Arhiva pentru categoria: ‘Predici’

Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai răspândit și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău.

Și răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am răspândit?” (Sfânta Scriptură, Matei, 25)

Lenea este simțită ca o stare inofensivă și inactivă. Credem că, sub pătura lenei, omul nu poate să-și facă și nici să facă rău. Omul leneș pare să aibă o cumințenie imună la păcate și virtuți. Cine nu muncește nu greșește, ar spune o vorbă vrednică.

Credem că doar stările de somn și oboseală sunt printre cauzele consacrate ale lenei. Se spune că omul leneș nu se poate scula de dimineață. El nu poate deranja decât prin intensitatea sforăitului.

În pilda talanților, omul care primește un singur talant pare să nu aibă spirit antreprenorial, în rest pare un om serios. El este un om cuminte, prudent, în aparență nu riscă nimic de frica stăpânului. Citeşte în continuare »

Arhimandritul Gheorghios
Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos

Astfel de experienţe au toţi cei care cred că prin ei înşişi, prin propriile lor puteri, împărtăşind diferite eresuri, făcând parte din diferite grupări sau adunări religioase din afara Bisericii, pot să ia harul Sfântului Duh. Întrunindu-se, unii ca aceştia au ca şi conducător un nou „profet”, şi cred că primesc harul Duhului Sfânt.

În 1966 s-a întâmplat să mă găsesc în America la o adunare a penticostalilor. „Biserica” lor era ca o clasă de şcoală. Mai întâi a început o orgă electronică să cânte o muzică asemănătoare celei ţigăneşti, care, pe măsură ce trecea timpul, devenea tot mai agitată, tot mai iritantă, astfel încât să producă exaltare. După ce s-a terminat muzica a început predicatorul. Şi acesta a început încet, şi pe măsură ce vorbea striga tot mai tare. La sfârşit a produs şi el o atmosferă de iritare. Iar atunci toţi cei de faţă au fost cuprinşi de o isterie colectivă începând să strige, să se scoale în picioare, să ridice mâinile şi să scoată strigăte nearticulate. Am simţit atunci că acolo nu sufla Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, Care e Duh al păcii şi nu al tulburării şi al exaltării. Citeşte în continuare »

Sf. Simeon Noul Teolog
– Cateheze

Fraţilor şi părinţilor, tot cel ce vrea să-L găsească pe Dumnezeu, să se tăgăduiască pe sine însuşi [Mt 7, 23], să nu-şi cruţe sufletul, ci duşmănie să pună [Fc 3, 15] între el şi toţi cei ce umblă după trup [Rm 8, 4; 2 Co 10, 2]. Nici unul dintre aceştia să nu se lase întors înapoi prin cuvinte chipurile mângâietoare şi să nu şadă împreună cu ei în scaun [Ps 1, 1], nici să nu se întovărăşească în tovărăşii rele [/ Co 15, 33], prin care sufletul este otrăvit şi silit să petreacă în gândurile şi simţămintele rele de mai dinainte. Teme-te, omule, de înşelăciunea însoţită de un cârlig, ascultă-mă şi depărtează-te de ei. Nu coborî din nou sufletul tău la iad [Ps 29, 4]. Opreşte cugetul tău şi nu îngădui să fie dus în rătăcire auzind cele deşarte. Să nu te întorci înapoi [Fc 19, 17], nici să nu zăboveşti sau să te laşi împovărat de trândăvie, să nu dai somn ochilor tăi [Ps 131, 4], nici să nu îndulceşti gâtlejul tău [Pr 24, 13] cu plăcerea vreunei mâncări, până când vei vedea lucrul prin care şi pentru care ai fost chemat şi spre care grăbeşti să ajungi potrivit scopului tău [Flp 3, 14]. Să nu primeşti gândul care îţi sugerează: „Ce-ţi trebuie atâta osteneală şi viaţă nenorocită fără vreme? Iată, ai împlinit deja un an, doi, trei şi n-ai cunoscut nici un folos”. Nu, fratele meu, să nu cazi în cursa aceasta [Sir 9, 3], nici să-ţi vinzi mântuirea ta, ci să depui o râvnă şi bărbăţie încă şi mai încordată spre lucrarea virtuţilor, nearătându-te necredincios faţă de cuvintele şi învăţăturile părinţilor tăi după Dumnezeu. Pune-ţi, aşadar, în sufletul tău hotărârea de a muri mai înainte de a de te fi depărtat de această căutare purtătoare de viaţă; căci dacă ai fi făcut de la început acest lucru, nu te-ar fi trecut cu vederea bunul Dumnezeu, ci ţi-ar fi dat în chip limpede desfătarea de cele dorite.

 

Părintele Iustin Popovici

Propovăduirea credinţei ortodoxe Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc. Aflaţi în spatele gratiilor, locuitorii acestui pământ se împotrivesc cu tenacitate împotriva a tot ceea ce vine din afară. Prinşi în temniţa timpului şi a spaţiului ei sunt incapabili – din pricina atavismului sau poate a inerţiei – să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic. O astfel de invazie este socotită a fi o agresiune la adresa lor şi ei răspund prin război.

Omului, dat fiind faptul că el este atacat de „molia” timpului, nu-i place amestecul veşniciei în viaţa sa şi nu se poate adapta cu uşurinţă la o astfel de situaţie. El socoteşte adesea acest amestec a fi o insolenţă pur şi simplu de neiertat. Uneori ar putea deveni un rebel înrăit împotriva veşniciei, fiindcă aflat în faţa ei, el îşi observă propria sa micime; alteori, el simte chiar o ură cruntă faţă de ea fiindcă o priveşte printr-o prismă omenească, mult prea legată de pământ, mult prea lumească. Citeşte în continuare »

Rostul bolii

Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (…) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică. Citeşte în continuare »

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.

* * *

Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă. A născut pe unicul ei copil nu în casă, nici măcar într-o colibă, ci într-un staul. Hăinuţe să îl acopere nu avea; l-a aşezat pe paie. Deşi era frig, sobă nu aveau; animalele, boul şi măgăruşul, au venit aproape de copil şi prin respiraţia lor încălzeau trupuşorul lui.

Toţi înţelegeţi că acest copilaş a fost Domnul nostru Iisus Hristos, iar mama Lui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nimeni nu le-a dat atenţie. Ca şi până astăzi: oamenii sunt atenţi la cineva când acela are portofelul plin, când deţine avere. Unui om sărac nu-i dau o mare valoare sau importanţă. Aşadar, nimeni n-a luat aminte şi la această mamă săracă care ţinea în braţe pe pruncul ei. Însă mai apoi, după patruzeci de zile, s-a văzut cine era ea şi cine era acel Prunc. Citeşte în continuare »

Originea şi cauza suferinţei

“Calea mântuirii care duce la viaţa veşnică este strâmtă şi grea (Matei 7, 14). Aceasta este arătată atât prin exemplul sfânt al Domnului, cât şi prin sfânta Lui învăţătură. Domnul le-a spus dinainte ucenicilor Săi şi celor ce L-au urmat că în lume, adică în viaţa pământească, necazuri vor avea (cf. Ioan 16, 33; 15, 18; 16, 2-3). (…) De aici înţelegem limpede că tristeţea şi suferinţa sunt îngăduite de Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti pentru adevăraţii Lui robi şi slujitori” (Episcopul Ignatie Brancianinov, Arena).

Dar, de ce se întâmplă acestea? De ce tristeţea şi suferinţa, împreună cu bolile care le însoţesc, sunt “îngăduite” pentru noi? Învăţătura Sfinţilor Părinţi ne arată cum trebuie înţeleasă suferinţa în contextul stării primului om creat şi apoi a căderii lui în păcat. Citeşte în continuare »

„ Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân!”

Scena minunată pe care Sfânta Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca, la capitolul XIX, 1-19, ne-o înfăţişează astăzi spre duhovnicească zidire, se petrece în oraşul Ierihon. Mântuitorul Iisus era în trecere prin această aşezare evreias­că, înconjurat ca de obicei de mulţime mare de popor, dornică să vadă cu ochii proprii lucrurile peste fire ce le săvârşea şi setoasă să-I asculte învăţăturile admirabile. La porţile oraşului dăduse ve­dere unui orb ce până atunci şezuse cerşind lângă cale şi care pri­mind lumina ochilor, „a mers după Dânsul, mărind pe Dumne­zeu”(Luca XVIII, 43), fiind pentru toţi dovadă evidentă a puterii dumnezeieşti pe care Iisus Hristos o avea asupra firii văzute şi umplând sufletele tuturor de cel mai cald entuziasm şi de cea mai simţită admiraţie pentru Fiul Mariei. Citeşte în continuare »

În tradiţia liturgică slavă, Evanghelia lui Zaheu închide întotdeauna timpul de după Rusalii. Este o tradiţie frumoasă, pentru că, după ce am străbătut lungul drum duhovnicesc al acestui timp liturgic care este al lucrării personale a creştinului împreună cu Duhul Sfânt, ajungem, am putea spune, prin această extraordinară iconomie a lui Hristos care sparge toate canoanele, la o apoteoză duhovnicească, pe care am putea‑o intitula triumful Duhului asupra Literei. Această Evanghelie este o mângâiere pentru toţi oamenii, înainte de a începe urcuşul duhovnicesc care ne va duce către Paşte.

Domnul a început deja de ceva timp „urcarea Sa către Ierusalim”, trecând prin Perea (malul stâng al Iordanului), şi la intrarea în Ierihon vindecă pe orbul Bartimeu, care îndată cu glas mare „dă slavă lui Dumnezeu” în persoana şi lucrarea lui rabbi Ieshouah din Nazareth. Apoi Domnul intră în Ierihon1. Evenimentul care va urma nu este relatat decât de Sf. Luca. Citeşte în continuare »

Desigur că Zaheu înţelegea bine că pentru el erau pierdute toate aşteptările lui Israel. Toate cuvintele pronunţate de prooroci, îndrăgite din copilărie, la auzul cărora fremăta de bucurie orice suflet credincios din vremea Vechiului Legământ, „cunoscător al strigătului proorocesc”, nu erau pentru el. El era trădătorul, un renegat. El nu avea parte în Israel.

Şi iată că ajung până la el zvonuri că Sfântul lui Israel, Mesia cel profeţit de prooroci, a venit deja pe pământ şi, împreună cu un mic grup de ucenici, trece prin câmpiile Galileei şi Iudeei, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi săvârşind mari minuni, în sufletele credincioase se aprind, fremătător, speranţe pline de bucurie. Cum va reacţiona la aceasta Zaheu?

Pentru el, personal, venirea lui Mesia este o catastrofă, înseamnă că Citeşte în continuare »

Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat să avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugăm, când citim, când ne împărtăşim: să simţim că trăim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astăzi neîncetat.

Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie să simţim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc. Să simţim aşa cum simţeau cei care Îl ascultau cu adevărat; căci nu toţi cei care au fost în preajma Mântuitorului s-au curăţat; dar toţi cei care au fost cuprinşi în inimile lor de cuvintele Lui s-au curăţat de patimi. Pentru că este cu putinţă ca cineva să fie lângă tine dar cu sufletul în altă parte; deci puteau sta lângă Hristos fără să fie cu El. Noi aşa să ascultăm cu adevărat dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei, rostit pentru noi în ceasul acesta. Şi numai aşa noi îl simţim, îl trăim. Suntem cu Hristos şi în Hristos e viaţa noastră, şi altă viaţă mai scumpă nu există decât a lui Hristos în noi, cum simţea Sfântul Apostol Pavel: “Hristos în noi, nădejdea măririi”. Citeşte în continuare »

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
la Duminica Vindecării orbului din Ierihon

 

Orașul Ierihon, care se traduce prin ‘oraș al parfumurilor’ sau ‘al palmierilor’, este o așezare străveche din Țara Sfântă, situat în apropierea graniței dintre Israel și Iordania.

‘Ierihonul din Vechiul Testament este identificat în general cu Movila Tell es-Sultan din zilele noastre, la aproximativ 16 km N-V de gura de vărsare actuală a Iordanului în Marea Moartă, la 2 km N-V de Ierihonul modern (satul er-Riha) și la vreo 27 km N-E de Ierusalim. Movila impunătoare, în formă de pară, este lungă de vreo 400 m de la N la S și lată de circa 200 m la capătul de N și înaltă de vreo 20 m. Ierihonul irodian și din perioada Noului Testament este reprezentat de movilele de la Tulul Abu el-Alayiq, la 2 km V de localitatea modernă er-Riha (Ierihonul de azi), și astfel este la Sud de Ierihonul Vechiului Testament. Munții Iudeii se înalță abrupt din câmpiile Ierihonului la o depărtare mică spre Vest.’ Citeşte în continuare »

Această minune este săvârşită de Hristos către sfârşitul „urcării Sale la Ierusalim”. Domnul a străbătut toată Galileea şi o mare parte din Iudeea timp de doi ani şi jumătate, aducând „Vestea cea Bună” a Împărăţiei lui Dumnezeu şi făcând numeroase minuni pentru a arăta pe deplin adevărul cuvântului Său. Spre sfârşitul misiunii Sale pământeşti, porneşte la drum către Ierusalim, unde va mântui lumea. Este un drum lung1, pe care îl străbate pe jos împreună cu ucenicii Săi (nu numai cei Doisprezece, ci probabil şi cei Şaptezeci şi doi, ca şi Sfintele Femei: este un întreg alai pe care îl conduce şi care Îl înconjoară), un drum care este o „urcare”2 în sensul fizic, deoarece Galileea se află mai jos de Ierusalim, care este pe un munte3, şi duhovnicesc, deoarece Galileea reprezintă lumea căzută, iar Ierusalimul Împărăţia lui Dumnezeu: prin moartea Sa, prin Învierea şi Urcarea Sa la cer, Hristos ne va ridica şi pe noi până la Ceruri, de‑a dreapta Tatălui. El predică în Galileea, adică în lume, dar săvârşeşte lucrarea sa mântuitoare ca pe o taină, ca „[Mare] preot din veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Ps 110, 4), la Ierusalim, unde se găseşte Templul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

februarie 2016
L Ma Mi J V S D
« Ian    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
29  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei