Arhiva pentru categoria: ‘Sfinţi Părinţi’

Viata lumii se desfăşoară in jurul unor plăceri omeneşti, iar viata duhovniceasca este neglijata. Trebuie sa inversam aceasta stare de lucruri, sa punem viata duhovniceasca in centrul vieţii noastre.

Inţelepciunea lumii nu poate sa salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputiincioase. Umanitatea suferă neincetat. Singura ieşire este de a găsi in noi intelepciunea, hotărârea de a nu mai trai după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos.

Cum putem sa ne aflam calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.

Important este sa avem conştiinţa ca Hristos este Dumnezeu. Cel ce Il iubeşte va fi veşnic aproape de El, acolo unde este. Citeşte în continuare »

Iubiţii mei fraţi si surori, deschideti-va inima pentru ca Duhul Sfant sa intipareasca acolo chipul lui Hristos. Atunci veţi fi, incetul cu incetul, vrednici sa aveţi in voi bucuria si intristarea, moartea si invierea. Lumea nu cunoaşte nimic mai nobil decât chemarea de a fi creştin. Dar cu cat scopul este mai inalt, cu atât realizarea lui este mai anevoiasa.

Contemplaţi minunatul tablou pe care ni-l dezvăluie Dumnezeu in creaţia cosmosului si in plăsmuirea omului după chipul si asemănarea Sa. Ceea ce căutam noi nu se limitează la efemera viata cotidiana, ci sa fim cu Dumnezeu si sa dobândim in noi viata in toata amploarea ei, cosmica si divina.n viziunea noastră spirituala, trebuie sa unim fiinta cosmica si Fiinţa divina, creatul si Necreatul. Citeşte în continuare »

Aceas­ta este smerenia, fara de care virtutile noastre nu pot sa placa lui Dumnezeu. Si dragostea are insa cu ea o legatura foarte stransa, asa incat nu pot fiinta una fara cealalta. Or, in asezarea dumneavoastra duhovniceasca se vad frica, indoiala si tulburare, care nu au loc acolo unde este buna mireasma a dragostei si smereniei, fiindca Domnul ne porunceste: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Nimeni nu se poate lauda ca este fara de pacat; chiar si apostolii se recunosteau pacatosi: Sfantul Apostol Pavel zice: Domnul a venit ca sa mantuiasca pe pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu (I Tim. 1,15); asijderea si Sfantul Petru isi aducea aminte intotdeauna de pacatul sau; numerosi oameni care au dus viata duhov­niceasca, pana si sfintii, se socoteau pe sine pacatosi, dar nu se tulburau, fiindca isi vedeau mantuirea intemeiata nu pe virtutile lor, ci pe suferinte­le si milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumneavoastra va si socotiti pacatoasa, va si ve­deti virtutile, insa va tulburati cu duhul – si toate acestea alcatuiesc in dumneavoastra un haos intunecat, care nu lasa lumina dreptei socotinte sa fie in dumneavoastra. Citeşte în continuare »

“In ce-i priveste pe necredinciosii care sunt oameni buni, noi nu putem si nu trebuie sa judecam si sa nu dam nicidecum frau liber cugetarilor noastre, fiindca judecatile lui Dumnezeu sunt de nepatruns pentru mintea noas­tra; trebuie sa le lasam in seama Proniei Lui. El singur stie cum sa randuiasca corabia lumii si pe fiecare om in parte. In discutii de amanunt pe aceasta tema sa nu intrati si, indeobste, sa va feriti de disputele care aduc neindoielnic vatamare sufletului. Amintiti-va cuvintele Sfintei Scripturi: credinta fara fapte este moarta, si fapte­le sunt moarte fara credinta (v. Iac. 2, 20; Efes.2, 8-9). Daca credinciosul vede in sine ca faptele ii lipsesc, se pocaieste, avand nadejde in mile­le Mantuitorului nostru Iisus Hristos – si cand avem fapte bune nu in acestea trebuie sa avem nadejde, ci tot in harul lui Dumnezeu, care ne ajuta sa le facem, si in suferintele Mantuitorului, Care ne-a rascumparat cu preacuratul Sau Sange. Citeşte în continuare »

Cu privire la citirea acatistului intrebati: „Daca nu apuc sa-l citesc la vremea potrivita, pot sa citesc la lucru, sezand?” La aceasta va voi raspunde ca nu trebuie sa faceti asa ceva: oare citirea acatistului este ca darile, care se cer de la oameni cu strictete si pe care pana nu le platesti, nu esti linistit? Nicidecum: Dumnezeu vrea de la noi libertate. Daca se intampla sa nu indepliniti citirea la vremea cuvenita, pocaiti-va si socotiti-va, cu smerenie, datornica, dar nu va tulburati; asa va fi mai bine decat daca veti citi acatistul cum se va nimeri, iar apoi va va fura gandul ca ati indeplinit si deja nu mai sunteti datoare, iar de smerenie veti uita. Or, se stie ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18); de asemenea, si Maica lui Dumnezeu va primi dorinta dumneavoastra si smerita recunoastere a propriei neputinte mai bine decat ar primi indeplinirea cu tulburare.

Greutatile si imprejurarile intristatoare prin care treceti, care va ranesc inima, nu trebuie sa va duca la cartire. Pe calea vietii este neaparata nevoie de ele, ca vointa si libertatea noastra sa fie puse la incercare: nu ne va fi de nici un folos daca vom avea intotdeauna belsug de mangaiere, fie aceasta duhovniceasca sau lumeasca”.

„Scrieti ca v-ati impacat cu gandul ca va trebui sa purtati razboi cu propriile patimi pana la sfarsitul vietii. Da, este nevoie neaparat: chiar si Sfintii Parinti, atata timp cat nu ajunsesera la nepatimire si la pacea desavarsita, aveau cu totii razboiul lor; prin acest razboi ne cunoastem neputinta si asezarea sufleteasca rea, si ajungem, de nevoie, sa ne smerim. Dumneavoastra insa vreti nu numai sa fiti buna si sa nu aveti nimic rau, ci sa va si vedeti cu desavarsire buna. A vrea sa fii bun este o dorinta de laudat, insa contemplarea propriilor calitati este deja hrana pentru orgoliu.

Chiar daca am implini toate poruncile lui Dumnezeu, toti trebuie sa ne socotim slugi netrebnice – iar noi, cu toate ca avem multe neajunsuri, nu gandim astfel despre noi insine, si de aceea ne tulburam in loc sa ne smerim. Dumnezeu nu ne da putere sa-I implinim poruncile tocmai ca sa nu ne inaltam, ci sa ne smerim si sa dobandim chezasia smereniei: cand aceasta va fi in noi, atunci si virtutile vor fi in noi statornice, si smerenia nu ne va lasa sa ne ingamfam. Si atunci, de ce vi se pare ingrozitor sa va ganditi ca atunci cand va comparati cu oamenii cei mai buni vedeti in dumneavoastra o multime de lucruri rele? Daca ne vedem pacatele (lucru pentru care Il si rugam pe Domnul: „da-mi sa-mi vad gresalele mele”), suntem nevoiti sa ne smerim, pe cand vazandu-ne virtutile ne ingamfam. Lauda omeneasca nu vatama atunci cand nu ne indulcim de ea – iar daca o primim cu placere, atunci, dupa cuvantului Sfantului Isaac, „lucratorul nu are plata”.

din: Sfantul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, 2011

Sfaturi pentru mireni

Smerenia atra­ge asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre. Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa fim intariti in ispite; cei care au agonisit smerenia se desfateaza mai mult de ea, insa, oricum, harul lui Dumnezeu ii cerceteaza si pe ei cu ispite, potrivit masurii lor, ca nu cumva in urma primirii mangaierilor duhovnicesti sa se mandreasca. Cu atat mai mult noi, cei neputin­ciosi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde ma­racinii patimilor noastre.

Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va pu­teti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti ca rugaciunea fara imprastiere este partea celor de­savarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gan­durile ce ratacesc, si sa ne smerim atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicide­cum, pentru ca tulburarea ii da vrajmasului pu­tere sa se inarmeze si mai mult impotriva noas­tra, pe cand smerenia il alunga. Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastie­re, tot n-am scapa de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra noastra. Aduceti-va aminte ca Dumne­zeu primeste rugaciunea celor smeriti. Citeşte în continuare »

Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pe când femeile creştine au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă!

„Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuviincios. Citeşte în continuare »

Oamenii îndepărtați de Dumnezeu mereu sunt nemângâiați și de doua ori chinuiți. Cel ce nu crede în Dumnezeu și în viața viitoare, pe lângă faptul că rămâne nemângâiat, își osândește și sufletul său veșnic. La ce stăpân lucrezi, de la acela vei lua și plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îți face viața neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Și cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult și te vei veseli. Dar noi spunem: „E timp pierdut să lucrăm pentru Hristos !”. Insă aceasta este înfricoșător ! Să nu recunoaștem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S- a răstignit ca să ne elibereze de păcat, ca să înnoiască tot neamul omenesc. Ce a făcut Hristos pentru noi ? Și ce facem noi pentru Hristos ? Citeşte în continuare »

Nu-mi aduc aminte să fi trecut vreo zi fără mângâiere dumnezeiască. Uneori, atunci când oamenii sunt în concedii, mă simt rău, și astfel pot să inteleg cât de rău pot trai cei mai mulți oameni nemângâiați, pentru că sunt departe de Dumnezeu. Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă il are pe Dumnezeu, nu dorește nimic. Asta e ! Iar dacă Ie are pe toate, și nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate, să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată și veșnică. Ne otrăvim viața atunci când trăim departe de dulcele Iisus. Când omul, din om vechi devine om nou, fiu de împărat, se hrănește cu desfătarea dumnezeiască, cu dulceața cerească și simte veselia paradisiacă, simte adică într -o măsură bucuria raiului. De la bucuria cea mică paradisiacă, înaintează, zilnic, către cea mai mare și se întreabă dacă există ceva mai înalt în rai decât aceea pe care o trăiește aici. Starea în care trăiește este astfel, încât nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumânările de acea dumnezeiască fierbințeală și dulceață, inima lui saltă și e gata să spargă tatmadul *, ca să plece, pentru că pământui și lucrurile pământești i se par lucruri zadarnice. Citeşte în continuare »

„Bucuria mea! Te rog, agonisește duh de pace!”

„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”

Batiușka spunea că toți sfinții pe care îi proslăvește Biserica lui Hristos ne-au lăsat ca pildă de urmat, după ce au adormit în Domnul, viața lor, și că ei toți erau oameni pătimași asemenea nouă, însă prin împlinirea cu de-amănuntul și din tot sufletul a poruncilor lui Hristos au ajuns la desăvârșire și mântuire, au dobândit har și s-au învrednicit de felurite daruri ale Sfântului Duh. Iar împlinirea poruncilor lui Hristos este pentru fiecare creștin o povară ușoară, precum a zis Însuși Mântuitorul nostru, numai că trebuie să avem întotdeauna în minte și în gură „rugăciunea lui Iisus”, iar înaintea ochilor minții noastre – viața și pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, Care din dragoste față de neamul omenesc a pătimit până la moartea pe cruce. Totodată, trebuie să ne curățim conștiința prin mărturisirea păcatelor noastre și prin împărtășirea cu Preacuratele Taine: Trupul și Sângele lui Hristos. Prin această dulce împreună-vorbire, Bătrânul mă pregătea pe nebăgate de seamă pentru ceva mai înalt. Citeşte în continuare »

Nevoinţa noastră are preţ înaintea lui Dumnezeu: în cumpăna Lui sunt cântărite şi neputinţa noastră, şi mijloacele noastre şi împrejurările, şi înseşi vremurile.

Un oarecare Părinte mare a avut următoarea vedenie: viaţa pământească a oamenilor i s-a înfăţişat ca o mare. El a văzut cum nevoitorilor din primele vremuri ale monahismului li s-au dat aripi de foc, şi ei au trecut ca fulgerul peste marea patimilor. Nevoitorilor din vremurile de pe urmă nu li s-au dat aripi: ei au început să plângă pe malul mării. Atunci li s-au dăruit aripi, dar nu de foc, ci unele mai slabe: ei au plecat în zbor peste mare. Pe drum, din pricina slăbiciunii aripilor, se cufundau deseori în mare; ridicându-se cu greutate din ea, porneau mai departe, până când, în cele din urmă, după multe strădanii şi restrişti, au reuşit să treacă marea. Citeşte în continuare »

Cum au stricat oamenii, din pricina plăcerilor trupului, toate rânduielile dumnezeieşti, toate rânduielile zidirii!

Îngrozitor, neînchipuit de stricată e firea omenească cu păcatele de tot felul, despre care şi a vorbi ţi se face ruşine, şi te doare, şi te înspăimântă. Noi, preoţii, duhovnicii, ştim acest lucru mai bine decât oricine, mai ales aceia dintre noi care prin apropierea şi blândeţea lor duhovnicească şi împreună-pătimirea lor faţă de bolile duhovniceşti ale fiilor lor duhovniceşti au meritat încrederea acestora.

O, ce bolnavi sunt cu păcatele aceste suflete simple, sincere de păcătoşi şi de păcătoase şi câtă nevoie au de împreună-pătimirea noastră, de sfat, de tămăduire şi de milostivirea lui Dumnezeu! Citeşte în continuare »

Vai de noi de ne va afla Dumnezeu împovărați cu grijile și întristările acestei vieți

Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt. Citeşte în continuare »

Trufia este cugetul înfumurat al omului neânsemnat, care socotește despre sine că este mare și important. Cel trufaș are o părere foarte bună despre sine, gândește disprețuitor și socotește că, ignorându-le pe toate, este înțelept; face paradă de cumpătare, în timp ce el este nechibzuit; are impresia că este cine­va, deși este un nimeni; se amăgește cu fapte care sunt fără de nici o valoare. Cu toate că este rău, gândește despre sine că este bun: nu-și măsoară faptele, apreciindu-le după măsura comună, ci dupa masura îngâmfării sale.

Cei vechi socoteau că această patimă este prin firea ei necurată și au definit-o ca fiind un obstacol în calea bunăstării, deoarece omul care socoteș­te despre sine că este mare nu poate accepta să fie îndreptat. Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR