Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Oricine-ai fi, nu cere ce nu ţi-e dat să ai,
oricine-ai fi, nu râde nefericitul strai.

Oricine-ai fi, nu stinge lumina nimănui,
oricine-ai fi, ajută-l pe orb în calea lui.

Oricine-ai fi, nu crede că-i veşnic locul tău,
oricine-ai fi, ajută-ţi aproapele la rău.

Oricine-ai fi, nu face ce-i crud şi necinstit,
oricine-ai fi, să-l aperi pe cel năpăstuit.

Oricine-ai fi, gândeşte smerit, privind în sus,
oricine-ai fi, respectă cuvântul ce l-ai spus.

Oricine-ai fi-ndrăzneşte când aperi ce e drept,
oricine-ai fi, ascultă-l pe omul înţelept.

Oricine-ai fi pe lume, tu nu-ţi uita nicicând
întâia ta chemare: fii om în primul rând!

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

Doamne, laudele mele
cât ar semăna-ntre ele
ca şi nişte stropi de rouă,
– totuşi fiecare-i nouă,
precum nouă-i fiecare
mângâiere şi-ndurare,
lacrimă şi bucurie
care mi le dai Tu mie!

Doamne, nouă-i orice seară
ce-n odihnă mă-nfăşoară,
nouă-i orice dimineaţă
luminată de-a Ta Faţă,
nouă-i orice zi-nsorită
peste munca mea rodită,
nouă-i orice bogăţie
care-ntruna Tu-mi creşti mie.

Doamne, laudele mele
de-ar fi cât un cer de stele,
de-ar fi cât un câmp de floare,
de-ar fi cât nisip la mare,
de-ar fi câtă iarbă moale,
de-ar fi câtă frunză-n vale
– n-ar ajunge-n veşnicie
pentru câte-mi dai Tu mie.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Cu fiecare noapte murim câte puţin,
cu noaptea cea din urmă ajungem morţi deplin.

Ca-ntr-un sicriu ne-ntindem în orice aşternut,
grăbind spre cel din urmă, rămas necunoscut.

Cu orice somn pătrundem în locul tăinuit
pe care cel din urmă ni-l dă pecetluit.

Din orice drum întoarcem cu trupul tot mai stors,
doar drumul cel din urmă rămâne neîntors. Citeşte în continuare »

Când cineva doreşte să facă neapărat un lucru, uşor poate găsi motiv ca să-l facă.
Chiar şi pentru ucideri şi pentru furturi,
pentru adultere şi pentru avorturi,
fiinţele care le fac găsesc destule motive să le poată face. Legal şi „justificat”.
Şi se găsesc şi pentru acestea legiuitori gata să le îndreptăţească.
Şi prooroci gata să le predice.
Şi avocaţi gata să le apere.
Căci cei care trebuie să le săvârşească au nevoie de un adăpost, ca să poată face aceste lucruri, crud sau liniştit,
aşa cum se pot săvârşi numai crimele împotriva adevărului, crimele împotriva lui Hristos. Citeşte în continuare »

11. Dumnezeu dă pâine celor flămânzi indiferent dacă gura flămândă Îi mulţumeşte sau Îl înjură.
Dumnezeu îi izbăveşte pe cei robiţi ori de câte lanţuri şi depărtări ar fi ei ţinuţi…
Căci El e nespus de bun. Şi la fel de puternic.

12. Dumnezeu deschide ochii orbilor, oricât de puternic ar fi ei lipiţi sau legaţi…
Dumnezeu îi îndreaptă pe cei încovoiaţi, oricât de lung timp au umblat ei astfel
şi sub orice apăsare şi robie s ar fi urâţit ei. Citeşte în continuare »

15. Cât de slabă şi neputincioasă este firea noastră omenească!
Avem nevoie mereu şi mereu ca dovezile puterii şi ale iubirii lui Dumnezeu să se reînnoiască faţă de noi,
pentru ca în sufletele noastre, credinţa în El să se fixeze definitiv.
Şi să nu se mai clatine.

16. În faţa primejdiei de azi uităm izbăvirea lui Dumnezeu de ieri
şi de până ieri.
În faţa lipsei de acum, uităm îndestularea de până acum.
În faţa încercării acesteia, uităm minunile de pâ¬nă aici.
Şi suntem atât de adesea gata să ne îndoim, să ne înspăimântăm şi să ni se tulbure inima,
– ca şi cum niciodată n am fi văzut Puterea lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »


13. Binecuvântată fie Ziua când Faţa Ta iubită şi strălucitoare, Iisuse Doamne, va fi văzută de toţi ai Tăi, de pretutindeni şi pe totdeauna.

Ziua când, fericiţi toţi ai Tăi, mereu şi mereu, ne vom aţinti privirile umezite de iubire numai spre Chipul Tău Drag, de-a pururi pentru noi tot mai frumos şi tot mai iubit, nemaisăturaţi de harul acesta veşnic…

14. Binecuvântată să fie ziua din care nu vom mai avea nevoie de nici un luminător, pentru că Te vom avea pe veci în mijlocul nostru pe Tine, Iisuse, Strălucitul, Unicul, Fericitul Soare al tuturor iubirilor noastre.

15. Binecuvântată să fie ziua când orice greutate va fi luată de pe umerii noştri,
când grija oricărui lucru nu ne va mai împovăra,
când, osteniţi de atâta alergare prin ţinuturile acestea străine, primejdioase şi pustii, vom ajunge în sfârşit la odihna atât de dorită, lângă Tine şi lângă ai noştri, în casa noastră cea de aur.

Citeşte în continuare »

Ce ’nalt e zidul de păcate
ce te desparte de Hristos,
dar nu uita că Domnul poate
într-o clipită să-l dea jos.

     Vino la Iisus – cere-I lui Iisus
     Harul Lui de Sus
     şi-ntr-o clipă îţi va da, îţi va da
     izbăvirea Sa.

Ce grea e sarcina pe care
ţi-o poartă sufletul spre chin,
dar nu uita că Domnul are
putere să ţi-o ia deplin. Citeşte în continuare »

Minune şi tainăLa începutul lunii decembrie 1985, „Taină şi Minune“, albumul închinat Maicii Domnului, era încheiat în prima lui formă.

Duhul Domnului mi-a inspirat gândul să merg să prezint această lucrare omului ales al lui Dumnezeu, profesorul şi scriitorul cel mai erudit în ce priveşte învăţătura şi doctrina ortodoxă, părintele Dumitru Stăniloae de la Bucureşti. Acestei somităţi în ce priveşte problemele ortodoxiei, voi merge în primul rând să-i prezint această lucrare şi să-i cer prima părere asupra ei. Cu harul pe care ştiu că îl are de la Duhul Sfânt acest om al lui Dumnezeu şi al Bisericii şi cu vastele sale cunoştinţe pe care şi le-a acumulat în îndelunga sa viaţă şi prin uriaşa sa muncă, sunt încredinţat că va aprecia drept valoarea acestei lucrări. Şi îmi va da competente îndrumări pentru îndreptarea eventualelor lipsuri ale ei.

Dacă lucrarea va trece cu bine la examenul său, atunci voi îndrăzni să-i cer câteva cuvinte de apreciere şi recomandare pentru lucrarea aceasta, pentru a ni se înlesni deschiderea unui drum spre inimile mai-marilor Bisericii, în faţa cărora autoritatea acestui nume este de mult şi pe deplin – nu se poate să nu fie – în cea mai mare cinste. Citeşte în continuare »

1. Cine spune: „Am plătit destul, mai plătească şi altul”,
acela este un om netrebnic şi nevrednic înaintea lui Dumnezeu.
Pentru că El niciodată n a zis şi nu zice astfel faţă de noi.

2. Cine se reazemă numai pe ceea ce a plătit tatăl său sau fraţii săi, sau copilul său
– şi, mândrindu se cu acestea, nu mai caută el însuşi şi nu mai vrea să mai facă nimic pentru Dumnezeu,
dar se robeşte lumii şi firii pământeşti,
– acela se înşală şi se pierde singur, fără nici o sal-vare.

3. Familia acelui om se va mântui, dacă este într-adevăr credincioasă până la sfârşit,
– dar el se va pierde.
Se va mântui părintele său şi fratele său, şi soţul său, şi fiul său credincios,
– dar fiul sau fratele, sau soţul, sau părintele nevrednic şi nestatornic se va pierde.
Fiecare îşi va purta osânda (sau meritul) lui însuşi.
Neprihănirea celui neprihănit va fi (numai) peste el,
iar răutatea celui rău va fi (numai) peste el (Ezec 18, 20 24). Citeşte în continuare »

Din locul Tău slăvit în veci,
Cerescule Părinte,
spre ruga noastră să Te-apleci,
noi Te rugăm fierbinte;
spre Tine-al Tău umil popor
smerită rugă poartă,
ascultă, Doamne, glasul lor
şi iartă, Doamne, iartă…

a noastre multe slăbiciuni
şi multa neştiinţă
cu prea puţine rugăciuni
şi prea slabă credinţă;
– atâtea trebuinţe-avem
şi-atâtea mari păcate,
vezi starea grea-n care suntem
şi scapă-ne din toate.

Citeşte în continuare »

7. Binecuvântată să fie ziua aceea atât de mult dorită şi aşteptată…
Ziua când gardurile tuturor staulelor în care „cei plătiţi“ închid de veacuri oile Tale, Iisuse, departe de Tine, Păstorul lor Cel Bun.
Când gardurile acestea toate vor fi dărâmate şi nimicite pentru totdeauna dintre Tine şi oile Tale, dintre ele şi ele…
Iar ele cu Tine vor fi libere şi fericite în acelaşi staul, unul şi pe totdeauna.

8. Binecuvântată să fie Ziua şi grăbită venirea ei fericită când sufletele care tânjesc după Tine, Iisuse dorit şi Scump, sufletele care sufăr că nu Te pot vedea şi auzi
vor fi slobode din toate îngrădirile omeneşti şi vor veni la Tine libere şi pe deplin fericite, zburdând de veselă ce le va fi inima spre singurul Tău staul (Mal 4, 2).
O, Doamne Iisuse, adu această zi fericită cât mai curând! Citeşte în continuare »

Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“

Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.

Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original. Citeşte în continuare »


1. Oare noi nu putem face chiar nimic pentru Dumnezeu?
Nici să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune pentru cei ce aleargă în slujba Domnului şi a altora?
Nici să trăim, acolo unde suntem, o viaţă de curăţie, de înfrânare în mijlocul celor cu care vieţuim, ca, prin pilda noastră, să le dăm o bună mărturie despre credinţă şi să-i apropiem şi pe ei de Hristos?
Nici acestea nu le putem face?
Atunci suntem nişte leneşi şi nepăsători, vinovaţi osândei şi judecăţii Lui.

2. Mântuitorul nostru ne spune cu milă şi cu durere: „Mai am şi alte oi!…
Mi-e milă de ele, că sunt necăjite şi risipite (Mt 9, 36).
Hoţii le fură, le junghie şi le prăpădesc,
lupul le răpeşte şi le împrăştie,
tâlharii le robesc, le amăgesc, le dezbină, le exploatează şi le pierd…
şi pe acestea Eu trebuie să le aduc la staulul Meu.“
Veniţi să-L ajutăm şi noi pe Bunul Păstor să le aducă!

Citeşte în continuare »

La păcate şi la patimi loc în suflet le-ai făcut,
însă pentru Domnul Păcii pân’ acuma n-ai avut.

    Vino şi primeşte
    astăzi pe Hristos,
    El îţi dă răsplată
    raiul luminos.

Nu-L auzi mereu cum bate şi aşteaptă să-I descui?
– O, deschide-I şi primeşte-L, şi trăieşte voia Lui.

De-ai avea o lume-ntreagă, fără El nimic nu ai,
dar dacă-L primeşti pe Domnul, şi-n bordei trăieşti ca-n rai.

Fericit e numai cine Îl primeşte pe Hristos,
el frumos are prezentul, viitorul, mai frumos.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Fratele Moroz de la Volovăţ a fost luat de către miliţia din Calafindeşti fiindcă a fost găsit cercetând pe fraţi. Acolo a fost anchetat cu asprime şi supus la pedepse pentru această vină. În urmă i s-a dat drumul.

La puţin timp după aceasta, în 6 decembrie, de Sf. Nicolae, a fost găsit în adunarea fraţilor din Romaneşti, unde fusese chemat de nişte fraţi care îşi sărbătoreau ziua numelui lor.

Aproape de miezul nopţii a intrat în adunare un ofiţer de Securitate împreună cu un civil.

Civilul a arătat spre fratele Moroz şi i-a vorbit ceva în limba ucraineană.

După câteva cuvinte, ofiţerul i-a spus fratelui Moroz să se îmbrace şi să plece cu el. Fratele s-a îmbrăcat şi a plecat. Au ajuns în drum. Acolo era o sanie cu un cal, iar în sanie două femei. Era noapte. Ieşiră afară din sat. Acolo s‑au năpustit asupra fratelui, bătându-l atât ofiţerul, cât şi civilul. După aceea l‑au legat alăturea de cal, iar ei s-au suit în sanie şi au dat bici la cal, lovind când în animal, când în om. Citeşte în continuare »

Mare grijă trebuie să avem noi, ca să nu păcătuim niciodată şi să nu ne facem vinovaţi faţă de nimeni. Atunci putem privi liniştiţi în ochii tuturor oamenilor şi nu vom fi siliţi să ne ascundem cu ruşine sau cu frică niciodată, de nimeni. Nici de ochii oamenilor, nici de ochii Domnului, care ne văd în orice loc.
Ştiu asta din păţania mea cu ochii Sfântului Nicolae. Iată cum a fost:
După întâmplarea cu banii moşului, îmi era frică să intru în camera unde fusese cojocul din care i-am luat.
Odată, intrând cu bunica acolo, ea mi-a arătat sus pe perete icoana Sfântului Nicolae şi mi-a zis:

– Îl vezi tu pe Sfântul Nicolae? El te-a văzut când ai luat banii şi el te-a spus. Priveşte-l şi acum cum se uită la tine. Uită-te bine în ochii lui şi vezi.

M-am îngrozit… Ochii lui, pe care şi înainte i-am privit de multe ori şi i-am văzut plini de blândeţe şi de bunătate, ca şi ochii moşului, acum parcă erau vii şi se uitau la mine supăraţi şi mustrători. M-am ascuns după bunica şi n-am îndrăznit să mai ies, să mă vadă. Citeşte în continuare »

Câte minuni deschide-o zi
cu soare sau cu nor,
din câte părţi poţi tot privi
frumseţea tuturor!
Ce mii de glasuri poţi s-auzi
cum preamăresc mereu,
cu chip tăcut, cu ochii uzi
privind spre Dumnezeu…

Ce taine poate-ascunde-un cer
senin şi înstelat,
ce sfânt şi fericit mister
e-un câmp înmiresmat!
Când stai pe-un munte singurel
ori pe un ţărm de-ocean,
cum Dumnezeu te ’nalţă-n El
cu-al dragostei noian!

Ce-i oare-ascuns într-un sărut
de mamă ori de fiu,
ce-ai fost când nu erai născut
ori când vei fi-n sicriu,
ce spune-o lacrimă lucind,
ce tace-un dor nespus?
– O, câte taine se cuprind
cu sufletu-n Iisus!…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Iisus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică”.

Marele merit al ucenicilor Domnului Iisus a fost că ei au crezut în El atunci când nu crezuse încă nimeni.
Au ascultat de Cuvântul Său când încă nimeni nu ascultase.
Şi L-au urmat, părăsind totul pentru El şi slujindu-I cu tot sufletul şi puterea lor, încă de atunci de când şi cei mai apropiaţi ai Lui Îl dispreţuiau şi se ruşinau de El.

Când un prooroc ajunge desăvârşit,
când lumea întreagă începe să-l preţuiască, să-l admire, să vină la el cu grămada,
când numele şi faptele mari ale lui au ajuns să fie cunoscute de către toţi
– atunci nu-i mare lucru să fii printre slujitorii şi însoţitorii lui.
Mare lucru este să vezi strălucirea lui înainte de răsărit,
mare lucru este să vezi geniul lui înainte de a se impune,
mare lucru este să cunoşti dumnezeirea lui Iisus înainte de a veni pe norii cerului, cu slavă şi cu strălucire negrăită
şi chiar înainte de orice minune.
Căci după aceea orice ochi Îl va vedea…
Dar, pentru unii dintre ei, atunci ar fi fost mai bine nici să nu se fi născut (Matei 26, 24).
Rudeniile Mântuitorului Îi spun în batjocură: Du-Te şi Te arată lumii.
Dar El le răspunde: N-a sosit încă vremea Mea.
Va veni în curând şi vremea Mea, dar acum este vremea voastră, vremea altora,
acum este ceasul vostru, este ceasul lor,
acum este puterea întunericului şi vremea alor lui (Luca 22, 53).
Când va veni şi vremea Mea, vremea Luminii, atunci Mă voi arăta şi Eu lumii.
Atunci Mă vor vedea şi cei ce M-au străpuns, nu numai cei ce M-au iubit.
Dar atunci mulţi se vor boci din pricina Mea (Apoc. 1, 7).

Dragii mei, acum este încă vremea credinţei…
Este vremea când trebuie ca şi noi să ne trezim în sfârşit din somn, căci mântuirea este mai aproape de noi ca oricând (Rom. 13, 11).
Este vremea când Hristos este necunoscut, este batjocorit, este înjosit
– şi El tace.
Citeşte în continuare »

Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge,
născut din plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n sânge.

Am cu Hristos un legământ
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard, în duh m-apasă,
el mi-e cuvânt şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste, şi casă. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR