Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Duminica a 26-a după Rusalii – Luca 12, 16-21

 Desigur că, la momentul zbaterii economice de acum nici nu se poate Evanghelie mai atent-vestitoare de mântuire ca aceasta pe care, în final de noiembrie, la vreme de Post al Naşterii Domnului, Biserica ne-a aşezat-o în suflete. Un bogat cu şansă, cu roade în ţarină, pe care n-a muncit-o el, după ce-şi umple hambarele îşi umple şi gândurile cu sămânţa mândriei şi a nebuniei: vorbindu-şi sieşi, sufletului său vorbeşte că de-acum e vremea lenevirii din prea plin. E timpul lui: „Odihneşte, mănâncă, bea, te veseleşte“ (Lc 12, 15). Pe motivul siguranţei abun­denţei „pe mulţi ani“. Citeşte în continuare »

(Duminica a 25-a după Rusalii – Luca X, 25-37)

 Am aflat în Rabindranath Tagore câteva rânduri care, numai cum Dumnezeu ştie, se potrivesc deplin parabolei pe care Mântuitorul, grăind-o „învăţătorului de lege“ (Lc X, 25a) nouă ne-o spune. Spune Tagore: „Dormeam şi visam că viaţa nu e decât bucurie. M-am trezit şi-am văzut că viaţa nu-i decât slujire. Slujind, am înţeles că a sluji e cu adevărat bucurie“.

Cum de va fi înţeles omul acesta atât de adânc această trecere din dragostea vorbită, descântată şi aceea mărturisită prin taina faptelor? Pentru că Hristos, la vremea de acum, ca dintotdeauna, nu are nevoie de avocaţi, ci de mărturisitori. Nu de apărători „la bară“, ci de angajaţi în binevestirea dinaintea unei lumi care piere în propria-i angoasă, în propria-i, nenorocita-i dezbinare. „Samarineanul milostiv“ a fost interpretat de multe ori şi în multe chipuri. De cele mai multe ori alegoric, Hristos Salvatorul, Care Se pleacă spre cei aflaţi la marginea căilor de acces între credinţă (Ierusalim) şi viaţa cotidiană (Ierihon), răniţi de tâlharii-diavoli, furăcioşii de viaţă şi duh. Hristos Consolatorul, Mângâietorul, Care-Şi întinge-n untdelemn divina-I mână, pentru ca, atingând rănile, ele să se transforme în semne ale biruirii morţii. Hristos Biruitorul, Care are unde să-Şi aşeze pe omul rănit şi, mai ales, are disponibilitate să plătească datoria până la înzdrăvenirea totală. Citeşte în continuare »

(Duminica a 22-a după Rusalii – Luca XVI, 19-31)

 Evanghelia aceasta, cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, poartă în sine cheia dramei indiferenţei şi îmbuibării de prea mult bine. Dincolo de toate cele două personaje – bogatul şi Lazăr –, într-un fel sau altul, suntem fiecare dintre noi. Uneori pe rând. Alteori bogaţi. Alteori Lazări. Dar nici unuia nu ne este străină starea dintâi şi nici a doua. Atât că, după ce-am văzut drama, suntem mai vinovaţi de cădere şi intrăm noi înşine în hlamida, în vizorul bogatului, când ştim, de-acum, că haina de bube a lui Lazăr e izvor de hlamidă împărătească în acea Împărăţie pe care ne-o dorim, sau pe care mărturisim că ne-o dorim. Citeşte în continuare »

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor -, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni. Citeşte în continuare »

(Duminica a 23-a după Rusalii – Luca VIII, 26-39)

 În ţinutul Gherghesenilor, ca mereu de-atunci, Hristos vindecă astăzi de îndrăcire. Izbăveşte sufletul de-acel soi de moarte care-i mai rea decât moartea. Pentru că a te aşeza, de bunăvoie, de partea opusă lui Dumnezeu şi în starea opusă minunilor Sale e mai rău decât a intra – fizic – în împărăţia pe care El n-a creat-o. Căci Dumnezeu este Dătătorul de Viaţă, Care, acceptând moartea, cu moartea pe moarte a călcat.

Glasul diavolului vorbind: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuieşti…“ (Luca 8, 29) m-a cutremurat întotdeauna. Cu parşivenia-i cunoscută, exprimarea diavolului cuprinde un adevăr şi-o minciună deopotrivă. Că Hristos era Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt nu se îndoia diavolul, şi aceasta pe când mulţi din jurul Domnului o făceau. Era mai lucid diavolul decât mulţi din Israel, căci recunoştea în Drumeţul obosit şi prăfuit pe Acela Care era (este!) Calea, Care-l dărâmase pe el din strălucirile cerului în adâncul pământului, punitiv şi definitiv. Dar, pe de altă parte, „pentru ce mă chinuieşti?…“ era o constatare mincinoasă. Căci Hristos îi ceruse „să iasă din om“ (Luca 8, 29 a). Şi-acesta era chinul pentru diavol, ruperea din co-locuirea lui cu „purtătorul“ netrebniciei sale. Hristos Îşi apăra chipul din omul acela, Îşi curăţa prin suflare de lumină icoana dumnezeirii din fibra de os şi duh a omului aceluia. Rămas om cu toate distorsiunile fizice şi spirituale la care-l supunea duşmanul liniştii sale. Citeşte în continuare »

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:

 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: «Care-ţi este nume-le?» Iar el a zis: «Legiune». Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Citeşte în continuare »

(Duminica a 20-a după Rusalii – Luca 7, 11-16)

 Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vinde­case sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contraface­rea bucuriei… Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pămân­tesc sprijin, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu“, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din – putem admite deja – văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare“ – ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă! Citeşte în continuare »

(Duminica a 21-a după Rusalii – Luca 8, 5-15)

 Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina“ Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului“ şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună. Hristos Însuşi insistă asupra „inimii curate şi bune“ pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har (Luca 8, 15). Dar se uită, nu de puţine ori, cât de important este ca semănătorul-dascăl să se asemene lui Hristos, Semănătorul deplin. Să-i semene cât mai mult nu doar în aruncarea seminţei, ci şi în alegerea ei, păstrarea ei, „tratarea“ ei împo­triva dăunătorilor. Pentru că cel care plugă­reşte în Hristos se aseamănă cu celălalt – poate şi cu tine – plugarul de ţărână. Trebuie să aleagă timpul semănatului, dulceaţa vântului şi mătasea de rază a soarelui fiindu-i, aliat iar frământarea celui dintâi şi aprinderea celei      de-a doua, duşman lui şi rodului ce-l aşteaptă. Citeşte în continuare »

 Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajungând iarăşi sfânta zi a Duminicii şi, pentru a ne bucura împreună de taina ei, să citim împreună din capitolul 8 al Evangheliei de la Luca, începând cu versetul 5 până la al 15-lea al Evangheliei Duminicii de astăzi. Să luăm aminte, aşadar!

„«Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, strigă: Cine are urechi de auzit să audă.» Citeşte în continuare »

Pr. Gheorghe Şanta

De la adunarea anuală a Oastei Domnului din Biserica Ortodoxă Sf. Alexandru (Cluj, 5 oct. 2014)

Iubiţilor, iată-ne ajunşi în Duminica a nouăsprezecea după Pogorârea Sfântului Duh. La Liturghia de astăzi Evanghelia ce se cade a o citi este din Evanghelia de la Luca, capitolul 6, versetele 31-36. Ce ne spune?

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţile şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi în-tocmai.

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” Citeşte în continuare »

Duminica a XIX-a după Rusalii – Luca VI, 31-36

Cinci versete de foc care-ar trebui să mistuie în noi ura, duşmănia, iraţionalul neiubirii. Cinci versete ca cinci trepte din moarte la viaţă, din iad în raiul desfătărilor. Cinci versete ca cinci degete dumnezeieşti care-apucă ciotul inimii noastre, spre a-l scoate din întunericul urii la lumina iubirii.

Până astăzi, acest „iubiţi pe vrăjmaşii voştri“ (Luca 6, 27a) este pricină de sminteală, de scandal duhovnicesc. Ce valuri a înălţat spusa aceasta în inimi îngheţate şi fiori de gheaţă a strecurat în inimile aprinse de ură! Câte suflete nu se vor fi mântuit şi numai pentru că au identificat între valorile adevărate că vrăjmăşia ucide… Citeşte în continuare »

Duminica a XVIII-a după Rusalii (Lc. 5, 1-11)

 

Desigur, nu la voia întâmplării prima Evanghelie de după praznicul Sfintei Cruci (care cuprinde trei duminici ce au ca miez Sfânta şi de Viaţă făcătoare Cruce) poartă înaintea noastră chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, lăţind Cuvântul lui Dumnezeu în lumea întreagă. Căci, parcă în continuarea spusei Mântuitorului din Duminica pe care am lăsat-o în urmă (Matei VIII, 34-38), cei pe care-i întâlnim azi au luat Crucea, lăsând toate, şi au urmat lui Hristos.

Şi astfel o zi normală, de pescuire, se transformă în lecţie cu tâlc. Căci, deşi mulţimile „Îl îmbulzeau pe Hristos ca să asculte cuvântul Lui“ (cf. Luca 5, 1), putem să identificăm în Apostoli – pescari încă de peşte – oameni pasionaţi pentru ceea ce făceau. Ce-i împinsese să rămână în larg, în vreme ce toţi ceilalţi se îmbulzeau s-asculte Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i greu de înţeles. O mulţime mare înseamnă şi posibilitatea „desfacerii“ a cât mai mult peşte, de aceea noaptea întreagă fusese dedicată pescuitului. Îi putem bănui ziua pierduţi în mulţime… Erau oameni simpli pescarii, cu griji, ba cu griji chiar mari, când te gândeşti că n-aveau cea mai uşoară dintre meserii. De câte ori, oare, nu se întorseseră ca în acest fel, goliţi de vlagă şi nădejde, lipsiţi de roadă în luntrile lor. Căci, mereu în mâna lui Dumnezeu, o simplă adiere de vânt putea schimba şi timpul de-afară şi mersul bancurilor de peşti prin apa Ghenizaretului. În acelaşi timp, îi putem bănui puternici, curajoşi, răbdători, plini de puterea celui care ţine piept valurilor şi vântului… Ba, mai mult, mereu în mâna lui Dumnezeu, o re­cu­noş­teau de fiecare dată, trăiau într-însa. Ce mult înseamnă în viaţă să simţi căldura căuşului palmelor lui Dumnezeu! Citeşte în continuare »

noiembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei