Arhiva pentru categoria: ‘Traian Dorz’

Niciodată să nu uităm priveliştea cutremurătoare a Crucii de pe Golgota cu Mântuitorul nostru cel scump şi bun răstignit pentru noi şi pentru mântuirea noastră, pentru spălarea păcatelor noastre, pentru acoperirea vinei noastre, pentru izbăvirea şi înfierea noastră. Necurmat să avem în faţa ochilor sufletului nostru această zguduitoare privelişte, pentru a nu uita niciodată cu ce preţ mare am fost noi răscumpăraţi din păcatele şi din necredinţa noastră. Ca să fim tot mai strâns alipiţi de Cru¬cea Mântuitorului nostru şi tot mai recunoscători şi-nda¬toraţi pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit El. La această Cruce şi Jertfă răscumpărătoare trebuie să privească orice suflet şi toţi cei care sunt departe acum să vină şi ei, ca să se-mpărtăşească din mântuirea adusă de El, de Fiul Scump şi Sfânt al lui Dumnezeu, pe Golgota, pentru noi toţi. Citeşte în continuare »

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
ale-alipirii de Hristos,
oricât v-ar fi de aspru vântul
şi gerul cât de nemilos!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ rugăciunilor fierbinţi,
oricât v-ar fi de greu urcuşul
de părăsiri şi suferinţi!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ milei pentru cel lipsit,
oricât v-ar fi de cu durere
şi cu răceală răsplătit.

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ mijlocirii pentru toţi,
oricât v-ar fi de-adânc abisul
de ură dintre fraţi şi soţi!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
ale-aşteptării Celui Drag,
oricât v-ar fi de-adâncă noaptea
şi neîntors cel dus pribeag!

Nu vă uscaţi, curate lacrimi
a’ dragostei din ochii mei,
ci-mi curgeţi până vă va şterge
Hristos, cu Mâna Lui, din ei!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Împotrivirile şi cernerile încercărilor, pentru cei credincioşi, nu sunt un rău, ci sunt un bine în lumea aceasta. Ele ne sunt rânduite de Dumnezeu în viaţa noastră tocmai spre a întări şi adânci şi mai puternic rădăcinile credinţei noastre în Hristos. După cum şi vânturile puternice fac rădăcinile copacilor să se adân¬cească şi mai mult în pământ, spre a nu duce lipsă de apă atunci când sunt vremuri de secetă, tot aşa şi încercările fac ca rugăciunile credinţei noastre să se adâncească şi mai puternic în Hristos, pentru ca, în peregrinările noastre prin lumea aceasta de prin locurile pustii şi fără apă, să nu ducem lipsă de umezeală şi de putere duhovnicească. Soarta noastră în lumea aceasta fiind asemenea cu soarta lui Hristos, noi nu trebuie să ne aşteptăm să fim primiţi cu bucurie acolo unde El este primit cu ocară. Nici ca noi să fim iubiţi acolo unde este El alungat. Fiind părtaşi cu Hristos la tot ce se-ntâmplă printre oameni, la fel trebuie să ne mângâiem cu nădejdea că vom fi părtaşi cu El şi-n vremea răsplătirii Lui. În a fi părtaşi cu Hristos la tot ce întâmpină El pe pământ ar trebui să ne găsim noi marea bucurie şi mângâiere în orice loc şi-n orice vreme în viaţa aceasta. Şi unde Domnul nostru este prigonit, acolo şi noi să nu ne mirăm că vom avea parte de aceasta. Citeşte în continuare »

Ce dulce-a fost cândva chemarea
Cuvântului mântuitor,
– Tu l-ai respins cu nepăsarea,
şi-acum atâtea răni te dor!

Ce dulce-a fost cândva tăcerea
de dup-al rugăciunii har,
– Tu i-ai rărit îngenuncherea,
şi-acum ţi-e inima gheţar.

Ce dulce-a fost cândva umblarea
cărărilor cu ochi curaţi,
– Tu le-ai schimbat încredinţarea,
şi-acum în plâns pustiu te zbaţi.

Ce dulce-a fost cândva ocara
alături de Hristos, lovit,
– Tu i-ai îndepărtat povara,
şi poţi s-o tot regreţi zdrobit. Citeşte în continuare »

Fiecare să fiţi împodobiţi cu smerenia, cum porunceşte Sfântul Cuvânt al Dumnezeului nostru. Şi ne-ncetat trebuie să ne simţim nespus de îndatoraţi faţă de Domnul nostru iubit, ai Căruia suntem, răscumpăraţi fiind de El prin preţul cel nespus de mare al Sângelui Său sfânt prin care a plătit mântuirea noastră. De aceea, neîncetat trebuie să ne simţim îndatoraţi faţă de El şi să căutăm din toată inima să-I aducem şi noi prinosul şi prisosul dragostei noastre. De aceea, nu numai că trebuie să facem neîncetat tot binele de care suntem în stare, dar şi să nu ne gândim la vreo plată pentru asta, fiindcă tot ce facem este o datorie. Nu facem pentru ca Domnul să facă ceva pentru noi, pentru asta, ci facem pentru că El a făcut atât de mult pentru noi. Citeşte în continuare »

Ştii tu câţi sunt cei ce se roagă
alăturea de tine când,
spre ceruri, inima întreagă
ţi-o nalţi, de sânge picurând?

Ştii tu câţi sunt cei ce se luptă
alăturea de tine când,
cu-nsângerare ne-ntreruptă,
rămâi neclătinat luptând?

Ştii tu câţi sunt cei care-aleargă
alăturea de tine când,
pe urma lui Hristos să meargă,
se cere pe genunchi urcând?

Ştii tu câţi sunt cei care-aşteaptă
alăturea de tine când,
cu duh zdrobit ţi se îndreaptă
privirile spre cer chemând?

Ştii tu câţi sunt cei ce suspină
alăturea de tine când
eşti răstignit pentru Lumină
şi mori biruitor, iertând?

Ştii tu câţi sunt cei ce-o să-nvie
alăturea de tine când,
la slava Lui, pe veşnicie,
Hristos vă va chema-n curând?

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

În toate privinţele, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin viaţa Lui şi prin Cuvântul Său dat nouă pe pământ, ne este o pildă pe care avem porunca şi datoria – şi trebuie să avem şi dorinţa – de-a o urma. La El trebuie să privim neîncetat fiecare dintre noi, cei care dorim să fim ai Lui cu adevărat şi să trăim o viaţă plăcută Lui. Şi de la El trebuie să învăţăm fiecare cum trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, Tatăl nostru, şi cum trebuie să fim faţă de oameni, semenii noştri. Ca El trebuie să facem şi noi, în umblarea scurtei noastre vieţi pe acest pământ. De la El să învăţăm mila, de la El binefacerea, de la El rugăciunea, de la El răbdarea, de la El blândeţea şi ascultarea. Căci ferice de ucenicul care L urmează pe Domnul său în toate lucrurile aici pe pământ. El va fi lângă Domnul său şi acolo Sus, în răsplata cerească. Citeşte în continuare »

Mărire veşnică Răbdării
de ne-nţeles şi necuprins,
adusă Jertfă ascultării
pe-al Crucii Rug de jar aprins!

Mărire veşnică Răbdării
ce poate suferi atât
al hulelor şi-al lepădării
păcat demonic şi urât!

Mărire veşnică Răbdării
ce-aşteaptă până la sfârşit
să-ntoarcă fiul neascultării
înlăcrimat şi înnoit! Citeşte în continuare »

Se întâmplă uneori că răbdarea noastră slăbeşte, credinţa scade, dragostea oboseşte şi zborul nostru duhovnicesc pe urmele Mântuitorului Iisus, [pe urmele] tot mai înalte ale harului ceresc adeseori se frânge. Atunci ne prăbuşim şi ajungem să ne târâm şi noi ca vulturul căzut prin praf şi prin noroaie, în dispreţul fiinţelor târâtoare şi a vrăjmaşului mântuirii noastre, care ne-a ispitit şi ne-a trântit jos. Atunci să nu ne lăsăm trântiţi! Sus inima, suflet credincios! Sus privirea! Sus, sus, spre cerul strălucit, unde ne aşteaptă iarăşi Domnul nostru biruitor şi credincios. Uitaţi ce este în urmă! Scârbiţi-vă de ceea ce este jos şi, cu un sfânt elan biruitor, să suiţi iar spre înălţimile unde trebuia să fi rămas mereu, înălţându-vă pe urmele Domnului. Spre înălţimile unde este cerul curat, cântecul de biruinţă, starea de har în Hristos. Domnul şi împăratul nostru vrea să Se laude cu noi înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Săi nu numai atunci la sfârşit, ci să Se poată lăuda cu noi în fiecare zi din viaţa noastră. Citeşte în continuare »

Iubire-arată-mi totdeauna
cum să-L slujesc pe Dumnezeu
cu tot ce am, în orice vreme,
smerit şi-ascultător mereu.

Căci numai Tu cu-adevărat
mă-ndrumi şi mă păzeşti curat.

Iubire, spune-mi totdeauna
cum trebuie să fiu cu toţi,
cum trebuie să-i caut pe oameni,
cum trebuie să-i văd pe soţi.

Iubire-ndrumă-mi totdeauna
cuvântul şi tăcerea mea,
ca adevărul să lucească
atât din el, cât şi din ea.

Iubire, fii-mi totdeauna
măsura-n care să-mpărţesc
avutul inimii şi-al mâinii
acelor care mi-l râvnesc. Citeşte în continuare »

Noi, toţi suntem pe pământul acesta trecători. Fiinţa noastră trupească se-nvecheşte şi cortul nostru pământesc se desface. Încetul cu încetul, noi ne ducem, mergând spre locul şi spre lutul din care-am fost făcuţi. Dar omul nostru cel duhovnicesc, fiinţa noastră cea nouă se desăvârşeşte din zi în zi, împărtăşindu-se tot mai îmbelşugat din darurile dragostei lui Iisus, care nu se sfârşesc niciodată, care nu îmbătrânesc niciodată, care nu trec niciodată, ci mereu şi mereu se înnoiesc, trecând de la un rând de oameni la altul, păstrând viaţa cu Hristos mereu tânără, mereu fericită, mereu frumoasă pentru toţi acei care vor veni pe urmele Lui după noi până în veac, precum şi noi am mers pe aceste urme după alţii, care-au fost înaintea noastră. Citeşte în continuare »

12. Tu n-ai voie şi n-ai nevoie să-ţi schimbi cultul, ci să-ţi schimbi inima ta cea rea.
N-ai voie şi n-ai nevoie să-ţi laşi biserica, ci păcatele tale.
N-ai voie şi n-ai nevoie să-ţi schimbi legea ta, ci starea sufletului tău.
N-ai nevoie să-ţi schimbi familia ta duhovnicească şi nici duhul tău cel bun, ci duhul cel rău.
Căci n-ai nevoie de oameni, ci de Hristos.
Fiindcă numai El face un om nou din cel vechi, când vii la El. Citeşte în continuare »

O, cerule-nstelat, ce tainic
mărturiseşti pe Dumnezeu
a’ Cărui frumuseţi şi-ntinderi
le-arăţi şi le ascunzi mereu!

O, soare strălucit şi falnic,
ce minunat mărturiseşti
pe-Acel al Cărui chip şi zâmbet,
şi dragoste, şi milă eşti!

O, munţi înalţi, cât de puternic
şi de măreţ mărturisiţi
pe Dumnezeu, de-a Cărui Mână
şi-nţelepciune-aţi fost zidiţi! Citeşte în continuare »

Cu cât zilele trec mai repede şi viaţa se-apropie de capăt, credinciosul iubitor de Hristos doreşte să se pregătească tot mai cu grijă pentru fericita întâlnire cu Domnul Său, cu preaiubitul sufletului său. Fericit sufletul credincios care ia seama la tot Cuvântul Domnului şi veghează, ca să se poată înfăţişa într-un chip cât mai vrednic de Domnul Său la venirea Lui sau la plecarea sa. Încă de pe drumul spre cer, credinciosul adevărat îi urează de bine de departe, mărturisind că este tot mai străin şi mai pribeag pe pământul acesta, precum spune Sfânta Scriptură. Şi-n acelaşi timp, că vede cu ochii lui tot mai limpezi, tot mai frumos, frumuseţea negrăită a cerului deschis care-l aşteaptă pe oricare dintre cei care-L iubesc pe Dumnezeu, la capătul ostenelilor iubirii sale, la capătul luptei credinţei sale, la capătul năzuinţelor şi nădejdii sale pentru Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Cunoşti tu oare starea ta
cea gata de pieire,
trăind pierdut, făr-a avea
nici gând de mântuire?

O, de-ai cunoaşte şi-ai primi
azi ultima chemare,
Hristos şi-acum ţi-ar dărui
o veşnică iertare!

Cunoşti tu oare calea ta
cea largă şi-ntinată,
de Însuşi Dumnezeu, la grea
osândă judecată? Citeşte în continuare »

12. Scumpe suflete zidite de iubirea Tatălui
şi cercetate de dragostea Fiului Sfânt,
– şi vouă vi s a vestit Adevărul prin care puteţi moşteni viaţa veşnică.
El vă mai vorbeşte încă chiar şi acum,
dar nu vreţi voi oare să L cunoaşteţi pe Dumnezeu şi să aveţi viaţa? Citeşte în continuare »

1. De fapt, a spune că suntem în Hristos şi că Îl cunoaştem pe El, dar a nu fi una cu fraţii şi cu Lucrarea în care ne a chemat Dumnezeu este o nepotrivire, este o minciună, este o înşelare.
Credem că se înşală amar acei care trăiesc în felul acesta.
Pentru că a fi una cu Hristos în chip desăvârşit şi adevărat înseamnă tot aşa de limpede a căuta cu tot sufletul să fii una şi cu fraţii, care sunt mădularele Lui.
Oricine este despărţit de fraţii între care l a chemat Dumnezeu, acela este un orb sau un nebun, dacă îşi închipuie că poate fi una în Hristos. Citeşte în continuare »

De-ar şti harfa care cântă
ce-nţeles ceresc îi sună
când Hristos i-atinge viersul,
– cum I s-ar lipi-mpreună!

De-ar şti calea cea umblată
cât îi e de sfânt fiorul
ce Hristos i-l dă călcând-o
– cum I-ar săruta piciorul!

De-ar şti inima ce-i starea
veşnic binecuvântată
ce Hristos i-o dă primindu-L
– cum I s-ar deschide toată! Citeşte în continuare »

Din starea fericită a unirii cu Hristos, sufletul credincios nu doreşte nimic mai mult decât ca, la venirea Lui, să fie aflat în starea de curăţie şi de sfinţenie, vrednic de a putea fi aşezat lângă El, la masa fericită şi n cămara nunţii cereşti. Din această stare, sufletul n are altă rugăciune mai fierbinte decât ca această unire pe totdeauna cu Domnul lui, în dragostea sa cerească, să fie cât mai curând şi cât mai fericită.
Credinciosul simte că în lume îl pot pândi şi ispiti multe păcate. De aceea doreşte să se scape din aceste primejdii cât mai repede, spre a fi pe totdeauna numai cu Domnul şi numai cu iubirea. Citeşte în continuare »

Până n-ai ajuns la Ţintă,
teme-te şi mergi mereu!
– orice lene poate face
să te pierzi de Dumnezeu.

Până n-ai sfârşit lucrarea
câtă ţi s-a rânduit,
teme-te de odihnire,
ea-ţi dărâmă ce-ai zidit.

Până n-ai învins în toate
luptele pe-ai tăi vrăjmaşi,
teme-te ce-ţi poate face
chiar şi cel mai slab ce-l laşi. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR