Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Duminica a XVIII-a după Rusalii (Lc. 5, 1-11)

 

Desigur, nu la voia întâmplării prima Evanghelie de după praznicul Sfintei Cruci (care cuprinde trei duminici ce au ca miez Sfânta şi de Viaţă făcătoare Cruce) poartă înaintea noastră chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, lăţind Cuvântul lui Dumnezeu în lumea întreagă. Căci, parcă în continuarea spusei Mântuitorului din Duminica pe care am lăsat-o în urmă (Matei VIII, 34-38), cei pe care-i întâlnim azi au luat Crucea, lăsând toate, şi au urmat lui Hristos.

Şi astfel o zi normală, de pescuire, se transformă în lecţie cu tâlc. Căci, deşi mulţimile „Îl îmbulzeau pe Hristos ca să asculte cuvântul Lui“ (cf. Luca 5, 1), putem să identificăm în Apostoli – pescari încă de peşte – oameni pasionaţi pentru ceea ce făceau. Ce-i împinsese să rămână în larg, în vreme ce toţi ceilalţi se îmbulzeau s-asculte Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i greu de înţeles. O mulţime mare înseamnă şi posibilitatea „desfacerii“ a cât mai mult peşte, de aceea noaptea întreagă fusese dedicată pescuitului. Îi putem bănui ziua pierduţi în mulţime… Erau oameni simpli pescarii, cu griji, ba cu griji chiar mari, când te gândeşti că n-aveau cea mai uşoară dintre meserii. De câte ori, oare, nu se întorseseră ca în acest fel, goliţi de vlagă şi nădejde, lipsiţi de roadă în luntrile lor. Căci, mereu în mâna lui Dumnezeu, o simplă adiere de vânt putea schimba şi timpul de-afară şi mersul bancurilor de peşti prin apa Ghenizaretului. În acelaşi timp, îi putem bănui puternici, curajoşi, răbdători, plini de puterea celui care ţine piept valurilor şi vântului… Ba, mai mult, mereu în mâna lui Dumnezeu, o re­cu­noş­teau de fiecare dată, trăiau într-însa. Ce mult înseamnă în viaţă să simţi căldura căuşului palmelor lui Dumnezeu! Citeşte în continuare »

Evanghelia de la Luca 5,1-11

1 Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, 2 a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. 3 Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. 4 Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5 Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. 6 Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. 7 Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. 8 Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. 9 Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. 10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. 11 Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

 1. Două pescuiri minunate. Pescuirea minunată despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici are loc la începutul relaţiei Mântuitorului cu ucenicii Săi. Citeşte în continuare »

Cum să nu te temi dinaintea minunii lui Dumnezeu? Duminica aceasta ne spune cum face Domnul din pescari vânători de oameni. Cere lui Simon să-I ofere un amvon și Simon, obositul și dezamăgitul de încă o noapte ratată de pescuit – și, să ne înțelegem, pentru ei era pâinea în joc –, Îl scoate în larg. Domnul propovăduiește. Iar când termină de vorbit (v. 4) scoate pe Simon la adânc și-l uimește, umplându-i, până aproape de scufundare, barca pescărească. Atât de umplută, încât împarte cu ceilalți obosiți. Cutremurat de minunea unei atari bogății, pescarul, numit de-acum Simon Petru, cere Domnului să Se depărteze, numindu-se pe sine păcătos. E un fel de botez aici, în apele pline cu pești ale bărcii, care-l transformă pe tremurătorul pescar obosit în neobositul ucenic al Domnului. Hristos răspunde simplu: Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni! (v. 10). Simplu. Or, tocmai simplitatea îl dezarmase pe cel simplu. Descoperise ceva mai adevărat decât sufletul său. Pe Dumnezeul dispus să moară pentru mântuirea sufletului său. Citeşte în continuare »

Sf_Ioan_Gura_de_Aur_mozaic-210Vă laud, prietenii mei, că nu încuviinţaţi uşurimea minţii şi lenevirea altora, şi prihăniţi aceste rele purtări, şi mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată şi măsurată cu blândeţe şi cu iubirea aproapelui.

O râvnă fără băgare de seamă şi fără de blândeţe nu este râvnă, ci urgie, şi sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriinţă şi amărăciune.
De aceea vă rog, să nu judecaţi cu asprime greşelile celor de aproape ai voştri!

Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraţilor săi, şi el de asemenea nu va afla iertare greşelilor sale la alţii; tot aşa pe de altă parte cel ce judecă cu milă greşelile aproapelui, când el însuşi va cădea vreodată, va afla multe mâini, care iarăşi îl vor ridica. Citeşte în continuare »

† Daniel ,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi anume sunt chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni.Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: „Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!” (Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli, pentru că toţi cei 12 Apostoli au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, Care adună oamenii pentru Împărăţia cerurilor.

Mântuitorul Iisus Hristos alege pe cei 12 Apostoli şi-i trimite să vestească Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Marcu 3, 13-19; Matei 10, 1-42). După Înviere, Domnul le promite „făgăduinţa Tatălui” (Luca 24, 49), Care le va da putere să fie martorii Evangheliei Lui până la marginile pământului (cf. Fapte 1, 8) şi le descoperă că misiunea aceasta trebuie să continue până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20). Citeşte în continuare »

Iubiţilor, iată astăzi înaintea ochilor noştri se deschide Evanghelia de la Luca, la capitolul 5, versetele 1-11. Iată ce ne zice sfântul evanghelist:

«În vremea aceea, pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă Lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.

Şi, urcându-se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: «Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi». Citeşte în continuare »

Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…  

Tragedia istoriei Ortodoxiei este văzută întotdeauna în triumful răului din afară: persecuţiile, jugul turcesc, comunismul – niciodată cel din interior. Şi atât timp cât aceste convingeri nu se schimbă, sunt sigur că o revigorare a ortodoxiei nu este posibilă. Numeroasele obstacole care stau în calea acestei revigorări nu se datorează celor păcătoşi, ci îşi află originea în ceea care pare a fi esenţa Ortodoxiei: în primul rând – un fel de pietism încărcat de superstiţii şi dulcegării, inaccesibil vreunei culturi. Un pietism ce are o dimensiune păgână şi diluează ortodoxia într-o religiozitate sentimentală. În al doilea rând – o tendinţă gnostică a credinţei, care a început ca o influenţă elenistică şi a devenit un intelectualism cartezian occidental. În al treilea rând – dualismul format de pietism şi teologia intelectuală, care a înlocuit în viziunea creştină asupra lumii eshatologia ei primordială. În al patrulea rând – cedarea ortodoxiei în faţa naţionalismului, cu aspectele-i păgâne autoritare şi negative. Această combinaţie este oferită drept „ortodoxie” şi orice încercare de examinare a ei este condamnată imediat ca erezie. Nimic nu este mai periculos decât apărarea fanatică a Ortodoxiei. Citeşte în continuare »

Aş vrea să vorbesc cu voi astăzi și pe o altă temă. Nu demult ne-a vizitat un preot rus. Și într-o discuție între patru ochi m-a întrebat:

Părinte Sofronie, este cu putință în epoca noastră să vezi Lumina cea Nezidită?

— Eu am scris despre aceasta. Ați citit?

— Nu.

— Ei bine, luați de la părinții noștri cărțile unde scriu despre aceasta.

Însuși felul cum mi-a pus întrebarea mi-a dat impresia că înclina să creadă că dedemult, în primele trei veacuri de prigoană, Dumnezeu lucra prin minuni și prin cercetări vădite, iar mai târziu El a încetat a lucra astfel; și acum, deja de veacuri nu mai este așa. Dar acest om aparține unui grup de oameni care în chip logic trag încheierea că în zilele noastre Dumnezeu nu Se arată ca Lumină. Și, prin urmare, dacă cineva vede Lumina, el vede altceva, și nu adevărata Lumină Nezidită, Taborică. Bineînțeles că dacă mă întreabă cineva așa, eu ce pot să spun? Sunt osândit să tac. Citeşte în continuare »

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Din Evanghelia de la Marcu citire:

 „Şi, chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: «Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evan-ghelie, acela o va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru Slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri».

Şi le zicea lor: «Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere».” Citeşte în continuare »

Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci leagă exigențele chemării de cea mai de preț exigență adresată de Dumnezeu firii umane: urmarea Chemării. Căci o chemare a fost cea dintâi încălcată prin neurmare, o chemare la îndumnezeire prin responsabilizare. Nu este prima dată în Evanghelie când Domnul cheamă. Apostolii sunt chemați. Bolnavii și cei pocăiți, cei simpli și bucuroși de a-L urma. Și sunt mulți care-L urmează de formă, ca să vadă ce poate. Și alții ca să-L comenteze cârtitor. Biserica este născută din răspunsul la toate acele chemări împlinite în misiune, făcând din ele niște noduri de iubire prin care se constituie Biserica. Pe construcția aceasta minunată, de încredere desăvârșită, se leagă de cer toată misiunea Bisericii: chemare – răspuns – trimitere. De aceea, a te împlini în planul mântuirii înseamnă a primi și împlini chemarea lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale. Trebuie mereu să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietățile care cotrobăie sufletele copiilor și tinerilor ori deznădejdile bătrânilor țin toate de pierderea credinței în Înviere. Altfel spus, de refuzul de a asuma Crucea. Textul Evangheliei este limpede (Marcu 8, 34-38; 9, 1). Taina înțelegerii chemării ține de logica apropierii Împărăției, care vine cu putere. Citeşte în continuare »

Mulţi ar vrea să fie ucenici ai Domnului, dar fără Cruce. Poate nu este fără semnificaţie faptul că, atunci când li S-a arătat, după Înviere, ucenicilor Săi, Domnul le-a arătat mâinile, picioarele şi coasta Sa (Lc 24,39-40; In 20,27). Le arată astfel că, deşi a înviat, El rămâne pe totdeauna pentru ei Iisus Cel răstignit. Şi că a-I fi ucenic înseamnă a-L urma pe calea Crucii. Ispita de a căuta un Iisus fără Cruce s-a dovedit puternică pentru creştini, de la înseşi începuturile Bisericii. Până astăzi, sunt mulţi creştinii care fug de Cruce şi care-şi imaginează un Iisus pe potriva poftelor lor. S-a ajuns atât de departe cu această rătăcire, încât de câteva decenii există în Apus – mai ales în America – un curent care se face promotorul a aceea ce se numeşte „Evanghelia prosperităţii”. Potrivit acestei concepţii, dovada că eşti adevărat creştin o constituie faptul că-ţi merge bine din punct de vedere pământesc. Binecuvântarea lui Hristos s-ar oglindi mai ales în bunăstarea trupească şi materială. Propovăduitorii acestei „evanghelii” par a spune că, de pildă, cine posedă un Mercedes este un mai bun creştin decât cel care are o maşină ieftină sau nu are nici una. Citeşte în continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov

Iubiţi fraţi! Şi noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă suntem creştini. Şi noi suntem chemaţi înaintea Domnului în această sfântă biserică pentru a asculta învăţătura Lui. Stăm înaintea feţei Domnului; privirile Lui sunt aţintite asupra noastră, înaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gândurile noastre de taină şi simţămintele noastre ascunse sunt arătate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte şi greşalele făcute de noi din tinereţile noastre; vede toată viaţa noastră, atât trecută cât şi viitoare; „cele nefăcute încă de noi sunt deja scrise în cartea Lui „ (Sfantul Simeon Noul Teolog, dupa cartea scrisă în stihuri, Cuvântul 55).

El vede dinainte ceasul mutării noastre în nemăsurata veşnicie şi ne vesteşte pentru a noastră mântuire porunca Lui cea atotsfântă: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine şi să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”. Citeşte în continuare »

septembrie 2016
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR