Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Cântarea Învierii
cum Doamne-o vom cânta
prin slava Învierii
intrând la Nunta Ta?
Când vom vedea deodatã
ce nu s-a mai privit
ce har și ce rãsplatã
ce Viitor slãvit,
ce pajiști, ce izvoare
ce dealuri și ce lunci
– o, Scump și Dulce Soare
cum vei cânta atunci? Citeşte în continuare »

Traian Dorz25 Aprilie – Sărbătoarea Paştelor 1976

 

Iisus Hristos,

Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,

Cel Care ai înviat şi eşti Viu în vecii vecilor,

Slavă veşnică Ţie!

 

În această Slăvită Sărbătoare a Învierii Tale, ne prosternăm până la pământ în faţa Ta şi Te preamărim recunoscători şi îndatoraţi din tot sufletul nostru îndatorat şi recunoscător pentru tot ce ne-ai dat prin dragostea şi prin Jertfa Ta pentru noi. Şi pentru tot ce ne-ai ajutat să-Ţi dăm şi noi prin dragostea şi jertfa noastră pentru Tine, căci totul, Doamne Iisuse, vine numai de la Tine.

Ţie Ţi se cuvine pe de-a-ntregul toată slava şi mulţumirea şi pentru această lucrare. Tu ai inspirat-o, Tu ai călăuzit-o, Tu ai realizat-o, Tu ai păzit-o, Tu vei răspândit-o, spre slava Ta şi spre cunoaşterea uneia dintre cele mai tainice şi mai prigonite de lume Mişcări ale Evangheliei Tale vii, dar şi cea mai scumpă şi iubită Ţie. Citeşte în continuare »

RV14953_ArticoloOdată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul Blând,
Mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor. Citeşte în continuare »

Adevãrat, adevãrat, vã spun,
cã dacã grãuntele de grâu,
care a cãzut pe pãmînt,
nu moare, rãmâne singur;
dar dacã moare, aduce multã roadã.

Domnul Iisus a spus: Adevãrat, adevãrat vã spun cã dacã grãuntele de grâu, ajuns în pãmânt nu moare, rãmâne singur, dar dacã moare, aduce multã roadã.
Arãtând prin aceasta mai întâi cã dacã El nu ar fi primit sã moarã pentru mântuirea noastrã, ar fi rãmas pentru totdeauna în Slavã, dar pe totdeauna fãrã noi Acolo.
Ar fi rãmas fãrã Cruce, dar şi fãrã Bisericã.
Ar fi rãmas fãrã pãtimire, dar şi fãrã urmaşi. Citeşte în continuare »

poezie TD 1935

din foaia ”Isus Biruitorul”, anul I, nr. 16, Sibiu, 14 Aprilie, 1935

– 1948 –

Se apropia Săptămâna Patimilor şi veneau Paştile. Printre zăbrelele groase ca mâna, de la ferestre, vedeam afară – dincolo, peste Someş, şi dincoace – cum începeau să iasă plugurile cu boi la arat. Un aer de primăvară se răspândea pretutindeni.

Un aer de primăvară veni şi în lagăr o dată cu prima listă de eliberaţi, care sosi în chiar prima zi din Săptămâna Patimilor. Un strigăt se răspândi prin toate coridoarele:

– Lista de eliberare! Lista de eliberare!… Citeşte în continuare »

– după Fapte 2, 23 –

Doamne, ziua ce desparte Moartea şi Viaţa-n două,
Ziua Patimilor Tale iarăşi ne-ai adus-o nouă,
înaintea lui Caiafa iar eşti dus la judecată,
iarăşi Ţi se caută vină, martori mincinoşi îţi cată,
caută litera din lege care să-l îndreptăţească,
să Te judece la moarte şi puterea să-Ţi zdrobească,
caută crucea suferinţei să Ţi-o facă cât mai mare,
nimicirea mai deplină, chinurile mai amare,
duhul urii lui Caiafa iar Te scuipă cu ocară
şi-ar dori ca lumea-ntreagă răstignirea Ta s-o ceară. Citeşte în continuare »

13. Credinciosul adevărat face mereu o mare deosebire între felul cum judecă lumea şi felul cum judecă Dumnezeu.
Între gândurile oamenilor şi Gândul Lui,
între căile oamenilor şi Calea Lui,
între mântuirile oamenilor şi Mântuirea Lui,
între judecăţile oamenilor şi Judecata Lui…
Şi numai atunci nu se înşală, când o face bine.

14. Înaintea oamenilor se are în vedere faţa omului, îmbrăcămintea omului, numele omului…
– înaintea lui Dumnezeu se are în vedere numai faptele omului.
Omul este în faţa lui Dumnezeu fără faţă, fără îmbrăcăminte, fără nume… – numai cu faptele sale, bune sau rele, drepte sau nedrepte, sfinte sau murdare…
Şi judecata se va rosti neşovăitoare, nepărtinitoare, negreşitoare asupra fiecărei vieţi omeneşti, potrivit cu faptele sale. Se va avea în vedere cunoştinţa omului, posibilităţile omului, starea omului – şi apoi faptele lui, în raport cu toate acestea şi pe măsura acestora.
Nici mai mult, dar nici mai puţin. Citeşte în continuare »

Traian DorzSunt fericit, Iisuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapa
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar. Citeşte în continuare »

8. Iată făgăduinţa: Slavă, cinste şi pace va veni peste orice suflet omenesc care face binele. Da! – numai peste cel care face binele!
Nu peste cel care predică bine sau cântă bine, sau scrie bine, sau gândeşte bine – ci numai peste cel care face binele.
Fiindcă niciuna din celelalte nu-i de-ajuns să îmbrace pe un gol, să sature pe un flămând, să încălzească pe un îngheţat, să adăpostească pe un străin.
Ci numai fapta!
9. Toate celelalte urmăresc folosul eului. Numai binefacerea urmăreşte foloasele de-aproapelui.
Toate celelalte pot dovedi credinţă, dar niciuna nu poate fi socotită faptă, fără mâna care dă,
fără piciorul care aleargă,
fără umărul care poartă
sau genunchii care se roagă,
sau ochii ce plâng. Citeşte în continuare »

marturisirea_stralucita_de_traian_dorz8. Mântuitorul îi învăţase de multe ori pe ucenicii Săi despre rugăciune,
le arătase de multe ori marea trebuinţă pe care o au de a se ruga neîncetat.
Le vorbise despre puterea pe care o primesc prin rugăciune şi despre ajutorul ei.
Şi despre roadele şi binefacerile pe care le dă Dum¬nezeu adevăratei rugăciuni.
Dar la despărţirea de la Cina cea de Taină, le des¬coperă taina primirii acestora de la Tatăl.

9. Până atunci doar le arătase casa rugăciunii, dar acum le dădea cheia ei. Era felul în care Domnul îi în¬văţase pe ai Săi cum să şi facă rugăciunea.
Rugăciunea care, într adevăr, să ajungă în faţa lui Dumnezeu
şi care să capete pecetea mijlocirii lui Hristos,
ca să poată fi împlinită prin Duhul Sfânt.
Să ne pătrundem şi noi de încredinţarea adevărului acestuia. Citeşte în continuare »

CE IUTE TREC ANII

1. Anii vieţii noastre se duc ca un sunet – spune Psalmul 90, 9. Într-adevăr, ca un sunet atât de scurt. Când îi avem înainte, ni se pare că sunt atât de lungi şi că vin atât de încet, şi că ţin atât de mult!

2. Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis, ni se pare că nici n-au fost. Au trecut şaptezeci de ani – vârsta biblică – şi iată ce am ales din ei.

3. Ce mult ar trebui să gândim înainte cum gândim înapoi! Înainte, când putem să-i folosim bine, nu înapoi, când nu mai putem face nimic.

4. Dar nu anii, ci lunile, zilele, clipele ar trebui să le ştim folosi mai cu grijă, acum, când le avem în mână – nu când nu le mai avem. Citeşte în continuare »

Aşa s-a încheiat „Sfatul Frăţesc” de la treizeci şi opt de ani după 12 septembrie 1937. Aşa s-a încheiat frumosul gând pe care îl aveam, de a arăta încă o dată fraţilor adevărul Oastei Domnului care nu trebuie să primească şi să aibă în ea nimic străin de Evanghelie, de neamul nostru şi de Biserica noastră. Nimic din învăţăturile lucrurilor străine de sufletul şi de credinţa noastră şi a străbunilor noştri.

Frumosul gând de a ne strânge inimile şi gândurile tuturor lângă vatra caldă şi dulce a ceea ce este al nostru, curat şi sfânt, dăruit de la Dumnezeu şi rămas de la părinţii noştri a trebuit din nou plătit din greu.

Ce adevăr minunat era acesta! Ce specific minunat are Oastea prin acest adevăr! Ce lucrare curată şi sfântă, atât prin învăţătura, cât şi prin scopul ei profund evanghelic şi profund uman românesc este această Mişcare a Oastei Domnului!

Nimic străin de interesul lui Hristos şi nimic străin de interesul Neamului şi al Bisericii nu este în ea. Citeşte în continuare »

TD 1936

din foaia „Isus Biruitorul”, anul II, nr. 16, Sibiu, 12 aprilie, 1936

1. Când ai ochii pironiţi spre ţintă, atunci toată fiinţa ta aleargă spre ea.
Spre ţinta ochilor tăi îţi aleargă atunci picioarele tale,
ţi se întind mâinile tale
şi ţi se îndreaptă toate simţurile şi mădularele fiinţei tale.
Pentru atingerea ţintei tale laşi totul şi dai totul,
– uiţi totul, jertfeşti totul şi faci totul.
O, dacă am face toţi aşa spre Ţinta noastră Iisus!

2. Când ţinta fiinţei tale este fericită, atunci tot ce dai tu pentru ea este fericit
– şi tot ce primeşti tu prin ea este la fel.
Dar când ţinta aceasta este o deşertăciune, – cât de nefericit eşti şi când alergi către ea – şi când îţi pare că ai atins-o! Citeşte în continuare »

Traian DorzUnde să-mi mai aflu oare
un alt Dumnezeu şi cer,
dacă-mi lepăd pe Cel Unul
pentru astea câte pier?
Unde să-mi mai aflu oare
un Mântuitor la fel
ca Hristosul meu cel dulce,
dacă nu rămân cu El?

Doamne, nu lăsa, nu lăsa
să-mi despart iubirea mea
nici de Tine, nici de-ai mei,
ci să fiu pe veci cu ei. Citeşte în continuare »

Noi ştim ce har e mântuirea
şi raiul ei cât e de sus,
şi totuşi ce puţin o cerem
cu lacrimi, cum a zis Iisus!

Iisuse, aprinde
iubirea-Ţi în noi,
spre-a nu ne cuprinde
al lumii noroi.

Noi ştim ce slavă-i ascultarea
şi chipul ei cât de frumos,
şi totuşi ce puţin o facem
smeriţi, cum a făcut Hristos! Citeşte în continuare »

Traian DorzMi-am ales Calea lui Hristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua când mi s-a vestit acest Adevăr. Şi mi-am predat Lui inima în întregime, chiar aşa cum mi s-a spus să-L iubesc pe Iisus – cu gândul cel mai sincer şi mai hotărât. Tot ce am întâlnit apoi în viaţa mea, eu am primit sau am respins numai în funcţie de această Cale, de acest Adevăr şi de această Iubire. Citeşte în continuare »

Fericita mea Nãdejde
Dulce Domnul meu Iubit
ce nãlţimi, ce slãvi, ce haruri
vieţii mele-ai dezvelit!…

Ce oceane de luminã
ce-adâncimi de har mãreţ,
ce trãiri necunoscute
ce nespuse frumuseţi. Citeşte în continuare »

Prin însãși viața sa în lumea aceasta, fiecare om este un luptãtor, cãci viața însãși este o luptã, o luptã uneori atît de crîncenã și de grea. Ce luptã grea duce omul uneori pentru cîștigarea culturii, a științei, a pîinii, a slavei lumești, a avuției sau a plãcerilor trecãtoare!

Atît de mulți oameni își dau viața și își vînd sufletul zilnic fãcînd totul pentru dobîndirea lucrului pentru care luptã.
Numai viața atîtor de puțini oameni este o luptã sfîntã și stãruitoare pentru Împãrãția lui Dumnezeu, pentru cauza lui Hristos, pentru mîntuirea sufletului lor și al altora.

Domnul Iisus Hristos a spus: Împãrãția lui Dumnezeu se cucerește prin luptã… Și cine dã nãvalã acela pune mîna pe ea. De aceea toți cei care au dorit sã punã mîna pe Împãrãția lui Dumnezeu au fost niște viteji luptãtori cu pãcatul și cu lumea. Niște stãruitori ostași ai Domnului în lupta binelui împotriva rãului, niște neobosiți nãvãlitori spre cucerirea mîntuirii, a cãror valoare și duratã este veșnicã. Citeşte în continuare »

aprilie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR