Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. (Lc. 13:12-13)

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om. Citeşte în continuare »

Pr. Dorin Picioruş

Iubiţii mei,

vă mărturisesc cu durere faptul, că  trăiesc zilnic o dramă cumplită, o dramă care e o consecinţă a lipsei vederii de profunzime care mă asaltează din toate părţile. Mă îngrozeşte privitul oamenilor care nuvede nimic esenţial, nimic profund în alţii. Mă îngrozeşte privitul bont, privitul orgolios, privitul subsidiarizant.

Privim oamenii dar nu îi vedem! Şi îi privim cu o tristeţe şi cu o lipsă de perspectivă halucinante, în faţa cărora rămân dezarmat. Şi stau adesea şi cuget la ce rămâne din acest privit răutăcios la alţii, care ne sapă la temelia fiinţei noastre şi nu ne personalizează de niciun fel. Citeşte în continuare »

Preot Constantin Sturzu

„Eliberează-ţi mintea!”; „Faceţi dragoste, nu război!”; „Gândeşte liber!”; „Trăieşte-ţi viaţa!” – sunt doar câteva dintre multele sloganuri pe care cei tineri (sau mai puţin tineri) le îngurgitează, pe nemestecate, de obicei din mass-media. La o privire fugară, am putea spune că toate aceste îndemnuri îşi datorează, pe undeva, existenţa învăţăturilor creştine. De altfel, ele au şi apărut în spaţii culturale peste care şi-a pus amprenta cuvântul Evangheliei. „Eliberează-ţi mintea!” poate fi un reflex secular al literaturii ascetice, în care creştinul (monahul, mai ales) este îndemnat să-şi curăţească mintea prin chemarea neîncetată a numelui lui Hristos. Dacă-l scuturăm puţin de conotaţia sexuală a îndemnului, „Faceţi dragoste, nu război!” trimite, fără îndoială, la iubirea creştină, aceea care este îndreptată nu doar spre cei apropiaţi, spre cei dragi, ci şi – mai ales – către vrăjmaşi/ duşmani. Nu poţi „gândi liber” dacă nu eşti eliberat de patimi, de tot ceea ce te poate încorseta şi îţi poate influenţa modul în care trăieşti, inclusiv modul în care gândeşti. Şi, nu în ultimul rând, unde putem vorbi despre viaţă la modul cel mai serios şi profund, dacă nu în creştinism? Mântuitorul ne spune, în Evanghelii, pe un ton apăsat, că a venit în lume ca omul „viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10). „A-ţi trăi viaţa”poate fi o punere în practică a acestei cristice dorinţi, cu o condiţie, evident: să fie o viaţă trăită în Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Arhim. Siluan Visan

„Si invata Iisus intr-una din sinagogi sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei si ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu.


Iar mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei! Iar Domnul i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua sambetei? Citeşte în continuare »

ÎPS Laurențiu Streza,
Mitropolitul Ardealului

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei. Citeşte în continuare »

Pr. Teofil Paraian

Cei mai mulți sfinți sunt ai „oamenilor mari”, care le înțeleg mǎreţiile. Sfântul Nicolae este si al „oamenilor mici” si, prin aceasta, al tuturor. La el se gândesc toți cei care-l așteaptă ca aducător de daruri. Îndreptător credinței si chip blândeţilor, de când a propovăduit in Mira Lichiei – unde a fost episcop – s-a impus in conștiința credincioșilor contemporani cu el si a rămas contemporan cu toate generațiile de credincioși. A câştigat cu smerenia cele înalte si cu sărăcia cele bogate. A fost sărac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sărac pentru ca i-a ajutat pe cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a știut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: „Fericiți cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de înmulțirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piară in păcat. Citeşte în continuare »

Predica Parintelui Arsenie Boca despre cel mai iubit sfant al crestinatatii, Sfantul Nicolae

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului

“Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.Deci «mila şi adevărul», pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor. Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Citeşte în continuare »

La vremea predicii, mi se dă mie cu­vântul. Este la rând tocmai Evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată. Parcă Dumnezeu anume a rânduit lucrurile pentru astăzi. Evanghelia însăşi mărturiseşte pentru Oastea Domnului şi rosturile ei în lume. E vorba de un orb care se întâlneşte cu Iisus. În clipa când aude că Iisus e acolo, prezent, el uită de toate, aleargă la Iisus şi-I strigă cât poate de tare: „Iisuse, Fiul lui David, al milă de mine”. Iisus Se apropie de el, îl vindecă, după ce aude chiar din gura lui mărturisirea categorică şi hotărâtă: „Doamne, vreau să văd”. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi zice Iisus şi orbul în­dată a văzut. A mers apoi după Iisus şi-L slăvea pe Dumnezeu. Citeşte în continuare »

“Am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39)

(…) Vedem cu toţii, buni şi răi, vedem bine, ba şi prea bine. Prea bine îi vedem pe ceilalţi, pe semenii şi vecinii noştri (pe alcătuitorii iadului nostru, zice Jean-Paul Sartre), vedem toate paiele din ochii lor, până la firicelul pe care natural ar fi fost ca mărunţirea să-l fi apărat de furia noastră detectivă. Le urmărim – necruţători, neobosiţi, nesăţioşi – toate gesturile, în nădejdea că vom surprinde greşeli, păcate, turpitudini de care să ne înfiorăm, dobândind astfel dreptul să începem a striga cu glas înalt şi a dezlănţui oprobiul public împotriva lor; ori măcar niscaiva obiceiuri, manii, tabieturi în temeiul cărora să-i putem face de râs şi de ocară. (…) Citeşte în continuare »

CUVÂNT ROSTIT

LA PARASTASUL MITROPOLITULUI ANDREI ŞAGUNA

ÎN CATEDRALA MITROPOLITANĂ,

30 NOIEMBRIE 1994

 Dăruitu-s-a neamului românesc ca fiecare veac al său să poarte cu sine un chip luminos, vestitor al chipului Celui deplin luminos, al Mântuitorului Iisus Hristos.

În veacul dintâi al naşterii sale din apă şi din Duh, Neamul Românesc a fost afundat în sfânta cristelniţă a creştinismului de către Sfântul Apostol Andrei, smeritul pescar ajuns măreţ vânător de oameni prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Urma trecerii lui, dincolo de toponime sau legende rămase, este însăşi creştinismul nostru cu pronun-ţata sa nuanţă naţională. Venit-a atunci Andrei, Marele Apostol, la un răsărit de neam pe pământul pe care, mai apoi, se va zidi marea Catedrală a creştinismului ortodox românesc. Citeşte în continuare »

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă.

„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate.

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine. Citeşte în continuare »

OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Citeşte în continuare »

Predică a Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina
la Duminica a XXVI – a după Rusalii (Luca 12, 16-21; 14, 35)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul. Citeşte în continuare »

Pr. Constantin NeculaPornim pe calea Postului la vremea când, de-ar fi să credem tradiției, magii plecau din ținuturile lor să împlinească închinarea dinaintea Pruncului Mântuitor. Urmând Stelei celei luminoase, au adus dinaintea Celui Ce Este Lumina daruri de smirnă, tămâie și aur. Dar, mai ales, s-au adus pe ei, cu bune și rele. Pe ei și toată știința lor, și toată rezistența fragilei firi umane dinaintea provocării celei mai importante din viața unui om: căutarea lui Dumnezeu! Prea rar, parcă, vedem realitatea aceasta în postirea noastră. Prea ades, legați de regimuri alimentare, de opriri și dezlegări, atenți la cele din afară, uităm că taina Împărăției se împlinește prin adâncirea lucrării cu sine, prin înfruptarea din darul deplin al Nașterii Mântuitorului: libertatea de a te bucura de Dumnezeu. Dacă postul nu este efort de căutare a lui Dumnezeu, nu poate aduce bucuria descoperirii de sine, a propriilor limite și a tainelor adânci ale sufletului. Marcați de cultura gastronomică a lumii în care trăim, vedem doar standurile de supermarket care ne populează culturile, nu și efortul curățirii prin hrană echilibrată, vie, euharistică și dătătoare de viață. Nu reușim să pricepem în ce mod a mânca sau nu, a posti de vorbărie deșartă sau nu, a nutri sentimente curate sau nu, sunt acte de libertate și nu de obligativitate, de regulă și împlinire a regulii. E limpede că numai pentru aceasta nu S-a întrupat Mântuitorul, pentru a transforma Scriptura în regulament de cantină socială ori disciplină internă a sinaxelor umane. Citeşte în continuare »

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni

În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României a explicat învățăturile de reies din Evanghelia de astăzi. Samarineanul milostiv este chipul lui Hristos în oameni, iar pilda rostită de Mântuitorul în Evanghelia de astăzi este un îndreptar pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin, a subliniat în cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Citeşte în continuare »

CUVÂNT ROSTIT ÎN CADRUL CONGRESULUI MEDICILOR CREŞTINI

SIBIU, APRILIE 1997

Iubiţi fraţi, iubite surori,

Văzând adunaţi aici, astăzi, atâţia „doritori” de Împărăţie a Cerului, nu pot să nu încep aducând slavă lui Dumnezeu purtătorul de grijă, Cel care a îngăduit vederea noastră astăzi, faţă către faţă, spre bucuria cea mare a noastră, a tuturor, dar şi a Lui, a Dumnezeului Păcii.

Cuvântul meu este al unui tânăr preot ortodox, cu puţina lui experienţă pastorală (de numai doi ani) dar care a putut simţi în jurul său şi adierea binecuvântată a Duhului Celui Sfânt, dar şi furtu-na, vălurind marea vieţii celor la care a fost chemat pentru asistenţa spirituală, uneori, din păcate prea târziu ca el să mai poată face altceva decât să se roage pentru sufletul fratelui său adormit întru Domnul. Citeşte în continuare »

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni. Citeşte în continuare »

Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca
în Glasul Bisericii nr. 9-10,1966

Învăţătură mântuitoare a sfintei noastre Biserici este şi aceea despre cinstirea acelor creștini care, pe pământ trăind, mult s-au ostenit pe urmele Mântuitorului Hristos și astfel ei şi-au agonisit starea cea de-a dreapta Tatălui. Ei nu s-au născut sfinţi, ci au devenit prin viaţa lor sfinţi, luptând până a ultima lor suflare împotriva ispitelor rele, împotriva păcatelor de tot felul, iar prin iubirea lor faţă de oameni şi faţă de Hristos, au izbândit împotriva răului şi au stins prin ardoarea credinţei puterea focului feluritelor păcate şi rătăciri. Sfinţii s-au făcut tari prin credinţa lor lucrătoare în războiul pe care l-au dus împotriva răutăţii şi a vrajbei dintre oameni (Evrei X, 33-35). Inima lor care s-a mistuit în ardoarea dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, iar picioarele lor au alergat numai pe urmele şi căile Mântuitorului. Ei au fost – cum zice Sfântul Grigorie de Nyssa – victorii vieţii lor, artiştii acestei opere de artă fiind voinţele lor sfinte, culorile sunt virtuţiile creştine cu care ei s-au împodobit, iar modelul pe care ei l-au urmat a fost Iisus Hristos. Urmând lui Hristos, ei au putut mărturisi cu Apostolul că nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei. Citeşte în continuare »

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Sfinții Bisericii sunt fiii și fiicele a diverse popoare, fiind foarte diferiți ca vârstă și ocupații și la fel și la nivelul virtuților pe care le-au lucrat, iar Sfântul Dimitrie, Marele Mucenic, pe care îl pomenim astăzi, e grec de neam și s-a născut în cetatea Solun sau Tessalonicul de astăzi.

Un Sfânt grec, pentru o întreagă lume! Cum, tot la fel, avem Sfinți asiatici, africani, europeni, americani…pentru o întreagă lume, pentru că atunci când îi pomenim, într-o anume zi, în ziua lor de pomenire, ei sunt pomeniți la nivel ecumenic, la nivelul întregii Ortodoxii. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR