Arhiva pentru categoria: ‘Meditaţii’

Predica păsărilor

Căutaţi la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel Ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6, 26).
Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările cerului ne predică nouă într-o limbă minunată. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Moise Velescu
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

„Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Iisus, Care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim 4, 1-8).

[Iată] un cutremurător sfat. L-am putea socoti ca o poruncă! E Cuvântul lui Dumnezeu, despre care fratele Traian mai înainte ne-a spus că-l avem mereu făclie şi îndreptare pe cărarea vieţii noastre. Citeşte în continuare »

A treia operaţie – în anul 1933, la Sanatoriul «Martin Luther» din Sibiu

Numai numele sanatoriului s-a schimbat şi numai cel al oraşului şi cel al ţării… Bolile însă îşi continuau lucrarea în puţinul lut ce-i mai rămăsese, menţinându-şi neschimbate numele: T.B.C. şi cancer.

Întors în ţară de la Davos, Părintele Iosif îşi reia locul de la Geoagiu, datorită bolii de piept. Dar n-a avut nici timp să-şi încălzească bine patul suferinţelor de aici, că a şi apărut din nou criza la intestine.

Cu o maşină de urgenţă este dus la Sibiu şi internat la Sanatoriul «Martin Luther». Aici, după un consult medical, o echipă formată din mai mulţi doctori hotărăşte că trebuie să i se facă o nouă operaţie la intestine. Şi astfel, cuţitul doctorului taie pentru a treia oară. Citeşte în continuare »

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Ceea ce ne trebuie, este ca ţinta tuturor faptelor noastre şi tot ceea ce ni se întâmplă, să fie iubirea de Dumnezeu.

Când vom avea adânc înfiptă această rădăcină în sufletul nostru, nu numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luările în seamă, ci şi defăimările, vorbirile de rău, ocările asupririle, chinuirile, toate acestea, într-un cuvânt, vor purta pentru voi roade de bucurie. Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc.

Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli.

În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea.

De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21). Citeşte în continuare »

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Nu-i puţin lucru acela de a nu ne interesa de fraţii noştri.

Iată pilda cu omul care şi-a îngropat talantul. Purtarea lui, în ce-l priveşte, părea a nu fi greşită. El nu păcătuise    nimic    cu    privire    la    păstrarea    lucrului încredinţat, pentru că l-a înapoiat întreg. Dar el a păcătuit cu  privire  la  felul  în care  a  folosit acest  lucru.  N-a înmulţit ceea ce i se încredinţase – şi de aceea a fost pedepsit.

Vedem aşadar, că pentru a fi mântuiţi, nu-i de ajuns ca noi înşine să fim plini de foc, luminaţi, cuprinşi de dorinţa de a asculta Sfânta Scriptură. Ci trebuie să valorificăm lucrul încredinţat şi să-l înmulţim atunci când, lucrând la propria mântuire, să facem legământ de a avea grijă şi faţă de alţii. Citeşte în continuare »

Unitatea de credință este măsura tuturor lucrurilor

             Îndemnul la unitate adresat creștinilor din Efes, și prin ei tuturor creștinilor, poartă încă din deschidere o retorică bine articulată, sfântul Pavel mizând din start pe efectele persuasive ale tehnicii lui captatio benevolentiae. Adică o propoziție care să atragă la maxim atenția și bunăvoința încă de la început, și care să însumeze un argument forte al întregii argumentații[1]. Această captare a interesului cititorilor epistolei, este concentrată în cuvintele: „eu, cel întemnițat pentru Domnul”, care are rolul, spune sfântul Teofilact, de a-i rușina pe creștinii dezbinați din Efes de situația dată: apostolul Pavel este întemnițat pentru Hristos, iar ei în libertate, se ceartă și dezbină[2]. Tot un astfel de captatio folosește apostolul și în cuvântarea sa din Areopag, în fața marilor învățați din Atena, prin cuvinte ce atrag întreaga atenție și simpatie: „Bărbaţi Atenieni, văd din toate că sunteţi foarte religioşi” (FA 17,22). Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fericitul prilej pe care ni l-a dat. Mulţumim Domnului că ne-a ajutat să ne întâlnim şi să ne vedem unii cu alţii, căci mulţi nu ne-am văzut niciodată şi, cine ştie… poate că nu ne vom mai vedea niciodată pe pământ. Dar avem o ţintă: Ierusalimul ceresc. Şi, aşa cum samariteanul milostiv s-a suit spre Ierusalim şi i-a ajutat pe cei căzuţi, şi noi să urcăm mereu spre Ierusalimul ceresc şi să fim gata să-i ajutăm pe cei care, în jurul nostru, sunt mai slabi şi au căzut în tot felul de ispite, în tot felul de păcate, în tot felul de slăbiciuni. Să-L rugăm pe Domnul să ne dea şi nouă dragoste de cei căzuţi, milă de cei căzuţi. De cei căzuţi în păcate, de cei căzuţi în sărăcie, de cei căzuţi în boli, de cei căzuţi în necazuri, de cei căzuţi din credinţă, de cei căzuţi din tot ceea ce poate fi bun în tot ceea ce poate fi rău. Să ne ajute Domnul să avem milă. Citeşte în continuare »

Un om oarecare – spune Evanghelia – se pogora de la Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu.

„Şi după întâmplare, un preot oarecare s-a pogorât pe calea aceasta şi, văzându-l pe el, a trecut [pe] alăturea”…

Adică nu… n-a trecut [pe] ală­turea, ci s-a oprit o clipă, s-a uitat dispreţuitor la cel căzut, zicându-şi în sine (aşa ca să audă şi alţii): „Cine-i aici? Un căzut?… Un rănit?… Ce ne pasă nouă de el?… Dacă a căzut, căzut să fie!… Prăpă­dească-se!… Noi să trecem înainte… peste el…

Aşijderea şi mai mulţi leviţi au trecut alăturea, batjocorindu-l. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Fraţii mei scumpi! Să ne oprim la acest cuvânt: unde-s fraţii noştri? Nu-s! Să-i căutăm. Să mergem după ei. Căci aceasta este misiunea momentului nostru de faţă. Aceasta este datoria noastră: să nu fim reci, nepăsători, indiferenţi ca odinioară Cain, ci să ne pese de sufletul fratelui nostru şi al surorii noastre şi să mergem în căutarea lor cu făclia credinţei aprinsă, cu lumina Evangheliei. Şi să-i întoarcem înapoi, să-i aducem din nou la staulul dragostei Lui. Citeşte în continuare »

12. Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari nu l-a putut ridica decât mi-lostivul Samaritean care s-a aplecat spre el, de lângă el.
S-a aplecat ca să-l înţeleagă,
s-a aplecat ca să-l mângâie,
s-a aplecat ca să-l ridice.
Nimeni nu-l poate ridica pe un semen căzut dacă nu se apleacă el însuşi mai întâi până la starea celui căzut.

13. Omenirea întreagă, căzută în robia diavolului şi în ghearele păcatului, ar fi pierit în starea aceasta dacă Domnul Iisus Hristos, Marele nostru Samaritean Milostiv, nu S-ar fi aplecat până la noi, făcându-Se Om, ca noi.
O, din ce prăbuşire nenorocită ne-a izbăvit pe noi Dumnezeu! Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

Mi-am adus aminte – cum ar trebui să ne aducem noi aminte totdeauna – despre Domnul Iisus Hristos. Unde suntem noi în mijlocul chemărilor ispititoare, în mijlocul veacului ispititor, în mijlocul lumii ispititoare, în mijlocul acestei vieţi care e plină de chemări spre ispite şi spre păcat, ar trebui să ne aducem aminte de mâinile însângerate, de fruntea însângerată de care am fost noi răscumpăraţi. De Crucea însângerată prin care a fost plătit păcatul nostru, prin care au fost spălate nelegiuirile noastre, prin care a fost plătită datoria noastră şi prin care am scăpat noi de osânda pierzării care pe noi ne aştepta şi în care zăceam. Citeşte în continuare »

10,25: “Iata însa ca s-a sculat un învatator de lege ispitindu-L si zicînd: Invatatorule,  ce sa fac, ca sa mostenesc viata de veci? ”

Evanghelistul numeste si vorbeste de trupul acela în care petrecea în Sederea Sa pe pamînt Mîntuitorul, Cel ce este pretutindenea de fata, si care totusi iese din sînul Tatalui Sau.

Si numeste evanghelistul în aceste cuvinte învatator al legii, pe cel ce stia legea, dupa obiceiul iudeilor, sau pe acela care credea ca cunoaste legea veche, dar care nu o cunostea cu adevarat. Acesta a socotit sa prinda cu vorba pe Mîntuitorul, si cu ce cuvinte voi spune îndata. Citeşte în continuare »

11. Singurul timp când Domnul nu ne însoţeşte este acela în care noi pierdem urma paşilor Lui şi o luăm pe alte urme, înşelătoare, care ne duc spre căi ce nu sunt ale Lui.
Să ne trezim atunci când suntem fără El sau fără pacea inimii noastre şi să căutăm cât mai repede şi mai smeriţi calea Lui, pe care noi o pierdusem.
Atunci iarăşi Îl vom regăsi, aşteptându-ne acolo unde Îl lăsasem, spre a ne însoţi mai departe. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

 

(…) Samariteanul milostiv să ne îmbrace din nou, să ne ridice şi să ne înalţe iarăşi spre starea din care am căzut, spre Ierusalim. Aceasta n-o poate face decât acel care se ridică. El, Care S-a ridicat, şi ai Lui, care se suie spre Ierusalim. Numai acei oameni binecuvântaţi de Dumnezeu care caută şi se silesc să păşească pe urmele Domnului spre starea tot mai înaltă, tot mai sfântă, tot mai după voia lui Dumnezeu, prin credinţă, prin rugăciune, prin înfrânare, prin sfinţenie, prin toate roadele Duhului, numai aceia îi pot ajuta pe cei căzuţi în mijlocul păcatelor; pe cei dezbrăcaţi de haina neprihănirii, pe cei care sunt doborâţi şi zdrobiţi de toţi tâlharii aceştia de păcate: de răutate, de vicleşug, de mânie, de pizmă, de lăcomie, de beţie, de tot ceea ce este tâlhar-păcat, de tot ceea ce este ucigaş de suflete, de tot ce este nefericit şi de tot ce este nenorocit pentru fiecare dintre noi. Citeşte în continuare »

1. Fă-ţi respectuos datoria ta faţă de părinţii tăi care te-au crescut şi te-au ajutat să ajungi ceea ce eşti.
Nu există nici o limită, nici în timp şi nici în posibilităţi, de la care să ai drept ca să spui mamei tale sau tatălui tău: „Nu vă mai datorez nimic!”
Le eşti dator totdeauna şi după ce se vor duce ei din lume,
până ce te vei duce şi tu!

2. Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria ta faţă de soţul tău
cu toată dragostea şi ajutorul, şi curăţia, şi mângâ-ierea, şi preţuirea pe care i-ai promis-o în clipa unirii voastre
şi la care numai soţul tău are din partea ta totdeauna unicul drept în lume.

3. Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria ta faţă de copiii tăi, crescându-i în aşa fel, încât să fie folositori şi lui Dumnezeu, şi neamului tău.
Numai atunci poţi să pleci liniştit. Citeşte în continuare »

1. Să fim îngăduitori cu cei care ne învaţă pe noi şi pe mulţi umblarea în neprihănire;
şi ei sunt oameni!
Să ne rugăm stăruitor pentru cei care ne îndrumă în cunoaşterea lui Dumnezeu, fiindcă pe cele mai înalte culmi bat vânturile cele mai puternice.
Oamenii cei mai mari au şi ispitele cele mai mari.

2. Când păcătuieşti, nu păcătuieşti cu mâna altuia, ci cu a ta.
nici cu ochii altuia, ci cu ai tăi,
nici cu picioarele altuia, ci cu ale tale,
nici cu gura altuia, ci cu a ta,
nici cu inima, nici cu sufletul altuia, ci cu ale tale.
Cu toate acestea trebuie să te întorci la Dumnezeu, pentru ca El să ţi le sfinţească.
Altfel, cu ele, cu toate, ai să plăteşti totul. Citeşte în continuare »

Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
– prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
– prin rudele nepocăite
– prin părinţii necredincioşi
– prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
– prin cei plecaţi în alte adunări
– prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti
– prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
– prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
– prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
– prin nepotriviri de caractere
– prin poziţia socială, rangul
– prin bogăţia pământească
– prin calităţi prezentative dar, făţarnice
– prin învăţături străine de Adevăr

Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dumnezeu nu vrea ca omenirea să se piardă, ci cu toţii să se mântuiască. Citeşte în continuare »

7. Scumpul meu de Tituţ

Ieri – luni – am primit scrisoarea ta şi m-am bucurat că eşti sănătos. Sunt iarăşi liniştit. Azi sau mâine cred că voi primi banii şi mă pregătesc de cale.

Vă voi scrie când plec şi când ajung la Copşa. Cred că voi pleca de aici luni sau marţi.

Alăturat îţi trimit un prospect, să vezi cum e pensionul în care stau.

Aranjamentul tipografiei e bun; s-au făcut reduceri destul de simţitoare. Vom vedea apoi ce vom mai face, după ce voi lua contact cu fraţii de la Bucureşti. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR