Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Traian Dorz

Iisuse, Mire-al vieţii mele
din veşnicii pe veşnicii,
de-aici de jos din lumea morţii
Te chem mereu, Te chem sã vii.

În pacea miezului de noapte
cu-nfiorat şi lung suspin
Te chem cu dor, Te chem pe Nume
Preabunul meu Iisuse, vin’…

În revãrsat se zori când cerul
luminã prinde-n Rãsãrit
în dorul revederii Tale
Te chem şi plâng Iisus Iubit.

În miez de zi cînd toţi aleargã
a lumii treburi spre-a-mplini
eu stau cu dor privind spre Tine
o, de-ai veni, o de-ai veni!…

Iar seara când lumina fuge
spre depãrtãrii de zãrii pustii
Luceafãrul vieţii mele
Te-aştept mereu, aştept sã vii.

Cu candela iubirii-aprinsã
de-atâţia ani Te-aştept în prag
o vin’ o clipã mai devreme
Te chem, o vino Mire Drag.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui. Citeşte în continuare »

Traian DorzCum pot sã-Ţi mulţumesc eu oare
cã azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnã
şi pace am cu Dumnezeu?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã astãzi
sunt, de pãcatul meu, iertat
cã sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în luminã-mbrãţişat?

Ce liniştitã-i conştiinţa
cã dus e zbuciumul trecut
cã dusã-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut!

Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã-n trista
şi-amara-mi viaţã mi-ai adus
atâta binecuvântare
cât nici nu bãnuiam, Iisus…

Cum pot sã-Ţi mulţumesc?… ce lacrimi
şi-n ce cântãri sã izbucnesc
când slava datã şi promisã
nici a privi-o nu-ndrãznesc?

Cum pot sã-Ţi mulţumesc, când vorbã
sau lacrimã pe lume nu-i
sã-ncapã nici a mia parte
din cât şi cum aş vrea sã-Ţi spui?

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Părintele Vasile Ouatu

Ajuns în cartierul Ghencea, fără biserică, acest om al lui Dumnezeu, cu un trup puţintel ca al Părintelui Iosif, dar cu un suflet uriaş, şi-a luat ca o sarcină cerească, ridicarea, în această parte a Capitalei, plină numai de păcătoşenie şi necredinţă, a unei mari şi puternice biserici.

Predat el însuşi Domnului, mai întâi, s-a devotat apoi în totul Lucrării Lui. A ridicat în cartierul Ghencea, mai întâi, o puternică biserică vie de suflete predate Domnului, apoi, împreună cu acestea, o adevărată catedrală şi de zid, în care să fie slăvit Numele Domnului şi mărturisit Cuvântul Său.

Mai târziu, vom avea prilejul să vorbim mai pe larg despre toate aceste lucruri.

Acum am vrut să spunem doar atât că, de acest preot, atât de departe ca trup de Părintele Iosif, Domnul S-a folosit spre a-l ajuta pe trimisul Său, în cel mai înalt fel, tocmai în cele mai grele clipe ale vieţii sale. Citeşte în continuare »

Ce-adânc mã mângîi Tu Pãrinte
când noaptea îmi îndrept spre Tine
iubirea inimii fierbinte
de unda lacrimilor line.

Ce-adânc mã mângâi Tu când zorii
zâmbesc pe-a zilei nouã faţã
şi noul har îmi dã fiorii
curaţi ai dragostei de viaţã.

Ce-adânc mã mângîi Tu când toate
cãrãrile pãrând închise
în clipa cea din urmã poate,
vãd zarea luminându-mi-se.

Ce-adânc mã mângîi Tu când seara
cu genele înrourate
îşi lasã fruntea lin povara
pe mâinile împreunate.

Ce-adânc mã mângâi Tu oriunde
şi-n orice timp mã-nalţ spre Tine
când inima-n adânc ascunde
trãirea dragostei divine.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

 

Adunarea Oastei Domnului din Arad

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare

Ni s-a spus: „Unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, Eu sunt acolo”. Să ştiţi: Domnul este totdeauna prezent în adunare. În clipa aceasta El este aici! Aşa de adevărat este cuvântul acesta, că sufletele simţitoare şi treze Îl simt. Este aici… Valurile de iubire pe care le simţim, puterea, mângâierea, bucuria, fiorul dragostei care ne umezeşte ochii şi ne face inimile să ardă nu vine de la noi; vine de la El! El este Acela care ne umple inima de putere. O, dacă ar fi – aşa ca acelora din Emaus – să ni se înlăture de peste ochi, o clipă, vălul care îi acoperă, cum L-am vedea şi cum L-am recunoaşte… Citeşte în continuare »

În ziua de vineri, 19 februarie 1937, i-a spus soţiei sale că Domnul îl trage de mână şi că în curând va pleca la El. A cerut să i se aducă copilaşii să-i binecuvânteze, i-a îmbrăţişat pe copilaşi şi pe mama lor şi, cu un ultim cuvânt: „Vă iubesc!”, a plecat la Domnul în seara aceleiaşi zile.

Pr-Vasile_Ouatu_211Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununaţi fiind de preotul Toma Chiricuţă de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.
A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica „Sfânta Treime” – Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidaţi. Avea o minte pătrunzătoare şi o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăţia vieţii sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privinţele un exemplu de viaţă curată şi smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înţeles şi despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silinţele să-l împlinească. Citeşte în continuare »

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare

(…) De ce mai trebuie să fie o judecată şi la urma urmelor, când fiecare om este judecat o dată cu moartea sa?

În Evanghelia de la Luca, în capitolul 16, doar este scris: „Când bogatul nemilostiv a murit, el a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. Când săracul Lazăr, credincios, a murit, îngerii l-au dus în sânul lui Avraam”. Judecata era deja făcută. Fiecare îşi primise de atunci plata pentru faptele sale. Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Mai este o judecată”. Mai trebuie să fie o judecată.

Şi acum înţeleg şi mai bine de ce trebuie să mai fie, la capătul vremurilor, încă o judecată. Pentru că binele celui bun nu moare o dată cu el; pentru că răul celui rău nu moare o dată cu el. Citeşte în continuare »

Am suferit prin lume atât de mult încât
ar trebui sã-mi fie de toate doar urât.

Atât de mulţi din oameni mi-au fost vrãjmaşi şi hoţi
încât ar fi cu dreptul sã mã fi rupt de toţi.

Şi-atea zile negre mi-au fost din câte-avui
cã n-ar mai fi vreun bine nici uneia sã-i spui…

– Dar celui ce iubeşte mereu îi pare rãu
de tot ce-a fost vreodatã frumos pe drumul sãu.

De dragu-acelor locuri ce le-am iubit atât,
mi-e dor şi dupã-acelea în care-am fost urât.

Şi pentru-acele inimi ce-n lume m-au iubit
mi-e milã şi de-acelea ce viaţa mi-au zdrobit.

Iar pentru câte clipe frumoase-am cunoscut
iert anii lungi de chinuri şi tot ce m-a durut.

De-aceea azi când toate le las eliberat
mi-e parcã drag de lumea prin care-am şi cântat!

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Ceva din istoria lui Daniil din Biblie

Daniil era dregător în slujba împăratului. Era cel mai vrednic şi cinstit. «În el era un duh înalt» (Dan. 6, 4). Dar zavistia şi răutatea omenească – de totdeauna – nu puteau suferi acest lucru.

Ceilalţi dregători îl urau pe Daniil şi «căutau să afle ceva asupra lui ca să-l pârască, dar n-au putut să găsească nimic» decât o pâră mincinoasă şi cu asta l-au aruncat în groapa leilor. Citeşte în continuare »

Voi cei ce-aţi fost adânc legaţi
şi Dumnezeu v-a dat scãpare
voi pân-la moarte-I datoraţi
recunoştinţa cea mai mare.

O, nu uitaţi, o, nu uitaţi
ce I-aţi promis, ce-I datoraţi
pliniţi al vostru legãmânt
cãci Dumnezeu e Sfânt, Sfânt, Sfânt.

Voi cei ce L-aţi chemat la greu
iar El v-a scos din suferinţã
voi pânã-n veci lui Dumnezeu
Îi datoraţi recunoştinţã.

Îi datoraţi sã-L preamãriţi
pentru-ndurãrile-I slãvite
sã-L lãudaţi şi sã-I slãviţi
minunile de voi trãite.

Îi datoraţi trãind frumos
sã fiţi urmaşilor luminã
sã aibã şi în ei Hristos
pe veci încredere deplinã.

O, nu uitaţi ce v-aţi legat
când El v-a scos din strâmtorare,
– El şi-a-mplinit Cuvântul dat
dar cum vi-l împliniţi voi oare?

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

Meditația este deprinderea zilnicã de a citi Sfînta Scripturã și a adînci înțelesul gîndurilor lui Dumnezeu cuprinse în Cuvîntul Lui, spre a le ști cît mai limpede și mai deplin prin cunoaștere și trãire.

Aceastã pãtrundere a Sfîntului Cuvînt Ceresc, este o condiție fãrã de care nu poate fi creștere și rodire din Duhul Sfînt în nici un suflet. A cugeta ziua și noaptea la Legea Domnului nu numai cã este ocupația cea mai folositoare pentru oricine, dar este singurul mijloc de a gusta cu mintea frumuseți și descoperiri nebãnuite, pentru continua îmbogãțire a sufletului cu Adevãrul. Adevãrul este inteligența Dumnezeiascã prin care poți cunoaște taina și miezul lucrurilor și întîmplãrilor, oamenilor și vremilor. Meditația este rãsãdirea minții lîngã Izvorul Cunoașterii. Cu cît rãdãcinile meditației se înfig mai în adîncuri, cu atîta seva cunoașterii se ridicã mai din belșug și mai curatã spre înțelegerea sufletului. Și dã omului duhovnicesc o tot mai mare luminã a cãrei strãlucire merge mereu crescînd… (Prov.4,18; Daniel 12,3; Matei 13,43). Citeşte în continuare »

Singurãtãţi şi depãrtãri
mã-nchid ca-ntr-o cetate
şi-adesea printre negre zãri
nici gândul nu-mi strãbate
– dar când spre Tine Doamne vin
uşor mi-e totul şi senin.

Dezamãgiri şi-ndurerãri
mã ard şi mã sfâşie
şi-n toate cele patru zãri
vãd numai vijelie
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e totul paşnic şi senin.

Neliniştiri şi-ameninţãri
mã-nconjur ca o mare
şi cât privesc în depãrtãri
nu-i cale nici scãpare
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e liber totul şi senin.

Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”

din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Simeria – 17 august 1985

sfintii nostri inaintasi

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri.” Ce poruncă dumnezeiască, sfântă şi puternică este aceasta! Cine nu-şi aduce aminte de înaintaşii săi, de mai-marii săi, de părinţii poporului său, de strămoşii săi în credinţă şi în viaţă, acesta este un om nenorocit. E ca un fir de iarbă tăiat, rupt de rădăcina sa, care se usucă şi pe care-l duc vânturile şi apele, fără să mai aibă nici prezent, nici viitor. Pe noi, Dumnezeu ne-a născut din nişte părinţi mari şi sfinţi. Poporul nostru s-a născut o dată cu credinţa în Dumnezeu! Strămoşii noştri nu L-au aflat pe Hristos după secole de păgânism şi de întuneric, ca alte popoare. De aceea, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii noştri, care de la începutul vieţii lor şi-au deschis inima pentru adevărul lui Dumnezeu; pentru adevărul acestei mari credinţe. Citeşte în continuare »

fr. Teiu Vasilica

Fr. Teiu Vasilica, a fost întradevăr un om al rugãciunii adânci

A învãța este un har și o mare datorie a oricãrui om de orice vârstã ar fi. Omul este dator sã învețe toatã viața lui. Dar vârsta tinereții este acea parte din viața omului în care el trebuie, pregãtindu-se pentru viitorul sãu, sã învețe tot mai mult, spre a-și înzestra sufletul cu temeinice cunoștințe de care va avea nevoie atât pentru el cât și pentru alții. Mult învațã omul și multe îi sunt de folos pentru viața aceasta. Dar dintre toate acestea douã lucruri îi sunt de cel mai mare folos nu numai pentru viața aceasta, ci mai ales pentru cea veșnicã. Acestea douã sunt: Meditația și Rugãciunea. Despre Meditație am mai vorbit.

Acum am vrea sã vorbim ceva despre Rugãciune.
Priviți în jur și veți vedea cum atâta lume zace în cel rãu, mai vinovatã și mai nefericitã ca oricând. Trei mari prãpãstii înghit sufletele oamenilor nefericindu-le atât viața aceasta cît și cealaltã. Destrãbãlãrile, necredința și falsele credințe. Adicã pãcatele trupești, pãcatele sufletești și pãcatele duhovnicești. Secerișul este mai aproape ca oricând (Matei 24,33; Rom.13,12; Filip.4,5; Evrei 10,25; Iacov 5,8; 1 Petru 4,7; 2 Petru 3,9-11; 1 Ioan 2,18). (Rugãm sã citiți aceste locuri biblice chiar acum, la rând). Citeşte în continuare »

februarie 2017
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR