Arhiva pentru categoria: ‘Pr. Constantin Necula’

Pr. Constantin NeculaPornim pe calea Postului la vremea când, de-ar fi să credem tradiției, magii plecau din ținuturile lor să împlinească închinarea dinaintea Pruncului Mântuitor. Urmând Stelei celei luminoase, au adus dinaintea Celui Ce Este Lumina daruri de smirnă, tămâie și aur. Dar, mai ales, s-au adus pe ei, cu bune și rele. Pe ei și toată știința lor, și toată rezistența fragilei firi umane dinaintea provocării celei mai importante din viața unui om: căutarea lui Dumnezeu! Prea rar, parcă, vedem realitatea aceasta în postirea noastră. Prea ades, legați de regimuri alimentare, de opriri și dezlegări, atenți la cele din afară, uităm că taina Împărăției se împlinește prin adâncirea lucrării cu sine, prin înfruptarea din darul deplin al Nașterii Mântuitorului: libertatea de a te bucura de Dumnezeu. Dacă postul nu este efort de căutare a lui Dumnezeu, nu poate aduce bucuria descoperirii de sine, a propriilor limite și a tainelor adânci ale sufletului. Marcați de cultura gastronomică a lumii în care trăim, vedem doar standurile de supermarket care ne populează culturile, nu și efortul curățirii prin hrană echilibrată, vie, euharistică și dătătoare de viață. Nu reușim să pricepem în ce mod a mânca sau nu, a posti de vorbărie deșartă sau nu, a nutri sentimente curate sau nu, sunt acte de libertate și nu de obligativitate, de regulă și împlinire a regulii. E limpede că numai pentru aceasta nu S-a întrupat Mântuitorul, pentru a transforma Scriptura în regulament de cantină socială ori disciplină internă a sinaxelor umane. Citeşte în continuare »

CUVÂNT ROSTIT ÎN CADRUL CONGRESULUI MEDICILOR CREŞTINI

SIBIU, APRILIE 1997

Iubiţi fraţi, iubite surori,

Văzând adunaţi aici, astăzi, atâţia „doritori” de Împărăţie a Cerului, nu pot să nu încep aducând slavă lui Dumnezeu purtătorul de grijă, Cel care a îngăduit vederea noastră astăzi, faţă către faţă, spre bucuria cea mare a noastră, a tuturor, dar şi a Lui, a Dumnezeului Păcii.

Cuvântul meu este al unui tânăr preot ortodox, cu puţina lui experienţă pastorală (de numai doi ani) dar care a putut simţi în jurul său şi adierea binecuvântată a Duhului Celui Sfânt, dar şi furtu-na, vălurind marea vieţii celor la care a fost chemat pentru asistenţa spirituală, uneori, din păcate prea târziu ca el să mai poată face altceva decât să se roage pentru sufletul fratelui său adormit întru Domnul. Citeşte în continuare »

Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca. 8.40-55) ține în ea și vindecarea scurgerii de sânge a unei femei bolnave și vindecarea de deznădejde a unui tată și lecția de tăcere dinaintea necunoașterii căii lui Dumnezeu dată oricărei comunități care preferă lecțiile de moralism dinaintea Învierii.

Ce altceva erau cuvintele „ Fiica ta a murit. Nu-L mai obosi pe Învățător” (Luca 8.49)? Ele sunt parola superficialității lumii moderne, care a admit în Hristos învățătura înaltă dar nu-i văd dumnezeirea. Cu smerenie Hristos învie pe fiica lui Iar, se lasă deranjat de către un tată aprins de iubire, nu se limitează doar la a spune ci și împlinește. Așa face mereu. E limpede că Biserica ortodoxă a trecut printr-o vară grea. Citeşte în continuare »

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni. Citeşte în continuare »

Avem un Dumnezeu deranjant pentru aliații diavolului și pentru diavol ca atare. La două mii de ani de la minunea povestită nouă de evanghelistul Luca (Luca 8, 26-39), despre care nu trebuie să uităm că era medic, suficienții mediocrității în cunoaștere ne vorbesc despre cum astfel de povești sperie copiii. Și trebuie evitate din cultura lor. Ori transformate în opționale ore de religie, ca istorie a cugetării umane. Aș fi de acord cu ei, dacă diavolul ar fi o poveste. O găselniță și atât. Evanghelia aceasta – și nu este singura – ne arată că nu e chiar cum propovăduiesc dumnealor. Un medic de talia Sfântului Luca nu putea greși diagnosticul.

Că prima minciuna a diavolului este aceea că nu există pare să fi uitat toată lumea. Dar să nu-l vezi cum diluează toate adevărurile, cum eludează dreptatea, cum manipulează și resoarbe în găselnițele sale energii umane, transformându-le în rebuturi sufletești, trebuie să fii orb. Citeşte în continuare »

Am inceput cand inca era zi si am terminat cand inca e noapte. M-am gandit in timpul privegherii – si de aceea am facut semn ca fetele sa spuna “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii…” – ca femeia nu este superioara barbatului, nici inferioara lui si, cu atat mai putin, egala lui. Dovada, Sfanta Cuvioasa Parascheva de astazi, cea pe care nu am insotit-o nici laolalta cu sfintii barbati (fiindca e o femeie ce se pustnicea asemenea lor), nici n-o putem socoti inferioara nici unui barbat (pentru ca se afla superioara multora dintre ei) si nici superioara vreunui sfant (pentru ca intre sfinti nu exista piticisme si micisme, mariri si supra-venerari). Vedeti fratiile voastre, taina Cuvioasei Parascheva de astazi este taina tuturor femeilor lumii, care atunci cand nu pot naste si nu pot da in pantecele lor rod pentru slava lui Dumnezeu, care este Biserica, si de acolo, din pustie, nasc fii duhovnicesti. Cu ingaduinta lui Dumnezeu, iata, ne-am strans laolalta astazi sa fim fii duhovnicesti ai Cuvioasei Parascheva. Citeşte în continuare »

fragment din Praznicar –
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui Dumnezeu e greu să mergi. Eşti ca în pădurea aceea minunată de aur şi de argint din basmele româneşti, în care, pe măsură ce te afunzi, descoperi că e tot mai adâncă şi tot mai luminoasă, şi tot mai plină de minuni.

De aceea poate că astăzi n-ar fi rău să ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Naşterii Maicii Domnului, cea prin al cărei cuvânt de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil – „Fie mie după cuvântul tău, în pace…” – a făcut cerurile să se deschidă şi să se apropie iarăşi de pământ. Citeşte în continuare »

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica numită şi a „tânărului celui bogat”, a cărui poveste este cuprinsă în Evanghelia de la Matei, la capitolul 19, versetul 16-26. Să luăm împreună aminte la text!

„Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: «Învăţătorule bun, ce bine voi face, ca să am viaţa veşnică?» Iar El a zis: «De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile». El I-a zis: «Care?» Iar Iisus a zis: «Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

Zis-a Lui tânărul: «Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?» Citeşte în continuare »

Pr. Constantin Necula

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare despre respectul lui Iisus Hristos pentru fecioria și curăția Maicii Sale. Da, da. Exact antidotul la descotorosirea de inocență la care asistăm de oarecare timp. Nu doar în cultura cotidiană a României, dar pe mine, ca român, mai ales hula împotriva fecioriei din Țara mea mă arde la suflet. Mesajul împotriva familiei, cu orice preț, inclusiv al penibilului logic, face parte din colajul de manipulare prin care familia trebuie înjosită, umilită, aruncată la coșul istoriei. Din dragul utopiilor morale lipsite de morală, construcții ambigue ale unor frustrări nedemne și alimentate de un marketing agresiv, de piață efectivă. Abuz de manipulare. Dinaintea psihozelor gălăgioase se înalță suavitatea plină de transparență a firescului Adormirii Maicii Domnului. Logica luminoasă a iubirii Fiului pentru Mama sa, termeni care, nu-i așa, ne spun experții în nimicuri, nici măcar nu mai există. Citeşte în continuare »

Pr. Constantin NECULA

Suntem sub cod roșu moral. În jur pare că tot ce ține de cultura socială se lasă cuprins de canicula de afară. O vipie, aproape tumorală, arde și ultimele speranțe în demnitatea libertății civice ori în actualizarea memoriei colective. Nu mai părem un popor ci o turmă neasumată. Un soi de linii de forță paralele care zdrobesc în tensiunea lor liniștea zilei de azi și a zilelor care vin. Poate de aceea e rost de seriozitate în asumarea creștină a verii. A vieții. În înțelegerea momentului Postului Adormirii Maicii Domnului, prilej de glume pentru neînțelepți și de mărturisire pentru cei care asumă real creștinismul. O plasă de sminteli a încurcat rodirea Bisericii în ultimul timp. Și o mână de smintiți, umbrele stăruinței lui Iuda de a-l vinde pe Hristos. Pe bani ori patimi vândut, Hristos suferă în același chip. Singurul Dumnezeu Adevărat, din multele alternative de falși dumnezei care circulă prin hematia culturală a lumii, dispus mereu să moară pentru noi. Dar mai ales Înviat pentru noi.  Citeşte în continuare »

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns ră-măşiţele de fărâmături, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.
Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.” Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
Darurile se înmulţesc prin binecuvântare – † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic va avea şi cealaltă pâine -Pr. Iosif Trifa

Aruncă-ţi pâinea pe ape – Traian Dorz

Pâine şi peşte – Pr. Prof. Vasile Mihoc Citeşte în continuare »

Oricât ar părea de ciudat Mântuitorul ne oferă, de mii de ani de acum, lecții de viață cotidiană. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 8.5-13) ne aduce aminte că a fi uman, a fi de partea omului- cu alt cuvinte, nu ține cont de națiune ori ierarhie socială, nu ține cont de modul în care lumea ține cont de toate. Un sutaș, adică un ofițer roman pus peste o sută de soldați, cere Mântuitorului, în Capernaum, să-i vindece sluga. Evanghelia ne arată, câteva versete mai sus (Matei 8.1-4) că tocmai vindecase Domnul un lepros, un looser, cu i-am spune azi, un nimeni social. Acum dușmanul roman, căci despre un ofițer dușman vorbim, cere lui Hristos să-i vindece sluga. Citeşte în continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea – aşa cum spuneau cântările duhovniceşti – binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui. Citeşte în continuare »

O Evanghelie de 40 de versete. Bogată, plină de înțelesuri, marchează ultima Duminică dinaintea celor 40 de zile de la Învierea Domnului, făcându-se prag de înțelegere Înălțării. Un orb este pricină de întrebare: „Rabbi, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). O curiozitate morbidă, nelalocul ei într-o familie duhovnicească. Ce mai conta, de vreme ce pe ei nu-i durea inima de cel orb? Pe Hristos Îl tulbură întrebarea și reacționează cu o minune. Pecetluită cu scuipat și tină (Ioan 9, 6), cam cât valora curiozitatea ucenicilor atinși oarecum de curiozitatea cinică din jur. Domnul îl trimite orb la scăldătoarea Siloamului și omul revine văzând. Cerșetorul își umplea de lumină viața. Citeşte în continuare »

Insistând asupra femeii samarinence, prin Evanghelia Duminicii acesteia, a V-a după Paști, Biserica ne învață că a primi cuvântul Cuvântului înseamnă resetarea vieții după Legea Harului Duhului Sfânt. Femeia este un personaj. Asemeni femeilor mironosițe, ceva mai târziu, înfruntând zorii Învierii, femeia aceasta pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care șade la fântâna lui Iacob. Inteligentă și sinceră în căutare, cunoscătoare a Legii Vechiului Testament – știe cum iudeii nu au părtășie de viață și comuniune de rugăciune cu samarinenii (Ioan 4.9.20) –, ea se dovedește o așteptătoare a lui Mesia (Ioan 4, l-25), știind că „Acela ne va vesti toate”.  Citeşte în continuare »

Zi de Sabat în cetatea lui Dumnezeu, Ierusalim. Poarta oilor, scăldătoarea Betesda. Deși Legea cerea ca în această zi să nu umbli mai mult decât calea unui drum de Sabat și trebuia să te ferești să atingi lucruri, locuri sau persoane impure, Hristos tocmai în mijlocul lor Se arată. Dispus la minuni. Un om bolnav de 38 de ani, mai mult decât viața Mântuitorului, șade în pridvorul Vitezdei așteptând tulburarea apei, semn că un înger al Domnului trasmitea energia vindecătoare apei. Un spațiu plin de bolnavi, de oameni în suferință, care nu prea țineau regulile Sabatului, nu-i așa? Și care, oricum, nu prea contau pentru societatea iudaică, fie ea religioasă sau nu. Domnul, prin cuvânt, redă sănătatea ologului. Porunca e fermă: „Ridică-te, ia patul și umblă!” (Ioan 5, 8). Și omul se însănătoșește, ia patul și umblă. Revine la viață. Trăiește, saltă de bucurie… Citeşte în continuare »

Nu vom găsi nicioată cuvinte din destul pentru a lămuri taina întânirii prăznuite în  Duminica aceasta, a femeilor mironosițe (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8). Cântarea Bisericii spune: „Pentru ce amestecați mirurile cu lacrimi, ucenițelor? Piatra a fost răsturnată, mormântul a fost golit; vedeți stricăciunea zdrobită de Viață, pecețile mărturisind deslușit aceasta; pe străjerii celor neascultători greu dormind; firea cea muritoare s-a mântuit în trup de Dumnezeu, iadul se tânguiește. Alergând cu bucurie, spuneți Apostolilor că Hristos, Cel Ce a omorât moartea, Cel întâi-născut din morți, va merge mai înainte de voi în Galileea”. (Vecernie, alcătuirea lui Cumula). Taina alergării acestora la mormânt, curajul de a străbate răceala primei dimineți în care ai conștiința că Dumnezeu a murit. Așa credeau femeile mironosițe, că Dumnezeu a murit. Nu ca altă dată, și acum, filosofii. Ei cred că  El a murit și se îngâmfă cu această afirmație. Ele nu! Ele credeau că a murit și aleargă purtând mir. Nu mai e nicio frică în ele. În fond, dacă e mort Dumnezeu, ce rău mai mare se poate întâmpla? Și amestecă lacrima cu mirul, durerea cu nădejdea, frica cu dragostea și credința. Citeşte în continuare »

Dintre toate fricile ce bântuie omul, nu doar modern, frica de moarte pare a fi cea mai cutremurătoare. Ca oameni moderni, simțim din plin că, în fond, fundamentele marilor noastre interogări rămân aceleași. Viața și moartea, răutatea celor din jur și boala, sărăcia și războiul nu ne sunt străine. Au câștigat deplin în ultima vreme fricile apocaliptice și adiacentele lor, frica de numere și cipuri, de diavoli închipuiți ori reali, hiperbolizările minciunii și mediocrității, sărăcirea de sensuri ale vieții cotidiene, tot mai săracă în idealuri morale și duhovnicești. Vorbim tot mai mult despre ce mâncăm și ce construim, despre cum ne onorează oamenii sau, pur și simplu, ne este tot mai drag să bârfim și tot mai greu să ne rugăm pentru aproapele. Știrile sunt parte integrantă a culturii. Ziarele, singura cultură imediată, iar prezentatorii TV sunt mai des invitați la mesele noastre decât proprii părinți ori copii. Citeşte în continuare »

Atât de tare ne-am obișnuit cu moartea, că nu mai vedem Învierea! Teama cumplită ce ne cuprinde dinaintea morții nu ne dovedește necredința, ci faptul că, slavă Domnului, suntem oameni. Cu fricile și neputințele noastre, cu înfrângerile și biruințele noastre, cu bucuriile și cu întristările noastre. Dar, fundamental, oameni. Un balast fluid de informație ne ține mai mult în latura morții decât în latura de lumină a Vieții, știind bine, cei care ne aprovizionează cu astfel de icoane ale dezastrelor, că un suflet fricos e manipulabil, ușor de mințit, ușor de ispitit cu lașitatea. Hristos Domnul pune mereu Nu te teme!,  medicament fricilor noastre.

Sunt sigur că o zisă a Monseniorului Vladimir Ghika ne prinde bine: „Cel ce nu știe să-L caute pe Dumnezeu pretutindeni, riscă să nu-L recunoască nicăieri” (Scrieri spirituale, Ed. Ecou Transilvan, 2013, p. 126). De aceea, necăutând pe Dumnezeu în viață, nu-L putem afla în moarte. Orizontul pare că se închide și zâmbim superior și inconștient, asemeni Apostolilor și părinților copilei din Evanghelia aceasta (Luca 8.53), atunci când Hristos ne spune că morții noștri, iubiri și împliniri ale vieții noastre, nu au murit, ci dorm, așteptându-L (Luca 8, 52).  Medicament incredulității noastre, Mântuitorul zicând: Nu te teme! Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR