Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.

Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos care a trăit pe vremea lui August Împăratul: a vorbit frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade de-a dreapta Tatălui. Mare folos duhovnicesc n-am avut din aceste lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.

Citeşte în continuare »

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”. Citeşte în continuare »

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.

Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”. Citeşte în continuare »

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Din Evanghelia de la Ioan 12, 1-18 citire:

 „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:

«Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-l fi dat săracilor?»

Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

A zis deci Iisus: «Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna». Citeşte în continuare »

† Sfântul Nicolae Velimirovici

Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată. Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit! Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.

Aceasta era firea Dumnezeiască a Domnului Hristos, că, oriunde Se arăta El – Dumnezeu în trup omenesc – oamenii se despărţeau de-a dreapta şi de-a stânga Lui, aşa cum se vor despărţi ei când va veni El în ziua cea de pe urmă a istoriei lumii acesteia. Şi până în ziua de astăzi, când vorbirea dintre oamenii din lume se îndreaptă către Domnul nostru Iisus, aceştia se despart la stânga şi la dreapta. Cât de bine desluşită trebuie să fi fost această despărţire în zilele vieţii Sale întrupate pe pământ! Citeşte în continuare »

Praznicul acesta al intrării Domnului în Ierusalim – numit şi al Floriilor – poartă cu sine adânc de înţelepciune şi oricât ne-am strădui să surprindem toate sensurile sărbătorii acesteia, fi-vom neputincioşi în a le epuiza. Căci mai întâi de a fi Intrarea în Ierusalim au fost patruzeci de zile de radioasă bucurie a postirii, iar ultima dintre bucuriile fericite aduse de post a fost praznicul din Betania al învierii lui Lazăr. Cântarea Liturgică este aceea care ne îndeamnă să luăm aminte la acesta mai cu seamă. Căci zice: „Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi sfânta Săptămână a Patimii Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale şi nespusă orânduirea Ta cea pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, slavă Ţie!“ Citeşte în continuare »

Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mân­tuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului).

Fraţi creştini,

Odată cu sosirea frumosului antotimp al primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă, creştinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare a lor, numită în cântările bisericeşti „praznic al praznicelor”, învierea Domnului, și care s-a dat spre moarte pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră” (Romani IV, 25). În fiecare an, învierea Domnului ne aminteşte şi adevereşte triumful vieţii asupra morţii şi strică­ciunii, biruinţa luminii asupra întunericului şi izbânda binelui asu­pra răului. Ea constituie piatra de temelie a credinţei noastre în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Care, din dragoste neţărmuri­tă, şi-a dat viaţa Sa pentru a noastră izbăvire de sub stăpânirea morţii.

Realitatea Învierii Domnului a fost confirmată de Mântuitorul Hristos prin arătările Sale timp de 40 de zile înaintea Sfinţilor Apostoli, iar mai târziu, Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damas­cului. Sfinţii Apostoli vor face cunoscut acest adevăr tuturor nea­murilor şi pentru apărarea lui îşi vor primejdui chiar viaţa lor pă­mântească. Exemplul lor va fi urmat de nenumăraţi creştini, între care se numără şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a cărui sărbă­toare se încadrează în decorul primăverii naturale şi duhovniceşti. Citeşte în continuare »

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

(Duminica a V-a din Postul Mare – a Mariei Egipteanca)

 Duminica aceasta soseşte în calen­darul sufletesc al Postului după ce, mai întâi, a trecut prin „zdroaba“ duhov­nicească a unei săptămâni de foc duhovnicesc. Miercuri sea­ra, în slujba Deniei s-a cântat, scară suitoare întru pocăinţă, canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seara, la Denia Acatistului Maicii Domnului, cântarea plină de lumină a Acatistului. Două refrenuri sunt, aşadar, cele care ne însoţesc în exegeza Evangheliilor citite în Duminica a V-a a Postului, numită şi a Sfintei Maria Egipteanca (a cărei viaţă s-a citit în cadrul slujbei Canonului): „Milu­ieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă“ şi „Bucură-te Mireasă, pururea Fe­cioară“. Refrenul unei adânci pocăinţe şi a unei adânci înălţări prin smerenie, întru slava cerească. Citeşte în continuare »

Cereţi şi vi se va da” (In.16,24).

Puterea Rugăciunii.

„Desigur, nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Un împărat în haină de porfiră nu e mai mărit decât rugătorul pe care îl împodobeşte vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu împăratul în prezenţa întregii oştiri, a comandanţilor şi a domnilor, prin aceasta atrage asupra sa ochii tuturor şi capătă însemnătate, aşa se întâmplă şi cu cel ce se roagă.

Socoteşte numai ce înseamnă când un om, în prezenţa tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor şi a tuturor puterilor cereşti, cu toată bucuria şi siguranţa, se apropie de împăratul împăraţilor şi cutează a vorbi către Dânsul? Citeşte în continuare »

Rostul bolii

Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (…) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică. Citeşte în continuare »

Originea şi cauza suferinţei

“Calea mântuirii care duce la viaţa veşnică este strâmtă şi grea (Matei 7, 14). Aceasta este arătată atât prin exemplul sfânt al Domnului, cât şi prin sfânta Lui învăţătură. Domnul le-a spus dinainte ucenicilor Săi şi celor ce L-au urmat că în lume, adică în viaţa pământească, necazuri vor avea (cf. Ioan 16, 33; 15, 18; 16, 2-3). (…) De aici înţelegem limpede că tristeţea şi suferinţa sunt îngăduite de Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti pentru adevăraţii Lui robi şi slujitori” (Episcopul Ignatie Brancianinov, Arena).

Dar, de ce se întâmplă acestea? De ce tristeţea şi suferinţa, împreună cu bolile care le însoţesc, sunt “îngăduite” pentru noi? Învăţătura Sfinţilor Părinţi ne arată cum trebuie înţeleasă suferinţa în contextul stării primului om creat şi apoi a căderii lui în păcat. Citeşte în continuare »

Vindecarea lunaticului – Ev. Matei XVII, 14-23

„Venind ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicînd: «Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tai şi n-au putut să-l vindece”.

“Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

Aş putea fi însă întrebat:
– Dar dacă necredinţa aceluia a fost de vină că ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos îi mai învinuieşte? Citeşte în continuare »

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cu Duminica Sfintei Cruci ne aflăm deja în cea de a treia duminică din Postul Mare. În ceea ce priveşte înşiruirea duminicilor după conţinutul textelor scripturistice, ea trebuie înţeleasă ca făcând parte din programul catehetic al perioadei de început al Bisericii, ca pregătire liturgico-biblică în vederea primirii luminării de către catehumeni. Ele nu sunt prin aceasta mai puţin importante, având în vedere dispariţia acestei instituţii, ci se completează armonios ca semnificaţii cu cele amintite anterior. De aceea se poate observa în înşiruirea lor o ascendenţă a tensiunii duhovniceşti a sufletului care se apropie de Hristos înviat, un continuu urcuş spre Ierusalim, de aici şi înţelesul de scară al postului. Dacă înainte de Duminica Sfintei Cruci Biserica ne îndeamnă la introspecţie, la concentrarea minţii asupra universului personal şi a luptei duhovniceşti, începând cu această duminică atenţia e acordată tainei suferinţei lui Hristos, patimilor şi morţii Sale. Fiecare citire scripturistică în cadrul cultului ne transpune în evenimentul istorisit, astfel încât în noaptea Paştilor, Hristos înviat îi face pe cei prezenţi martori oculari ai unui eveniment ce s-a petrecut într-un timp care nu mai este evaluat din perspectiva succesiunilor evenimentelor istorice, ci unul care este încărcat de prezenţa lui Dumnezeu. Hristos e prezent în fiecare clipă, aşa cum e prezent întreg în fiecare părticică euharistică. Citeşte în continuare »

mai 2016
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei