Arhiva pentru categoria: ‘Pr. Iosif Trifa’

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor.

Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, ascultam în fiecare dimineaţă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimineaţă.

Şi seara, tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac vecernia lor. Răsună pădurea de „slujba“ lor seara.

Şi de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului“.

Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului“. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu“ (Fapte 2, 46), de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi“ (Fapte 4, 33-34).

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

S-a răstit cu coasa spre cer
– o întâmplare din Iugoslavia, din vara anului 1929 –

Un plugar din Bacica, de necaz că a venit ploaia şi i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa şi cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ şi i-a închis graiul pentru totdeauna.

Năravul şi legea
Închipuiţi-vă un acuzat în faţa judecătoriei:
– N. N., eşti acuzat de furt, de hoţie…
– Se poate, domnule judecător, dar luaţi în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav de a fura! Am început cu un ou şi am ajuns la un bou… nu sunt eu de vină, domnule judecător, ci… năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiţi-vă pe un altul: Citeşte în continuare »

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui. Citeşte în continuare »

„Te rog, nu-l sudui pe tata!“

Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaş din Oastea Domnului se apropie de el, zicându-i:

– Te rog, nu-l mai sudui pe tata!

– Eu n-am nimic cu tata dumitale! răspunse suduitorul. Nici pe dumneata nu te cunosc, cu atât mai puţin pe tatăl dumitale.

– Ba da, răspunse ostaşul, dumneata sudui mai mult decât pe tata… Îl înjuri pe Tatăl meu Cel din cer… dumneata vatămi ceea ce am eu mai scump: pe Tatăl meu Cel Ceresc!… Te rog să nu mai faci acest lucru!… Dacă dumneata nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai foloseşti deloc Numele Lui, căci prin asta ne vatămi pe noi, cei ce credem în El!…

Suduitorul rămase ruşinat şi încetă cu sudălmile.

Pe suduitori ar trebui noi înşine – şi o lege aspră – să-i oprim de a-L vătăma pe Tatăl nostru Cel Ceresc prin sudălmile lor cele spurcate. Citeşte în continuare »

un raspuns

din foaia „Oastea Domnului”, anul III, nr. 8, Sibiu, 21 februarie 1932

lumina satelor

din foaia „Lumina Satelor”, anul V, nr. 9, Sibiu, 21 februarie 1926

bautura

din foaia „Tineretul Domnului”, supliment la foaia „Isus Biruitorul”, anul III (113), nr. 8, Sibiu, 21 februarie 1937

dovezi

din foaia „Lumina Satelor”, anul VI, Nr. 8, Sibiu, 20 februarie 1927

Aceasta a fost dorinţa Părintelui Iosif, care s-a materializat începând cu anii 1990. Acum e greu să reparăm şi să întreţinem „Casa Isus Biruitorul” de la Sibiu.

biblie

din foaia „Isus Biruitorul”, anul III (113), nr. 8, Sibiu, 21 februarie 1937

şi totuşi… iată un alt cuvânt al Părintelui Iosif Trifa, scris parcă pentru noi cei de astăzi:

Între poticnire şi pãrãsirea luptei

Scumpul meu frate din Oastea Domnului ! Noi stãm într-o rãzboire neîncetatã cu vrãjmaşul diavol şi ispitele lui.

În aceastã luptã se întâmplã uneori sã ne şi poticnim. Ah, în zadar am umbla sã tãgãduim, sau sã ne mândrim. Toţi suntem nişte mici dezertori. Toţi ne împiedicãm, ne poticnim ici şi colea de ispitele lumii. Dar pierzarea nu stã în aceastã poticnire ci stã în pãrãsirea luptei. De cazi ici şi colea, ridicã-te repede şi pleacã înainte.

Istoria rãzboaielor aratã cã luptele şi biruinţele le pierd mai ales aceia care, dupã înfrângere, dezerteazã şi pãrãsesc atacul şi lupta.

Cele mai multe biruinţe le câştigã rapoarte ca acestea: Cei înfrânţi nu s-au lãsat… n-au dezertat… au înnoit atacul… au  înnoit de 3 ori atacul şi au biruit…

În asta stã şi taina biruinţei noastre. Sã nu disperãm când ispititorul ne-a dat o loviturã, ci – aducându-ne mereu aminte de îndurarea şi iertarea Tatãlui ceresc – sã înnoim atacul cu îndãrãtnicie şi sã nu ne lãsãm pânã n-ajungem la biruinţã. (sursa aici)

biblie

din foaia „Lumina Satelor”. anul VII, Nr. 8, Sibiu 19 februarie 1928

Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

Daniil era dregător în slujba împăratului. Era cel mai vrednic şi cinstit. «În el era un duh înalt» (Dan. 6, 4). Dar zavistia şi răutatea omenească – de totdeauna – nu puteau suferi acest lucru.

Ceilalţi dregători îl urau pe Daniil şi «căutau să afle ceva asupra lui ca să-l pârască, dar n-au putut să găsească nimic» decât o pâră mincinoasă şi cu asta l-au aruncat în groapa leilor. Citeşte în continuare »

În toate vremurile şi la toate popoarele, sudalma a fost socotită ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii. Şi suduitorul era pedepsit fără cruţare.

Astfel, am arătat cum, în Vechiul Testament, suduitorul era omorât cu pietre.

Istoria ne spune că romanii şi grecii, aşijderea, îi ucideau pe cei ce-i înjurau pe zeii lor (cei făcuţi din pia­tră şi metal).

Pe timpul lui Ludovic al IV-lea, în Franţa, suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgaţi în nişte saci şi aruncaţi în apă.

Pe timpul lui Ludovic al XI-lea, se pedepsea nu numai cel ce suduia, ci şi cel ce auzea pe cineva suduind şi nu îl denunţa. Citeşte în continuare »

trufie

din foaia „Lumina Satelor”, anul III, Nr. 6, Sibiu, 17 februarie 1924

romanati

din foaia „Isus Biruitorul”, anul II, Nr. 8, Sibiu, 16 februarie 1936

din foaia „Oastea Domnului” – supliment la „Lumina Satelor”,
anul II, nr, 7, 15 februarie, 1931

part. 1 Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR