Arhiva pentru categoria: ‘Sergiu Grossu’

fr. Sergiu GROSSU

Moţiunea – testament şi îndreptar pentru Oastea Domnului

Cel care vă vorbeşte astăzi pe această cale este fratele vostru Sergiu Grossu. Îmi pare tare rău că nu pot lua parte alături de dvs. la comemorarea celebrei Moţiuni din 12 septembrie 1937, când delegaţii Oastei Domnului din toată ţara s-au adresat, acum 60 de ani, mitropolitului Nicolae Bălan, făcând acele mărturisiri de credinţă, ce au rămas, pentru ostaşii din toate timpurile, un adevărat testament şi îndreptar al acestei Mişcări duhovniceşti din cadrul Ortodoxiei… Citeşte în continuare »

„Şi prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei,
dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii“
(Ioan 13, 35).

Cu obraji de ceară,
Tot privind în sus,
Am intrat spre seară
Calfă la Iisus. Citeşte în continuare »

„Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg.
Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt“
(I Cor. 9, 26).

În şcoala noastră de Har,
Fiecare şcolar
Se ocupă, îndeaproape, cu sportul.
Nu-l înspăimântă efortul. Citeşte în continuare »

„Căci harul lui Dumnezeu…
ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea
şi cu poftele lumeşti…“
(Tit 2, 11-12).

La şcoala-n care ne-am înscris,
La şcoala Harului Ceresc,
Aripi de rugăciuni şi vis
Ne cresc, ne cresc, ne cresc. Citeşte în continuare »

„Orice pedeapsă…
aduce celor ce au trecut prin şcoala ei
roada dătătoare de pace a neprihănirii“
(Evrei 12, 11).

Mi-s ochii – ape moarte…
O, Doamne, cer pedeapsa!
Păcătuit-am foarte
Cu inima şi coapsa! Citeşte în continuare »

«Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine…»
(Matei 11, 29).

Când mă abat din drumul drept,
Când nu mai pot tristeţea duce,
Mă sui pe Golgota, la Cruce,
Şi-nvăţ să sufăr şi să-aştept…

Când glasul cărnii, în tumult,
Mă prinde-n vraja lui fierbinte,
De sfatul Tău mi-aduc aminte
Şi-nvăţ, Iisuse, să Te-ascult.

Când poftele, din nou, mă-mping
Spre-adânca patimei genune,
Te chem pe braţ de rugăciune
Şi-nvăţ, Iisuse, să le-nving.

Când bucuriile-nfloresc
În glastra inimii, ascunsă,
Mă uit la palma Ta străpunsă
Şi-nvăţ, mai mult, să Te iubesc!

Sergiu Grossu
Pietre de aducere aminte, ediţia a II-a
Editura «OASTEA DOMNULUI» – Sibiu, 2002

«Cine iubeşte pe tată ori pe mamă
mai mult decât pe Mine
nu este vrednic de Mine…»
(Matei 10, 37).

Îţi ştiu, îţi cunosc îndoiala:
Ai vrea şi n-ai vrea să faci şcoala…

Ţi-e inima, încă, acasă.
Plăcerile-n iureş te-apasă
Şi carnea-ţi robeşte fiinţa.
Vândut-ai, pe fleacuri, credinţa.
Nu vrei să te dărui în totul,
Să treci Veşnicia de-a-notul.
Eşti palid. Ţi-e sabia ruptă.
Doi oameni, în tine, se luptă. Citeşte în continuare »

„Sângele lui Iisus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat“ (I Ioan 1, 7).

Mă uit la tine… Tu eşti oare?…
Ţi-e haina plină de pământ,
Ţi-e sufletul mânjit şi frânt;
De-abia poţi merge pe picioare…
Mă uit la tine… şi mă doare
Că viaţa prea e trecătoare
Şi prea-i murdar al tău veşmânt… Citeşte în continuare »

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos…“
(Rom. 1, 16).

Te-ai coborât din alt meleag, din Cer,
Să faci o şcoală pentru cei ce pier,
Să faci o şcoală sfântă pentru toţi:
Şi pentru ciungi, şi pentru orbi, şi pentru hoţi…

La poarta şcolii cu ceresc chilim
Bătu şi tânărul bogat şi Nicodim;
Dar n-au rămas să-nveţe carte
Decât pescarii Tăi fără de moarte! Citeşte în continuare »

«Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul…»
(Apoc. 1, 8).

Când am venit întâia dată
La şcoala asta minunată,
Câţiva „copii“, mai mari ca mine,
M-au tras deoparte şi mi-au spus:
– De azi încolo, ţin’te bine,
Tu eşti şcolar al lui Iisus! Citeşte în continuare »

Hristos a înviat – şi moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Şi-n mine Învierea cântă… Citeşte în continuare »

Basarabia – ţinutul dintre „marile ape“ – nu este numai o vatră de istorie multiseculară, ci şi un loc binecuvântat de Dumnezeu întru cele ale spiritului. În secolul al XIX-lea, din acest sol fertil al sufletului românesc a ţâşnit spre bolta culturii naţionale şi a celei universale figura copleşitoare prin multilateralitatea domeniilor abordate a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În secolul al XX-lea, ţara întemeiată de Basarabii – „dătători de legi şi datini“ – cum îi numea marele Eminescu, ne-a dăruit printre alte personalităţi de seamă, ca de exemplu a lingvistului de audienţă internaţională Eugen Coşeriu, şi pe aceea, de excepţie, a poetului, publicistului, a omului de cultură şi a înflăcăratului luptător creştin Sergiu Grossu. Citeşte în continuare »

Sergiu GrosuSensul „răului” scapă, de obicei, înţelegerii noastre profane, tot mai mult subordonată erorii şi instabilităţii. Fiindcă, din păcate, există în societatea pseudocreştină în care trăim, o incontestabilă „mafia” a subversiunii şi-a anarhiei ideologice care, pregătind cu migală răul, se sileşte să îndrepte privirile naivilor spre obiective sociale necorespunzătoare şi spre rezoluţii ieftine, întru totul străine de piscurile luminoase ale Evangheliei lui Hristos. Calificândule drept manifestări, excrescenţe ale răului devorant şi inu­man care desfigurează faţa umanităţii, şi denaturând neîncetat noţi­unea însăşi a Răului, aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, duşmanii Cerului şi ai izbăvirii se mândresc cu idealul lor politic, care nu-i, la urma urmelor, decât hegemonia Răului pe pământ. Citeşte în continuare »

Tu m-ai făcut din ţărână
Şi-n adânc mi-ai turnat veşnicia
Dar în mine-o făptură păgână
Zi şi noapte îşi cere simbria

Nu sunt Doamne, decât o suflare
Decât carne cu viermi şi păcate-
Şi Te caut în dor şi-n oftare
Să-mi dai forma trăirii curate.
Ce-aş ajunge, tot singur, pe ape
Într-o lume de răni şi suspine,
Dacă nu te-aş simţi pe aproape
Dacă nu Te-aş avea lângă mine ?

Eu sunt scurgerea,aburul, clipa,
Sunt doar lutul, iar Tu eşti olarul.
Ocroteşte-mă , Doamne, cu-aripa,
Dăltuieşte-mi făptura cu Harul !

de Sergiu Grossu

Traian DorzScrie în cartea Apocalipsei: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa, 14. 13). Verse­tul acesta i se potriveşte, în chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, căruia Părintele Iosif Trifa îi spunea întotdea­una, cu o ruptură de suflet: „Dragă Dorz”. La cuvintele acestea reconfortante m-am gândit atunci, când un frate de credinţă din Banatul sârbesc mi-a adus la cunoştinţă, pe la mijlocul lunii Iunie, că [fratele] Traian Dorz, cântăreţul lui Hristos şi slujitorul neobosit al Evangheliei, se află de câteva zile internat la un spital din Beiuş, căzut într-o stare de comă profundă şi că, din păcate, clipa „ple­cării” lui este aproape. Am telefonat îndată la familia cea mai apropiată de inima sa, ca să mi se răspundă că ucenicul şi prietenul său, Vasile, împreună cu care bătătorea drumurile spitalelor şi-ale băilor Covasna, îi veghea zi şi noapte lenta, tăcuta lui stingere. Pentru ca la 20 Iunie, să mi se comunice la telefon, cu o voce înlăcrimată, că fratele Traian a adormit în Domnul în zorii zilei, la ora 4 şi 10 minute, el, care s-a comportat toată viaţa, care a sufe­rit toată viaţa, care a luptat, a cântat şi-a scris toată viaţa, conform îndemnului Sf. Pavel, „ca un bun ostaş al lui Hristos” (2 Timotei 2.3). Citeşte în continuare »

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.

Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Şi-i liber spiritul să ardă…

de Sergiu Grossu

Tristeţea, poate, nu mi-o ştiţi. E gravă.
De ani de zile tot mereu zidesc.
Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă,
O casă pentru omul meu firesc.

Zidesc, ce-i dreptul, pe nisipuri ude,
Pe-un vârf de deal cu panta nisipoasă.
Din locul tainei mele se aude
Chemarea lumii vie, zgomotoasă…

Zidesc din răsputeri, zidesc într-una,
Să pot să las şi eu o dâră-n urmă.
Dar vântul, ploaia, apele, furtuna
Îmi prăbuşesc clădirea şi mi-o scurmă. Citeşte în continuare »

Cu obraji de ceară,
Tot privind în sus,
Am intrat, spre seară,
Calfă la Iisus.

Izbăvit de vină,
N-ai dori să fii
Suflete, lumină,
Steag de bucurii,

Ciutura, să-ncapă
Un crampei de cer?
Nu știu cum, mă sapă
Marele mister… Citeşte în continuare »

„Căci harul lui Dumnezeu… ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti…” (Tit 2, 11-12).

La şcoala-n care ne-am înscris,
La şcoala Harului ceresc,
Aripi de rugăciuni şi vis
Ne cresc, ne cresc, ne cresc.

De-atâta slavă înnoiţi
În toate părţile privim –
Şi-n marea Dragostei topiţi
Iubim, iubim, iubim.

Ispitele ne-ar vrea învinşi.
Ne-ndeamnă şoapte să mai stăm.
Dar noi, de dorul Lui aprinşi,
Luptăm, luptăm, luptăm.

În lături, ruşinoase căi!
Ne-am săturat tot robi să fim!
Cu ochii-n lacrimi şi-n văpăi
Suim, suim, suim.

Sergiu Grossu

Destul am plâns în miez pustiu de noapte
de vraja amintirii nesătul;
blând crainic al tristeților răscoapte,
m-au amăgit fantomele destul…

În mine port cascade de lumină,
tăcute lumi şi frăgezimi de crâng,
dar zăvorâte-s porţile cu tină
şi umbrele m-apasă de mă frâng.

Aş vrea să smulg urâtul dintre file,
să-nec, în cântec, Doamne, orice chin
şi-n stihurile mele inutile
să fiu ecoul vremilor ce vin.

Durerile-mi aş vrea ca să le ferec
şi peste toate scânteieri s-aştern,
să nu mai port în suflet întunerec
şi să rămân, în visul meu, etern…

Sergiu Grossu
publicată în „Viaţa Basarabiei”, nr. 11-12,
noiembrie-decembrie 1940

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR