucnit-o împlinirea acelei făgăduinţe?

3. Poate, oare, fi o clipă mai îndelung şi mai puternic dorită de dragostea cuiva decât cea a întâlnirii cu Tine şi a întrepătrunderii Tale?

4. Poate fi, oare, pentru o inimă trăită în întuneric şi în singurătate, o revelaţie mai strălucită decât descoperirea Semnului Prezenţei Tale lângă ea?

5. Dumnezeule al Iubirii nebănuite, ce mare har i‑ai arătat fiecăruia din cei pe care i-ai ales Tu să le dai această făgăduinţă! Pe care i-ai încredinţat de siguranţa descoperirii ei!
6. Oricâtă răbdare şi veghere i s-a cerut cuiva până la împlinirea acestei nădejdi, era prea puţin.

7. Oricâte tresăriri, de câte ori se auzeau paşii apro­piindu-se de poartă, era prea puţin. Citeşte în continuare »

Vrăjmaşi din negură

 

În anumite ramuri, nu vedem vrăjmaşii unde sunt, dar îi vedem şi hărţuim pe cei care nu sunt.

În ţara noastră a răsărit un preot care a dat la iveală un aşezământ de-o frumoasă noutate. E preotul Iosif Trifa, de peste munţi, care a înfiinţat o tabără de vieţuire şi de lucrare creştinească, zisă «Oastea Domnului».

Ţinta cea dintâi a acestei noi înjghebări a fost de a stârpi beţia, deoarece beţia nu se putea desfiinţa prin mijloacele obişnuite, prin sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credinţei. Preotul Trifa şi-a luat calea aceasta. Citeşte în continuare »

Despre drepturile pământești ale unui apostol

 

Pericopa de față abordează cea mai importantă slujire a Bisericii, misiunea de apostol, pe care sfântul Pavel și-o arogă ca fiind o împuternicire divină (Gal. 1,12). La originea apostolatului stă întotdeauna chemarea Domnului față de cel care va fi trimis în lume să propovăduiască Evanghelia (cuvântul apostol provine din rădăcina grecească apostellō care înseamnă a trimite[1]), de aceea apostolul insistă asupra momentului convertirii lui de pe drumul Damascului, moment ce culminează cu primirea mandatului apostolesc din partea Mântuitorului Iisus (FA 9,3-6), pecetluind trimiterea sa cu însăși încreștinarea corintenilor (Dan. 9,24), “lucrul său întru Domnul” (9,1-2). Citeşte în continuare »

Zece mii de talanţi şi o sută de dinari. Două valori atât de diferite ca mărime, cum este diferenţa dintre Dumnezeu şi om. Dar cele două valori tot pot fi definite, pentru că, în esenţă, sunt valori omeneşti. O, însă oglindirile lor spirituale nu se pot cântări nicidecum cu măsuri pământeşti, pentru că aceste două valori semnifică două preţuri ale răscumpărării noastre, două braţe ale Crucii deplinei iertări şi sublimei mântuiri. Câtă teologie a mântuirii n-a pus Domnul în această parabolă? Cineva din Părinţi spunea, odinioară, că a tâlcui toată pilda cu de-amănuntul este numai a aceluia care are mintea lui Hristos. Cum au alergat mereu cei smeriţi la minţile luminate, ca să discearnă, din descoperirile lor, tâlcul adânc al cuvintelor Domnului! Citeşte în continuare »

14. Oricine ajunge în vreo nenorocire are nevoie de ajutorul nostru.
Iar noi avem datoria de conştiinţă să i-l dăm!
Nimeni dintre noi n-are dreptul să treacă pe lângă o durere fără ca să ia parte într-un fel la alinarea ei.
Pe lângă nici un nenorocit n-avem voie să trecem fără să facem ceva pentru salvarea lui…
Aceasta, dacă o cer legile omeneşti, cu atât mai mult o cer legile lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

8. Cu cât va trece vremea şi vom realiza pentru Hristos într-adevăr ceva, ne vom da şi mai bine seama cât mai datorăm încă.
Şi, fericiţi de ceea ce am primit prin aceasta, vom sacrifica şi mai fericiţi ceea ce n-am sacrificat,
pentru marea şi deplina fericire de la capăt.
Munca aceasta nu oboseşte,
ostenelile acestea nu frâng,
lupta aceasta nu epuizează,
izbânzile acestea nu îngâmfă,
înfrângerile acestea nu descurajează…
Greşelile ne învaţă evitarea păcatelor,
suferinţele ne cruţă mintea şi căile,
iar harul părtăşiei cu Hristos ne înteţeşte pasul, ne aprinde inima, ne fereşte viaţa.
Şi alergăm spre mai sus, întăriţi mereu de un nebiruit îndemn spre culmi.
Şi, deşi ştim că Ţinta nu o vom atinge pe pământ niciodată şi modelul nu-l vom putea realiza nicicând,
– totuşi nu cădem de oboseală, ci înnoim cu voioşie şi fără greutate eforturile noastre spre acestea.
O, ce fericiţi le vom atinge odată! Citeşte în continuare »

…Vrednici de toată dragostea noastră

 

Este prea adevărat că, în zilele noastre, pe lângă unele aspecte de împietrire şi de crescândă apostazie, sunt şi destule dovezi de bună dispoziţie religioasă şi destulă cucernicie.

Priviţi la aceşti entuziaşti ai Bisericii noastre care se numesc (precum cred că aţi auzit) ostaşi din Oastea Domnului. Sunt oameni vrednici de toată dragostea noastră şi fruntaşi în viaţa creştină românească. Dar pietatea lor şi solidaritatea lor frăţească se înveşmântează în oarecare aspecte pe care, fie o gelozie deghizată, fie o sinceră şi nevinovată simplitate a cugetului, le declară de suspecte şi le denunţă opiniunii ortodoxe. Citeşte în continuare »

Vom suferi mai mult de-acum

 

În alergarea spre ţintă, spre Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (I Cor. 9, 24; Filip. 3, 14), facem un popas. Dar nu pentru a ne opri din înainte, ci pentru a da slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, că până aici a fost cu noi, aşa că putem zice plini de încredere: „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul“ (I Samuel 7, 12). Prin şcoala pustiei, până aici ne-a adus Domnul cu Mână tare şi cu Braţ înalt.

Slăvit să fie Numele Lui, că ne-a ajutat să ajungem până aici pe drumul desăvârşirii. Şi cade-se a ne gândi la felul minunat al Lucrării Domnului.

Dumnezeu a crescut, prin Focul Duhului Sfânt, un om. Prin focul suferinţelor şi necazurilor câte au trecut peste el o viaţă întreagă, Domnul a adâncit într-însul, în fiinţa sa, marile adevăruri ale mântuirii şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi apoi l-a pus să lumineze din cetatea Sibiului, pentru a ajuta şi altora să meargă pe calea desăvârşirii. Acesta este Părintele Iosif. Citeşte în continuare »

Cel ce-a căutat, Iisuse, vreodată Adevărul
şi-a vrut cu dor şi sete să-l adâncească-n sine
nu va uita ce spune Cuvântul Sfânt şi harul –
că nicăieri altunde el nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat iubirea cu-adevărat curată
şi-a vrut să-i ardă-n suflet trăirile-i divine,
de soare şi de lacrimi, nu va uita vreodată,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat puterea de-a suferi durere,
de-a împlini dreptatea, de-a năzui spre bine
la Tine o să vină şi Ţie Ţi-o va cere,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat odihna talazurilor sale
şi pacea conştiinţei şi-a luptelor din sine
va şti că nu-i alt mijloc şi nu-i o altă cale,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Citeşte în continuare »

Ce datorez eu Oastei Domnului

 

Acum, când am fost învredniciţi de Dumnezeu să prăznuim zece ani de la întemeierea tovărăşiei noastre ortodoxe, «Oastea Domnului», se cuvine, drept mulţumire Comandantului Suprem al ei, Domnului nostru Iisus Hristos, să arăt şi eu ce datorez acestei frăţii creştine de când am intrat în ea.

 

  1. Pentru întâia dată am simţit, cu adevărat, ce însemnează comunitatea creştină activă.

Când am văzut cât de mult şi adevărat se iubesc şi se stimează fraţii ostaşi, între ei şi cu alţii, cum năzuiesc mereu să coboare în viaţa lor învăţătura lui Hristos, cum cercetează de regulat Sfânta Slujbă şi toate regulile sfintei noastre Biserici, cum se ajută între sine şi pe alţii din afară de tovărăşie, cum se roagă şi cum vorbesc în adunările lor, cum propovăduiesc cu credinţă şi cu lacrimi pe Mântuitorul nostru – văzând, zic, toate acestea, am simţit mai cu putere şi mai adânc, ce frumoasă este dragostea creştină, izvorul tuturor bunătăţilor vieţii sufleteşti a oamenilor, şi cât de tari pot fi creştinii când stau laolaltă, legaţi prin asemenea sfântă legătură. Citeşte în continuare »

…LA ZECE ANI DE OASTE

Redăm mărturiile unora dintre clericii şi laicii cu aleasă pregătire culturală şi religioasă din vremea când Oastea Domnului se găsea la primii ei zece ani de activitate duhovnicească în ţara şi în Biserica noastră.

Rugăm pe toţi cititorii acestor rânduri să mediteze bine asupra mărturiilor prezentate – ele fiind izvorâte din inimile acestora, cât încă ei era sinceri şi nepărtinitori – pentru că, ceva mai târziu, când s-au petrecut evenimentele potrivnice Oastei Domnului, ce s-au dezlănţuit contra profetului trimis de Dumnezeu spre iniţierea acestei Lucrări, unii dintre aceştia n-au mai vorbit la fel. Influenţaţi de unele evenimente şi aserviţi unor oameni, ei au trădat adevărul şi s-au lepădat de legământul lor dintâi. Citeşte în continuare »

Iubirea Ta, Prieten drag,
mi-e şi-adăpost, mi-e şi toiag,
şi-n drum cu soţ, şi-n drum pribeag,
de-oriunde plec, oriunde trag.

Iubirea Ta, Iubirea Ta
e mama mea, e sora mea,
e casa mea, e ţara mea,
e cerul meu, e slava mea,
Iubirea Ta, Iisus, Iubirea Ta!

În ciuda perilor cărunţi
şi-a cutelor pleşuvei frunţi
şi-a mersului cu paşi mărunţi,
eu zbor cu ea din munţi în munţi.

Oricâte jertfe mi-a cerut,
nici una, dând, nu m-a durut;
cântări şi raze mi-a părut
tot ce mi-a dat cu-al ei sărut… Citeşte în continuare »

1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vieţii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un loc şi mai fericit decât acesta: în Tine!

2. Ce tristă îmi pare acum, şi ce nevrednică de Tine, dragostea mea de mai demult, care se mulţumea să fie doar lângă Tine!

3. Cum s-a putut ea oare mulţumi atunci cu atât de puţin?

4. De ce oare i-a trebuit atâţia ani şi atâtea amărăciuni pentru a afla că numai „lângă“ nu este nimic, nu poate nimic, nu ştie nimic!

5. Aveam, desigur, şi atunci, într-un fel, nişte palide bucurii, dar ce puţin îmi erau acestea…

6. Cel neştiutor şi neputincios poate să se bucure şi lângă o grădină, când tânjeşte de dorul unui parfum plăcut.
7. Dar este cu totul şi cu totul altceva când este în mijlocul grădinii, în mijlocul miresmelor, în mijlocul roadelor îndestulate.

8. Cel însetat şi dogorit de o arşiţă îndelungată poate simţi o înviorare lângă un izvor, lângă o apă, dar, desigur, este cu totul altceva când poate să bea şi poate să se scalde fericit în plinătatea ei.

9. Cel flămând poate să aibă o oarecare mulţumire lângă o masă îmbelşugată, dar, desigur, este cu totul altceva când se împărtăşeşte îndestulat din toată bunătatea şi dulceaţa hranei ei gustoase.

10. Preaiubitul inimii mele, nu mă mai pot îndestula să mă ştiu numai lângă Tine.

11. Nu-mi mai ajung numai întâlnirile doar din când în când, chiar dacă sunt tot mai lungi şi tot mai apropiate.

12. Nu mi se mai poate mulţumi sufletul numai cu „mereu mai mult“. Vreau totul! Citeşte în continuare »

Pr. Constantin Necula

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare despre respectul lui Iisus Hristos pentru fecioria și curăția Maicii Sale. Da, da. Exact antidotul la descotorosirea de inocență la care asistăm de oarecare timp. Nu doar în cultura cotidiană a României, dar pe mine, ca român, mai ales hula împotriva fecioriei din Țara mea mă arde la suflet. Mesajul împotriva familiei, cu orice preț, inclusiv al penibilului logic, face parte din colajul de manipulare prin care familia trebuie înjosită, umilită, aruncată la coșul istoriei. Din dragul utopiilor morale lipsite de morală, construcții ambigue ale unor frustrări nedemne și alimentate de un marketing agresiv, de piață efectivă. Abuz de manipulare. Dinaintea psihozelor gălăgioase se înalță suavitatea plină de transparență a firescului Adormirii Maicii Domnului. Logica luminoasă a iubirii Fiului pentru Mama sa, termeni care, nu-i așa, ne spun experții în nimicuri, nici măcar nu mai există. Citeşte în continuare »

Cât de mult a iubit Dumnezeu lumea şi mai ales pe Adam şi Eva s-a văzut cu claritate imediat după căderea în păcat; Cel ce l-a zidit pe om după chipul Său nu l-a părăsit; chiar dacă acesta, liber fiind, i-a nesocotit porunca.

Încă din clipa căderii, Creatorul a hotărât ridicarea şi mântuirea omului; iar făgăduinţa rostită avea ecou de Evanghelie: „Vrăjmăşie voi pune între tine (şarpe-dia­vol) şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Fc. 3, 15). „Acela” nu era altcineva decât Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu Cel născut din veci din Tatăl şi Care la „plinirea vremii” Se va pogorî din slava cerească, va deveni şi Om adevărat, iar prin ascultare desăvârşită, smerenie, jertfă de bunăvoie şi prin Înviere, va deschide din nou porţile Împărăţiei Păcii din care protopărinţii noştri Adam şi Eva au fost alungaţi. Citeşte în continuare »

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fe-cioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos,
care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4),
a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă,
de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

6. Maica Domnului Iisus, care stătea mereu în umbra Lui, retrasă şi smerită, fără a dori să fie nici măcar văzută de mulţime,
era, desigur, cea mai atentă ascultătoare a Cuvintelor Lui.
Fiindcă nimeni altcineva pe lume nu ştia atât de bine ca ea cine este El, Fiul ei.

7. Nimeni altcineva pe lume nu mai putea avea asemenea încredinţare despre Dumnezeirea lui Iisus ca ea, Mama Lui Dulce.
De aceea credinţa tuturor celorlalţi a avut nevoie de semne şi dovezi,
de întrebări şi răspunsuri,
de alergări şi pipăiri.
Singură credinţa Maicii Sfinte n a avut nevoie de acestea,
pentru că singură ea nu se îndoise niciodată.
De aceea nici nu se scrie nimic despre ea, în toate aceste frământate zile ale Învierii,
fiindcă lucrurile cele mai evidente, nu i nevoie să le dovedeşti. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR