Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Iubiții mei,

deși azi e praznicul Sfintei Parascheva…pe 11 octombrie [zi de sâmbătă], dimineața, România TV transmitea știrea că vineri noaptea, adică pe 10 octombrie, o femeie de 61 de ani…a murit în timp ce sta la rând să se închine la Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva[2].

Și folosea cuvântul „tragedie”[3] pentru…adormirea ei…petrecută aproape de Sfintele sale Moaște.

Însă cuvântul folosit nu e cel care trebuie! Pentru că moartea ei nu a fost o tragedie ci o mare binecuvântare. Căci e o mare binecuvântare să adormi lin, frumos, cuvios…în timp ce aștepți să te închini unui Sfânt…decât să mori din cauza beției, a fumatului, a drogurilor, a depravării. Citeşte în continuare »

Am inceput cand inca era zi si am terminat cand inca e noapte. M-am gandit in timpul privegherii – si de aceea am facut semn ca fetele sa spuna “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii…” – ca femeia nu este superioara barbatului, nici inferioara lui si, cu atat mai putin, egala lui. Dovada, Sfanta Cuvioasa Parascheva de astazi, cea pe care nu am insotit-o nici laolalta cu sfintii barbati (fiindca e o femeie ce se pustnicea asemenea lor), nici n-o putem socoti inferioara nici unui barbat (pentru ca se afla superioara multora dintre ei) si nici superioara vreunui sfant (pentru ca intre sfinti nu exista piticisme si micisme, mariri si supra-venerari). Vedeti fratiile voastre, taina Cuvioasei Parascheva de astazi este taina tuturor femeilor lumii, care atunci cand nu pot naste si nu pot da in pantecele lor rod pentru slava lui Dumnezeu, care este Biserica, si de acolo, din pustie, nasc fii duhovnicesti. Cu ingaduinta lui Dumnezeu, iata, ne-am strans laolalta astazi sa fim fii duhovnicesti ai Cuvioasei Parascheva. Citeşte în continuare »

Sf. Ioan Damaschin

Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi. Citeşte în continuare »

Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii

(Învierea fiului văduvei din Nain)

Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; iar din oraş mult popor era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, S-a atins de coşciug, iar cei care-l duceau au stat, şi El a zis: tinere, ţie îţi zic scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Citeşte în continuare »

„ Puţin şi nu mă veţi vedea, şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea. Că eu merg la Tatăl meu” (Ioan XVI, 16).
Fiţi cu luare aminte, fraţilor, pentru ca vorba mea cea potrivită cu acest timp şi, de folos, să nu treacă fără urme! Când cineva suferă de o boală mai grea, atunci mai mult are trebuinţă de doctorie, şi când ochiul suferă o durere mare, atunci i se aplică unsori de ochi.
Iar dacă cineva în acest moment este sănătos, totuşi să voiască a asculta, căci este de folos pentru viitor a cunoaşte doctoria cea vindecătoare. Dimpotrivă acela, al cărui ochi sufletesc este bolnav şi suferă durere prin jălania (despre moartea unui prieten ş.a.), acela, zic, trebuie să fie cu atâta mai luător aminte, a deschide ochiul său la unsoarea cea vindecătoare a cuvântului celui Dumnezeiesc. Citeşte în continuare »

„Noi renunţăm foarte repede, avem impresia că atunci când găsim puţină credinţă – şi cu toţii suntem la fel – nu vorbesc acum de alţii, ci de noi, cei care suntem acum aici: avem impresia că totul este făcut. Suntem căldicei şi ne compromitem în acest căldicel toată viaţa noastră. Ne place să rămânem aşa, între credinţă şi necredinţă, între faptă bună şi faptă rea, între ceea ce vedem şi ceea ce nu vedem, fără să facem un pas înainte, spunând că acum avem altceva de făcut. Şi este adevărat; este starea noastră, o stare de lâncezeală, de acedie, cum o numesc Părinţii – atunci când neputinţa sufletului se manifestă”. Citeşte în continuare »

Aţi auzit astăzi, în citirea Evangheliei, cum Domnul Iisus Hristos l-a înviat în mod minunat pe fiul văduvei din oraşul Nain. Ştiţi că Domnul i-a înviat şi pe fiica lui Iair, şi pe Lazăr cel aflat în mormânt de patru zile. Oamenii necredincioşi râd pe seama credinţei noastre în învierea morţilor, considerând-o basm, legendă. Dar straniu, cu toate acestea ei cred cu naivitate că morţii pot fi înviaţi prin metode ştiinţifice. Citeşte în continuare »

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”: înainte de toate, trebuie spus limpede că această poruncă a lui Hristos este cea mai grea dintre toate şi poate părea, din multe puncte de vedere, imposibil de împlinit. Înainte de a încerca să‑i descifrăm înţelesul adânc – lucru deloc lesne – se cuvine să‑l punem în context. Această pericopă evanghelică face parte din ceea ce se numeşte „Predica de pe munte”, dar care este de fapt cuvântul de început pe care‑l rosteşte Hristos în Galileea mergând către misiunea Sa. Îl găsim la Sfântul Matei şi la Sfântul Luca, dar este mult mai complet la Sfântul Matei (3 capitole, de la 5 la 7; la Sfântul Luca, o jumătate de capitol: 6, 20‑49).

Citeşte în continuare »

 (Luca 6:31-36)

Dacă într-adevăr oamenii ar vrea să studieze şi să aplice Sfânta Evanghlie, atunci nu doar societatea noastră ar fi deosebită şi cu adevărat umană, ci ne-am fi apropiat şi de virtuţile pe care le are Însuşi Părintele nostru cel Ceresc.

Exact acest adevăr ne învaţă şi pericopa evanghelică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici. Prin deosebita sa harismă literară şi prin darul excepţional al dumnezeieştii insuflări de care a dispus, Sfântul Evanghelist Luca descrie cuvintele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le dezvăluie în Predica de pe Munte. Citeşte în continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: Citeşte în continuare »

Pr. Nicolae Steinhardt 

“Lui Nicodim, Domnul îi vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Îl califica „învatator al lui Israel”. Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci îi dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei în cauza: însesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mântuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tâlcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de înteles, ca îti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce îl abordam, de încrederea ce-ti dovedesc expunându-ti nu gânduri conventionale în cuvinte oarecare, ci framântarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. Citeşte în continuare »

fragment din Praznicar –
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui Dumnezeu e greu să mergi. Eşti ca în pădurea aceea minunată de aur şi de argint din basmele româneşti, în care, pe măsură ce te afunzi, descoperi că e tot mai adâncă şi tot mai luminoasă, şi tot mai plină de minuni.

De aceea poate că astăzi n-ar fi rău să ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Naşterii Maicii Domnului, cea prin al cărei cuvânt de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil – „Fie mie după cuvântul tău, în pace…” – a făcut cerurile să se deschidă şi să se apropie iarăşi de pământ. Citeşte în continuare »

Al lui Neofit Preotul, monahul și zăvorâtul la preacurata și dumnezeiasca naștere a Celei fără de prihană Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria,

Binecuvintează, părinte,

Începutul oricărui fruct este floarea și aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este nașterea de Dumnezeu dăruită și de Dumnezeu aleasă a preacuratei și preanevinovatei Maria, pururea Fecioara și aceasta în modul cel mai limpede. Pe care lăudând-o o și prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima cu somnul nemuririi pentru ca asumându-și cele zece luni dintre acestea ciclic să le binecuvinteze prin nașterea ei și prin adormirea ei purtătoare de viață. Despre care nu este vremea a vorbi acum, ci când este vremea sfintei Adormiri aceleia. Dar acum suntem aduși să filosofăm pe scurt despre Sfânta Naștere a ei, și atâta avem a spune despre ea, cât ne va insufla cuvânt harul ei. Citeşte în continuare »

 Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament; ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada. Citeşte în continuare »

Iubiţii mei,

există uneori teme predicatoriale resimţite ca ingrate, ca cea asupra proprietăţii, a averii, ca în cazul de astăzi, pentru că mentalitatea seculară adâncită în noi cataloghează în astfel de momente mesajul evanghelic drept iresponsabilpăgubitor la nivel personal. Cum să renunţ la averea mea, ca să fiu desăvârşit? Mai bine rămân nedesăvârşit, ţipă în noi un glas demonic, decât să îmi pierd averea, decât să mă dezlipesc de ceva. De ce să renunţăm la ceva ca să fim creştini ortodocşi?

De-a lungul timpului mulţi creştini ortodocşi au renunţat cu totul la averi pentru viaţa monahală sau pentru asceza pustiului sau pentru nebunia întru Hristos, pe când alţii au înţeles renunţarea la averi ca renunţare la alipirea de averi şi şi-au folosit judicios averile, construind Biserici, Mănăstiri, dând milostenii şi ajutând în diverse moduri societatea în care trăiau. În conştiinţa noastră cea mai adâncă există o rană vie, atunci când auzim aceste cuvinte ale Domnului: „vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie”, Cf. ed. BOR2001. Citeşte în continuare »

Sfânta Evanghelie, pe care o ascultăm în această Duminică, ne spune că Mântuitorul plecase din Iudeea şi se afla în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan (Matei XIX, 1).

În preajma Lui, mulţime de bărbaţi, femei, copii. Le vindecă bolnavii, le răspunde la întrebări. Atunci, fariseii Îl ispitesc, zicându-I: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină? Răspunzând, Domnul a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Şi adaugă Mântuitorul: Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. (Matei XIX, 4-6) Mântuitorul arată astfel chipul divin al unităţii soţului şi soţiei adâncind taina şi zicând: nu mai sunt doi, ci un trup (vs.6). Citeşte în continuare »

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica numită şi a „tânărului celui bogat”, a cărui poveste este cuprinsă în Evanghelia de la Matei, la capitolul 19, versetul 16-26. Să luăm împreună aminte la text!

„Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: «Învăţătorule bun, ce bine voi face, ca să am viaţa veşnică?» Iar El a zis: «De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile». El I-a zis: «Care?» Iar Iisus a zis: «Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

Zis-a Lui tânărul: «Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?» Citeşte în continuare »

De vrei să intri în viaţă păzeşte poruncile!” (Matei, 19, 16).

Iubiţi credincioşi,

Mitropolitul cărturar Antonie al Ardealului mărturiseşte într-una din predicile sale că atunci când era profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Slatina (jud. Suceava), prin anii 1950-1953 (când încă nu se înteţise prigoana comunistă asupra mânăstirilor), a pus elevilor următoarea întrebare: „Dacă ar învia un mort şi ar spune aşa: vă dau voie să-mi puneţi o singură întrebare, una, nu două, fiindcă numai la una pot să vă dau răspuns ce întrebare ia-ţi pune?…”. A doua zi, elevii au venit cu diferite întrebări. Unii au spus că l-ar întreba despre Dumnezeu: cum este, cum conduce lumea, cum judecă, cum iartă etc. Alţii altfel de întrebări. Au fost şi unii care au propus întrebări naive, înguste, neesenţiale. Cei mai mulţi au spus, însă, că l-ar întreba: „Ce să fac? Ce mă sfătuieşti să fac pentru a vieţui liniştit aici, dar şi dincolo, în aşa fel încât să nu-mi pară rău că am trăit dar nici că am murit?”.Citeşte în continuare »

Nobleţea şi cavalerismul nu sunt simple nostalgii, sunt din cu totul alt domeniu (ca şi creştinismul, pe care-l reflectă): al secretelor sau reţetelor de fericire.
 
O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blînd, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d. Din relatările Evangheliilor- fără excepţie – ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
 
Mai întîi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care – pînă la dirimanta probă contrară -are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie – putinţa de a şti că semenul lor e tot atît de întinat ca şi ei.

Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR