Mergi la CUPRINS-ul cărţii: “Ce este Oastea Domnului”

24. Voluntariatul Oastei Domnului

Oastea Domnului este o inspiraţie şi o creaţie spirituală care a venit pe de-antregul de la Domnul de Sus. În creaţia aceasta, Domnul a folosit un vas slab; a pus trâmbiţa în gura unui umil preot, care a chemat sub steagul Domnului pe toţi cei care, de bunăvoie, s-au hotărât să intre într-un război duhovnicesc.

Creaţia Oastei Domnului a fost de la început un voluntariat, cu luptători voluntari – preoţi şi mireni – în toate părţile ţării.

Şi aceasta trebuie să rămână Oastea Domnului: un voluntariat duhovnicesc, care lucrează şi activează în cadrul învăţăturilor din Biblie şi Biserică.

S-au ivit însă tendinţe tot mai desluşite de a i se lua acestei Mişcări caracterul de voluntariat pe care i l-a dat Domnul şi de a o atrage cu totul în ceea ce se chemă oficialitate.

Astfel, Episcopia de la Oradea a făcut un Statut „al societăţii culturale religioase «Oastea Domnului» din Eparhia Orăzii“, scopul societăţii, între altele, fiind şi combaterea relelor prin „ar-mele luminii“ şi ale culturii.

Faţă de această încercare, fratele I. Gr. Opri-şan, de la Bucureşti, a scris rândurile de mai jos, cu o minunată precizare pentru voluntariatul Oastei:

„Tovărăşia «Oastea Domnului» este – după mărturisirea însăşi a singurului îndrituit s-o spună cu apăs, adică a I. P. S. Mitropolit Nicolae: – iniţiativa părintelui Iosif Trifa. E de dorit să se ştie acest lucru lămurit. Această iniţiativă nu este decât un voluntariat duhovnicesc, de care Biserica trebuie să se bucure într-o vreme când stările de lucruri ne arată precis nevoia lui, iar nicidecum să-l oficializeze.

Ceea ce au făcut fraţii de la Oradea Mare înseamnă oficializare, pur şi simplu. Şi aceasta se tălmăceşte în grai deschis românesc: uciderea iniţiativei şi încrederii acordate, iniţiativă care s-a dovedit şi pentru cei din urmă înţelegători că a adus roade: suflete strâns legate de Biserica Domnului.

Biserica – respectiv Sfântul Sinod – are dreptul de a supraveghea ca să nu se abată sufletele de la matca Ortodoxiei; are datoria de a îndrepta, atunci când se fac greşeli şi a capta toate energiile duhovniceşti. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovniceşti a sufletelor – este a opri tocmai raţiunea acestei revărsări de credinţă pe matca Ortodoxiei noastre scumpe.

«Oastea Domnului» este o floare răsărită în aerul tare de pădure, de câmp. A lua această floare şi a o duce în cea mai aleasă seră, în tovărăşia minunată a oricăror flori, este a o ofili. Îi este dat să rămână în atmosfera în care a răsărit acum zece ani.
Să nu se uite că umilul «gornist» de la Sibiu a fost şi este un şcolar al Duhului Sfânt, care a lucrat o temă de examen şi i-a reuşit. A te bucura şi a folosi spre binele obştei această Lucrare, este una, – a-i lua însă numele spre a-l consacra în forme oficiale şi a nu întreba, în prealabil, pe cel mai de seamă ostenitor al ei, este alta.

Cu ceva mai multă înţelegere a voluntariatului propovăduit de Sf. Ioan Gură de Aur, acea «sfântă expediţie a laicilor, spre a aduce suflete la picioarele preoţilor», am putea ajunge să nu se piardă nici un strop de energie duhovnicească din cea mai caldă vatră a Ortodoxiei.

O mai caldă iubire pentru Biserica vie nu s-a arătat până azi în obştea creştinătăţii noastre româneşti.

I. Gr. Oprişan“
(Foaia «Oastea Domnului», nr. 44, anul 1932)

Lucrurile acestea le-a precizat fratele Oprişan şi mai pe larg în cărticica «Voluntariatul Oastei Domnului».

Faţă de încercarea de la Oradea şi faţă de toate încercările ce se vor face în viitor spre a face din Oastea Domnului ceea ce n-a voit Stăpânul şi Domnul ei, noi spunem răspicat: Oastea Domnului a fost, este şi trebuie să rămână un voluntariat duhovnicesc!

↑ sus ↑

Când şi cum s-a înfiripat mişcarea Oastea Domnului?

În preajma Anului Nou, 1923, îmi făceam un bilanţ al activităţii mele de zece ani de preoţie la ţară şi un an de redactor la foaia «Lumina Satelor», din Sibiu.

Şi mă gândeam, cu durere, la zădărnicia celor unsprezece ani de strigare în pustiu, fără urme şi fără roade.

Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urlând un cârd de beţivi. Asta mi-a sporit şi mai mult durerea. Am căzut în genunchi plângând şi m-am rugat Domnului plângând să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mai multă izbândă.

În această noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei Hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923 al foii «Lumina Satelor». În această Hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în Anul cel Nou cu o hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi altor păcate. Prin iscălirea unei Declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieşit pe urmă mişcarea «Oastea Domnului».

Iniţiativa acestei Mişcări este, aşadar, pe de-antregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire şi nici o înţelegere cu privire la această Mişcare. Şi de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredinţare specială pentru înfiriparea ei.

Şi nu numai iniţiativa acestei Mişcări este a Domnului, ci şi creaţia întreagă este a Lui.

După Hotărârea şi Apelul din numărul de Anul Nou, nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei Mişcări, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru sus-ţinerea acestei Mişcări cu greutăţi şi jertfe în ca-re mi s-au topit sănătatea şi viaţa – fără absolut nici un sprijin de la vreun om.

Am ţinut, la un an, o adunare generală a acestei Mişcări (anunţată la foaie), fără însă să se intereseze absolut nimeni despre ea şi să se apropie de ea.

Şapte ani de zile m-am luptat cu greutăţile începutului, fără să-mi vină nimeni în ajutor. Şapte ani de zile, conducătorii Bisericii n-au avut nici un cuvânt pentru această Mişcare, cu toate că ea lucra în cadrul Bisericii, iniţiată fiind de un preot.

Am avut însă sprijinul larg al Aceluia Care a pornit-o la drum. Domnul a dus la biruinţă Lucrarea Lui, Oastea Lui.

Cei care de la început ar fi trebuit să-i dea sprijin şi ajutor s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică înfăptuire, care putea aduce glorie şi laudă personală.

Fireşte, prin afirmaţia că inspiraţia şi creaţia Oastei au venit de la Domnul – nu neg legăturile ierarhice ale preoţiei. Vreau însă să spun că în felul cum s-a înfiripat Oastea, n-am avut o încredinţare şi îndrumare specială de la superiorii bisericeşti. Am tras şi am conturat singur cadrele voluntariatului Oastei, accentuând însă, cu toate prilejurile, că stăm sub controlul spiritual al Bisericii întregi, al Sfântului Sinod (Mişcarea cuprinzând toate eparhiile).

↑ sus ↑

Cântările Oastei Domnului

O mare putere a Oastei Domnului sunt şi cântările ei cele duhovniceşti. Aceste cântări au ieşit din frământarea religioasă a poporului. Cele mai multe sunt poezii făcute şi cântate de popor. Poporul a făcut în ele şi pe poetul şi pe compozitorul.

Avem o carte întreagă cu astfel de minunate cântări. Cântările Oastei răsună azi în toată ţara. A învăţat şi poporul nostru să cânte Domnului.

Comandaţi-vă Cartea de cântări a Oastei şi cântaţi Domnului pe tot locul!

↑ sus ↑

« Capitolul 23Capitolul 25 »

octombrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei