Arhiva pentru categoria: ‘Sfinţi Părinţi’

Simţim lucrând în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opu­ne cu înverşunare celeilalte şi care, atunci când pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelep­ciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte când inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.

Prezenţa acestor două forţe în mine mă poate lesne convinge că există, neîndoielnic, diavolul, întotdeauna uci­gător de oameni, şi Hristos, dintotdeauna Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul nostru. Unul este întuneric şi moarte, Altul lumină şi viaţă. De aceea, iubitorule de Dumnezeu, dacă ţi se întâmplă vreodată să-ţi descoperi în minte şi în inimă întuneric absolut, mâhnire, urât, strâmtorare şi necredinţă, unite într-o putere care se împotriveşte cu tărie credinţei în Dumnezeu, să ştii că a intrat în tine o forţă diavolească, potrivnică lui Hristos. Citeşte în continuare »

Despre rugăciune şi cântarea în biserică

• Mereu îl auzeai zicând, şi încet, şi mai tare: „Doamne, ajută-ne! Doamne, iartă-ne!”.
• Să zicem tot timpul zilei, oriunde ne aflăm: „Doamne, ajută-ne!”, „Doamne, iartă-ne!” şi „Doamne, fii cu noi!”.
• Viaţa noastră trebuie să fie numai o rugăciune.
• Maicilor şi surorilor, viaţa noastră trebuie să fie o rugăciune continuă. Nu sunt mulţumit de sfinţiile voastre, fiindcă nu slujiţi şi nu cântaţi lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Citeşte în continuare »

Despre faptele bune

• Când vrei să faci o faptă bună, atunci s-o faci, n-o lăsa pe ziua de mâine.
• Să ne îmbogăţim în fiecare zi şi în fiecare clipă tezaurul faptelor bune sus, în cer, şi să căutăm să facem din inima şi din sufletul nostru un templu sfânt, în care să sălăşuiască lumina divină, cea care luminează calea spre viaţa de veci.
• Nu e lucru mare a face şcoală şi a spune multe cuvinte. Dumnezeu cere de la noi fapte bune şi inimă curată.
• Procedează astfel încât fapta să ţie locul cuvântului şi vorbeşte astfel încât cuvântul să ţină locul faptei.
• Să dăm cele ce se cuvin lui Dumnezeu şi să dăm şi cele ce se cuvin aproapelui, aceasta este desăvârşirea.
• Cine ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, acela nu face nici o faptă care să nu fie demnă de Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Despre pocăinţă

• Două căi sunt cele care duc la rai: nevinovăţia şi pocăinţa.
• Spune Sfântul Marcu Ascetul: „Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit”. Chiar de se va ruga un sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, nu va fi auzit.
• Priveşte spre cer şi cugetă: „Iată unde voi sta pe veci numai dacă mă voi pocăi cum se cuvine”.
• Nevoieşte-te în post şi înfrânare sau în alt chip, fă milostenie, ca să-ţi dea Dumnezeu pocăinţă adevărată şi să te căieşti de păcatele tale.
• Cine este atât de neînţelegător, chiar de ar fi tânăr, încât să fie încredinţat că are să trăiască până seara? Seneca învăţa acelaşi lucru: Citeşte în continuare »

Iubirea şi ascultarea de Dumnezeu

• Să ardem de dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, să nu fim reci, căci atunciDomnul ne aruncă afară.
• Nimic în lumea aceasta nu merită atenţie, decât numai gândul la Dumnezeu, restul fiind deşertăciune -cum zice înţeleptul Solomon (cf. Eclesiastul l, 14).
• Dreptatea divină cere să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice pe lume.
• Să ne lepădăm cu totul de lume, chiar şi de cei mai iubiţi ai noştri, fraţi, surori şi părinţi; nimic să nu întreacă mai mult ca iubirea de Dumnezeu.
• Să facem voia lui Dumnezeu, să-L lăudăm şi să-I dăm mărirea care I se cuvine, pentru că El este plenitudinea tuturor măririlor.
• Aşa trebuie să ardem pentru Dumnezeu cu viaţa şi fiinţa noastră, precum arde o lumânare în sfeşnic. Citeşte în continuare »

Despre viaţa creştinului în general

• Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem.
• Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi.
• Să nu credeţi că la lepădarea de lume şi luarea crucii de fiecare zi sunt chemaţi numai călugării. Toţi sunt chemaţi, pentru că toţi au un suflet de mântuit şi o moştenire de câştigat în Împărăţia Cerurilor. Pe vremea când Domnul  Iisus îndemna poporul la lepădarea de lume şi luarea crucii de fiecare zi nici nu existau călugări, şi cu toate acestea El spunea nu numai atât, ci: „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru desăvârşit este” (Matei 5,48).’
• Să luăm aminte la viaţa noastră, că nu suntem decât hoit şi mâncare viermilor. Citeşte în continuare »

1932 istorioare

din foaia ”Oastea Domnului”, anul III, nr. 16, Sibiu, 17 Aprilie, 1932

Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici
la ultimul Paşti pe acest pământ

 (Paştile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! 

Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omeneşti, pentru viaţa cea veşnică în lumea lui Dumnezeu, văzută şi nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului, dar în acelaşi timp şi certitudinea fiinţei omeneşti prin Aceasta despre viaţa veşnică. De aceea şi Învierea Dumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea şi întreaga viaţă a fiecărui creştin. Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur
din „Parinti, copii si cresterea lor”

Sa nu-mi spuna mie cineva ca n-ar trebui sa-i obisnuim pe copii cu lucruri duhovnicesti. Nu numai ca trebuie sa citeasca sau sa auda astfel de lucruri, dar ar trebui ca mintea lor sa fie tot timpul ocupata cu ele. Din cauza slabiciunii voastre, nu spun sa va ocupati tot timpul cu cele duhovnicesti si nici nu va opresc de la a studia antichitatea, asa cum nu va opresc de la treburile voastre lumesti, dar pretind ca macar o zi din sapte s-o dedicati Domnului nostru, al tuturor. Citeşte în continuare »

Voi întrebaţi: “Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?”. Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: “Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?”. Iar eu vă spun: “Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor!”.

Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi pe urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.

Citeşte în continuare »

opuseleTot cel ce-şi doreşte botezul lui Iisus Hristos doreşte o viaţă nouă. Să părăsească deci viaţa cea veche, pentru a ajunge la viaţa cea nouă: N-a fost oare Vechiul Testament, cântarea cea veche, omul cel vechi? Astăzi este Noul Testament, cântarea cea nouă pentru omul cel nou. Să demonstrăm cele ce spunem prin mărturiile Sfintelor Scripturi. Citim la Ieremia: „Iată că vin zile, zice Domnul, şi voi împlini Testamentul Meu cel Nou peste casa lui Iuda” (Ier 31, 31). David zice şi el: „O, Dumnezeule, cântare nouă Îţi voi cânta Ţie” (Ps 143, 9); şi iarăşi: „Cântaţi Domnului cântare nouă” (Ps 95, 1); Sfântul Apostol Pavel adaugă: „Dezbrăcându-vă de omul cel vechi, îmbrăcaţi-vă în cel nou” (Col 3, 9); şi într-o altă parte: „Tot ce era vechi a trecut, totul a devenit nou” (II Cor 5, 17). Care lucruri vechi au trecut? Care au devenit noi? Citeşte în continuare »

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și a­mes­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător.

Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să în­dulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici. Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pier­zării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de stră­lucire fața mea cea întinată în fă­ră­delegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău. Citeşte în continuare »

Sfântul Luca al Crimeei

Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte. Citeşte în continuare »

Scurte apoftegme filocalice

Am îmbătrânit hrănind slava deşartă.

Am primit pofta de hrană, nu de neînfrânare.

Am primit ţinerea de minte a răului, dar împotriva duşmanilor sufletului.

Am văzut mândria făcându-se pricină a smeritei cugetări.

Am văzut pe unul păcătuind pe faţă şi pocăindu-se în ascuns.

Amânarea duce adeseori la răzgândire.

Amărăciunea este mişcarea fără dulceaţă, ascunsă în suflet. Citeşte în continuare »

Scurte apoftegme filocalice

Adâncul e neştiinţa care zace peste deprinderea păcatului, asupra căreia plutesc, ca pe un pământ, mările păcatului.

Adâncul plânsului mângâiere a văzut.

Adâncul Sfântului Duh nu e ca adâncul apelor mării, ci e adâncul apei vii a vieţii veşnice.

Adeseori, în istorie se amestecă lucruri cu neputinţă de primit, pentru a se indica adevărul unor înţelesuri mai înalte.

Adevărul e rădăcina lucrurilor bune.

Adevărul este un simţ după voia lui Dumnezeu, aflat în simţirea simţurilor minţii celei duhovniceşti. E un simţ pe care cineva îl gustă în sine. Citeşte în continuare »

Scurte apoftegme filocalice

A se tăgădui cineva pe sine este una cu a stărui în rugăciune.

A simţi cineva păcatele sale e un dar ce vine de la Dumnezeu.

A şedea în chilie înseamnă a-ţi pomeni păcatele tale şi a plânge şi a te tângui pentru ele, a veghea să nu ţi se robească mintea, iar de e robită, a o aduce iarăşi la locul ei.

A tăcea necontenit, a se hrăni cu iarbă, a-şi acoperi trupul cu haine zdrenţuite, fără a aştepta nici o răsplată după moarte, întrece orice nebunie.

A voi să urmezi vieţuirea sfinţilor dintr-o dată e un lucru nesocotit şi cu neputinţă.

A vorbi despre Dumnezeu în cuvinte e greşit şi primejdios celor ce nu iau aminte. Citeşte în continuare »

Scurte apoftegme filocalice

A ascuns (Dumnezeu) arătarea ta în porunci.

A doua mândrie: a-ţi pune pe seama ta isprăvile săvârşite, nu pe seama lui Dumnezeu.

A face şi a cunoaşte păcatul ţine de hotărârea voinţei.

A iscodi plin de curiozitate planurile Învăţătorului şi a vrea să pui la încercare cele poruncite de El însemnează a pune piedică înaintării tale proprii.

A ispiti pe Dumnezeu fără neapărată trebuinţă e de prisos.

A iubi pe aproapele ca pe tine însuţi înseamnă a avea grijă de fericirea lui prin virtute.

A întipărit Dumnezeu puterea Psalmilor în sufletul smerit.

A învăţa pe aproapele este o cădere a sufletului şi a voi să-l readuci la firea cea bună este o mare zdrobire a sufletului. Citeşte în continuare »

Despre harul dumnezeiesc

Lipsa harului lui Dumnezeu este mai înfricosatoare decât orice alta lipsa. Nu exista stare mai jalnica decât atunci când harul dumnezeiesc s-a retras. De aceea, multi care 1-au pierdut s-au chinuit sa îl redobândeasca cu mari nevointe.

Omul, cu toate încercarile lui, fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate sa planifice nimic, nici viata lui exterioara si nici cea launtrica. “Fara Dumnezeu nici pâna la prag.”

Voia noastra omeneasca sta în a ne dori numai binele si a gasi mijloacele pentru dobândirea lui. Savârsirea si realizarea binelui I se datoreaza lui Dumnezeu. Pentru rau, noi suntem responsabili.

Trebuie sa avem trezvie neadormita pentru a pastra harul dumnezeiesc. Acesta ni se da ca dar din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însa este nevoie de multa lupta pentru a-1 pastra.

din ” Ne vorbeste Staretul Partenie de la Pecerska”

Sf. Ignatie Briancianinov

Domnul ne-a arătat mijlocul prin care putem şi suntem datori să întărim neputinţa firii omeneşti atunci când vin necazurile. El S-a rugat cu osârdie. Ucenicilor biruiţi de somn le-a poruncit: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41). Ca necazul venit să nu pună stăpânire pe el, să nu-l înghită, este neapărată nevoie de rugăciune. Este neapărată nevoie în vremea necazului de acea putere duhovnicească, de acea pace dumnezeiască pe care le aduce rugăciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce năzuieşte ca prin gândurile de întristare şi deznădejde să-l clatine şi să îl piardă pe omul supus necazului cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru a nu se împuţina credinţa noastră în vremea necazului, este nevoie de rugăciune. Avem nevoie de ea ca în chiar mijlocul necazului să putem simţi, după spusa Apostolului, toată bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem când cădem în multe feluri de ispite (Iac. 1, 2). Citeşte în continuare »

Sf. Luca al Crimeei

Minunată viaţă (a Sf. Maria Egipteanca – n. n.), care nu seamănă deloc cu vieţile oamenilor obişnuiţi! În ea uimesc mai ales două lucruri, în primul rând, harul lui Dumnezeu, neasemuita Lui milostivire şi prevedere a faptului că jalnica desfrânată va deveni o sfântă dintre cele mai mari. Al doilea – repeziciunea, neaşteptata adâncime şi hotărâre a întoarcerii cuvioasei Maria de la viaţa sa păcătoasă dinainte la nevoinţa ei neasemuită din pustie. Cuvioasa Maria a împlinit lucrul despre care vorbeşte prorocul: Intoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune, şi sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că Milostiv şi îndurat este, Îndelung-Răbdător şi Mult-milostiv, şi Îi pare rău de răutăţi (Ioil 2, 12-13). Şi Sfânta Maria şi-a sfâşiat inima şi s-a întors din toată inima, deodată, la Dumnezeu. Citeşte în continuare »

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR