Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Duminica a 9-a după Rusalii (Mt. 14, 23-34)

 

Duminica aceasta urmează, cum nu se poate mai firesc, (nesegmentând nici capitolul 14 din Matei, lucru de remarcat) Duminicii în care ne-am hrănit, laolaltă cu toţi cei care fac parte dintr-un crez cu noi, cu pâinea şi peştele, daruri înmulţite de Dăruitor (Mt 14, 14-22), numind predica noastră atunci „Pedagogia pâinii“.

Fie-ne îngăduit ca astăzi să urmăm gândului, căutând să limpezim împreună această „pedagogie a furtunii“. Iată-ne, dar, cu Domnul şi Sfinţii Săi Apostoli. Cu Hristos, mai întâi, rugându-ne cu Apostolii, la poruncă (Mt 14, 22) depărtându-ne de ţărm. Pare că nimic nu mai este de plinit. Putem să-i bănuim pe Apostoli copleşiţi de evenimente, obosiţi de harul care s-a revărsat peste ei cu atât prisos. Şi pe cei sătui de-acum de pâine şi peşte, dar şi de prezenţa minunii, retraşi cât mai aproape de poalele muntelui. Nu pe partea lacului, căci în vârf, ca şi aproape de apă, curenţii făceau ca somnul să fie tulburat. Citeşte în continuare »

Cuvânt la Duminica a 8-a după Rusalii:

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)

“Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.

Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta. Citeşte în continuare »

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns ră-măşiţele de fărâmături, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.
Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.” Citeşte în continuare »

În numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh. Amin.
Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi iubite surori,
Slăvit să fie Domnul!

Îi mulţumim că a rânduit ca şi în acest an să ne putem întâlni aici şi să-L lăudăm.

Unde? În Biserica Lui biruitoare. Pentru că aici, în Biserică, biruim. Şi dacă reuşim să facem şi inima noastră o Biserică, şi casa noastră o Biserică, şi locul nostru de muncă o Biserică, atunci biruinţa este a lui Iisus Hristos. Trăim într-o epocă controversată, valurile lumii sunt puternice, dar noi suntem în corabia mântuirii şi, sub catargul Sfintei Cruci, mergem înainte, ştiind că suntem ai lui Iisus Hristos, ai Maicii Preacurate, ai tuturor Sfinţilor şi ai Bisericii noastre bune şi străbune. Citeşte în continuare »

Opt versete de Evanghelie, cât o carte. Continuând şederea în Capernaum, Hristos nu renunţă la a Se descoperi ca fiind Dumnezeu. Cum, trebuie s-o recunoaştem, capitolele VIII şi IX din Evanghelia după Matei o subliniază cu prisos. Amândouă stând sub moto-ul profetic: „Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Mt. 8, 17; Isaia 53, 4), arătând că Domnului nimic nu-I este prea greu. Iar despre acestea „multe vom grăi şi nu vom ajunge la capăt, dar sfârşitul cuvintelor noastre este Domnul întru toate” (Isus Sirah 43, 31).

Astăzi doi orbi se ţin după Hristos (9, 27) şi au căpătat deschiderea ochilor (9, 30). Şi un mut este adus dinaintea Lui (9, 32) şi, scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit (9, 33). În câteva versete, iată, prilej de a ne reanaliza propria noastră devenire întru Hristos. Căci în orbire am şezut şi iarăşi mai adânc orbin-du-ne Soarele-Hristos, lumină a dat vederii noastre. Şi muţi, îndrăciţi de cele ce ne legau limba, aflată în robirea satanei, am fost şi, amuţind dinaintea tainei Cuvântului, cuvântarea a mângâiat iarăşi buzele noastre. Câţi n-aţi trecut prin aceste două „strâmtori” ale întâlnirii cu Dumnezeul Cel Viu? Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

– Pentru ce Iisus trage după El pe aceşti orbi care strigau?
– Ca să ne înveţe, şi cu acest prilej, să fugim de slava lumii . Şi, pentru că era aproape de casa Sa, i-a dus înăuntru, ca să-i vindece îndeosebi. Lucrul acesta se vede şi de acolo că le-a poruncit să nu spună nimănui nimic .
Nu mică este acuzaţia pe care aceşti orbi o aduc iudeilor; ochii le sunt betegi şi cred în Hristos numai din auzite; iudeii văd minunile, vederea le dă mărturie de cele săvârşite, şi ei fac cu totul dimpotrivă. Uită-te şi la râvna celor doi orbi! O arată şi strigătul şi rugămintea lor! Nu s-au apropiat de Iisus orişicum, ci strigau tare şi nu cereau nimic altceva decât milă.
Îl numeau „Fiul lui David”, pentru că numele acesta li se părea nume de cinste. In multe locuri şi profeţii numeau aşa pe împăraţii iudeilor, când voiau să-i cinstească şi să-i arate mari. Citeşte în continuare »

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

În Duminica a şaptea după Pogorârea Sfântului Duh, Evanghelia de la Matei, capitolul 9, versetele 27-35. Să luăm aminte!

„În vremea aceea, trecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: «Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!»

După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: «Credeţi că pot să fac Eu aceasta? După credinţa voastră fie vouă!»

Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: «Vedeţi, nimeni să nu ştie!» Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

Şi, plecând ei, iată, au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: «Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel». Dar fariseii ziceau: «Cu domnul demonilor scoate pe demoni».

Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învă-ţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.” Citeşte în continuare »

“Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4:16). Și dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în viața noastră așa cum Sfinții Părinți ne învață, atunci chemăm Iubirea. Dacă știm și credem că El este prezent pretutindeni, tot timpul și dacă suntem uniți cu El în inimile noastre, El ne va învăța cum să ne iubim aproapele. Pentru că noi nu știm cum să Îl iubim pe Dumnezeu sau aproapele.

Adeseori duhurile rele se amestecă atât de mult cu iubirea Divină încât de multe ori ne atrag departe de calea adevăratei iubiri. Sugestiile lor sunt pline de aspecte fizice și emoționale din lumea aceasta: plăcere și poftă, care nu sunt altceva decât sclavie.

Se întâmplă adeseori ca o persoană, fie tânără sau în vârstă, să se îndrăgostească de o altă persoană sau chiar de un obiect. Unii oameni se îndrăgostesc de aur și nu pot suporta să fie despărțiți de acesta sau de bogăția, casa ori bunurile lor, și astfel devin înrobiți. Dacă s-ar întâmpla ca cineva să le ia aceste bunuri ar deveni deznădăjduți. De multe ori puterile răului aduc astfel de oameni pe pragul disperării și al auto-distrugerii.  Citeşte în continuare »

.

De la adunarea anuală a Oastei Domnului prilejuită de Praznicul Schimbării la Față (Durău, 4 aug. 2013)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în Duminica a cincea după Pogorârea Sfântului Duh, Duminică în care Sfinţii Părinţi au rânduit să luăm aminte la un moment din viaţa Mântuitorului, cuprins în Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 28-34 şi capitolul 9, versetul 1. Să vedem ce ne spune această Evanghelie:

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi dernonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi, iată, au început să strige şi să zică: «Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?»

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: «Dacă ne scoţi afară trimite-ne în turma de porci». Şi El le-a zis: «Duceţi-vă!» Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci.

Şi, iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu demonizaţii. Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarealui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.” Citeşte în continuare »

Fotografie0639Sfântul Ioan Gură de Aur,
 din “Predici la duminici și sărbători”

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15, 10)

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură-omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire. Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L pe El şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I
Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe când Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe când Domnul intra în Capernaum.
–  Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?
– Nu din pricina trândăviei  – că la amândoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri şi pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”. Citeşte în continuare »

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Imi place sa-mi reamintesc, de fiecare data cand Dumnezeu ne randuie cate o mare bucurie, de un lucru care e mai presus de orice si care constituie pentru noi un criteriu de echilibru, si anume acela ca nimic nu este intamplator in lumea aceasta, de la cele mai marunte lucruri, pana la cele mai frumoase si mai incantatoare. Si aduc ca marturie un cuvant scripturistic.

Mantuitorul le spune ucenicilor: “Nici un fir de par din capul vostru nu se va ridica fara voia lui Dumnezeu.”Iata, prin randuiala Bunului Dumnezeu, ne aflam astazi, din nou, intr-o alta sarbatoare, intr-o noua Duminica a intalnirii cu Dumnezeu, de aceasta data pe drumul inspre Capernaum. Orice intalnire cu Dumnezeu este o sarbatoare, o inviere, un prilej de mare bucurie! In aceasta bucurie se inscrie si sarbatoarea de astazi, pentru ca ea nu este o simpla duminica, ci este o duminica pregatitoare si pilduitoare pentru viata noastra duhovniceasca, de crestini aflati pe calea spre Hristos. Citeşte în continuare »

august 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Categorii
Tabara de tineret
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei