Arhiva pentru categoria: ‘Prietenul tinereţii mele’

– Tu Mă iubeşti, iubitul Meu,
mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli
pe calea Crucii, oare?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar nu de-ajuns de tare!

Vreau să Te iubesc,
vreau să Te iubesc,
vreau, cu mai mult foc,
să Te iubesc.

– Iubitul Meu, tu Mă iubeşti,
mai mult ca orice-avere?
Poţi tu să laşi al lumii tron,
să iei a Mea durere?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar încă se mai cere!

– Iubitul Meu, azi Mă iubeşti
mai mult ca ieri pe Mine?
Creşti, oare, tu iubirea Mea
tot mai frumoasă-n tine?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar vreau mai mult, ştii bine! Citeşte în continuare »

1. Norodul, care a auzit despre minunea vindecării mele, se uită la umblarea mea.

2. Dacă umblarea mea laudă pe Dumnezeul, meu este semnul că vindecarea mea e deplină.

3. Dacă nu, cei ce se uită la mine nu văd nimic. Sau văd un nimic.

4. Marele examen al credinţei este în clipa chemării.
Al nădejdii, în clipa cernerii.
Al dragostei, în clipa dăruirii.
Şi al vindecării, în felul de umblare.

5. Dacă pot să mă ridic – sărind gata şi plecând chiar în clipa când sunt chemat, lăsând tot ce avusesem mai înaintea bucuriei, fără nici a mă uita înapoi – am atins primul cer.
6. Dacă pot să păşesc fără teamă pe valuri, ca pe uscat, cu ochii ţintă numai la Tine – am trecut în al doilea.

7. Şi dacă îmi pot jertfi pe altarul iubirii Tale ultima şi cea mai mare iubire a mea – am cucerit al treilea cer.

8. Cerul acela în care bucuria se trăieşte nemărginit,
iubirea se împărtăşeşte desăvârşit
şi fericirea se înnoieşte veşnic şi veşnic.

9. O mare şi fericit examen! Pentru tot ce mă cheamă de dincolo de tine, ajută-mă să pot lepăda cu bucurie şi cu grabă tot ce m-ar mai putea ţine dincoace.

10. Am nevoie să mă sfinţesc mereu în toate gândurile şi faptele mele, spre a mă dovedi că merit dragostea Ta.

11. Adevărata iubire vrednică de Tine, Preaiubitule minunat şi sfânt, începe numai de la hotarul sfinţeniei.

12. Dacă iubirea mea nu se luptă din toate puterile ei şi neîncetat spre a se curăţi de tot ce poate fi lumesc şi întinat, ea nu poate fi vrednică de Tine. Citeşte în continuare »

1. Ce ades îmi amintesc, cu îndurerare, în rugăciunile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altădată!

2. Atunci, în rugăciunile mele, nici nu-mi aminteam de mine. Nici nu mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea.

3. Uitam de orice dorinţă pământească şi-mi dăruiam întreaga inimă Ţie, plină numai de dragostea Ta.

4. Tot braţul îmi era plin numai de cererile altora şi toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile din afara mea.

5. Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, comoara şi soarele meu.

6. Fraţii şi semenii mei îmi erau grădina şi câmpiile mele…
7. Lucrarea Ta îmi era cerul meu şi pământul meu şi toată lumea iubirilor mele.

8. Iar eu, undeva, lângă toate acestea, între ele, nevăzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele de lumina Ta negrăită şi strălucită. Citeşte în continuare »

1. Dumnezeul meu, Tu ierţi, pentru că eşti nespus de iubitor,

2. Tu porunceşti, pentru că eşti nespus de puternic,

3. Tu rabzi, pentru că eşti nespus de bun,
dar Tu şi judeci, pentru că eşti nespus de sfânt.

4. Cine nu-Ţi primeşte iubirea, cine nu-Ţi ascultă porunca şi nu-Ţi înţelege răbdarea
Îţi va suporta judecata!

5. Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut. Citeşte în continuare »

1. Domnul şi Mântuitorul meu, iată, şarpele mă pândeşte totdeauna, dar văd că el îndrăzneşte să se apropie de mine doar când sunt singur. După cum a făcut şi faţă de mama mea Eva, când şi ea era tot singură.

2. Ce primejdioasă este totdeauna singurătatea pentru o femeie, adică pentru sufletul fără soţ, pentru sufletul cel mai slab!

3. Singurătatea, pentru suflet, este ca vântul pentru foc: pe cel tare îl face mai puternic, pe cel slab îl împrăştie de tot.

4. Prietenul singurătăţii mele şi al tăriei mele, nu-mi lăsa inima singură niciodată!

5. Nu mă părăsi când sunt mai slab, căci şarpele numai atunci îndrăzneşte să se apropie de mine. Şi ispita numai atunci mă poate birui. Citeşte în continuare »

1. Ce să iau cu mine, Preaiubitule, ce să iau cu mine când voi veni Acasă, când ai vrea Tu să mă vezi, când mă vei întâmpina?

2. – Mai întâi, să fii în veşmântul de in curat al dragostei. Acesta să-ţi fie înfăşurătoare albă şi veşnică, drept pe inima ta. Numai ea îţi va rămâne până la Mine.

3. Apoi, peste aceasta, haina nădejdii. Ea te va apăra de vânturile potrivnice, te va feri de sfâşierile spinilor, te va ocroti de loviturile grindinii, până vei intra aici.

4. Iar pe deasupra, apărătoarea credinţei. Sub ea vei fi la adăpost de săgeţile arzătoare ale celui rău, până vei vedea Ţărmul Celălalt.

5. – Săgeţile arzătoare, ai zis?
Ah, săgeţile acestea arzătoare, numai Tu singur ştii cât de cumplite sunt pentru mine!
6. Numai Tu singur poţi să ştii ce chinuitor mă ard acestea, tot mai des şi tot mai prelung. Citeşte în continuare »

16. Tu îmi zici mie: Celui ce-ţi ia cu sila ale tale, să nu i le mai ceri înapoi.
Eu Îţi zic: de ce, Doamne, să nu le mai cer?

17. – Pentru că şi aşa nu ţi le va mai da. Căci, dacă îţi ia cu sila, este mai puternic. Citeşte în continuare »

1. Din clipa când am cunoscut cum trebuie făcut, nu mai pot fi mulţumit de nimic cum fac.

2. Privesc cu uimire ceea ce ai făcut Tu şi îmi zic: iată, aşa trebuie să fac eu!

3. Mă uit cu admiraţie la ceea ce au putut realiza alţii – după modelul Tău – şi îmi zic: iată, aşa trebuie să pot şi eu! Citeşte în continuare »

Unde mi-aţi fost, curate mâini,
când vă puteaţi nălţa fierbinte,
de ce v-aţi odihnit atunci
când era vremea rugii sfinte?

Unde mi-aţi fost voi, ochi curaţi,
cu lacrimile calde oare,
de ce-aţi dormit când trebuia
s-aduceţi jertfa sfinţitoare?

Unde mi-ai fost tu, grai aprins,
cu-nmlădieri înduioşate,
de ce-ai tăcut când trebuia
mărturisiri nemaiuitate?

Unde mi-aţi fost, paşi hotărâţi,
cu urme-adânci şi strălucite,
când trebuia să fiţi pe munţi,
croind cărări neprihănite?

Unde mi-ai fost, iubirea mea,
cea hotărâtă şi-alipită,
de ce-ai zăcut chiar când era
cea mai de neuitat clipită?

Unde-ai fost, duh al meu smerit,
unde-ai fost, râvna mea frumoasă?
De ce-aţi tăcut, de ce-aţi dormit
când Domnul mi-a intrat în casă?

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

Pentru tine Mi-am lăsat Eu slava Mea cerească,
pentru tine, raiul dulce, oastea îngerească,
pentru tine, locuri scumpe, lucruri minunate,
pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de toate.
Pentru mine, pentru mine
Domnul meu, Domnul meu;
pentru Tine, pentru Tine
las şi eu, vreau la fel să las şi eu.

Pentru tine Mi-am luat Eu nume de ocară,
pentru tine, crucea aspră, Golgota amară,
pentru tine, spini şi cuie, palme şi nuiele,
pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de ele.
Pentru mine, pentru mine
Domnul meu, Domnul meu;
pentru Tine, pentru Tine
iau şi eu, vreau la fel să iau şi eu. Citeşte în continuare »

1. Până şi tu mă poţi ocoli?

2. Până şi tu, ucenicul dragostei, căruia mă încredinţase Domnul meu să-mi ajuţi neputinţele, să-mi îndrumi stângăcia, să-mi veghezi creşterea…

3. Până şi tu, tocmai tu poţi trece pe lângă poarta după care eu aştept şi cerşesc un strop de milă din mila ta şi a Lui, cu cea mai cumplită dintre dureri – aceea care nu poate să urle?

4. Nu ştiai tu, oare, că eu nu pot nici trăi şi nici muri aşa?

5. Nu doream nici aur, nici argint. Ştiam că n-ai!

6. Nu-mi era nici foame de pâine, nici sete de apă, deşi n-aveam de nici unele;

7. nu-mi era dor de oameni, de viaţă, de nimic din afară – toate îmi erau ca şi când n-ar fi.
8. Dar tânjea tot sufletul din mine, mi se topeau toţi ochii în gemetele mele necunoscute şi mi se topea tot trupul meu – să mi se vindece iubirea. Citeşte în continuare »

1. O, Ioan şi Petru, fraţii inimii mele, fiii mamei mele, cunoscătorii unicei mele iubiri, m-aţi uitat şi voi oare într-atât de mult, încât să nu vă mai amintiţi de nimic?

2. Aţi uitat ce îmbărbătaţi eraţi în lucrarea voastră sfântă când mă vedeaţi în jurul vostru?

3. Aţi uitat, oare, cum, în momentele marilor voastre inspiraţii, îmi căutaţi participarea inimii prin ochii şi faţa mea?

4. Şi cât de fericiţi eraţi voi, văzându-mi-o întreagă; şi la fel şi ataşamentul meu total pentru ceea ce spuneaţi voi?

5. Cum se poate să fi uitat chiar şi voi de câte ori aţi poposit în casa mamei mele?

6. De câte ori vi s-au spălat aici picioarele obosite de căile Domnului,
7. cum vi s-a odihnit sufletul în aşternutul celei mai bucuroase dintre primiri,

8. cât de curată era duioşia inimilor care vă îngrijeau,

9. cât de sinceră era dragostea cu care eraţi ascultaţi

10. şi cât de unică vă era prietenia găsită şi lăsată aici?

11. Se pot oare uita în viaţă vreodată asemenea stări?
Le-aţi putut oare, într-adevăr, uita şi voi?

12. Atunci de ce stau eu cerşind aici, la Poarta Frumoasă – şi voi puteţi trece pe lângă mine fără să vă opriţi? Citeşte în continuare »

1. Domnul meu şi Dumnezeul meu,
păcatul acesta amar, arzător şi ascuns
a trebuit să-l ispăşesc în cei mai chinuiţi ani ai mei,

2. aşteptând şi cerşind
la Poarta Frumoasă a Templului Tău,
în nădejdea trecerii Tale pe lângă mine.

3. I-am cunoscut pe Petru şi Ioan din copilăria lor şi a noastră.
Singuri ei îmi erau prietenii mei adevăraţi.

4. Credinţa unuia şi dragostea celuilalt mi-au fost marile mele bucurii adevărate şi, în prietenia lor, am cunoscut prietenia Ta.

5. Drumurile cu ei au fost căile mele luminoase şi rugăciunile noastre împreună au adus peste grădina mea vântul de miazăzi,
6. care făcea să-mi picure miresmele ei cereşti, pentru Tine, răpindu-mi duhul până în al treilea cer. Citeşte în continuare »

1. Iubirea Ta, Dulce Prieten al tinereţii mele, a rămas întotdeauna faţă de mine aceeaşi de sfântă, aceeaşi de fierbinte, aceeaşi de credincioasă…

2. O, cum îmi tremură mâna când îmi scriu aceste cuvinte, glasul – când le spun, inima – când îmi amintesc.

3. Şi cum mi se umple de ruşine faţa acum, când trebuie să mărturisesc părtăşiei noastre că dragostea mea faţă de Tine a cunoscut şi vinovatele întunecimi, întunecatele cotituri şi abaterile veacului acestuia nimicitor de curăţii.

4. Plăcerile veacului acestuia, care sunt groaza şi groapa iubirii adevărate, au început cândva să-mi şoptească slăbiciunii mele,

5. şi, undeva, şoapta lor a început a-mi răsuna plăcut urechilor şi strigător – inimii,
6. şarpele, care o amăgise pe Eva, sora şi mama mea – când nu-i cunoscuse încă nici ea veninul muşcăturii strigătoare – mi-a strecurat şi mie în suflet moleşeala blestemată a dorinţei străină de Tine. Şi ascunsă de privirile Tale.

7. Oboseala iubirii mele de „lângă Tine“ a fost urmarea privirii înspre stânga Ta, acolo unde începe prăpastia. Citeşte în continuare »

1. Trei sunt vrăjmaşii pe care mi i-ai lăsat Tu spre a-mi încerca iubirea când ea nu cunoştea încă luptele pentru sfinţire:
– îndoielile inimii,
– strângerea lucrurilor trecătoare
– şi plăcerile veacului acestuia.

2. Cât de crunt am avut de luptat cu aceşti vrăjmaşi, atâţia ani îndelungaţi, când încă numai presimţirea mă înştiinţa că drumul îmi va fi lung şi că, pe el, n-am voie să mă opresc nicăieri.

3. Că pe acest munte nu se poate sui decât pieziş, fără a da nici la dreapta, nici la stânga
– cu atât mai puţin înapoi – niciodată.

4. Îndoielile inimii mi-au zdrobit multe bucurii,

5. şi mi-au tăiat, adeseori, aripile chiar atunci când vânturile îmi erau mai potrivnice şi când urcuşurile îmi erau mai grele. Citeşte în continuare »

1. Oriunde mă duc, binefacerile iubirii Tale se revarsă spre mine în mii de feluri. Şi de oriunde îmi vii, mă copleşeşti cu binecuvântări.

2. De ce oare mă poţi iubi atât de mult?

3. Soarele Tău îmi spune: Preaiubitul tău mi-a dat lumina numai pentru tine, ca, încălzindu-te cu dragostea Lui pusă în mine, să-ţi aminteşti mereu cât de dulce va fi dragostea pe care ţi-o păstrează El, ca să ţi-o dea nemijlocit în veşnicie!…

4. Vântul Tău îmi spune: Vin din partea Preaiubitului tău. Răcoarea mea vrea să-ţi aducă mereu aminte de mângâierile pe care ţi le trimite El şi adierile mele sunt înştiinţările dragostei Lui, care te înconjoară din toate părţile şi pe care, odată, o vei avea în totul.

5. Miresmele grădinilor, frumuseţea câmpurilor, foşnetul pădurilor, cântecul păsărilor, jocul culorilor – toate, toate vin şi-mi spun: El, Preaiubitul tău, Care doreşte de tine, ne-a trimis să-ţi amintim de marea Lui dragoste pentru tine.

6. Dragostea Lui este cu mult mai dulce decât mireasma noastră, mai frumoasă decât curăţia noastră, mai plăcută decât foşnetul nostru, decât cântecele noastre, decât irizările luminilor noastre.

7. Noi – toate, toate – dorim să-ţi aducem aminte cu ce drag aşteaptă El ca şi tu să-I trimiţi, în schimbul marii Lui revărsări de iubire spre tine, măcar un strop de mir curat, stors din crinii rugăciunii tale de seară,

8. din florile adoraţiei tale din meditaţiile nopţii,

9. din înfiorarea curată a dragostei tale de dimineaţă

10. şi din cântecul tainic al zilei tale ostenitoare pen­tru El. Citeşte în continuare »

1. Poate fi, oare, pe lumea aceasta o mai fericită înştiinţare decât aceea pe care i-a făcut-o Duhul Sfânt aceluia care Te aştepta pe Tine, când i-a promis că nu va muri până ce Te va cunoaşte?

2. Poate fi, în limba omenească, o mai slăvită cântare de izbăvire ca aceea pe care a izbucnit-o împlinirea acelei făgăduinţe?

3. Poate, oare, fi o clipă mai îndelung şi mai puternic dorită de dragostea cuiva decât cea a întâlnirii cu Tine şi a întrepătrunderii Tale?

4. Poate fi, oare, pentru o inimă trăită în întuneric şi în singurătate, o revelaţie mai strălucită decât descoperirea Semnului Prezenţei Tale lângă ea?

5. Dumnezeule al Iubirii nebănuite, ce mare har i‑ai arătat fiecăruia din cei pe care i-ai ales Tu să le dai această făgăduinţă! Pe care i-ai încredinţat de siguranţa descoperirii ei!
6. Oricâtă răbdare şi veghere i s-a cerut cuiva până la împlinirea acestei nădejdi, era prea puţin.

7. Oricâte tresăriri, de câte ori se auzeau paşii apro­piindu-se de poartă, era prea puţin. Citeşte în continuare »

Cel ce-a căutat, Iisuse, vreodată Adevărul
şi-a vrut cu dor şi sete să-l adâncească-n sine
nu va uita ce spune Cuvântul Sfânt şi harul –
că nicăieri altunde el nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat iubirea cu-adevărat curată
şi-a vrut să-i ardă-n suflet trăirile-i divine,
de soare şi de lacrimi, nu va uita vreodată,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat puterea de-a suferi durere,
de-a împlini dreptatea, de-a năzui spre bine
la Tine o să vină şi Ţie Ţi-o va cere,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine.

Cel ce-a căutat odihna talazurilor sale
şi pacea conştiinţei şi-a luptelor din sine
va şti că nu-i alt mijloc şi nu-i o altă cale,
că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Citeşte în continuare »

Iubirea Ta, Prieten drag,
mi-e şi-adăpost, mi-e şi toiag,
şi-n drum cu soţ, şi-n drum pribeag,
de-oriunde plec, oriunde trag.

Iubirea Ta, Iubirea Ta
e mama mea, e sora mea,
e casa mea, e ţara mea,
e cerul meu, e slava mea,
Iubirea Ta, Iisus, Iubirea Ta!

În ciuda perilor cărunţi
şi-a cutelor pleşuvei frunţi
şi-a mersului cu paşi mărunţi,
eu zbor cu ea din munţi în munţi.

Oricâte jertfe mi-a cerut,
nici una, dând, nu m-a durut;
cântări şi raze mi-a părut
tot ce mi-a dat cu-al ei sărut… Citeşte în continuare »

1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vieţii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un loc şi mai fericit decât acesta: în Tine!

2. Ce tristă îmi pare acum, şi ce nevrednică de Tine, dragostea mea de mai demult, care se mulţumea să fie doar lângă Tine!

3. Cum s-a putut ea oare mulţumi atunci cu atât de puţin?

4. De ce oare i-a trebuit atâţia ani şi atâtea amărăciuni pentru a afla că numai „lângă“ nu este nimic, nu poate nimic, nu ştie nimic!

5. Aveam, desigur, şi atunci, într-un fel, nişte palide bucurii, dar ce puţin îmi erau acestea…

6. Cel neştiutor şi neputincios poate să se bucure şi lângă o grădină, când tânjeşte de dorul unui parfum plăcut.
7. Dar este cu totul şi cu totul altceva când este în mijlocul grădinii, în mijlocul miresmelor, în mijlocul roadelor îndestulate.

8. Cel însetat şi dogorit de o arşiţă îndelungată poate simţi o înviorare lângă un izvor, lângă o apă, dar, desigur, este cu totul altceva când poate să bea şi poate să se scalde fericit în plinătatea ei.

9. Cel flămând poate să aibă o oarecare mulţumire lângă o masă îmbelşugată, dar, desigur, este cu totul altceva când se împărtăşeşte îndestulat din toată bunătatea şi dulceaţa hranei ei gustoase.

10. Preaiubitul inimii mele, nu mă mai pot îndestula să mă ştiu numai lângă Tine.

11. Nu-mi mai ajung numai întâlnirile doar din când în când, chiar dacă sunt tot mai lungi şi tot mai apropiate.

12. Nu mi se mai poate mulţumi sufletul numai cu „mereu mai mult“. Vreau totul! Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR