Arhiva pentru categoria: ‘Pr. Iosif Trifa’

Congresul Oastei Domnului

Un lucru însemnat în istoria Oastei – dovedit foarte necesar şi statornicit încă de la început – a fost Congresul anual pe ţară.

Am mai spus că – îndată după Primul Război Mondial care ne-a adus independenţa şi întregirea ţării – o mulţime de alte societăţi şi asociaţii cu scopuri culturale, filantropice, morale, confesionale etc. se înfiinţaseră în multe părţi. În practica tuturor acestora era, încă de la început, organizarea, alegerea comitetului de conducere, statutele de funcţionare şi, mai ales, congresele generale.

Oastea Domnului, omeneşte vorbind, era şi ea o asociaţie religioasă, ce se bucura de aceleaşi drepturi, ca şi orice altă asociaţie constituită legal în ţara noastră. Citeşte în continuare »

Şi Petru, şi Iuda apostolul au greşit. De frica unei slujnice, Petru s-a lepădat cu jurământ de Domnul, iar Iuda L-a vândut pentru lăcomia banilor. Amândoi s-au căit pentru greşeala ce au făcut. Dar este o mare deosebire între căinţa lor. Petru s-a căit îndată. Ispita şi căderea lui au ţinut o clipă şi această clipă a plâns-o cu amar şi a stropit-o mereu cu lacrimi sfinte de căinţă. „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.” Citeşte în continuare »

Iona prorocul a stat 3 zile înghiţit de un chit (peşte de mare) şi a 3-a zi chitul l-a aruncat afară la uscat. Această întâm­plare a închipuit moartea şi învierea Mân­tuitorului Hristos. Citeşte în continuare »

Când ştia că se apro­pie ceasul, Iisus îşi îndemna apostolii, zicândo-le: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul nepu­tincios” (Mt 26, 41). Atunci Petru a început a se lăuda că el va urma pe Iisus şi la moarte. Dar Iisus i-a zis: „Nu va cânta cocoşul până de 3 ori te vei lăpăda de Mine”. Cuvintele Domnului s-au îm­plinit. Când Îl duceau pe Iisus legat, Petru, de frica unei slujnice, s-a lepădat de 3 ori cu jurământ, zicând: „Nu cu­nosc pe omul acesta (pe Iisus)”. „Şi întorcându-se, Domnul se uită în faţa lui Pe­tru şi aducându-şi aminte Petru de cuvântul Domnului, ieşind afară, plânse cu amar” (Lc 22, 55-62). Citeşte în continuare »

Fraţilor (…) m-a chemat aici fratele Leon în numele vostru şi al fraţilor din întreaga ţară. Şi iată, v-am ascultat. Dar nu m-a adus aici numai chemarea aceasta, ci am venit să mă vadă toţi şi să se convingă încă o dată toţi că nu aceste oase goale au făcut Oastea Domnului (aici Părintele Iosif îşi întinde, spre arătare două mânuţe goale, ca două surcele; toată adunarea plânge cu hohot), ci Oastea Domnului a făcut-o Domnul, prin revărsarea Duhului Sfânt. Eu am fost numai un vas umil şi slab de care Domnul S-a folosit în sfânta Sa lucrare. Iar dacă Oastea este Lucrarea lui Dumnezeu, ea va trăi.

Fraţilor, mă vedeţi atât de slab şi plângeţi. Dar nu plângeţi! Oastea Domnului nu trăieşte şi nu moare cu omul. Ci ea trăieşte şi biruie cu Domnul. Eu voi muri, dar Oastea va trăi şi va birui, pentru că ea este a Domnului Iisus Biruitorul. Citeşte în continuare »

din foaia „Lumina Satelor”, anul VI, nr. 26, Sibiu. 26 iunie, 1927

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.

Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11, 28-30)

 Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. (Luca 6, 19)

  O ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te chea­mă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El“. Această „putere“ iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul. Citeşte în continuare »

„Să fie lumină!“ – a zis Dumnezeu la facerea lumii. Această lumină n-a fost numai a soarelui, ci a fost şi lumina sufletului; a fost lumina care l-a luminat pe Adam, omul cel dintâi. Aceasta era o lumină curată şi desăvârşită. Întuneric nu se afla în ea. Dar din greşeala din grădina Edenului, întunericul s‑a amestecat cu lumina, binele cu răul – şi pe urmă întunericul a biruit lumina. Întuneric mare s-a făcut iar peste tot pământul; un fioros întuneric sufletesc. Citeşte în continuare »

Evanghelia de duminică este plină de minunate învăţături sufleteşti. Zice mai întâi evanghelia că fiecare om are în el o lumină şi, când această lumină se întunecă, oare căi de mare se va face întunericul? Această lumină este conştiinţa omului, adică mustrarea sau mulţumirea sufletească ce o are omul când face fapte rele sau bune. Această lumină i s-a dat fiecărui om. Citeşte în continuare »

 

Lumina ochilor şi lumina sufletului

Cât de scumpi ne sunt ochii şi ve­derea! Pentru toţi banii şi toate bogăţiile lumii, nu ne-am da ochii şi vederea. Tot aşa de scumpă trebuie să ne fie şi vederea, lumina cea sufletească. Şi lumina noastră cea sufletească aceasta este: „Eu sunt lu­mina lumii – a zis Iisus –; tot cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric”… Dar noi umblăm în întuneric de păcate şi purtări slabe şi aceasta este o dovadă că ni s-au stricat ochii cei sufle­teşti şi vederea cea sufletească. Patimile cele rele şi păcatele sunt tot atâtea boli care ne strică vederea şi ochii sufletului nostru. Citeşte în continuare »

Iisuse, bunule Doamne! Eu sunt drahma cea pierdută, din evanghelie. Ah, în ce stare grozava şi nenorocită am ajuns! M-a acoperit întunericul păcatelor şi gunoiul fărăde­legilor. M-au biruit patimile şi zac doborât la pământ. N-am nici o putere, nu pot face nimic. Ca şi drahma, zac şi eu aco­perit de întuneric şi ros de rugină. Chipul Împăratului-Dum­nezeu s-a şters cu totul de pe drahma sufletului meu. Am risipit darurile sufleteşti pe care mi le-a dat Tatăl Ceresc. Totul am pierdut, totul am risipit. Citeşte în continuare »

Iisuse, Preabunul meu Păstor! Eu sunt oaia cea pierdută, din pilda Evangheliei. Eu sunt oaia cea nebună care am fugit din turma Ta. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! M-am agăţat cu totul în spinii păcatelor şi nu mă pot elibera. Am căzut într-o prăpastie fioroasă din care nu pot ieşi… Aud lupii urlând şi tremur de frică… Sunt plină de răni şi n-are cine mă lega… Sunt bolnavă şi n-are cine mă tămădui… Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci mă prăpă­desc. Leagă-mi rănile cele sufleteşti şi mă ridică în braţele Tale. Ridică-mă din pierzare şi mă du iarăşi în turma Ta cea scumpă. Scoate-mă din gălbează şi mă du iarăşi la păşunea vieţii. Citeşte în continuare »

Evanghelia de duminică istoriseşte cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre apostolii Săi; i-a văzut pescuind în marea Galileii, S-a apropiat de ei şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”, iar ei îndată lăsându-şi mrejele şi corabia, au mers după Domnul… (citiţi pe larg această evanghelie la Matei 4, 17-25). Citeşte în continuare »

În vremea aceea, umblând Iisus pe lângă marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei fratele lui, aruncându-şi mreaja în mare, că erau pescari. Şi a zis lor: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pe voi vânători de oameni”. Iar ei îndată, lăsându-şi mrejele, au mers după Dânsul. Şi de acolo mai înainte mergând, au văzut pe alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedei şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedei, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele lor; şi i-a chemat pe dânşii. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe Zevedei, tatăl lor, au mers după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în adunările lor şi propovăduind Evan­ghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa întru popor (Mt 4, 18-23). Citeşte în continuare »

Citiţi Psalmul 22 şi capitolul 10 din Evanghelia de la Ioan şi veţi afla acolo o minunată icoană a mântuirii noastre sufleteşti şi a creştinului adevărat, pusă în asemănarea cu Păstorul cel bun şi oile turmei sale:

„Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul şi mă duce pe căi drepte“ (Ps. 22). „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine… oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le chem şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţă veşnică şi nimeni nu le va răpi din mâna Mea“ (In. 10).  Citeşte în continuare »

Într-o zi, un om străin (pus la cale de un preot) intră în curtea unei femei din Anglia (care avea obiceiul rău de a se certa şi înjura), cu întrebarea: „Aici locuieşte Iisus Hristos?“ Citeşte în continuare »

„Să înflăcărezi darul care este în tine“! (II Tim. 1, 6).
Cuvântul Său este în inima mea „ca un foc mistuitor, închis în oasele mele“ (Ier. 20, 9).

 

Darul preoţiei trebuie aprins, înflăcărat.

Din darul preoţiei aprins ies nebunii pentru Hristos… Din darul neînflăcărat iese numai litera. Darul preoţiei nu-i o unealtă de făcut bani, el nu stă în haine, ci în viaţă. Darul nu se poate lua, se poate „pierde“, dacă nu e aprins.

Reîntors de la sfinţire, acum zece ani, nu puteam înţelege deplin aceste vorbe, acest îndemn al Apostolului Pavel: „Să aprinzi darul ce ţi s-a dat prin punerea mâinilor mele“.

Trebuia să-l mai aprind şi eu, trebuia să mai pun şi eu ceva în el? Citeşte în continuare »

din foaia ”Lumina Satelor”, anul XII, nr. 24, Sibiu, 11 iunie, 1933

Duminică avem prăznuirea tuturor sfinţilor şi de aceea se citeşte evanghelia despre cei ce şi-au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Această prăznuire a sfinţilor este pusă cu învăţătură pentru noi. Să luăm şi noi pildă de viaţă din vieţile lor: „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa, căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt»” (I Ptr 1, 14-16). Asta înseamnă că şi noi putem şi trebuie să mergem pe urmele vieţii sfinţilor. Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au făcut; şi viaţa lor este pusă înaintea noastră ca şi noi să facem asemenea lor. Şi oare sfinţii cum s-au făcut aleşii şi iubiţii Tatălui ceresc? Citeşte în continuare »

(Mc 10, 28-31).

 

Duminică prăznuim amintirea tuturor Sfinţilor. Biserica noastră învaţă că trebuie să cinstim amintirea sfinţilor şi trebuie să-i rugăm, ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi şi cererile noastre. Dar, pe lângă această cinstire ce trebuie să o dăm sfinţilor, Biserica îi pune înaintea noastră şi pentru ca să luăm pildă de viaţă de la ei, să ne îndreptăm viaţa pe urmele lor.

Putem noi să mergem pe calea lor? Da, putem! Şi evanghelia de duminică ne învaţă cum trebuie să mergem pe această cale. Citeşte în continuare »

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR