Mergi la CUPRINS-ul cărţii: „Ce este Oastea Domnului”

CE ESTE OASTEA DOMNULUI
De Părintele Iosif Trifa

Prefaţă la ediţia a VI-a

Lucrarea «Ce este Oastea Domnului?» este cartea de căpătâi a Mişcării cu acelaşi nume, iniţiată din inspiraţia Duhului Sfânt, în noaptea Anului Nou 1923, de către preotul sibian Iosif Trifa, cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan.

Primele două ediţii – cele din 1926 şi din 1927 – poartă denumirea «Intraţi în Oastea Domnului Iisus!», cu subtitlul «Chemări de luptă şi de mântuire sufletească». Ediţiile a III-a şi a IV-a păstrează doar titlul «Intraţi în Oastea Domnului» şi subtitlul amintit. Titlul ultimei ediţii – cea din 1934 – «Ce este Oastea Domnului?» este o sinteză clarificatoare ce îl face pe cititor să înţeleagă ce este această Mişcare de trezire sufletească şi mântuire în sânul Bisericii Neamului şi care sunt rosturile ei duhovniceşti şi naţionale.

În «Cuvânt înainte» la ediţia a V-a, Părintele Iosif consideră că lucrarea este o carte de îndrumare „pentru cei din Oaste şi pentru cei ce intră în Oaste“, în care „vor afla ostaşii“ învăţăturile de temelie ale Oastei“.

Textul cărţii scoate în evidenţă câteva idei de bază, dintre care menţionăm:

Hristos Cel Răstignit şi Biserica Sa constituie principiul central al învăţăturii Oastei Domnului. Crucea este uşa mântuirii şi cheia biruinţei asupra ispitelor şi păcatelor.

Lupta împotriva păcatului şi importanţa trăirii adevărate decurg din înţelegerea biruinţei lui Hristos pe Crucea Golgotei. Semnul Sfintei Cruci „are putere să-l alunge pe Satan, numai când o aşezăm în înţelegerea Jertfei de pe Cruce şi, mai ales, când primim darul Jertfei – pe Iisus Mântuitorul şi biruinţa Sa“.

E ceea ce va spune, mai târziu, şi fratele Traian Dorz: „Nici Hristos fără Cruce, nici Cruce fără Hristos“.

Înnoirea morală şi etică a individului şi societăţii vine prin întâlnirea lui Hristos la Cruce şi prin primirea Lui şi darurilor Sale, adică prin actul naşterii din nou şi prin hotărârea de schimbare a vieţii.

Biserica Luptătoare trebuie să lupte împotriva păcatului şi a oricărui rău, cu toate armele de lovire şi de apărare, pe care le dă Duhul Sfânt.

Cunoaşterea Bibliei şi a scrierilor patristice, precum şi a acelora care trăiesc în Hristos.

Misionarismul laic şi voluntariatul Oastei şi, prin aceasta, revitalizarea Bisericii Ortodoxe Române şi înnoirea credincioşilor ei.

Se pune întrebarea: a adus Părintele Iosif ceva nou, de la o ediţie la alta, în ce priveşte învăţătura de credinţă a Oastei Domnului? Faptul că Părintele Iosif nu comentează, în mod expres, rolul Sfintei Liturghii, al Sfintelor Taine, al icoanelor şi al altor practici din cultul Ortodox, ne îndreptăţeşte, oare, să spunem că iniţiatorul Oastei a evoluat spre neoprotestantism, situând Oastea între Biserică şi o reformă de tip neoprotestant?

Desigur, rău-voitorii şi adepţii prozelitismului sectar, aşa ar vrea să ne facă să credem, dar realitatea e alta.
Părintele Iosif Trifa n-a fost niciodată un reformator al dogmelor şi învăţăturilor Bisericii, ci al vieţii credincioşilor, a schimbării şi înnoirii lor duhovniceşti, prin trăirea din plin a învăţăturilor Bisericii, care sunt şi ale Oastei Domnului.

În primul rând, trebuie să avem în vedere faptul că întemeietorul ei a fost un preot, şi încă unul din aceia care şi-a iubit Biserica până la jertfă. Chiar de la începutul cărţii «Ce este Oastea Domnului?», ne pune în gardă: „Cel ce scriu aceste rânduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete“ («Ce este Oastea Domnului?», ediţia a V-a, Sibiu – 1934, pag. 4; în ediţia de faţă, textul se găseşte la pag. 7). Părintele Iosif nu vorbeşte atât de mult despre Biserică şi despre Tainele ei, cât despre întoarcerea la Dumnezeu şi schimbarea vieţii, din două motive:

a. Învăţăturile Bisericii erau propovăduite mereu, pretutindeni, ele constituind ceva intrat în ordinea firească a trăirii în Biserică. Învăţăturile fundamentale ale Ortodoxiei le întâlnesc credincioşii în orice catehism şi sunt trăite în practica Liturgică, curentă. Unul din capitolele cărţii poartă chiar titlul: „Biserica Domnului nostru Iisus Hristos este păstrătoarea Tainelor rânduite pentru întărirea şi mântuirea noastră“. Iată şi motivarea Părintelui Iosif: „Despre Sf. Biserică, cred că e de prisos să vorbesc mai pe larg. Eu însumi, cel ce scriu această carte, sunt un slujitor al Bisericii lui Hristos. Fiecare creştin ştie ce este Biserica; ştie cu ce daruri şi chemări sfinte este înzestrată şi însărcinată. Biserica administrează cele Şapte Taine, puse spre întărirea şi mântuirea sufletelor: Taina Sf. Botez, Sf. Mir, Sf. Cuminecătură, Mărturisirea (Pocăinţa), Preoţia, Nunta şi Maslul“ (opera citată, pag. 84; în ediţia aceasta, la pag. 81).

Deci, pentru Părintele Iosif, Sfintele Taine nu sunt simboluri, ci realităţi harice şi mântuitoare. Apoi, Părintele subliniază datoria credincioşilor de a trăi conştient lucrarea acestor Taine: „Dar nu e destul că cineva cunoaşte Biserica, ci trebuie să se şi întărească cu darurile pe care le administrează ea. [… ] Biserica este – şi trebuie să fie – o Biserică vie, o Biserică învăţătoare şi luptătoare contra răutăţilor şi păcatelor“ (opera citată, pag. 84 – 85; în ediţia aceasta, la pag. 81 şi 82).

Părintele Iosif continuă cu o precizare, valabilă pentru întreaga sa operă şi pentru misiunea Lucrării pe care a întemeiat-o: „Ţinem, aici, să spunem că Oastea Domnului nu se amestecă în lucrurile încredinţate numai preoţilor şi Bisericii. Ea lucrează în cadrele aşa-numitului «Apostolat laic». Noi dăm un mare ajutor preoţilor şi Bisericii, iar, în schimb, preoţii vrednici şi înţelegători ne dau şi ei sprijinul lor. În fruntea celor intraţi în Oastea Domnului, avem mulţi preoţi vrednici, care – în biserică şi afară de biserică – «înrolează» şi «instruiesc» mereu sufletele pentru lupta cea mare a mântuirii sufleteşti“ (op. cit. pag. 85; în ediţia aceasta, la pag. 82).

b. Preoţiei sacramentale îi revine partea liturgică, cultică, pe care mirenii nu o pot practica, decât prin trăire. Iar Oastea Domnului – în cadrul misionarismului laic – ca preoţie universală – are posibilitatea să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu şi schimbarea pe care a făcut-o Hristos cu fiecare dintre cei care s-au născut din nou. Aşa cum cei care au fost vindecaţi de Mântuitorul vesteau tuturor minunea pe care a făcut-o Dumnezeu cu ei, tot aşa şi ostaşii simt nevoia şi au datoria să spună semenilor lor cum S-a îndurat Domnul şi de ei.

Întotdeauna, în Biserica Ortodoxă, Iisus Cel Liturgic a fost mărturisit în mod complet, în schimb, Hristos–Cuvântul a fost mai puţin mărturisit. Secole de-a rândul, doar «Cazania» era singura predică, de care beneficiau credincioşii. Dacă aceasta ar fi fost citită corect şi cu mult suflet, ar fi însemnat mult pentru hrănirea prin cuvânt a ascultătorilor.

Oastei Domnului i-a revenit rolul să-i determine pe credincioşii Bisericii să citească Biblia şi cărţile de învăţătură Ortodoxă, pentru a le da o mai largă deschidere spre înţelegerea lui Hristos–Cuvântul.

Nu exagerăm, când spunem că Oastea Domnului a pus Biblia şi cartea creştină în mâna credincioşilor noştri. Înseşi cărţile Părintelui Iosif erau nişte îndrumătoare spre cunoaşterea Bibliei şi a cărţilor de învăţătură creştină.

Cunoştinţa de Domnul – ne arată proorocul Osea – este foarte importantă pentru viaţa spirituală şi morală a ţării: „Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară“. „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă“ – ne avertizează Cuvântul Domnului.

Părintele Iosif Trifa, conştient de acest lucru, a declarat „război sufletesc contra vrăjmaşului diavol, contra întunericului şi contra răutăţilor“, pentru „a înţărca răul de la izvor şi a porni binele şi îndreptarea, tot de la izvorul puterii şi îndreptării, care este Iisus Mântuitorul“ (Op. cit. pag. 6-7; în ediţia aceasta, la pag. 9 şi 19). De aceea va pune un accent deosebit, o dată cu schimbarea vieţii, pe cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a trăirii acestuia la cota cea mai înaltă. De aici, şi îndemnul pentru ostaşi de a duce lupta cea bună împotriva tuturor păcatelor, care bântuie ţara noastră împânzită de forţele iadului. „În zilele noastre, parcă iadul, cu toate rezervele şi gloatele lui, a intrat în lupta şi ofensiva cea mare, pentru câştigarea sufletelor şi cucerirea pământului. Faţă de această ofensivă a iadului, fiecare creştin din Oastea Domnului trebuie să fie un viteaz mare, [… ] trebuie să atragă şi pe alţii în lupta cea mare a mântuirii sufletelor, ca să rupem frontul Satanii. Să atragem mereu suflete în fronturile mântuirii! Să aducem mereu suflete la Mântuitorul!“.

Prin urmare, aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus Hristos Cel Răstignit sunt obiectivele principale ale celor înrolaţi în Oastea Domnului – Oastea Bisericii.

Părintele Iosif se ridică şi împotriva concepţiei prozelitiste sectare. Având simţul nuanţelor şi privind rezolvarea problemei de pe poziţiile Evangheliei, Părintele Iosif constată că sectarismul se răspândeşte nu datorită temeiniciei argumentelor biblice sectare, ci pentru faptul că sufletele, flămânde şi însetate după Cuvântul lui Dumnezeu, nu sunt satisfăcute de către cei ce sunt puşi să le hrănească şi să le potolească foamea şi setea duhovnicească: „Pe cei rătăciţi şi pe cei ce înclină spre rătăcire – îi putem îndrepta numai prin strălucirea vieţii noastre, prin râvna pentru Domnul, şi, mai presus de toate, prin dragostea şi blândeţea noastră evanghelică“ (Op. cit. pag. 222; în ediţia aceasta, la pag. 230).

În concluzie, Părintele Iosif rămâne şi astăzi actual. Opera lui nu este demodată şi n-are doar o valoare istorică, cum încearcă să ne convingă unii dintre cei atinşi de filoxera duhului sectar. Pentru Oastea Domnului, Iisus Hristos Cel Euharistic şi Iisus–Cuvântul sunt părţi ale Aceluiaşi Întreg. De aici şi trăirea integrală a ostaşului în cadrul Ortodoxiei devine un ideal şi un mod de existenţă de cea mai mare importanţă.

Din cuprinsul lucrării «Ce este Oastea Domnului?», precum şi din celelalte cărţi ale Părintelui Iosif, ne dăm seama de consecvenţa sa şi a tuturor acelora care i-au urmat – şi îi urmează cu credincioşie învăţătura. Faptul că Oastea Domnului nu este înţeleasă astăzi de către unii dinlăuntru sau din afara ei, ne arată că diavolul îşi dă seama de forţa acesteia şi de aceea încearcă să o atace pe toate căile. E atacată de sectarismul prozelitist din afară şi de unii credincioşi sau păstori, care nu-i înţeleg nici învăţătura, nici rosturile. Dar atacul cel mai periculos vine din partea acelor care au stat cu noi, ani de-a rândul, la aceeaşi masă de dragoste, iar astăzi, stăpâniţi de duhuri străine, nu numai că nu pleacă dintre noi, ci rămân aici, dându-se drept ostaşi, pentru a lovi Lucrarea Domnului, din chiar interiorul ei.

În lupta noastră – cu dragoste şi răbdare –, trebuie să ţinem sus Adevărul, să-L înfăţişăm tuturora în sfinţenia şi curăţia Lui, aşa cum ni l-au dat Biserica şi înaintaşii noştri. Să aducem roade, în smerenie şi dragoste, căci numai roadele conving, înţelepciunea fiind întotdeauna dovedită din faptele ei.

Retipărirea cărţii «Ce este Oastea Domnului?», ediţia a VI-a, este nu numai un eveniment editorial, ci şi un prilej de a ne întări în lupta noastră, prin cunoaşterea şi însuşirea adevărurilor noastre de credinţă, pentru a putea duce lupta cea bună ca nişte adevăraţi ostaşi ai lui Hristos.
Slăvit să fie Domnul!
Colegiul de Editură, Sibiu – la Botezul Domnului, 1996
« CuprinsCuvânt înainte »

mai, 2017
L Ma Mi J V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR