Arhiva pentru categoria: ‘Moise Velescu’

Crucea

Pe lângă lupta care se dădea pe tărâmul inimii omului lui Dumnezeu, cerul se pregătea să-l primească, iar pământul să-i zădărnicească ostenelile.

Mai avea de străbătut o porţiune de teren virgin, încă neexplorat, se cerea grijă şi teamă; sfatul omenesc care i s-a dat nu era vrednic de primit. Şi nici la voia întâmplării nu se putea înainta.

Peste puţin, Dumnezeu îl va aştepta cu braţele deschie. Vrăjmaşul îi întindea cursa cea de pe urmă. O viaţă întreagă nu reuşise să-l atragă cu momeli, acum i-o punea înainte poruncitor şi ameninţând. Citeşte în continuare »

Voia Lui şi ascultarea Lui

Plecasem la Braşov, dar nu bolnav, ci cu planul să mai răsuflu şi eu după o muncă grea şi istovitoare.

Dar Domnul a voit altcum. El m-a chemat din nou la cuptorul de foc al suferinţelor. Pe neaşteptate, în trupuşorul meu s-a stârnit o boală de dureri îngrozitoare.

De la Braşov m-am întors istovit cu totul şi, ajuns la Sibiu, mi s-a făcut şi mai rău.

Ajunsesem la o temperatură de 40 de grade, cu un bilanţ de patruzeci de nopţi înfricoşate.

Eram numai o umbră. Citeşte în continuare »

A cincea operaţie – în anul 1936, la Braşov

În luna august 1936, Părintele Iosif a căzut din nou bolnav la pat. Vechea lui suferinţă, provocată de intestinul gros, s-a agravat, chinuindu-l cu nişte dureri îngrozitoare.

A plecat la Braşov cu gândul să mai răsufle, însă, istovit, a fost obligat să se interneze într-un sanatoriu, unde i s-a făcut o nouă operaţie la intestinul gros, a cincea, făcându-i-se şi un tratament cu uraniu.

Fratele Ioan Marini îi anunţă pe fraţii de la fronturi prin următorul articol: Citeşte în continuare »

Binecuvântat cuptor al suferinţei

Focul cel ceresc al Duhului Sfânt vine câteodată ca un foc curăţitor, vine să ardă ceva din viaţa noastră. Vine să ardă răul, lumescul, pe omul cel vechi din noi; şi atunci acest foc se preface în „cuptor“. Iar acest cuptor, de regulă, este cuptorul suferinţelor, încercărilor, necazurilor.
Pe toţi copiii Lui pe care îi iubeşte şi din care vrea să facă nişte unelte pentru lucrul Său, Domnul, de regulă, îi trimite şi îi trece prin acest cuptor.
Acesta e cuptorul cel binecuvântat care lămureşte aurul, care arde lumescul din noi. Iar în acest cuptor Domnul ne trimite de câte ori află El de bine.
Cu cât ne va trimite de mai multe ori, cu atâta cuptorul va fi mai tare aprins; şi cu cât ne va ţine mai mult în el, cu atât la ieşire vom fi mai binecuvântaţi şi mai „nebuni“ pentru Domnul. Citeşte în continuare »

O scrisoare-răspuns la apelul fratelui Marini

Zi de post şi rugăciune pentru Părintele Iosif

În ziua de 15 martie 1935, prima vineri din postul mare, când toată lumea ostaşilor a petrecut-o la picioarele crucii în post şi rugăciune, Părintele Iosif a stat din nou sub cuţitul suferinţei.

După operaţia de la Bucureşti, i-a rămas un defect, care trebuia din nou cioplit cu cuţitul, prin o mică operaţie.

După operaţie mă aşteptam să-l găsesc pe părintele gemând şi văitându‑se, dar l-am aflat liniştit şi zâmbitor.

Şi, ca o dovadă că „puterea lui Dumnezeu în slăbiciuni se adevereşte“, iată foaia cu minunatele ei tâlcuiri, lucrată pe pat. Şi numărul acesta chiar după operaţie.

Sunt aici pagini stropite cu sânge de jertfă, ca atâtea şi atâtea din paginile cărţilor şi foilor noastre, peste care au picurat apoi lacrimile cititorilor.

Dar părintele nu are decât o singură bucurie – chiar dacă el e slab – aceea de a ne şti pe noi tari. El se jertfeşte ca să ne întărim noi. „De aceea simt plăcere, în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare“ (II Cor. 12, 10). Şi de aceea lucrul Oastei rămâne.

Slăvit să fie Domnul! Citeşte în continuare »

Anul 1935 – înainte cu Iisus Biruitorul

La 6 ianuarie 1935 a apărut foaia «Isus Biruitorul». Pe prima pagină a foii, Părintele Iosif scria:

„Iisus, preadulcele meu Mântuitor!

Sunt doisprezece ani de când foloseşti în Lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni îmi aşteptam întoarcerea în pământ. Dar Tu, Doamne, printr-o minune, m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei.

Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva de la mine, altfel m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău şi robul Tău răspunde: Aici sunt, Doamne… iată-mă, Doamne! (Fapte 9, 5), stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă.

Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, porunca Ta. Mie şi fraţilor mei pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altfel decât drumul crucii Tale, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor. Citeşte în continuare »

Introducem aici şi câteva însemnări referitoare la cursul Lucrării Oastei Domnului privind alimentarea fronturilor cu învăţăturile Sfintelor Scripturi, cu cărţile şi cu foile Părintelui Iosif care era istovit de această muncă titanică şi de boala care-l măcina, pe de o parte, şi de lupta declanşată împotriva lui, pe de altă parte.

Textul complet al acestor însemnări istorice se află şi în vol. I, cap. 18 şi în vol. IV.

Totuşi să urmărim şi aici ce spune Părintele Iosif:

Cu sufletul meu rănit

La răspunsul meu de la Geoagiu, Î. P. S. Sa n-a mai reflectat. Am înţeles că iarăşi s-a supărat. Şi a urmat iarăşi o lungă tăcere.

Eram cu sufletul mereu mâhnit. Citeşte în continuare »

Ca un „prieten adevărat“, părintele Vasile Ouatu l-a vizitat pe Părintele Iosif de trei ori în vara şi în toamna anului 1934. Iată ce scrie dânsul despre starea sănătăţii Părintelui Iosif în foaia sa, «Ostaşul Domnului», pe care o scotea la Bucureşti:

Omul minune

…Fraţii şi iubiţii noştri cititori, vă amintesc în ce situaţie se afla Părintele Iosif în 12 august 1934, când l-am vizitat în sanatoriu.
Era pe jumătate mort!
Când am intrat în camera sfinţiei sale, un fior de groază m-a cuprins. Părintele Iosif era în agonie. Bolnav, slăbit şi istovit ca niciodată. Desfigurat la faţă, cu ochii şi privirea schimbată, încât mi-am zis:
Vai, ce durere! Părintele Iosif va trece acasă, la Domnul! Durere mare, zic pentru noi, pentru că noi mai avem nevoie de el. Oastea are încă multă trebuinţă de el. Citeşte în continuare »

A patra operaţie – în anul 1934, la sanatoriul din Sibiu

La începutul anului 1934, la numai o lună după a treia operaţie, starea sănătăţii părintelui se agravează din nou.

Abia ieşit din sanatoriul de la Geoagiu, trebuie să se interneze din nou, la Sanatoriul «Martin Luther» din Sibiu unde, deşi starea sănătăţii sale este destul de grea, i se face o nouă operaţie – a patra – tot la intestinul gros. Şi cuţitul doctorului Eitel taie din nou în trupuşorul lui slăbit.

Iese din spital destul de grav bolnav, mai bolnav de cum a intrat. Apoi în această stare de boală petrece aproape întreg anul 1934. Citeşte în continuare »

Şi rinichii sunt bolnavi

După a treia operaţie, de la Sibiu, părintele iar se reîntoarce la Geoagiu, de unde, la sfârşitul anului 1933, scrie următoarele:
Peste o lună se împlineşte un an de când zac mereu pe pat. Acum mă aflu în sanatoriul din Geoagiu. În timpul din urmă, boala agravându-se şi cu o complicaţie la rinichi.
Va trebui să urmez un tratament special într-un sanatoriu din Capitală, unde voi trece, probabil, iar printr-o operaţie.
Părintele a plecat apoi, într-adevăr, la Bucureşti. Citeşte în continuare »

Predica păsărilor

Căutaţi la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel Ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6, 26).
Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările cerului ne predică nouă într-o limbă minunată. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Moise Velescu
de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

„Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Iisus, Care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim 4, 1-8).

[Iată] un cutremurător sfat. L-am putea socoti ca o poruncă! E Cuvântul lui Dumnezeu, despre care fratele Traian mai înainte ne-a spus că-l avem mereu făclie şi îndreptare pe cărarea vieţii noastre. Citeşte în continuare »

A treia operaţie – în anul 1933, la Sanatoriul «Martin Luther» din Sibiu

Numai numele sanatoriului s-a schimbat şi numai cel al oraşului şi cel al ţării… Bolile însă îşi continuau lucrarea în puţinul lut ce-i mai rămăsese, menţinându-şi neschimbate numele: T.B.C. şi cancer.

Întors în ţară de la Davos, Părintele Iosif îşi reia locul de la Geoagiu, datorită bolii de piept. Dar n-a avut nici timp să-şi încălzească bine patul suferinţelor de aici, că a şi apărut din nou criza la intestine.

Cu o maşină de urgenţă este dus la Sibiu şi internat la Sanatoriul «Martin Luther». Aici, după un consult medical, o echipă formată din mai mulţi doctori hotărăşte că trebuie să i se facă o nouă operaţie la intestine. Şi astfel, cuţitul doctorului taie pentru a treia oară. Citeşte în continuare »

7. Scumpul meu de Tituţ

Ieri – luni – am primit scrisoarea ta şi m-am bucurat că eşti sănătos. Sunt iarăşi liniştit. Azi sau mâine cred că voi primi banii şi mă pregătesc de cale.

Vă voi scrie când plec şi când ajung la Copşa. Cred că voi pleca de aici luni sau marţi.

Alăturat îţi trimit un prospect, să vezi cum e pensionul în care stau.

Aranjamentul tipografiei e bun; s-au făcut reduceri destul de simţitoare. Vom vedea apoi ce vom mai face, după ce voi lua contact cu fraţii de la Bucureşti. Citeşte în continuare »

6. Scumpul meu Tituţ!

Am primit şi scrisoarea din urmă de la Geoagiu şi mă bucur că ţi-a priit băile de acolo.

Mă  bucur şi de fratele Marini că e mai bine şi s-a hotărât să mai rămâie. Am primit o corespondenţă de la el. Îi voi scrie şi eu.

Despre mine află că – mulţumită lui Dumnezeu – sunt bine. Mi-am preluat iarăşi preumblarea zilnică şi am părăsit patul, făcând cura iarăşi pe şezlong. Efectele operaţiei, de altfel, se arată în bine, pe încetul, în o lună‑două, în măsura în care diafragma (care ţine pământul) îşi diminuează activitatea.

Sper să-mi facă bine. Eu sunt bine şi la forţă prosperez bine. Citeşte în continuare »

5. Cele douăzeci de kilograme

Când am plecat la Geoagiu, scrie Părintele Iosif, eram complet istovit şi zdruncinat de muncă şi boală. E destul să amintesc că am ajuns acolo cu o greutate de 48 kg… atât mai rămăsese din corpul meu. Eram numai o umbră de om.

Toţi câţi mă vedeau clătinau din cap în semn că sunt pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat şi a înflorit din nou corpul meu. În 20 de luni am câştigat 20 kg greutate; era un adevărat record, o minune. Pe urmă medicii m-au lăsat acasă, zicându-mi parcă: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti“… Să nu mai pui capul şi sănătatea în munca ce ai făcut-o. Retrage-te, trăieşte liniştit şi o vei putea duce până la adânci bătrâneţe.

Dar, reîntors la front, puteam eu să fac aşa? Citeşte în continuare »

4. Iubiţii mei fraţi!

De aici din depărtare vă trimit şi eu flacăra dragostei mele pentru „focul“ ce l-aţi aprins în Capitală.

În praznicului Sfântului Ilie, cel care a coborât prin rugăciune foc din cer, Domnul să vă învrednicească şi pe voi de focul cel din cer, de focul cel sfânt al Duhului Sfânt.

În praznicul celui pe care Domnul l-a răpit într-un car de foc şi l-a ridicat la cer, Domnul să vă învrednicească şi pe voi, scumpii mei fraţi, de acele clipe de ridicare sufletească spre ceruri. Căci sunt în viaţa noastră clipe sfinte în care Duhul Domnului ne suie în carul Lui de foc şi ne înalţă spre cer. Aceste clipe se simţesc şi în adunările Oastei. Sunt clipe în care ardem pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru iubirea de‑aproapelui, căci dragostea este „jar de foc, o flacără a Domnului“ (Cânt. Cânt. 8, 6). Citeşte în continuare »

Măreaţa adunare a Oastei Domnului din Praznicul Cincizecimii, de la Sibiu şi Răşinari

Cea de a doua mare adunare a Oastei Domnului de Rusalii, din anul 1933, a fost la înălţimea celei de anul trecut. Cetatea Sibiului s-a cutremurat în faţa mulţimii ostaşilor.

Atât la Răşinari, cât şi la Sibiu am trăit clipe măreţe, pe care nu le vom putea uita niciodată. Domnul să fie lăudat!

Cerul ne-a copleşit cu binecuvântări şi cu mari bucurii. În ochii tuturor ostaşilor însă se vedea şi se putea citi tăinuita durere că Părintele Iosif nu este în mijlocul nostru.

Cu prilejul sărbătorii noastre, scumpul nostru Părinte Iosif, reţinut în „şcoala suferinţelor“, departe, în ţară străină, ne-a trimis următoarea „scrisoare“ plină de focul dragostei sale pentru noi: Citeşte în continuare »

2. Scumpul şi mult doritul meu de Tituţ!

Am primit foaia şi scrisoarea şi m-am bucurat de toate. În deosebi m‑am bucurat şi am plâns mult văzând apelul ce s-a publicat pentru sănătatea mea.

Aveam lipsă de rugăciunile fraţilor, căci boala nu cedează. Domnul singur poate aduce salvarea. Aştept dragostea şi mângâierile Lui.

Cu sănătatea nu pot spune că stau bine. Citeşte în continuare »

1. Un viteaz al Domnului

L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni, în aceeaşi „şcoală“ a suferinţelor.

E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din Bucureşti.

Îndată, la început, m-a surprins curajul, îndrăzneala şi hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile şi Lucrarea Oastei Domnului. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Faptele Apostolilor 4, 13: „Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus“. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR