Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Părintele VLADIMIR POPOVICI

A trecut la Domnul în ziua de 28 martie 1984, la Cluj. A fost înmormântat în cimitirul din Mănăştur. A avut şi el, ca Părintele Iosif, la moartea sa încă o împotrivire din partea celor ce l-au urât. Dar nu poate fi prietenul mai mic scutit de ceea ce a avut parte prietenul său mai mare.

A văzut lumina zilei în oraşul Chişinău – Basarabia, în 6 februarie 1896, din părinţii: preot Vasile Popovici şi Eufrosina. Amândoi pă­rinţii erau de o mare credinţă, cinste şi evlavie, împlinindu-şi toate îndatoririle sfintei lor slujbe în cel mai frumos fel, spre slava şi voia lui Dumnezeu. Ta­tăl Ceresc i-a binecuvântat cu 11 copii, pe ca­re i-au crescut cu mul­tă grijă în dragostea şi frica lui Dumnezeu…
La naşterea celui de-al 11-lea copil, ma­ma a murit, fiind înmormântată la Mere­şeni – Lăpuşna, unde era atunci tatăl preot. A fost jelită cu multă durere şi lacrimi.

Mai ales pentru fiul ei Vladimir, pierderea mamei scumpe a fost o pricină de mare şi îndelungă durere. Plecarea mamei l-a făcut să dorească nespus de mult Împărăţia Cerească şi să se pregătească şi el pentru o viaţă care să-l facă tot mai vrednic de a fi în Împărăţia lui Dumnezeu, unde a plecat mama lui.
Mai târziu, când şi soţia sa iubită va pleca cu mulţi ani înaintea lui la Domnul, se va aprinde şi mai mult focul iubirii cereşti în inima sa. Era văr de-al doilea cu preotul Alexei Mateevici din Basarabia, care a scris poezia nemuritoare „Limba noastră-i o comoară”… Citeşte în continuare »

iosif trifaStăruitoarele chemări – repetate număr de număr şi săptămână de săptămână, cu apeluri tot mai înflăcărate şi cu o ţintă tot mai limpede şi mai strălucită – avură un răsunet tot mai larg în mijlocul haosului trupesc şi sufletesc.

Răspunsuri tot mai dese de noi adeziuni îngroşau rândurile Oastei duhovniceşti, nou-înfiinţate. Tineri şi bătrâni, din toate straturile sociale şi din toate ţinuturile româneşti, se adăugau acestei mişcări de renaştere sufletească ce aducea un suflu nou şi plin de nădejde în Biserica şi în ţara noastră.

Se impunea, deci o oarecare rânduială şi îndrumare mai îndeaproape a muncii şi a luptei spre ajungerea scopului măreţ pe care şi-l propusese Lucrarea cea nouă.

Astfel, în numărul 25, din 1 iulie 1923, deci numai după jumătate de an de la pornirea Lucrării Oastei, Părintele Iosif scria următoarele: Citeşte în continuare »

din cuvântul fratelui Traian Dorz
la adunarea de sfat frăţesc de la Galaţi – 16 septembrie 1988

Cultul Maicii Domnului este cunoscut. Este un cult care s-a păstrat în poporul nostru de la naşterea lui. În poporul nostru, toţi bătrânii, părinţii noştri, au spus: „Domnul şi Maica Domnului”. Era atâta respect faţă de această persoană sfântă, potrivit Bibliei! Dacă arhanghelul s-a închinat înaintea ei şi i-a zis: „Plecăciune ţie”, noi am înţeles că noi suntem şi mai datori să facem acest lucru, considerând misiunea ei o misiune divină pe pământ. Ea a fost aleasă de Tatăl Ceresc să fie Maica Fiului Său, a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru. Deci am zis: „Maica Domnului este, pentru poporul nostru, o fiinţă sfântă”. De câte ori ne rugăm: „Maica Domnului, roagă-te pentru noi…”! Şi acest bun obicei l-am moştenit de la mama şi de la tata, şi de la părinţii noştri, din strămoşii noştri de la început. Citeşte în continuare »

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei! Citeşte în continuare »

din forbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985

Ne rugăm Sfintei Fecioare, Maica Domnului, care stă la dreapta Domnului Iisus (după cum este scris: „Maica Ta stă la dreapta Ta îmbrăcată în aur de Ofir) să se roage pentru noi. Ea, acum două zile, a avut sărbătoarea Adormirii şi înălţării ei la dreapta Domnului. Ea, care a fost binecuvântată de Dumnezeu şi aleasă să fie vasul cel mai scump rânduit de Dumnezeu să fie o colaboratoare cu El la mântuirea neamului omenesc, s-a bucurat şi pe pământ, se bucură şi în veşnicie de cea mai mare binecuvântare de la El.

Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a pus în inimile noastre preţuirea evanghelică şi pentru Sfânta Fecioară. Arhanghelul Gavriil (cum spune el în scrierea lui Daniel… zice: „Eu, Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”), el, îngerul care stă în faţa lui Dumnezeu, a fost trimis să aducă vestea aceasta acelei sfinte şi alese fiinţe de pe pământ, pentru ca să arate prin această alegere ce înţelepciune a fost în lucrarea lui Dumnezeu. De obicei, se spune că arătarea Sfintei Treimi pentru prima dată în istorie şi în Evanghelie a fost cu ocazia Botezului Mântuitorului, când, în apele Iordanului, Tatăl a mărturisit despre Fiul şi Duhul Sfânt S-a arătat ca un porumbel. Adevărat a fost acest lucru. S-a arătat Sfânta Treime atunci… Dar prima dată S-a arătat în momentul în care îngerul a venit să mărturisească Sfintei Fecioare alegerea ei de către Dumnezeu. Atunci îngerul a zis: „Tatăl te-a ales, Fiul Se va naşte din tine şi Duhul te va umbri”. Iată, arătarea Sfintei Treimi s-a făcut prima dată [la Buna Vestire].

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!

Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.

La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă. Citeşte în continuare »

Desigur cã toți oamenii ar dori sã-și trãiascã viața pînã la bãtrînețe. Pînã mãcar la cei șaptezeci de ani, cum scrie Psalmul 90, 10. Dar anii noștri sînt în mîna lui Dumnezeu – și nimeni din noi nu poate sã adauge nici un cot la înãlțimea sau la lungimea lui (Matei 6,27).

Sufletul cu adevãrat credincios care iubește voia lui Dumnezeu mai presus de orice nici n-ar dori sã trãiascã decît atîta cît este voia lui Dumnezeu pentru dînsul. Și cît el însuți poate împlini voia lui Dumnezeu.

Pentru omul trupesc viața trupeascã este mai scumpã ca orice. Pentru omul lui Dumnezeu însã mai presus de orice nu este viața sa ci voia lui Dumnezeu și ascultarea de ea (Fap.Ap.20,24).

Omul trupesc dã orice pentru a-și face voia sa și pentru a trãi pentru trupul sãu. Omul lui Dumnezeu dã orice pentru a face voia lui Dumnezeu și a trãi pentru Hristos. De aceea moartea omului lumesc este jalnicã și plinã de spaime, iar moartea omului duhovnicesc este bucuroasã și plinã de luminã. Citeşte în continuare »

Puterea credinţei adevărate şi vii este uriaşă, este copleşitoare, este slăvită. Focul ei dezlănţuit prin Duhul Sfânt arde tot ce-i făţarnic şi uscat. Şuvoiul ei nimiceşte tot ce-i vechi şi bolnav. Primăvara ei naşte şi creşte din toate părţile frumuseţi şi forţe pline de avânt.

Sigur că oriunde apare ea va stârni multe împotriviri, pentru că puterile minciunii şi ale păcatului, pe care ea vine să le spulbere, i se vor împotrivi întotdeauna, ridicându-se contra ei cu prigoniri, dar cele două nebiruite puteri ale Duhului Sfânt: Adevărul şi Dragostea, până la urmă, o vor duce totdeauna la biruinţă. Citeşte în continuare »

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Iisuse, tot Cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

Când Tu-mi cobori pe liniştirea cuvintelor Scripturii Sfinte,
m-apropii şi-Ţi sărut cu lacrimi umblarea Ta printre cuvinte.

Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri şi-mi faci pe Cruce loc şi mie,
şi-mi dai o parte din ocară – eu le sărut cu bucurie!

Când stau plecat cu norii serii în rugăciunea lor spre Soare,
de sărutarea Feţei Tale mi-s buzele strălucitoare.

Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume o slavă-asemeni pentru mine
ca sărutarea-mpărtăşirii nemaidesprinsă-n veci de Tine?

Traian Dorz

Traian Dorzdin vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

Ce mare lucru este, într-un popor, un profet credincios! Ce mare lucru este, într-o familie, un tată credincios! Ce mare lucru este, într-o adunare, un frate, un vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu limpede, hotărât, clar, frumos, care nu numai prin cuvântul său, ci mai ales prin viaţa sa este un îndrumător binecuvântat cum a fost steaua minunată pentru magi!

Călăuzit de-un astfel de îndrumător sfânt, crescut de un astfel de părinte, de tată şi de mamă credincioasă, îndrumat de-un astfel de frate adevărat, credincios şi-ascultător de Dumnezeu, ajungi totdeauna la Pruncul minunat. Ajungi totdeauna să-L vezi şi să te prosternezi până la pământ în faţa Lui, plin de bucuria, de nemaispusa bucurie că L-ai aflat pe Hristos şi că Îl ai pe El Mântuitorul şi îndrumătorul, şi călăuzitorul tău. Citeşte în continuare »

Pr-Iosif-Trifa-2Era deci în toamna anului 1921…

Mitropolitul Bălan – atât din dorinţa de a-l ajuta pe preotul Gomboş (cunoscut bun al său şi om cu greutate materială şi relaţii, lucru foarte însemnat pe atunci) ca să ajungă protopop la Câmpeni, cât şi din nevoia de colaboratori tineri şi talentaţi, cum era preotul Iosif, pe care îl cunoştea bine, pentru lucrarea pe care o avea în planul său – îl chemă neîntârziat pe Părintele Iosif la Sibiu.

I s-a oferit deocamdată postul de duhovnic al studenţilor de la „Teologie“. Dar „chemarea“ lăsa să se înţeleagă ceva şi mai mult…

Grăbit, Părintele Iosif îşi strânse câte putu lua cu sine într-o căruţă a unui sătean şi ieşi, închizând cu mâna tremurândă uşa cuibuşorului său pământesc abia înfiripat, dar aşa de curând spart pentru totdeauna. Citeşte în continuare »

Traian Dorzdin vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

Se spune că, atunci când Moise a fost chemat de Dumnezeu pe munte să primească de la El poruncile lui Dumnezeu şi Legea, momentul acesta, în viaţa omenirii, a fost unul dintre cele mai mari momente. Atunci a venit lumina lui Dumnezeu peste toţi cei din Vechiul Testament cum a venit în ziua Cincizecimii, în ziua Rusaliilor, lumina lui Dumnezeu pentru noi, cei din Noul Testament. Se spune că, atunci când Moise a fost chemat, ca trimis al poporului Israel, să primească şi să audă Cuvântul lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, nu numai Moise a fost atunci acolo. Pe pământ trăiau atunci şaptezeci de alte neamuri. Şi din fiecare din aceste neamuri, Dumnezeu alesese un prooroc ca Moise. Şi pe toţi i-a chemat atunci în faţa Lui, pe munte. (Lucrurile acestea nu sunt scrise în Biblie. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise acolo, după cum spune Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar lucrurile care sunt scrise acolo sunt spuse ca noi să credem. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt scrise; dar toate acestea, dacă sunt adevărate, sunt ajutătoare pentru înţelegerea aceluiaşi adevăr despre care e scris în Cuvântul lui Dumnezeu.) Citeşte în continuare »

02din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Cel dintâi cuvânt… pe care ar trebui să-l spunem mereu, nu numai acum, în astfel de momente şi în astfel de prilejuri, când harul lui Dumnezeu a făcut să ne vedem unii cu alţii în număr aşa de minunat şi când putem trece dintr-un an în altul într-un fel aşa de frumos… cel dintâi cuvânt – şi cel din urmă – care ar trebui să-l putem spune e un cuvânt de mulţumire şi de laudă către Dumnezeu pentru că am ajuns să ne bucurăm în astfel de vremuri de pace, de binecuvântare şi de bucurii de felul acesta, pe care Dumnezeu ni le dă acum când suntem astfel împreună adunaţi, să putem face trecerea aceasta minunată din viaţa noastră dintr-un an în altul.

Cel dintâi cuvânt şi cel din urmă ar trebui să fie numai mulţumire. Pentru că, într-adevăr, în viaţa noastră şi ca oameni, în viaţa noastră şi ca familii, în viaţa noastră şi ca popor, Dumnezeu a făcut o minune atât de mare! Şi e bine ca, ori de câte ori noi ne adunăm doi sau trei împreună şi gustăm din darul acesta nespus de mare al lui Dumnezeu: cunoaşterea Lui, Cuvântul Său, părtăşia frăţească, bucuria mântuirii, să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că am ajuns să avem o astfel de lumină pe calea vieţii noastre. Şi, îndrumaţi de această lumină, să simţim totdeauna că ştim bine pe ce drum mergem şi ştim bine unde vom ajunge. Pentru că drumul acesta este luminat şi luminos şi călăuzirea o avem de la Dumnezeu, Care l-a întocmit şi Care faţă de noi a avut un har atât de mare. Citeşte în continuare »

01În Jertfa Ta Iisuse
în harul Tãu divin
iertare, mântuire
ți pace-avem deplin.

În sfânta ascultare
de-al Tãu Cuvânt Divin
viațã, bucurie
și roadã-avem deplin.

Prin Tine-mpãrtãșirea
Misterului Divin
credințã-avem, nãdejde
și dragoste din plin.

O, dã-ne tuturora
belșug de har divin
tãcere, ascultare
și rod s-avem din plin.

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Despre însemnătatea postului, ştim cu toţii. Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi… Dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin; însă despre fericirea împlinirii acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii. Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşe­zate de la început, şi asta o ştim, poate, iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să‑l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării… Dar sunt mereu tot mai puţini cei care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu.

Dincolo de oprirea de la mâncare sau de la anumite mâncări, în toate zilele rânduite postului sau numai în anumite zile deosebite, cine mai gândeşte şi la cele care mai trebuie nea­părat să însoţească adevăratul post? Câţi gândim, câţi luăm seama şi mai ales câţi ne oprim, ferindu‑ne de ceea ce credem că ne este îngăduit oricând? Câţi renunţăm la dorinţa la care credem că avem dreptul în orice timp?

Datorită acestor înfrânări cerute şi poruncite de Cuvântul lui Dumnezeu, postul este neplăcut omului firesc. Şi pare fără nici un folos pentru cel care îl face. Ce mare este amăgirea că acum se poate orice! O, mai târziu, cum vor vedea că nu s‑a putut chiar orice! În zilele postului, ispitele sunt şi mai mari, şi mai multe, de aceea să fim şi mai veghetori. Citeşte în continuare »

03Iisuse, știu cã-n viața asta
odatã va veni o zi
din care lungile suspine
și zbuciumãri, se vor sfârși.

C-atunci solia ușurãrii
va duce izbãvitul lut
în calda țãrnii-mbrãțișare
din care-odatã s-a nãscut.

Cã tot ce-n lume-a fost trãire,
mișcare, lacrimi, simțãmînt
le-ngroapã-n ultima durere
întâiul bulgãr de pãmânt…

Dar o, cu toate-acestea Doamne
aceastã zi o chem demult,
din lunga-ncãtușare-a firii
și-a lutului sã simt cã-s smult.

Cã trec prin porțile acestea
ce-n partea asta sunt de fer
cã ies de cealaltã parte
de aur, de smarald, de cer…

Cã zbor cu albe-aripi prin soare
mai sus, mereu mai sus, mai sus
pân-la Izvoarele Luminii
ce ies din umbra Ta Iisus…

Cu ce cântãri de bucurie
Iisuse-atunci Te voi slãvi,
scãpat din cea mai neagrã noapte
la cea mai strãlucitã zi!…

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

purtarea cruciiŞi calea aceasta nu s-a sfârşit. «Istoria» nu s-a sfârşit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota, la mântuire… Şi peste calvar, la biruinţă.

«Vă rog, iubiţii mei, să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele» (Efeseni 3, 13). Trebuia să se întâmple şi aceasta. Orice jertfă adevărată îşi are drumul crucii. Aceasta a fost şi este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care şi-au luat pe suflet misiunea şi s-au jertfit pentru Domnul.

Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa de spini şi au fost târâţi, ca nişte făcători de rele, în faţa «dregătorilor» (Luca 21, 12). Citeşte în continuare »

purtarea crucii„Şi să-L cunosc pe El (Hristos)… şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui.“ (Filip. 3, 10)

Domnul nostru Iisus Hristos are doar o singură cale din cele patru căi: cea înainte. Diavolul le are pe toate celelalte trei căi: cea din stânga, cea din dreapta şi cea înapoi…

Roditoare este doar o singură sămânţă din patru: cea din pământul cel bun. Toate celelalte trei seminţe sunt pierdute: şi cea de lângă drum, şi cea de pe piatră, şi cea din spini.

Când am pornit pe urmele lui Hristos, noi n-am văzut decât o singură direcţie: cea înainte. Celelalte s-au ivit pe urmă, desfăcându-se din aceasta: întâi una – cea din dreapta. Apoi alta – cea din stânga. Şi abia mai târziu cea înapoi. Citeşte în continuare »

04Suflet fericit cu Domnul
care stai la pieptul Lui
în adânca ascultare
ce-ți tot spune,
ce-I tot spui?

Când în sfânta Lui iubire
contemplându-L te afunzi
în a Duhului rãpire
ce te-ntreabã,
ce-I rãspunzi?

Când Se-apleacã drag spre tine
și-a Lui Fațã drag privești,
în șoptiri de taine pline
ce-ți grãiește,
ce-I grãiești?

Când rãpit în rugãciune
te înalți în stãri de rai
cine-ar fi sã poatã spune
cît îți dã
și cât Îi dai!…

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

010Din ce Îți dau iubirea-ntreagã
aș vrea mai mult sã Te iubesc
din ce mã arde-a Ta dorințã
aș vrea mai mult sã Te doresc.

Din ce Te caut, simt Iisuse
c-aș vrea s-alerg din loc în loc
din ce Te caut aș pune-n cântec
mai multã dragoste și foc.

Din ce Te chem, tot mai aproape,
aș vrea la piept sã mã cuprinzi,
din ce m-aprind de-a Ta iubire
aș vrea mai mult sã mã aprinzi.

Când oare voi fi plin de Tine
ca fundul mãrii nepãtruns
sã nu mai cer, sã nu mai caut
sã-mi fii de-ajuns, de-ajuns, de-ajuns!

Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”

martie 2017
L Ma Mi J V S D
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR