Arhiva pentru categoria: ‘Sfinţi Părinţi’

Că se cade ca mai înainte de toate să punem rugăciunea:

Toata fapta, iubitule, şi tot cuvîntul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este îndreptar al bunei credinţe şi al faptei bune. Că pentru aceasta S-a şi întrupat, zugrăvindu-ne nouă buna credinţă şi fapta bună ca într-o icoană, ca privind după putinţă fiecarele şi fiecarea, să rîvnim Chipului celui dintîi. Că pentru aceasta poartă trupul nostru, ca şi noi să urmăm petrecerea Lui, pe cît este cu putinţă. Tu, dar, cînd vei auzi vreun cuvînt sau o faptă a Lui, să auzi nu simplu, fieştecum şi cum s-ar fi întîmplat, ci intră în lăuntru întru adîncul privirilor; fă-te părtaş celor ce s-au dat prin învăţătură cu taină. Citeşte în continuare »

Sf. Neofit Zăvorâtul

 Și cum, zice, putem trăi, disprețuind viața și lucrurile ei?

Auzi-L pe Domnul zicând: „Pentru aceea vă spun vouă” (Care aceea? Aceea, adică acea întrebare pe care de mai înainte știu că mulți se întreabă, că adică, cum putem trăi fără să ne lipim de un domn, de mamona vieții acesteia) Pentru aceea zic vouă: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca și ce veți bea, nici cu ce vă veți îmbrăca trupul. Oare nu este sufletul vostru mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” Da, mai mult este sufletul decât hrana și încă atât de mult încât nici lumea toată nu este vrednică de un singur suflet, fiindcă lumea este trecătoare și vremelnică, iar sufletul, nemuritor. Și fiecare a primit un suflet, iar cel ce îl pierde din pricina răutății faptelor sale nu va mai găsi alt suflet niciodată, dar lumea, cu harul lui Dumnezeu, este plină de foarte multe mâncăruri. Citeşte în continuare »

Cea mai scurtă cale către rai  – Nu judeca şi nu vei fi judecat ! 

Un om îndrăgostit de flori se plimba cândva pe o pajişte  cu multe flori înflorite.Deodată, printre multe flori obişnuite, a văzut strălucind în lumina soarelui, o floare înaltă şi minunată, care i s-a părut a fi o varietate de crin. S-a îndreptat către floare şi, cu bucurie, a cules-o.Cu ea şi-a înfrumuseţat buchetul ce îl avea.Cînd s-a întors în camera sa, aşezând florile într-o vază cu apă, şi-a dat seama că din buchet vine un miros greu şi neplăcut. S-a minunat de acest miros şi, nu după multă vreme a descoperit că pricina era chiar splendida floare .A întrebat un cunoscut ce fel de floare era aceea şi a aflat că floare nu numai că avea un miros neplăcut , dar era şi otrăvitoare. Se înţelege că, pe dată,a îndepărtat-o din vaza cu flori, în ciuda frumuseţii ei înşelătoare. Citeşte în continuare »

Sfinţi străromâni şi români trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt următorii:Citeşte în continuare »

Părinții trebuie să-i ajute cu discernământ pe copii să se apropie de Hristos și să trăiască de când sunt mici înaltele bucurii duhovnicești. Când încep să meargă la școală trebuie, încet-încet, să-i învețe să citească vreo carte duhovnicească și să-i ajute să trăiască duhovnicește. Atunci vor deveni îngerași și cu rugăciunea lor vor avea multă îndrăzneală către Dumnezeu. Asemenea copii sunt capital duhovnicesc pentru familiile lor[7] Virtutea discernământului – după Sfinții Părinți ai Bisericii noastre – este fiica smereniei. Doar omul smerit poate să aibă dreaptă socoteală pentru că, pe de o parte, cu smerenia lui atrage Harul Duhului Sfânt care îl luminează în căile lui, iar pe de altă parte, cel smerit nu are prejudecăţi, nici atașament în acțiunile lui și, astfel, primește cu încredere voia dumnezeiască, precum respectă absolut şi libertatea persoanei celuilalt, chiar și dacă celălalt este micul său copil. Citeşte în continuare »

Sunt un Dumnezeu zelos… (Ieşirea 20, 5). „Nu voi da nimănui slava Mea” (Isaia 42, 8).  Aceste cuvinte ale Domnului slavei devin o rea­litate atunci când slava lui Dumnezeu, care lucrează în mine prin Sfintele Daruri, o atribui, în sinea mea, altcuiva, sau la altceva, neaducându-I Lui re­cunoştinţă, din toată inima. Atunci devine Domnul zelos pe slava Tainelor Sale, întotdeauna minunate, dătătoare de viaţă. Şi atunci sufletul meu va fi pedepsit prin dreapta Sa Judecată, cu toiag părintesc. Citeşte în continuare »

Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului. Citeşte în continuare »

Unii părinți credincioși încearcă să-și ajute copiii să devină buni nu pentru că îi preocupă mântuirea sufletelor acestora, ci numai pentru că vor să aibă copii buni. Adică îi supără mai mult ce va spune lumea despre copiii lor, decât faptul că ar putea merge în iad. Și atunci, cum să ajute Dumnezeu?[8] Și continuă Gheronda –liber duhovnicește și cu dreaptă socoteală – zicând: scopul nu este să meargă copiii cu sila la biserică, ci să iubească biserica. Să nu facă binele cu sila, ci să-l simtă ca necesitate… Astfel cresc cu evlavie și cu îndoită sănătate, fără răni sufletești. Dacă părinții îl silesc pe copil din frică de Dumnezeu, atunci și Dumnezeu ajută și copilul se folosește. Dacă o fac însă din egoism, atunci Dumnezeu nu ajută. De multe ori copiii se chinuiesc din pricina mândriei părinților[9]. Dragostea exagerată și fără discernământ a părinților, pentru că are înlăuntru egoism și lipsă de încredere în Dumnezeu, face mult rău copiilor deoarece falsifică educația corectă și vatămă în loc să fie de folos. Când a fost întrebat Stareţul despre aceasta, dacă mama, din dragoste exagerată, poate chiar să-și vatăme copilul, a răspuns: desigur că poate, spre exemplu, o mamă vede copilașul că se îngreunează să meargă și spune «ce păcat, sărmanul, nu poate să meargă!» și-l ia în brațe în loc să să-l țină puțin de mânuță; cum va învăța copilul să meargă singur? Desigur că din dragoste face aceasta, dar îl păgubește cu prea multa ei grijă. Dragostea are nevoie de frână cu discernământ. Dragostea adevărată nu caută ale sale, nu are înlăuntru ale noastre, ci are cumpătare… Mulți cred că-și iubesc copiii, dar, prin modul în care se poartă, îi distrug. Când o mamă – să presupunem – din dragoste exagerată își sărută copilul și-i spune «în lume nu există asemenea copil ca al meu!», atunci îi cultivă mândria și încrederea de sine bolnăvicioasă. Apoi copilul nu ascultă de părinți deoarece crede că le știe pe toate [10]. Citeşte în continuare »

Atunci când vă simţiţi ispitit de păcat, gândiţi-vă îndată că păcatul îl mânie mult pe Domnul, Care urăşte fărădelegea. „Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înţelegeţi mai bine aceasta, închipuiţi-vă un tată drept, sever, care îşi iubeşte familia, care caută prin toate mijloacele să-şi crească copiii cinstiţi şi cu deprinderi alese şi care doreşte să le răsplătească buna purtare cu bogăţiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, şi care, cu toate acestea, îşi dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moştenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbeşte spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă – luaţi aminte – moarte pentru suflet (Iacov 1, 5 şi celelalte), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigaşi de oameni şi, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriţi-vă, din toată inima, de tot păcatul.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău nu fiindcă e în firea lui să fie aşa, ci fiindcă diavolul s-a stră­duit din răsputeri să-1 facă aşa. Observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi-i şi pe alţii atunci când devin irascibili şi răi, când voi înşivă şi ei aţi fi fost în stare să faceţi una cu pământul pe cineva care vă duşmăneşte în mod real sau nu­mai vi s-a părut că o face. Citeşte în continuare »

Aşa cum mama îşi învaţă copilul să meargă, ne învaţă şi Domnul să credem în El cu credinţă vie. Mama îşi pune copilul pe picioare, îl lasă să stea aşa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică să facă primii paşi, până când se hotărăşte să păşească şi cade. întocmai ca o mamă, Domnul îl învaţă pe creştin să creadă în El, credinţa fiind ca şi mersul (credinţa – cale duhovnicească). Citeşte în continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea şi după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice. Iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veşnicului Dumnezeu şi cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinţei, unuia înţeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Romani 14, 25-27)

Obiceiul lui Pavel este ca sfaturile sale să le încheie totdeauna cu rugăciuni şi doxologu, căci cunoştea el foarte bine că nu puţină importanţă aveau acestea. Obişnuia de a face aşa din pricina iubirii lui celei părinteşti pe care o avea către discipoli şi din marea lui evlavie. Pentru că, într-adevăr, dascălul cel iubitor de copii şi iubitor de Dumnezeu nu se mărgineşte numai de a învăţa cuvântul, ci şi prin rugăciunile sale el aduce în sprijinul discipolilor puternicul ajutor al lui Dumnezeu. Iată legătura şi continuitatea ideii dintre aceste trei versete: „Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea… slavă în vecii vecilor. Amin!”. Citeşte în continuare »

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Intreit Sfinte, revarsa asupra noastra si in noi iubirea Ta negraita si vesnica. Fa-ne sa ne impartasim de iubirea Ta dumnezeiasca, Cel ce esti binecuvantat in veci. Amin.

„Dumnezeu este capatul tuturor aspiratiilor mele. E desavarsirea insasi. E Persoana in comuniune in deplinatatea Ei: Ea nu se poate bucura decat in comuniune, iar aceasta cere Trei Persoane. In definitiv suntem trei, totdeauna trei. Chiar daca suntem intr-un numar mai mare, toti ceilalti sunt cel de-al treilea – ‘ei’. Vedem aceasta in folosirea celor trei pronume personale: ‘eu, tu, el’. Daca noi doi nu iubim pe un al treilea, iubirea noastra in Dumnezeu nu este desavarsita. Aceasta excludere a celui de-al treilea intineaza legatura noastra. Ma dezinteresez de celalalt, vorbesc rau de el. Iar apoi, cand ‘el’ devine ‘tu’ si ‘tu’ devii ‘el’, eu voi vorbi despre tine asa cum nu se cuvine… Iubirea in doi poate fi pe deplin generoasa numai daca este intoarsa spre un al treilea“. Citeşte în continuare »

„Axioma potrivit căreia Europa se sfârşeşte acolo unde începe Ortodoxia constituie un exemplu perfect al lozincii care poate să atragă masele, dar nu are nicio legătură cu adevărul ştiinţific. În primul rând, ea pune în legătură două noţiuni diferite: conceptul geografic de Europa şi înţelesul duhovnicesc al Ortodoxiei, astfel încât stabileşte limite geografice cu ajutorul unei noţiuni menite nu să desemneze spaţii geografice, ci convingeri religioase. Concluzia potrivit căreia hotarele continentului european ar fi determinate de zona teritorială în care nu este mărturisită Ortodoxia are, într-adevăr, o mare originalitate. Logic, atrage după sine ideea inacceptabilă că Europa va înceta să existe, dacă popoarele acesteia ar deveni ortodoxe. Teoria în cauză poate sugera că moştenirea culturală a Europei este incompatibilă cu moştenirea culturală a Bisericii Ortodoxe şi poate induce ideea potrivit căreia conducerea politică a Europei încetează acolo unde începe preponderenţa spirituală a Bisericii Ortodoxe. Aşa funcţionează caracterul convenţional al teoremei comentate şi în aceeaşi măsură devine evident scopul urmărit prin susţinerea ei.”

(Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic) Citeşte în continuare »

„Aş zice că nu atât ideea unirii Bisericilor este ceea ce poate să câştige spiritele orientale, cât ideea realizării unei atmosfere de bună înţelegere şi dragoste, pregătitoare pentru acţiunea Duhului Sfânt, care va fi adevăratul autor al unirii.”

(Diac. Georgios Ţebnikov)

„A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă ortodoxă. Şi este mai bine să ne războim atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”

(Sf. Maxim Mărturisitorul) Citeşte în continuare »

În general, copiilor le place să participe la slujbele Bisericii şi această atracţie instinctivă pentru şi în interesul slujbelor este fundaţia pe care noi ar trebui să construim educaţia copiilor noştri. Când părinţii se îngrijorează deoarece copiii lor vor obosi din cauza slujbelor lungi şi le pare rău pentru ei, exprimă, de fapt, subconştient, preocuparea lor nu pentru copii, ci pentru ei înşişi. Copiii pătrund mai uşor decât adulţii în lumea ritualului, a simbolismului liturgic. Citeşte în continuare »

„Arta creştină ortodoxă a încercat prin toate formele ei – icoană, imnografie, arhitectură – să exprime acest adevăr fundamental al chipului îndumnezeit al lumii. Biserica, în ansamblul ei, este chipul îndumnezeit al lumii, este lumea atât cât participă ea la dumnezeire. Se înţelege că, în efortul ei de a ilustra sau a exprima faţa dumnezeiască a sa, Biserica persistă asupra caracterului neschimbător al dumnezeirii, schimbarea ţinând de inerţia lumescului. Au existat şi există schimbări şi înnoiri în Biserica Ortodoxă, dar ele au fost subordonate nevoii de a face evidentă perenitatea, neschimbabilitatea, veşnicia, nestricăciunea. Niciodată Biserica Ortodoxă nu se va afla în zona de vârf a schimbărilor cotidiene, ci undeva în urmă. Chiar dacă unele dintre elementele noi aduse de evoluţia lumii vor fi adoptate, aceasta se va întâmpla când respectivele elemente nu vor mai fi noi. Sper să mă fi făcut înţeles. Biserica susţine setea omului după noutatea absolută, pe care o reprezintă îndumnezeirea. Orice altă noutate, care se alimentează exclusiv din resursele lumii create, este relativă şi în ultimă instanţă nesatisfăcătoare pentru aspiraţia legitimă a omului către absolut. Biserica se străduieşte să-l scoată pe om din inerţia acestei lumi în care schimbarea constituie un cerc vicios şi să-l lanseze pe traiectoria lumii neschimbătoare.”

(Pr. Prof. Dr. Constantin Coman) Citeşte în continuare »

„Aici, în ciocnirea dintre papism şi isihasm, politica şi teologia, inextricabil legate într-o reţea complexă de evenimente istorice, au provocat extraordinarul impas în ceea ce azi numim «deosebiri de doctrină ireconciliabile» (Jaroslav Pelican) care se află în centrul relaţiilor dintre ortodocşi şi romano-catolici în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea.”

(Arhiepiscop Chrysostomos) Citeşte în continuare »

„A atribui episcopului Romei mai mult decât se poate acorda în dogma creştină unui om, a-l numi mai mult decât poate fi numit un om şi a-l cinsti cu gesturi cu care se cinsteşte nu un om şi cu care n-a fost de fapt cinstit nici un om, nici chiar un sfânt, înseamnă a-l diviniza şi a-l face obiect de cult. Dacă papa ar fi măcar un sfânt, i s-ar cuveni, fireşte, un respect deosebit, deşi sfinţii se venerează cultic după moarte. Dar papa nu este un om sfânt, nu este încă declarat sfânt. Teologia romano-catolică admite deocamdată chiar că, din punct de vedere moral, papa este un om ca noi toţi şi că poate păcătui. El este totuşi divinizat şi ca şi adorat. Formularea dogmatică a acestei concepţii şi a acestei atitudini, cu lung trecut, nu este încă făcută oficial, dar ideea există, există şi o anumită practică, şi întemeierea ei nu va fi lucru prea greu; dimpotrivă, va putea fi mai uşor decât dogmatizarea infailibilităţii de la 1870. După prerogativa divină, care este infailibilitatea, se vor putea acorda papei şi alte titluri şi drepturi divine, cuvenite urmaşului lui Petru, «vicarul lui Hristos», reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Cuvintele din Psalmul 81, 6 («Eu am zis: sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fiii Celui Preaînalt!») şi de la Ioan 10, 34 («Nu e scris în legea voastră că Eu am zis că dumnezei sunteţi?») nu pot justifica nicidecum dumnezeirea papei.”

(Prof. Dr. Teodor M. Popescu) Citeşte în continuare »

„Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui de pe moneda regală, în felul acesta o falsifică în întregime; la fel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimba oricât de puţin din ea, o vatămă pe toată. Căci dacă dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi! Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă!”

(Sf. Ioan Gură de Aur)

„Dacă episcopul sau preotul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi!”

(Sf. Ioan Gură de Aur) Citeşte în continuare »

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR