Mergi la CUPRINS-ul cărţii: “Ce este Oastea Domnului”

14. Câteva din opreliştile pe care le pune Oastea Domnului

Ţin şi aici să spun îndată că Oastea Domnu-lui nu e numai o luptă contra beţiilor şi sudalmelor, ci e o luptă contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Oare mânia nu este şi ea un fel de beţie? Şi oare desfrânarea nu este şi ea un fel de beţie? Şi oare lăcomia, zgârcenia, pizma, nu sunt şi ele tot un fel de beţii? Un bun ostaş al lui Hristos trebuie să se ferească de toate cele şapte păcate grele, de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia, între care e şi beţia, hoţia, iubirea de argint, mânia, zgârcenia, lenea.

Lupta noastră e îndreptată mai ales contra beţiilor şi înjurăturilor, după ce, mai ales, aceste două patimi fac stricăciunile cele mai mari în popor şi după ce cu aceste două patimi câştigă Satana cele mai multe suflete.

↑ sus ↑

Reguli cu privire la băuturile alcoolice

Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele:

Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată, cu totul, de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine).

Avându-se în vedere faptul că în ţara noastră sunt peste 500 de mii de podgoreni, pentru care ar fi prea grea opreliştea să nu-şi guste vinul, li s-ar închide cu totul uşa intrării în mişcarea noastră religioasă; avându-se în vedere şi faptul că Apostolul Pavel a sfătuit pe Timotei să „folosească puţin vin pentru desele sale îmbolnăviri“ (I Timotei 5, 23)… , lăsăm şi noi folosinţa unui pahar de vin curat. Punem însă îndată condiţia ca acest pahar să nu treacă în alte pahare, să nu fie o uşă deschisă spre alte pahare, spre beţie. Punem îndată aici cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Vinul este de la Dumnezeu, beţia – de la diavol… ; cel dintâi pahar este al lui Dumnezeu, celelalte – ale diavolului“. Un pahar de vin este destul pentru caz de osteneală şi boală.

Oastea Domnului opreşte cu totul de la orice fel de băuturi alcoolice:

1. Pe cei pătimaşi, pe cei beţivi, pentru că în cei pătimaşi băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire şi stăpânire. Pentru beţivi, cel dintâi pahar deschide larg uşa spre beţie.

Pentru cei pătimaşi nu este o altă cale de scăpare decât ruperea cu orice fel de băutură, pentru vecii vecilor.

2. Oastea Domnului opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi (fie tineri, fie văduvi), pentru că aceştia trebuie să stăruiască în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. Virtutea înfrânării poftelor se potriveşte cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca şi când ai pune foc în ulei. „Nu vă îmbătaţi de vin întru care este desfrânare“ – zice Apostolul Pavel ( Efeseni 5, 18 ).

Un ostaş al Domnului nu va umbla pe la cârciumi şi nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.

Acestea ar fi, pe scurt, regulile cu băuturile. Spun adevărat, că, ani de zile m-am frământat cu dezlegarea lor şi tremur şi acum să nu fi greşit cu precizarea lor. Ca un munte de fier parcă apasă asupra conştiinţei mele întrebarea: Oare nu cumva am lăsat o uşiţă deschisă pentru ispita Satanei? Băgaţi de seamă, căci paharul de vin pe care l-am lăsat poate fi o uşă deschisă pentru Satana, poate fi mărul din grădina Edenului. Satana-i viclean mare. Dacă are o uşiţă deschisă, apoi – cu zi cu noapte – umblă şi se vicleneşte cum ar putea-o lărgi ca să intre prin ea. Aici vă voi spune o mult grăitoare istorioară:

Doi bătrâni, un moşneag şi o babă, luară hotărârea să se lase de băutură, că prea tare caliciseră din pricina asta. Îşi lăsară însă voie să bea aldămaş, când ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar târg fără aldămaş unde s-a mai pomenit!

Hotărârea o ţinură bătrânii o săptămână-două, dar tare le ardea gura după rachiu. Atunci baba prinse o găină şi zise către moşneag: „Ştii ce? M-am gândit să-ţi vând ţie găina mea“. „Bi-ne te-ai gândit“ – răspunse moşneagul. Făcură târg şi băură aldămaş. În cealaltă zi, bătrânul prinse cocoşul şi-l vându babei şi iar băură aldămaş. Şi tot aşa merseră târgurile între ei, până când, nemaiavând bani de aldămaş, începură a face târgurile cu cârciumarul, până când îşi băură şi hainele de pe ei şi ajunseră în drum.

Decât astfel să vă înşele şi pe voi Satana, decât să aveţi veşnic o uşă deschisă, eu zic: mai bine închideţi uşa de tot! Lepădaţi-vă de orice fel de băutură îmbătătoare!

Închei, spunând încă o dată: un ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice. Total şi pentru totdeauna!

↑ sus ↑

Reguli despre petreceri

Un ostaş al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri şi baluri, pentru că aşa cum se fac pe-trecerile în ziua de azi (cu beţii şi jocuri nebune), sunt aproape cu totul atrase de diavolul în slujba lui. Sunt destule alte societăţi care se întrec în a face jocuri şi baluri pe seama membrilor lor (după o astfel de petrecere am văzut, astă-vară, mame culegându-şi fiii – membri ai societăţii – de prin cele cârciumi şi şanţuri).

Societatea noastră nu se ocupă cu „aranjări de petreceri şi baluri“. Petrecerea noastră e să ne întâlnim mereu în Domnul: să ne petrecem citind în Scripturi, în cărţi şi gazete bune, să cântăm cântări duhovniceşti, ascultând pe Apostolul Pavel care zice: „Nu vă îmbătaţi de vin întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti“ (Efeseni 5, 18–19).

Veniturile „curate“, despre care se vorbeşte că le au petrecerile, sunt apoape toate ale diavolului.

Un ostaş al Domnului va merge numai la pe-treceri din care lipseşte băutura şi jocul (con-certe, teatre frumoase). Asemenea şi la ospeţe, un ostaş al Domnului va lua parte numai până când ţine partea în care nu s-a amestecat diavolul.

Un ostaş al Domnului nu va merge prin şezătorile, clăcile şi strânsurile ce se fac mai ales iarna, pe la cârciumi, sau pe la casele oamenilor. Nu va merge, pentru că şi pe acestea le-a atras diavolul în slujba lui. Şezătorile de azi sunt pline de alcool, de vorbe murdare şi jocuri, după care Satana seceră roadă bogată.

Peste tot, un ostaş al Domnului se va păzi de orice strânsură în care stăpâneşte „duhul acestei lumi“. Căci „oricine vrea să fie prieten «lumii», vrăjmaş lui Dumnezeu se face“ (Iacov 4, 4).

Peste tot, în privinţa întrebării: Unde poate merge un ostaş al Domnului? – recomand următoarea regulă:

De câte ori un ostaş e nedumerit asupra acestei întrebări, să se întrebe: Oare merge şi Domnul cu mine la cârciumă? Nu! Atunci nu merg nici eu! Oare stă Domnul cu mine acolo unde se spun vorbe urâte şi murdare? Nu! Atunci nu stau nici eu! Un ostaş al Domnului poate merge numai acolo, unde merge şi Domnul cu el.

Aici voi spune o istorioară:

Odată, un mire a chemat la ospăţ pe un prieten de-al lui.

– Te ascult, dragă prietene, – a zis chematul – dar numai cu condiţia dacă laşi să aduc cu mine şi pe un alt prieten al meu.

– Cu tot dragul! – a răspuns mirele. În vremea ospăţului, după ce s-a terminat slujba cununiei şi masa, (adică înainte de a începe îmbătările şi vorbele uşoare), chematul s-a ridicat să plece.

– Cum se poate să pleci aşa curând? – a întrebat mirele.

– Nu pot să rămân mai departe! – a răspuns cel chemat. Prietenul de care ţi-am spus, când m-ai invitat, este Domnul Iisus, şi acest Prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El, mă ţin de El şi mă duc cu El!…

↑ sus ↑

Reguli despre sudalme, înjurături…

Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg în altă parte.
Aici doar voi spune numai atât că înjurătura este cel mai fioros şi grozav păcat. Despre acest păcat zice Evanghelia că „toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte le vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică“ (Marcu 3, 28–29).

Despre Satana se ştie că este un răsculat şi hulitor împotriva lui Dumnezeu şi el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este şi el un hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Văzut-aţi pe suduitorul de cele sfinte, cum, în decursul fioroaselor înjurături, îşi ridică mâinile şi privirea spre cer, ca şi când ar ameninţa pe Cineva de Acolo? El este – ca şi Satana – un răsculat pe faţă, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.

Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile creştinilor.

↑ sus ↑

Reguli despre fumat…

Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce?

Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească şi să se întrebe: Oare ar putea sta cu ţigara în gură în faţa Mântuitorului? Oare rămâne, petrece şi călătoreşte împreună cu noi Domnul, când întruna tot pufăim şi scuipăm?

Fumatul trebuie apoi lepădat, pentru că el devine o patimă, o plăcere care întrece şi biruie plăcerea cea religioasă. De dimineaţa de când se scoală, până noaptea când adoarme, fumă-torul e veşnic tot cu gândul la plăcerea tabacului. Oare lucru bun şi curat este acesta?

Fumatul trebuie înlăturat şi pentru că noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu de fiecare ban ce-l cheltuim. Noi nu suntem stăpânii, ci suntem numai administratorii averilor şi banilor noştri.

Ce vom răspunde oare în faţa Domnului Dumnezeu despre banii ce i-am cheltuit pe tutun?

Şi eu am fost odată fumător, dar m-am lăsat de fumat de când, mergând o dată iarna pe drum cu ţigara în gură, am întâlnit pe o sărmană fetiţă ce tremura de frig. Ghetele îi erau rupte şi printr-un loc i se vedeau degetele degerate şi umflate de ger. Atunci am scos tabachera din buzunar şi am aruncat-o în mijlocul drumului, strigând: „Oare asta-i Evanghelia lui Hristos?… Eu să cheltuiesc mii de lei pentru o patimă rea, în vreme ce picioarele săracilor şi nevoiaşilor îngheaţă de frig?“

Câţi creştini sunt care nu se îndură să facă milostenie, se lipsesc de o Biblie, de o gazetă bună, de cărţi cu hrană sufletească, dar pentru tutun dau mii de lei pe an! Oare lucru bun şi curat este acesta?

Fumatul nu e de la Dumnezeu, ci de la cel rău. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat omului şi fumatul, apoi, desigur, ar fi lăsat în maşinăria corpului nostru ceva rânduială şi pentru treaba asta. I-ar fi lăsat omului în creştetul capului un horn, un coş prin care să iasă fumul de tutun, pentru că nici gura, nici nasul n-au fost făcute să facem din ele nişte coşuri pentru fumul de tutun.

De încheiere, amintesc încă o dată: un ostaş nu trăieşte din oprelişti, ci din puterea Duhului!

– Ce, te-a oprit Oastea să bei şi să-ţi petreci? – a fost întrebat un ostaş.

– Pe mine, dragii mei, – a răspuns ostaşul – nu m-a oprit Oastea, ci mi s-au deschis ochii cei sufleteşti, să văd orbia şi nebunia în care am trăit.

↑ sus ↑

« Capitolul 13Capitolul 15 »

decembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei