Arhiva pentru categoria: ‘Sfinţi Părinţi’

17. Zis-a un bătrân: să ştiţi că alt drum către mântuire nu este decât smerenia, după cum scrie Evanghelia vameşului. De va fi cineva neatins de păcate spurcate, să nu cumva să se înalţe cu gândul său, socotindu-se pe sine fără de păcate ci unul ca acela mai vârtos să se smerească şi să se păzească, socotindu-se mai păcătos decât toţi oamenii. Iar de se va înălţa cu gândul său, socotindu-se că este neatins de păcate spurcate pentru că n-a căzut în nici un păcat trupesc şi lumesc, ci este curat tot şi pururea gata şi vrednic de împărtăşirea Sfintelor Taine; iar pe altul, pe care îl ştie el că a căzut cândva în vreun păcat, îl socoteşte nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gând înalt şi fără de smerenie, este nevrednic, necurat şi urât lui Dumnezeu şi în pieire merge şi nu-i va folosi curăţenia lui, neavând smerenie. Că mult mai plăcut şi mai iubit este de Dumnezeu păcătosul smerit decât dreptul mândru. Citeşte în continuare »

11. Odată au mers nişte oameni mireni în Tebaida la un bătrân, luând cu dânşii un om îndrăcit, ca să-l poftească pe acel bătrân să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul şi să-l izbăvească de acea muncă diavolească. Iar bătrânul fiind poftit de dânşii, a început a se ruga cu osârdie lui Dumnezeu pentru dânsul, şi după ce a săvârşit rugăciunea a grăit necuratului duh, care era într-acel om şi a zis: ieşi, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu! Zis-a lui duhul cel necurat din om: voi ieşi dacă te voi întreba un cuvânt şi îmi vei răspunde. Zis-a lui bătrânul: întreabă şi zi ce ai de zis! Şi a zis diavolul: aceasta voi să te întreb şi să-mi spui mie: ce sunt caprele şi ce sunt oile? Răspuns-a lui bătrânul: caprele eu sunt, iar oile Dumnezeu le ştie. Acestea auzind diavolul, a strigat cu glas mare şi a zis: iată, pentru smerenia ta ies! Şi îndată, în acel ceas a ieşit, iar omul a rămas sănătos şi aşa s-a dus la casa lui mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu. Citeşte în continuare »

6. Un bătrân oarecare a mers la un târg, să-şi vândă lucrul mâinilor lui. Şi mergând el pe drum a întâlnit un om îndrăcit muncindu-se. Apropiindu-se îndrăcitul l-a lovit pe bătrân cu palma peste obraz, iar bătrânul a întors şi cealaltă parte a obrazului să-l mai lovească. Iar dracul văzând smerenia bătrânului n-a putut răbda, ci îndată a ieşit din om şi a fugit. Şi omul a rămas sănătos şi a căzut la picioarele bătrânului, mulţumindu-i lui că l-a izbăvit pe el, cu rugăciunea lui, de muncirea cumplitului diavol. Citeşte în continuare »

1. Zis-a un bătrân: de este cineva cinstit şi lăudat de oameni mai mult decât măsura lui, unul ca acela de mult bine se lipseşte. Iar cel ce nu este nici cât de puţin cinstit şi lăudat de oameni aici pe pământ, acela va fi proslăvit de Domnul Dumnezeu în cer.

2. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: spune-mi mie, părinte, oare, ce ar face cineva vrând să-şi poată câştiga lui smerenia? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului. Şi cel ce va vrea să câştige smerenia, acela pururea să se silească să-şi deprindă firea sa în a-şi vedea numai ale sale greutăţi şi păcate şi a le cunoaşte, a se mâhni, a se defăima şi a se îngriji pentru dânsele. Iar păcatele altora să nu le ispitească, nici să osândească pe nimeni din fraţi. Citeşte în continuare »

18. Odată fiind praznic la Schit, au venit şi s-au adunat toţi părinţii de prin pustie. Şi şezând la masă, au adus şi vin ca să le dea lor, iar fratele care era rânduit să dea vin la masă, umplând un pahar, a dat unuia din părinţi şi acela uitându-se la frate s-a mâniat zicând: fiule, te rog, nu-mi da acel şarpe veninos. Auzind aceasta părinţii, nici unul n-a vrut să primească vin să bea, iar care apucaseră mai înainte de băură câte un pahar, se căiau foarte şi se defăimau.

19. Un frate oarecare s-a mâniat pe alt frate şi stând la rugăciune, cerea de la Dumnezeu răbdare şi să ia de la dânsul fără de ispită, acea mânie. Rugându-se astfel, a văzut ca un fum ieşind din gura lui şi îndată i-a trecut mânia. Citeşte în continuare »

1. A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer de rugăciunile părinţilor iar ei se lenevesc. Şi i-a răspuns: mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia şi cu durere în inimă de gânduri şi fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfinţii se vor ruga pentru el. Că unul zidind şi altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli? A adaos încă şi acest fel de povestire, zicând: era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândeţe, cu milostivirea către săraci şi cu dragostea. Citeşte în continuare »

13. Zis-a iarăşi: fiilor, precum tot păcatul pe care-l face omul, afară de trup este, iar cel ce face curvie în trupul său greşeşte, pentru că dintr-însul iese spurcăciunea şi îi spurcă tot trupul, aşa şi toate bunătăţile afară de trup sunt. Iar cel ce plânge pentru mântuirea sufletului său, acela îşi curăţeşte şi trupul său, pentru că lacrimile care ies din ochii lui, acelea tot trupul şi sufletul lui îi spală. Citeşte în continuare »

8. Spunea un oarecare bătrân, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicând: odată am mers cu oarecari fraţi în Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea Alexandria, la părintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul răbdării. Şi vorbind cu noi bătrânul şi mult folosindu-ne, între alte vorbe, ne-a spus şi aceasta: era un frate care trăia într-o chiliuţă, afară din cetatea Alexandria, în dosul zidului şi acel frate avea darul lacrimilor. Odată, într-o zi, în urma dorinţei inimii sale, i-a venit umilinţă şi plângere mai mult decât altădată; iar el văzându-se în atâta umilinţă şi mulţime de lacrimi, zicea în sine, aşa: cu adevărat, acesta este semnul că se apropie ziua morţii mele. Şi când gândea aceasta, plângerea şi lacrimile mai mult se adăugau. Citeşte în continuare »

4. Zis-a un bătrân oarecare, învăţându-l pe ucenicul său: fiule, de te vei lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, în acea zi nu se cade să dai trupului tău mâncare, căci scrie Apostolul, că pe degeaba nu se cade a mânca. Iarăşi, zic ţie, că mireanul de va fura, este vinovat. Aceeaşi vină o socoteşte Dumnezeu fiecărui frate, care se va lenevi şi nu se va scula la slujba bisericii, afară de boală, sau de o mare împiedicare. Însă şi de la cel bolnav şi ostenit aşteaptă Dumnezeu rugăciune duhovnicească, căci aceasta poate să o facă şi cel bolnav şi neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră cugetul tău, mergi cu smerenie la acel frate şi te închină până la pământ, zicând: iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit! Citeşte în continuare »

OMILIE LA SLĂVITĂ ADORMIRE A PREASFINTEI MAICI A LUI DUMNEZEU

SOCOTESC CĂ NIMENI NU TRECE CU VEDEREA că nu este nimic mai greu, decât a lua aminte ceea ce trebuie în osteneala de acum. Cât despre mine, îmi e greu să găsesc cuvinte în această zi, când eu gândesc că toţi oamenii sunt datori Fecioarei cu fapte atât de mari, căci nu e cu putinţă să nădăjduim că bietele noastre cuvinte să apropie măreţia realităţilor. Deci nimeni să nu nădăjduiască să ne plece către trufie! — şi, dealtfel, unde ar fi trufia? Citeşte în continuare »

După săvîrşirea tuturor tainelor mîntuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mîntuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfîrşite. Citeşte în continuare »

Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Citeşte în continuare »

1. Un părinte oarecare trăia aproape de fericitul Antonie, în lunca de cealaltă parte de râu. Şi a mers odată în Egipt pentru oarecare trebuinţă, luând cu sine şi pe ucenicul său şi mergând în oraşul ce se chema Kint, a zăbovit acolo o săptămână. Zăbovind ei acolo, au văzut în toate dimineţile bărbaţi şi femei ieşind şi mergând la morminte şi plângându-şi fiecare morţii cu mare tânguire, până la al treilea ceas din zi, căci aşa le era lor obiceiul. Bătrânul i-a zis ucenicului său: vezi, fiule, ce fac oamenii aceştia. Cum se scoală aşa de dimineaţă şi merg la morminte şi plâng cu atâta tânguire pe morţii lor? Să ştii, fiule, că de nu vom face şi noi aşa, la pieire vom merge. Deci, întorcându-se la chiliile lor, îndată şi-au făcut morminte, departe unul de altul. Citeşte în continuare »

6. Zis-a un bătrân: precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, aşa ni se cade nouă să avem umilinţa şi plângerea pururea cu noi, ori încotro vom merge şi ori unde vom fi.

7. Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: spune-mi mie, părinte, ce voi face, că doreşte sufletul meu lacrimi şi nu am, că-mi este inima foarte împietrită pentru umilinţă, măcar că citesc vieţile sfinţilor părinţi sau le aud; şi nicidecum nu-mi pot umili inima şi foarte scârbit e sufletul meu de aceasta. Bătrânul i-a răspuns: fiii lui Israil după 40 de ani au intrat în Pământul Făgăduinţei, în care, dacă au intrat, nu s-au mai temut de războaie. Aşa şi nouă ne-a poruncit Dumnezeu, să ne mâhnim şi să ne scârbim pentru mântuirea noastră. Citeşte în continuare »

1. Un bătrân oarecare a adormit în Domnul şi peste puţină vreme iar a înviat, iar fraţii au început a-l întreba, să le spună, ce a văzut acolo. El le-a răspuns, zicând: fiilor, eu acolo încă n-am apucat să merg să văd ceva, decât am auzit ţipete şi vaiete, cu glasuri de mulţime de noroade strigând: vai şi amar mie! Aşa ni se cade şi nouă pururea a plânge în viaţa aceasta şi a zice: Vai! Vai! Şi: amar mie, că am scârbit pe Domnul Dumnezeul meu!

2. Întrebat-a un frate pe un bătrân oarecare, zicând: ce să fac, părinte, să mă mântuiesc? Bătrânul i-a răspuns: mergi, fiule şi şezi cu linişte şi cu tăcere în chilia ta şi sileşte-ţi inima să plângi şi să verşi lacrimi din ochii tăi! Aşa fă şi te vei mântui. Citeşte în continuare »

36. Zis-a un bătrân: de petreci împreună cu fraţii ia seama, să nu le porunceşti ca şi cum ai stăpâni peste dânşii, ca să nu se înalţe inima ta, ci opreşte îndrăznirea cu chipul său, iar cu sufletul socoteşte-te rob şi mai mic decât toţi.

37. Zis-a iarăşi: de voieşti să ai darul plângerii, iubeşte sărăcia şi smerenia şi să nu doreşti a avea în chilia ta nici un lucru bun, căci când va pofti sufletul tău ceva şi nu va afla, oftează şi se smereşte şi atunci îl mângâie Dumnezeu, şi îi dăruieşte umilinţă. Când va gusta sufletul din dulceaţa lui Dumnezeu, atunci urăşte şi haina pe care o poartă şi însuşi trupul său. Iată, îţi zic ţie, fiule: de nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaş şi potrivnic al său nefăcând nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de laţurile vrăjmaşului. Citeşte în continuare »

31. Zis-a iarăşi: de te vor supăra pe tine cândva gândurile mândriei, zi-i acelui drac aşa: du-te de la mine, satano, de vreme ce zice Domnul că tot cel ce se va înălţa, smeri-se-va, iar de îmi zici că sunt om bun şi cucernic, eu abia atunci mă voi pricepe că sunt bun, când voi avea smerenie!

32. Zis-a iarăşi: de vei cădea în vreun păcat şi după aceea îl vei părăsi şi vei începe a te umili, a te scârbi şi a te căi de acel păcat, ia aminte ca până la moartea ta, neîncetat să te căieşti, să te scârbeşti şi să suspini către Domnul Dumnezeu. De nu te vei scârbi de păcatele tale, iarăşi vei cădea într-însele. Că scârba pentru păcate este sufletului frâu tare şi nu îl lasă să cadă. Citeşte în continuare »

26. Zis-a iarăşi: de te va chema cineva la masă pentru dragostea lui Hristos şi te va pune să şezi la locul cel mai de jos, tu să nu te scârbeşti ci zi aşa în gândul tău: eu nici pe acest loc nu sunt vrednic să şed; căci iată, zic ţie, că nici cinstea, nici scârba, ori în ce chip ar fi, nu vine omului fără ştirea şi voia lui Dumnezeu, pentru ispitirea şi îndreptarea lui, sau pentru păcatele lui. Şi cine nu gândeşte şi nu crede acestea, căci Dumnezeu este Drept Judecător?

27. Zis-a iarăşi: de ţi se va întâmpla să trăieşti în pustie, păzeşte-ţi mintea, ca să nu-şi facă dracii batjocoră de tine, aducându-ţi ţie gânduri, ca acestea, zicând: iată acum trăieşti bine, cu pace, iată acum te-ai despărţit de gâlcevi şi te-ai izbăvit de clevetirile şi vorbele oamenilor. Citeşte în continuare »

21. Zis-a iarăşi: de sunt morminte cu oase de oameni, aproape de locul în care trăieşti, mergi adeseori acolo şi deschizând mormintele, vezi pe cei ce zac acolo, gândeşte-te şi-ţi adu aminte că şi tu peste puţină vreme aşa vei fi, şi aceasta mai ales atunci când te supără gândurile cele spurcate trupeşti.

22. Zis-a iarăşi: de vei auzi că o să se pristăvească vreunul din fraţi către Domnul, mergi şi fii lângă dânsul în acea zi şi vezi cum se desparte sufletul de ticălosul trup. De-ţi va zice cineva să te rogi lui Dumnezeu pentru dânsul, răspunde-i aşa: Domnul Dumnezeu, frate, pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, să ne miluiască pe mine şi pe tine, după voia Lui! Citeşte în continuare »

16. Zis-a un bătrân: şezând cu tăcere în chilia ta, să ai pururea pe Dumnezeu în gândul tău şi leapădă de la sufletul tău tot păcatul şi toată răutatea şi fărădelegea şi se va sălăşlui în tine frica lui Dumnezeu.

17. Zis-a un bătrân: cel ce are frica de Dumnezeu, acela are o vistierie plină de toate bunătăţile, pentru că frica de Dumnezeu păzeşte pe om de tot păcatul.

18. Un bătrân oarecare a şezut în singurătate, în chilia sa, şaizeci de ani şi niciodată nu şi-a smintit pocăinţa şi pururea zicea: fiilor, această puţină viaţă, numai pentru pocăinţă ne-a dat-o Domnul Dumnezeu şi de vom pierde această puţină vreme ce-o avem pentru pocăinţă, trăind în păcate fără de pocăinţă şi în răutăţi, mult o vom căuta şi vom dori această vreme şi nu vom găsi-o. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR