Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Ţi-ai tot pierdut câte-un prieten
sau câte-un frate ori un fiu
şi tot nu vezi că şi pe tine
te-aşteaptă mâine un sicriu.

Nu mai sta, nu mai sta,
caută mântuirea ta
până ţi-o mai poţi, până ţi-o mai poţi afla
la Hristos, ce-o poate da.

Ţi-ai tot pierdut şi ani, şi zile
pe calea rea cu cei mai mulţi
şi tot, nici azi, nu vezi că-i vremea
îndemnul Domnului s-asculţi. Citeşte în continuare »

1. Nu este fericire mai mare ca atunci când cei doi soţi merg după Hristos pe pământ.
Ei, în curând, pe urmele Lui, vor ajunge amândoi şi unde locuieşte El. Adică în fericirea şi în lumina Lui veşnică.
Dar nici durere nu-i mai mare decât atunci când unul dintre cei doi soţi merge după păcate.
Sau amândoi. Citeşte în continuare »

De ce te îndoieşti de Domnul
şi de Cuvântul Lui cel sfânt,
ce este oare mai puternic
ca El în Cer sau pe pământ?
E oare mai puternic omul
sau diavolul, sau iadul lui?
– Nu, mai puternic decât Domnul
nimic în toată lumea nu-i.

Încrede-te în El, încrede-te în El
oricând şi-n orice fel,
căci nicăierea nu-i, căci nicăierea nu-i
putere ca a Lui…

Citeşte în continuare »

11. Puterea prin smerenie,
şi măreţia prin ascultare,
şi simplitatea prin iubire,
– aceasta este calea lucrării lui Dumnezeu cea tainică şi sfântă.
În felul aceasta au apărut toţi trimişii lui Dumnezeu şi aşa vor fi până la sfârşit.
Tatăl a trimis un Miel şi un Rob.
Fiul a trimis nişte miei şi nişte robi (Luca 10, 3). Citeşte în continuare »

Dacã unde sunt doi puterea creşte când este vorba de mâini ori de umeri – atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi. Citeşte în continuare »

Mai sunt, mai sunt destui săraci,
ca bine să le faci,
mai sunt, mai sunt flămânzi, mai sânt
destui pe-acest pământ;
şi suferinzi, şi orbi, şi goi
destui mai sunt, destui cu noi
– aveţi, aveţi ce face,-aveţi,
un bine, dacă vreţi.

Citeşte în continuare »

Cine-ţi va-ntreba vreodată
de-al tău nume pe-un vecin,
toţi vecinii tăi să-i spună:
– E-un adevărat creştin.

De-ţi va întreba părinţii
despre felul tău curat,
bunii tăi părinţi să spună:
– E-un fiu bun cu-adevărat.

Dacă-ţi va-ntreba pe fraţii
de credinţă în Hristos,
fraţii tăi să poată spune:
– E un frate credincios.

Citeşte în continuare »

1. Hristos este Piatra din capul unghiului.
O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna,
în mijlocul vostru, Temelie veşnică, stă Unul,
El, Unicul
– şi voi nu-L cunoaşteţi…
În mijlocul ştiinţei şi al filozofiei stă El,
soluţia unică şi criteriul unic,
fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
Ferice de înţelepciunea care Îl descoperă! Citeşte în continuare »

După suspendarea foilor «Ecoul» şi «Alarma» de la Făgăraş, Lucrarea Oastei ajunsese iarăşi la un impas greu. Ce era de făcut?

Domnul i-a îndreptat gândul Părintelui spre foaia «Ostaşul Domnului» din Bucureşti, care încetase a îndeplini rolul său mare o dată cu apariţia foii «Isus Biruitorul», la începutul anului 1935.

Autorizaţia de apariţie nu-i fusese anulată şi dreptul de tipărire rămăsese urmaşilor părintelui Vasile – văduvei şi copiilor lui.

– Vom alerga iarăşi la «Ostaşul Domnului» – zise Părintele. Frate Marinel, gată-te de drum!

Astfel apăru, după o lună, în 17 octombrie 1937, nr. 1, anul III, din foaia «Ostaşul Domnului», noul curier frăţesc pentru Oastea Domnului…

Pe prima pagină, Părintele Iosif scria ca şi la numărul cu «Isto­ria unei jertfe»: Citeşte în continuare »

Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.

De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.

Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos. Citeşte în continuare »

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui. Citeşte în continuare »

11. Smerenia nu se uită niciodată la cât a făcut,
ci se uită la cât mai este încă de făcut înainte.
Nu priveşte la cât este, ci la cât ar trebui să fie.
Nu se aşază printre cei dintâi, ci printre cei din urmă
şi, chiar dacă împlineşte o slujbă aleasă şi sfântă, trăieşte mereu cu povara temerii şi cu conştiinţa slăbiciunii că nu este
şi că nu merită să se cheme că este
ceea ce este într-adevăr. Citeşte în continuare »

– Tu Mă iubeşti, iubitul Meu,
mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli
pe calea Crucii, oare?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar nu de-ajuns de tare!

Vreau să Te iubesc,
vreau să Te iubesc,
vreau, cu mai mult foc,
să Te iubesc.

– Iubitul Meu, tu Mă iubeşti,
mai mult ca orice-avere?
Poţi tu să laşi al lumii tron,
să iei a Mea durere?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar încă se mai cere!

– Iubitul Meu, azi Mă iubeşti
mai mult ca ieri pe Mine?
Creşti, oare, tu iubirea Mea
tot mai frumoasă-n tine?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar vreau mai mult, ştii bine! Citeşte în continuare »

1. Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salariu sau pentru o laudă.
Pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după „râvna” Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi,
pentru a-L face lumii cunoscut pe Mântuitorul său Preaiubit. Pe Hristos.
Aceasta este deosebirea.
Dumnezeu n-a trimis predicatori, ci mărturisitori ai lui Hristos. Citeşte în continuare »

Semănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.

Citeşte în continuare »

1. Norodul, care a auzit despre minunea vindecării mele, se uită la umblarea mea.

2. Dacă umblarea mea laudă pe Dumnezeul, meu este semnul că vindecarea mea e deplină.

3. Dacă nu, cei ce se uită la mine nu văd nimic. Sau văd un nimic.

4. Marele examen al credinţei este în clipa chemării.
Al nădejdii, în clipa cernerii.
Al dragostei, în clipa dăruirii.
Şi al vindecării, în felul de umblare.

5. Dacă pot să mă ridic – sărind gata şi plecând chiar în clipa când sunt chemat, lăsând tot ce avusesem mai înaintea bucuriei, fără nici a mă uita înapoi – am atins primul cer.
6. Dacă pot să păşesc fără teamă pe valuri, ca pe uscat, cu ochii ţintă numai la Tine – am trecut în al doilea.

7. Şi dacă îmi pot jertfi pe altarul iubirii Tale ultima şi cea mai mare iubire a mea – am cucerit al treilea cer.

8. Cerul acela în care bucuria se trăieşte nemărginit,
iubirea se împărtăşeşte desăvârşit
şi fericirea se înnoieşte veşnic şi veşnic.

9. O mare şi fericit examen! Pentru tot ce mă cheamă de dincolo de tine, ajută-mă să pot lepăda cu bucurie şi cu grabă tot ce m-ar mai putea ţine dincoace.

10. Am nevoie să mă sfinţesc mereu în toate gândurile şi faptele mele, spre a mă dovedi că merit dragostea Ta.

11. Adevărata iubire vrednică de Tine, Preaiubitule minunat şi sfânt, începe numai de la hotarul sfinţeniei.

12. Dacă iubirea mea nu se luptă din toate puterile ei şi neîncetat spre a se curăţi de tot ce poate fi lumesc şi întinat, ea nu poate fi vrednică de Tine. Citeşte în continuare »

Mâinile Tale, Drag Iisus,
mi-alină suferinţa
când mi-arde ca-ntr-un foc nespus
şi-mi tremură fiinţa.

A Tale Mâini, a Tale Mâini – tăcut,
Iisuse – le sărut,
căci mângâierea, mângâierea lor
mi-alină orice dor
şi-n stări de har m-au dus
a Tale Mâini, a Tale Mâini, Iisus.

Citeşte în continuare »

11. Cât de multe crezuri, învăţături, cărţi, curente şi idei sunt lumini amăgitoare ce-i duc pe bieţii oameni care le urmează pe cărări mincinoase şi pe drumuri rătăcite,
lăsându-i în întuneric şi deznădejde tocmai atunci când au nevoie mai multă de ajutorul luminii.
O, cu cât ar fi fost oamenii mai fericiţi fără ele, fără aceste lumini mincinoase!
Pentru că este mult mai bine să nu ştii nimic decât a şti rău.
Şi a nu avea nici un îndrumător decât a avea unul orb. Citeşte în continuare »

1. Hristos Iisus, Dumnezeul nostru, este Dumnezeul cel fără de început.
Înainte de a fi Timpul, când era numai Veşnicia, El era.
Căci Timpul, adică veacurile, au început o dată cu creaţiunea văzută şi va sfârşi o dată cu ea (Evrei 1, 2).
El este dinainte de Timp şi va rămâne şi după el.
Prin Hristos au fost făcute şi Spiritul, şi Materia, şi Timpul.
Şi toate acestea se ţin prin El. Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR