Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici
la ultimul Paşti pe acest pământ

 (Paştile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! 

Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omeneşti, pentru viaţa cea veşnică în lumea lui Dumnezeu, văzută şi nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului, dar în acelaşi timp şi certitudinea fiinţei omeneşti prin Aceasta despre viaţa veşnică. De aceea şi Învierea Dumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea şi întreaga viaţă a fiecărui creştin. Citeşte în continuare »

Duminica Sfintei Învieri

 Evanghelia de la Ioan 1,1-17

 1 La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. 2 Acesta era întru început la Dumnezeu. 3 Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. 4 Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. 5 Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. 6 Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. 7 Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. 9 Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. 10 În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. 11 Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Citeşte în continuare »

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”. Citeşte în continuare »

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.

Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”. Citeşte în continuare »

Evanghelia de la Ioan 12,1-18

1 Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. 2 Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. 3 Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. 4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: 5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? 6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. 7 A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. 8 Citeşte în continuare »

Sfântul Luca al Crimeei

Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte. Citeşte în continuare »

Sfințirea adusă nouă de Arhiereul bunătăților veșnice

            Iubiți frați și surori. Sfințirea oferită nouă de Sângele Mielului Iisus Hristos, ne spune apostolul Petru, (1 Petru 1, 2) ne cheamă la responsabilitate și conlucrare cu harul primit, pentru că sfințirea vieții nu este o opțiune, ci un imperativ. Noi am fost aleși de Dumnezeu spre a ne sfinți neîncetat!

            Apostolul de astăzi face trimitere indirectă la o realitate genuină a Vechiului Testament, la sistemul jertfelor, când preoții din seminția lui Aaron, aduceau jertfe de animale pe jertfelnicul din curtea cortului întâlnirii, pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele poporului Său (Evrei 9, 12), care s-a îndepărtat de sfințenie.  Citeşte în continuare »

Iosif TrifaEV. DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE
(a Cuvioasei Maria Egipteanca)

În vremea aceea, luând Iisus pe cei doisprezece învăţăcei, a în¬ceput a le spune lor cele ce erau să I se întâmple Lui: „Iată, ne suim în Ierusalim şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor judeca pe El spre moarte, şi-L vor da pe El neamurilor. Şi-L vor batjocori pe El, şi-L vor bate pe El, şi-L vor scuipi pe El, şi-L vor omorî pe El, şi a treia zi va învia”. Şi au venit la el Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei, zicând: „Dă-ne nouă ca să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Iar Iisus le-a zis lor: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul care Eu beau? Şi cu bote¬zul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?”. Iar ei au zis Lui: „Putem”. Iar Iisus a zis lor: „Paharul pe care Eu voi bea, cu adevărat veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza. Citeşte în continuare »

Sf. Ignatie Briancianinov

Domnul ne-a arătat mijlocul prin care putem şi suntem datori să întărim neputinţa firii omeneşti atunci când vin necazurile. El S-a rugat cu osârdie. Ucenicilor biruiţi de somn le-a poruncit: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41). Ca necazul venit să nu pună stăpânire pe el, să nu-l înghită, este neapărată nevoie de rugăciune. Este neapărată nevoie în vremea necazului de acea putere duhovnicească, de acea pace dumnezeiască pe care le aduce rugăciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce năzuieşte ca prin gândurile de întristare şi deznădejde să-l clatine şi să îl piardă pe omul supus necazului cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru a nu se împuţina credinţa noastră în vremea necazului, este nevoie de rugăciune. Avem nevoie de ea ca în chiar mijlocul necazului să putem simţi, după spusa Apostolului, toată bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem când cădem în multe feluri de ispite (Iac. 1, 2). Citeşte în continuare »

Sf. Luca al Crimeei

Minunată viaţă (a Sf. Maria Egipteanca – n. n.), care nu seamănă deloc cu vieţile oamenilor obişnuiţi! În ea uimesc mai ales două lucruri, în primul rând, harul lui Dumnezeu, neasemuita Lui milostivire şi prevedere a faptului că jalnica desfrânată va deveni o sfântă dintre cele mai mari. Al doilea – repeziciunea, neaşteptata adâncime şi hotărâre a întoarcerii cuvioasei Maria de la viaţa sa păcătoasă dinainte la nevoinţa ei neasemuită din pustie. Cuvioasa Maria a împlinit lucrul despre care vorbeşte prorocul: Intoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune, şi sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că Milostiv şi îndurat este, Îndelung-Răbdător şi Mult-milostiv, şi Îi pare rău de răutăţi (Ioil 2, 12-13). Şi Sfânta Maria şi-a sfâşiat inima şi s-a întors din toată inima, deodată, la Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Duminica a Cincea a Marelui Post

“Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea. Un imparat in haina de porfira nu e mai marit decat rugatorul pe care il impodobeste vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om , vorbind cu imparatul in przenta intregii ostiri, a comandantilor si a domnilor, prin aceasta atrage asupra-si ochii tuturor si capata insemnatate, asa se intampla si cu cel ce se roaga. Socoteste numai ce inseamna cand un om, in prezenta tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor si a tuturor puterilor ceresti, cu toata bucuria si siguranta , se apropie de imparatul imparatilor si cuteaza a vorbi catre Dansul? Care cinste s-ar putea asemana cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci si un mare folos urmeaza pentru noi din rugaciune, chiar inainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugam. Citeşte în continuare »

În decizia sa de desdumnezeire a lui Iisus Hristos, bolnavă de scenarii îmbăiate în sânge și păcat, lumea de azi caută să-L facă pe Acesta fie antifeminist, fie înamorat, ca noi, păcătoșii. Scenarii, gen Codul lui Da Vinci al lui David Brown, nu sunt singuratice. Toate ereziile care au vizat pe Hristos, Domnul Cel întrupat, au lovit în Maica Domnului, au căutat și să rupă femeia de iertarea lui Dumnezeu. Evanghelia Duminicii acesteia, întru care facem pomenire de Sfânta Maria Egipteanca, vine să ne arate că nu avem un Dumnezeu absurd și grosolan, Căruia nu-I pasă de dragostea oamenilor. E dovada că tandrețea umană, convertită în gesturi de pocăință, determină iertarea lui Dumnezeu. Modul Lui cel mai ferm de a ne spune că ne iubește. Citeşte în continuare »

Duminica a V-a din Post

(a Cuv. Maria Egipteanca)

Evanghelia de la Marcu 10,32-45 şi de la Luca 7,36-50

Marcu 10 32 Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: 33 Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. 34 Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. 35 Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. 36 Citeşte în continuare »

Iubiți frați și surori. Jurământul pe care Dumnezeu îl face lui Avraam cu privire la viața urmașilor săi, este cel mai din urmă mod de convingere a faptului că, făgăduința nașterii unui popor ales, este un adevăr incontestabil (Facerea 12, 1-3). Chiar dacă Sarra a râs în sinea ei la momentul respectiv, nevrând să dea crezare la cuvântul Domnului care-i înștiința că vor naște pe singurul lor fiu legitim (Facerea 18, 10-15). Din păcate, acest râs vinovat a rămas ca o cicatrice pe trupul omenirii, care ne face să înțelegem cu întristare că de fiecare dată când Dumnezeu promite împotriva oricărei logici liniare, reacția primă a omului ancorat în teluric, este de a lua în derâdere înștiințarea. Doar cei care încă cred cu încăpățânare în mister și taină, poziționându-se prin gestul lor împotriva oricărei critici a interpreților de serviciu, mai păstrează vie în adâncul lor această flacără avraamică a credinței dătătoare de binecuvântări divine (Evrei 6, 14-15). Toți ceilalți în schimb, care și-au raționalizat ființa, devin niște cruci încă vii, niște mormane de sare, niște osificați în spirit, niște saltimbanci asemănători Sarrei din trecut. Citeşte în continuare »

Duminica a IV-a din Post

(a Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia de la Marcu 9,17-32 şi de la Matei 4,25 – 5,12

Marcu 9 17 Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18 Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19 Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. 20 Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21 Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. 22 Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. 23 Iar Iisus i-a zis: Cât despre a putea – toate sunt cu putinţă celui ce crede. 24 Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. 25 Citeşte în continuare »

Sunt multe modurile în care Mântuitorul Hristos ne pune la punct, cot la cot cu Apostolii Săi și contemporanii acestora. Evanghelia Duminicii acesteia (Matei 17, 14-23) este o astfel de ocazie, de reconsiderare a lucrurilor care ne apar importante în viața duhovnicească. Avem uneori tendința de a ne da mai credincioși decât suntem, mai rugători decât putem fi cu adevărat, mai creștini decât Hristos Însuși. Un tată cu un fiu lunatic, cerând ajutor Domnului dinaintea neputinței celorlalți, ne obligă să redescoperim funcția smereniei în cunoașterea lui Dumnezeu, în lucrul cu El. Pentru că nu de augumentările noastre îngâmfate are Mântuitorul nevoie, ci de „grăuntele de muștar”, infima sămânță ce face să fie vie credința. Citeşte în continuare »

Nici Crăciunul, nici Paştele, nici Bobotează, nici Schimbarea la Faţă nu sunt numite Buna-Vestire. Şi iată că Praznicul de astăzi se numeşte Buna-Vestire. De ce?

Ce fel de Bună-Vestire a coborât din Ceruri? Ce s-a întâmplat în amara noastră viaţă lumească? Oare este posibilă Buna-Vestire în lumea în care există moartea? Oare este posibilă adevărata dreptate în lumea în care totul se preface în spasmele morţii, înaintea monstrului morţii? Astăzi s-a petrecut cea mai mare Bună-Vestire. Ce s-a întâmplat? Astăzi Sfântul Arhanghel Gavriil vine la Sfânta Fecioară şi îi aduce la cunoştinţă această Bună Vestire: Vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus-Mântuitorul şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 31-33). Cum este posibil ca Domnul şi Dumnezeul necuprins să Se nască din fecioară? Cum să Se zămislească în trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decât toate tainele. Citeşte în continuare »

„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.
[…] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, – proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.
Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.
[…] Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o naştere spirituală, generaţia spirituală a lui Iisus.

Citeşte în continuare »

(Luca 1, 24-38)

Soarele se oglindeşte în apa cea limpede şi cerul în inima curată.

Dumnezeu Duhul Sfânt are multe sălaşuri în această lume întinsă, dar inima neprihănită a omului este locaşul în care Îi este cel mai bine-plăcut să Se sălăşluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaş; toate celelalte sunt numai locuri în care Îşi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se aflăn inimă este prin sine legat de curăţia ei.

Era o vreme când inima omului era plină numai cu Dumnezeu – o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme când totul se afla întru adevăr, în mâna lui Dumnezeu, în afară de primejdii; dar când omul, în nebunia lui, a luat lucrurile în mâinile sale, multe fiare sălbatice au atacat inima omului; şi de aici a venit în lăuntru robia inimii omului şi, în afară, ceea ce se înţelege ca istorie a omenirii. Citeşte în continuare »

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR