Mergi la CUPRINS-ul cărţii: „Ce este Oastea Domnului”

13. Câteva reguli pentru cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oastea Domnului

Ţinem să spunem îndată că Oastea Domnului nu este o înşirare de reguli şi regulamente lungi, despre tot ce trebuie să facă şi ce să nu facă cei care au intrat şi cei ce vor să intre în Oaste. În deosebire de acestea, noi punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti, în Evanghelie, în Jertfa Crucii; pe întărirea şi creşterea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei, pe o arătură mai adâncă în pământul inimii noastre. Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile sunt „sarcini grele de purtat“ (Luca 11, 46); sunt numai „spălarea pe din afară a blidelor“ (Luca 11, 39); sunt „litera care omoară“, pentru că lipseşte din ea „duhul care face viu“ şi dă omului dar şi putere să iasă din păcate (II Cor. 3, 6).

Cea mai slabă predică e aceea care întruna tot spune: „Fă ceea şi ceea şi nu fă ceea şi ceea!“… Cei mai mulţi oameni cunosc răul, dar n-au putere să facă binele. De această putere au lipsă.

Vom da şi noi anumite reguli şi cerinţe, dar ne vom sili ca aceste cerinţe să fie însoţite şi de duhul care să le dea putere. Vom da pe scurt numai principalele cerinţe şi reguli ce se cer de la cei care au intrat şi de la cei care vor să intre în Oastea Domnului.

↑ sus ↑

Cine intră în armată începe o viaţă nouă…

Cea dintâi cerinţă pentru un ostaş al Domnului o vom spune în legătură cu o asemănare. Când cineva e încorporat şi pleacă în armată, o rupe dintr-o dată cu traiul ce l-a avut. Îndată ce intră în armată, el începe o altfel de viaţă, un altfel de trai; el începe un fel nou de a trăi, el începe o viaţă nouă. Aceasta e cea dintâi cerinţă şi pentru cei din Oastea Domnului.

Când pleci să intri în armata Domnului, trebuie să o rupi dintr-o dată cu felul de trai ce l-ai avut. Trebuie să începi o altfel de viaţă; o viaţă nouă, o viaţă schimbată.

Cea dintâi cerinţă a intrării în Oastea Domnu-lui este ruperea dintr-o dată cu duhul acestei lumi şi cu păcatele. Văzut-aţi feciorii când pleacă la armată cum îşi iau rămas bun şi se despart de fetele din sat? Aşa şi cei ce pleacă în Oastea Domnului trebuie să se despartă pentru totdeauna de cele şapte fete ale diavolului: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia (între care e şi beţia), mânia, zgârcenia, lenea.

O intrare în Oastea Domnului, fără schimba-rea vieţii, n-ajunge nimic. Aceasta e schimbarea cea mare ce l-a ajuns pe Saul în drumul Damascului, şi din Saul l-a făcut Pavel; din prigonitor, Apostol. Aceasta e schimbarea cea mare care trebuie să dea şi celor ce intră în Oastea Domnului altă inimă şi altă simţire, alţi ochi şi altă vedere, altă gură şi alte umblări. Aceasta e schimbarea cea mare pe care o cerea Mântui-torul lui Nicodim, spunându-i că trebuie să se nască din nou (Ioan 3, 7); să înceapă o viaţă nouă.

Ştii tu ce înseamnă a te naşte din nou? A te naşte din nou înseamnă cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur: „Nu e de ajuns să te naşti creştin, ci trebuie să te şi faci creştin“. A te naşte din nou înseamnă să înţelegi şi să primeşti darul Crucii de pe Golgota şi, prin acest dar, omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu Iisus (Romani 6, 6)… ca să mori faţă de păcat şi să viezi lui Dumnezeu prin Iisus Hristos (Romani 6, 11).

A te naşte din nou înseamnă a pune „aluat nou“ în făina vieţii tale, din care să iasă o viaţă nouă, „o frământătură nouă“ (I Corinteni 5, 7; II Cor. 5, 17).

Aceasta este ceea ce se cheamă renaştere sufletească şi aceasta este lupta Oastei.

„Nu puteţi sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ – a zis Mântuitorul (Luca 16, 13). Cel ce intră în Oastea Domnului trebuie să slujească numai Domnului, altcum, intrarea lui în Oaste n-ajunge nimic. „Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă cu lucruri lumeşti, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la Oaste“ (II Timotei 2, 4).

Să luăm pildă de ascultare de la Mântuitorul! Întreagă viaţa Mântuitorului a fost o viaţă de ascultare faţă de Tatăl Ceresc; de o ascultare până la moartea Crucii. Peste această ascultare se pogoară darul şi harul Duhului Sfânt. Când trăieşti o viaţă de ascultare, de supunere şi de încredere în Domnul, viaţa ta ajunge sub darul şi cârmuirea Duhului Sfânt.

↑ sus ↑

Cel ce intră în armată se apucă de meşteşugul armatei…

A treia cerinţă a celor ce intră în Oastea Domnului o scoatem tot din asemănarea de mai sus. Cel ce intră în armată se apucă îndată de meşteşugul armatei. Începe mai întâi să înveţe diferitele mişcări mai mici şi mai uşoare. Învaţă apoi să cunoască diferitele arme, cu tainele şi puterea lor. În fiecare zi, el face deprindere, exerciţiu. Pe urmă, după ce a învăţat mişcările şi armele, învaţă tainele apărării şi atacurile faţă de vrăjmaşi.

Aceste lucruri se cer – în înţeles sufletesc – şi de la cei care intră în Oastea Domnului. Îndată ce a intrat cineva în Oastea Domnului, trebuie să se apuce de meşteşugul de a se face un bun ostaş al lui Hristos. Va începe mai întâi cu lucruri mai uşoare, ca să poată apoi „creşte zi de zi în darul lui Dumnezeu“. Va face în fiecare zi exerciţiu: rugăciune. Va citi Biblia, dacă e cititor de carte. Fiecare ostaş cititor să-şi aibă Biblia, Sfânta Scriptură, ca pe o armă puternică. Şi nu numai să o aibă, ci să şi înveţe tainele ei, citind-o regulat şi cu credinţă. Cel intrat în Oastea Domnului va folosi tot ceea ce îi poate fi de ajutor şi întărire sufletească în lupta ce are să o ducă (cărţi, foi religioase etc. ).

↑ sus ↑

Un ostaş al Domnului trebuie să fie luptător „activ“…

Un ostaş al Domnului trebuie să fie activ. Să fie în neîncetată luptă contra atacurilor vrăjmaşului diavol; să lupte neîncetat pentru lăţirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi să lupte şi pentru atragerea altora în fronturile mântuirii sufleteşti.

„Dacă cei ce trăiesc o viaţă ostăşească – zice Sf. Ioan Gură de Aur – se duc îndată unde-i cheamă trâmbiţa războiului, cu atât mai mult trebuie a ne pregăti şi noi care suntem ostaşi ai lui Hristos şi a ne pune în rând de bătaie în faţa patimilor“ (Omilia a V-a, Evrei).

După ce ai intrat în Oastea Domnului, trebuie să-ţi dai seama că eşti în declaraţie de război cu diavolul, cu patimile şi poftele acestei lumi. „Ca un ostaş voinic, trebuie să fii întruna înarmat, treaz, deştept, veşnic aşteptând pe duşman! De câte ori ne cheamă trâmbiţa privegherii, te pregăteşte de luptă şi te aruncă cu tot curajul în luptă, rupe rândul duşmanilor, taie puternic faţa diavolului şi pune mâna pe biruinţă“!
(Din înv. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a V-a, Evrei).

Un ostaş al Domnului, după ce a aflat pe Mântuitorul şi rosturile vieţii sale sufleteşti, va căuta apoi neîncetat, cu toate prilejurile, să aducă şi pe alţii la Mântuitorul.

↑ sus ↑

Pentru Ziua Domnului

Din Ziua Domnului, din ziua Duminicii, din ziua sufletului, diavolul a făcut în zilele noastre ziua lui, ziua păcatului. Un ostaş al Domnului va lupta neîncetat ca Ziua Domnului, ziua Duminicii, să devină iar ceea ce a fost: ziua sufletului, zi de mărire şi de laudă lui Dumnezeu.

Ziua Duminicii, va fi pentru un ostaş al Domnului „zi de odihnă sfântă Domnului“, în care nu va lucra nimic nici el, „nici feciorul lui, nici fata, nici slujnica lui“ (Ieşire 20, 10). Ziua Domnului trebuie să fie pentru un ostaş zi de îngrijire şi de hrănire a sufletului. În acest scop va cerceta Biserica, va citi din Sfânta Scriptură, se va ruga… , va face tot ceea ce e spre întărirea sufletului său.

Un ostaş al Domnului nu se va duce nici într-o strânsură unde stăpâneşte „duhul acestei lumi“, duhul cel lumesc.

↑ sus ↑

« Capitolul 12Capitolul 14 »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR