Arhiva pentru categoria: ‘Poezie’

Traian Dorz

Iisuse, Mire-al vieţii mele
din veşnicii pe veşnicii,
de-aici de jos din lumea morţii
Te chem mereu, Te chem sã vii.

În pacea miezului de noapte
cu-nfiorat şi lung suspin
Te chem cu dor, Te chem pe Nume
Preabunul meu Iisuse, vin’…

În revãrsat se zori când cerul
luminã prinde-n Rãsãrit
în dorul revederii Tale
Te chem şi plâng Iisus Iubit.

În miez de zi cînd toţi aleargã
a lumii treburi spre-a-mplini
eu stau cu dor privind spre Tine
o, de-ai veni, o de-ai veni!…

Iar seara când lumina fuge
spre depãrtãrii de zãrii pustii
Luceafãrul vieţii mele
Te-aştept mereu, aştept sã vii.

Cu candela iubirii-aprinsã
de-atâţia ani Te-aştept în prag
o vin’ o clipã mai devreme
Te chem, o vino Mire Drag.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Traian DorzCum pot sã-Ţi mulţumesc eu oare
cã azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnã
şi pace am cu Dumnezeu?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã astãzi
sunt, de pãcatul meu, iertat
cã sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în luminã-mbrãţişat?

Ce liniştitã-i conştiinţa
cã dus e zbuciumul trecut
cã dusã-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut!

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã-n trista
şi-amara-mi viaţã mi-ai adus
atâta binecuvântare
cât nici nu bãnuiam, Iisus…

Cum pot sã-Ţi mulţumesc?… ce lacrimi
şi-n ce cântãri sã izbucnesc
când slava datã şi promisã
nici a privi-o nu-ndrãznesc?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc, când vorbã
sau lacrimã pe lume nu-i
sã-ncapã nici a mia parte
din cât şi cum aş vrea sã-Ţi spui?

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

IMG_1805Nu, niciodată n-o cădea-n uitare
Acea târzie, nepereche oră,
Când, rătăcind şi-arzând din zare-n zare,
m-a căutat iubirea ta de soră.

Era o noapte grea ca o sentinţă
Şi neagră ca un suflet de călău.
Stam dincoace de porţi, în neputinţă,
Şi auzeam cum doare glasul tău…

„Lăsaţi-mă să-l văd! Vă rog, mi-e frate!…”
Dar nu da omenia nici un semn;
Şi tu plângeai la porţile-ncuiate,
Iar eu, gemând, aş fi muşcat în lemn.

Greoi, în hore largi de negre duhuri,
Roiau mânii şi-ameninţări pe boltă.
Un tunet ling răzbubui-n văzduhuri
Şi vântul răbufni ca o revoltă.

Stăteau în cumpănă şi gardienii,
Dar plânsu-ţi mult, oftatul rugător
Au scăpărat în beznele gheenei…
Şi te-au lăsat să intri-n vorbitor! Citeşte în continuare »

Ce-adânc mã mângîi Tu Pãrinte
când noaptea îmi îndrept spre Tine
iubirea inimii fierbinte
de unda lacrimilor line.

Ce-adânc mã mângâi Tu când zorii
zâmbesc pe-a zilei nouã faţã
şi noul har îmi dã fiorii
curaţi ai dragostei de viaţã.

Ce-adânc mã mângîi Tu când toate
cãrãrile pãrând închise
în clipa cea din urmã poate,
vãd zarea luminându-mi-se.

Ce-adânc mã mângîi Tu când seara
cu genele înrourate
îşi lasã fruntea lin povara
pe mâinile împreunate.

Ce-adânc mã mângâi Tu oriunde
şi-n orice timp mã-nalţ spre Tine
când inima-n adânc ascunde
trãirea dragostei divine.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

 

Am suferit prin lume atât de mult încât
ar trebui sã-mi fie de toate doar urât.

Atât de mulţi din oameni mi-au fost vrãjmaşi şi hoţi
încât ar fi cu dreptul sã mã fi rupt de toţi.

Şi-atea zile negre mi-au fost din câte-avui
cã n-ar mai fi vreun bine nici uneia sã-i spui…

– Dar celui ce iubeşte mereu îi pare rãu
de tot ce-a fost vreodatã frumos pe drumul sãu.

De dragu-acelor locuri ce le-am iubit atât,
mi-e dor şi dupã-acelea în care-am fost urât.

Şi pentru-acele inimi ce-n lume m-au iubit
mi-e milã şi de-acelea ce viaţa mi-au zdrobit.

Iar pentru câte clipe frumoase-am cunoscut
iert anii lungi de chinuri şi tot ce m-a durut.

De-aceea azi când toate le las eliberat
mi-e parcã drag de lumea prin care-am şi cântat!

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Voi cei ce-aţi fost adânc legaţi
şi Dumnezeu v-a dat scãpare
voi pân-la moarte-I datoraţi
recunoştinţa cea mai mare.

O, nu uitaţi, o, nu uitaţi
ce I-aţi promis, ce-I datoraţi
pliniţi al vostru legãmânt
cãci Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt.

Voi cei ce L-aţi chemat la greu
iar El v-a scos din suferinţã
voi pânã-n veci lui Dumnezeu
Îi datoraţi recunoştinţã.

Îi datoraţi sã-L preamãriţi
pentru-ndurãrile-I slãvite
sã-L lãudaţi şi sã-I slãviţi
minunile de voi trãite.

Îi datoraţi trãind frumos
sã fiţi urmaşilor luminã
sã aibã şi în ei Hristos
pe veci încredere deplinã.

O, nu uitaţi ce v-aţi legat
când El v-a scos din strâmtorare,
– El şi-a-mplinit Cuvântul dat
dar cum vi-l împliniţi voi oare?

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

poezie ioan opris

din foaia „Lumina Satelor”, anul IX, nr. 7, Sibiu – 16 februarie 1930

Singurãtãţi şi depãrtãri
mã-nchid ca-ntr-o cetate
şi-adesea printre negre zãri
nici gândul nu-mi strãbate
– dar când spre Tine Doamne vin
uşor mi-e totul şi senin.

Dezamãgiri şi-ndurerãri
mã ard şi mã sfâşie
şi-n toate cele patru zãri
vãd numai vijelie
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e totul paşnic şi senin.

Neliniştiri şi-ameninţãri
mã-nconjur ca o mare
şi cât privesc în depãrtãri
nu-i cale nici scãpare
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e liber totul şi senin.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Eu lupt mereu cu mine
ispita s-o înving,
trecând pe lângã lume
sã pot sã n-o ating!

Mã lupt, dar cât de-adâncã
e-n mine pofta rea
şi firea cum mã-ndeamnã
cu vinã cãtre ea!

Ce dulce pare şoapta
pãcatului tâlhar
ce-mbietoare-i cupa
veninului amar!

– O Doamne-mprospãteazã-mi
puterea mea oricând
ispita ce mã-ndeamnã
s-o pot zdrobi luptând.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Voi cei adânc cãzuţi în patimi
ce vreţi iertarea sã v-aflaţi
de şapte ori spãlaţi în lacrimi
de Domnul sã vã apropiaţi.

Veniţi spre El cu gând cucernic
şi duh curat în orice fel
cãci Dumnezeu Atotputernic
şi-nfricoşat de Sfânt e El.

Voi cei ce vreţi a Lui Credinţã
în lume s-o mãrturisiţi
de şapte ori în pocãinţã
sã vã spãlaţi – şi-apoi vorbiţi.

Voi cei ce-n slujba Lui divinã
voiţi pe veci sã vã predaţi
de şapte ori pe zi-n luminã
fiinţa-ntreagã vã spãlaţi.

Ce sfânt se cere sã ne fie
şi gând şi cuget ne-ncetat,
ca sã venim cu vrednicie,
spre Tronul Tãu înfricoşat.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Nu mi-am pierdut nici una din vorbele rostite
pe-o cale cunoscutã s-au înşirat pe rând
şi-au mers sã mã aştepte acolo unde-odatã
pe ultima urmând-o, voi fi şi eu curând.

Nu mi-am pierdut nici una din urmele vieţii
pe care-n zi sau noapte, cu vinã sau cu har,
le-am semãnat prin locuri, prin inimi şi prin clipe
– le voi gãsi-adunate odatã toate iar.

M-aşeaptã toate-toate la capãtul de-aproape
cu zâmbet sau cu lacrimi, cu slavã sau mustrãri
sã-mi apere lumina şi numele de moarte
sau Celui Drept sã-mi cearã plãtitele ocãri.,

– O, dragi cântãri alese, veniţi atunci spre mine
cu dragostea cu care m-am dus şi eu spre voi,
cum eu v-am pus podoabe sã fiţi voi mai frumoase
sã-mi puneţi şi voi mie în Ziua de Apoi.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Tu, Care eşti din Veşnicie
Unul şi Una cu Tatăl,
mai nainte de orice început,
Care erai când nu era nimic,
nici adâncuri, nici înălţimi,
nici cea dintâi fărâmă
din pulberea lumilor,
când nu erai Cuvântul, ci numai Ideea,
– atunci Tu erai Desfătarea (Prov. 8, 22-30)
Celui ce prin Tine a făcut Totul
şi fără Tine nimic (Ioan 1, 1-3).

Tu, Capul şi Stâlpul întregului Sistem
al Creaţiunii Tale
din Eternitate şi Nemărginire,
Tu susţii totul şi îndrumi,
cuprinzi şi controlezi,
Tu, Stăpânul şi Împăratul Biruitor
Care ai câştigat toate bătăliile
şi n-ai pierdut nici una… (Apoc. 19, 11-16)

Binecuvântează Oştirea Numelui Tău
care este încă în luptă pe pământ
– cum ai binecuvântat Oştirea Ta
care este acum triumfătoare în cer –
şi poartă tot mai strălucit Steagul Tău
pe care l-ai dat primului nostru stegar,
până ce îl vei primi de la ultimul;
apoi aşază acest steag fericit cu Mâna Ta
la Dreapta Tronului Tău Veşnic,
ca semn că am ajuns Acolo
biruitori…

Amin.

Traian Dorz

Porumbel… din stejarii depãrtaţi
fãrã soţ şi frate
singur, singurel strãbaţi
zãri îndepãrtate
arse şi pustii şi moarte zãri îndepãrtate.

Glas strãin te prigoneşte
uli viclean te-alungã
iar din urmã dorul creşte
calea-i tot mai lungã
zarea arde, dorul creşte, calea-i tot mai lungã. Citeşte în continuare »

În seara de 31 ianuarie 1982 am avut prima consfătuire cu ei, dorind împreună să lucrăm cât mai ordonat. Am hotărât să compună melodii pentru textele din noua carte de cântări, care nu aveau melodii. Astfel şi-au ales pe rând, fiecare după îndemnul Duhului, textele cărora să le compună melodii, pentru a se evita mai multe melodii la acelaşi text. Şi pentru a se crea o atmosferă de dulce colaborare între ei, pentru o cât mai inspirată şi frumoasă reuşită a lucrului sfânt. S-au repartizat atunci primele cinci sute de texte, pentru a li se găsi cele mai frumoase melodii. Iată o frumoasă lucrare la care pornim cu o nouă rugăciune şi cu un fierbinte entuziasm. Credeam atunci că Dumnezeu va binecuvânta cu mult har începutul acesta fericit. Şi slăvit să fie Domnul că, într-ade­văr, aşa a şi fost! Nu mult mai târziu, aveam să vedem minuni la care nici nu putuserăm gândi la acel modest început din 31 ianuarie 1982… Vom scrie şi despre ele la vremea lor. Citeşte în continuare »

Iisus, Izvorul vieţii mele
ce har ceresc mi-ai dãruit
în clipa când de bietu-mi suflet
Te-ai îndurat sã fii gãsit.

Ce-aş face-acum în noaptea asta
atât de-adâncã şi de grea
de n-aş avea lumina vieţii
şi Duhul Tãu de n-aş avea? Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR