Arhiva pentru categoria: ‘Sfinţi Părinţi’

Recunoscut pentru sfinţenia vieţii lui, avva Zosima era mereu smerit şi îngândurat. Ucenicul lui, vrând să afle marile adevăruri ale vieşii creştine, îl întreabă:

– Părinte, de ce eşti mereu îngândurat?

Atunci părintele îi spune :

– Mă gândesc la cele patru rele în care, dacă se va afla omul şi nu se va pocăi cu toată inima, Dumnezeu nu-i va asculta rugăciunea.

Ucenicul spune:

– Care sunt cele patru rele?

– Cele patru rele sunt: mândria, ţinerea de minte a răului, judecarea aproapelui tău şi lipsa dragostei faţă de semeni.

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. (Lc. 13:12-13)

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului. Să-i vorbeşti despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om. Citeşte în continuare »

Sfântul Siluan a vorbit despre această temă importantă cu egumenul mânăstirii, arhimandritul Missail (+ 22 ian 1940), un om al Duhului, către care binevoia şi pe care vădit îl asculta Dumnezeu.

Părintele Siluan la întrebat pe egumen:

– Cum poate monahul să cunoască voia lui Dumnezeu? Citeşte în continuare »

Omul este zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este chemat la plinătatea nemijlocită a împărtăşirii cu Dumnezeu, iar în virtutea acestui fapt, toţi, fără excepţie, ar trebui să meargă pe această cale; însă experienţa vieţii arată că aceasta  nici pe departe  nu este pentru toţi , pentru că majoritatea oamenilor nu aud în inima lor glasul lui Dumnezeu, nu îl înţeleg şi urmează glasul patimilor care vieţuiesc în suflet şi care îneacă cu gălăgia lor blândul glas al lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Sfântul Siluan spunea: “Este bine ca întotdeauna şi în toate să căutăm călăuzire de la Dumnezeu, ce şi cum trebuie să facem sau să grăim.” Cu alte cuvinte, în fiecare situaţie în parte datori suntem să căutăm a cunoaşte voia lui Dumnezeu şi căile spre a o împlini. Căutarea voii lui Dumnezeu este cea mai importantă lucrare a vieţii noastre, căci cel care ajunge să se afle pe calea ei este prins în viaţa dumnezeiască, cea veşnică. La cunoaşterea voii lui Dumnezeu se poate ajunge pe mai multe căi. Una din ele este cuvântul lui Dumnezeu, poruncile lui Hristos. Citeşte în continuare »

De neajuns şi de nedefinit în ceea ce priveşte izvoarele ei, temeiurile ei cele veşnice, viaţa duhovnicească simplă şi una în esenţa ei – nu găsesc cuvinte pentru a o defini. Oarecine ar putea numi acest domeniu “supraconştientul”… însă acest cuvânt este lipsit de înţeles aici nedefinind nimic mai mult decât relaţia dintre conştiinţa reflexivă şi acea lume care se află dincolo de limitele ei. Citeşte în continuare »

Lumina nezidită, care purcede din Dumnezeul Cel nepătimitor, arătându-se împărtăşeşte omului acea nepătimire după asemănarea lui Dumnezeu, care este şi ţelul ultim al nevoinţei creştine.

Dar întrebarea este: ce este nepătimirea? Judecând după formarea filologică a cuvântului, acest concept pare negativ; nu cumva şi realitatea înţelesului lui este negativă? Nu cumva prin aceasta se înţelege o “dezbrăcare” a vieţii? Nicidecum. Nepătimirea, în înţelesul creştin, nu înseamnă a se “dezbrăca” de fiinţă, ci a se înveşmânta cu o viaţă nouă, sfântă, veşnică, adică cu Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: “… noi nu voim să ne dezbrăcăm, ci să ne îmbrăcăm, ca ce este muritor să se înghită de viaţă” (2 Cor 5,4). Citeşte în continuare »

Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?

Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui. Citeşte în continuare »

Biserica lui Hristos a fost dintotdeauna ameninţată în unitatea ei, atât din partea adversarilor externi, cât mai ales a celor interni, prin aceştia din urmă adeverindu-se cuvintele profetice ale Mântuitorului: „Mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi… Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci“ (Matei 24: 5, 12), provocând dezbinări între creştini.

Ereziile şi sectele, duşmanii interni ai Bisericii, sunt tot atât de vechi ca şi creştinismul, tulburând adesea Biserica, rupându-se de la sânul ei, părăsind învăţătura apostolică şi afectând astfel unitatea lăuntrică a Bisericii. Citeşte în continuare »

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălţându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii şi ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pre cruce mâinile Ţi-ai întins spre a aduce laolaltă pre toţi copiii lui Dumnezeu cei risipiţi şi trimiţând pre Preasfântul Duh, la unire pre toţi ai chemat; Tu, dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păşi spre această mare lucrare de sfinţenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toţi una să fim, precum şi Tu una eşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Însuţi dăruieşte nouă har şi înţelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă şi ne întăreşte în nevoinţa acelei iubiri pre carea o ai poruncit nouă zicând: „să vă iubiţi unul pe altul precum şi Eu v-am iubit pre voi”. Citeşte în continuare »

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Păstorii duc des oile acolo unde văd că iarba e mai mare şi nu le mută până ce oile nu pasc toată iarba. Voi face şi eu ca şi păstorii. Iată, azi e a patra zi de când pasc turma aceasta pe imaşul pocăinţei şi nici astăzi nu mă pregătesc să- mi duc în altă parte turma. Mai văd încă belşug de iarbă pe imaş şi multă desfătare şi folos. Frunzişul copacilor – acoperiş şi odihnă oilor în nămiaza zilei – nu le dă o umbră atât de plăcută şi de folositoare şi nu le face odihna atât de dulce, cât de întăritoare şi de odihnitoare este citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristeţe.

Citirea dumnezeieştilor Scripturi alungă din sufletul nostru tăria şi fierbinţeala durerii şi ne mângâie mai dulce şi mai plăcut ca umbra; ne dă mare mângâiere nu numai când avem pagubă de bani, nici numai când ne mor copiii, nici în alte necazuri asemănătoare, ci şi când păcătuim. Când un om cade, fiind cuprins şi doborât de păcat, când îl mustră conştiinţa, amintindu-şi necontenit păcatul, când este sufocat de tăria tristeţii, când arde în fiecare zi şi nu găseşte nici o mângâiere, deşi îl mângâie mulţi, atunci, dacă intră în biserică, pe nesimţite se mângâie şi pleacă liniştit, auzind că mulţi sfinţi au căzut şi s-au ridicat şi au ajuns din nou la cinstea de mai înainte. Citeşte în continuare »

Mulţi petrecând în patimi, se străduiesc să câştige harul prin rugăciunea lui Iisus. Dar oare într-un butoi unde se ţine păcură se va învoi cineva ca, după terminarea păcurei, să toarne în el ulei aromat? Tot astfel, inima în care s-au sălăşluit sau mai sălăşluiesc patimile, va primi ea darurile Duhului Sfânt fără întârziere? De aceea, ne vom strădui mai întâi să curăţim inima de păcura plăcerilor şi apoi putem să nădăjduim să primim ceva bun.

Înainte de rugăciunea lui Iisus, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre şi să omoram în noi iuţimea şi poftele. Atunci însuşi Dumnezeu îţi va fi învăţător în rugăciunea inimii. Citeşte în continuare »

CUVÂNT ROSTIT

LA PARASTASUL MITROPOLITULUI ANDREI ŞAGUNA

ÎN CATEDRALA MITROPOLITANĂ,

30 NOIEMBRIE 1994

 Dăruitu-s-a neamului românesc ca fiecare veac al său să poarte cu sine un chip luminos, vestitor al chipului Celui deplin luminos, al Mântuitorului Iisus Hristos.

În veacul dintâi al naşterii sale din apă şi din Duh, Neamul Românesc a fost afundat în sfânta cristelniţă a creştinismului de către Sfântul Apostol Andrei, smeritul pescar ajuns măreţ vânător de oameni prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Urma trecerii lui, dincolo de toponime sau legende rămase, este însăşi creştinismul nostru cu pronun-ţata sa nuanţă naţională. Venit-a atunci Andrei, Marele Apostol, la un răsărit de neam pe pământul pe care, mai apoi, se va zidi marea Catedrală a creştinismului ortodox românesc. Citeşte în continuare »

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. In veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

Aceasta înseamnă că el şi-a pierdut cu desăvârşire posibilitatea de a-şi folosi liber capacităţile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activităţi îndreptate spre săvârşirea binelui. Păcă­tosul îşi recunoaşte o anumită putere a sufletului, dar în acelaşi timp simte că ea îi este legată în lanţuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat” (Pilde 5, 22). Citeşte în continuare »

Rasa este logodna înainte de schimă. Rezultă de aici că fiecărui călugăr care poartă rasă i se cade să primească schimă. Dar acum înţelesul adevărat al cuvântului schimă aproape că a dispărut. Mulţi dintre călugări nu primesc schimă, temându-se de regulile aspre în privinţa hranei, băuturii şi metaniilor. Dar acest neajuns în înţelegere trebuie corectat prin următorul raţionament: Schimă este despărţirea de viaţa păcătoasă, care constă în aceea că, monahul, cu mintea sa, în liniştire, în inima sa, se exersează în rugăciunea lui Iisus. Schimnicul trebuie să folosească mâncăruri şi băuturi uşoare, ca să nu se îmbolnăvească; el trebuie să facă metanii câte va putea cu ajutorul lui Dumnezeu, dar să nu le numere, sau un anumit număr. Dacă schimnicul nu cunoaşte bine scrisul, trebuie să se antreneze în cititul cărţilor dumnezeieşti şi cărţilor Sfinţilor Părinţi, dar să nu ducă prin această mintea la răvăşire. Citeşte în continuare »

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă.

„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate.

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine. Citeşte în continuare »

Care om se va afla în stare să ne înveţe să vorbim cu Iisus în inima noastră, cum ne învaţă Filocalia? Cu greu va fi şi pentru cel mai mare înţelept din veacul acesta să se apuce de acest lucru. Îngrozitor lucru este să trăieşti fără Dumnezeu. Hristos a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan 15,5). Deci, El ne-a transmis nouă voia Sa: să fim nedespărţiţi de El. De aceea şi Sfinţii Părinţi ne-au lăsat nouă în Filocalie învăţătură cum să ne unim mintea în inima noastră cu Dumnezeu. În unele biblioteci există unele extrase din scrierile acestor părinţi, făcute cu mult înainte de tipărirea Filocaliei. Până la apariţia acesteia, cei ce doreau să deprindă rugăciunea lui Iisus, erau nevoiţi să meargă în Moldova, la mănăstirea Neamţ, la adevăratul învăţător al rugăciunii lui Iisus, stareţul Paisie Velicicovski, de la care primeau îndrumări, iar apoi vieţuiau în Rusia potrivit acestora. Eu am întâlnit asemenea oameni. Citeşte în continuare »

În timpurile de demult, călugării duceau o viaţă liniştită în singurătate; de aceea în paterice sunt amintiţi foarte rar preoţii-călugări. Acum însă în mănăstire s-au înmulţit preoţii-călugări, pentru îndeplinirea slujbelor dumnezeieşti, aşa încât ei tânjesc după liniştea de altă dată. În legătură cu această problemă, eu am purtat discuţii nenumărate cu părinţi iscusiţi şi am auzit de la ei următoarele: monahii retraşi în liniştire şi singurătate primeau mângâiere pentru sufletele lor, zicând rugăciunea lui Iisus cu mintea în inimă, sub îndrumarea nemijlocită a învăţătorilor lor, pentru că mulţi dintre ei, exersându-se în această rugăciune în singurătate, din nepricepere, cădeau în cursele diavolului, uneori îmbolnăvindu-se fără leac. Citeşte în continuare »

Sfântul Simeon Noul Teolog

Cuvântul al XXlV-lea Sa nu fim nepasatori fata de savârsirea poruncilor lui Dumnezeu, nici sa nesocotim vreuna din ele, ci sa ne straduim sa le împlinim pe toate deopotriva, ca nu cumva sa ramânem afara din camara cea de nunta din pricina nesocotintei, si sa rabdam cu bucurie ispitele

[…] Dar acestea, bietul si nenorocitul de mine, eu o sa le aud cel dintâi, fiindca n-am împlinit nici-o porunca a lui Dumnezeu. De asemenea, si toti cei care ca si mine au fost nesupusi si neascultatori ai poruncilor lui Dumnezeu si care zic cu nebuna socoteala: „Sa fereasca Dumnezeu sa nu curvesc, dar a jura nu-i nimic. Sa nu fac adulter, ca a fura o bucata de pâine sau un ban ce pacat este?”. Si iarasi: „As fi fericit sa nu fiu împuns cu rusinoasa si spurcata patima a sodomiei; ca a ocarî, a invidia, a ma distra si a râde, ce pacat este acesta? Acestia socotesc ca-s curati de faptele trupesti ale pacatului ca Îngerii lui Dumnezeu, si-si fac despre ei, nebunii, o înalta parere, fara sa tina seama de virtutile si de patimile sufletului. Ba dispretuiesc si toate celelalte porunci ale Domnului, si nu-si fac nici-o sila pentru a le împlini, se feresc de osteneala ceruta de poruncile lui Dumnezeu si traiesc fara de nici o grija. Citeşte în continuare »

OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR