Arhiva pentru categoria: ‘Pr. Constantin Necula’

fragment din Praznicar –
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui Dumnezeu e greu să mergi. Eşti ca în pădurea aceea minunată de aur şi de argint din basmele româneşti, în care, pe măsură ce te afunzi, descoperi că e tot mai adâncă şi tot mai luminoasă, şi tot mai plină de minuni.

De aceea poate că astăzi n-ar fi rău să ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Naşterii Maicii Domnului, cea prin al cărei cuvânt de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil – „Fie mie după cuvântul tău, în pace…” – a făcut cerurile să se deschidă şi să se apropie iarăşi de pământ. Citeşte în continuare »

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica numită şi a „tânărului celui bogat”, a cărui poveste este cuprinsă în Evanghelia de la Matei, la capitolul 19, versetul 16-26. Să luăm împreună aminte la text!

„Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: «Învăţătorule bun, ce bine voi face, ca să am viaţa veşnică?» Iar El a zis: «De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile». El I-a zis: «Care?» Iar Iisus a zis: «Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

Zis-a Lui tânărul: «Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?» Citeşte în continuare »

Pr. Constantin Necula

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare despre respectul lui Iisus Hristos pentru fecioria și curăția Maicii Sale. Da, da. Exact antidotul la descotorosirea de inocență la care asistăm de oarecare timp. Nu doar în cultura cotidiană a României, dar pe mine, ca român, mai ales hula împotriva fecioriei din Țara mea mă arde la suflet. Mesajul împotriva familiei, cu orice preț, inclusiv al penibilului logic, face parte din colajul de manipulare prin care familia trebuie înjosită, umilită, aruncată la coșul istoriei. Din dragul utopiilor morale lipsite de morală, construcții ambigue ale unor frustrări nedemne și alimentate de un marketing agresiv, de piață efectivă. Abuz de manipulare. Dinaintea psihozelor gălăgioase se înalță suavitatea plină de transparență a firescului Adormirii Maicii Domnului. Logica luminoasă a iubirii Fiului pentru Mama sa, termeni care, nu-i așa, ne spun experții în nimicuri, nici măcar nu mai există. Citeşte în continuare »

Pr. Constantin NECULA

Suntem sub cod roșu moral. În jur pare că tot ce ține de cultura socială se lasă cuprins de canicula de afară. O vipie, aproape tumorală, arde și ultimele speranțe în demnitatea libertății civice ori în actualizarea memoriei colective. Nu mai părem un popor ci o turmă neasumată. Un soi de linii de forță paralele care zdrobesc în tensiunea lor liniștea zilei de azi și a zilelor care vin. Poate de aceea e rost de seriozitate în asumarea creștină a verii. A vieții. În înțelegerea momentului Postului Adormirii Maicii Domnului, prilej de glume pentru neînțelepți și de mărturisire pentru cei care asumă real creștinismul. O plasă de sminteli a încurcat rodirea Bisericii în ultimul timp. Și o mână de smintiți, umbrele stăruinței lui Iuda de a-l vinde pe Hristos. Pe bani ori patimi vândut, Hristos suferă în același chip. Singurul Dumnezeu Adevărat, din multele alternative de falși dumnezei care circulă prin hematia culturală a lumii, dispus mereu să moară pentru noi. Dar mai ales Înviat pentru noi.  Citeşte în continuare »

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns ră-măşiţele de fărâmături, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.
Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.” Citeşte în continuare »

Arhivă articole pe acest subiect:
Darurile se înmulţesc prin binecuvântare – † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic va avea şi cealaltă pâine -Pr. Iosif Trifa

Aruncă-ţi pâinea pe ape – Traian Dorz

Pâine şi peşte – Pr. Prof. Vasile Mihoc Citeşte în continuare »

Oricât ar părea de ciudat Mântuitorul ne oferă, de mii de ani de acum, lecții de viață cotidiană. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 8.5-13) ne aduce aminte că a fi uman, a fi de partea omului- cu alt cuvinte, nu ține cont de națiune ori ierarhie socială, nu ține cont de modul în care lumea ține cont de toate. Un sutaș, adică un ofițer roman pus peste o sută de soldați, cere Mântuitorului, în Capernaum, să-i vindece sluga. Evanghelia ne arată, câteva versete mai sus (Matei 8.1-4) că tocmai vindecase Domnul un lepros, un looser, cu i-am spune azi, un nimeni social. Acum dușmanul roman, căci despre un ofițer dușman vorbim, cere lui Hristos să-i vindece sluga. Citeşte în continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea – aşa cum spuneau cântările duhovniceşti – binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui. Citeşte în continuare »

O Evanghelie de 40 de versete. Bogată, plină de înțelesuri, marchează ultima Duminică dinaintea celor 40 de zile de la Învierea Domnului, făcându-se prag de înțelegere Înălțării. Un orb este pricină de întrebare: „Rabbi, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). O curiozitate morbidă, nelalocul ei într-o familie duhovnicească. Ce mai conta, de vreme ce pe ei nu-i durea inima de cel orb? Pe Hristos Îl tulbură întrebarea și reacționează cu o minune. Pecetluită cu scuipat și tină (Ioan 9, 6), cam cât valora curiozitatea ucenicilor atinși oarecum de curiozitatea cinică din jur. Domnul îl trimite orb la scăldătoarea Siloamului și omul revine văzând. Cerșetorul își umplea de lumină viața. Citeşte în continuare »

Insistând asupra femeii samarinence, prin Evanghelia Duminicii acesteia, a V-a după Paști, Biserica ne învață că a primi cuvântul Cuvântului înseamnă resetarea vieții după Legea Harului Duhului Sfânt. Femeia este un personaj. Asemeni femeilor mironosițe, ceva mai târziu, înfruntând zorii Învierii, femeia aceasta pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care șade la fântâna lui Iacob. Inteligentă și sinceră în căutare, cunoscătoare a Legii Vechiului Testament – știe cum iudeii nu au părtășie de viață și comuniune de rugăciune cu samarinenii (Ioan 4.9.20) –, ea se dovedește o așteptătoare a lui Mesia (Ioan 4, l-25), știind că „Acela ne va vesti toate”.  Citeşte în continuare »

Zi de Sabat în cetatea lui Dumnezeu, Ierusalim. Poarta oilor, scăldătoarea Betesda. Deși Legea cerea ca în această zi să nu umbli mai mult decât calea unui drum de Sabat și trebuia să te ferești să atingi lucruri, locuri sau persoane impure, Hristos tocmai în mijlocul lor Se arată. Dispus la minuni. Un om bolnav de 38 de ani, mai mult decât viața Mântuitorului, șade în pridvorul Vitezdei așteptând tulburarea apei, semn că un înger al Domnului trasmitea energia vindecătoare apei. Un spațiu plin de bolnavi, de oameni în suferință, care nu prea țineau regulile Sabatului, nu-i așa? Și care, oricum, nu prea contau pentru societatea iudaică, fie ea religioasă sau nu. Domnul, prin cuvânt, redă sănătatea ologului. Porunca e fermă: „Ridică-te, ia patul și umblă!” (Ioan 5, 8). Și omul se însănătoșește, ia patul și umblă. Revine la viață. Trăiește, saltă de bucurie… Citeşte în continuare »

Nu vom găsi nicioată cuvinte din destul pentru a lămuri taina întânirii prăznuite în  Duminica aceasta, a femeilor mironosițe (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8). Cântarea Bisericii spune: „Pentru ce amestecați mirurile cu lacrimi, ucenițelor? Piatra a fost răsturnată, mormântul a fost golit; vedeți stricăciunea zdrobită de Viață, pecețile mărturisind deslușit aceasta; pe străjerii celor neascultători greu dormind; firea cea muritoare s-a mântuit în trup de Dumnezeu, iadul se tânguiește. Alergând cu bucurie, spuneți Apostolilor că Hristos, Cel Ce a omorât moartea, Cel întâi-născut din morți, va merge mai înainte de voi în Galileea”. (Vecernie, alcătuirea lui Cumula). Taina alergării acestora la mormânt, curajul de a străbate răceala primei dimineți în care ai conștiința că Dumnezeu a murit. Așa credeau femeile mironosițe, că Dumnezeu a murit. Nu ca altă dată, și acum, filosofii. Ei cred că  El a murit și se îngâmfă cu această afirmație. Ele nu! Ele credeau că a murit și aleargă purtând mir. Nu mai e nicio frică în ele. În fond, dacă e mort Dumnezeu, ce rău mai mare se poate întâmpla? Și amestecă lacrima cu mirul, durerea cu nădejdea, frica cu dragostea și credința. Citeşte în continuare »

Dintre toate fricile ce bântuie omul, nu doar modern, frica de moarte pare a fi cea mai cutremurătoare. Ca oameni moderni, simțim din plin că, în fond, fundamentele marilor noastre interogări rămân aceleași. Viața și moartea, răutatea celor din jur și boala, sărăcia și războiul nu ne sunt străine. Au câștigat deplin în ultima vreme fricile apocaliptice și adiacentele lor, frica de numere și cipuri, de diavoli închipuiți ori reali, hiperbolizările minciunii și mediocrității, sărăcirea de sensuri ale vieții cotidiene, tot mai săracă în idealuri morale și duhovnicești. Vorbim tot mai mult despre ce mâncăm și ce construim, despre cum ne onorează oamenii sau, pur și simplu, ne este tot mai drag să bârfim și tot mai greu să ne rugăm pentru aproapele. Știrile sunt parte integrantă a culturii. Ziarele, singura cultură imediată, iar prezentatorii TV sunt mai des invitați la mesele noastre decât proprii părinți ori copii. Citeşte în continuare »

Atât de tare ne-am obișnuit cu moartea, că nu mai vedem Învierea! Teama cumplită ce ne cuprinde dinaintea morții nu ne dovedește necredința, ci faptul că, slavă Domnului, suntem oameni. Cu fricile și neputințele noastre, cu înfrângerile și biruințele noastre, cu bucuriile și cu întristările noastre. Dar, fundamental, oameni. Un balast fluid de informație ne ține mai mult în latura morții decât în latura de lumină a Vieții, știind bine, cei care ne aprovizionează cu astfel de icoane ale dezastrelor, că un suflet fricos e manipulabil, ușor de mințit, ușor de ispitit cu lașitatea. Hristos Domnul pune mereu Nu te teme!,  medicament fricilor noastre.

Sunt sigur că o zisă a Monseniorului Vladimir Ghika ne prinde bine: „Cel ce nu știe să-L caute pe Dumnezeu pretutindeni, riscă să nu-L recunoască nicăieri” (Scrieri spirituale, Ed. Ecou Transilvan, 2013, p. 126). De aceea, necăutând pe Dumnezeu în viață, nu-L putem afla în moarte. Orizontul pare că se închide și zâmbim superior și inconștient, asemeni Apostolilor și părinților copilei din Evanghelia aceasta (Luca 8.53), atunci când Hristos ne spune că morții noștri, iubiri și împliniri ale vieții noastre, nu au murit, ci dorm, așteptându-L (Luca 8, 52).  Medicament incredulității noastre, Mântuitorul zicând: Nu te teme! Citeşte în continuare »

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”. Citeşte în continuare »

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.

Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”. Citeşte în continuare »

Joia Cinei celei nemuritoare. Joia cea Mare. Joia cea de taină. Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Joia Săptămânii Patimilor, în Joia cea Mare sau a Cinei celei de Taină.
Clipele acestei zile sunt anunţate de la Denia de Miercuri seara, când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat. Atunci Iuda cel rău-credincios, cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat, şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat – spunea troparul din Miercurea seara. Mântuitorul se arată a fi chip şi împlinire de chip a altor jertfe, pentru că una dintre cântări ne spune: „Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor şi a fost osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat ca să dăruiască tuturor Învierea cea din morţi”. Citeşte în continuare »

Încheiem Meditaţia de Marţi, amintind că urmează Miercurea pocăinţei femeii şi a arginţilor trădării. Să luăm aminte la Evanghelia zilei, aflată în Evanghelia de la Matei 26, 6-16:

 „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea, şi, văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: «De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor».

Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: «Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine, căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei». Citeşte în continuare »

În sfânta şi marea zi de Marţi, în Săptămâna Patimilor, la Liturghie, s-a auzit glasul Mântuitoru-lui prin taina Sfintei Scripturi, din Evanghelia de la Matei 24, 36-51; 25, 1-46 şi 26, 1 şi 2. Să luăm aminte! Zis-a Domnul către ucenicii Săi:

 „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.

Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Citeşte în continuare »

Lunea din Săptămâna Patimilor! Începutul Săptămânii Patimilor îl vom considera a fi Lunea Patimilor, Lunea care, iată, în seara aceasta apune. Evanghelia de la Liturghie a fost Evanghelia de la Matei 21, 18-44 şi este bine să ne readucem aminte că începutul Patimii s-a făcut în Duminica intrării în Ierusalim, cu reală trimitere spre Sâmbăta lui Lazăr. Ca un preludiu al Crucii vom aşeza o cântare de la Vecernia din Vinerea Patimilor: „Săvârşind aceste patruzeci de zile, cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Patimilor”.

Dar, o dată începând ultimele zile ale Postului, descoperim că primele trei zile: luni, marţi şi miercuri au, în interiorul derulării lor liturgice a Săptămânii Sfinte, un scop bine definit: ele situează sărbătorile în perspectiva sfârşitului. Ne reamintim sensul eshatologic al Paştelui, ce se vădeşte a fi sfârşit şi început de viaţă. Este tocmai acea dezlegare a dramei care este drama Postului. Sunt o ridicare de voal. Citeşte în continuare »

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR