Postări cu etichetele: ‘Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa’

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate porun­cile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăco­mia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit în­dată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bo­gat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Ane­voie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dum­nezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bo­gaţi să intre în împărăţia cerului». Citeşte în continuare »

Dar grijă: de la Facere 3, 17 până Ia Luca 12, 16-21 nu este decât un pas mic

Anul acesta a umblat un timp foarte potrivit pentru semănături. Călduri şi ploi s-au perindat la timp. Semănăturile au crescut pădure. Avem un seceriş plin de belşug.

În faţa acestui belşug, cuvine-se mai întâi să ne ridicăm ochii şi ini­mile în sus spre cer, cu rugăciuni de mulţumită către Tatăl cel ceresc, Care ne-a trimis această binecuvântare.

Să nu uităm apoi că bunul Dum­nezeu ne dă rod şi belşug ca să trăim din el, dar să nu ne înecăm în el. Citeşte în continuare »

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. Citeşte în continuare »

Un om oarecare – spune Evanghelia – se pogora de la Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu.

„Şi după întâmplare, un preot oarecare s-a pogorât pe calea aceasta şi, văzându-l pe el, a trecut [pe] alăturea”…

Adică nu… n-a trecut [pe] ală­turea, ci s-a oprit o clipă, s-a uitat dispreţuitor la cel căzut, zicându-şi în sine (aşa ca să audă şi alţii): „Cine-i aici? Un căzut?… Un rănit?… Ce ne pasă nouă de el?… Dacă a căzut, căzut să fie!… Prăpă­dească-se!… Noi să trecem înainte… peste el…

Aşijderea şi mai mulţi leviţi au trecut alăturea, batjocorindu-l. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul. Citeşte în continuare »

În evanghelia de duminică – cu pilda lui Lazăr cel sărac şi bogatul –, Iisus Mântuitorul a spus clar şi precis că îndată după moarte urmează o răsplată a faptelor bune şi o pedeapsă a celor rele. Evanghelia spune clar şi precis că este un rai pentru cei credincioşi şi un iad pentru cei răi şi necredincioşi.

Dar faţă de acest adevăr care stă la temelia creştinismu­lui, rătăciţii aşa-numiţi milenişti vestesc nebunia că nu este iad, nu este rai, nu este o înviere a morţilor. Omul moare în rând cu dobitoacele. Citeşte în continuare »

Despre trei morţi ne spune Evanghelia că i-a înviat Iisus Mântuitorul: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Între aceşti trei morţi este o deosebire: fiica lui Iair abia numai „adormise”; tânărul din Nain mergea deja spre cimitir, iar Lazăr începuse a „mirosi”. Erau trei diferite stări de moarte.

Aşa stau şi oamenii faţă de boala şi moartea cea sufle­tească. Unii au adormit numai în răutăţi, alţii merg spre cimi­tir, alţii au murit de mult. Sunt diferite stări de boală şi moarte sufletească, dar toate sunt pe o formă de rele şi primejdioase. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul şi sămânţa. Această evanghelie o aflaţi tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mân­tuitorului. Acolo veţi afla ce în­seamnă sămânţa căzută lângă drum, în pietre, între spini şi pe pământ bun.

Aici vom aminti ceva des­pre sămânţa cea căzută lângă drum, pe care „păsările cerului au mâncat-o”. Aceştia sunt – spune evanghelia – „cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântu­iască”.

Pilda evangheliei spune că „păsările cerului” fură sămânţa cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură şi sămânţa cea căzută pe piatră, ba, de multe ori, o fură şi pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar şi sămânţa ce a ro­dit. „Păsările ceriului” – înşe­lăciunile diavolului – stăruie neîncetat pe lângă sămânţa cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neînce­tat şi recolta seminţei. Când să­mânţa începe a da rod – când creştinul începe a da înainte în cele sufleteşti – ciorile iadului umblă tot roată, să fure rodul.

O, ce lucru grozav este şi acesta! Sămânţa cea cerească se face hrana lui satan. Păsările iadului se hrănesc cu sămânţa cerească pe care omul n-o pri­meşte şi n-o grijeşte. Citeşte în continuare »

Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.

Semănătorul din pilda evan­gheliei este Iisus Mântuitorul, iar sămânţa este Cuvântul Lui, Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce sămânţă minunată are acest Semănător! Când învăţa Iisus pe pământ, gloa­tele se ţineau după EI să-I poată asculta cuvântul… „Niciodată om n-a vorbit ca omul acesta” (In 7, 46) – ziceau cei ce-L ascultau cu credinţă. Iisus Mântuitorul, ma­rele Semănător divin, a semănat în lume o sămânţă eternă, veşnică: a semănat Cuvântul lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu învierea tâ­nărului din Nain pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Iisus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi”. (Citiţi această evanghelie pe larg la Luca 17, 11-17)

Despre trei morţi ne spun evangheliile că i-a înviat Iisus: Fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceşti trei morţi i-a înviat Iisus? O, nu. Domnul Iisus a înviat şi învie milioane şi milioane de morţi – din cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moar­tea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc 3, 1). Citeşte în continuare »

Zis-a Domnul: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea. Şi de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii îi iubesc pe cei ce îi iubesc pe dânşii. Şi de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii acelaşi fac. Şi de daţi împrumut celor de la nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau păcăto­şilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi fa­ceţi bine, şi daţi împrumut nimic nădăjduind şi va fi plata voastră multă şi veţi fi fiii celui Preaînalt” (Lc 6, 31-36).

 

Ce pace, ce rai ar fi pe pă­mânt când tot omul ar ţine măcar această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea”, sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Citeşte în continuare »

Acum duminică avem la rând evanghelia cu chemarea la apostolie a lui Simon Petru şi alţi trei apostolii (Lc 5, 1-11).

Am tâlcuit această evanghelie pe larg în şcoala de la Oastea Dom­nului.

Să arătăm învăţătura cu chema­rea la apostolie a Ap. Petru.

„Ieşi de la mine, Doamne, că om păcă­tos sunt eu” – a zis Simon Petru, că­zând la picioarele Domnului. Ce adânc înţeles este în această cădere! Din această cădere s-a ridicat Simon Petru schimbat în apostol, în „vâ­nător de oameni”. Citeşte în continuare »

(Lc 5, 1-11)

Evanghelia de duminică începe aşa de frumos, cu vor­bele: „Şi a fost când Îl îmbulzea pe Iisus poporul, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”… Ce privelişte frumoasă va fi fost aceea! Parcă-i vedem pe oamenii de atunci cum se îmbulzeau care de care să ajungă mai aproape, lângă Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă-i vedem cum umblau din sat în sat şi din oraş în oraş, să poată auzi cuvântul lui Iisus. Şi să luăm aminte, creştinilor, că învăţăturile şi cuvintele după care aler­gau oamenii în vremea lui Iisus se află şi azi şi sunt şi astăzi tot aceleaşi. Evanghelia spune şi azi tot aceleaşi cuvinte şi este o carte, Biblia, care cuprinde toate cuvintele şi toate învăţăturile pe care le-a spus şi pe care le-a lăsat Dumnezeu oamenilor. Dar astăzi a slăbit râvna pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Spusul Evangheliei des­pre vremea când „se îmbulzea poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu” răsună astăzi ca o poveste de demult şi răsună ca o mustrare pentru oamenii de azi, care însetează după fel de fel de plăceri, pofte, petre­ceri, băuturi şi alte patimi stri­cătoare de suflet. Citeşte în continuare »

„Zis-a Domnul: «Cine va vrea să vie după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa, şi să vină după Mine. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va. Iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său? Că cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinţii Săi îngeri»” (Mc 8, 34-38).

 

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică! Citeşte în continuare »

Acum duminică avem Duminica Sf. Cruci, cu evanghelia despre purtarea crucii. Am tâlcuit pe larg aceasta evanghelie acum e anul, în «Lumina Satelor». Acum vom da tâlcul ei printr-o rugăciune.

 

Rugăciune

Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Îţi mul­ţumesc că ai aşezat pe umerii mei crucea şi m-ai chemat să merg după Tine. O, cât de mult a lucrat dragostea Ta şi darul Tău până m-ai făcut să înţeleg această cruce şi m-ai învăţat să o port. Era o vreme când nici habar nu aveam despre ce înseamnă să port crucea şi să mă lepăd de mine. Mă înduioşam de crucea şi suferinţele Talc, dar eu nu voiam să sufăr nimic. Toate silinţele mele se strângeau într-un singur punct: să am un trai tihnit, plin de toate plăcerile şi desfătările cele lumeşti şi trecătoare. Plângeam regulat în săptămâna Patimilor Tale, dar pentru cea mai mică greşeală săream în capul de-aproapelui meu. În viaţa mea totul era „eul” meu. Nimic pentru Tine, nimic pentru alţii, totul pentru mine şi inte­resele mele. O, ce viaţă mincinoasă era aceasta! Citeşte în continuare »

Ştii tu, cititorule, ce în­seamnă să mergi după Hri­stos? Înseamnă mai întâi să-L afli pe Hristos, să afli cine este pentru tine Iisus Hristos. Dacă n-ai aflat acest lucru, zadar­nică este chemarea Lui şi za­darnică este predica mea; chiar dacă iadul întreg, cu toate gro­zăveniile lui, 1-aş putea pune în faţa ta, nici atunci nu te-aş putea face să pleci cu ade­vărat după Hristos şi să te ţii de El. Tu trebuie să afli mai întâi că Iisus Hristos este un Mântuitor al tău care a sosit tocmai în clipa când erai o­sândit la moarte pentru pă­catele tale şi El a murit pentru tine. Atât de mult te-a iu­bit pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că şi viaţa Şi-a dat-o pentru tine. Aflând tu acest lucru, trebuie să-ţi soco­teşti viaţa ta ca un dar al Lui şi să ţi-o pui cu totul în slujba Lui şi în ascultare de El. Citeşte în continuare »

Fiul Meu! Te-ai încredinţat că Oastea Mea este şi ea o cruce? Şi te-ai hotărât să porţi şi tu crucea aceasta? Dar ce te-ai apucat să faci, fiul Meu ? Iată, ai căzut într-o altă greşeală. Vrei să porţi crucea aceasta acoperită? Vrei să intri în Oastea Mea, vrei să fii ostaşul Meu, dar aşa ca să nu te ştie nimeni. Pentru ca să nu ţi se întâmple ceva. Pentru ca să nu te batjocorească cineva. Pentru ca să nu râdă de tine cineva şi să nu strige după tine.

Fiul Meu, ia seama, mare este şi ispita aceasta. Este o ispită pe care am văzut-o şi Eu Însumi când am umblat pe pământ. Nicodim a venit noaptea la Mine, pentru că se temea să vină ziua. Nicodim mă iubea, dar se temea să Mă mărtu-risească pe faţă. Nicodim îşi luase şi el crucea, dar o purta acoperită, de frica iudeilor. Citeşte în continuare »

Astă vară am fost în lu­mea medicilor şi multe poate omul auzi şi învăţa şi pe acolo. Am văzut un om ce ve­nea în toată săptămâna şi să­ruta mâna unui medic. „Acest om – îmi spunea medicul – era mai înainte cerşetor nepu­tincios. Venea în fiecare zi la cerşit; îi dădeam câte 4, 5 lei şi pleca mulţumit. Într-o zi i-am zis: «Stai, omule, eu pot să-ţi dau un ajutor mai mare decât aceşti lei». I-am examinat neputinţele şi am constatat că suferea de o boală lăun­trică ce se putea tămădui prin operaţie. Toată neputinţa lui era pricinuită de această boală. L-am operat şi l-am redat vieţii sănătos şi voinic. Azi e plin de bucuria vieţii şi această bucurie îl aduce să-mi sărute mâna”… Citeşte în continuare »

De câte ori citesc această minunată pildă, îmi aduc aminte de soarta neamurilor şi a profeţilor lor. Căci aici nu e vorba de viţa de vie şi de lucrătorii ei, ci de virtuţile pe care le-a sădit Dumnezeu în sufletul omului de la zidirea lui şi de buna chivernisire cu care suntem datori faţă de acestea.

Dumnezeu n-a lăsat neamurile în grija sorţii oarbe, ci le conduce şi astăzi prin înţeleapta povaţă a profeţilor mari şi le cere din când în când socoteală de roadele vieţii lor. Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR