Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia de la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Mc. 6, 14-30

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în el. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta sta mult pe gânduri şi era bucuros să-l asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fata Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Citeşte în continuare »

Prin toată viaţa sa, de la început până la sfârşit,
Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii bune[1]

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui. Citeşte în continuare »

Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

(Marcu 6, 14-30)

„În vremea aceea…”. Aşa începe, iubiţii mei, Evanghelia pe care aţi auzit-o, ca aproape toate citirile evanghelice.

Expresia „În vremea aceea” îndată ce o aud unii, îşi bat joc – poate aţi auzit şi voi asta – şi zic cu dispreţ „În vremea aceea!… ”, în sensul că Evanghelia s-a învechit deja, este antică, şi că astăzi avem nevoie de o altă „Evanghelie”. Cu toate acestea expresia „În vremea aceea…” îşi are locul ei. Aşa cum vom vedea, Evanghelia nu s-a învechit. Este o carte care nu se învecheşte. Este ca soarele. Este soarele duhovnicesc al omenirii. Soarele, stelele, galaxiile, aşa cum zice Scriptura (vezi Evrei 1, 11-12 [Psalmul 101, 27], Apocalipsa 6, 14) şi confirmă ştiinţa, vor trece. Într-o zi soarele se va stinge cum se stinge o candelă când nu mai are ulei.

A zis-o Domnul: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Evanghelia este veşnică. Citeşte în continuare »

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime. Citeşte în continuare »

„Încă o minune“, vor spune cei necredincioşi. „Ce tot vrea să dovedească Dumnezeul creştinilor? Şi dacă este să fim cinstiţi, eu însumi am auzit tineri sau mai vârstnici, cu aere ortodoxe, că această ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a făcut-o, reduce, un pic sau mai mult, din impactul pe care ar trebui să-l aibă cuvântul Evangheliei în rândul comunităţii. Că ispita există – şi, uneori, se manifestă – o dovedeşte şi modul în care unii dintre noi, în luări de cuvânt sau predici, alegem textele despre care vrem să le vorbim, socotindu-le pe acestea „alese“, tocite ca sens şi conţinut… Citeşte în continuare »

Duminica a X‑a după Rusalii
Evanghelia de la Matei 17,14‑23

14 Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, 15 şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. 16 Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. 17 Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. 18 Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. 19 Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? 20 Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 21 Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. 22 Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte.

1. „Duh mut şi surd”. Duminica trecută L‑am auzit pe Mântuitorul mustrându‑l pe Apostolul Petru pentru puţinătatea credinţei sale: „Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit?” (Mt 14,31). În Evanghelia acestei Duminici, Domnul vădeşte încă o dată necredinţa, mai întâi a mulţimii, apoi a ucenicilor înşişi. Şi arată puterea negrăită şi nelimitată a credinţei. Citeşte în continuare »

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a zecea după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

[…] Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Deşi sunt unii oameni care reuşesc să nu fie subiecte ale răului, în practică, mulţi din ei rămân subiecte ale lui. Ni se pare un fapt incontestabil că acest rău e mai mare decât suma relelor pe care şi le fac oamenii, că există nişte amplificatori mai presus de oameni ai răului făcut de oameni, în aşa măsură că ei nu pot scăpa de el numai prin ei înşişi. Firele de rău cu care se leagă oamenii unii pe alţii sunt răsucite şi îngroşate până la a alcătui un complex de legături de nedesfăcut. Citeşte în continuare »

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei, avem mai multe cazuri rostite în Sfintele Evanghelii de vindecări ale demonizaţilor de către Domnul nostru Iisus Hristos, mai târziu şi de către ucenicii Săi. Această demonizare a fost o realitate în vremea veche, dar din păcate este şi în vremea noastră. Pentru că diavolul are libertatea de a-şi face mendrele prin lume pentru ca Dumnezeu să ne încerce prin el. Nu să ne pedepsească! Ci să ne încerce şi să ne călească pentru viaţa de aici şi pentru viaţa de dincolo. (…) Să ştiţi că şi necazurile când vin au un rol pedagogic. Odată în Ierusalim s-a dărâmat un turn şi i-au omorât pe oamenii care treceau pe sub el. Şi ucenicii l-au întrebat pe Iisus: “Învăţătorule, oare aceia care au murit sub prăbuşirea turnului au fost ei mai răi decât ceilalţi locuitori ai Ierusalimului?” Şi le-a răspuns: “Nu! N-au fost mai răi! Dar s-a făcut aşa cu cei puţini, pentru ca cei mulţi să ia aminte şi să fie treji”. Aşadar, din orice pe lumea aceasta căpătăm câte o lecţie. Citeşte în continuare »

Iubiţi credincioşi, iată deschidem Sfânta Evanghelie iară şi iară, pentru a ne întâlni încă o dată, şi în Duminica aceasta, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu lecţia pe care El a rânduit-o pentru noi, oameni de la finele veacului, tocmai pentru a moşteni veacul ce va să vie. Evanghelia de astăzi, care cu-prinde vindecarea lunaticului, se găseşte în Evanghelia de la Matei, la capitolul 17, versetele 14-23. Să luăm aminte!

„Şi, mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, câzându-I în genunchi şi zicând: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece». Iar Iisus, răspunzând, a zis: «O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.» Citeşte în continuare »

† Sfântul Nicolae Velimirovici

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor. Citeşte în continuare »

Evanghelia de la Matei 14,22-34

22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 23 Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. 24 Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 25 Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  26 Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. 27 Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28 Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29 El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. 30 Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31 Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32 Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. 33 Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 34 Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului. Citeşte în continuare »

august 2016
L Ma Mi J V S D
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR