Arhiva pentru categoria: ‘Numele Biruitorului’

11. Mulţi sunt acei tâlcuitori care au văzut în Psalmi, arătată în chip profetic, starea Preasfintei Fe-cioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos,
care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4),
a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).

12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă,
de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

12. Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari nu l-a putut ridica decât mi-lostivul Samaritean care s-a aplecat spre el, de lângă el.
S-a aplecat ca să-l înţeleagă,
s-a aplecat ca să-l mângâie,
s-a aplecat ca să-l ridice.
Nimeni nu-l poate ridica pe un semen căzut dacă nu se apleacă el însuşi mai întâi până la starea celui căzut.

13. Omenirea întreagă, căzută în robia diavolului şi în ghearele păcatului, ar fi pierit în starea aceasta dacă Domnul Iisus Hristos, Marele nostru Samaritean Milostiv, nu S-ar fi aplecat până la noi, făcându-Se Om, ca noi.
O, din ce prăbuşire nenorocită ne-a izbăvit pe noi Dumnezeu! Citeşte în continuare »

1. Fă-ţi respectuos datoria ta faţă de părinţii tăi care te-au crescut şi te-au ajutat să ajungi ceea ce eşti.
Nu există nici o limită, nici în timp şi nici în posibilităţi, de la care să ai drept ca să spui mamei tale sau tatălui tău: „Nu vă mai datorez nimic!”
Le eşti dator totdeauna şi după ce se vor duce ei din lume,
până ce te vei duce şi tu!

2. Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria ta faţă de soţul tău
cu toată dragostea şi ajutorul, şi curăţia, şi mângâ-ierea, şi preţuirea pe care i-ai promis-o în clipa unirii voastre
şi la care numai soţul tău are din partea ta totdeauna unicul drept în lume.

3. Până nu te duci din lume, fă-ţi datoria ta faţă de copiii tăi, crescându-i în aşa fel, încât să fie folositori şi lui Dumnezeu, şi neamului tău.
Numai atunci poţi să pleci liniştit. Citeşte în continuare »

10. Privind la Neînţeleasa şi Nesfârşita Iubire a lui Hristos, plină de atâta bunătate pe care nimeni n-o poate înţelege,
– cu bucurie şi cu lacrimi ne închinăm, predându-I Lui inima noastră în totul şi pe totdeauna, şoptind recu-noscători: Slavă veşnică Ţie, Nemărginit de Bun şi Iu-bitor Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Citeşte în continuare »

9. Cât de trecător sunt!
N-am decât două zile de viaţă: ieri şi azi…, căci mâine nu se ştie a cui este!…
Două zile, atât de scurte cât sunetul numelui lor.
Două zile scurte, din care cea mai scurtă este azi!

10. Ziua de azi este prezentul meu în care mă mişc, vorbesc, lucrez.
În care mă mişc pe un drum bun sau rău…
Vorbesc adevăr sau minciună.
Lucrez pentru Dumnezeu sau pentru diavolul.
O, cât de trecător sunt într-adevăr! Citeşte în continuare »

11 – Mulți sunt acei tâlcuitori care au vãzut în Psalmi, arãtatã în chip profetic, starea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care prin alegerea cea tainicã și înțeleaptã a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Matei 1, 23-24; Gal. 4, 4), a fost rânduitã mai dinainte sã fie mijlocitoarea Întrupãrii Dumnezeiești, spre împlinirea voii lui Dumnezeu și mântuirea tuturor oamenilor (1 Tim. 2, 4).

12 – Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt și deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfințit și folositor Stãpânului, pentru Întruparea și Lucrarea Sa sfântã, de aceea este și drept sã se bucure de cea mai deosebitã cinste dintre toți aleșii lui Dumnezeu! Citeşte în continuare »

1. Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica. Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere. Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.

2. Dragă suflet de păstor şi părinte, – cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta? Te porţi oare numai cu asprime şi lovituri ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă, sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului milostiv? Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!

3. De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău ori până la starea soţului tău sau a fraţilor tăi? Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete, – ori nici nu-ţi pasă de ele? Citeşte în continuare »

numele-biruitorului-1392021. Totdeauna când păcătuim, conştiinţa ni se întinează cu spurcăciunea vinovăţiei, duhul ni se urâţeşte, trupul ni se ruinează şi chipul nostru, care altădată era fiu al luminii, se întunecă, devenind un fiu al întunericului (I Tes 5, 5; I In 3, 10).

2. Păcatul este o lepră care urâţeşte şi ruinează toată fiinţa omului. Toată vlaga şi frumuseţea, curăţia şi sănătatea fiinţei lui. Cine ar mai putea apoi recunoaşte sub această urâtă arătare înfăţişarea nevinovată de cândva, când omul era copil?
Cine ar mai recunoaşte inima curată şi mintea neprihănită, glasul dulce şi mâinile frumoase din vremea când era fără păcat? Ce grozavă este urâţenia păcatului!

3. S-ar părea că, într-adevăr, pentru cel căzut într-o stare de păcat n-ar mai fi nici o nădejde… Că n-ar mai exista nici un mijloc prin care această ruină omenească să mai fie refăcută şi readusă la starea cea curată din care a căzut atât de mult şi atât de demult. Într-adevăr, la oameni, acest lucru este cu neputinţă, dar la Dumnezeu e posibilă orice minune (Mt 19, 26). Citeşte în continuare »

15. „Dacă eşti tânăr, puternic, sănătos şi înălțat astăzi, – nu-ţi pierde, omule, mintea ta sănătoasă, nici cumpătul tău bun, neţinând seama de nimeni și de nimic.
Nu-ţi batjocori părinţii bătrâni şi neputincioși şi nu te ruşina de starea lor simplă, căci în urma mâinilor lor bătătorite și slabe ai crescut şi te-ai ridicat tu!

16. Nu disprețui pe binefăcătorii tăi, la umbra cărora te-ai adăpostit, căci, fără îngrijirea lor tu n-ai fi putut ajunge unde eşti, niciodată!

17. Nu-ţi uita datoria de recunoştinţă faţă de cei care ţi-au dat viaţa sau învăţătura, ori hrana, ori ajutorul, ca să te ridici tu şi ai tăi.
Căci dacă nesocotești aceste lucruri, Dumnezeu te va doborî pe neașteptate şi pe vecie în ceasul şi în felul la care tu nici nu te gândeşti. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR