Arhiva pentru categoria: ‘Strangeti faramiturile’

11. Dumnezeu dă pâine celor flămânzi indiferent dacă gura flămândă Îi mulţumeşte sau Îl înjură.
Dumnezeu îi izbăveşte pe cei robiţi ori de câte lanţuri şi depărtări ar fi ei ţinuţi…
Căci El e nespus de bun. Şi la fel de puternic.

12. Dumnezeu deschide ochii orbilor, oricât de puternic ar fi ei lipiţi sau legaţi…
Dumnezeu îi îndreaptă pe cei încovoiaţi, oricât de lung timp au umblat ei astfel
şi sub orice apăsare şi robie s ar fi urâţit ei. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la adunarea de la Reşiţa – 1974

Citesc câteva versete din Evanghelia de la Marcu, capitolul 8, începând cu versetul 22: „Au venit la Betsaida; au adus la Iisus un orb şi L-au rugat să Se atingă de El. Iisus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”. El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci”. Iisus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit. Atunci Iisus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat”. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de la Săucani – octombrie 1981

Îi mulţumim Domnului că a avut milă de noi. Îi mulţumim că acum ne găsim împreună la picioarele Lui. Din locurile pustii şi depărtate în care fiecare trăiam singuratici şi pierduţi, nu ne-am cunoscut şi nu ne-am fi cunoscut niciodată unii cu alţii dacă Domnul nu ne-ar fi căutat şi pe noi, cum a trecut – cum spune în Evanghelia despre care s-a vorbit astăzi – peste Marea Galileii, în ţinutul celălalt, al gadarenilor, să găsească un nenorocit.

Cât a făcut Domnul pentru noi! Numai fiecare dintre noi, gândindu-ne la trecutul nostru, ştim unde ne-a găsit pe fiecare dintre noi Domnul şi prin câte slăbiciuni şi prin câte necazuri, şi prin câte păcate zăceam noi şi am robit noi, şi ne-am prăbuşit noi, şi am suferit noi, şi ne-am ridicat noi. Până a venit El şi ne‑a salvat pe fiecare. Acum suntem cu toţii aici. Îl binecuvântăm pe Domnul şi ne rugăm Domnului să ne ţină mereu lângă El. Stând lângă El, ne trimite înapoi la ai noştri, să le spunem fiecăruia dintre ei ce ne-a făcut nouă Domnul şi cum a avut milă de noi. Citeşte în continuare »

O întâmplare adevărată descrisă de fratele Traian Dorz

Am să vă povestesc o întâmplare adevărată, spusă de un frate care a văzut cu ochii lui aceasta.

„Eram întâmplător – spune fratele – în ziua aceea de Crăciunul trecut într‑un oraş mare şi treceam pe lângă uşa unei mari şi lăudate adunări, pline de predicatori vestiţi, care avea un cor mare, o orchestră mare cum nu prea sunt altele. În faţa adunării aceleia erau parcate zeci de maşini personale cu care veniseră cei ce cântau şi predicau acum în adunarea aceea foarte lăudată şi mare. Eu aşteptam pe cineva care trebuia să iasă şi, pentru a nu încurca ieşirea, trecusem de cealaltă parte a străzii şi mă uitam, că trebuia să iasă şi trebuia să-l văd pe cel care va ieşi. Citeşte în continuare »

Vorbirea fratelui Câmpeanu (Ogruţ)
la nunta de la Ciula – mai 1981

Slăvit să fie Domnul!

Câteva cuvinte din Cuvântul lui Dumnezeu, prin care am vrea să putem înţelege planul chemării lui Dumnezeu… Planul acela pe care l-a întocmit din veşnicie pentru noi, care suntem aici şi [cărora] ne-a făcut şi nouă parte el.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care ne poartă întotdeauna în carul Lui de biruinţă în Hristos Iisus, Domnul nostru. Şi Care a răspândit prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.

Într-adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos. O mireasmă! Pentru cei ce sunt pe calea mântuirii şi pentru cei ce sunt pe calea pierzării! Citeşte în continuare »


din cuvântul fratelui Traian Dorz
trimis pentru nunta de la Milcov – 26 octombrie 1980

Rugăciunea este cea mai mare putere în lupta contra păcatului dinlăuntru şi împotriva nenorocirilor din afară. Rugăciunea deci, a celor doi împreună, este paznicul curăţiei căminului lor şi lumina creşterii copiilor lor sfinţi. Când e bine să se facă rugăciunea? În orice vreme, dar mai ales când se roagă şi celălalt, când se roagă şi ceilalţi. Rugăciunea [făcută] singur e o putere; dar împreună, creşte pe măsura numărului celor cu care te rogi. „Rugaţi-vă neîncetat”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce binecuvântare este acolo, când eşti împreună cu fraţii la rugăciune! Fiindcă chiar dacă spui numai „Amin”, tot ceea ce s-a spus în rugă­ciu­ne este ca şi cum ai fi spus şi tu. Dumnezeu este totdeauna acolo unde fraţii se roagă şi răspunde totdeauna cu bucurie şi cu belşug de binecuvântări la rugăciunea făcută de către toţi împreună cu dragoste, cu smerenie, cu căldură cu ascultare, cu credinţă. Citeşte în continuare »

din cuvântul fratelui Traian Dorz
trimis pentru nunta de la Iveşti – 2 mai 1982

Domnul a avut milă de Petru şi de Toma, fiindcă ei s-au întors iarăşi între fraţi, cu pocăinţă şi cu lacrimi. Dar Iuda s-a pierdut pe veci, fiindcă el n-a mai avut nici pocăinţă, nici lacrimi, nici întoarcerea între fraţi după ce căzuse în ispită şi în păcat.

Printre toate învăţăturile de astăzi pe care le-aţi auzit şi le veţi mai auzi, să nu uităm nici unii înştiinţările Domnului din acest loc al Sfintei Scripturi. Că El este cu noi numai când suntem în unitatea şi în dragostea smerită şi ascultătoare de El şi de fraţi; între acei între care am venit la chemarea Domnului şi la punerea legământului nostru cu Domnul. Oricine a început să se despartă de fraţi şi să umble printre alţii, prin alte locuri şi printre alţi oameni, să stea de vorbă cu alţii şi să caute alte case decât cele ale fraţilor, ajunge un trădător şi un lepădat, un căzut din credinţă şi un îndoielnic. Această stare este ducătoare totdeauna la osândă, dacă Domnul şi pocăinţa nu intervin ca să-l întoarcă pe cel care a apucat aşa din nou între fraţi. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi.

Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.

Vom citi din Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 10, începând cu versetul 17, deşi mâine se citeşte capitolul 18 din Evanghelia de la Luca. E acelaşi lucru însă aici e ceva mai aproape de înţelegerea şi de starea noastră descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu: Citeşte în continuare »

din cuvântul fr. Traian Dorz
de la adunarea de sfat frăţesc de la Comăneşti – august 1988

Bogatul, tânărul din Evanghelie, din trecut, a zis: „Doamne, ce bine să fac ca să moştenesc împărăţia cerurilor?”. Mântuitorul i-a spus: „Binele este unul singur. Binele este cel din faţa ta. Primeşte-l pe el, ascultă-l şi-l urmează; şi vei intra în viaţa veşnică. Dar ca să fii desăvârşit, vinde-ţi tot ce ai, împarte la săraci şi vino şi Mă urmează. Şi vei avea o moştenire cerească”.

Uite, trebuie să vindem noi ceva pentru Împărăţia cerească. Să vindem păhărelul, să vindem lăcomia, să vindem bârfirea, să vindem tot ceea ce este o zestre vinovată, care ne împiedică să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.

Împărăţia lui Dumnezeu se câştigă cu năvală. Marii oameni ai lui Dumnezeu cât au dat pentru ea! Şi-au lepădat averile, şi-au lepădat viaţa, şi-au lepădat tot… şi libertatea, ca să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. Noi să nu lepădăm? Noi să nu cheltuim? Noi să nu renunţăm? Noi să nu jertfim nimic? Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Martin Bugărin (Beiuş)
la nunta de la Timişoara – 29 august 1982

La Domnul Iisus vin doi tineri:

fiul cel lunatic adus de tatăl său pentru că rău îl chinuia duhul cel rău(Mt 17, 14-21);

şi tânărul bogat (Mt 19, 16-26). El vine singur, nu este adus de nimeni.

E frumos, e bine că amândoi aceşti tineri au venit la Domnul Iisus. E bine că s-au întâlnit cu Dumnezeu amândoi.

Dar priviţi la întoarcerea lor, căci nu se întorc la fel de mulţumiţi, nu se întorc amândoi binecuvântaţi.

Fiul cel lunatic, care e adus de tatăl său, se întoarce acasă mântuit, vindecat, izbăvit de duhul cel rău.

Dar tânărul bogat se întoarce întristat acasă, pentru că el nu putea să asculte ce îi cerea Domnul.

Dacă tânărul lunatic a avut nişte părinţi credincioşi şi buni care să-l ia şi să îl ducă la Mântuitorul… pentru credinţa acestor părinţi, pentru jertfa şi osteneala, şi rugămintea acelui tată bun, Domnul Iisus îl vindecă. Tatăl acesta se întoarce acasă fericit, pentru că copilul lui este vindecat. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Lupeni

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă mare în care toată lumea să poată vedea. Biblia aceasta este Cartea Vieţii. De ce Cartea Vieţii? Pentru că toată via­ţa de pe pământ e oglindită aici. Toată istoria omenirii şi din trecut, şi din prezent, şi din viitor e scrisă aici. Şi nu numai istoria omenii întregi, ci istoria fiecărei generaţii şi a fiecărui popor, şi istoria fiecăruia dintre noi. Aici sunt cuprinse toate părţile fiinţei noastre: şi partea cuvântului, şi partea gândurilor, şi partea simţirilor. Cuvântul lui Dumnezeu, [se] spune, e ca o sabie cu două tăişuri, care pătrunde şi desparte gândurile de simţiri, sufletul şi duhul omului. Până acolo, adică în fundul inimii, vrea El să cureţe. Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Arad

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Părintele amintea undeva despre o întâmplare. De fapt, aceste lucruri s-au petrecut la Oradea, înainte de război. Acolo Oastea Domnului avea atunci şapte adunări, în şapte părţi ale oraşului. Toţii fraţii întreţineau cu banii lor o cantină în care se hrăneau cu mâncare caldă, de două ori pe zi, o sută cincizeci de săraci, din noiembrie până în martie. În zilele cele mai grele. Pe bani adunaţi de fraţi se strângeau atunci lemne pentru cei lipsiţi, haine pentru orfani şi aşa mai departe. Când fraţii s-au dus la una dintre doamnele care aveau mari proprietăţi la Oradea şi i-au cerut, pentru cantina săracilor, să dea şi ea ceva – pentru că din ajutoarele pe care le dădeau fraţii se întreţinea cantina pentru cei o sută cincizeci de săraci –, doamna aceea care nu dăduse niciodată nimic i-a zis servitorului: „Du-te, Ioane, şi dă-le putina aia cu brânză stricată din pivniţă, că şi-aşa n-o mai folosim”. Şi a dat doamna aceea bogată, cu magazia şi cu pivniţa pline de bunătăţi, numai o putină cu brânză stricată pentru cantina săracilor. Citeşte în continuare »

Adunarea Oastei Domnului din Lonea

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)

Mulţumim Domnului pentru aceste mari lucruri care cuprind taine de mare har şi de mare înţeles sufletesc pentru noi. Am străbătut, în drumul acesta, regiunile de unde am plecat până unde am venit. Ce har de la Dumnezeu, când vezi ogoarele, grădinile lucrate frumos şi promiţând un rod binecuvântat! Pretutindeni am văzut oameni lucrând: la sapă, la coasă, la strâns, la plivit. Şi am zis: „Ce minunată este hărnicia trupească ce – prin grija pe care o avem de bogăţia noastră şi chiar şi de munca noastră cea trupească – asigură existenţa noastră cea trupească”. Dar, pe lângă grădinile acestea şi pe lângă ogoarele pe care le muncim aşa de frumos şi de la care, prin harul lui Dumnezeu, aşteptăm rod binecuvântat care să ne întreţină viaţa şi traiul nostru şi al copiilor noştri încă un an, pe lângă aceasta, am gândit: „Fiecare dintre noi avem şi un ogor duhovnicesc. Avem şi o grădină duhovnicească”. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985(?)
 

 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

E o sărbătoare cu totul deosebită pentru noi toţi în această zi aleasă şi rânduită de Domnul pentru evenimentul fericit la care am ajuns, prin harul lui Dumnezeu, să ne bucurăm în această seară.

Pentru a însemna bine în inimile noastre şi în amintirea noastră momentul acesta, să citim ceva din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu asupra căruia se cuvine să medităm cu toţii, pentru că suntem într-o împrejurare şi într-un timp deosebite, din care şi prin care Dumnezeu vrea să trezească în inimile noastre nişte adevăruri foarte însemnate la care fiecare să medităm. Aş dori să citesc ceva din Psalmul 139, de la versetul 1 până la versetul 18. E un imn de slavă către Dumnezeu şi e un adevăr atât de adânc cuprinzător de lucruri însemnate şi de meditaţie pentru fiecare dintre noi. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fericitul prilej pe care ni l-a dat. Mulţumim Domnului că ne-a ajutat să ne întâlnim şi să ne vedem unii cu alţii, căci mulţi nu ne-am văzut niciodată şi, cine ştie… poate că nu ne vom mai vedea niciodată pe pământ. Dar avem o ţintă: Ierusalimul ceresc. Şi, aşa cum samariteanul milostiv s-a suit spre Ierusalim şi i-a ajutat pe cei căzuţi, şi noi să urcăm mereu spre Ierusalimul ceresc şi să fim gata să-i ajutăm pe cei care, în jurul nostru, sunt mai slabi şi au căzut în tot felul de ispite, în tot felul de păcate, în tot felul de slăbiciuni. Să-L rugăm pe Domnul să ne dea şi nouă dragoste de cei căzuţi, milă de cei căzuţi. De cei căzuţi în păcate, de cei căzuţi în sărăcie, de cei căzuţi în boli, de cei căzuţi în necazuri, de cei căzuţi din credinţă, de cei căzuţi din tot ceea ce poate fi bun în tot ceea ce poate fi rău. Să ne ajute Domnul să avem milă. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Fraţii mei scumpi! Să ne oprim la acest cuvânt: unde-s fraţii noştri? Nu-s! Să-i căutăm. Să mergem după ei. Căci aceasta este misiunea momentului nostru de faţă. Aceasta este datoria noastră: să nu fim reci, nepăsători, indiferenţi ca odinioară Cain, ci să ne pese de sufletul fratelui nostru şi al surorii noastre şi să mergem în căutarea lor cu făclia credinţei aprinsă, cu lumina Evangheliei. Şi să-i întoarcem înapoi, să-i aducem din nou la staulul dragostei Lui. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

Mi-am adus aminte – cum ar trebui să ne aducem noi aminte totdeauna – despre Domnul Iisus Hristos. Unde suntem noi în mijlocul chemărilor ispititoare, în mijlocul veacului ispititor, în mijlocul lumii ispititoare, în mijlocul acestei vieţi care e plină de chemări spre ispite şi spre păcat, ar trebui să ne aducem aminte de mâinile însângerate, de fruntea însângerată de care am fost noi răscumpăraţi. De Crucea însângerată prin care a fost plătit păcatul nostru, prin care au fost spălate nelegiuirile noastre, prin care a fost plătită datoria noastră şi prin care am scăpat noi de osânda pierzării care pe noi ne aştepta şi în care zăceam. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – începutul anilor ’80

 

(…) Samariteanul milostiv să ne îmbrace din nou, să ne ridice şi să ne înalţe iarăşi spre starea din care am căzut, spre Ierusalim. Aceasta n-o poate face decât acel care se ridică. El, Care S-a ridicat, şi ai Lui, care se suie spre Ierusalim. Numai acei oameni binecuvântaţi de Dumnezeu care caută şi se silesc să păşească pe urmele Domnului spre starea tot mai înaltă, tot mai sfântă, tot mai după voia lui Dumnezeu, prin credinţă, prin rugăciune, prin înfrânare, prin sfinţenie, prin toate roadele Duhului, numai aceia îi pot ajuta pe cei căzuţi în mijlocul păcatelor; pe cei dezbrăcaţi de haina neprihănirii, pe cei care sunt doborâţi şi zdrobiţi de toţi tâlharii aceştia de păcate: de răutate, de vicleşug, de mânie, de pizmă, de lăcomie, de beţie, de tot ceea ce este tâlhar-păcat, de tot ceea ce este ucigaş de suflete, de tot ce este nefericit şi de tot ce este nenorocit pentru fiecare dintre noi. Citeşte în continuare »

Vedeţi cât de minunat poartă de grijă Dumnezeu de Lucrarea aceasta! Aşa cum scrie în Psalmul 23, pe care l-am citit. Ce minunat spune cântăreţul Domnului în psalmul acesta: „Domnul este păstorul meu”… Ca şi cum numai al meu ar fi, aşa Se poartă cu mine. „El mă paşte”… parcă numai pe mine, „în păşunile cele mai verzi. Mă duce la apele cele mai de odihnă. Îmi întinde masa în faţa potrivnicilor mei. Îmi umple paharul, că dă peste el”. Parcă numai de mine Se ocupă Domnul, atât de multe binecuvântări îmi dă.

Aşa ar putea spune duhul, îngerul minunat al Lucrării Oastei. Câte minunate daruri dă Domnul acestui înger! Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR