Arhiva pentru categoria: ‘Colecţia Isus Biruitorul’

Voia Lui şi ascultarea Lui

Plecasem la Braşov, dar nu bolnav, ci cu planul să mai răsuflu şi eu după o muncă grea şi istovitoare.

Dar Domnul a voit altcum. El m-a chemat din nou la cuptorul de foc al suferinţelor. Pe neaşteptate, în trupuşorul meu s-a stârnit o boală de dureri îngrozitoare.

De la Braşov m-am întors istovit cu totul şi, ajuns la Sibiu, mi s-a făcut şi mai rău.

Ajunsesem la o temperatură de 40 de grade, cu un bilanţ de patruzeci de nopţi înfricoşate.

Eram numai o umbră. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.

Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor ră­suna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.

Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oa­meni dau năvală din toate păr­ţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutre­mură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădej­dea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”… Citeşte în continuare »

Dar grijă: de la Facere 3, 17 până Ia Luca 12, 16-21 nu este decât un pas mic

Anul acesta a umblat un timp foarte potrivit pentru semănături. Călduri şi ploi s-au perindat la timp. Semănăturile au crescut pădure. Avem un seceriş plin de belşug.

În faţa acestui belşug, cuvine-se mai întâi să ne ridicăm ochii şi ini­mile în sus spre cer, cu rugăciuni de mulţumită către Tatăl cel ceresc, Care ne-a trimis această binecuvântare.

Să nu uităm apoi că bunul Dum­nezeu ne dă rod şi belşug ca să trăim din el, dar să nu ne înecăm în el. Citeşte în continuare »

Cum ştie mângâia Psaltirea – sunt dureri pe care singură Psaltirea le poate mângâia

E vremea postului. E timpul când se citeşte mai mult ca altădată Psaltirea.

Dar această carte trebuie citită nu numai pe timpul postului, ci în toate zilele vieţii noastre, căci e cartea cea mai dulce dintre toate cărţile de pe pământ. Şi e cartea ce poate mângâia mai mult decât toate cărţile şi mângâierile din lume. Sunt în viaţa aceasta dureri şi frământări pe care singură Psaltirea le poate mângâia şi uşura.

Autorul Psaltirii este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt, Mângâietorul, aşa a întocmit această carte, ca ea să aibă leac şi untdelemn pentru toate rănile, durerile, întristările şi frământările vieţii noastre. Eşti bolnav? O sută de medici nu pot face la patul tău ceea ce face un psalm. Citeşte în continuare »

Un om oarecare – spune Evanghelia – se pogora de la Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu.

„Şi după întâmplare, un preot oarecare s-a pogorât pe calea aceasta şi, văzându-l pe el, a trecut [pe] alăturea”…

Adică nu… n-a trecut [pe] ală­turea, ci s-a oprit o clipă, s-a uitat dispreţuitor la cel căzut, zicându-şi în sine (aşa ca să audă şi alţii): „Cine-i aici? Un căzut?… Un rănit?… Ce ne pasă nouă de el?… Dacă a căzut, căzut să fie!… Prăpă­dească-se!… Noi să trecem înainte… peste el…

Aşijderea şi mai mulţi leviţi au trecut alăturea, batjocorindu-l. Citeşte în continuare »

Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.

Semănătorul din pilda evan­gheliei este Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este Cuvântul Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pământ, gloa­tele se ţineau după EI să-I poată asculta cuvântul… „Niciodată om n-a vorbit ca omul acesta” (In 7, 46) – ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, ma­rele Semănător divin, a semănat în lume o sămânţă eternă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Zis-a Domnul: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea. Şi de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii îi iubesc pe cei ce îi iubesc pe dânşii. Şi de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii acelaşi fac. Şi de daţi împrumut celor de la nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau păcăto­şilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi fa­ceţi bine, şi daţi împrumut nimic nădăjduind şi va fi plata voastră multă şi veţi fi fiii celui Preaînalt” (Lc 6, 31-36).

 

Ce pace, ce rai ar fi pe pă­mânt când tot omul ar ţine măcar această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea”, sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu chemarea la apostolie a lui Simon Petru şi alţi trei apostolii (Lc 5, 1-11).

Am tâlcuit această evanghelie pe larg în şcoala de la Oastea Dom­nului.

Să arătăm învăţătura cu chema­rea la apostolie a Ap. Petru.

„Ieşi de la mine, Doamne, că om păcă­tos sunt eu” – a zis Simon Petru, că­zând la picioarele Domnului. Ce adânc înţeles este în această cădere! Din această cădere s-a ridicat Simon Petru schimbat în apostol, în „vâ­nător de oameni”. Citeşte în continuare »

Fiul Meu! Te-ai încredinţat că Oastea Mea este şi ea o cruce? Şi te-ai hotărât să porţi şi tu crucea aceasta? Dar ce te-ai apucat să faci, fiul Meu ? Iată, ai căzut într-o altă greşeală. Vrei să porţi crucea aceasta acoperită? Vrei să intri în Oastea Mea, vrei să fii ostaşul Meu, dar aşa ca să nu te ştie nimeni. Pentru ca să nu ţi se întâmple ceva. Pentru ca să nu te batjocorească cineva. Pentru ca să nu râdă de tine cineva şi să nu strige după tine.

Fiul Meu, ia seama, mare este şi ispita aceasta. Este o ispită pe care am văzut-o şi Eu Însumi când am umblat pe pământ. Nicodim a venit noaptea la Mine, pentru că se temea să vină ziua. Nicodim mă iubea, dar se temea să Mă mărtu-risească pe faţă. Nicodim îşi luase şi el crucea, dar o purta acoperită, de frica iudeilor. Citeşte în continuare »

(Mt 21, 33-43).

 

Evanghelia de duminică e o pildă în care se cuprinde toată Biblia Vechiului şi a Noului Testa­ment, adică toată istoria mântuirii omeneşti. „Stăpânul care a sădit vie” e Dumnezeu, Care l-a înze­strat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie su­fletească în care să lucreze şi „roade” sufleteşti bineplăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar, în cur­gerea vremilor, oamenii – şi în­deosebi israelitenii, poporul cel ales – au uitat acest lucru şi pe „slu­gile stăpânului”, adică pe profeţii şi prorocii prin care grăia Dum­nezeu şi-i chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Iisus Hristos, dar iudeii L-au omorât. Atunci Dum­nezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la iudei, şi a dat-o neamurilor, adică poarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Iisus. Citeşte în continuare »

Biserica noastră Ortodoxă învaţă că Preacurata n-a rămas îngropată în mormânt, ci – printr-o minune – a fost înălţată în slăvile vieţii cereşti. Iar învăţătura aceasta nu e întemeiată pe legende, ci pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

În vedeniile sale, Evanghelistul Ioan a văzut pe Preacurata în slăvile vieţii cereşti: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: femeie învăluită în soare şi luna sub picioarele ei şi pe capul ei cunună cu doisprezece stele” (Apoc 12, 1). Iar Psalmistul David, aşişderea, chipul Preacuratei l-a văzut în Psalmul 44: „Înainte a stătut Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată împodobită” (Ps 44, 11). Citeşte în continuare »

 Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”… Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu îndrăciţii din latura gadarenilor (Mt 8, 28-34). Această evanghelie se află tâlcuită pe larg şi frumos în cartea a II-a Tâlcuirea Evangheliilor.

Aici vom spune numai atât. „Îndrăciţi” sunt şi azi destui. Toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte (beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, mânioşii etc.) sunt un fel de „îndrăciţi”. Citeşte în continuare »

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 75), nr. 23, Sibiu, 31 iunie, 1936

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 75), nr. 23, Sibiu, 31 iunie, 1936

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul II (nr. 75), nr. 23, Sibiu, 31 iunie, 1936

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 22, Sibiu, 26 mai, 1935

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 22, Sibiu, 26 mai, 1935

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 22, Sibiu, 26 mai, 1935

LA EVANGHELIA DE DUMINECĂ: A ORBULUI DIN NAŞTERE

Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea orbului din naştere. Această evanghelie se află tâlcuită pe larg în cartea noas­tră cu Tâlcuirea Evangheliilor, car­tea a Il-a. Acum vom spune ceva – pe scurt – despre această evan­ghelie, în legătură cu Oastea Dom­nului. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR