Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

” Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. (Marcu 1, 2-6)

Ioan Înaintemergătorul este chipul bărbatului desăvârşit, cel ce a părăsit şi s-a lepădat de lumea aceasta dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VII-a după Paşti

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)

Evanghelia de la Ioan 17,1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Citeşte în continuare »

Şi a grăit Iisus acestea, ridicând ochii Săi la cer: „Părinte, a sosit ceasul; preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te preamărească pe Tine. Tu I-ai dat Lui stăpânire peste toată suflarea, ca tot ce I-ai dat Lui să le dea viaţă veşnică. Şi aceasta este să Te cunoască pe Tine unul adevăratul Dumnezeu şi pe cel ce L-ai trimis, pe Iisus Hristos. Eu am săvârşit lucrul Tău pe pământ, arătat-am numele Tău oamenilor. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-am păzit. Ei au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru aceştia Mă rog… păzeşte-i în numele Tău, să fie una precum suntem şi Noi. Păzeşte-i de cel viclean, sfinţeşte-i întru adevărul Tău. Eu întru ei şi Tu întru Mine… pentru ca să creadă lumea că Tu M-ai trimis.

Despre unirea tuturor creştinilor

Până şi pe sate, dar mai ales la oraşe, creştinii nu au aceeaşi credinţă, nu aparţin la aceeaşi Biserică. Însăşi lăcaşurile sfinte nu sunt zidite şi aranjate la fel. Ale noa­stre biserici sunt cu altarul către răsărit, cele catolice către apus. Unele au în tur­nuri crucea izbăvitoare, altele un glob. În bisericile noastre sunt icoane şi candelabre, în altele pereţii sunt goi şi fără podoabe. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul cel din naştere de la Ioan capitolul 9. Am tâlcuit-o pe larg anul trecut, în «Lumina Satelor». În legătură cu această evanghelie, dăm învăţătura de mai jos.

Mai anul trecut am citit prin ziare o ştire cu mult înţeles sufletesc. Într-un spital, un orb şi-a recăpătat vederea printr-o grea operaţie săvâr­şită de un medic vestit.[1]

Orbul s-a reîntors în satul lui văzând. Ve­stea acestei minunate tămăduiri s-a răspândit degrab’ în lumea orbilor. Citeşte în continuare »

În ziua de pomenire şi de sărbătorire a Sfântului Împărat Constantin şi a maicii sale Elena, cuvântul pe care îl so­cotesc cel mai potrivit pentru această prăznuire, având în vedere că de numele Sfântului Constantin se leagă libertatea creştinilor, cred că este cuvântul acesta pe care l‑am pus în fruntea cuvântării mele, şi anume: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi„. Este vorba de libertatea morală. Este vorba de libertatea pe care o poate avea cineva când nu mai este rob păcatului. Citeşte în continuare »

LA EVANGHELIA DE DUMINECĂ: A ORBULUI DIN NAŞTERE

Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea orbului din naştere. Această evanghelie se află tâlcuită pe larg în cartea noas­tră cu Tâlcuirea Evangheliilor, car­tea a Il-a. Acum vom spune ceva – pe scurt – despre această evan­ghelie, în legătură cu Oastea Dom­nului. Citeşte în continuare »

De la suferințe și prigoane întru ospățul convertirii

 

Iubiți frați și surori. Aflându-se în cea de-a doua sa călătorie misionară (cu scopul de a cerceta Bisericile întemeiate în călătoria misionară precedentă), Sfântul Pavel alături de colaboratorul său Sila, poposesc în Filipi, o colonie romană, un oraș latinizat, a cărui administrație o copia pe cea a Romei[1]. Aici după ce o botează pe Lidia, o vânzătoare de porfiră, împreună cu toată casa ei[2] (Fapte 16, 14-15), vindecă o slujitoare cu duh pitonicesc (adică duh de ghicire, trăgându-și numele de la șarpele Python care era simbolul oracolului de la Delphi, patronat de zeul Apollo[3]), fapt ce atrage asupra lor, ura stăpânilor dornici de câștig facil (Fapte 16, 19-22). Au reușit aceștia printr-un complot rușinos să îndrepte ura dezlănțuită a mulțimii împotriva lor, iar după ce au fost aspru persecutați (bătuți cu vergi), au fost aruncați în temniță (Fapte 16, 23-24). Citeşte în continuare »

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VI a după Paşti
(a Orbului)

Evanghelia de la Ioan 9,1-38

1 Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. 5 Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. 6 Citeşte în continuare »

O Evanghelie de 40 de versete. Bogată, plină de înțelesuri, marchează ultima Duminică dinaintea celor 40 de zile de la Învierea Domnului, făcându-se prag de înțelegere Înălțării. Un orb este pricină de întrebare: „Rabbi, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2). O curiozitate morbidă, nelalocul ei într-o familie duhovnicească. Ce mai conta, de vreme ce pe ei nu-i durea inima de cel orb? Pe Hristos Îl tulbură întrebarea și reacționează cu o minune. Pecetluită cu scuipat și tină (Ioan 9, 6), cam cât valora curiozitatea ucenicilor atinși oarecum de curiozitatea cinică din jur. Domnul îl trimite orb la scăldătoarea Siloamului și omul revine văzând. Cerșetorul își umplea de lumină viața. Citeşte în continuare »

Şi trecând Iisus, a văzut un orb din naştere şi L-au întrebat învăţăceii: „Cine a păcătuit, acesta, ori părinţii săi, de s-a născut orb?”. Iisus le răspunde: „Nici el, nici părinţii, ci pentru ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu în el… Cât timp sunt în lume, lumină sunt lumii”. Apoi a scuipat jos, a făcut tină, a uns ochii orbului şi l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului. Şi s-a întors văzând.

 

Toţi s-au mirat de această minune: vecinii, trecătorii şi sfatul cărturarilor şi al fariseilor. Aceştia nu s-au putut bucura de fericirea vindecatului, ci au cercetat să afle do­ctorul şi să-l pedepsească fiindcă a săvârşit minunea în zi de sâmbătă. Chemat înaintea adunării, orbul vindecat a mărturisit că doctorul său e de la Dumnezeu. Şi, pentru această mărturisire, e dat afară şi batjocorit. Dorea să-L întâlnească pe binefăcătorul său şi Iisus îl află într-o zi la biserică. Aici i se descoperă, iar acesta se închină lui Iisus. Citeşte în continuare »

Înaltpreasfințiile Voastre, Preasființiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase maici, stimate autorități centrale și locale,

Iubiți credincioși și credincioase,

Evanghelia de astăzi ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos dăruiește celor care-L primesc pe El și cred în El apa cea vie. Și spune El că această apă se face izvor de apă curgătoare spre viață veșnică în cei care o primesc. Deci Evanghelia, ne arată Iisus Hristos, este izvorul Harului dumnezeiesc. Prin El, harul Preasfintei Treimi s-a dăruit lumii. Legea s-a dat prin Moise, iar harul și adevărul prin Mântuitorul Iisus Hristos. În Evanghelia de astăzi ni se arată și faptul că adevărații închinători ai Tatălui din Ceruri sunt închinători în Duh și în Adevăr. Ce înseamnă asta? Înseamnă că aceia sunt adevărați închinători care se află în stare de rugăciune luminată de Duhul Sfânt și mărturisesc adevărul dreptei credințe. Deci adevăratul închinător, oriunde s-ar afla el, și nu numai la Ierusalim, ci în orice loc din lume este adevărat închinător atunci când se află în stare de rugăciune luminată de Duhul Sfânt și mărturisește adevărul dreptei credințe. Adevărul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui Veșnic, care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor s-a făcut om și care, prin Învierea Sa din morți, ne-a deschis drumul spre viață veșnică. Citeşte în continuare »

80 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Vasile Ouatu

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Astăzi când nimic nu mai este sigur, [nici chiar] viaţa (deoarece nu ştii ce surprize poate aduce ziua de mâine), astăzi când atât între indivizi, cât şi între naţiuni ura şi vrăjmăşia este într-o necontenită creş¬tere, astăzi când lumea toată pare că stă pe un imens vulcan în clocot, ce stă gata a şi deschide gura în orice minut, spre a înghiţi totul, un fior de groază mă cuprinde şi din nou îndrept spre tine, iubite frate, o sfântă întrebare: care este reazemul şi mângâierea ta? Vezi bine că toţi şi toate se pot prăbuşi într-o clipă. Şi atunci, care este scăparea ta? În cine-ţi pui nădejdea? Chiar şi cei mai scumpi ai tăi, pe care tu îi iubeşti mult acum, chiar însăşi viaţa ta, şi ea te poate părăsi într-o clipă când poate nici nu bănuieşti. Şi atunci la cine te vei duce? În cine vei nădăjdui? Unde-ţi vei afla odihnă sufletului tău? Într-un singur loc: la Iisus Mântuitorul… Dar Îl cunoşti tu pe acest Iisus? Trăieşti tu zi de zi sub călăuzirea Lui? Ai cunoscut tu pacea Lui sfântă? (In 14, 27; 20, 20). Citeşte în continuare »

„Veniţi de vedeţi Om care mi-a spus mie toate câte am făcut. Nu cumva Acesta e Hristos?”. Deci au ieşti din cetate şi veneau către Dânsul. (Citiţi această evanghelie pe larg la Ioan cap. 4)

 

Vorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă este plină înţeles şi de învăţătură pentru noi. Se aseamănă mult această vorbire cu cea pe care avut-o Iisus noaptea cu Ni-codim (In 3). Se aseamănă într-aceea că nici Nicodim, nici samarineanca nu înţelegeau cuvintele şi învăţătura Mântuitorului. Mântuitorul vorbea într-un înţeles, iar femeia şi Nicodim înţelegea într-altul. Nicodim nu înţelegea ce înseamnă „naşterea de sus”, iar samarineanca nu înţelegea ce înseamnă „apa cea vie”. Să băgăm bine de seamă că Mântuitorul spune şi pricina de ce nu-l înţelegea samarineanca şi Nicodim. „De ai fi cunoscut tu – zicea Iisus că­tre samarineanca – darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce vorbeşte cu tine, ai fi cerut şi ţi-ar fi dat „apă vie”. Adică vedeţi, Iisus spune apriat că trebuie un dar de la Dumnezeu să înţelegi şi să primeşti „apa cea vie”.  „Apa cea vie” şi „naşterea de sus” este un dar de la Dumnezeu şi numai cine primeşte dar le poate înţelege deplin. Citeşte în continuare »

Profetul Ieremia

Importanța profetului în mijlocul comunității

 

            Iubiți frați și surori. Textul din duminica aceasta ne relatează cum apostolii propovăduiau întoarcerea la adevărata credință în Antiohia, folosindu-se probabil de diferite tehnici retorice ale vremii pentru a-i convinge pe ascultătorii lor de superioritatea mesajului creștin, deși textul biblic nu ne spune aceasta[1]. Locația aceasta face și astăzi deliciul arheologilor așezați în apropierea orașului turcesc Ialobaci pentru studierea relicvelor, datorită apeductelor cu arcade, a meselor de joc unde soldații își petreceau timpul liber cât și a celor trei arcuri de triumf aparținătoare Antiohiei timpurilor sfinților apostoli, descoperite în anul 1833 de către renumitul arheolog Francis V.J. Arundell[2]. Pe noi creștinii de astăzi, ne fascinează Antiohia, nu atât datorită vestigiilor ei proaspăt descoperite, ci pentru că de aici ne tragem noi obârșia, aici a fost locul unde ucenicii Domnului s-au numit pentru prima oară „creștini”, ne spune textul din 11, 26. Citeşte în continuare »

Evanghelia de duminica (In 4, 3-43) ne spune, că Iisus plecase cu învăţăceii Lui, peste Samaria, în Galileea. În calea lor, se opriră de popas la fântâna Iui Iacob. Iisus îi trimise pe învăţăcei în cetate, să cumpere hrană. Iar El, ostenit fiind de călătorie, se aşeză lângă fântână.

Atunci „a venit o femele din Samaria să ia apă, Zis-a ei Iisus: «Dă-Mi să beau». Deci a zis Lui femeia samarineancă: «Cum, Tu, iudeu fiind, ceri apă de la mine, femeie samarineancă fiind eu?”. (Samarinenii trăiau în mare duşmănie cu iudeii.) Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: «De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce zice ţie: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi Ţi-ar fi dat apă vie». Zis-a lui femeia: «Doamne, nici vadră nu ai şi fântână este adâncă, de unde dar ai apa cea vie?». Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: «Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Iar cel ce va bea din apa pe care Eu voi da lui nu va înseta în veac; ci apa pe care Eu voi da lui se va face într-însul izvor de apă curgătoare întru viaţă veşnică». Zis-a către Dânsul femeia: «Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez»”… Citeşte în continuare »

Duminica a V-a după Paşti
(a Samarinencei)

 Evanghelia de la Ioan 4,5-42

5 Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; 6 şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. 7 Atunci a venit o femeia din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. 8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 9 Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10 Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. 11 Citeşte în continuare »

Insistând asupra femeii samarinence, prin Evanghelia Duminicii acesteia, a V-a după Paști, Biserica ne învață că a primi cuvântul Cuvântului înseamnă resetarea vieții după Legea Harului Duhului Sfânt. Femeia este un personaj. Asemeni femeilor mironosițe, ceva mai târziu, înfruntând zorii Învierii, femeia aceasta pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care șade la fântâna lui Iacob. Inteligentă și sinceră în căutare, cunoscătoare a Legii Vechiului Testament – știe cum iudeii nu au părtășie de viață și comuniune de rugăciune cu samarinenii (Ioan 4.9.20) –, ea se dovedește o așteptătoare a lui Mesia (Ioan 4, l-25), știind că „Acela ne va vesti toate”.  Citeşte în continuare »

Din încredinţarea «Astrei», părintele scriitor I. Agârbiceanu a publicat prin foi un rând de articole. Între acelea e şi unul prin care le mustra aspru pe unele femei care fac propagandă sectară. „Femeile – spunea p. Agârbiceanu – nu trebuie să se amestece în propagande religioase. Locul lor e la bucătărie”.

Foarte bine. Şi noi zicem că femeile nu sunt chemate să propage rătăciri sectare, dar, e foarte greşit să spui că femeile nu sunt chemate să facă o propagandă religioasă bună.

Evangheliile şi epistolele Sf. Apostoli sunt pline de femei vestitoare ale Domnului. Oare vestea şi solia cea mare a învierii n-a fost încredinţată, în primele mo­mente, mironosiţelor femei? Şi oare Mariile, Magdalenele, Samarinencele şi celelalte femei care L-au aflat pe Domnul şi au luat de la El iertare şi viaţă nouă n-au fost şi ele tot atâtea vestitoare ale Domnului? Citeşte în continuare »

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR