Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

De la adunarea anuală a Oastei Domnului din Baia-Mare care a avut loc în Biserica Sf. Prooroc Ilie (Baia-Mare, 20 iul. 2014)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în Duminica a cincea după Pogorârea Sfântului Duh, Duminică în care Sfinţii Părinţi au rânduit să luăm aminte la un moment din viaţa Mântuitorului, cuprins în Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 28-34 şi capitolul 9, versetul 1. Să vedem ce ne spune această Evanghelie:

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi dernonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi, iată, au început să strige şi să zică: «Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?»

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: «Dacă ne scoţi afară trimite-ne în turma de porci». Şi El le-a zis: «Duceţi-vă!» Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci.

Şi, iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu demonizaţii. Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarealui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.” Citeşte în continuare »

Manastirea de la Feredeu

Predică ţinută de P. S. Episcop Grigore Comşa în 9 iunie 1932 la sfințirea paraclisului de la Izvorul „Sf. Gheorghe” ridicat de ostaşii Domnului din comuna Covăsinţ, jud. Arad.

În armata regelui Filip al Macedoniei a fost recrutat odată un nou ostaş. El încă nu văzuse pe rege şi dorea din inimă să se întălnească cu dânsul. Dorința-i fu împlinită, dar care nu-i fu mirarea când la vederea regelui în loc să câştige curaj, şi-a pierdut puterea sufletească.

Vai — zice recrutul, — acesta să ne fie regele şi conducătorul nostru? Acesta are numai un picior, iar mâna stângă nu şi-o poate ridica.” Dar soldații cei vechi îi răspunseră: Tu nu ştii ce grăieşti. Nimic nu ne poate pe noi însufleți ca şi privirea acestui rege plin de cicatrice. El are peste 60 locuri de răni pe corpul său, dar fiecare rană este amintirea unei biruințe. Citeşte în continuare »

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (1 Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim, 1, 15).

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Citeşte în continuare »

res_43533b5c92f3a2cccdf48b5a5e2a6956Duminica a 4-a după Rusalii
(Vindecarea slugii sutaşului)
Mc. 8, 5-13

„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”

Prea Cuvioase părinte stareţ, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, Prin cele ce s-au citit din Sfânta Evanghelie la această Liturghie, ne-am întâlnit cu o altă minune şi cu un om minunat: cu o minune şi cu un om de care şi Domnul Hristos s-a minunat. Este vorba de vindecarea servitorului unui sutaş din Capernaum, aceasta este minunea pe care Domnul Hristos a făcut-o de la depărtare, şi este vorba de omul minunat, omul de care s-a minunat Domnul Hristos, sutaşul din Capernaum.

Pentru noi este un om cunoscut, citim despre el în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 8, şi în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7. Ne întâlnim cu el de câte ori citim aceste texte din Sfânta Evanghelie şi ar fi bine să luăm aminte de omul minunat, de omul de care s-a minunat Domnul Iisus Hristos ca să fim şi noi ca el: cu credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Acestea sunt patru virtuţi pe care sigur le-a avut sutaşul din Capernaum şi pe care trebuie să le aibă toţi creştinii – sutaşul din Capernaum încă nu era creştin – şi pe care le au toţi sfinţii: credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Citeşte în continuare »

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Imi place sa-mi reamintesc, de fiecare data cand Dumnezeu ne randuie cate o mare bucurie, de un lucru care e mai presus de orice si care constituie pentru noi un criteriu de echilibru, si anume acela ca nimic nu este intamplator in lumea aceasta, de la cele mai marunte lucruri, pana la cele mai frumoase si mai incantatoare. Si aduc ca marturie un cuvant scripturistic.

Mantuitorul le spune ucenicilor: “Nici un fir de par din capul vostru nu se va ridica fara voia lui Dumnezeu.”Iata, prin randuiala Bunului Dumnezeu, ne aflam astazi, din nou, intr-o alta sarbatoare, intr-o noua Duminica a intalnirii cu Dumnezeu, de aceasta data pe drumul inspre Capernaum. Orice intalnire cu Dumnezeu este o sarbatoare, o inviere, un prilej de mare bucurie! In aceasta bucurie se inscrie si sarbatoarea de astazi, pentru ca ea nu este o simpla duminica, ci este o duminica pregatitoare si pilduitoare pentru viata noastra duhovniceasca, de crestini aflati pe calea spre Hristos. Citeşte în continuare »

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a patra Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, pe care o prefaţăm cu citirea Evangheliei de astăzi, Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 5-13. Să luăm aminte, aşadar:

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zi-când: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit».

Şi i-a zis Iisus: «Venind, îl voi vindeca».

Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce, şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face».
Auzind aceasta, Iisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: «Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.» Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L pe El şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I
Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe când Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe când Domnul intra în Capernaum.
–  Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?
– Nu din pricina trândăviei  – că la amândoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri şi pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”. Citeşte în continuare »

Fotografie0639Sfântul Ioan Gură de Aur,
 din “Predici la duminici și sărbători”

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15, 10)

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură-omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire. Citeşte în continuare »

Biserica este încă umplută de radierea luminii Rusaliilor, Pogorârea Du­hu­lui Sfânt fiind aceea care explică – aşa cum o cheie deschide uşa – de ce Domnul era atât de preocupat ca Ucenicii Săi, şi prin ei, noi, să înţelegem cât de nepre­ţuiţi suntem în raport cu toate celelalte ale Creaţiei.

Evanghelia acestei Duminici face corp comun cu întreg capitolul 6 al Evangheliei după Matei, capitol drag inimii creştinului – indiferent de confesiune –, căci află cum trebuie (şi Cui!) să se roage, cât de importantă este milostenia, care este fondul postirii şi cum iertarea – dar al Rusaliilor – trebuie să locuiască în inima omului. Verse­tele pe care le-am ascultat astăzi în bisericile noastre ridică însă o altă problemă de viaţă şi de moarte în viaţa creştinului: raportul între grija de a fi cu Hristos şi grija de a supravieţui într-o lume a econo­micului, a materialului… Spusele Mântuitorului vin să întă­rească în noi convingerea că viaţa în Hristos – ce se va numi „creştinism“ – nu este o religie a consolării, a aproximaţiei, a negocierii continue, ca de târgoveţ – „mai pun eu, mai dai Tu, Doamne…“. Ci e o desfăşurare aspră, uneori dure­roasă, în care trebuie să ne amintim mereu că suntem mai de preţ decât păsările cerului (Mt 6, 26), sau decât crinii pământului (Mt 6, 29), decât iarba câmpului, numai bună de aruncat focului (Mt 6, 30), că Dumnezeu, pe noi, „oamenii“, ne-a iubit, dacă nu mai mult, măcar altfel decât întreaga Sa Creaţie… Citeşte în continuare »

Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumnezeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin credincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”. Citeşte în continuare »

iulie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei